Tu taci

Tu taci, tu te-ai ascuns, tu pieri
Cu sculele şi farmecele tale.
Te cheamă din biserici, din temniţi, din spitale,
Şi nu răspunzi durerii nicăieri.

În care loc, cu pila ta de faur,
Ţi-ascuţi tu fierăstrăul de cristal?
L-am ascultat vibrînd parcă-n migdal,
Parcă-n salcîm, în frunzele de aur.

Poate că noaptea mai ales, de tac
Şi plopii rari şi pasărea pribeagă,
Te-aud cînd timpul se dezleagă
Şi de poveri, şi de tictac.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţa

Le-am sărutat odată, ei secera din mână
Şi lui ciocanul muncii, cu care se îngână;
Ea înotând în holdă, el potcovar şi faur
Şi mi le dăruiră în giuvaer de aur.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pamfletul se învârteşte în jurul obiectului cu oarecare frumuseţe de corb: între două zboruri circulare, ciupeşte, zgârie, înţeapă, rupe. Pamfletul se lucrează cu undreaua, cu peria de sârmă, cu răzătoarea sau cu fierăstrăul bijutierului; şi uneori, în clipele supreme, cu sculele măcelăriei.

citat celebru din Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste din anii 60

îi povesteam unei prietene
pe facebook despre prima soţie
ce nebunie!
femeia devine geloasă de parcă-n maşina
ei mică ar trebui să-mi aflu cazare
(?!), de parcă, de
parcă-n maşina ei: un renault din anii
60 ar trebui să îmi aflu scăpare -
ce nebunie!
îi povesteam la volan
femeii cu picioarele mini
sub fuste înguste

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu taci!

nu vreau să taci suflete care baţi aripi, sus acolo
lumina ta adună în nimbul ei suspine, în cruci prin cimitire
nu-i loc şi bate timpul
trupurile noastre în vid, iubindu-se se zbat
un fir de mare suspină noaptea, în deşertul însetat din noi
chipul tău prividu-mă prin el, tu să nu taci
asasinând ce-a mai rămas din drumuri de răscruce
alungi albul din mine, pe care l-ai uitat
scriu cu fulgi de iarnă-n felinare de anotimpuri, privirea ta
când taci
să nu cazi şi pe genuchiul vieţii tale, tu nu scrie
piatră nu te lovi în colţul tocit al vieţii mele!
cărarea nu se opreşte în crucea drumurilor, fântâna setei nu s-a dărâmat
nu te îndoi te rog, scrie prin arderea din tine începuturi pentru toate
să nu taci, renaşte cu încă-o primavară
nu aşteapta să fiu un singur drum prin paşii care ne despart
nu fi departe
nu pune soarele în răsărit cu apusul să ne despartă
aveam o altă viaţă
întorsul poate fi în noi, iar, răsucirea vremurilor neterminată
să nu taci, căci avem aceaşi soartă

poezie de Viorel Muha (iulie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posterităţi

E-o prietenie caldă atunci cînd nu mai eşti,
Şi cînd te pierzi, începi pierind să creşti.
Fereşte-te la vreme,
Ţărîna ce-ţi rămîne să nu ţi se blesteme,
De te-a ales destinul cu literă sau piatră,
Să laşi din tine-n urmă măcar un jar de vatră.
M-ai duşmănit o viaţă, împrietenit cu mine,
Şi-ţi împlineşti chemarea precum ţi se cuvine.
Într-altfel îţi rămîne o inimă, şi-un nume
Trăind în fapte bune,
Să fie amintite în gînd şi-n rugăciune.
Fără o rîvnă sfîntă în milă şi iubire
Nu-ţi poţi lăsa, ca viermii, nimic în amintire.
Că timpul retrăieşte în fiecare ins
Cînd, amăgit să-ţi ardă, lumina ţi s-a stins.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina

În frig şi noroi
Trec hoţii-n convoi, câte doi,
Cu lanţuri târâş de picioare,
Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare.
Fiertura e gata.
E seară. E ploaie.
O lingură grea, cât lopata,
Dă ciorba din două hârdaie.
Câţiva au ucis,
Câţiva ispăşesc ori un furt, ori un vis.
Totuna-i ce faci:
Sau culci pe bogaţi, sau scoli pe săraci.
Livizi ca strigoii şi sui,
Strâmbaţi de la umeri, din şold si picior
În blidul fierbinte, cu aburi gălbui.
Îşi duc parcă sângele lor.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Flori de mucigai (1931)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din taine

O altă taină, limba, nu ştie cum răsare
Şi cum se zămisleşte după ţinut şi soare,
Mai limpede, mai aspră, mai posacă.
De ce nu poate gândul, ascuns în el, să tacă?
Făptura ei de aer dă floare de lumină
Şi are, ca porumbul şi volvora, tulpină.
Tăgăduie, ca mintea şi trup şi căpătâi.
Într-adevăr pribeagă, ce-a fost întâi şi-ntâi.
El, omul? el, cuvântul? că limbile-au rămas
Să glăsuiască minţii, din cărţi, şi fără glas.
Făptură de cuvinte, din grai sunat şi mută,
Nu are, cercetată, plămada cunoscută.
E înger, e mireasma atât de uşoară
Că fără vânt nici aripi, de cum se iscă zboară?
Sileşte-te mai tare, iubite gramatic,
Să-mi spui, că, până astăzi, tu nu mi-ai spus nimic.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze pierdute

Cincizeci de ani, de cînd încerci mereu,
Condeiul, gîndurile şi cerneala,
N-au mai ajuns să-ţi curme, fătul meu,
Frica de tine şi-ndoiala.

Te temi şi-acum de ce te-ai mai temut.
De pagina curată şi de rîndul,
Şi de cuvîntul de la început,
Te sperie şi litera şi gîndul.

Foile tale scrise, de hîrtie,
Se rup şi zboară, ca dintr-o livadă
Frunzele zmulse-n vijelie,
Fără ca piersicul să şi le vadă.

La fiece cuvînt, o şovăire
Te face să tresari şi-ai aştepta.
Parcă trăieşti în somn şi-n amintire
Şi nu ştii cine-a scris cu mîna ta.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de oraş

I

Pe caldarâmul ud,
Trap-trap de potcoave,
Autobuze bubuind
Şi faruri lunecând
Pe ferestre luminând
Odăi întunecate.
Cu tictac de târziu,
Cu tăceri ce plâng,
Cu noaptea ploioasă
De-afară...

II

Plouă...
Nu ştiu nimic...
De zile, de ani,
Fără a găsi
Cum ar fi altă viaţă...
Acelaşi tictac de târziu,
Cu tăceri ce plâng,
Din nici un timp...
Ca noaptea ploioasă
De-afară...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-o carte

Cînd gunoi şi cînd ţărînă,
Tinereţea ţi-e bătrînă.

distih de Tudor Arghezi (1963)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele tale

Ca tine, pom cu-atât belşug de frunză,
Aştept un fir de vânt să mă pătrunză.
Frunzele tale sunt simţirea mea
Fremătătoare, ca şi ea.
Un simţământ, o frunză legănată,
Mişcându-se tot pomul dintr-o dată.

Tu câtă frunză ai şi câte crăci
Eu tot atâtea am, însă ascunse,
Când mă frământă îndoiala sunt
Înfiorat, din vârfuri până la pământ,
De unde alte ramuri se-mpereche
Şi caută o lume să iasă-ntr-însa, veche.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

E miraculos cuvântul pentru că la fiecare obiect din natură şi din închipuire corespunde un cuvânt. Vocabularul e harta prescurtată şi esenţială a naturii, şi omul poate crea din cuvinte, din simboluri, toată natura din nou, creată din materiale în spaţiu, şi o poate schimba.

Tudor Arghezi în Scrisoare cu tibisirul (1924)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morgenstimmung

Tu ţi-ai strecurat cîntecul în mine
Într-o dup-amiază, cînd
Fereastra sufletului zăvorîtă bine
Se deschisese-n vînt,
Fără să ştiu că te aud cîntînd.

Cîntecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele,
Şi mînăstirea mi-a rămas descuiată.

Şi poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cîntecul, şi degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape –
Şi-întreaga ta făptură, aproape.

Cu tunetul se prăbuşiră şi norii
În încăperea universului închis.
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele... Mi-s
Şubrede bîrnele, ca foile florii.

De ce-ai cîntat? De ce te-am auzit?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos –
Nedespărţiţi – în bolţi.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserici în spitale

Fiind redusă cota de parale
Cu asistenţa medicală-i greu:
Acum se fac biserici în spitale,
Să vindece bolnavii Dumnezeu.

epigramă de Nicolae Ivan din ziarul "Viaţa Buzăului" (2 noiembrie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumulare

L-admir cu toată simpatia,
Şi vreau să îl privesc mai des:
Include parcă-n el prostia,
Votanţilor ce l-au ales.

epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudini

Îmi atârnă la fereastră
Iarba cerului, albastră,
Din care, pe mii de fire,
Curg luceferii-n neştire.

Sufletul, ca un burete,
Prinde lacrimile-ncete
Ale stelelor, pe rând,
Sticlind alb şi tremurând.

Scama tristeţelor mele
Se-ncurcă noaptea cu ele,
Genele lui Dumnezeu
Cad în călimarul meu.

Deschid cartea: cartea geme.
Caut vremea: nu e vreme.
Aş cânta: nu cânt şi sunt
Parc-aş fi şi nu mai sunt.

Gândul meu al cui gând este?
În ce gând, în ce poveste,
Îmi aduc aminte, poate,
Că făcui parte din toate?

Scriu aci, uituc, plecat,
Ascultând glasul ciudat
Al mlaştinii şi livezii.
Şi semnez: Tudor Arghezi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pe care pom se punea de cânta, pe loc se şi usca. Grădinarul spuse împăratului toată şiretenia cu pasărea şi cum se usucă pomii pe care se punea ea de cânta. Împăratul se luă de gânduri. Mai toţi pomii din grădină se uscară în câteva zile, mai rămăsese unul. Atunci împăratul porunci să pună pe fiecare crăculiţă câte un laţ, şi aşa se şi făcu; iară a doua zi, în revărsat de zori, veni la împăratul cu pasărea de aur care dedese în laţ. Împăratul porunci de-i făcu o colivie cu totul şi cu totul de aur, puse pasărea în ea şi, de dragul ei, o ţinea pe fereastra lui. Ţiganca, cum auzi de istoria cu pasărea, îi trecu un fier ars prin inimă. Se făcu bolnavă, mitui pe toţi vracii cari spuseră împăratului că până nu va tăia pasărea de aur şi să dea împărătesei să mănânce din ea, nu se va însănătoşi. Plin de scârbă, împăratul nu se putea învoi la asta, dară, după rugăciunea fiului său, o dete; rămase însă nemângâiat şi din ce în ce ura mai mult pe ţigancă.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silentium nocturn

Taci, să s-audă noaptea care vine!
Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.

Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.

Nu te mişca! Să nu cumva să scape
Urechii mele glasu-acela pur
Pe care îl aud tot mai aproape
Şi tot mai clar, mai fără de-nconjur.

Nu tulbura cu sunetele tale
Această gravă muzică de sus,
Mai bine taci sub vastele portale
Sub care stai cu umărul adus.

Mai bine taci în noaptea care vine
Şi-n care-atâtea patimi mari se nasc.
Din nepătrunsa, larga-ntunecime
Nu poţi să ştii ce noi dureri mă pasc.

Iubito!-n noaptea asta-mpărătească
Numai tăcerea las-o să vorbească!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te strecori în vis

Mi te strecori în vis ca o şopârlă,
şi te-ncălzeşti la soarele-mi ascuns.
Pe malul sângelui, ca lâng-o gârlă,
e-un lac ferit, de tine doar ajuns.

Acolo stai şi leneveşti pe versuri,
sau mi te zbengui, dornic de un joc.
Din marile şi micile-universuri,
tu doar în mine ţi-ai găsit un loc.

Cât te-am pândit, nici umbra nu-ţi pot prinde.
Te-aud umblând prin gânduri, şi îmi scapi.
Şi curse-am obosit a-ţi mai întinde,
tuneluri neştiute-n mine sapi.

Şi când asupra-mi noaptea iar s-azvârlă,
sobindu-mă în ochii ei rotunzi,
mi te strecori în vis ca o şopârlă,
şi nu mă-ntrbi nimic, şi nu-mi răspunzi.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul atotsimţitor

Cu chip senin, de-ntindere eternă
Din mic ţînut El dragostea discerne
Prin foc ce soarbe nuanţe de lucernă
Şi-n sale flăcări bine se aşterne.

Încet-încet văpaia lui profundă
Croieşte loc mâhnitului alean
Căci de un timp ardoarea-i muribundă
Pierdută parcă-n zbucium cotidian.

în sobă, cenuşa lui arzândă
Din nou aşteaptă îndelung scânteia
Ce prea săracă iară se scufundă
În mări de suflet, cătând cheia.

Ajuns stingher, la capătul puterii
Priveşte în el cum toate i se sting
Şi e cuprins de freamătul durerii
Când cel ce l-a aprins moare de frig.

poezie de Silviu Obreja (mai 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!