Nu

Nu căuta în sufletul cuiva
Că pătimeşte de iubit cîndva.
Să nu îi schimbi credinţa lui cinstită
Fie că-i rea şi oropsită.
Legile inimii curate
Nu vor să fie-mpiedicate
Şi osîndite ca nişte păcate.

Tu suferă şi înţelege
Şi nu-i mai porunci o altă lege.
Că mintea ta nu ştie ce cuprinde
Decît puţin, cît cumpără şi vinde.
Păzeşte-ţi cugetul la vreme,
Să dojenească strîmb sau să blesteme,
Chiar dacă inima te doare
De aşteptare şi răbdare.

Viaţă ne rabdă, împliniţi ori goi.
Să o răbdăm şi noi.
Ea pretutindeni e deplină
Şi risipită-n umbră şi lumină.

poezie celebră de Tudor Arghezi (30 mai 1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru versuri

Suferi şi înduri şi gemi.
Fii cinstită cînd blestemi.
Blestemul, ia seama bine,
Că te-ajunge, strîmb, pe tine.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cît mai sunt pe lume viu,
Nu trăiesc decît cînd scriu.

distih de Tudor Arghezi din Catrene şi distihuri (Versuri-1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monotonie pe vioară

De cînd nu mi-ai mai cîntat
Sînt, vioară, întristat.
N-ai putea şti ce mă doare
De tot cad într-o-ntristare?
Întristat de ce să fiu?
Că-i devreme, că-i tîrziu?
Şi n-am cine să mă-nveţe,
De mi-e dor sau mi-e tristeţe,
Ca să ştiu, la întrebat,
Că ceva s-ar fi-ntîmplat.
Dor de ce-ar putea să-mi fie?
De-altă nevinovăţie?

Nu-mi dau seamă ce-ntristare
Negrăită, iar mă doare.
Întristările ţi-s multe.
Cine să ţi le asculte?
Cine ţi le înţelege
Întristările pribege?
Că nici eu nu le-nţeleg,
Să le-nşir, să le dezleg.
Te-ntristează cînd şi dacă
Alţii cîntă, rîd şi joacă?
Scripcă veche, mai de mult,
Doar tăcerea ţi-o ascult,
Nu-mi dau seama ce-ntristare
Decît altele te doare,
Oare trebuie să-mi pară
Că-a murit ceva-n vioară?
Ori, vioară, simţi mai bine,
N-a murit ceva din mine?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

E bine a trăi

E bine a trăi şi la-ndemînă
Oricărui ins măreţ, deştept ori prost,
Fie că are umbra lui un rost
Fie că trece ca un fulg de lînă.

Dar a fugi cătînd alt adăpost,
De ţară, de obîrşii, de ţărînă,
E că, mai tînără sau mai bătrînă,
Mai scumpă rînza decît ele-a fost.

Cînd în oglindă te uiţi ce eşti, la tine,
Nu te apucă, patriote, greaţa?
Şi nu-ţi roşesc obrajii de ruşine?

Cela ce vrea domnie peste ţară,
Nu e de-ajuns să-i caute dulceaţa,
El trebuie să ştie să şi moară.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău

Îmi pare rău că Dumnezeu pe toţi,
Ne ia drept nişte spărgători şi hoţi
Şi nişte haimanale,
Crezînd că tot umblăm după parale
Şi după giuvaierele Mariei - Sale.

Le leagă noduri, le chiteşte într-ascuns,
Că să ne minţă, cu lumină el le-a uns
Şi le arată doar pe dinafară,
Că înlăuntrul lor e noapte chioară,
În care ţine totul să îngroape.
Îl supără să le vedem mai de aproape.

Că nici n-ajunge mînă la zăvoare
Şi se zgîrceşte şi te doare.
Pe toate celea scrisă-i fără carte,
Pedapsa lui - " Primejdie de moarte ",
Pe om, pe bobul mic şi pe gîndac,
Pîn' la sămînţa cît un vîrf de ac.
Nu mai vorbesc de cele mari detot;
Pînă la ele să ajung nu pot.

De cum atingi ceva, ori moare aia,
Ori tu, că peste tot văpaia
Lui umblă ca un fulger orb, şi trece,
Şi arde, şi ucide, nevăzută, molcomă şi rece.

Nu zic şi eu sunt tot o haimana,
Dar drag îmi eşti, Sfinţia -Ta,
Şi pot să mă -ncumet să jur
Că umblu, nu să fur,

Dar ispitit, să văd, şi cuvios,
Cum drămuieşti tu bezna de frumos,
De-ai pus-o pretutindeni cîte-un pic,
Nu zic că-i rău, nici bine vreau să zic,
Nici nu mă bag în meşteşugul tău.

Dar, vezi, că de părerea ta îmi pare rău.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a nu mai spera nimic

mi s-au amestecat platanii
cu urme de suflete eliberate
zâmbăreţe precum un univers de emoticoane
într-un fel albastre
plecate cumva spre o ţintă îndepărtată
mult mai departe decât poate mintea cuprinde
chiar şi inima e fără azimut
ca şi cum era mai bine să fie rondodendroni
sau mesteceni sau cine ştie ce stejari uriaşi
ca să mai pot rămâne preţ de o lacrimă
cât o iertare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Tudor Arghezi

Buchetul rimelor ce dai
Au o puternică savoare,
Dar titlul "Flori de putregai"
Arghezi, cred că nu-i cuminte,
Nu vezi că prea aduce-aminte
C-ai stat odată la răcoare?

hexagramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi toţi avem neiertări. Noi toţi nu putem ierta câte ceva cuiva sau nouă înşine. Sufletul suferă, pentru că mintea îl judecă.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantilenă

Trăindu-şi zilele şi anii,
Pier prietenii, pe rînd, ca şi duşmanii,
La fel, şi legea ta nu cruţă.
I-ai încărcat de-a valma-ntr-o căruţă
Cu calul orb, bolnavi de boala vieţii
Şi proştii şi isteţii.

Le-ai dat şi-un gust de grea eternitate
Că-au fost ori buni, ori negri de păcate.
La fel, totuna ţi-e, şi viaţa şi neviaţa.

Începe noaptea. Unde-i dimineaţa?
E frig în suflet, sufletu-i sărac
Şi nu pot şti cu ce să-l mai îmbrac.
Mi-e mintea îngheţată.
Am fost cîndva şi n-am fost niciodată?
Măritule, blajinule, tu poţi
Să mi-i ucizi în parte, ca eu să-i plîng pe toţi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia mântuirii

Care-i cheia ce deschide
Uşa înspre Tatăl Sfânt
E credinţa ce ne aprinde
Dragostea cea mai fierbinte
Al vieţii — viu Cuvânt

E credinţa în Hristos
În viaţa şi în moartea Lui
El ne oferă aici jos
Puteri să trăim frumos
Căci putere c-a Sa nu-i

Cheia ce ceru-l deschide
E credinţa în Hristos
Ce fiinţa îţi cuprinde
Ea îţi cumpără nu-ţi vinde
Viaţa trăită frumos
Predaţi-vă Lui Isus
Şi pe El îl onoraţi
Daţi-i sufletul supus
Fiinţe ce în lume nu-s
Voi să-i fiţi surori şi fraţi
Căci prin sânge aţi fost spălaţi

Cheia scump-a mântuirii
E Isus Hristos Mesia
El e soarele iubirii
Şi cărarea mântuirii
Ce ne oferă bucuria
Iar să avem — veşnicia

Prin Hristos şi pentru El
Vrem viaţa s-o trăim
Al vieţii sfinte ţel
Ne-a rămas Emanuel
Noi ne vrem al Lui să fim
Veşnic dar să îl slujim
05-01-2020 Betania

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ne simţim goi, simţim un vacuum, marea lipsă de ceva. Nu ştim care-i cauza; este foarte vag, dar acest simţământ de a fi goi pe dinăuntru este foarte puternic. Aşteptăm şi sperăm ceva mai bun astfel încât să ne simţim mai puţin singuri, mai puţin goi. Dorinţa de a ne înţelege pe noi înşine şi a înţelege viaţa este o sete profundă. Există, de asemeni, setea adâncă de a fi iubiţi şi de a iubi. Suntem gata să iubim şi să fim iubiţi. Este cât se poate de natural. Dar întrucât ne simţim goi, încercăm să găsim un obiect al iubirii. Câteodată, nu am avut timpul necesar pentru a ne înţelege pe noi, dar găsim totuşi un obiect al iubirii noastre. Când ne dăm seama că toate speranţele şi aşteptările noastre nu pot fi împlinite, desigur, de acea persoană, continuăm să ne simţim goi pe dinăuntru. Vrei să găseşti ceva, însă nu ştii ce anume să cauţi. În oricine există o continuă dorinţă şi aşteptare; adânc înăuntru, aştepţi totuşi să se întâmple ceva mai bun. De asta îţi verifici emailul de mai multe ori pe zi!

citat din Thich Nhat Hanh
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Toată ziua-n drum mă uit
Şi-aştept ziua ca să uit.
Va veni ori nu mai vine?
Au trecut opt vremuri pline
Şi soroc după soroc.
Îl aştept să-şi facă loc
Sau prin apă, sau prin foc.
E un drum,
Ori o pârtie de fum?

Vezi că mi-a făgăduit
C-o să vie negreşit,
Nu mi-a spus cu gura lui,
Ci cu a ghiocului.
Toată lumea grăitoare
Având gura în zăvoare,
Am crezut ghiocului,
Lacătul norocului.

Noaptea ochii nu-i închizi
Colcăiţi ca de omizi.
Auzi fagurii din stup:
Se răscoc şi, plini, se rup.
Omul tace, gândul umblă
Ca un hoţ prin grâu şi umbră
Şi-asculţi gândurile-n şoapte,
Târla lungă-n pas de noapte.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cadenţe (1964)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săracul

Nu-i sărac acela care
duce veşnic lipsă mare;
traiul său e'năruit
căci prin griji ce-l împresoară
tot mai are ş-o comoară:
sufletul său plin de dor,
imbold de viaţă'n viitor.

Ci-i sărac bogatul care
toate le-are de'mbuibare,
dar la toate s'a urât,
şi pe nimeni n'a iubit.
Inima lui nu simţeşte,
dragostea nu-l încălzeşte;
sufletul său e pustiu,
parcă nici nu este viu.

Ce folos de bogăţie,
de ce comori ce pot să fie
pe pământul rotogol,
dacă sufletul ţi-i gol?!
Ce folos chiar şi de viaţă,
dacă nu te mai răsfaţă
dragostea, ce'n braţul său
face din om Dumnezeu?

poezie de Iosif Vulcan
Adăugat de Dănuţ Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuiul

Într-o vreme, la-nceput
Şi-ntr-un leat nemaiştiut,
Care, nu pot să însemn,
Casele erau de lemn
Şi ulucile de scînduri,
Ca şi azi, întinse rînduri,
Puse strîmb şi cap în cap
Şi proptite cu proţap.
Dar zburau cu fiecare
Vînt mai tare,
Case, garduri şi pătule;
Şi în timpurile toate
Grijile erau destule.
Le-adunai împrăştiate
Şi-ncepea din nou şi iar
Truda muncii în zadar,
Ca să scoli din clătinare
Iarăş doagele-n picioare
Şi din nou să le anini
Cu te miri ce rădăcini.

Năzdrăvan, cum altul nu-i,
Un băiat al nimănui
Născoci, atunci, un cui.
Şi l-a scos şi arătat.
Cuiul nou o săptămînă
A umblat din mînă-n mînă.

A fost strîns şi pipăit,
Pus pe limbă, mirosit,
Niciun om nu înţelege
Cuiul ţeapăn cum să lege,
Fără funii şi curele,
Scîndurile între ele.
Năzdrăvanul şi golanul
Îl înfipse cu ciocanul.

Zice unul: -,, Dragul meu,
Aşa cui făceam şi eu,
Poate chiar mai dichisit,
Însă, vezi, nu m-am gîndit".

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul Gabriel: De fapt, inimile noastre aprobă sau refuză ceea ce le propune mintea, cu înţelegerea ei. Când înţelegerea este incompletă sau greşită, sufletul ştie, mulţumită inimii. Inima acceptă sau neagă. Sufletul confirmă sau infirmă abilitatea minţii de a desluşi un adevăr.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La bătrîneţe, cînd viaţa ta înseamnă trecutul, uneori nu ştii cum să fugi de unele amintiri; dacă le-ai putea şterge, dacă ţi-ai putea ucide trecutul... Trupul îţi rămîne de piatră, iar sufletul se face un ghem de îngrijorare. Dar durerile sufletului au altă intensitate decît la tinereţe şi chiar decît la maturitate; la tinereţe spui de multe ori – "Aş da ani din viaţă să..." ; la bătrîneţe, cînd viaţa ta nu mai înseamnă nimic pentru nimeni şi chiar pentru tine, nu eşti dispus să mai dai nicio clipă pentru nicio cauză. Devii avar cu puţinul capital care ţi-a rămas. Singurătatea şi bătrîneţea – două pustietăţi.

citat din romanul Preludiu de Ileana Vulpescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea e cea mai grea pierdere. Pentru că, dacă nu e o renunţare, atunci e sentinţă. De cele mai multe ori, despărţirea doare, pentru că ne învinuim că nu am iubit îndeajuns sau îl învinuim pe celălalt că a plecat, înainte să fim măcar încă o bucată de viaţă, fericiţi, împreună. Despărţirea doare şi pentru că nu ne iertăm. Nu ne iertăm, pentru că nu i-am lăsat să ştie cât i-am iubit. Nu le-am arătat, îndeajuns de mult, iubirea noastră. Nu pe cât am fi putut. Sau nu pe cât ar fi avut ei nevoie. Şi, de aceea, doare pe atât mai mult. Lecţia de viaţă este să nu amânăm a ne arăta iubirea. Despărţirea mai poate fi un jaf al destinului: atunci când acesta îţi răpeşte sufleţelul iubit. Când spun asta, mă gândesc la moarte. Moartea omului iubit. Partener de viaţă. Copil. Părinte. Frate. Animal de companie. Poate, o preţioasă Lecţie de Viaţă este că acele suflete care pleacă nici nu erau menite să ne fie alături o viaţă întreagă. Poate, Menirea lor a fost să ne înveţe ceva. Să ne înveţe DORUL. Să ne înveţe regretul; acel regret care ajută la înălţare. Poate că menirea lor a fost, doar, să ne iubească. Să ne facă "să ştim cum este să fii iubit".

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

POVESTI...

De o vreme lungă-ncoace
Mulţi ne spun mereu poveşti,
Ne sucesc, mintea ne-ntoarce
Mai ceva ca la Ploieşti.

Ne ameţesc cu Ordonanţe
Pline de încurcături,
Şi având doar rezonanţe
În celebre semnături.

Nu mai ştim de nici o lege
Înconjuraţi doar de fantasme,
Mintea nu le înţelege
Care-n fond sunt nişte basme.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre dragostea noastră

despre dragostea ta, despre dragostea mea
toată lumea ştia, toată lumea vorbea
numai noi nu ştiam
cît de mult ne iubeam
de la ei am aflat
ce şi cum s-a-ntîmplat

am citit într-o zi în ziar
despre ce nici n-aveam habar
amănunte ce nu se ţin minte
gesturi oarecare, oarecare cuvinte
întîmplări de sub duş sau din dormitor
trăite de noi, notate de ei în agenda lor

şi prin arşiţi, prin geruri, prin ploi
ei uitau de ei şi vorbeau de noi
ei trăiau vorbind, noi trăiam iubind
şi intrînd în mit, ei vorbeau murind...
despre tot ce mai sînt şi mai eşti
se tot scriu atîtea poveşti

despre dragostea mea, despre dragostea ta
vor vorbi în veci şi o vor imita
şi va fi şi mai mult decît noi am fost
mai fierbinte decît o luptă, mai sfîntă decît un post
despre dragostea mea, despre dragostea ta
auzi? şi în Iad şi în Rai se vorbea.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păzeşte-ţi sufletul

Sufletul nu-i de vânzare
Nu-i pentru negocieri
Nu îl ţine-n înnoptare,
Hrăneşte-l cu mângâieri.

Nu-i da pleavă niciodată
Nici otrava lumii reci
Te îndrumă spre răsplată
Nu spre sumbrele poteci.

Nu-l lăsa pătruns să fie
De vreun dor străin de har
Tratează-l cu alifie,
Dă-i un sfânt mărgăritar.

Nu-l închide în rutină,
Nu-l opri de la-nchinări
Vrea contactul să-l menţină
Cu adânci încredinţări.

Sufletul nu-i pentru ceartă
E parte din Dumnezeu
E rănit şi totuşi iartă
Chiar cuvântul cel mai greu.

Când cuprins e de durere
Înseamnă că a văzut
Cum un frate nu mai cere
Darul Celui nevăzut.

Nu-l supune la plăcerea
Ce-ar vrea firea să ţi-o dea
Lui îi place privegherea,
Poartă crucea chiar de-i grea...

Lui îi place să răspundă
Cu-n cuvânt odihnitor
În el poate să se-ascundă
Gândul lin şi ziditor.

Sufletul nu-i de vânzare
(Bine ştiu cei credincioşi)
Dacă nu-i dăm ascultare
Devenim neputincioşi.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (16 aprilie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!