Numai liniște
Ea se numea Miri
Mihai îi spunea așa, în fiecare scrisoare,
plănuia să îi fie mireasă,
se gândea, serios,
naibii,
de ce, naibii, îi lipsește verigheta aceea,
e aur prea verde, e miros de pădure,
poate nimic nu contează în această lume dezechilibrată
în fapt, îți iei
tatăl
îți așază baticul pe cap
devii dintr-odată femeie, te duci înspre lanuri cu maci
să uiți de dragoste, că există,
dumnezeu este lanul cu maci, și îngerii pleacă,
se face liniște este liniște în lanul de veci
un clopot ascultă
cum macul se leagănă
cine culege pe cine? femeia? sau roșul din floare culege?
se leagănă
leagăn se leagănă
culeasă e liniștea...
cineva plânge la picioarele mele,
cred, e un mac foarte roșu,
este focul în care, deodată, s-a prefăcut umbra aprinsă a macului,
și pe aici este
multă liniște...
îngerii, ei să se întoarcă,
îngerii,
îngerii,
căci femeia cu batic nu este dată pierzării, dar nici dragostei,
să se ducă, odată, cu ei,
departe de Rai.
tatăl ei i-a așezat baticul peste părul ei lins, ca să o poarte,
în tren, și pe la izvoarele Devei,
șerpii ascultă, cum pieptenele dragostei i se prelinge din păr, și se scurge,
ce batic,
și ce liniște,
atât de multă liniște,
în macii
care au dat să se-aprindă, în lanuri, și pe ogoare ca aurul,
și în părul ei frumos, numai liniște.
Îmi faci un sandviș roșu de dragoste? niște cireșe, niște broboane de sânge?
o cafea mai roșie decât dragostea? copii roșii, cu eșarfe strânse cu degetul? boți-le-ar bolțile
de eșarfe stricate!
stopul de vin, pe care l-au cules, anul trecut, graurii?
spune-mi, unde e?
numai o taină să nu fie nedezlegată,
îl crești dintr-un nor,
sau
de sub talpa piciorului tău furios,
spune-mi, o casă roșie, cu mansardă?
ploaie, să fie?
orele să îmi fie mai roșii decât primăvara,
și mormântul în care mi-am pus baticul, să fie foarte, foarte roșu.
pentru că
în tatăl meu roșu, și la pieptul lui, mi-am ascuns, astăzi, plânsul.
Adineauri se jucau copiii, neostoiți, pe lângă fântână...
și niciun zgomot, acolo
dar nici liniște...
Să îmi faci o cascadă în liniște, dincolo de muntele acela,
niciun strigăt nu o să răzbată în munte,
ecouri și liniște,
dangăte,
în natura aceea,
și apoi...
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dacă atenția este ancorată în Liniște, sunetul nu este neglijat. Dimpotrivă. Orice sunet devine mai clar când este ascultat din Liniște; orice sunet este onorat când este ascultat din Liniște; orice sunet este celebrat când este ascultat din Liniște. Și toate formele sunt sunete, pentru că, în lumea formelor, primul nivel de existență este chiar unda-sunetul-vibrația. Așadar, cel ce cunoaște Liniștea cunoaște și sunetul, însă această cunoaștere nu este mentală - pentru că mintea relativă nu poate descărca informații absolute. Cunoașterea Liniștii nu este analitică, deoarece Liniștea nu poate fi nici explicată, nici înțeleasă, întrucât Liniștea nu este un concept. Tocmai de aceea, dacă vorbești despre Liniște ca fiind un concept, înseamnă că te-ai îndepărtat de la Liniște. Liniștea nu poate fi vorbită, dar se poate vorbi despre Liniște. Cuvintele pot arăta către Ea, dar nu o pot cuprinde. Și tu citești acum despre Liniște, însă nu cuvintele te conectează la Liniște, ci spațiile dintre cuvinte, spațiile dintre rânduri, spațiile dintre litere. Tocmai de aceea, cel care aleargă după informații despre Liniște nu va găsi Liniștea în direcția aceasta.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încercarea de a crea Liniște, produce și mai mult zgomot, pentru că Liniștea nu poate fi creată. Liniștea există deja, liberă de orice formă de sunet sau de zgomot. Dacă încerci să creezi Liniște, astupi realitatea cu o dorință și creezi rezistență la ceea ce este, iar această rezistență determină apariția blocajelor sonore, din simplul motiv că opunerea la ceea ce este, te face prizonierul realității asupra căreia acționezi cu rezistență. În clipele de zgomot, lupta contra zgomotului nu este calea către Liniște, pentru că elementul pe care îl condamni, prosperă în realitatea ta, din simplul motiv că energia pe care tu o investești în lupta contra lui, reprezintă o hrană pentru el. Ceea ce condamni își va mări ponderea prezenței în realitatea ta, deoarece chiar tu alimentezi energetic această prezență. Prin lupta împotriva zgomotului, devii una cu lupta și devii prizonier în captivitatea zgomotului, întrucât la Liniște nu se ajunge prin război. La Liniște se ajunge prin Sine. Adică, prin Liniște. Deci, nu poți ajunge la Liniște prin zgomot, ci prin Liniște.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căci Liniștea sălășluiește și în adâncul zgomotului și numai prin Întoarcerea la Liniște poți cunoaște cu adevărat zgomotul. Acolo unde este Liniște, este acceptare, compasiune și blândețe, pentru că, în Liniște, orice sunet își arată adevăratul chip. Doar în Liniște poți cunoaște cu adevărat, căci doar în Liniște poți auzi totul, iar dacă auzul nu îți este influențat de aspectele relative ale sunetului, sunetul își dezvăluie toate tainele și se dezbracă de orice aparență fictivă.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totul există în Liniște. Dincolo de aparențele sunetelor, dincolo de totalitatea zgomotelor, Liniștea este fundamentul creației, care, neîncetat, e prezentă fără a pretinde nimic. Liniștea nu cere, Liniștea nu condiționează, Liniștea nu așteaptă, pentru că Ea este lipsită de nevoi. Liniștea se oferă pe Sine, se dăruiește în mod necondiționat și susține, fără efort, existența sunetului. Căci în spatele sunetului se află Liniștea din care provine sunetul; în profunzimea sunetului, se află Liniștea din care s-a dezvoltat sunetul; în inima sunetului, se află Liniștea din care a pornit sunetul. Inima sunetului este locuită de Liniște, iar această Liniște se îngrijește de buna funcționare a sunetului, chiar dacă sunetul nu este conștient de ceea ce se află în inima sa. Căci Liniștea nu face zgomot și nu cere atenția sunetului - tocmai de aceea este nesfârșită.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea nu înseamnă tăcere. Tăcerea este cuprinsă în Liniște sau tăcerea poate deveni Liniște. În clipele de tăcere, încă mai pot exista războaie interioare - aceasta nu este Liniște, căci nicio urmă de război nu poate exista în Împărăția Liniștii. Tăcerea poate ascunde un vulcan interior, care poate erupe oricând și la exterior. Tocmai de aceea este necesară această conștientizare: tăcerea are potențialul de a deveni Liniște, însă, atâta timp cât încă mai există zgomot interior (conflict interior), tăcerea nu se poate integra în Liniște, căci, în Tărâmul Liniștii, tot ceea ce nu este Liniște nu își poate susține existența. Prin conștientizarea și acceptarea Liniștii de dinaintea zgomotului, conflictul își pierde din forța de existență, iar astfel are loc transcenderea zgomotului și eliberarea de sub efectul războiului interior. Această eliberare poate veni în mod spontan, dacă privirea este păstrată constant asupra fundalului în care se întâmplă ceea ce se întâmplă.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniște
E liniște în casă,
Doar pașii mei
Îi dau acum viață
E liniște în jur
Doar vrăbiuța
Ciripește
Într-un prun
E liniște în ochii mei
Doar gândul bun
Mai strălucește-n ei
Atâta liniște
Mă doare...
Caut la soare
Alinare
Sunt eu și el
În curtea goală
Și vrea cu zâmbet
Să apară
În casa mea
Cea veche
De la țară
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fă liniște, c-așa ni-i legământul
Fă liniște! Pe bolta agitată,
Netulburat, Luceafărul clipește.
Stă Luna'n colț și liniștea-o iubește,
Parcă acum mai mult ca și-altădată.
Fă liniște! Vreau să ascult pământul.
De la o vreme prea încet vorbește,
Nici nu mai știu dacă și când zâmbește
Cu flori. Așa precum ni-i legământul.
Fă liniște, nici marea nu se-aude
Ori am surzit, ori ea-i ne'nsuflețită
Că valul, nu-mi întoarce-ntr-o clipită,
Nici șoaptele, nici genele de unde.
Fă liniște! Vreau să ascult cascade
Și limpezișuri, văluri neclintite,
Ce-și află chip în chipuri ațintite,
Miraje reflectate în rocade.
Fă liniște! S-aud ce vis au munții,
Atunci când stau cu capete în nouri,
Când veșnicia freamătă ecouri,
Și înfrunzește, fix în miezul frunții.
Fă liniște! S-ascult cum iarba crește,
Nedușmănindu-și gliile zvântate.
Ci dimpotrivă,'n verde alintate,
Cu maci și margarete le'nrodește!
Fă liniște! De liniște-i nevoie
Dar parcă nimeni nu mai ține seama
Că, și'n morminte scormonim cu larma,
Născuți de ei... nu'n buna noastră voie.
Fă liniște! Că n-o aud. Pe mama!
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așadar, Întoarcerea la Liniște dizolvă tot ceea ce este între om și Liniște, pentru că această călătorie nu presupune dobândirea de noi informații sau acumularea de noi gânduri; călătoria de Întoarcere la Sine este o călătorie de eliberare, nu de încărcare. Liniștea nu îi aduce nimic omului, ci îl eliberează de tot zgomotul care îl ține departe de Ea. Iar asta este mai mult decât suficient, pentru că orice formă e deja perfectă, însă identificarea sa cu imperfecțiunea o ține departe de Ceea Ce Este Ea Cu Adevărat. Tocmai de aceea, Întoarcerea la Liniște, înseamnă Întoarcerea Acasă. Întoarcerea la Sine - la Unicul Sine - care Se manifestă prin diferite forme.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât nu ne înșelăm gândindu-ne că liniștea constituie neapărat deșertul, vidul, absența oricărei activități, a oricărei creații, într-un cuvânt, neantul! În realitate, există liniște și liniște, și într-o manieră generală putem afirma că există două categorii: cea a morții și cea a vieții superioare. Despre liniștea vieții superioare vorbim aici și pe ea trebuie să o înțelegem. Această liniște nu este o inerție, ci o lucrare intensă ce se împlinește în mijlocul unei armonii perfecte. Ea nu este nici vid, nici absență, ci o împlinire comparabilă cu aceea simțită de ființele unite de o mare iubire și care trăiesc ceva atât de profund ce nu poate fi exprimat nici prin gesturi, nici prin cuvinte. Liniștea este o calitate a vieții interioare.
Omraam Mikhael Aivanhov în Calea tăcerii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niște întrebări de copil
Când Unde Cum De ce niște întrebări niște destine
Dragă Kitty mai multe nu știu nici eu Deodată în toa
te încăperile lumii se face liniște O liniște care supu
rează Cicatrici pentru ziua de mâine Scriu torențial
urmărit(ă) parcă de niște ochi SS Indiscreția urcă și
coboară Un du-te-vino de neplăceri și tristeți Dragă
Kitty peste o sută de ani n-are niciun rost să-ți mai
fie milă
poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (28 iunie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu, liniște!
Tu, liniște,
De ce mă ocolești?
Albi clopoței,
Îi suni în mine,
Par ca o turlă de albine,
În care aripi bat Dumnezeiești!
Tu, liniște,
De ce mă ocolești?
Sună speranța,
Dorului din frunză...
Pădurea, cerbii știe să-i ascundă...
Tu, liniște,
Dintre mesteceni,
De ce, de ce, de ce te legeni?
poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și s-a făcut liniște
o liniște atât de adâncă
încât dacă întind mâna
sufletul tău o să prindă aripi
dar nu mă mai cred în stare
să mă ridic
din noroiul zilelor
și să-l aduc înapoi
acolo unde îi este locul
în pieptul meu
și s-a făcut liniște
verdele doarme pe câmpuri ude
păsările ciugulesc din zarea albastră
macii se înalță în lumina dimineților
doinele mângâie copacii înmuguriți
iar tu
nu-i așa
tu îți continui viața
ca și când nu m-ai fi cunoscut
niciodată
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De fapt, încercarea de a repera Liniștea, nu face altceva decât să creeze și mai mult zgomot. Orice tactică și metodă se dizolvă de la Sine, în clipele de conectare conștientă la Liniște. Conceptele sau cuvintele pot aproxima Liniștea însă, cu adevărat, Liniștea nu poate fi găsită sau cuprinsă la nivelul de existență al minții. Liniștea nu are nimic de-a face cu gândurile, așadar Liniștea nu poate fi găsită în tărâmul gândurilor. Dincolo de gânduri, există o realitate lină, neinfluențată de mișcările alerte ale procesului mental. Această realitate este o adiere a Liniștii, o adiere care anunță Prezența Intrinsecă a Liniștii. Pentru că Liniștea nu depinde de sunet. Liniștea precede sunetul, sunetul provine din Liniște și se întoarce în Liniște, însă Liniștea poate exista și fără sunet, în timp ce sunetul nu poate exista fără Liniștea din care provine. Iar Liniștea este constantă și persistentă, este de Sine Existentă, neinfluențabilă și lipsită de orice nevoi, dorințe sau pretenții.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea creată se schimbă în permanență, iar reacția omului la ceea ce este îi creează experiența lui ceea ce va fi. Tocmai de aceea, un om conectat la Liniștea din care provine totul, merge dincolo de efectul oricărei experiențe, deoarece Întoarcerea la Liniște provoacă o transcendere spontană a zgomotului. Însă Liniștea nu este o țintă sau o destinație, pentru că nu poți ajunge la Liniște, dacă îți propui asta. Liniștea nu are nici formă, nici conținut - și tocmai de aceea nu poate fi localizată pe scara existenței.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Avem nevoie să-L aflăm pe Dumnezeu, dar El nu poate fi găsit în zgomot și neastâmpăr. Observăm cum natura, copacii, florile, iarba, cresc în liniște; uită-te la stele, lună și soare cum se mișcă în liniște... Avem nevoie de liniște pentru a fi capabili să atingem suflete.
citat din Maica Tereza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
În casă era liniște și în lume era calm
În casă era liniște și în lume era calm.
Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară
Era însăși esența conștientă a cărții.
În casa era liniște și în lume era calm.
Cuvintele au fost rostite ca și cum cartea n-ar fi existat,
Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,
Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie
Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care
Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea.
În casa era liniște pentru că așa trebuia să fie.
Liniștea era parte a înțelesului, parte a minții:
Accesul perfecțiunii la pagină.
Și în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,
În care nu există alt înțeles, el însuși
Este calm, el însuși este vară și noapte, el însuși
Este cititorul aplecat care citește acolo, târziu în noapte.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natura există în Liniște. Copacii, florile, păsările - toate există în Liniște. Sunetele naturii scot în evidență Glasul Liniștii. Natura este adânc înrădăcinată în Liniște, iar o privire dincolo de forme, va scoate la iveală Adevăratul Chip al Naturii - chipul de dinainte ca formele sale să existe. Natura există în acceptare completă, fără control sau pretenții. Natura nu luptă împotriva schimbărilor, deoarece asta ar fi o risipă de efort, pentru că oricum, schimbarea va exista permanent în lumea formelor. Natura îmbrățișează total Existența - exact așa cum este - și tocmai de aceea, natura este un Mesager al Liniștii.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E liniște, e pace, e Dumnezeu
E liniște, e pace, e liniște deplină
S-a prins de gene somnul pe când voiam să scriu
Stau încărcați de stele copacii din grădină
E liniște, e pace, e noapte, e târziu
Simt cum se-ngână șoapte și foșnete bizare
în așternutul rece rămas pe canapea
E liniște, e noapte, întinsă pe cărare
Lumina lunii arde cu fulgi de gheață-n ea
Lucind lângă fereastră oglinda-i aburită
Și lacrimi de-ntuneric domoale se preling
E liniște, e noapte, o noapte aurită
De stelele ce intră în casă și mă ning
Mi-e amorțită mâna și pleoapele-s închise
Aud tăcerea nopții lovind cu valuri mici
În neștiute țărmuri pierdute printre vise
E liniște, e pace, e Dumnezeu aici
poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniște între noi
E atâta liniște între noi,
A înflorit de-atâtea ploi,
Răcoarea este în noi doi,
O depărtare de noroi.
Noroi uscat de-atâta timp
Pe ochii noștri și pe chip,
Nu lasă genele să pice
În somn de liniște și dulce.
E liniște și ea ne doare
La orice mică răsuflare,
La orice bobocel de floare,
Ce moare de atâta soare.
E liniște și consolare,
Eu sunt aici și-n depărtare,
Eu sunt închis în frământare,
Tu cum mai ești și ce te doare?
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În Liniște, ceea ce oferi este Fiire, însă după ce ai oferit Fiire, nu vorbi despre ceea ce ai oferit, deoarece faci zgomot. Totul vine de la Sine, fără a fi necesar să adaugi ceva, pentru că, practic, nu poți adăuga nimic Liniștii, deoarece tot ceea ce adaugi deasupra Liniștii, este o formă de sunet, care te va separa de Liniște. Niciun sunet nu are potențialul de a vorbi limbajul Liniștii, la fel cum niciun cuvânt nu poate să vorbească limbajul tăcerii. Însă, dacă nu poți vorbi prin tăcere, cu greu o vei face prin cuvinte, căci tot ceea ce vrei să transmiți nu se află în cuvinte, ci în spațiul dintre cuvinte, care modelează forma și ordinea cuvintelor. Niciun învățător nu predă informații, ci cunoaștere, iar dacă învățăceii ascultă cunoașterea în Liniște, cunoașterea devine înțelepciune. Spațiul sacru al Liniștii se poate vedea și în privirea celui care nu face risipă de cuvinte, pentru că omul care păstrează măsura, nu își va consuma firea.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!