
* * *
Noi suflăm pe-acelaşi flaut:
Laudă-mă să te laud.
distih de Tudor Arghezi din Catrene şi distihuri (Versuri-1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Citate similare

Lui Tudor Arghezi
Buchetul rimelor ce dai
Au o puternică savoare,
Dar titlul "Flori de putregai"
Arghezi, cred că nu-i cuminte,
Nu vezi că prea aduce-aminte
C-ai stat odată la răcoare?
hexagramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Poema
Poema ce-o visez trăsare
De mult în sufletul deschis
Oricărui răsărit de soare
Şi-oricărui început de vis.
Poema visului mă doare
Că nu se poate-n ac urzi,
Cum se urzeşte-n fir de floare
Pe o mătase-n zori de zi.
Poema o visez ş-o caut
În toate cărţile cu nume,
Uşoară ca un ghiers de flaut
Şi numeroasă ca o lume.
Poema mi-o găsi culcată
Într-o copaie, din pridvorul
Colibei noastre, legănată,
Cântând o mierlă - cu piciorul.
poezie de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi dragostea
Cum pot să Te laud cu inimă bună
Când lacrima-n spate mi-ai pus-o să stea,
Cum vrei să nu fie în mine furtună
Când vânt şi-ntuneric e-n dragostea mea.
De vrei bucurie, la ce suferinţa,
Cum vrei cu durere ‘nainte-Ţi să vin?
De vrei să mă saturi, să-mi saturi fiinţa
De ce-mi pui în apă oţet şi pelin?
Nu-s Iacov, ştii bine, să-Ţi stau înainte
Să lupt împotriva-Ţi din noapte în zori,
De vrei să Te laud, Tu adu-ţi aminte
Că nu de durere mi-e frica şi ori
De câte ori, Doamne, vei vrea să Te caut
Dă-mi dragostea toată că dragoste-s eu
Şi-aştept cum Ilie în susur de flaut
Să simt că eşti Blândul şi Bun Dumnezeu...
poezie de Adriana Cristea (19 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


De vorbiţi mă fac că n-aud
De vorbiţi mă fac că n-aud,
Nu zic ba şi nu vă laud;
Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;
Dară nime nu m-a face
Să mă iau dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevărul
Numa-n inima-mi să caut.
poezie de Mihai Eminescu (1877)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!




Incertitudini
Îmi atârnă la fereastră
Iarba cerului, albastră,
Din care, pe mii de fire,
Curg luceferii-n neştire.
Sufletul, ca un burete,
Prinde lacrimile-ncete
Ale stelelor, pe rând,
Sticlind alb şi tremurând.
Scama tristeţelor mele
Se-ncurcă noaptea cu ele,
Genele lui Dumnezeu
Cad în călimarul meu.
Deschid cartea: cartea geme.
Caut vremea: nu e vreme.
Aş cânta: nu cânt şi sunt
Parc-aş fi şi nu mai sunt.
Gândul meu al cui gând este?
În ce gând, în ce poveste,
Îmi aduc aminte, poate,
Că făcui parte din toate?
Scriu aci, uituc, plecat,
Ascultând glasul ciudat
Al mlaştinii şi livezii.
Şi semnez: Tudor Arghezi.
poezie de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Arghezi
Lui Arghezi,-n şaizeci-şasă,
I-am recitat şi eu niţel.
Mi-a zis: bravo, e frumoasă!
Dar nu credea c-a scris-o el.
epigramă de Vasile Iuşan din Fă-mă, Doamne, ce mi-i face! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să te laud
Ca să te laud ajunge un singur vers:
Prin gura ta mă sărută întregul Univers.
poezie de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!



Moara speranţelor merge de mii de ani.
citat din Tudor Arghezi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


- geniu (vezi şi genialitate)
- Geniul e un accident.
definiţie de Tudor Arghezi
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
Hai, bârfeşte-mă la toţi,
Că eu pot ce tu nu poţi.
distih de Tudor Arghezi din Catrene şi distihuri (Versuri-1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
Din nimicuri
Faci distihuri.
distih de Tudor Arghezi din Catrene şi distihuri (Versuri-1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Viaţa e orişiunde cu durerea ei...
Tudor Arghezi în Ochii Maicii Domnului
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nu e destul să fii bun. Trebuie să fii bun de ceva.
calambur de Tudor Arghezi
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!


Orice viaţă de om începe de mai multe ori.
citat din Tudor Arghezi
Adăugat de Mihai-Gabriel Voinea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ca să fii respectat, începe prin a te respecta.
citat din Tudor Arghezi
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!


Drepturile omului implică şi datoriile lui.
citat din Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Să fii bun şi blând la toate, după cum se poate.
citat din Tudor Arghezi
Adăugat de Daniela Bercea
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
Neputînd să te sărut
Îţi fac versuri de urît.
distih de Tudor Arghezi din Catrene şi distihuri (Versuri-1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


E un fel de ruşine să nu-ţi cunoşti ţara.
citat din Tudor Arghezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


- scris
- Scrisul, ca şi dragostea, e poezie.
definiţie de Tudor Arghezi
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!
