Vaca lui Dumnezeu

De prin vârful pomilor
A venit o boabă-n zbor
De cafea,
Neclăită în perdea.
Dumnezeu când i-a făcut
Fiinţa din scuipat şi lut,
Cu o pensulă de zdreanţă
A vopsit-o cu faianţă
Şi i-a pus ca din greşeală
Două coji cu căptuşeală
În spinare,
Ca să zboare,
Şi aproape în zadar
Patru puncte, ca de zar,
Se gândea atunci că nu-i
Greu să fie vaca lui

Ca un nod de broderie
Neagră şi cărămizie
Care mişcă şi se zbate,
S-a-nnecat pe jumătate
În nemărjinire-albastră
Din fereastră.

Şi fiindcă răsar în aţă
Stelele de dimineaţă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zdreanţă hoinar

- N-aţi văzut cumva pe Zdreanţă...
Cel cu ochii de faianţă?

- Am văzut noi o căţea...
La copiii toţi lătra...?

- Nu-i căţea, este căţel:
Zdrenţuit şi mititel...

-Atunci: e căţelul Zdreanţă
Cel cu ochii de faianţă...

- Zdreanţă, Zdreanţă, unde-ai fost?
Eşti micuţ şi eşti cam prost...

- Ha-m... am, ham: te-am speriat
Peste tot eu am lătrat...

- Hai acasă la Grivei
Să latri cu el cât vrei.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (26 ianuarie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zdreanţă

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din câlţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără păreche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.

- "Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. - "L-a mâncat!"
"Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte."
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
"S-a făcut a dracului!"

poezie pentru copii de Tudor Arghezi
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost...

Scumpi copii, după vacanţă,
Vă mai amintiţi de Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă,
Cum l-am scris şi l-aţi citit?

Câte unul, câţi aţi fost,
L-învăţa şi pe de rost.
Răsfăţat şi mult iubit
Zdreanţă-al nostru a murit.

Rămăsese din frumosul
Prieten bun, pielea şi osul.
Îşi pierduse şi mirosul
Şi vederea, şchiopătând
Şi căzând din când în când.
Mă striga din glod şi apă
Să-l mai scot din câte-o groapă,
Aducându-şi poate-aminte
De un drum de mai nainte
O luă strâmb printre strujani
Dând cu botu-n bolovani,
Pentru că întâi şi-ntâi
Să-l ridic şi să-l mângâi.
Zdreanţă, fără să mă vadă,
Mă ştia cam prin livadă.

Sufăr de atunci cumplit
Să ştiu Zdreanţă că-a murit.

Plânge sufletul din mine.
Îl aştept şi nu mai vine.
Mai aflaţi, şi nu e bine,
Că ce fuse nu mai vine.

Vremea deapănă şi toarce
Şi ce-a fost nu mai se-ntoarce.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie

Dumnezeu a făcut omul
iar la sfârşit (i)-a pus
două puncte
caută-Mă
după care l-a aşezat
printre ispite
şi omul a început
să-L caute
şi cu cât îl căuta mai mult
cu atât începea să vadă
până când cele două puncte
s-au făcut ochi
... într-o inimă

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

perdea

Perdea: Fereastră după care fetele bătrâne stau la poartă.

definiţie aforistică de Tudor Muşatescu din Dicţionarul umoristic al limbii române
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit uşor

ca un vis prin vis a ve
nit a pus la plămâni
a venit uşor zâmbind a
dus la milano şi adus
încet şoptind
ceva greu de redat
despre un înger desenat
cu cretă de un bărbat
mort acum
un înger cu aripi de dantelă
neagră
nefiresc de neagră
aproape de fum de corona
virus
înger galben de ceară
a venit prin vis ca un vis

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Tudor Arghezi

Buchetul rimelor ce dai
Au o puternică savoare,
Dar titlul "Flori de putregai"
Arghezi, cred că nu-i cuminte,
Nu vezi că prea aduce-aminte
C-ai stat odată la răcoare?

hexagramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut o greşeală

Am făcut o greşeală,
m-am rătăcit printre umbre;
La un moment dat
m-am îndrăgostit de-o umbră,
m-am agăţat de vârful ei
şi ea mă plimba după ea
ca un somnambul.

Captivă în vraja umbrei
urmam ca un orb
drumul ei,
sacrificam clipa existenţei mele
spre a alimenta cu energia
sufletului meu
o umbră.

Vă daţi seama ce-nseamnă
a-ţi jertfi energia sufletului
pentru o umbră?

E ca atunci când încerci
să prinzi cerul,
acea iluzie a infinitului,
într-o capcană.

Am făcut o greşeală.

poezie de Ana-Cristina Popescu
Adăugat de Ana-Cristina Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe un inel

Am scris-o mic, ai s-o citeşti cu greu,
Pune-l în deget, scoateţi-l mereu.

Nemaiputând să ţi-l sărut, eu faur,
Surâd în stihul ce ţi-l scriu pe aur.

Am vrut să nu fiu eu de vină,
Dar am avut numai atâta rădăcină.

Cât a rodit o rodie, şi-atât,
Citeşte, citeşte când ţi-o fi urât.

Trei cuvinte, viaţa întreagă.
Două puncte, îmi eşti dragă.

Inelul strecurat pe deşti
Sărută-l când ţi-l scoţi şi când priveşti.

poezie clasică de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă o să întorc şi obrazul celălalt

cum nu ştiu de ce
în toată iubirea aceasta de aproape
este atâta ură
dar continui să cred
că între două maluri imposibile
pot găsi măcar o scobită faleză
de unde se aruncă împăcate cu dezastrul
mulţimi idioate de sinucigaşi anonimi
în căutarea plutirii universale
sau doar în numele unei lumi mai bune
...........................................
între timp lipesc cu picătura
idealuri rupte din idealuri rupte
din când în când şi o floare de colţ
mâncată pe jumătate de o capră neagră
din nevoie
de foame
din acel ceva care mişcă lumea spre înainte
aproape cu desăvârşire
cu un rost determinat
şi fără nicio părere de rău
.............................................
deşi ar fi mai simplu să mă întorc din moarte
după fiecare nouă răstignire
decât să vă aduc acest fel de a iubi
egal
cumva cooperatist
ca o îmbrăţişare de mamă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Urându-i-se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibă-n cer copii
Şi s-a gândit din ce să-i facă,
Din borangic, argint sau promoroacă,
Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi.
Se puse-aşezământul dintre fraţi.

Dar i-a ieşit cam somnoros şi cam
Trândav şi nărăvaş strămoşul meu
Adam;
Că l-a făcut, cum am aflat,
Cu praf şi niţeluş scuipat;
Ca să încerce dacă un altoi
De stea putea să prindă pe noroi,
Că, de urât, scuipând în patru zări,
Stingher,
Făcuse şi luminile din cer.

Dar iată că l-a nimerit,
Din pricina aluatului, greşit,
Şi că Adam, întâiul fiu
Al Domnului, ieşise, parcă, şi zbanghiu.
Nu-i vorbă, nicio poză nu ne-nvaţă
Cum ar fi fost omul dintâi la faţă.

Nici unda lacului nu l-a păstrat,
În care se-oglindea la scăpătat.
Puterea lui dumnezeiască,
Dormind mereu, căta să-l mai trezească;
I-a rupt un os din coaste, ceva,
Şi-a zămislit-o şi pe Eva.

Mai poţi căsca de lene, iarăşi,
Când ai o soră şi-un tovarăş?
S-au luat de mâini şi-au cutreierat
Grădina toată-n lung şi-n lat.

Să nu te miri că, şovăind şi mici,
Li se julea şi nasul prin urzici.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea

O căsuţă parcă pierdută în răscrucea celor patru vânturi stătea prizonieră
între două puncte cardinale legate între ele
cu linia dreaptă a destinului din mintea mea.
Chiar acolo, cândva, Dumnezeu,
odihnea pe o bancă îmbibată cu amintiri.
În fiecare dimineaţă îşi răsturna soarele peste case,
garduri, până pe caldarâmul încins de tălpile copiilor ce alergau
mângâiaţi fiecare–n parte de razele soarelui.
În bucuria lor, liniştea pomilor se transforma într–o fântână de apă vie,
hrănind universul, până şi verdele ierbii de pe marginea drumului ce se pierdea în amintire.
Acolo, lângă acea casă, pe bancă, mai văd şi acum câteodată o umbră sculptată
sub foşnetul pomilor. Se mistuia de focul dorului defilând singură dincolo de lacrimi,
dincolo de gânduri, dincolo de ultimul cuvânt ce seamană blând nemurirea din amintiri.

Toate izvorăsc din acea casă, din acea bancă, şi tot acolo se intorc.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul, nu gândirea

Mă duc pe gănd în Univers, m-aşez pe corn în Andromaca
mă tot socot să pun de un vrej, s-aduc acasă vaca.
De unde-n gând atâta energie?
Că nu-i blindaj care să-l ţină legat de tâmplă, încătuşat.
Străbate tot, se naşte-n depărtări, sfidează timpul, te transpune
oriunde vrei şi nu apune.
Particulă elementară născută-n ciclotron uman, fără efort şi legi elucidate,
arată lumii căt de sus ne-am căţărat, în evoluţie, pe cracă.
Mă tot gândesc, şi nu e gând, căci ceasul îl tot bate, ce bob s-aleg
să nu scap vaca, ce-a inundat cu aur, Andromaca.
Se mişcă biţii prin maşini, te duc din cască-n cască,
îţi mută chipul pe Pământ, dar nu e dintrodată.
Se-npotmolesc la greu, se pierd când tună,
şi-artă timp acasă când se-adună.
Departe de-a fi gând, e imitaţia prin care
materia se scurge la mare depărtare.
Vă las un pic, mă-ntorc pe Andromaca
să stau pe corn, să nu mă uite vaca.
Si-atunci, să fie gândul, un vârf de energie, vecină cu nimicul,
ce-apare unde vrei în clipa născocirii, în zona de idei?
În minte, zice omul, concept nedesluşit, rămas să-şi spună taina,
căci timpul nu-i finit.
Bogată-i Andromaca! Acolo nu-i oţel, cel care suge aur, nu e orice...
La unii, aleşi, cu har pecetluiţi, o minte înobilată
îi pune-n dreapta cinstei, conducători de gloată.
Se bucură omenirea, cu duh îi socotesc, iar simpla lor prezenţă
pe muţi îi oblojesc.
Gând, minte, duh
nu mişcă acul la cântar, sau poate că-l adie, nu pot să am habar.
Le ducem fiecare, sunt tinere, şi-s mari şi pline de vigoare,
tot energii rîmân în ultima suflare.
Nu ştiu ce fac, rămân, migrează, dăinuiesc, este enigma vieţii
la fiinţe ce gândesc.
Aşa-mi doresc când va fi gata, să stau pe gănd în Adromaca.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbanţă (parodie după "Zdreanţă "de Tudor Arghezi )

Îl cunoaşteţi voi pe Zbanţă,
cel care nu dă chitanţă?
E un casier frumos
dar şi tare cărpănos.
Se bucură când lumea-i lasă
o atenţie mai grasă.
Uită să îţi dea bonul de casă.
Dacă-l ceri, el zice: lasă,
îţi dau bonul altădată.
Acum casa e stricată.
E chiar goală. Vrei să vezi?
Uită-te şi-ai să mă crezi.
Dacă-ai îndrăznit să-l crezi
nici restul nu îl mai vezi.
Îşi îngroaşă omul botul
şi îţi ia aproape totul.
Te-a înşelat la buzunar
cu cât? tu nu ai habar.
Ca un porc îţi râde în nas
şi fără bani deci ai rămas.
Ce să-i mai ceri porcului?
S-a făcut al dracului.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudini

Îmi atârnă la fereastră
Iarba cerului, albastră,
Din care, pe mii de fire,
Curg luceferii-n neştire.

Sufletul, ca un burete,
Prinde lacrimile-ncete
Ale stelelor, pe rând,
Sticlind alb şi tremurând.

Scama tristeţelor mele
Se-ncurcă noaptea cu ele,
Genele lui Dumnezeu
Cad în călimarul meu.

Deschid cartea: cartea geme.
Caut vremea: nu e vreme.
Aş cânta: nu cânt şi sunt
Parc-aş fi şi nu mai sunt.

Gândul meu al cui gând este?
În ce gând, în ce poveste,
Îmi aduc aminte, poate,
Că făcui parte din toate?

Scriu aci, uituc, plecat,
Ascultând glasul ciudat
Al mlaştinii şi livezii.
Şi semnez: Tudor Arghezi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tot o jumătate

Sunt jumătate om bun, jumătate un nebun.
Voi fi bufon!?
Sunt jumătate de-un fel, jumătate cam tembel.
Voi fi afon!?
Sunt jumătate mai brun, jumătate mă răzbun.
Voi fi tiran!?
Sunt jumătate un chel, jumătate mai rebel. Gărână!?
Sunt jumătate cam gol, jumătate doar alcool.
Voi fi pahar!?
Sunt jumătate făcut scrum, jumătate tutun.
Voi fi murdar!?
Sunt jumătate din stol, jumătate un dropgol.
Voi fi ecran!?
Sunt jumătate doar fum, jumătate la Neptun. Fântână!?
Sunt jumătate de dor, jumătate mă dor.
Voi fi înger!?
Sunt jumătate de ger, jumătate am cancer.
Voi fi Sânger!?
Sunt jumătate pe nor, jumătate te ador.
Voi fi zombi!?
Sunt jumătate ce cer, jumătate ce nu cer. Ţărână!?
Sunt jumătate de zor, jumătate parcă mor.
Voi fi demon!?
Sunt jumătate de stoc, jumătate de batoc.
Voi fi hormon!?
Sunt jumătate cum hor, jumătate din amor.
Voi fi ambii!?
Sunt jumătate pe foc, jumătate sub un toc, stăpână!

Sunt tot ceea ce nu eşti; Evă, când îmi lipseşti.
Îmi lipseşti?

poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucul meu

Dragii mei, v-o spun cinstit,
Ştiţi, nu umblu cu perdea,
Cucul meu s-a ramolit,
Martoră-i nevastă-mea;

Singurul cadou primit
De la tata, când mi-a spus,
"Fii, băiete, mulţumit
Că pe lume te-am adus!";

Vin aseară prăfuit,
Cum vin eu de obicei
Dup-un şpriţ mai prelungit
Cu amicii buni ai mei,

Intru-n casă ca un fur
Pe fereastră, nu port chei,
Ce să vezi, aud, v-o jur,
Cântând cucu' ora trei(!)

Că uitai ca să vă spui
Doar un amănunt, parol,
Cucu-l am la ceas, în cui,
Pe peretele din hol;

Pe moment, isteţ cum sînt
Şi de praf şi de sudori,
Mă apuc la fel şi cânt
Precum cucu' de opt ori,

Că nevastă-mea, prin vis,
Cucu-l numară mereu,
Ştiind, mai mult ca precis
Când pe-arenă apar eu;

Nu cumva să vin târziu
Şi nici vorbă... afumat,
Pe la unşpe, mort sau viu,
Să mă aibe vrea în pat,

Însă azi, când m-am trezit,
Mă-ntrebă, să vezi belea,
Când aseară am venit?!
Sorbind dulce din cafea,

"Pe la unşpe, draga mea"
Îi zic io, nevinovat,
"Da, te cred ", confirmă ea,
"Cucu chiar l-am numărat,

Dar ceva este cu el,
Vreo rotiţă s-a slăbit,
De o vreme, nu mă-nşel,
Semne dă că-i ramolit,

Uite-aseară, a cântat
De trei ori, când ai venit,
S-a oprit şi-ncă o dat',
A cântat cam răguşit,

Apoi, de vreo două ori
A zis "cucu", a tuşit
Şi-ncă de vreo patru ori
A cântat şi-a râgâit,

Şi-n final, aşa, cu scârţ,
Greu de tot a cucuit,
După care-aud un pârţ
Foarte scurt şi gâtuit"...

Cucul meu, cadou primit
De la tata, când mi-a spus
"Fii, băiete, mulţumit
Că pe lume te-am adus!"

M-a adus, nu zic că nu,
Da' al dracu' cuc din hol
S-a prostit, auzi şi tu!...
Mă va da-ntr-o zi de gol!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânez o pasăre de foc

adun cer după cer
liniez subtil coridoare între lumi
cu vârful ascuţit al piconului
apoi tai un şor în care adâncesc grinda
să nu-mi mai cadă întunericul în cap
şi doar uneori când inima permite
desenez clipe de fericire pe un abur de suflet
care nu pot fi privite decât atunci
când un ocean îşi cerne nisipul prin două inimi
unite într-un sărut

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăbiile mamii

Plouă pe voi, în arbori adunate...
V-aş apăra şi nu ştiu cum se poate.
Strigaţi cu toate către cer să stea
Că nu puteţi zbura,
Şi vă e frig şi foame,
Căci în april nu sunt ţânţari, nici poame.
Unde-aş găsi, vai mie, vai de ele,
O mie de mantale de-o palma şi umbrele?
Când le-a făcut cin' le-a făcut
S-a dovedit croitor nepriceput.
Uituc de timpuri, fără de-ndoială,
Le-a pus să zboare aproape-n pielea goală.

poezie celebră de Tudor Arghezi (10 mai 1967)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

A venit un strigoi
mi-a pus mâinile pe piept
şi mi-a zis
"Mă sperii!"
A venit o pasăre
mi-a luat mâinile de pe piept
şi mi-a zis
"Ce zbor o mai fi şi ăsta?"
A venit
un peşte mi-a pus mâinile pe el
şi a zis
"Simţi pieptul tău?"
A venit îngerul şi a râs
Avenit melcul şi m-a târât
A venit broasca şi m-a scuipat
Ai venit tu
şi m-ai amputat...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!