Asincron

timpul meu rămăsese
în burta câmpiei cu rapiţă
de aceea păsările mele zburau galben
şi silabele prinseseră soare

ascultasem povestea unui inorog
rătăcit în ierburile condimentate
într-o tentativă de supralicitare
a semnificaţiei vieţii

darul lui pentru mine
nesupunerea oarbă
în faţa aparenţelor
frumoase

coexistasem cu o libelulă
cu vara-i din aripile sidefate
intrasem pe sub pământul lanului
încet fără nervi mă ridicasem
ca un cântec al spicului
inundat de maci ageri

şi-mi luasem îngerul de la prima
nu stătusem prea mult în drum
de cleveteala vecinătăţilor
aranjasem alfabetul şi altfel
decât ceilalţi învăţaseră

gestul meu te lăsase în aer
cum un ritual sibilinic
ochii neiniţiatului

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar eu rămăsesem aici!

să ud în continuare floarea
de care tu trebuiseşi să te desparţi
aşa pe nepusă masă cum vine un fulger
într-un cer fără urme de ploaie... de nimic

să-ţi pun cuvintele mele rămăsesem
felul meu de a fi... rostul... nerostul
cu mine să mă cert să mă iert... să îţi răspund
să te fac să mă întrebi să te nedumereşti să mă aprobi
iară şi iară s-o iau de la capăt

să-ţi simt glasul paşii
să-i fac şi pe ceilalţi să creadă
fericiţi să fie fără să fi văzut

să te aştept!

să ud în continuare floarea...
în văzul nepriceput al celor prea de afară
bătând în zid şi-n gol bătând să piară să piară năluca

să-i dau la o parte grele straturile de uitare
pe ea însăşi de ea să o salvez

doar să o privesc
să-i aud zilele
de singurătate veacurile

timpul meu ce avea odată şi odată să piară
şi atunci voi fi rămas într-un cântec

de cine recunoscut?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul meu

m-am strecurat în viaţa ta
încet pe nevăzute
eu cu tristeţea mea
am cu mine mica mea avere
durerea inima şi sufletul
e mic bagajul meu
este sărac
am însă bogăţie de iubire
prin şoapte-litere frumoase
în ele am pus sentimentele mele
răsad ieşit prin flori de câmp
prin codrii de brazi fagi şi stejari
am pus poeţii ţie dragi
capriciile mele le-am dat jos
nu am luat nimic cu mine
totul dar pentru tine
să nu alungi darul meu sărac
este tot ce am
şi...
am trudit pentru ele
am sculptat pictat şi desenat
prin cuvinte
chipul tău într-o mie de feţe
toate frumoase strălucitoare
cu mare răbdare şi nădejde
le vei primi?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât mai ales

o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre

! dar nu avem încotro

atâta vreme
cât cireştii care nu-şi aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-şi contururile

şi poate nu atât cireşii
nici florile lipsă
mult prea puţin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămăşite
de constituţie umană

nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale

cât mai ales

nesupunerea întâmplării
în faţa deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barry Holden

În ziua când sora mea, Nancy Knapp,
Şi-a dat foc la casă,
Îl judecau pe doctorul Duval
Pentru moartea Zorei Clemens;
Stătusem în tribunal două săptămâni
Urmărind procesul, ascultând fiecare martor.
Era clar că el o lăsase însărcinată după ce o adusese în familie
Şi că nu avea cum să lase
Copilul să se nască.
Well, atunci ce să spunem despre mine, cu opt copii,
Plus unul pe drum şi cu ferma
Ipotecată lui Thomas Rhodes?
Când am ajuns acasă în noaptea aceea
(După ce ascultasem povestea călătoriei cu maşina
Şi descoperirea Zorei în şanţ),
Primul lucru pe care l-am văzut, chiar lângă trepte,
Unde băieţii săpaseră căutând viermi pentru momeală,
A fost securea!
Şi, cum intram, am dat peste nevastă-mea,
Stând înaintea mea, mare, gravidă.
A început discuţia despre fermă şi ipoteci –
Şi am omorât-o.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog 2

casa îşi pierduse ferestrele
în orbitele goale plânsul intra ca-ntr-o matcă
mă făceam mică / ieşeam din mine până la ultima matrioşkă
până la ultimul sânge şi ultima adrenalină
până la cea din urmă carceră

deveneam
invizibilă / mult prea uşoară ca să port greutatea unui nume
condiţia de femeie... / doar pe aceea de cuvânt

mă amestecam
în golul peretelui
în agonia aerului devorat
în destinul minuscul de amibă

singura supravieţuitoare a unui trecut rămas într-o fotografie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neodihna tatălui meu

Când se-ntorcea de la câmp,
tatăl meu frământa între umeri
întunericul nopţii,
partea de lună dăruită câmpiei
intra in ochii lui
fără aer şi fără ciocârlii.

Tatăl meu îşi mutase casa în gânduri
şi nu ştia dacă paşii lui de aud
ori numai puii de lup
lângă roţile carului.

poezie de Marin Rada
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul meu

Ai fost îngerul meu din fiecare zi
Şi mi-ai arătat mereu calea,
Dar şi îngerul înserării,
Ca să-mi luminezi cărarea.

Ai fost îngerul meu cel mai sfânt,
În greutăţile vieţii mele,
Mi-ai fost şi soare şi pământ,
Eşti umbra vieţii-n toate cele.

Ai fost îngerul meu din cer,
Ce-ai adus multă fericire,
Tu m-ai vindecat sincer
Şi mi-ai dăruit iubire.

Dar eşti un înger muritor,
Din viaţa mea lumească,
Ce uneori eşti visător,
Inima să-mi iubească.

Vreau să fii îngerul meu mereu,
Mergând doar împreună,
Un înger al sufletului meu,
Cu viaţa noastră bună.

poezie de Eugenia Calancea (15 iulie 2020)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Struguri albi

aş fi trecut prin lume ignorând
orice definiţie filosofică orice clasificare
intuitiv aş fi împrumutat
câte o crenguţă de magnolie
cu parfum de tine
aş fi pus semn să nu omit
codul obligaţiilor de onoare

te-aş fi luat... te-aş fi pus
într-un loc anume în timp sigur
cu oră exactă şi admiterea marjei de eroare
ai fi avut fântână şi 3 păsări galbene
cântecul meu fărâmiţat adunându-te pe tine

ai fi fost om cu toate ale sale!

şi aş fi vorbit
despre şira spinării tale
despre începutul perioadei de calviţie
despre crizele nocturne aparent hormonale
despre polemicile noastre puerile
soldate cu revizuiri planetare

aş fi pus existenţa sensului tău
la discreţia capriciilor mele poetice
aş fi alergat să prind gestul acela
înainte de a se prăbuşi
în zona semnificaţiei vide

n-am putut!

rămăsese deodată timp berechet
pentru a rata şi a o lua de la capăt

clasificatoare.... filosofică m-am dedicat
porţiei de struguri albi individuale

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imunizare

[file de jurnal afectiv]

las soarele să moară
îi vând pontul să plece mai repede
într-o văgăună/ într-o aglomeraţie/ bunăoară în lumea aceea
care n-a auzit vreodată de mine

în râset cosmic
mă răstesc la duminici
cu poale lungi şi feţe smerite
neruşinat camuflând minciunile şi desfrâul
incendiez o parte din grămezile nimicului

picur lumină-cu-otravă
silabele mele despuiate
cârtiţe retrograde ce râcâie ochii
fără de spaimă să dezgroape întuneric

iau la rost indiscreţia ciclopului
una bucată iarbă – 2 lei staţionatul
momentul acesta atât de nesfârşit atârnând
în marele incapabil de a trece

cu rănile a toate în mine deschise
ca o gură lihnită de viaţă
din sine muşcând să se răzbune pe sine
devin!

o să şterg totul
până la memoria ultimă a increatului
de aria vidă mă voi atinge
ca de veşmânt sacru
ca de moaşte

şi atunci

o să se ia marea...
cu rânjetul pescăruşilor căzându-şi aripile în simulacru de cântec
şi ploaia de cel mai prost-gust care netoţilor li s-a părut romantică

[realitatea alunecă uneori la extreme
martor al zonei aceleia desfiinţate
rămâi neputincios

jumătăţile de măsură sunt formula perfectă a disoluţiei
iluzia grandioasă a lui A FI
focarul de infecţie]

*
nu mă voi spovedi ţie
atât de mic... de neînsemnat... de stupid...
în faţa cuvintelor cosmonaute
făcând înconjurul lumii precum înconjurul morţii
a ceea ce cu mult deasupra ei este...
... în faţa cuvintelor...
lovindu-mă/ apostrofându-mă/ vie trântindu-mă
părtaşă locului aceluia microscopic
unde se naşte frica... unde prea-marea-durere... nonsensul
pe care ca un neghiob îl porţi în lipsă de iubire sau de moarte

o să-mi cresc Frumuseţea departe de tine!

[data viitoare Dumnezeu va face Femeie!]

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uliu odihnindu-se

Stau, cu ochii închişi, în vârful copacului;
Indiferent. Între capul meu arcuit şi ghearele încovoiate
Nu se află nici o iluzie amăgitoare;
În somn mă antrenez pentru a ucide perfect - pentru hrană.

Privilegiul copacilor înalţi!
Flotabilitatea oferită de aer şi razele soarelui
Sunt atuurile mele;
Pământul se întoarce cu faţa în sus pentru a fi inspectat de mine.

Ghearele-mi sunt încleştate pe coaja groasă.
A fost nevoie de întreaga Creaţie
Pentru a produce ceea ce sunt şi pe fiecare din penele mele;
Acum ţin Creaţia la picioare

Sau zbor cu ea prin aer – şi o răsucesc cum vreau.
Ucid unde doresc, pentru că toate îmi aparţin.
Corpul meu este lipsit de sofisticării;
Manierele mele se referă la ruperea gâturilor –

Repartiţia morţii.
Direcţia zborului meu trece direct
Prin oasele celor vii.
Nu am nevoie de argumente pentru a-mi atesta drepturile:

Soarele se află în spatele meu.
Nimic nu s-a schimbat de când am apărut.
Ochii mei nu admit nici o schimbare.
Am de gând să păstrez lucrurile aşa cum sunt.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea plana ca o nălucă

povestea mea simplă... poate simplificată anume
cum a tuturor pescăruşilor aceştia
incapabili să decidă soarta cosmosului
nici măcar pe a lor

confuzi/ numai predestinaţi
aleg într-o sumară cunoştinţă de cauză
zone ambigue/ în naivitate sperând
că tragicul ocoleşte ariile nedelimitate cu precizie

! se luminează de martie

şi ei se uită... se tot uită ca şi cum odată... cândva...
3 frezii/ o-repede-primăvară / fantoma păsării izbindu-se de un stern

! şi ei!

fără prea multă dramă luându-şi în posesie ambiguităţile/ inconştienţa
fericirea artificială cu care s-au obişnuit de mult
să supravieţuiască

un fel de femeie schiţează
epuizata tentativă de recompunere a zborului genuin
intrarea-în-sine / eliberarea plânsului / trecerea cu adevărat mai departe

timpul o fiară bolnavă de-a mai mare spaima!

mai jos
pescari scrupuloşi deznoadă năvoade
nu prevăd drumul corăbiei mânate într-o ceaţă
de voia întâmplărilor răsscrise
... ei deznoadă năvoade...
ca şi cum peşti cu ochi măriţi
ar fi putut vreodată veghea din adâncuri
nefericirile omului

fraze nominale!

... trecutul acesta de martie... probabil doar vis

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te primesc aici

ia în primire
pământul acesta
gura lui amuţită de invazii subterane
cârtiţa-cu-ochi-de-femeie-nedevenită
cântecul răguşit al orbului
adunându-şi luminile
din imaginaţie

ia şi
jumătatea-mi de cuvânt
neputinţa într-ale rostului
toate sensurile acestea
aşteptându-şi învierea
dincolo de grota
neinspiraţilor sorţii

ceartă-te înţelept
cu seceta din mine
prelungindu-se indecent
peste fraged-trup-albastru-de-ploaie
... cu crăpăturile acestea
prin care schiloade privesc
ierburile ce n-au mai fost în stare
să crească din canalele morţii

te primesc aici:
comportă-te ca la tine!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cam asta

felul acela atemporal de a seconda ploile
amestecul de pământ-cu-dulceaţă
(preferata mea, de vişine!)
o vânătaie nevinovată într-un colţ auster de masă
na-na-naaaaa! se lasă caniculă!
efortul titanic de a-mi şterge vopseaua de pe unghii
ratarea serialului brazilian de la 6

oh!
cafeaua concepută cu caimac şi vanilie
buzele arse în aventurare eroică
(eroina ta! eroina ta! Eroina!)
şorţul căzut estetic pe un spătar
irezistibila prăjitură
cu dovleac şi cu zmeură
atunci când am ştiut exact
cum se începe o carte
nu şi cum se termină

fuga mea prin sufragerie
ca printr-o lume complicată
cu mangrove şi păpuşi din lemn
cu tot soiul de vietăţi ascunse după draperii
uite cum li se mijesc ochii îndărătnici!

rujul meu galben
pumnul cu roşu:
libelule greieri mimoze
semnul de lectură rătăcit
mănuşile vişinii amestecate
cu notiţe la mate

cordonul de la halat
centura ombilicală
urmele strămoaşelor mele vajnice
frumoase amazoane descinzând
dintr-un poem cu deschidere la cosmos
pe marginea cizmelor înalte

în sfârşit camera mea îngustă
împânzită cu păsări şi fluturi
marea dezlegându-şi talazul
în dreptul patului auriu
nescrupulos aruncând în aer
avioane albe cosmonauţi viaţă

în fapt
dâra liliachie de magnolii compunând
subtilitatea durerii... muzica facerii
ca şi cum Dumnezeu

cam asta

e tot

ce ai putea tu

la un moment dat

să-ţi aminteşti

de(spre) mine

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult îngerul meu l-am ţinut cu sila

Mult îngerul meu l-am ţinut cu sila,
şi-n braţele mele sărăcise tare,
el se făcu mic iar eu m-am făcut mare,
şi deodată eu am fost mila
şi el doar o rugă tremurătoare.

Atunci cerurile lui înapoi i le-am dat –
el îmi lăsă ce-i preajmă, din preajmă dispărând,
el învăţă plutirea, eu viaţa-am învăţat,
şi ne recunoscurăm din nou, încet şi blând...

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o parte şi de alta

distanţa asta dintre mine şi tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simţită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezenţă a lunii şi toate maşinile cosmice au oprit în faţa liniei ferate.

să fi trecut o veşnicie!

şi Dumnezeu era liniştit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape

*
eu atât de aproape de viaţă
tu atât de aproape de opusul ei

eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei

sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-şi că timpul nimerise
în şoseaua ciuruită
pe care odată şi odată
avea s-o astupe cineva

**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaş vieţii
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtaşă morţii
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire

dovadă
floarea de cireş incapabilă
de acte discriminatorii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In absentia

florile continuau să crească
şi tramvaiele îşi păstrau acelaşi aer
de normalitate... altfel...
ne îmbrăcam sport... mai mult clasic
din când în când alternam
cu câte o iluzie
ne făceam că este
realitate

între timp

mai multe sensuri
îşi schimbau habitatul
ne trezeam departe
într-un pod de palmă
nedezamorsat

! într-un final o să vină o ploaie
mi-ai spus tu... mi se pare...

deodată am început să alerg

câmpul se umpluse cu păpădii
! nu ştia omul cât aur ar fi putut să aducă

în faţa noastră
îngerul gol
testându-şi goliciunea
în suflete risipite
când ne-am aruncat
edenul
şi Dumnezeu
nu ne-a mai aflat

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a mă naşte

îmi oprisem sângele
aproximativ în zona cervicală
respiram cumva prin autosugestie
prindeam un fel de fluturi uriaşi

timpul făcuse un triplu salt
mimase îmbunarea
situarea pe o coordonată
nu paralelă

rămăsesem
cu un cuvânt suspendat
deasupra tentativei de a se naşte
a semnificaţiei

n-ai crede!
mă complăceam!

în decorul cu mandarini
şi minuscule păsări
ale Paradisului
un cocktail din care doar eu hotăram
când aveam să gust

lumea se fixa într-o pictură
în înfloritura cămăşilor demodate
cum odinioară noi în veşnicia
dorită a nu se fi pierdut vreodată

..... a face îi ceda locul lui a fi
această contemplaţie amplă
aptă să sugrume moartea

foarte probabil văzusem asta
cu mult timp înainte
de a mă naşte

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mers

neştiutori intrasem în cursă
nu verificasem nici măcar
tensiunea sistolică
legătura cu solul
gradul de anduranţă a cuvintelor
la eroziunea semantică

mizasem poate pe îmbunarea probelor
punând la bătaie şiretlicurile feminităţii
dramul de noroc picat din cer în virtutea
unor principii compensatorii

decolarea se produsese în forţă
mai mult inconştient
(ca toate trecerile de altfel)
închisesem parţial ochii
fixasem ceva frumos

vum!

un fel de vertij
o redescoperire
înfrânarea vomei
la interacţiunea cosmică
a-co-mo-da-rea!
singura grijă:
păstrarea noului habitat

când ne-am trezit
a trebuit să ajutăm un copac
să-şi intre în rădăcini altfel
2 păsări să-şi înţeleagă poetic
vocaţia de stăpânitoare

rămăsesem cu o urmă de cer
înfăşurându-ne inelarele

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maci la margine de drum

Cresc din vise şi din scrum
Maci la margine de drum,
Visul e că macii toţi
Sunt dacii şi-a lor nepoţi,
Scrumu-i trupul lor căzut
Chiar în oalele de lut,
Lut de glie românească -
Sânge-amestecat cu iască
Şi cu flori de din Carpaţi
Cu ochi ageri de bărbaţi
Preaslăviţi de codrul frate
În războaiele purtate
Pentru sfânta ne-atârnare
S-avem linişte şi soare.

Cresc din vise şi din scrum
Maci la margine de drum
Şi-or mai creşte roşii, zei
Cât pe cer sunt porumbei,
Cât ţara-i plină cu nepoţi,
Viaţa-i demnă pentru toţi
Şi ştiu veşnic să trăiască
Cu virtute românească,
Fără picături de sânge,
Fără lacrimi a mai plânge,
De vom fi cu-nseninare
Ne-om tămădui cu soare
Înălţând calea-redută
Macilor ce ne salută!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul face baie în ştrand

Priviţi! Îngerul face baie în ştrand.
Îşi spală ochii cu raze focoase,
Aripile cu valuri din ştrandul călduţ,
Inima-i încercuită de fete frumoase.

Priviţi, îngerul. Priviţi, fetele-n tors.
Ochii mei s-au lipit doar de tine,
Aş vrea să fim pe o plajă pustie,
Eu bronzat, tu miere de albine.

Chiar aşa de-ar fi, îngerul din ştrand
L-ar ruga pe Domnul să fie-n locul meu,
Ar agita marea în lung şi în lat,
Tu la gâtul lui, un braţ de curcubeu.

Câte nu ar vrea îngerul să facă
În valul spumelor din mare până-n cer?
În adânc albastru l-aş răpune-oricând
Cu-o sabie-alungită în tăiş de fier.

I-aş toca aripile, l-aş goli de zbor,
De dragostea lucidă a fetelor focoase,
Aş ieşi din mare cu inima în mână
Şi aş dărui-o iubirii norocoase!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!