Glasul tăcerii

Glasul tăcerii tale încă doare,
Te-ascunzi în floarea primăverii iar,
De-aceea azi, tăcerea dă în floare
Şi anotimpu-i fără de hotar...
Suntem de-acum o toamnă permanentă
Cu rod bogat, iubire, dor şi har,
Purtăm în suflet dragoste ardentă
Şi devenim pentru cei mulţi, amnar.
Când stelele apun, tu taci din nou,
Eşti cel mai blând şi cel mai cast ecou.
În zbor spre Soare eşti un răsărit...
Nespus mă bucur că ne-am întâlnit!
În universul unde doar tăcerea
Vorbeşte-n versuri, simţurile mor.
Doar noi clădim palate şi imperii
Şi verbe noi plantăm în viitor.
Te-aştept în prag de suflet, oh, lumină,
Să îmi vorbeşti de nopţi înnourate,
Ori să-mi şopteşti poveşti cu Lună plină,
De munţi şi ape, brazi şi nestemate...
În cântul pâinii şi în gust de miere,
Să scriu tăcerea-ntâiului tău pas,
Căci ea e cea mai sfântă mângâiere
Ce va rămâne-n cel din urmă ceas.
Tăcerea ce te cheamă în adâncuri
Spre a ţîşni spre cer, ne aparţine.
Ea se înalţă - înger - cu aripă de cânturi,
Apoi la noi în suflete revine.
Ne-ntoarcem la esenţele divine,
Smirnă - uitare, către Dumnezeu,
Precum lumina-n cupele virgine
Ecoul vieţii. Numai tu şi eu,
Suntem o rugă - lacrimă târzie,
La ceas de seară - tihnă sufletească,
Moment de taină şi de reverie,
Sortite omenirea s-o iubească...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul tăcerii

Glasul tăcerii tale încă doare,
Te-ascunzi în floarea primăverii iar,
De-aceea azi, tăcerea dă în floare
Şi anotimpu-i fără de hotar...
Suntem de-acum o toamnă permanentă
Cu rod bogat, iubire, dor şi har,
Purtăm în suflet dragoste ardentă
Şi devenim pentru cei mulţi, amnar.
Când stelele apun, tu taci din nou,
Eşti cel mai blând şi cel mai cast ecou.
În zbor spre Soare eşti un răsărit...
Nespus mă bucur că ne-am întâlnit!
În universul unde doar tăcerea
Vorbeşte-n versuri, simţurile mor.
Doar noi clădim palate şi imperii
Şi verbe noi plantăm în viitor.
Te-aştept în prag de suflet, oh, lumină,
Să îmi vorbeşti de nopţi înnourate,
Ori să-mi şopteşti poveşti cu Lună plină,
De munţi şi ape, brazi şi nestemate...
În cântul pâinii şi în gust de miere,
Să scriu tăcerea-ntâiului tău pas,
Căci ea e cea mai sfântă mângâiere
Ce va rămâne-n cel din urmă ceas.
Tăcerea ce te cheamă în adâncuri
Spre a ţîşni spre cer, ne aparţine.
Ea se înalţă – înger – cu aripă de cânturi,
Apoi la noi în suflete revine.
Ne-ntoarcem la esenţele divine,
Smirnă – uitare, către Dumnezeu,
Precum lumina-n cupele virgine
Ecoul vieţii. Numai tu şi eu,
Suntem o rugă – lacrimă târzie,
La ceas de seară – tihnă sufletească,
Moment de taină şi de reverie,
Sortite omenirea s-o iubească...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iloriană

Iloriene, lumea se împarte
În viaţă, în iubire şi în moarte,
În viers şi cânt, istorii şi lumină,
În taină, în durere şi în tină.
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.

Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viaţă şi în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Şi ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala şi durerea
Şi ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ţi este cumpănă de brazi.

În viers şi cânt, istorii şi lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ţi-a vuit nuntirea –
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Şi-ţi curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri – ploi –
De tine azi, suntem în suflet goi.

În viaţă, în iubire şi în moarte
Te-ai întrupat. Şi-acum, sobor de şoapte,
Vibrezi în suflet – un izvor de viaţă
Şi-n râuri lacrimi curg, tot curg pe faţă.
Ni-i sărăcit şi sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.

În taină, în durere şi în tină,
Luceafăr eşti, eşti vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu eşti izvorul şi nemărginitul,
Speranţa şi istoria iubirii
De semeni... Tu eşti calea fericirii,
Tu-nmugureşti în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.

Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte...
Plecarea-ţi doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ţi-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!

Ţi-e sufletul amnar şi libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Şi te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poţi ştii vreodată cum se moare!
Trăieşti prin noi poveste şi poem
Şi te aşezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Şi plângi prin noi de-acum, Iloriene.

Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum acelaşi univers...
Tu eşti Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiţi cu har,
Tu eşti o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.

Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer şi rătăceşti în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...

Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
În taină, în durere şi în tină,
În viers şi cânt, istorii şi lumină.
În viaţă, în iubire şi în moarte
Iloriene, lumea se împarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas de seară

La ceas de seară gândurile-mi fură
Şi liniştea şi clipa de tăcere...
Le simt precum un strop de cianură
Ascuns azi într-un fagure de miere...

Îmi amintesc copila de-altădată
Cu părul negru, lung şi ondulat,
Cu zâmbet cast şi ochi de ciocolată.
Dar timpul a trecut... Te-ai depărtat!

Îmi amintesc cum mă strângeai de mână.
Zburam spre stele şi spre adevăr...
Azi timpul amintirile-mi sugrumă
Şi de acel trecut îmi este dor.

Da, timpul a trecut. Ai fost mireasă...
Te-a dus un june mândru la altar.
Ce tânără ai fost şi ce frumoasă!
Ne-am întâlnit pe drumul vieţii iar...

Şi viaţa ta a fost un câmp cu grâne.
Timpul s-a-ntors în palma noastră iar
Şi nu-mi mai amintesc nici cum nume
Ne-am revăzut pe-al timpului altar.

Din cerul desfăcut ca o fântână,
Culegem astăzi, iarăşi, amintiri.
Tu eşti de-acum pe sufletu-ţi stăpână,
Iar eu, oh, eu am lacrimi în priviri.

S-a strâns în noi, gol după gol, uitarea.
Din noi, mereu, tăceri s-au adăpat.
Ne este ca un haos depărtarea
Şi ce străin ni-i drumul... Ce păcat!

N-avem fotografii, dar ne rămâne
Doar gândul bun trimis spre Dumnezeu
Şi timpul petrecut în astă lume -
Un gol imens prins între tu şi eu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Har

Har - firească încântare,
Dor de dor şi dor de ducă
Într-o lume peste care
Fi-vei înger, ori nălucă.

Zâmbet şi sărut de sânger,
Zări lăptoase de lumină...
Cântă-n cor sobor de îngeri
Pe un cer de muselină.

Câmp de maci de catifele,
Nuferi pe un cer de vis,
Parcă toate-s ale tele
Şi-ncolţesc în paradis.

O continuă mişcare,
Val de pace şi balans,
Fir de aur prins în zare
De-al lumescului popas.

În clepsidra-ncrâncenată,
Printr-o viaţă călătoare,
Doar o trecere firească
Şi aceiaşi întrebare.

Taină, literă şi lege,
Sufletului ochi eşti, har.
Doar tăcerea te-nţelege,
Numai ei îi eşti amnar...

Har - sfioasă alinare
A durerii sângerânde
Ce-n adâncuri lucitoare
Ca o taină, se ascunde.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa trecerii

Trec sărbători, trec clipe şi iluzii,
Se derulează-n ritmuri nebuneşti,
Îmbătrânim, ne-nmormântează pruncii
În lumi de taină, vise şi poveşti.
O lacrimă şi devenim istorii,
De noi osoaru-i plin şi se surupă,
Deasupra ploi de lacrimi cad din norii
Ce spre-a se strânge, n-au avut vreo culpă.

Trec sărbători, trec clipe şi iluzii...
Dar nu vedeţi că timpu-i trecător?!
Acum sunt lauri prinşi pe cerul frunţii,
Acum alunecăm spre viitor.
Şi în clepsidră veşnic ning secunde,
Ne naştem repetat spre a muri.
Când pleaopele ne sunt de lacrimi ude
Ni-i gândul şi speranţa la copii.

Se derulează-n ritmuri nebuneşti
Cu iz tomnatic, vieţi şi osanale.
Oh, om, în rugi, etern ai să trăieşti,
Rodind pământul vieţii viitoare.
Ca într-u carusel te risipeşti
Şi trup de lut şi suflet de lumină,
Dar rod vei fii. Mereu ai să rodeşti,
Mustind copac cu flori din rădăcină.

Îmbătrânim, ne-nmormântează pruncii,
Cenuşa strămoşască respirăm,
De-acum suntem o candelă sub nucii,
Sub care, vis de seară, ne-nălţăm.
Ne-am irosit şi lacrima şi gândul,
La tâmple cu ninsori ne-am avântat,
Prin timpuri noi am străbătut pământul
Şi mult mai trişti şi singuri am plecat.

În lumi de taină, vise şi poveşti,
Ne adâncim. De-acum trecute-s toate.
Străini, batem la poarta cetăţii îngereşti
Şi-n noi e-ntinăciune şi e noapte.
Ni-i sufletul de ceară, avem un singur gând,
Cei dragi, aproape fie în clipa cea din urmă,
În lacrimi să ne ducă spre ultimul mormânt,
Să lase-n urmă-o floare şi-un sărutat de mână.

O lacrimă şi devenim istorii...
Aşa e scris în legile cereşti...
Şi în adâncuri se surupă zorii
Spre a-nvăţa să mori ori să trăieşti.
Trădează lacrimi cerul şi-n oglindă
Se nasc deodată-atâtea flăcăcări vii.
În plase de lumină vor să prindă
Întâiul dans de flori de păpădii.

De noi osoaru-i plin şi se surupă,
Precum un tulnic vocile vuiesc.
Din ochii goi durerea o alungă
Şi umbre reci în noi se prelungesc.
Am scormonit zadarnic în clepsidră
Şi-n lume parcă iar s-a-ntunecat.
Câmpia bătrâneţii e aridă
Şi înger printre îngeri am plecat.

Deasupra ploi de lacrimi cad din norii
Împarfumaţi cu smirnă. Liliac
Şi lacrimi, azi, încununează zorii,
Iar eu privesc, îngenuchez şi tac...
Mă dor genunchii,-n rugi găsesc lumina
Şi-aştept prologul sfintei sărbători,
Ca-n gând şi-n suflet să-mi pătrundă tihna
Să-mi port tăcerea morţii printre flori.

Ce spre-a se strânge n-au avut vreo culpă...
Spre a călca cu paşii prin ninsori,
Mi-am lăsat trupul iarăşi să se rupă
Născându-mă o flacără în zori.
De-acum sunt stea şi lacrimă deodată,
Altar la care îngeri sau oprit
Să-mi liniştească pleoapa-ndoliată.
Sculptată-n stâncă-s, însă n-am murit.

Ce spre-a se strânge n-au avut vreo culpă...
Deasupra ploi de lacrimi cad din norii...
De noi osoaru-i plin şi se surupă,
O lacrimă şi deveni istorii.
În lumi de taină, vise şi poveşti,
Îmbătrânim. Ne-nmormântează pruncii...
Se derulează-n ritmuri nebuneşti,
Trec sărbători, trec clipe şi iluzii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama e cânt de leagăn, zbor spre stele,
E pentru prunc un ţel, este un vis,
Etern ea va rămâne mângâiere
Iar sufletu-i va fi un paradis.

Mama-i şi va rămâne catedrală
Unde cu ochii-n lacrimi ne rugăm,
E plâns de dor şi lacrimi de fecioară
Şi goana noastră după adevăr.

Cu ea ni-i somnul limpeziri de ape
Şi visul împlinire pe pământ,
De ea suntem mereu tot mai aproape,
Căci mama este lucrul cel mai sfânt.

În mama e fărâmă de iubire,
Frântură de dureri şi adevăr.
În ea musteşte-atâta fericire,
Când are lângă ea pe-al său fecior.

Ea-i poartă sfântă, cerului deschisă,
Lumină şi iubire pe pământ,
La tâmple albă-ades, în cărţi descrisă,
Cu suflet mare şi cu chipul blând.

E vad de lacrimi, pod de suferinţă,
Rugă şi-ngenunchere şi cuvânt,
Roua de pe bariş, soare-n altiţă,
Vraja vieţii, murmurul din crâng.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti

Eşti un fulg din zarea cea curată,
Eşti o linişte a nopţii minunată,

Eşti un vis al nemuririi ce-l atrag,
Eşti un înger al iubirii, înger drag.

Eşti zâmbetul în larg ce se destramă,
Un gând în permanenţă ce mă cheamă.

Eşti o aripă de soare şi de vânt,
Eşti o lacrimă în floare pe pământ.

Eşti zâmbetul ce cade pe-a mea faţă,
Eşti boabele de rouă în prag de dimineaţă.

Eşti un zâmbet, eşti o aripă de vis,
Eşti un cântec, un dor de necuprins.

Eăti o lacrimă din ochii mei vioi,
Eşti un dor ce plânge pentru noi,

Eşti o viaţă-nfloritoare ce-o ador,
Eşti o pasăre ce o răpesc din zbor...

.........

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă evadării în neant

Cu aripile scurtcurcuitate,
Nedrept, etern, mereu vom evada,
Precum un curcubeu trudind în moarte,
Sorbind din lume şi ultima stea.
Privirea-i smulsă încă din orbite,
În zbor de frunze îngeri se-ntrupează,
Sub fulgerele-aducerii-aminte
Alt univers, de-acum, se conturează.

Cu aripile scurtcircuitate,
Purtăm în suflet foc de Prometeu,
Spre a călca cu moartea peste moarte
Şi spre a ne-ntrupa cu Dumnezeu.
Ne naştem ploaie spre a fii oceane,
Ne naştem ramuri spre a fii copac,
Ne naştem veşnic răsărit de soare,
Spre a apune iarăşi peste veac.

Nedrept, etern, mereu vom evada
Din falsele, din marile imperii
Şi frate contra frate vom lupta
Din zorii zilei până-n faptul serii.
Sunt diavolii pe trepte de cleştar
Şi şerpi alunecoşi ne-apar în cale,
Iar noi, de-acum, al altui trup amnar,
Ardem tăcut spre-a lumina-n uitare.

Precum un curcubeu trudind în moarte,
În zborul spre lumină şi popas,
Aştept, amanar, în fiecare noapte
S-aprind făclia fiecărui ceas.
E viaţa noastră numai o scânteie
Arzându-şi dorul după veşnicii,
Uitatul trup de înger şi femeie,
Mereu uitatul zâmbet de copii.

Sorbind din lume şi ultima stea,
Înfometaţi de pace şi lumină,
Lumină poate nu vom mai avea,
Nici viaţă, nici speranţă şi nici tihnă.
La cruci mucegăite poposind,
Plângând un trup, al nimănui de-o vreme,
Oh, pământeni, noi ne simţim murind
În clopotul tăcerilor eterne.

Privirea-i smulsă încă din orbite
Şi orbi în suflet, căutăm odihnă,
Dar gândurile noastre-s răvăşite...
Se-ntorc tăcut spre facerea divină.
Ni-i viaţa astăzi un ocean de stele,
Ni-i viaţa astăzi un ocean de smoală,
În tocuri, în cuvinte-s peruzele...
Tăciuni şi jar, mâhnire-i în afară.

În zbor de frunze îngeri se-ntrupează,
În dansuri de lumini şi ametist,
Plăceri lumeşti oricine mai visează...
Se-aprinde-n zări materialul vis...
Se sting lumini, lumini se nasc şi plouă
Cu sentimente... Şi murim pe rând.
În zbor de frunze îngeri se-ntrupează
Şi plouă iar cu îngeri pe pământ.

Sub fulgerele-aducerii aminte,
În crematoriul timpului lumesc,
Te-aştept, te-aştept aici, te-aştept cuminte,
Învăţ în aşteptare să trăiesc.
Te-aştept şi-nmuguresc copac de-odată
Şi aripi îngereşti de-acum îmi cresc.
De aşteptare ştiu că-s vinovată.
Dar daţi-mi iarăşi dreptul să trăiesc!

Alt univers de-acum se conturează –
Proiecţii false pe un alb ecran...
Şi îngeri plâng... şi îngerii valsează,
Iar noi nutrim un plan spiritual.
Se sting lumini, se-aprind lumini... Cupola
Acestei lumi s-a-mbujorat de ger.
Şi ninge, ninge... În clepsidră, ora,
A-nsângerat sub dinţii de oţel.

Alt univers de-acum se conturează
Sub fulgerele-aducerii aminte.
În zbor de frunze îngeri se-ntrupează,
Privirea-i smulsă încă din orbite...
Sorbind din lume şi ultima stea,
Precum un curcubeu trudind în moarte,
Nedrept, etern, mereu vom evada,
Cu aripile scurtcircuitate.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa copacilor înfloriţi

Ne creşte primăvara-n suflet
Şi primăvară-i pe pământ.
Zbor într-al vânturilor vuiet
Eternul fluture de vânt.
Mi-e braţul ramură de stele.
Pierdut în nopţi de diamant,
Copac cu rod de peruzele,
Adeseori m-aplec şi ard.

Ne creşte primăvara-n suflet.
Copaci de jad, la tâmple goi
Înmuguresc. Suntem un cântec
În rapsodia lor de ploi.
De-acum cerneală de petale
Zideşte litera-n cuvânt.
Nici suferinţa nu mai doare.
Doar fluturi în privire sunt...

Şi primăvară-i pe pământ...
Şi-n noi, de-acum, e primăvară.
Cad ploi de vis din cerul sfânt,
Pe cap mi-am pus nouă maramă.
Trec prin privire suliţi verzi,
Smaraldice catapetesme...
La malul mării desenezi...
Argint de vrajă luna ţese.

Zbor într-al vâturilor vuiet,
Un fluture fără aripă,
Iubire-mi picură în suflet
Şi din iubire se-nfiripă
Altar de neştiute plângeri,
Sobor de îngeri şi petale.
Născuţi am fost spre-a naşte îngeri
Şi-a deveni mărgăritare.

Eternul fluture de vânt,
În noi, trudind, şi-a strâns coconul.
E primăvară pe pământ
Şi ne-a iertat Mântuitorul.
De-acum e-o ningere de flori...
S-au coborât din cer petale,
Narcise, zâmbete, bujori,
Vis, liliac, mărgăritare.

Mi-e braţul ramură de stele...
Mi-au răsărit pe sâni castani,
Mă pierd în valuri de dantele,
În arca zecilor de ani.
În coliere de liane
O iederă mă-nalţ spre cer.
E azi în mine-atâta soare!
Dar lacirmă de stea te chem...

Pierdut în nopţi de diamant
Mi-e tocul – lacrimă albastră
Şi roză, azi, la tâmplă,-ţi cad.
Tu ai ucis iubirea noastră.
Veghez asupra unui mort...
Tu l-ai pierdut printre poeme.
Tu mi-ai lăsat, aşa socot
Decât uitare şi durere...

Copac cu rod de peruzele,
Un armistiţiu ne-a unit.
Eu mă înalţ de-acum spre stele,
Tu-n noaptea neagră i fugit.
Azi cade lacrimă de frunză...
Am primăvara în privire!
Nu voi putea să stau ascunsă,
Căci vezi, mustesc de fericire!

Adeseori mustesc şi ard –
O candelă în nopţi târzii,
Copac cu frunzele de jad,
Dor de părinţi şi de copii.
Veniţi şi staţi la umbra mea
Colindători de suflete!
Poartă spre cer mi-e inima...
Fiţi voi prinos de dragoste!

Adeseori m-aplec şi ard,
Copac cu rod de peruzele,
Pierdut în nopţi de diamant.
Mi-e braţul ramură de stele.
Eternul fluture de vânt,
Zbor într-al vânturilor vuiet
Şi primăvară-i pe pământ.
Ne creşte primăvara-n suflet!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie pentru cei mai frumoşi miri

Pe cerul vieţii mele fluturi zboară...
Ază îţi voi fi mireasă-ntâia oară,
Un vis frumos, un înger de lumină,
Ce-a prins prin tine, Gigi, rădăcină.

S-a aşezat lumina-n diademă...
Azi mi-a jurat o dragoste eternă.
Eternitatea ne va înfia,
Căci tu vei fi al meu şi eu a ta.

Eşti cea mai frumoasă, femeie!

Femeie, astăzi eşti cea mai frumoasă,
Strălucitoare stea din Carul Mare,
Căci Gigi te-a ales să-i fii mireasă...
Să-ţi fie viaţa cânt şi sărbătoare.

Eşti Soarele şi viaţa pentru care
A-nmugurit lumina la altar,
Eşti vis, lumină, pace, sărbătoare,
Eşti dragostea cea fără de hotar.

Eşti trandafirul prin în diadema
Eternului. Căci azi te-ai cununat
Şi stelele vor răsări pe trena
Ce cu iubire-n suflet ai brodat.

Promisiune
De azi cu tine-alerg prin visul meu,
Sunt şi voi fi mereu îngerul tău...
Promisiune, adevăr, dreptate...
Vom fi acelaşi pas până la moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă – rugă către Dumnezeu

Doamne, Tu, Atotputernic,
Tu, cel Sfânt, cel Iertător,
Prin slujbaşul ecumenic
Curăţeşte-al tău popor.
Fă-n religie lumină!
La altar aduc ofrandă,
Pronia să-mi lase tihnă
Inima de altădată.

Doamne, Tu, Atotputernic
Şi Atoateştiutor,
Peste un popor netrebnic,
Varsă-un strop de vitriol
Şi-ntăreşte în credinţă
Pe cei drepţi şi pe cei buni,
În furtuni le dă căinţă
Şi-i salvează din genuni.

Tu cel Sfânt, cel Iertător,
Dă-ne pace şi lumină.
Tu ne eşti de ajutor,
Noi suntem aici cu vină.
În esenţă stricători,
Purtând moartea încă-n fire,
Ne întoarcem uneori
După-o rază de iubire.

Prin slujbaşul ecumenic
Lasă lege strămoşască,
Fie ca-ntr-un vis feeric
Oamenii să se iubească.
La altare dă lumină,
Clopotul, dureri să ţipe...
Cu puterea Ta divină
Dă-ne fericite clipe!

Curăţeşte-al Tău popor!
Plină-i lumea de păcate...
Mulţi în lumea noastră mor,
Mor şi dincolo de moarte.
Lasă-n plecăciuni genunchiul,
Lasă sufletul să plângă!
Oh, apleacă-i astăzi trunchiul,
Din ochi lacrima să-i curgă!

Fă-n religie lumină!
Viaţa-i plină de păcat.
Fă cu vraja Ta divină
Lumi cum nu au existat!
Crucea timpurilor grele
Sfarm-o cu puterea Ta!
Lasă, Doamne-n lume semne
Spre a Te putea avea!

La altar aduc ofrandă
Sufletul şi viaţa mea,
Ca în lumea cealălaltă,
Doamne, să te pot avea.
Plec genunchiul spre iertare,
Lacrimi curg din ochii mei.
Iartă-mi de păcate, Doamne!
Scapă-mă de anii grei!

Pronia să-mi lase tihnă
Ani târzii din viaţa mea,
Sufletului dă lumină,
În lumină-a te avea!
Tu eşti singura speranţă
Spre a nu muri etern.
Doamne, ţi-aş da ani din viaţă!
Lasă-mi, Doamne, doar un semn!

Inimii de altădată,
Tristă şi-n întinăciune,
În clepsidra-acuma spartă,
Dă-i puterea de-a apune!
Întunericul ne doare,
Rătăcim pe-al vieţii drum...
Sufletul nu-i de vânzare!
Doamne, iartă-ne acum!

Inimii de altădată,
Pronia să-mi lase tihnă.
La altar aduc ofrandă...
Fă-n religie lumină!
Curăţeşte-al Tău popor
Prin slujbaşul ecumenic,
Tu, cel Sfânt, cel Iertător,
Doamne, tu, Atotputernic!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ninsorilor la tâmple

Se roagă pomii-n tânguiri şi plânge
Uitatul cer, sălbatic şi turcoaz.
Sub pleoape curge lacrimă de sânge
Şi lacrimi de ninsoare-s pe obraz.
Ne plâng castanii şi ne cad la tâmple
Poemele de blânde flori de măr
Şi sufletul de floare ni se umple,
De lacrimă, de stele şi de dor.

Se roagă pomii-n tânguiri şi plânge
Şi umbra revărsată spre apus.
Întunecarea tot mai tare strânge,
Iar cerul se surupă-n ploi de plâns.
Furtuni se nasc, se risipesc cu jale,
Amnar în noi se-aprinde repetat...
Voi mai lăsaţi ofrandă la altare,
Precum strămoşii voştri au lăsat!

Uitatul cer, sălbatic şi turcoaz,
Deschis e parcă-n două emisfere
Şi s-au născut oceane pe obraz
Şi lumea-i împărţită-n două ere.
E noaptea, o ispită pentru noi
Şi ziua-i o oglindă-n care drama
Erupe şi se scurge-n ochii goi,
Etern unindu-şi cu tăcerea, teama.

Sub pleoape curge lacrim de sânge
Şi în adâncuri jaru-a încolţit,
Tăcerea strigă şi durerea plânge...
Copac în floare, am îmbătrânit!
Sunt tâmplele-mpietrite sub ninsoare,
Furtuni, de-acum, în suflet răscolesc...
Tăcerea strigă durerea doare,
Cei mulţi, cei dragi, de-acum mă ocolesc.

Şi lacrimi de ninsoare-s pe obraz...
Lumina în adânc se risipeşte,
Trec ca un vis, talaz lângă talaz
Şi alt ocean de valuri se clădeşte.
Brăţări de alge glezna mi-o cuprind,
Smaralde vii, pe coapsele tăcerii,
Ca o epavă, veşnic strălucind,
Înseninează noaptea învierii.

Ne plâng castanii şi ne cad la tâmple
Poemele tomnatice şi gri.
Bătrânii – vis şi cânt şi pietre scumpe,
Cuminte,-n tihnă, se vor risipi.
Trec mesageri, spre-a noastre frontiere
Şi nu se vor întoarce înapoi,
Lăsând în urmă clipe pasagere,
Cenuşa morţii şi-un concert de ploi.

Poemele de blânde flori de măr
Se sting tăcut în candela aprinsă.
O veşnicie mi-a apus în păr
Şi tâmpla de iubiri îmi este ninsă.
Sobor de stele în brăţări de vis
Mi s-au ascuns în suflet şi-n privire,
Căci de tristeţe, candela s-a stins.
Eu voi pleca, trecând prin nemurire...

Şi sufletul de floare mi se umple...
Un înger va zbura, iar visul meu,
Ca un gheţar, se va opri la tâmple,
Eu voi dormi, eu voi dormi mereu...
Pe braţe îmi vor creşte trandafirii
Şi îngeri se vor naşte în apus,
Aş da un ultimatum fericirii,
Dar fericirea-n suflet mi-a pătruns.

De lacrimă, de stele şi de dor,
Mă simt mai sus c-o treaptă peste lume.
De-acum sunt râu de miere curgător,
Poate-s necunoscutul fără nume.
De-acum "în vaduri ape repezi curg"
Şi Labiş este toc în călimară.
E viaţa o iubire în amurg...
Singurătatea a-nceput să doară!

De lacrimă, de stele şi de dor
Şi sufletul de floare ni se umple,
Poemele de blânde flori de măr...
Ne plâng castanii şi ne cad la tâmple.
Şi lacrimi de ninsoare-s pe obraz,
Sub pleoape curge lacrimă de sânge.
Uitatul cer sălbatic şi turcoaz...
Se roagă pomii-n tânguiri şi plânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, mamă!

Mama e cânt de leagăn şi-adiere,
Mama e pentru prunc eternul vis,
Mama e veşnic dulce mângâiere
Şi sufletul îi este paradis.

În mama e frântură de iubire,
Frântură de dureri şi adevăr,
În mama este zvon de mulţumire,
În mama este lacrimă şi dor.

E poartă sfântă, cerului deschisă,
Iubire şi lumină pe pământ,
La tâmple albă-adesea-n cărţi descrisă,
Cu suflet mare şi cu chipul blând.

E vad de lacrimi şi de suferinţă,
Rugă şi-ngenunchere şi cuvânt,
Roua de pe beriş, de pe altiţă,
Şi murmurul... da, murmurul din crâng.

Mama-i pe veşnicie Catedrala
Unde cu ochii-n lacrimi ne rugăm...
Prin ea noi ne răscumpărăm greşala...
Mama e goana după adevăr.

Cu ea ni-i somnul limpeziri de ape
Şi visul împlinire pe pământ,
De ea suntem mereu, mereu, aproape,
Căci mama este lucrul cel mai sfânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreg

Tu eşti copacul meu, eu ale tale ramuri,
Mi le fereşti de vânt, de viscoliri şi ploi,
În valsul primăverii pun verdele ca flamuri
Iar tu îmi mângâi floarea ce înfloreşte-n noi.

Îţi dăruiesc iubire chiar dacă tu nu crezi
Şi-ţi pare că la altul am inima şi gândul,
În nopţi cu lună plină şi visele-ţi veghez,
Adorm abia la ziuă, aştept să-mi vină rândul.

Suntem o lume-ntreagă făcută doar din noi
Şi nimeni niciodată nu ne va rupe-n două,
A noastră-i nemurirea căci vieţii-am pus altoi
Din dragoste curată în dimineţi cu rouă.

Să te zăresc vreodată?-N-am cum... suntem întreg;
De-ar fi să mor cândva- nu pot să te dezleg,
Rămânem o coroană de frunze şi de flori
Sub mângâieri de lună, noi, veşnic visători!

poezie de Angelina Nădejde (11 martie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânim tăcut

Şi-mbătrânim, îmbătrânim tăcut,
Sperând că o vom lua de la-nceput,
Cu fiecare ceas îmbătrânim
Şi ca un jar în zări ne risipim.

Îmbătrânim cu fiecare ceas
Pe care, să-l trăim, ne-a mai rămas.
Pe cerul nostru nu mai sunt cocori,
Doar noi zburăm cu gândul uneori.

Dar a fi prunc în suflet e un ţel –
Un punct lucind pe-al vieţii carusel.
Chiar dacă-n timpuri ne vom risipi
Pruncul din noi, etern va străluci.

Clepsidra – un hotar de veşnicii
În alte timpuri, iar ne va uni.
Vom fi copii?! Vom fi bătrâni mereu?!
Răspunsu-l ştie numai Dumnezeu.

Ni se deschide-n ceruri un alt drum
Şi-mbătrânim, îmbătrânim de-acum.
Cuminţi pornim spre alte veşnicii
Peste un an, o lună, poate-o zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Alexandra!

Sufletul tău e darul cel mai de preţ, pe care,
Divinitatea însăşi, de mic copil ţi-a dat...
Ţi-a dat spre veşnicie, o inimă, din care,
Ca dintr-o pâine coaptă, la cei flămânzi ai dat.

Candoarea din fiinţă e înger de lumină...
Îmbelşugată lume cu centrul virtual
În trupul tău şi-n gândul de stea diamantină
Prolifică, perpetuă, pe plan transcendental...

Ţi-e frumuseţea taină şi-n nerostite umbre,
Te-ascunzi de necuvinte la fiecare ceas...
Eu îţi doresc din suflet, mulţi ani şi fericire,
Iubire şi lumină la fiecare pas...

O, turn de modestie, angelică mireasă
A celor ce de vremuri, în suflet te-au iubit,
Să-ţi fie viaţa lină, lipsită de durere
Şi lacrimă-ngânată de plâns, să-ţi fie schit.

În energii celeste să-ţi prinzi îmbrăţişarea,
Tu, moleculă vie-a eternului firesc...
Din lacrimi să-ţi răsară dumnezeiască lume,
Căci mulţi din lumea asta, de-a pururi, te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scântei creştine

Pe-un petic de rai creştin,
În Schitul din Păltiniş,
Doi vinovaţi, sfioşi păşeam,
Să pipăim cu sufletul iertarea,
Iar spiritul să-l lecuim, cu vindecarea.

Ţii minte, când ne închinam?
În faţa micului altar, din inimă de munte,
Doar noi doi, martor Dumnezeu
Şi ale noastre jurăminte.

În poarta casei sale de vecie,
Spiritul lui Noica
ne-a întâmpinat apoi, cu modestie.
Suflet plecat în rătăciri astrale,
Spirit treaz,
la ferestrele inimii mele şi-a tale,
Sfidând tăcerea noastră vie.

În mica bisericuţă, cu brâu de brazi,
De ger încremeniţi,
Păşeam tăcuţi spre altarul sfânt,
Ce-a întipărit pe lemnul lui mii de iertări.
Înconjuraţi de sfinţi pictaţi şi de duh sfânt,
Pe scaunul lui Noica ne-am aşezat pe rând,
Ca spiritu-i măreţ să-l salutăm şi să-l simţim.

Tăcerea era plină de icoane sfinte,
Aghiazmă apoi, noi am băut setoşi
Şi pentru ai noştri, cu pioşenie,
Noi am aprins lumini, de pomenire.

Căci numai Dumnezeu trimite harul,
Spre cei ce vor să-l simtă mai aproape,
Să înveţe, cum coboară bucuria sfântă în simţire,
Când glasul înţelepciunii îl ascultă;
Purtat în suflet şi-n faptă mai departe,
Spre mântuirea noastră şi a lumii.

Ţii minte iarna de atunci?
Şi-a noastră fericire?...
S-a dus, de parcă nici n-a fost
Şi am rămas, cu Sfânta amintire.

poezie de Valeria Mahok (6 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Romeo şi Julieta

În orice loc te văd, iubite,
În colţul lunii de argint,
În vise neasemuite,
În clipe tandre de alint.
Tu eşti Luceafăr între stele,
Quasar pierdut în univers,
Plâns în a vieţii călimară...
De-aceea astăzi te-am cules.

În orice loc te văd, iubite,
Doar tu eşti simfonia mea,
Tu eşti oceanul de cuvinte,
Iar eu sunt val de ctifea.
Trec lauri peste coama sură...
Sunt cânt de lacrimi peste ape...
Sub a tăcerii covertură,
Noi suntem infinite şoapte.

În colţul lunii de argint,
Te văd în fiecare seară
Chiar dacă-n ere ai fugit,
Chiar dacă-au început să doară
Azi amintirile de noi
Şi doliul flutură în poartă...
Te văd iubite peste tot
Şi nimeni n-o să ne despartă.

În vise neasemuite
Apari, tu, înger de lumini.
Eu te privesc cu luare-aminte
Şi-mi cresc în suflet rădăcini.
Şi clipa-n mine se dilată
Şi-n univers călătorim
Doi îngeri blestemaţi de soartă
Să ne iubim... să ne iubim...

În clipe tandre de alint,
Înger de foc, te zbaţi... şi treci
Dureri, vulcani şi în zenit
Te întrupezi. De-ar fii să pleci,
Furtuni în noapte s-ar isca,
Vulcani ar creşte-n tălpi de sticlă,
Dar ştii că voi rămâne-a ta...
Spre cer iubirea mă ridică.

Tu eşti Luceafăr între stele...
Mă chemi în uiversul tău
Şi zbor cu zbor pierim în noapte
Mereu, mereu, mereu, mereu.
Repetitiv şi anacronic
Acelaşi timp mereu trăim,
Oprim minutele-n ceasornic
Şi cast şi simplu ne iubim.

Qusar pierdut în univers,
Universal poem, în seară,
Din trupul tău eu am cules
Nectar de lacrimă amară.
Pe drumul morţii nesfârşit
Tu-mi eşti amnar şi reverie,
Nu pot uita cât te-am iubit,
Îţi aparţin cu totul, ţie.

Plâns în a vieţii călimară
Când inima în loc va sta
Şi mâna mea nu va mai scrie,
Când cânt spre ceruri voi zbura...
Îmi las cuvintele ofrandă
În tocul gol de suferinţi.
Ploi de cuvinte vreau să cadă
În toamna lacrimii fierbinţi.

De-aceea astăzi te-am cules
Quasar din visele oculte...
Nu te iubesc din interes,
Iubiri precum a mea nu-s multe.
Vezi?! Mână-n mână rătăcim...
Veghem întoarcerea acasă
Şi ne ubim... şi ne iubim...
Iubirea-n cer să înflorească!

De-aceea astăzi te-am cules
Plâns în a vieţii călimară,
Quasar pierdut în univers,
Tu eşti Luceafăr între stele.
În clipe tandre de alint,
În vise neasemuite,
În colţul lunii de argint,
În orice loc te văd, iubite!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Cel ce ne-a făcut

Din stihuri şi din versuri, din dragoste de lume
Din aluaturi moi şi tot soiul de hume
Ne-ai încropit din univers, ne-ai zămislit din mare
O viaţă dulce Tu ne-ai dat, c-o singură suflare.

Din poezie şi iubire, din dor de om şi duh
Din norii albi, din Lună plină, din soare şi văzduh
Te-ai coborât în fiecare, cu glas smerit şi blând
Cu sfânta-Ţi adiere pură golul din noi umplând.

Şi am uitat de noi şi am uitat de Tine
Ne-am îmbătat cu patimi, cu lacrimi şi suspine
Ne-am smuls din inimi, din gânduri şi din suflet
Un murmur preaînalt, cel mai gingaş răsunet.

Pierduţi, târâţi în jos, cu totul lepădaţi
De sinele din noi şi de căderi trădaţi
Ne-ntoarcem, în sfârşit, mereu la început
Ca să-L putem pricepe pe Cel ce ne-a făcut.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!