O zi călduroasă de toamnă

Într-o zi călduroasă de toamnă
când nimeni nu se mai aştepta
soarele a explodat dintr-o dată
s-a risipit în spaţiu
s-a pulverizat
noi, pământenii, mai aveam câteva secunde
de trăit

să ne rugăm, au strigat unii
să-l omorâm pe înţeleptul oraşului
au strigat alţii

câţiva şi-au umplut în grabă paharele cu alcool
cei mai mulţi şi-au aprins cîte o ţigară
ucigaşul şi-a scos bisturiul
şi l-a înfipt în uşă
un şofer de taxi lovea înnebunit cu picioarele
în portiera maşinii

uite că s-a întâmplat, murmura cineva
umblând desculţ pe stradă

zău, e absurd, spuse unul dintre chelneri
în timp ce-mi făcea nota de plată.

poezie de Matei Vişniec
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de când eram piatră

Ca un răget luminos, în creierul meu
a explodat o celulă;
de străinătatea prea nouă
în care se afla
rătăcind de la începuturi.

Minţile mi s-au umplut de un miros
de stea moartă,
de animale gândite în vis,
de funingine bolborosind
roşcata înţepenire a pietrei.

Eram atât de rari –
(mi s-a părut că aud) –
atât de foarte rari încât
cu toţii la un loc
n-am fi putut să umplem unul.
Unul, era departe în viitor
pregătit de împietrirea noastră numai.

Aveam un nume,
fiecare alt nume aveam;
trebuia să fi murit îndelung
trebuia să fi pierit profund
ca numele vreunuia dintre noi
să devină cuvânt.

Nume lângă nume şi lângă nume
era strigarea.
Definitiva moarte numai
ne lega
ca un cuvânt.

Capul mi s-a umplut de un miros,
oasele, pe dinlăuntru
mi s-au umplut de un miros
de moarte
mai veche decât viaţa.

O neputinţă de a spune doi,
o neadunare cu nimeni,
o neadunare cu nimicul –
ca un răget luminos
mi-a explodat în creier.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

Bărbatul a căzut de pe scaun şi s-a spart.
Paharul
s-a ridicat de pe masă şi
a strigat...
Mai vreau unul!
Mai vreau unul!
Nota plângea iar chelneriţa
îşi rupea mâinile.
Duhnea
a miros de om
Oglinda mă cinstea cu o privire rătăcită
Găleata mocăneşte ploua!
Umbrela alerga fericită. Trăia!
Desfăcută trăia!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen s-a ridicat şi a început să se uite la malurile verzi. A mers ea cât a mers şi a ajuns cu luntrea la o livadă de cireşi şi în mijlocul livezii era o căsuţă cu ferestre roşii şi albastre. Căsuţa era acoperită cu paie şi la uşă stăteau doi soldaţi de lemn cu puşca la umăr. Gretchen a strigat la ei; credea că-s vii; dar ei, bineînţeles, n-au răspuns nimic. Luntrea s-a apropiat de ţărm; râul o împingea într-acolo. Gretchen a strigat mai tare şi atunci a ieşit o babă, sprijinindu-se într-o cârjă. Avea o pălărie mare de soare zugrăvită cu flori.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

Mă-ntrebi cum am înnebunit. Păi, a fost cam aşa:

Într-o zi, cu mult înainte ca zeii să se fi născut,
trezindu-mă din somn, am descoperit
că toate măştile-mi fuseseră furate, cele şapte măşti
pe care le-am modelat şi purtat de-a lungul a şapte vieţi.

Alergam fără mască pe străzile-aglomerate strigând:
"Hoţii, hoţii, blestemaţii de hoţi... "
Bărbaţii şi femeile râdeau de mine,
iar unii, de teamă, s-au ascuns în case;

Iar când am ajuns în piaţă,
un tânăr de pe-un acoperiş a strigat, "Omul e nebun."
Am ridicat privirea să-l văd;
soarele mi-a sărutat întâia oară faţa;
atunci pentru prima dată sufletul mi s-a aprins de iubire
şi-am jurat să nu mai port niciodată mască.
Ca-n transă, am strigat:
"Binecuvântaţi, binecuvântaţi fie hoţii care mi-au furat măştile."

Astfel am ajuns un nebun.
Acum am găsit libertatea singurătăţii
şi siguranţa celui care nu este înţeles de nimeni,
pentru că cei care ne înţeleg iau în robie câte ceva din noi.

Dar, permiteţi-mi să nu fiu prea mândru de libertatea mea –
în închisoare un hoţ este ferit de alt hoţ.

* Extras din "Nebunul – cântecele şi parabolele lui."

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs

Am strigat: "viaţă"!
şi gura mi s-a umplut
de laptele mamei
apoi,
cu umerii
încărcaţi de responsabilităţi,
cu genele grele
de nesomnul copiilor,
cu sufletul
plin de deznădejdi,
cu inima
îndurerată de răni
vin la Tine
iar tu mă înveţi
că moartea este
singura certitudine a vieţii
ori că...
durerile
nu stau în viaţă
când inima
este plină de iubire necondiţionată
chiar dacă acei umeri
s-au chircit sub poveri;
recunoscând
lacrimile singurătăţii
am strigat: "moarte"!
şi gura mi s-a umplut
cu pământ...

poezie de Cristian Neagu din Academia de poezie (9 noiembrie 2018)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întrebi cum am devenit nebun. S-a întâmplat astfel: Într-o zi, m-am trezit dintr-un somn adânc şi am realizat că toate măştile mele au fost furate. Şapte măşti pe care le-am purtat în şapte vieţi. M-am panicat şi am început să alerg pe străzi strigând: Hoţii, hoţii, blestemaţii de hoţi!!! Oamenii râdeau de mine şi unii se ascundeau în case de frică. Când am ajuns în piaţă, un tânăr ce stătea pe un acoperiş, a strigat: Uitaţi-vă la nebun! M-am uitat să îl văd mai bine şi în acel moment, soarele mi-a sărutat faţa dezgolită de măşti pentru prima oară. Şi pentru prima oară sufletul meu a fost aprins de iubirea soarelui şi nu mi-am mai dorit să port măşti niciodată. Ca într-o transă, am strigat: "Binecuvântaţi, binecuvântaţi să fie hoţii care mi-au furat măştile. Astfel, am devenit un om nebun."

citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţă

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu eşti foarte intim într-o casă, nu cere voie să fumezi imediat ce s-a terminat masa. Dacă alţii mai în vârstă nu şi-au aprins ţigările, rabdă!

Păstorel Teodoreanu în Gastronomice (1974)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce semn e acesta?

Umblă ianuarie prin lume cu paşi imenşi de frig,
eu nu-l văd, nu-l aud,
trece ianuarie prin lume, prin mine,
o femeie se naşte din toate câte le strig,
pe numele lor ştiut, neştiut.

Am strigat o floare de gheaţă şi s-a topit,
am strigat o ramură albă şi s-a făcut nevăzută,
am strigat spre cer – unde-i mereu câte-o nuntă
şi nimeni n-a vrut să-mi răspundă

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşirea lui Icar

Întâi, nimeni n-a observat nimic...
Plugarul întorcea brazdele gândind la pâinea cea de toate zilele,
Micul cioban privea atent la cer, încercând să vadă stelele,
Bătrânul câine dormita; îl adormise pacea zilei, fireşte,
Iar pescarul aştepta cu undiţa-n apă;
Pescarul dorea numai peşte.
Şi doar marinarii de pe corabia care trecea prin strâmtoare,
Întorcându-se dintr-o lungă călătorie pe mare,
Doar ei, obişnuiţi cu şoaptele undelor, numai lor parcă...
li s-a părut...
câteva pene învârtejite
Câteva cercuri pe faţa apei, iute de valuri strivite,
Parcă cineva a strigat, parcă cerul sau marea
Şi ziua... cum i s-a întunecat lumina plină, strălucitoare
Aici, în tabloul ăsta liniştit şi curat e cineva care moare?
Nu se vorbeşte de moarte în culorile limpezi ce Bruegel pe pânză le-a-ntins.
............................................
A fulgerat însă zarea, a clipit şi s-a stins.

poezie clasică de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre istorie

Eu stau în faţa ferestrei mai fumez o ţigară
Istoria trece pe lângă mine
ţinându-şi sânii în palme
maşinile se opresc dintr-o dată
incendiind autostrada
magazinele sunt părăsite în grabă
în măcelării se face dintr-o dată linişte

fratele meu, infirm de picioare
singurul din familie care face gimnastică
se târăşte lângă mine
ce e, ce e, mă întreabă
nimic, zic eu
trece istoria

poezie de Matei Vişniec din La noapte va ninge (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vederea animalului

S-au bucurat cu toţii la vederea
animalului
au aprins focuri şi au dănţuit
şi s-au beţivit toată noaptea

şi nimeni nu s-a uitat mai îndeaproape
la uriaşul animal
nimeni nu s-a uitat la ochii săi sticloşi
şi la dinţii săi atât de albi
şi la fruntea sa uşor lovită într-o margine
au răcnit acolo toată noaptea şi s-au
destrăbălat şi nu s-au uitat deloc
la cele două braţe subţiri şi la coatele
însângerate şi la genunchii însângeraţi

ei doar s-au bulucit sub steaua nemuritoare
au adus daruri şi le-au presărat pe stânci
au răvăşi cerul cu privirile lor
şi la cele două aripi imense
nici o dată nu s-au uitat

poezie de Matei Vişniec din Oraşul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu zece sau douăzeci de miliarde de ani în urmă s-a întâmplat ceva - big-bang-ul, evenimentul cu care a început universul nostru. De ce anume s-a întâmplat e cel mai mare mister dintre toate. Faptul că s-a întâmplat e destul de limpede.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce va trece o zi, va fi ceva ce s-a întâmplat ieri. După ce trec două zile, va fi ceva ce s-a întâmplat alaltăieri. Când va trece un an, nimeni nu-şi va mai aminti ce s-a întâmplat.

proverbe coreene
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planuri

câmpul era azi ca o imprimantă
de ultimă generaţie
doi cocoşi veseli şi verzi
umblau prin ochii mei
ca şi cum nu s-a întâmplat nimic

iar eu aveam planuri mari
cu câmpul acela
şi cu zgomotul lui verde abrupt
aveam de gând să-l dezbrac
de toată splendoarea
şi să-l iau acasă la mine

să-l pun covor în mijlocul camerei
să spun o rugăciune
în mijlocul sufletului
şi să-l salvez de dăunători

dar nu s-a întâmplat nimic
pentru că nu era azi primăvara aceea
timpurie în care cocoşii
se trezeau foarte devreme
şi anulau raţiunea
sau orice echilibru profetic

era doar o zi de toamnă
în care totul se liniştise
iar lumina ieşea dintr-o poantă
în trupul meu de femeie
cu norii în cap
(nu cu capul în nori)
iar câmpul era unul magnetic

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hollie Baylor: Noi doi aveam caractere complet opuse şi asta a funcţionat. Apoi între noi s-a întâmplat ceva ce nu făcea parte din plan... ne-am îndrăgostit unul de celălalt.

replică din filmul artistic Elizabethtown, scenariu de Cameron Crowe
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lacrimilor verzi

Aşa cum s-a mai întâmplat,
O picătură m-a atins,
Şi-atunci, iubito, ai pretins,
Că lacrima ţi-am confiscat!

Şi iarăşi m-ai înduplecat
Cu verbul tău mereu aprins,
Aşa cum s-a mai întâmplat,
Ca să mă las de tine nins,

Cu lacrimi verzi de matostat,
Dintru lăuntru-ţi necuprins,
Cu dulci săruturi înadins,
Cu mângâieri de neuitat,

Aşa cum s-a mai întâmplat!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furnicuţele harnice

A venit iar vremea bună
Şi zăpada s-a topit,
De-au ieşit din văgăună
Furnicuţe la muncit.

Toate caută de zor
Prin grădini şi pe cărare,
Altele strâng din ogor
Câte-un sac plin cu mâncare.

În tufiş, sub rămurele,
Şi-au făcut un muşuroi,
De se laudă-ntre ele:
"Cât e de frumos la noi!"

Multe furnicuţe roşii,
Harnice din cale-afară
Şi-au scos la soare pantofii
Cei mai scumpi, de primăvară.

Toată lumea azi munceşte
În curte, prin muşuroi;
Nimeni nu mai zăboveşte
Treaba e acum în toi.

poezie pentru copii de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele negru

Soarele se spărgea în fragmente de lavă tăioasă,
Zdrobit de vid, de marile forţe contrare,
Se întunecase definitiv şi era frig la tine în casă,
Toate stelele şi planetele căzuseră în mare.

Zidurile şi pietrele începuseră să se spulbere,
Scrâşneau toate lucrurile în casa ta,
Fierul, arama, argintul se făcuseră pulbere,
Materia stătea chircită în sinea ei şi urla.

Nu te mai zăream în întunericul îngheţat,
Nici măcar trupul tău nu mai adia lângă uşă,
O să murim! o să murim! am strigat
Şi te căutam ca un orb prin cenuşă.

Dar deodată s-a întâmplat ceva miraculos,
Ai aprins o torţă pe braţul tău stâng,
Doamne, femeie, am spus, tu eşti Iisus Cristos
Şi m-am lăsat în genunchi, şi am început să plâng...

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momeală

Acostat la colţ de stradă
De doi tuciurii voinici
Mi-am dat repede seama
Că nu sunt de pe aici.

Au vorbit de un ajutor
Pentru noi, de vârsta a treia
De la Marco Bella din Ardeal
Naiv, le-am agreat ideea!

Aveau cu ei un pachet
După spuse, un televizor,
Fiind greu şi eu nu pot
Şi-au oferit sprijinul lor.

Le-am spus până la bloc
Încolo nu se mai poate
Şi nu le-a plăcut deloc,
Începând să-şi dea la coate.

Am pus CIF-ul şi am intrat;
Ei peste mine, grămadă.
Dacă am văzut, am strigat
Vecinilor, să mă vadă.

A ieşit repede un moşulică
Cu bâta şi s-a răstit pe ei,
Spunându-le că nu le e frică,
Neam de hoţi şi derbedei!

Văzând că nu ţine poanta
Au fugit pe scară întinşi,
Moşul le-a urat soarta
La puşcărie să stea închişi.

Nici eu nu m-am lăsat
Spunându-le să muncească,
Să se lase de furat,
Dar Pusta, să n-o ocolească!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!