Miracol

Aşezaţi la gura sobii
(Soba-i soarele pătrat)
Dă-mi, pământule, cu bobii,
După cum ne-am mai jucat.

Culcă-te tu şi visează,
Eu te scormon şi te ar,
Şi-o să vezi, pe la nămiază,
Că nu-i jocul în zadar.

Lasă-ţi cum îmi place mie,
Somnul greu pe seama mea,
Pun un bob şi-mi dai o mie.
Dormi şi nu te deştepta.

Te-oi trezi eu, bunăoară,
După sacii de la moară.
Nici eu ştiu, nici tu cunoşti,
Şi-o să râdem ca doi proşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Frunze (1961)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

Mă uit la el şi-l mai ascult.
Face nimic dar vrea tot mult.
Intenţii cîteodată potrivite.
Aprobă, se codeşte şi admite.
Şi bun la suflet ca un miel,
Ar trebui şi-o minte-n el.
Şi nu e niciodată mai fudul,
nici mai puţin, nici mai destul.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnul

Din toate câte sunt pe lume,
Nu-i una fără semn anume:
După miros cunoşti o floare;
Cunoşti un fruct după savoare;
Un geniu după o gândire,
Şi steaua după o sclipire;
Pe-un om de duh, pe cum priveşte
Şi pe neghiob pe cât vorbeşte;
Cunoşti o pasăre pe glas;
Copoiul de vânat pe nas;
Un câine ori un om turbat
Pe bale şi lătrat;
Cunoşti o fiară
După gheară;
După un fluier, pe mierloi;
După mai multe... pe ciocoi.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a-ntrecut iarba

A trecut iarba prin piatră
S-o sărute soarele;
Nici nu strigă, nici nu latră
Şi-o calcă picioarele
Şi-o mănâncă fiarele...
Dar o vede soarele.

Eu ce drum am străbătut
Ca să merit un sărut?
Ce munte sau despărţire
Ca să merit o privire?

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Tudor Arghezi

Buchetul rimelor ce dai
Au o puternică savoare,
Dar titlul "Flori de putregai"
Arghezi, cred că nu-i cuminte,
Nu vezi că prea aduce-aminte
C-ai stat odată la răcoare?

hexagramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pandele

Bunicuţa lui Pandele
După strada Ghica Tei
A băgat discret de seamă
Cum că nepoţelul ei,
Când nu-i observat de nimeni
Nici de Tone şi nici de Rodica
Se cam joacă cu puţica.
Şi i-a spus: Pandele dragă,
Vai de mine, nu-i frumos
Vezi pe domnul cel de colo,
Ăla gras şi burtos?
Tot aşa o burtă mare
I-a spus tainic bunicuţa –
O să-ţi crească, de vreodată
Ai să te mai joci cu puţa!
S-a speriat grozav Pandele
Şi oftă cu-nfrigurare
Când gândea că o să-i crească
Tot aşa o burtă mare.
Dar primind cadou o tobă,
Şi un cerc şi-o muzicuţă
De atuncea niciodată,
N-a mai pus mâna pe puţă.
Într-o zi, fiind la plimbare
Pe o vreme înnourată
A văzut şezând pe-o bancă
O femeie însărcinată.
Drept la ea s-a dus şi-i spuse
C-a roşit şi bunicuţa:
- Vezi ce ai păţit, cucoană,
Dacă te-ai jucat cu puţa!

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horă de băieţi

Într-o ţară care-a fost
Era mare cel mai prost.
Bi-ba, ba-ba,
Li-ba, la-ba.
Ţara unde-i bun tutunul
Avea proşti unul şi unul.
Bi-bo, bo-bi,
Ri-bo, ro-bi.
Cine-oleacă-avea de cap
Şi-l punea după dulap.
Hu-hu, bu-hu,
Bu-hu, hu-hu.
Pentru că omul cel mare
Se-alegea după picioare.
I-ha, ba-ha,
Ba-ha, i-ha.
Umblau solii prin norod
C-un carâmb şi-un calapod.
Lu-la, la-lu
Vi-va, va-lu.
Şi cinstirea ţi se da
După talpă şi pingea.
Da-du, du-da,
Ga-gu, gu-da.
Dar deştepţii fiind prea mulţi,
Au rămas pe drept desculţi.
I-ha, pa-pa,
Pa-pa, i-ha.
Am o minte vai de mine,
Şi mă face de ruşine.
Cio-ca, bo-ca,
Bo-ca cio-ca.
Spune tu, pe ce-i cunoşti
Dintre proşti pe cei mai proşti?
Zu-ri, zu-ra,
Zu-ra, zu-ri.
După chică sau chelie?
După unghii sau simbrie?
Pa-vu, ga-vu,
La-vu, la-vu.
Fiin'că, vezi, mai-marele
Şi-ascunde picioarele...
Tra-la, la-la,
La-la, la-la.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am să încerc să te divid pentru a te cunoaşte. Tu nu eşti nici acest act, nici celălalt, nici suma lor. Nici acest cuvânt, nici celălalt, nici suma lor. Nu te voi judeca nici după aceste cuvinte, nici după aceste acte. Ci voi judeca actele şi cuvintele după tine. Îţi voi cere, în schimb, să mă asculţi. Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaşte şi-mi cere explicaţii. Nu am putere să mă transpun în neputincioasă zarvă a cuvintelor.

Antoine de Saint-Exupery în Citadela
Adăugat de Dany
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie

Realizează-te deplin.
Posteritatea-i buna amintire
Ce-o laşi în lume după tine.
E-o nouă vieţuire şi-o reîntinerire.
Fă, omule, în viaţă numai bine.
Şi semenului, dacă-ţi cată rău,
Dă-i binele în schimb şi bunul gîndul tău....

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie...

Realizează-te deplin.
Posteritatea-i buna amintire
Ce-o laşi în lume după tine.
E-o nouă vieţuire şi-o reîntinerire.
Fă, omule, în viaţă numai bine.
Şi semenului, dacă-ţi cată rău,
Dă-i binele în schimb şi bunul gîndul tău.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cătălin Varga, Nu ne mai vrea pământul

Rugăciune

Nu ne mai suferă pământul,
am devenit atât de răi
Încât curând presimt că ne va vomita pământul
precum păţit-au canaaniţii în vechime.
Nu ştiu exact cine ne va înlocui – probabil îngerii,
dar ştiu că ne vor pune embargo toate planetele din preajmă.
Vom deveni refugiaţii universului ce nu-i doreşte nimeni!
Nu cred că va mai fi dispus nici Dumnezeu să joace la vreo loterie cosmică,
încât să ne găsească un alt loc,
o altă casă;
Cu siguranţă o vom spurca şi pe aceea!
Aşadar, pământule străbun, ce mai aştepţi?
Dar stai te rog, dacă ne vei vomita pe noi, pentru că merităm aceasta,
Pentru că prea mult timp ne-am bătut joc de tine;
Totuşi, lasă-i măcar pe copiii noştri să te locuiască-n continuare
Ei săracii, nu au nici o vină!
Lasă-le te rog şi pe mamele noastre,
ele ne-au crescut curat, noi am ales să ne întinăm;
Lasă-le de asemenea şi pe bunicile noastre
ele nu sunt vinovate de căderile noastre în neant;
Ai milă totuşi şi de soţiile noastre
ele poartă-n pântece un univers aparte, creat după chipul tău pământule...
De fapt, ştii ce?
Vomită-mă doar pe mine,
cred că ar fi de ajuns pentru însănătoşirea ta, pământule preabun...

12 martie 2020

rugăciune de Cătălin Varga
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu-mă-uita...

Uitării nu te-oi da nicicând
Îmi eşti în suflet dulce floare
Ce-mi mângâie tăcerea blând
Acoperind-o cu petale.
Şi de ţi-oi curge-n ploi mărunte
Într-o fântână mă adună
Lipeşte-ţi tâmplele cărunte
De gura mea sub clar de Lună.
Te-oi săruta. Sărut-poveste
Făptura ta să se-nfioare
Iar floarea aceea după creste
Să se înalţe– vâlvătaie.
Apoi, topiţi, vom fi culoare
De catifea va fi pictura.
Şi-om povesti că dorul doare
De nu-i cunoşti căutătura.
Uitării nu mă da nicicând
Chiar de m-oi pierde printre stele
Te-oi lumina în vis şi-n gând
Floare cu suflet, a vieţii mele.

poezie de Diana Olteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi...

(sa fie deajuns o zi să cunoşti un om?...)

Dă-mi doar o zi din viaţa ta
Să-ţi fie ţie bine,
Parfum de viorea-ţi voi da
Şi zile câte-o mie.

Te iau de mână să te simt
Şi dorul pleacă-n lume,
Chiar dacă tu îmi spui, nu mint,
Văd urme de zăpadă.

Miros de primăvară eşti
Sunt raza ta de soare
Când ghiocei se nasc uşor
Pământul râde iară-şi.

O zi şi-o noapte-i deajuns
Să mă cunoşti mai bine,
Şi-o zi cu soare printre nori
Ocean de desfătare fie.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dormi de vrei să ai din toate

Se spune de omul ce visează,
Că ţinta lui e apropiată,
Şi în viaţă se realizează.
Morala: culcă-te de–ndată.

epigramă de Paul Constantin (23 iulie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farniente

moto: Ca un paşă stau în vârf de pat
Plin de griji să nu fac vreun efort
Zăvorât în mine ca-ntr-un fort
De când îl ştiu, asediat
--------

După masă de sătul
Mă ascund în aşternut
Dacă dorm, să dorm destul
Relativ şi absolut

N-am nici păsări, n-am nici vite
Numai şapte căţeluşi
Ceea ce vedeţi, permite
Lâncezeli de trepăduş

Stau aşa culcat pe spate
Parc-aş da cuiva cu tifla
Mulţumit pe jumătate:
Nu-mi mai fură nimeni chifla!

Nu-i ce mi-am dorit să fie:
Nici pe-alese, nici pe vrute,
Nici iaurt şi nici piftie
Fiindcă jocurile-s făcute

Nu ştiu cum devine cazul
Că mi-am dat cu stângu-n dreptul
Foarfecele şi macazul
Soarta prostului, deşteptul!

Nu-ntorc cheia de la tindă
Că Negruţa-mi stă la uşă
Străduindu-se să prindă
Haimanaua de căpuşă,

Care-i face zile negre
Şi se mursică de zor
Că insectele integre
Se amuză-n lumea lor

Şi-aş dormi. Invidia
să vă dea la toţi în pârg
Fiindcă somnul nu mi-l ia
Nici un cioflingar din târg.

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-mi ştiu lucrul ieşit din mâinile mele prost, pentru motive cunoscute mie, nici o laudă nu mă împlineşte, precum nici injuria lucrului definit nu mă ştirbeşte.

citat celebru din Tudor Arghezi
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna

Dă-mi mâna iubito prin valurile reci
Să naufragiem alături spre ţărmul anonim;
Nici eu nu ştiu, nici tu nu înţelegi,
Unde-i rămasă lumea din care noi venim.

Avântă-ţi trupul ud în bezna vieşii mele
Însufleţind speranţa ce stă să se stingă,
Cu-n pătimaş sărut sub căzătoare stele
Lăsându-le mirific să ne ningă.

Sprijină-ţi fruntea pe umărul meu
Şi lasă şoapta iubirii să se strecoare,
În obositu-mi suflet plebeu
Ce ţi se-nchină smerit, la picioare.

Dă-mi mâna iubito prin furtună,
Urgia să ne poarte pe-amândoi
Într-un Paradis cu vegetaţie nocturnă,
Şi-o altă lume să-nceapă cu noi...

poezie de Cristian Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui talent neînţeles

Lui nici nu-i plouă, nici nu-i ninge
Şi-şi poartă crucea solitar
Cu zece tomuri în meninge
Şi-o epigramă... sub tipar.

epigramă de Ion Arcaş din Satiricon. Eterna epigramă (martie 1993)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu

Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prăfuit din zarea ta,
Ca nişte nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici ochi cu care s-o măsori
În geamuri prin perdea.
De-acum străină mâna ta
Îţi va şedea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alăturea de-o carte.
Şi ochii tăi, de gura ta,
Vor trece mai departe,
Decât un nufăr de o stea.

Orbit-a viaţa şi, cu ea,
Şi cântecul şi luna,
Şi unda-n care strălucea
S-a stins pe totdeauna.

Tu pentru veci nu vei mai fi,
Şi-ai fost, cumva, vreodată?
Pustiul mă învălui,
Când sub un plop mi se trezi
Tot dorul de-altădată!
Durerea mi se pierde-n fum,
Tot căutând un vreasc de rost
Într-aste drumuri fără drum,
În care toate doar au fost,
Şi nu mai sunt acum.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

M-a muşcat poezia, m-a muşcat,
Nici n-am cârtit când m-a apucat,
Cu colţii ei, cu fildeşii curbaţi,
M-a smuls cu grijă de lângă confraţi,
Acum mai ronţăie la mine, mai mănâncă,
Din carnea nepătrunsă, încă.
Sunt totul numai sânge, sunt o rană,
Mă soarbe poezia dintr-o cană!
Şi eu mă mistui între două sfere,
Între odihnă şi între neputere,
C-aş vrea din gura ei să mă preling,
Puţin din vâlvătaie ca să sting,
Să ardă mai încet, să rumege cu grijă,
Să nu mă lase pradă la vreo schijă!
Dar e-n zadar, în colţii ei mă duce...
Direct către odihnă pe o cruce
Şi-mi bate cuie-n talpă şi în mâini...
E dulce poezia ca miezul unei pâini
Şi-o las aşa, să facă ce-i convine,
Că-n gura ei, eu nu mai ştiu de mine!

poezie de Constantin Păun din Elegie neterminată (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!