Cuantificare

viaţa se scurge ca o dâră albă
durerea nu are propriu-zis acoperire
imunitatea se capătă din mers
de aceea poate optezi
pentru tablete mentolate
un fel de iluzii aromate cu verde
adulmeci polisemii

! nu, nu se moare:
viaţa este o obligaţie
de care musai trebuie să te achiţi!

sensurile le-au creat... nu oamenii
admiţi supravieţuirea contextuală

cineva sparge pe centura lumii pepeni roşii
de la tine-femeie până la măslinul tenace
calea afectivităţii primare

vrăbiile s-au certat de dimineaţă
a rămas cum a decis Puiul!

viitorul se măsoară în privirile uimite
ale de-abia-ieşiţilor-din-increat.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

viaţa se aranjează în formă de Sens
optezi să exişti firesc
fără teama de-a nu pierde esenţialul
de-a rămâne pe dinafara întâmplatului
asemenea copilului înţelept alegi
să te bucuri în loc să se îmbufnezi

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Il existe toujours un ange gardien

oamenii miroseau a bomboane mentolate
nimeni n-ar fi putut spune
cât de conştienţi cât de mândri cât de indiferenţi
erau ei la frumuseţea degajată

se opreau în dreptul bazarului cu iluzii
mimau negocierea afişau expresia achiziţionatorului de succes
oricând îşi puteau permite investiţii în trecut

ieşeau... briza împingea pe scenă
siluete valencia eşarfe galbene prelungind
fragilităţi minore în aria aceea unde părea
că îngerul se uneşte cu omul

dansau-dansau!
nu era vina lor!
străzile pocneau de reacţii chimice!

râzând îşi asigurau porţia poate eronată de endorfine
călcau terenuri minate se aventurau scăpau ca prin urechile acului

din instinct din convingere
o pasăre le purta hainele aruncate
trecându-le iertătoare prin vămile cerului
ca printr-o zonă a memoriei afective

ei treceau
miroseau constant
a bomboane mentolate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

copacul cu care n-am vorbit o vară întreagă
şi omul pe care nu l-am copilărit
preţ de mai multe veşnicii

continuumul acesta în care am intrat
şi am rămas neînstare să mă delimitez

cu mâna dreaptă în iarba stângă
şi ochii pierduţi într-o pasăre
înotând subteran gândurile prăbuşite
ale eroului devenit saltimbanc
în era năpădită de vocaţia nimicului

[timpul intra în subtilităţi când eu
optam pentru privirea de ansamblu
din răsputeri încercând să mă furişez]

în sfârşit poemul pe care l-am scris
într-o doară la o masă a nopţii
cum într-o doară cineva pentru mine a decis
galbenul la rochia de vineri
fluturii de la nasturi... pe scurt:
2 pastile mentolate într-o apă-cu-vis...

şi când am început să te iubesc... când te-am alungat
de faţă erau copacul cu care atâta neiubire păstrasem o vară
şi omul îndelungat aşa de îmbătrânit că tot privindu-se
a hotărât o clipă să moară în afara lui Dumnezeu

încă îmi caut dreapta în stânga dintr-o iarbă
şi felul în care pot pronunţa di/mi/nea/ţă în mod diferit
ca şi cum astfel mi-aş oferi argumentul
pentru viaţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Aş fi vrut să-mi trăiesc viaţa aşa cum am vrut şi nu viaţa pe care o aşteptau alţii de la mine". Acesta a fost cel mai întâlnit regret printre bolnavi. Când oamenii realizează că viaţa lor este pe punctul de a se sfârşi, se uită în trecut şi îşi dau seama câte visuri au rămas neîmplinite. Mulţi dintre oameni nu şi-au onorat nici măcar jumătate dintre visurile pe care le-au avut şi asta din cauza deciziilor pe care le-au luat sau nu le-au luat. Sănătatea aduce cu ea o libertate de care puţini suntem conştienţi, până în momentul în care nu o mai avem...

Bronnie Warre în Top 5 regrete ale muribunzilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

(pseudo)amortizare

[file de jurnal afectiv]

lipsa de iubire se păcăleşte
aşa cum păcăleşti un copil
convingător... cu disperare ascunsă îi spui
că mâine-le celălalt îi vei cumpăra
păpuşa preferată
chiar şi o baterie de rezervă
pentru zielele acelea în care
amuţirea va fi proba de rezistenţă
în faţa morţii

îţi spui că poţi... că trebuie
că totul e chestiune de obişnuinţă
ce mare scofală o iubire îngropată
în văzul cosmosului orb
văzându-şi cu îndârjire de ale sale
laşi zilele să treacă... să treacă... până când
uitarea îşi instalează cortul
cu privire tâmpă aştepţi un miracol

cade o ploaie
una dintre acelea cu ciucuri la capete şi iluzii
oamenii se înghesuie la spectacol
îţi numeri secundele...
de-abia ai timp
să rămâi în neutralitate

cuvintele se agaţă
fac suportabile sensurile
alte înţelesuri acoperă clandestin
o realitate
vine o senzaţie de trecut
lumii i se îmbolnăveşte o frunză
şi tu eşti singura... singura în stare
s-o facă să-şi reintre în ingenuitate

în vecinătăţile mici
bunăvoinţa reflectă triumful individual
în fapt vanitatea nemăsurată

cocârjată o durere iese din tine
scuipându-te că i-ai luat dreptul la continuitate
habar nu are ea că nimic nu se poate pune
cu golul

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un-ţipăt-o-surzenie

oamenii care s-au întâlnit
în dreptul unui copac
şi fiecare a văzut
altceva

să fi fost început de iunie...
început de sfârşit?!

anotimpurile se succedau dezordonat
testându-şi incompletitudinile
în indeciziile omului ramificat centrifug
castaniu-fără-pasăre... o treime-de-alb...
iubire îmbucătăţită... în fapt
acest cuvânt discontinuu
înecându-şi semnificaţiile
într-un precar imbold de diviziune

... s-au întâlnit
au mers mai apoi
pe un fel de drum
unul în contrasensul celuilalt
fiecare în contratimp
cu regrete abia simţite
confundate poate
cu o stare cumva poetică
dacă nu de oboseală
au consultat
diverse agende... horoscoape... apocalipse
arogându-şi destine de eroi
niciunul nu s-a grăbit
să se dezbrace de iluzie

oamenii care se vor întâlni în dreptul unui copac

îşi vor aminti

unul un ţipăt

celălalt o surzenie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gol

viaţa continua să se deruleze
de mult se difuzase episodul final
nu mai simţeam nici măcar oboseala
exasperarea de a repeta una şi aceeaşi temă

repetiţia dilua simţurile
sentimentul primejdiei
o mână uriaşă frământa vocile
amesteca trupurile

de aceea poate narcisele îşi pierduseră
apartenenţa la clasa filelor albe
portocalii înfloreau inodor
într-un manual alterat
de trecerea degetelor şi a timpului

văzută dintr-un tablou
viaţa era cântecul monoton la flaşnetă
într-o după-amiază nenumită
în care deposedaţi de tragic

oamenii

ieşiseră la o promenadă

ne dezbrăcam eul ca pe haină
ieşeam insidios... ieşeam...
figurine alterizate aglomeram străzile
cu paşi în reluare care nu scriau
mai nimic

poate doar
această iluzie fărâmiţată
în care ultimele rămăşiţe
ale bateriei universale
ne făceau să părem
încă o vreme
vii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu poţi băga mâna în foc
pentru ei doi
că vor fi împreună
dar sigur au avut o cină frugală:
taina ratată în mici conjuncturi personalizate

şi viaţa...

viaţa merge înainte... fuge... aleargă... goneşte... se depărtează... se îndepărtează... dezertează... ne dezertează....

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

frumuseţea mea de femeie rară
dată exteriorului după reguli proprii
care cu certitudine pe altul l-ar doborî
această vietate cu adn suspect
contravenind lotului
normelor sociale

această trecere aşa de puţin reală prin lumea
muşcătoare feroce din concretitudinea mărului
şi din pere... din dude... şi din corcoduşe... din toţi pomii existenţi încă
în stadiul de imaginaţie şi care musai trebuie să apară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vocaţie există mai multă iubire decât în multe relaţii de cuplu. Imaginează-ţi. Omul cu vocaţie se trezeşte cu entuziasm de dimineaţă, întreaga lui viaţă, pentru a munci neobosit ca să dăruiască lumii creaţiile sale. Munca lui va ajunge să bucure oameni pe care nici măcar nu îi cunoaşte dar prin ce a creat le va transmite o bucăţică din spiritul lui, din iubirea lui. Câte relaţii de cuplu cunoşti în care atitudinea permanentă este de dăruire cu bucurie, zi de zi, aşa cum este în viaţa omului cu vocaţie? Poate că relaţiile de cuplu au alt rol în viaţa noastră şi cei care caută iubirea aceea descrisă în mitologie şi cărţi ale înţelepţilor sau cărţi sfinte, ar trebui să înceapă căutarea ei în alte părţi fără a minimaliza importanţa relaţiilor de cuplu. Dacă ar fi să numesc suferinţa numărul 1 cu care un psiholog se confruntă, aceea ar fi dezamăgirea oamenilor că ceilalţi nu le fac pe plac, nu îi servesc şi nu îi iubesc. E o suferinţă care nu şi-a găsit rezolvarea niciodată aplicând metodele deja cunoscute şi nici nu se va găsi o rezolvare până când căutarea şi atenţia omului suferind nu se vor îndrepta spre adevărata sursă a iubirii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog 2

casa îşi pierduse ferestrele
în orbitele goale plânsul intra ca-ntr-o matcă
mă făceam mică / ieşeam din mine până la ultima matrioşkă
până la ultimul sânge şi ultima adrenalină
până la cea din urmă carceră

deveneam
invizibilă / mult prea uşoară ca să port greutatea unui nume
condiţia de femeie... / doar pe aceea de cuvânt

mă amestecam
în golul peretelui
în agonia aerului devorat
în destinul minuscul de amibă

singura supravieţuitoare a unui trecut rămas într-o fotografie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unde alergi, Ghilgameş?
Viaţa fără sfârşit pe care o cauţi n-ai
s-o găseşti niciodată!
Când zeii o-au creat pe oameni,
Le-au atribuit moartea,
păstrând pentru ei nemurirea.
Aşadar, umple-ţi burta...
Trăieşte-ţi viaţa fericit de dimineaţă
până noaptea,
Îmbracă-te în haine frumoase
Spală-te şi îmbăiază-te,
Priveşte-ţi cu tandreţe micuţul
pe care-l ţii de mână,
Fă-ţi fericită, femeia...
Aceasta e tot ce îţi poţi dori...

poezie din Epopeea lui Ghilgameş
Adăugat de Hecate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sindrom reflex

ochii ei se făcuseră mari
traversau continente/ timpul zero-spre-infinit
rezolvau memoria albă a lacului/ spaima lui
în singurătate/ de-a lungul erelor depusă
în angoasele pescăruşilor fără de chip

desculţă şi vie traversa
odiseea păsării de la punctul acela
când nu era nici măcar ideea de zbor
mai apoi cineva desenase aripi
ieşirea în lume a timpului

traversa
fieful dropiei
tristeţea ei rămasă împăiată
în arsura îngheţată a dunelor
pretext pentru oameni să se neliniştească
spre sine convinşi să se reverse fericiţi

uimirea ei uriaşă
decojea cuvintele
crusta aceea a oului cosmic
până la ultimul semnificat
matrioşka dicta filosofia de viaţă
a big bang-ului

copilăroasă ea traversa
o mare de corali/ o pădure de begonii
casa fiarelor roşii îmblânzite
această frumuseţe amplă
simţurilor comune sustrăgându-se

undeva/ nevăzut de nimeni
doar la răstimpuri într-un fel de ea ghicit
el îi ţinea într-un pumn cu iubire inima

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce am învăţat până acum ....

Faptul de a medita este vechi şi onorant, aşa că de ce n-aş
sta în fiecare dimineaţă, toată viaţa, pe coasta unui deal,
privind strălucirea lumii? Pentru că, apropiindu-te
cuviincios, încântarea, la fel ca dezastrul, este o propunere.
Poate cineva avea pasiune pentru dreptate,
pentru ideal, pentru sublim sau pentru sacru şi totuşi
să nu lucreze întru promovarea acestora? Eu nu cred.

Toate acumulările au un început, toate consecinţele au
o poveste, iar bunătatea începe cu sămânţa plantată.
Din mugurii gândirii scapără scântei. Evanghelia
luminii este răscrucea – indolenţă sau acţiune.

Aprinde-te sau dispari.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Dis)continuităţi

oamenii care privesc
din exteriorul sentimentului
până când muzica gravă se subţiază
trece în altceva/ un decor de duzină
fără minima repercusiune în realitate

oamenii despre care nu poţi spune
dacă sunt trişti... dacă doar răi... nişte măscărici
dacă mâine se vor schimba văzând
copacii ăştia ca-ntr-un destin rătăciţi în frunze
şi câtă singurătate/ câtă strângere de inimă
când nepăsarea înăbuşă glasul!

dar ei trec/ deocamdată trec
ai zice că n-au cunoscut vreodată sugrumarea plânsului
nici ravagiile fericirii aduse la un moment dat de durerea suportată
când bolnav fiind te-ai făcut pasăre/ ai intrat în cer
cu cântecul l-ai ţinut de vorbă pe Dumnezeu
şi înapoi a curs timpul în grădini cu magnolii şi egrete

oamenii trec pe lângă
toţi copiii aceştia care altfel vor creşte
pentru că n-au avut cum
să-şi recunoască mama
în clipa în care au văzut-o prima dată
şi ea a plecat definitiv

oamenii ăştia poate sunt tocmai copiii aceia
şi atunci copacii trebuie să-şi poarte singuri de grijă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tocmai atunci

ne plăcea insistenţa aceea cromatică
felul în care fructul nu ceda
la subterfugiile timpului

de aceea poate geamurile păreau transparente
aşa de generoase în a primi fie şi trecerea
gândurilor neprielnice

[mă ridicasem pe vârfuri
ridicolă tentativă de posedare a necunoscutului]

"ne plăcea" era de fapt
un fel nou de a spune
în centimetrul nostru pătrat ticsit
cu singurătate... atâta ieşire din sine
când unica mutare de care am fi fost capabili
era îngroşarea punctului cu virgulă
pe o pagină mutilată

o vreme
(căreia îi pierdusem şirul... semnificaţia)
am lăsat lucrurile să se zgâiască la noi
nesimţite indiscrete invocând masochist
luarea în posesie... falsa utilitate

în realitate aşa de speriate
copia perfectă a noastră
copii jigăriţi cu suflete goale
ce nu aveau prea curând să ajungă
la satisfacerea deplină a nevoii de mamă

experimentam în propriile ţesuturi
sucul otrăvit prelins din răni vegetale
răsturnarea blocului cu iluzii în arie personală
curbura secundei vocalizele supralicitate
electrocutarea şocul moartea

şi tocmai atunci

... tocmai atunci!

viaţa devenise dintr-o dată
mult-prea-frumoasă!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psiho-genealogie

ziua pe care o începi
fără nicio amintire concretă
fără de cunoscuţi
doar codul genetic
frica aceasta imensă
cu străşnicie moştenită
din preistorie
când ai tăi
îşi aprindeau felinarele irisului
în jungla burduşită cu explozibil
stăteau la pândă
gesticulând
îşi suportau carnea / declanşau atacul
optima defensivă
onomatopeic chemau lucruri
sufletul din ele
confecţionau iluzii
iluzii şi poeme
adevărate religii:
în felul lor iubeau...
găseau resurse
pentru încă un mâine

peste umerii dezgoliţi s-au aşezat cicatrice
mersul unui timp dizolvat pe alocuri
continuitatea este lanţul acesta invizibil
pe care dacă îl desfăşori
te va întoarce la tine

gesticulând
te temi
încerci marea revoltă
minima dimineaţă
într-un azi
fără nicio amintire particulară
fără de nume
dai la o parte ţărână
scuturi cer
cad păsări
se înalţă oameni
te înseninezi
în felul tău iubeşti

şi

asta

e bine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire (cum alta nu!)

oraş minuscul
casă în miniatură şi oamenii tăi
ca nişte furnici pregătindu-şi aşa de firesc
materia zilei următoare/ sensul...

câteva mere golden şi 4 boabe de strugure
flori dantelate de mazăre / vreo 2 fasole
aceste etichete animate urcând curcubeu:
mireasma nepervertită a narcisei

! pentru că ea
pentru că el
pentru că amândoi

n-au întârziat indecent
într-o lume
înstrăinându-l
pe Dumnezeu

"vitraliile păstrează cerul" – e doar un fel de a spune!
recipientul perfect – sufletul celui care cu preapuţinul din multul
a ştiut constant să se declare mulţumit

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inamicii

calcă suveran peste sufletul lui făcut trup
furtunoasă parfumată în alai de magnolii
codobature insolente îi ţin hangul

el moare!

îi incizează centrul masculinătăţii

aruncă peste inima ei nişte chestii
declamându-şi hiperafectivitatea... neputinţa de-a continua viu

ea trânteşte geam opac în faţa verdelui de la iris

el merge orb mai multe secole:
cerşetor. interpret ambulant. vânzător de vată-pe-băţ şi iluzii cu nemiluita

intempestiv
o vede pe ea
cum pune culoare
cum Îl ajută pe Dumnezeu în ziua a 7-a

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralel(isme)

pronunţi copac
şi se face frig ca şi cum
universul ar găzdui sine die
o pădure de semne cu înţelesuri în jos

cuprinzi dimineaţa aceasta într-un enunţ
prin care oamenii umblă ca şi cum ar fi urmăriţi
din când în când tramvaie galbene le iau în posesie privirile:
prin geamuri: nişte păsări surghiunite

rupi o silabă în două... în trei... în nimic

te situezi centrifug
şi vulturii se reped
să prindă bucata cea mai bună

cu ultima resursă de vigilenţă mă faci atentă
cum de luni în şir îmi vorbeşti
despre iubire

cu toate strădaniile mele
aud numai sin/gu/ră/ta/te

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!