Mamă Ţară

Maică, mulţi te-au duşmănit
Că eşti neam blagoslovit.
Unde sapă sapa locul
Sare din pământ norocul.
Ai pământ şi ape multe
Vântul stă să ţi le-asculte.
Şi izvoare
Călătoare
Crapii-n ele cât berbecii,
În pomi piersici cât dovlecii,
Pepenii de zahăr roşu,
În grâu spicul cât cocoşu.
Pui un bob din el răsare
Mia de mărgăritare:
Dulce binecuvântare
Fiecare fir de vânt
Îl adie un descânt,
Fiecare stea de sus
Îl mângâie cum l-ai pus.
Noaptea-l coace şi ea, luna
Caldă lui întotdeauna
Şi pe câmp cu ceru-n faţă
Câmpul pletele-şi răsfaţă.
În adâncul lui tresare
Altă vatră de izvoare
(Þi-a făcut destinul semnul)
Untul negru, undelemnul.

poezie celebră de Tudor Arghezi (23 august 1964)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde e mormântul lui Bălcescu?

Fiecare bob de grâu din ţara mea e rodit din
Bălcescu.
Fiecare fir de praf din ţara mea se numeşte
Bălcescu.
Zâmbetul lui luceşte în fiecare atom de lumină,
Vocea lui Bălcescu murmură în Dunăre, în Argeş,
în Olt, în Prut.
Plămânii lui sunt găuriţi de fiecare picătură a
ploii de toamnă.
Inima lui nunteşte cu-a lumii mireasă.
Şi renaşte în fiecare fir de iarbă primăvăratecă,
Soarele şi Luna îi tot ţin cununa.
Munţii cădelniţează şi azi pentru vânzătorul de
ciuture,
Păsările-i cântă-mpreună cu Iancu,
Stelele sunt aprinse din speranţele lui.

poezie clasică de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât trăim pe acest pământ

Cât trăim pe acest pământ
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.

Cât avem o ţară sfântă,
Şi un nai care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt
Mai există ceva sfânt.

Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor
Cât trecutu-l ţinem minte
Mai există lucruri sfinte.

Cât Luceafărul răsare,
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ,
Mai există ceva sfânt.

Cât avem un sat departe
Şi un grai fără de moarte
Cât ai cui zice părinte,
Mai există lucruri sfinte.

Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.

poezie clasică de Nicolae Dabija din Aripa sub cămaşă (17 august 1989)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Cât trăim pe-acest pământ
Mai avem un lucru sfânt:
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.
Cât avem o ţară sfântă
Şi un nai, care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt -
Mai exista ceva sfânt.
Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor,
Cât trecutu-l ţinem minte -
Mai există lucruri sfinte.
Cât Luceafărul răsare
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ -
Mai există ceva sfânt.
Cât avem un sat, departe,
Şi un grai ce n-are moarte,
Cât ai cui zice "părinte!" -
Mai există lucruri sfinte.
Cât durea-ne-vor izvoare
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt -
Vom trai pe-acest pământ.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetarea pământului

Pe pământ îşi toarnă luna
Noaptea ca o armonie;
Umbre bântuiesc într-una
Pe-a pământului feerie.

Dorul meu purtat de vânturi
Zboară încet prin depărtări;
Şi-ascultă cu-ale lui gânduri
A pământului cugetări.

Şi-aud ofuri şi suspine
În a pământului lin gând,
Căci de ce şi oare cine
Adus-a răul pe pământ?

Ca un fulger îi străbate
Inima lui cât un munte,
Iar un vânt încet străbate
Prin poienile-i mărunte.

Să-i alune suferinţa,
Cu o dulce adiere
Asta i-ar fi lui lui dorinţa
Ca să simtă şi-o plăcere.

I-aşa de trist i-aşa de pal,
Pământul nostru în noapte
Unde eşti, pământ oval,
Iar te-ai cufundat în şoapte?

Tu te-ai cufundat în şoapta
Gândurilor tale grele;
Când luna deschide poarta
Şi nu poţi ieşi din ele.

Dar o umbră de speranţă,
Cuprinsu-ţi-a ochiul senin
Şi-a făcut în dimineaţă
Să-ţi arunce-al tău pelin.

Şi cu umbra de speranţă,
Tu din nou te-ai înveselit
Nu uita că eşti o viaţă
Şi niciodată n-ai murit.

Veşnic eşti în univers
Pe când omu-i trecător.
Tu eşti precum un dulce vers
Prin univers eşti călător.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

Se coace grâu-n Univers
şi spice stau grămadă,
combina timpului aşează
grăunţe în cămară.
Căluşi cereşti
în lucrul de-nblătire,
aruncă boabe aurii
în boltă spre rodire.
Furtuni năluce,
nebănuite legi,
le aşează lângă stele,
iar orbitarea lină
dospeşte organisme
cu gândul la-nmulţire.
Procese lente,
în ani, cât milioane
şi evoluţia creează
dantele mişcătoare.
Autoperfecţiunea
e a clipelor cerinţi,
duce rebutul vieţii
la stadiul de muzeu,
dotează cu gândire,
fiinţe în apogeu.
Aşa,
s-a inventat Universul.
S-a semănat grâu.
Un bob din cele mici
a căzut aici,
a fost numit Pământ.
Pământ cu neamurile
de sub pământ
şi cele de pe pământ
care caută acum
alt bob de grâu.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Scobitoare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mitropolitului

Din viaţa pământeană a plecat, acolo printre stele.
În cer locul şi-a aflat şi locuieşte cu ele.
Acuma, de sus ne priveşte cu ochii cerului, senin.
De multe rele ne păzeşte, la chipul lui eu mă închin.
Cum luna are nevoie de soare, ca să poată lumina,
Tot la fel Dumnezeu are, nevoie de Sfinţia Sa.
Să-i stea alături l-a luat.
L-a aşezat printre cei drepţi.
Cu îngeri l-a înconjurat
şi cu Sfinţii Înţelepţi.
Astfel, Mitropolitul Anania, o altă viaţă a început.
Pe pământ a fost făclia, celor ce-n Dumnezeu au crezut.
S-a stins Duhovnicul Carpaţilor.
Spiritul lui a rămas.
În eternitatea munţilor
şi-acum ne cheamă al său glas.
De sus, din ceruri, el veghează, cum credincioşii pe pământ,
continuă şi mai păstrează, al credinţei lui cuvânt.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te-am iubit, te voi iubi

Eu te-am iubit, te voi iubi
Cât pe pământ vor fi izvoare
Că-n trecere am fost, vom fi
Un freamăt alintat de soare.

Şi inima fi-va poruncă
În mângâieri fără sfârşit
Când pe furiş în ceruri urcă
Destinul nostru infinit.

Mă-ngenunchează deseori
Doar gândul că îmbătrânesc,
Cum tu răsari din miez de flori
Eşti valul prin care vâslesc.

Frumoasă eşti în dulce grai
Şi muză-mi eşti în poezie,
În tine cresc ramuri de nai,
În mine semnul veşniciei.

Aşa voi face, cum îmi spui,
În lacrima ce ai vărsat
Purificarea gândului
Că mi te-a dat şi n-ai uitat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvoare, zbucniţi în lumină

Izvoare, zbucniţi în lumină
aproape prea zorit.
Ce din temeiuri ţâşneşte
senin şi sfinţit?

În nestemată,-n adânc
străluciri făureşte,
şi-n lung răcoros de livadă
smerit ne-nsoţeşte.

Noi, cum îi răspundem
metamorfozei – în cânt?
O, cât de smintit despicăm
undă, pământ!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bob de grâu binecuvântat

Bob de grâu binecuvântat

Autor: Mihaela CD

Din mlădioase şoapte de vânt
Şi din a ploilor tandre cristale
Tu te-ai născut s-aduci un cânt
Împodobind cu-a' tale vegetale

Bob de grâu încolţit de bucurie
Tu ai binecuvântat al vieţii ram
Răsplătind cu inocenţa timpurie
În stropi de fericire de un gram

În legănat gingaş, parcă zburând
Cu graţia şi eleganţa unui balerin
Tu bob de grau în spic fluturând
Ales ai fost al bunăstării pelerin

Menite-s a' tale lanuri pe Pământ
Să îndestuleze felurite neamuri
Firav şi-atât de important şi sfânt
E bobul de grâu în a' vieţii flamuri

Pâinea noastră cea de fiecare zi
În rugăciuni o pomenim mereu
Bob de grâu, pururea vei înverzi
C-aşa ai fost lăsat de Dumnezeu!

poezie de Mihaela Cd din Binecuvântare şi chin (2019)
Adăugat de Mihaela Cd
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh! cât de bine ştii

Mi-am rătăcit gândul
Într-o zi din luna martie
L-am căutat în nenumăratele
Poeme de iubire
Dar l-am găsit înlănţuit
În amintirea unei clipe

Oh! cât de bine ştii
Cât arde locul
Unde dragostea a copilărit

Mi-am rătăcit amintirea
Căutând-o în lunile ce au urmat
Dăruind-nopţilor poveşti
Scăldate în râuri de dor

Oh! cât de bine ştii
Cât doare locul
Unde dorul şi-a făcut albie

Mi-am rătăcit zâmbetul
Într-un colţ de suflet
Mirosind a sare

Oh! cât de bine ştii
Cât de sărate sunt lacrimile
Născute din dor

Mi-am rătăcit iubirea
Într-o inimă de gheaţă
Dar gândul amintirea şi zâmbetul
Vor naşte speranţa
Ce mă va ajuta s-o regăsesc
Oh! cât de bine ştii
Cum speranţa transformă gheaţa
În bulgări de vise scăldate în soare

Oh! cât de bine ştii
Şi totuşi mă laşi să iubesc
INIMA MEA

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Getica

Bogată e toamna. Şi frunzele s-au copt,
Belşugul e dulce, mai dulce ca oricând.
Rodeşte câmpul, sunt roade peste tot,
Sudoarea omului e fructul pe pământ.

Zamolxe, fii slăvit! Îţi mulţumesc.
Doar Masa Ta de piatră lumină în ruine.
Cu pâine şi cu sare te slăvesc,
Că bravii geto-daci sunt pururi lângă Tine.

De piatră aşa cum sunt, cu paloşele sus,
Sunt vrednici, războnici neînfricaţi.
Când soarele se întunecase la apus,
Nu au răbdat furtuni peste Carpaţi.

Românule, să ştii că eşti din neam ales!...
Dar gloria durează în propria-i lumină.
Şi cât ar fi de spus nu încape într-un vers,
Ei sunt lumina pietrei şi-n lume rădăcină.

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista USR Bacău P l u m b, nr 164 - nov. 2020 (revistă fondată de George Bacovia)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

drumeţ

ţara celor din urmă idealuri
au rămas acasă
prispa,
ciutura,
sperietoarea de ciori.
Câmp cât cuprinde privirea,
setea de tine, gheară de foc,
crăpături în pământul arid,
spicul de grâu mai creşte a pâine
cu ultime zvâcniri galbene.
Salcia plângătoare
primeşte soarele să moară
la margine de ape.
Roşu de pe urma zilei,
întuneric,
lumina se scurge din felinar,
insectele nopţii işi caută pereche,
luna, felie de măr,
îmi astâmpără dor,
foame,
sete,
mi-e dor de tine,
cu vise…

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ex libris

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris
Încet gândită, gingaş cumpănită;
Eşti ca o floare, anume înflorită
Mâinilor mele, care te-au deschis.

Eşti ca vioara, singură ce cântă
Iubirea toată pe un fir de păr,
Şi paginile tale, adevăr,
S-au tipărit cu litera cea sfântă.

Un om de sânge ia din pisc noroi
Şi zămliseşte marea lui fantomă
De reverie, umbră şi aromă,
Şi o pogoară vie printre noi.

Dar jertfa lui zadarnică se pare,
Pe cât e ghiersul cărţii de frumos.
Carte iubită, fără de folos,
Tu nu răspunzi la nicio întrebare.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite (1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două nopţi

Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie.
Afară bătea vântul. Afară era ploaie.

Şi mi-am săpat odaia departe sub pământ.
Afară bătea ploaia. Afară era vînt.

Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră.
Pământul era negru: perdeaua lui, albastră.

S-a ridicat la geamuri pământul până sus.
Cât lumea-i era piscul, şi-n pisc plângea Isus.

Săpând s-a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, iată-l,
Cu moaştele-i de piatră, fusese însuş Tatăl.

Şi m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborât,
Şi în odaia goală din nou mi-a fost urât.

Şi am voit atuncea să sui şi-n pisc să fiu.
O stea era pe ceruri. În cer era târziu.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul e pe câmp

A îmbrăţişat pământul
Şi l-a sărutat,
Că îi e aşezământul
De unde a plecat.

Roua din ceruri coboară,
Aburii ies din pământ,
Şi tot ca odinioară
Ţăranul e pe câmp.

Vrea ca să înfrunte vântul,
Că el aşa e deprins.
Îl va răcori pământul
Când arşiţa s-a încins.

A făcut un legământ
Pentru veşnicie,
Să lucre acest pământ
Până cade-n glie.

Are şi un jurământ
Către moşii lui,
Că va scoate din pământ
Bogăţia rodului.

Iar când pământul îl cheamă
Lasă la copii cuvânt,
De muncă să nu se teamă.
Să scormonească-n pământ!

Că în pământ vor găsi
Elixirul vieţii.
Astfel vor putea trăi
Precum zorii dimineţii.

poezie de Dumitru Delcă (27 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Streiule..., Streiule...! (comemorare eternă)

Streiule cast, ce cobori din cuvânt!
Streiul meu bun, ce răzbeşti dintre munţi!
Şi voi, făpturi dragi, ce, din veci, dăinuiţi
De-a lungul, de-a latul Streiului sfânt!
Sunteţi în mine, cât sunt şi, cât nu voi fi!
Sunteţi locurile pure ale acestui Pământ!

Pe Pământ, nu e frumuseţe mai pură
Nici şoaptă mai caldă, tăcere mai sfântă...!
Pe Pământ nu e plânset, de dor, mai durut!
Streiule cast, ce ai fost, eşti, vei fi
Nu te-am uitat, niciodată, Streiule bun!
Ai fost sensul meu, cât am fost... pe Pământ...
Streiule... Streiule... cât mă dori, când te cânt...

poezie de Iulia Mirancea (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posterităţi

E-o prietenie caldă atunci cînd nu mai eşti,
Şi cînd te pierzi, începi pierind să creşti.
Fereşte-te la vreme,
Ţărîna ce-ţi rămîne să nu ţi se blesteme,
De te-a ales destinul cu literă sau piatră,
Să laşi din tine-n urmă măcar un jar de vatră.
M-ai duşmănit o viaţă, împrietenit cu mine,
Şi-ţi împlineşti chemarea precum ţi se cuvine.
Într-altfel îţi rămîne o inimă, şi-un nume
Trăind în fapte bune,
Să fie amintite în gînd şi-n rugăciune.
Fără o rîvnă sfîntă în milă şi iubire
Nu-ţi poţi lăsa, ca viermii, nimic în amintire.
Că timpul retrăieşte în fiecare ins
Cînd, amăgit să-ţi ardă, lumina ţi s-a stins.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiţi ce era? Iaca mireasa gătise toate bucatele pentru tată-său fără sare, ci numai cu miere şi cu zahăr. Chiar sarniţa de dinaintea lui era plină cu zahăr pisat, şi degeaba lua bietul împărat cu cuţitul din sarniţă ce credea el că este cu sare şi punea în bucate, ele, în loc să se facă mai bune de mâncare, se făceau şi mai dulci de pe cât erau, şi mai cătrănite.

Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo...

Acolo unde iarba răsare din pământ
Şi-n firul ei plăpând simbolul vieţii saltă,
Sălbatica-i privire ne pare-atât de-naltă
Şi dorul ei de viaţă ne pare atât de sfânt.

Acolo unde roua se varsă-n dimineţi,
Ţintind mărgăritare pe umbre şi pe flori,
Săgetă de lumină, a astrului din zori,
În murmururi tăcute cântate de poeţi.

Acolo unde floarea ne-mbată de parfum,
Culori nemuritoare şi vise de iubire,
Crescute parcă-n dor, din firul ei subţire,
În leagăne celeste la margine de drum.

Acolo unde noaptea auzi privighetori,
Pierdute voci de îngeri în cântece de iele,
La umbra nevăzută a darnicelor stele,
Pierdute-n bolta-naltă spre clipele din zori.

Acolo unde ploaia ne cântă s-adormim
În tril de picuri mari lovindu-ne tăcerea,
Ascunsă-n glasul ei se-aude adierea
Din valurile mării, pe voci de pantomim.

Acolo unde toamna ne daruie pe noi
Şi câmpul plin de rod ne mângâie privirea,
E ca un loc în care s-a zămislit sfinţirea
În darul vieţii noastre, din fulgere şi ploi.

Acolo unde munţii privesc de sus câmpia
Şi lacrimile-şi curg, din susur de izvoare,
Ducându-şi parcă dorul în nesecata mare,
Acolo suntem noi... acolo-i România

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu şi gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă şi-a adus
Lumină, fără sori şi fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Şi cerul a luat astfel fiinţă
N-o să vă spună asta vreo ştiinţă,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafaţă
Mări şi oceane ne-a făcut, şi lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Şi pomi, verdeaţă, început de viaţă.

A patra zi, ne-a dat soare şi lună,
Şi stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare şi tăcut
Şi lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viaţă în apă
Şi păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A şasea zi, a frământat un lut,
Pământ şi apă, şi-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A şaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat şi mare,
Şi binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!