Orizontul năvăleşte dezmăţat

orizontul năvăleşte dezmăţat în pictura ierbii,
chiotul de flori se dă la o parte,
mi-s largi braţele ce le cuprind
şi-n treacăt îmi strivesc ochii albaştri.
sunt într-un zbor de fluturi
ce taie albastru spălat de ploi,
între minus şi plus infinit,
pe calea ce nicicând n-o voi străbate.
coloşi de gânduri mă-nconjoară
înfloriţi de ispita lunii,
cu fantomele îmbrăţişărilor pictate-n apus,
eliberând destinul de căruntele amintiri.
stăpânesc geometric doar spaţiul meu
tocmindu-mă cu noaptea pentru stele
şi mă doare umărul tău stâng
ca şi piramida cuvintelor prăbuşită
în locul ce-nverzise ochiul orb.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul

sunt într-un ochi
din care n-am plecat niciodată
sunt o aplicaţie conectată la o alertă sinestezică
şuierul cuvintelor trece prin mine
speriind atomii fluxului roşu
şi coborând o umbră peste cer

o melancolie roz delectează visele sparte
o tristeţe neagră întunecă terenurile virgine
locuite de stele
îngerii albaştri devin albi aproape incolori
ascunşi printre flori

habar n-ai cum întârzie cuvintele
pe locul jupuit de lumină
braţele rămân fără viaţă
arsuri brume şi ziduri violete
schimbă clipele fără culoare
ochiul pironitor
mă soarbe şi mă doare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai fac un pas

Mai fac un pas spre minus infinit
Şi răzvrătit mi-e chipul în oglindă,
Îmi pare, părul, azi, că mi-a albit
Şi-n păr, fulgi albi au început să prindă.

Şi-n suflet ning cu tăceri. De dor,
mi-s braţele o ramură de sticlă
Şi gheţuri dintr-odată mă-mpresor
Şi munţi de gheaţă-n urmă-mi se ridică...

Chiar dacă azi sunt un copac cu flori,
Voi fii un vis cu stele în privire
Şi pentru voi, prieteni iubitori,
Un zâmbet ca un strop de fericire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între minus şi plus infinit

mă dezmorţesc în cercuri tot mai largi
până ce impurul s-a lipit de pământ
şi trupul parcă s-a lipit de cer

secunda zburătoare a scăpărat în palmă

metaforele au dezvelit tăcerea
şi au destrămat o umbră din adânc

lumina joacă de spaima zării aprinse
şi scoate un cântec din scoici

graniţa dintre zi şi noapte
încărunţeşte luna care a uitat să plece
şi gândul rămâne-n uitare
între minus şi plus infinit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost acolo

ai fost acolo
lângă zâmbetul neterminat
unde galbenul cucerea spaţiul ocupat de verde
emoţia respira deasupra cuvintelor
sideful de unghii sclipea băgându-se în seamă
noaptea se auzea din căldura pietrelor
nesfârşitul domnea între cer şi pământ
închiderile ne-au învins
pauzele au dispărut
reîntoarcerile au rămas pictate-n poem
totul se închide
golul se resetează
nimicul se împarte la doi
ceaiul de seară fierbe halucinant
trezind sângele neadormit între pereţii neclintiţi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut un rest

caut un rest rămas din stele
în noaptea neverde
pictată cu un zâmbet nedumerit de Giocondă
printr-un labirint cu sensuri confuze

trec prin fuga luminii
prin ziduri de strâmtoare
înmugurind rugul
într-o amintire deschisă cu prezenţa ta
undeva unde noaptea cade în silabe

te simt imaginar cu suflet ars de vânt
cu ochii rotiţi peste mine
într-un poem modern
unde doar tu îmi cunoşti literele
dizolvate în ochiul meu verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia mă nasc

abia mă nasc din cenuşa aceea
unde nefiresc existam.
m-am extras cu toate sentimentele fertile
ascunse-n părţile inimii.
între cutele rămase caut traseul pierdut în zona gri
şi nu voi alerga după ultimul tău pas omniscient din acel loc.
voi logodi supărarea de tăcerea copacului acela,
martorul ce m-a băgat în seamă.
e tulburat aerul de pasărea ce trece-n zbor
şi ochii mi-s lipiţi de străzile fugite,
de acel departe ce-mi strigă versurile
în spaţiul deschis abandonat eternului timp.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ales

mai ales noaptea
himerele şterg pereţii de lumină.
se gândeşte mai bine despre frunzele
lăsate pradă vântului,
apogeul existenţei întruchipat în afara sferei
limpezind orele c-un altfel de rai.

spaţiul gol nu mai e tocit de orgolii,
zările se rostogolesc fără mirare,
verdele e învins într-un aer străin,
sunetele sunt atârnate de altfel de lucruri.

cu ochii închişi inima mea pusă pe fugă
simte ochiul lunii curioase
zdruncinând materia ocultă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arzând în paradigmele iubirii

Arzând în paradigmele iubirii,
Eu, rogu-te, să nu mă părăseşti,
Silabisind destinul revenirii,
Îţi voi tămădui durerile–omeneşti.
Prin chipul tău, redescoperi-voi vara,
Să te întorci la ploi de meteori,
Cu farmecul uimirii tale,
Să ne ascundem într-un câmp cu flori.
Sunt Zee, ori un Templu -
Atinge-mă, să simţi,
Declară-te adonis
Şi-n suflet să nu minţi.
Şi luminând în infinit de regăsire,
Străbate un Lucifer sus, pe cer,
Şi iar e vară peste veşnicie
Şi iar te întâlnesc, o, suflete-auster.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu n-ai exista

dacă tu n-ai exista
albastru ar dormi în nefiinţă
toate felurile de strâns în braţe n-ar spune nimic
respiraţia n-ar fi o greutate
când ochiul tău prinde pulsul tăcerii
focul din stele n-ar fi smuls pentru vene
şi Dumnezeu n-ar fi pe-un arc de curcubeu

ziua mohorâtă deşirată şi palidă
n-ar face saltul brusc în neant
când mâinile luptă să fie împreună
frigul n-ar mai smulge frunzele
necăjind liniştea adorată
piatra n-ar pune la îndoială mirosul vechi
al dragostei eterne

un timp n-ar exista să ne împace
poeme din răni nicicând nu s-ar naşte
speranţele n-or legăna luciul oglinzii
inventându-te din ispita lunii smulsă din vânt
torsul crivăţului aruncat pe ţărm
netrebuinţa mâinilor să tacă

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piramida mea

E plăcut să spun:
"Piramida mea".
Sună grav, important.
E ceva conţinut aici, în
Piramida mea.

Pe de altă parte,
Nu mai pot scăpa de ea.
Toată lumea leagă numele meu
De piramida mea.

Toţi vorbesc numai
De Keops, cel cu piramida
Lui Keops.
Am făcut lucruri mai importante
În viaţă.
Poate mult mai măreţe, mai durabile.
De ce numai unora le e dat să absoarbă totul?
Să devină embleme?

Ah, numele
Nu-mi va ieşi nicicând din piramidă!

Am desenat în jurul ei un cerc
Şi-n fiecare dimineaţă controlez
Să văd dacă-a reuşit numele să treacă măcar cu un
Pas dincolo.
Dacă poate să existe singur,
Imposibil!

Totuşi piramida mea
Sună trăznitor,
(Pe silabe: Pi-ra-mi-da mea!)
Parcă-aş intra într-un imens clopot
De pământ şi cer.
Clopotul meu.

Dacă n-o înălţam atunci,
Cu toate că şi atunci erau vremuri grele,
Acum n-o mai puteam face.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm

dorm invers,
opusă spaţiului cu margini,
pereţii răpuşi de alb se dau la o parte.

dorm pe umărul tău
şi în golul tău pe dinăuntru.

în gustul cu o altă culoare
neucisă de întuneric,
captivă în ţesătura de vise ce plutesc.

intru în golul umbrei tale lent şi nedurut,
între paranteze timpul stă pe loc.
dorm invers, în ungherul curbat spre lumină,
în colţul de taină rămas în albastru.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existăm

strada doarme.
forme de gând se preling neterminate,
într-un spectru de culori.
o scânteie a explodat tristă
într-o tensiune a simţurilor răstignită-n adânc.
din rest culeg somnul, din gânduri unde nu eşti
într-o linişte străvezie.

zilele tinere rămase în curba de timp
ne caută în vorbele frunzelor, în fuga vântului
în spaţiul cuvintelor locuit de stele.
printre umbre zâmbetul tăcut e o replică
la picătura de ploaie de pe obraz.

existăm într-o derivă din albastru crud
agăţaţi de cuvinte cu umerii noştri grei.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre deschise

Daca vei parasi această primăvară si visul rătăcit,
Trezeşte-mă cu vântul ferestrelor deschise spre apus!
Dă-mi nemurirea lunii şi împleteşte-mă cu-n răsărit,
Ce-ascunde in perdele de uitare, tot ce eu nu ţi-am spus!

Pe mări pictate-n ochii tăi am ancorat corăbii între nori,
Însă furtuni le-au risipit la ţărm uitat, scăldat de ploi!
Azi, pescăruşi te-au sărutat cu vântul care îmi dă fiori,
Doar prin eclipse rătăcite ne mai atingem amândoi!

Ce vina port si cum sa fug? Ce-mi laşi în sufletul pierdut?
Mă duci pentr-o secundă într-un abis uitat în flori de val,
Prin stropii ce se sparg la ţărm păşesc ca un necunoscut,
Sunt naufragiat şi-un orizont mă înveleşte cu-acest mal!

Un vis a mai rămas acum stingher prin nopţi de catifea.
Iubirea mea te-a căutat mereu in frunzele cu ochi căprui!
Doar cântecul de valuri te-adoarme în stele şi-n inima mea.
Cocorii care strigă acum în depărtari, te roagă să rămâi!

poezie de Daniel Luca
Adăugat de Daniel Luca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de fereastră

dincolo de fereastră
rătăcirile mărşăluiesc peste orizontul deschis
o relativă abandonare în ochiul felinarului aprins
pavează invizibilul c-un spectru de raze
înverzind frazele frunzei
respectând liniştea trestiei
şi mişcarea uitată sub haina de iarnă

marginile mele sunt incendiate
de cuvintele cu explozii de lumină
şi de punctele aprinse de pe linia ta dreaptă
umblându-mi pe sub piele
răstălmăcind sensul vieţii

o strălucire a cuvintelor
încâlcite în ţesătura unei întârziate toamne
sub o ninsoare cu umbre de stele
a aprins cerul meu ascuns în pumn
înverzind şi dezverzind albastru

în colţul meu zdrenţuit de zbateri smulse
tu ce n-ai glas
nici trup
nici mişcare
alerg prin căutare fără răspunsuri
trecând prin tăcerile oarbe şi surde

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nescris

eu nu ştiu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vişini.
sub lumina împrăştiată
am trecut prin veşmântul de frunze,
încălţând sandale cu amprente.

silaba din verighetă pâlpâia într-o ameţire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spaţiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot creşte în tăcere.

petalele pălesc în fineţea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meştereşte mereu câte o uşă,
iar bucăţi din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti

sunt într-o poveste neadevărată
tu nici nu exişti,
n-ai existat vreodată.
doar freamăt venit din albastru,
ecou evadat
la trecerea mea prin galbenul toamnei,
eşti goana mea după cuvintele muiate-n cerneală,
picătura de apă atunci când mi-e sete,
eşti dor amestecat din albastru cu verde.

o lungă aşteptare pentru ziua aceasta
când raţiunea îmi mută pământul,
o contopire între tălpile mele
iarba fugară şi vânt.

apari în lumină şi tulburi eternul,
eşti sunet de gând zvâcnindu-mi în tâmplă,
îmi eşti dorul ce doare,
îmi eşti neexistând.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri

ieri a dispărut, rănit,
într-o bolboroseală de cuvinte neauzite,
soarta a rămas ieşind din eclipsă,
în orizontul oval tăiat în două,
cu galbenul toamnei în lobul urechii,
în nevindecatul dor de zbor albastru.

pe sub salcâm doar cioturi arse din planuri urzite,
cu forme ciudate închise ermetic.
neopritul timp taie dezordinea din gând
până la tricoul viscolit de alb
şi rochia împăcată cu sine.

într-o atingere deşartă mâinile se umplu
din noaptea albă cu miros de stea căzută.
biserici de frunze se-ntorc în ruine
şi ruga rămâne plutind din adânc.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Fie furtună, fie ploi
În zbor trec zile peste noi,
Mama îşi poartă steaua-n vis
De dragul puilor cuprins.

I-aprindem candela de dor
Când părăsim al ei pridvor,
Ca pasărea cu aripi frânte
Rămâne mama făr' cuvinte.

La anii care o cuprind
Facem în juru-i cu drag zid
Din crini şi gesturi minunate,
Izvoru-i ducem mai departe.

O invităm să aibă-n gând
Să n-o vedem nicicând plângând,
Să lase amintiri şi ploi
Şi să se mute doar la noi.

O doare sufletul când spune:
Aici mi-au fost rugile bune,
Aici pe voi eu v-am crescut,
Iubirea mi-am pus în mormânt.

Veniţi mai des, zilele trec,
De lângă voi n-aş vrea să plec,
Dar dacă Domnul mă îmbie,
La piept vă-adun din veşnicie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc albastru

Copacii aleargă pe suprafaţa icoanei-
o cascadă de îngeri
înroşeşte ochiul bufniţei
şi noaptea se-mprăştie
peste lada de zestre a ierbii...

Fă-mi loc în braţele tale,
nu vreau să privesc timpul
cum se sufocă
între foile veline,
mai bine sparg zidul
peste care arde
ochiul lui Dumnezeu.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ninge

Doar cuvinte reci
au suflat în lumină.
S-au rotit în secunde îngheţate
răvăşind tăcerea deasă.

Golul se făcuse mai mare,
încăpeam odată cu orizontul expandat
şi cu rimele nepereche
în locul unde se devorau stelele,
pân' la epuizare.

În porii peretelui alb galopează avalanşă de gânduri,
minutele se şterg în forme rotunde, perfecte.
Şi ninge cu umbre de stele, zâmbind inocent.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!