Fotografii

Fereşte-te Tu, Fiintă, cât eşti încă vie
Să nu ajungi doar o fotografie
Viaţa asta nu e chiar pe roze
Vechiul scrin s-a umplut de poze

Ai mei, ai tăi, ai noştri
Sunt doar pe o hârtie mai velină
Sub lampa slabă de lumină
Privesc la noi cu ochi albaştri

Ei sunt acolo, mamă, soră sau soţie
Înca cu acel zâmbet ce le-a rămas pe buze
Şi de-ar cădea în jur numai obuze
Ei tot n-ar fi decât... fotografie

Locul strâmt e-acuma tot mai mult
Vino, mamă, tată,
Căci am acum o casă
Tu încă-i strigi să vină de la coasă
S-o dea încolo de lopată

Aveaţi mâinile-ngroşate de topor
Şi de cărat o viaţă în spinare
Să ne daţi nouă de mâncare
Noi n-am ştiut că oasele vă dor

Aţi plâns câteodată, pe furiş
În timp ce noi râdeam întruna
Crezând că e uşor să pui acoperiş
Sub cerul ce-l atingi cu mâna

Am vrea acum să vă plătim puţin
Să dăm înapoi din tot ce voi aţi dat
Împrumutul unui trai meschin
Şi poate roua plânsului uscat

Dar astazi nu mai e sa fie
Noi ne-am trezit- dar prea tirziu
Caci azi voi nu sinteti decit fotografie
Iar locul e prea mult... si e pustiu...

poezie de Ion Nedelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunet în nori

Nu sunt acolo unde m-ai aştepta
Şi nici nu te astept iubirea mea,
Nu-i nici o grabă, nu se vede în...
În ochii tăi e doar asteptarea...!

Nu-i un regret, un ultim ceas,
Sunt doar Eu şi Tu un ultim veac,
Veacul e al nostru în cele din urmă
Petrecem chiar şi o secundă din...!

Din ce nu am cunoscut, din...
Din ce tot ne-am pierdut demult
Ne regăsim doar acum în infinit
Şi doar o clipă cuprinde-mă-n cât...!

Cât ne-a rămas, cât mai... suntem...
Un glas, într-o surdină fără de...
Noi ne regăsim la, spre sfârşit de...
Drumul e al nostru, tot universul!

Tot... ne cuprinde-m într-un cuvânt,
Tot şi doar Tot ne dividem in Noi
E prea mult, prea... suntem făuriţi
Din ce acum începe să tune în... nori!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potopul

Potopul Doamne l-ai trimis la noi
Să spele o ruşine ce ne-apasă
S-a îmbâcsit o ţară de noroi
Şi nu mai ştim de mai avem o casă.

Păcate am făcut o ştim prea bine
Şi-n ultim ceas, noi îţi cerem iertare
Prea am crezut că vom trăi mai bine
Şi acum ne suflă vântu-n buzunare.

Plânge Moldova, a rămas săracă
Fântânile sunt pline cu gunoi
O apă neagră vine şi înneacă
Şi sufletul ce-l mai avem în noi.

Rămas numai cu ce-a avut pe el
Agoniseala lui s-a dus pe ape
Cu mâinile crăpate, un bătrânel
Lângă un gard a început să sape.

Voi care-n parlament ne faceţi legi
Priviţi acum ce-a mai rămas din ţară
Ce s-a stricat, nu prea mai poti să dregi
Şi viaţa noastra-i tristă şi amară.

Potopul Doamne l-ai trimis la noi
Să ne vedem cu toţii neputinţa
De prea mult timp nu se mai nasc eroi
Am pierdut tot, ne-a mai rămas credinţa.

poezie de Maria Oprea (1 iulie 2010)
Adăugat de Maria Oprea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acum... nu-ţi cer,
Nu-ţi voi mai cere,
Revedere, reîntânlire!
Te voi iubi în linişte,
Şi în tăcere!
Tăcerea unei iubiri nemuritoare,
În infinita clipei arzătoare!
Şi chiar de-i ger în iarna trecătoare,
Tu eşti focul ce tot arde-n viaţa...
Viaţa asta, viaţa noastră!
Unde îmi eşti începutul,
Din nesfârsitul încă nesfârşit!
Dorinţa ce mă macină,
Între timpuri ori netimpuri!
Că atâtea rădăcini în mine ai înfipt,
Şi atâtea lacrimi din ochi s-au scurs,
Încât acum sunt tot doar uns,
Cu seva din sufletul tău!
Îmi cresc aripi pân 'la cer,
M-apropi chiar de Dumnezeu!
Şi nu-i nici un mister,
Sunt Eu... tot Eu,
Şi Tu... tot Tu,
Şi Noi... tot Noi,
Chiar şi fără de Noi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ar fi lumea fără tine, Femeie...?!

Când spui femeie,
Ai spus mamă, ai spus soţie sau fiica, soră sau amantă
Ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
Ai spus iubirea, căldura şi frumuseţea.
Fără de care ar fi ţinutul inimii pustiu, pustiu si secetos...
Şi-ar fi durere, ar fi tristeţe... ar fi un haos fără ea!
E-adevărat că prin femeie a venit şi întristarea...
Dar fără ea n-ar fi cântarea, poezia, nici sărutul,
Nici lacrima n-ar fi, nici începutul
Şi nici binecuvantarea...
Cui aş mai dedica eu luna, stelele?! Ce ar fi viaţa fără ea?
Ce am mai fi noi?
Doar simpli aştrii pe cerul gol.
Şi ce singuratate ar fi!. Nici măcar eu sau tu nu am mai fi pe pământ.
Tu nu ai mai fi femeie, ci stea,
Doar cu tine, viaţa mea dulce,
Chiar şi suferinţa este plăcută!
Când spui femeie... tu spui viaţă!
Iar viaţa eşti tu,
Mamă, soră, fiică, soţie sau amantă.
Iubeşte şi respectă-le pe toate
Căci far de ele tu nu pţi trece prin lumea asta!
Chiar şi cimitirul inimii ar fi gol.
Iubeşte-le pe toate aşa cum poţi!
Căci fără ele tu eşti mort... şi nici născut nu eşti.
Îţi multumesc femeie că exişti! Şi că exist!
Îţi mulţumesc mamă, soţie, fiică, soră sau amantă!
Eşi univers de flori, eşti minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Moş Crăciun

Aştept să vină Moş Crăciun,
Îmi vreau părinţii înapoi,
E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Ei sunt departe şi apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun şi daruri, noi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea!
Copil sărac sunt... ca şi voi.

Aştept să vină Moş Crăciun!
Poveşti cu zâne-am auzit...
Cu feţi-frumoşi, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Şi dacă traiul le e greu,
Izbândă tot îşi vor afla.

Îmi vreau părinţii înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...
Veniţi! Vă vreau decât pe voi!
Atunci doar fi-voi fericit!
Se-nalţă flacără-n apus,
Eu îngenunchi, Părinte Sfânt.
Părinţii mei s-au dus, s-au dus...
Adu-i acasă mai curând!

E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Acasă-i pomu-mpodobit.
E ger şi câinii latră-acum...
În poartă cine s-a oprit?!
Bunica iese în pridvor,
Îşi şterge ochii cu năframa
Şi tremură de vis, de dor,
O vede, înger blând, pe mama.

Ei sunt departe şi apoi,
Cu ei în gând adorm mereu.
Sunt duşi departe amândoi
Şi plâng şi ei de dorul meu.
Dar ruga mi s-a împlinit,
Cu drag căsuţa şi-o privesc.
Ştiu eu?! Parc-au îmbătrânit!
Dar eu mai tare îi iubesc.

Muncesc din greu spre a avea,
Aici, noi, multe bucurii,
Dar ochiu-i gol de mama mea,
De tată zorile-s pustii!
De-atâta dor, peste ocean,
Crescut-a pod de-alese rugi.
Când eu stăteam plângând la geam,
Ne despărţeau păduri şi stânci...

Un trai mai bun şi daruri noi
Voi ne-aţi adus, dar cât vom fi
Copii uitaţi, lipsiţi de voi,
În timpuri ne vom nărui.
Val cu privirea către cer,
Cu peşti de-argint plângând de dor,
Voi sunteţi doar un giuvaer
Ce-l vom păstra la piept, de dor.

Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea...
Să nu uiţi moşule! Acum
Este târziu şi poţi pleca!
Poate c-ai înnoptat pe drum...
Oh, mamă, bine ai venit!
Bine-ai venit, tăticul meu!
Eu ştiu că nu ne-aţi părăsit,
Însă şi nouă ne-a fost greu.

Copil sărac sunt... ca şi voi.
În roluri, parcă semănăm.
Cât voi de mine sunteţi goi
Şi eu de voi sunt... Să zburăm!
Să plângem timpul ce-am pierdut,
Apoi, cu amintiri cu amintiri de noi
Să o luăm de la-nceput
Dând timpul vieţii înapoi...

Copil sărac sunt... ca şi voi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea.
Un trai mai bun şi daruri noi,
Muncesc din greu spre a avea.
Ei sunt departe şi apoi
E ger şi sunt nămeţi pe drum.
Îmi vreau părinţii înapoi!
Aştept să vină Moş Crăciun...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aniversarea voastră

Să fiţi un veac alături! Dumnezeu
Să lumineze calea către mâine!
Căci, tată, tu ai fost un Prometeu,
Iar mamă, tu, dumnezeiască pâine...

Voi aţi vegheat prin bunul har ceresc,
La cap, lumina faptelor să-mi ardă,
Mi-aţi fost alături când mi-a fost mai greu
Şi ştiu, mi-aţi fost alături viaţa toată...

Aş lua din salba stelelor cereşti
Lumina celor cincizeci de făclii,
Dar e puţin, căci, mamă, mă iubeşti
Şi tată, tu pe viaţă mă susţii...

Aş lua cincizeci de trandafiri, dar vai!
Ocean de trandafiri n-ar fi de-ajuns...
Mă rog doar, dragii mei părinţi, din rai,
Vegheaţi-mi visul cel de nepătruns.

De universul tot v-aş dărui
N-ar fi de-ajuns... Credinţa-n Dumnezeu,
Vă fie, mamă, sabie şi scut,
Vă fie, tată, pavăză mereu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel de mamă

Noi cu toţii avem 3 mame:
una-i mamă pe Pământ,
una este Mamă-n Ceruri,
iar a treia e Natura,
ce ne-nvaţă ce-i frumosul
prin miros de albi nuferi
şi-n dulce zbor de fluturi..

Dar, noi fii nerecunoscători
uităm că ochii noştri
se vor oglindi mereu
în văi, munţi şi ape limpezi,
căci, Natura este mama...
Mama noastră... a tuturor.

Azi distrugem tot ce este mai frumos...
Florile şi iarba verde
se vor stinge fără rost,
căci, noi oameni
fără suflet
otrăvim natura vie,
negândindu-ne vreodată
cât de greu o să ne fie...

Fără roua dimineţii,
fără roze cu parfum îmbietor...
Doar izvoarele secate
şi copacii fără frunze,
ne vor aminti mereu
că natura a fost prezentă
şi a fost Mamă peste tot...
Tot ce-a fost viu şi frumos!

Lacrimi reci, de sânge, parcă
se preling acum din ramuri
şi Natura ne şopteşte,
printr-un suspin dureros..
Să o lăsăm să trăiască,
căci, de n-am mai avea Mamă....
Vom fi simpli muritori
într-un haos monoton..
Fără dulce aer proaspăt,
fără iarbă de mătase..
Şi cât vei vedea cu ochii
câmpiile vor fi pustii,
doar cu pâclă peste vii...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă, dor de tată

Sus, la deal, în ţintirim
Toţi părinţii noştri vin
Şi pe noi ades ne cheamă
Dor de Tată, Dor de Mamă!

În sat, clopotul iar bate
Visele orbesc a singurătate
Şi în gânduri lumi se destramă
Dor de Tată, Dor de Mamă!

Vin copiii şi ne-alintă
Să uităm de viaţă-o clipă,
Vin şi ne pun fotografii-n ramă
Dor de Tată, Dor de Mamă!

Noi sărutăm nepoţii pe frunte
Şi răbdăm luptele pierdute
Luând toate amintirile-n seamă
Dor de Tată, Dor de Mamă!

... Şi, ne-am duce, ne-am tot duce,
Sus, la deal, sub altă cruce...
Şi va fi cerul luminat cu oarbe stele
Dorul de Copii of,... altă rugă-şi cere!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Sper să nu uiţi ce ne-ai promis.
Lucian: N-am să uit. De acum încolo, nu voi mai sta izolat, mă voi întoarce printre voi, acolo unde-mi este locul. Dar nu încă, adică nu chiar din acest moment.
Mihai: Asta-i bine!
Ly: Şi tot tu vei fi comandantul? Ah, scuză-mă, n-am vrut să...
Lucian: E-n ordine. Nu-i vina ta. Doar că... Nu vreau să vorbesc despre asta acum; nu încă. Nici cu voi, nici cu altcineva. Şi nu ştiu ce şi cum va fi – vom vedea ce vom hotărî toţi, împreună...
Ly: Înţeleg. Îmi pare rău.
Lucian: Lasă; nu-i nimic grav. Cu bine...
Ly: La revedere, Luci.
Lucian: Pa, campionule.
Mihai: Pa, Luci... Mă bucur că te-am văzut. Mi-ar fi plăcut să rămâi cu noi, dar dacă nu se poate...
Lucian: Poate altădată. Cât de curând; promit...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

*****

orice născut din născut ţipă când se naşte viu

simt cum mă nasc şi doare
nu ţip
sunt mamă şi copil al meu
nu-mi provoc avortul deşi motive sunt
am părul mult prea galben şi soarele mă arde
calc strâmb şi găuri mi-au apărut pe drum
am căutat lopată să le astup
dar fiecare ploaie le sapă iar
am căutat să fiu acoperiş de casă
dar vremea mi-a scuturat şindrila iar vântul mi le-a dus
s-au spart
n-am sare câte răni am căpătat
acum sunt singură şi mă moşesc
cea mai bună mamă şi cel mai bun tată
sunt eu

poezie de Zeciu Anca Cristina
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucării

Noi, care suntem îngrozitor de mari,
Care n-am mai căzut pe gheaţă
Dintre cele două războaie,
Ori dacă din greşeală am alunecat vreodată,
Ne-am şi fracturat un an,
Unul din anii noştri importanţi şi ţepeni
De gips...
O, noi, cei îngrozitor de mari
Simţim câteodată
Că ne lipsesc jucăriile.

Avem tot ce ne trebuie,
Dar ne lipsesc jucăriile.
Ne e dor de optimismul
Inimii de vată a păpuşilor
Şi de corabia noastră
Cu trei rânduri de pânze,
Care merge la fel de bine pe apă,
Ca şi pe uscat.

Am vrea să încălecăm pe un cal de lemn
Şi calul să necheze o dată cu tot lemnul,
Iar noi să-i spunem: „Du-ne undeva,
Nu ne interesează locul,
Pentru că oriunde în viaţă
Noi avem de gând să facem
Nişte fapte grozave”.

O, cât ne lipsesc uneori jucăriile!
Dar nu putem nici măcar să fim trişti
Din cauza asta
Şi să plângem din tot sufletul,
Ţinându-ne cu mâna de piciorul scaunului,
Pentru că noi suntem nişte oameni foarte mari
Şi nu mai e nimeni mai mare ca noi
Care să ne mângâie.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima fotografie

În ultima fotografie îţi treceai uşor
mâna prin părul proaspăt sărutat
de o adiere dintr-un ecou târziu
al întâlnirii noastre.

Zâmbeai ca la o altă amintire dintr-un
vis în care alergam până la noi
şi înapoi - şi tu ajungeai mereu înaintea mea-
apoi ţie îţi creştea copilăria din ochi,
iar eu îmbătrâneam până la umerii tăi
umbriţi de două bretele
prin care te scurgeai până în sângele meu
obosit de vreme.

Şi totuşi mi se părea că în fotografie uitaseşi
să-mi spui că nu poţi
să dormi bine
fără noi.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrick, lângă Cătălin

Sosit la noi cu speranţă
Pentru o mai bună viaţă...
A jucat în "Ştefan cel Mare",
Iar la spital şi-a dat ultima suflare.
În minutul 71 s-a prăbuşit,
Departe de casă a murit.
Moartea pe el l-a învins,
Prea devreme s-a stins...
A sa mamă, al său tată
N-o să-l mai vadă vreodată.
Scumpa lui soţie plânge,
În braţe nu-l poate strânge...
Trebuia să ne pregătim de finală,
Însă pe stadion e linişte totală.
Amintirea ta rămâne vie,
Acolo suntem datorită ţie...
Tu ne-ai calificat,
Dar la Cer te-ai ridicat.
Trista noapte, niciodată
Nu va fi de noi uitată...
Pentru ce-ai făcut, îţi mulţumim,
Toată viaţa o să te iubim.
Un gol mare ai lăsat
De când Sus eşti plecat.

Prea în grabă, Cătăline
A venit el lângă tine...
Voi, Câini pân' la moarte,
Acum şi-n Eternitate!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (7 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te desfid generaţie a părinţilor mei, te desfid!

Plini de ură ne-aţi născut, de ne-am ivit, aşa,
Cu dinţii încleştaţi şi pumnii strânşi, a luptă.
Ura voastră, murdară si rapace, v-o dăruim acuma
Înapoi, curată şi pură, ca apa ce-i neîncepută.
Vânduţi mereu de voi, e timpul să înceapă acum,
După mii de zile de vânzare, o răscumpărare.
Nu noi plecat-am capul, ci voi, mereu, josnic
V-aţi plecat grumazul pentru burta plină,
Şi-o aşa zisă siguranţă a zilei ce va să vină...
Murdăriţi mereu de voi, ne ridicăm curaţi dar noi
Şi punem stavilă menirii de neom de voi menită.
Un fruct amar poate să pară ruptura de acum -
Dar este fructul începutului din noi, ce tot creşte.
Blestem pe osul tău părinte, ce ţi-ai uitat de moşi, strămoşi -
Blestem! Urâtă viaţă aţi avut, urât vă e sfârşitul -
Ne-aţi vinde iară de aţi putea, unei stele blestemate,
Ce e pururi însângerata, de toţi spurcată, afurisită.
La revedere! si chiar adio! noi vă spunem -
În deşert veţi rătăci de-acum - o notă discordantă voi aţi fost -
Şi poate că în timp, vă vom ierta şi-apoi uita, ca El.
......................................................
Şi-n veci, voi vreun drept nu mai aveţi asupra noastră.

poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă pentru părinţi

Niciodată n-am să uit
Satul în care m-am născut,
Părinţii care m-aşteaptă
Cu lacrimi în ochi la poartă.

Întotdeauna am să vin cu drag
Să vă trec al casei prag,
Să vă-ntreb ce aţi m-ai făcut
De când eu nu v-am văzut?

Să vă spun că-s fericită
Şi de soţul meu iubită,
Şi de a mea fetiţă care
E gingaşă ca o floare.

M-aţi crescut, m-aţi legănat,
De multe ori m-aţi iertat,
Aţi făcut cum aţi putut
Să-mi daţi în viaţă ce am vrut.

De aceea azi vă mulţumesc
Şi tot ce-i bun în viaţă vă doresc,
Vă sărut mâinile trecute,
De muncă bătătorite.

Dragă mamă, dragă tată,
Vă mai spun încă odată,
Cât pământul m-o ţinea,
Pentru voi oricând mă voi ruga.

Iar dintre noi de veţi pleca
Şi atunci mă voi ruga,
De păcate iertaţi să fiţi
Că destul aţi fost munciţi.

poezie de Felicia Niculina Lămăşanu
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul sărman

Oriunde aţi fi în lumea asta mare
Strigaţi cu toţi, hai, cenzura jos!
N-avem bani pentru...-n buzunare,
Sunt goale, le-am întors de mult pe dos.

Şi de-am găsi o umbră-a unui bou
Nu mi-ar ajunge poate nici de-o pâine
Fiindcă românu-i de mult sărman
Şi- aşa îl ştie o întreagă lume.

Aţi luat mereu, de unde-o să mai luaţi?
Pe care os cei tare or să te bată?
Slugi şi stăpâni de slugi încă mai sunt...
Dar când nu ne mai fi această sloată?

Cum o să cereţi oare socoteala?
Chiar şi oglinzile de teamă-s sparte
Noi vom muri într-un târziu
Dar poate, vom fi-mpreună dincolo de moarte.

Şi-atunci, egali vom recunoaşte vina,
Hai sărăcia, lacrima, durerea,
Voi răutatea, nedreptatea, ura,
Şi lanţul ce n-avem dreptul la speranţa
Şi nu ştiam ce-nseamnă fericirea.

Ne-am trezit deodată singuri...
Penitenciarul nopţii,
Parcă-n presurat cu nouri,
Şi-a ascuns integritatea
Şi de stele şi speranţe m-a lipsit
Şi-ntunecare ne-a sădit de-acum în jur
Doar la fereastra spartă-nchisă
Râde moartea...

Sfidător la noi priveşte şi ne-ntreabă:
Oare nu ştiaţi că din lumină
Întuneric se va face?
Hai în lumea mea de gheaţă,
Îmbrăcaţi la patru ace!
Ce vă pasă că în urmă lacrimi şi dureri lăsaţi
Într-o zi, din lumea voastră de lumini, o să plecaţi
Haideţi voi, o biete umbre, hărăzite doar uitării,
Căci în noaptea vieţii voastre-mi pare că
s-au strâns toţi norii.

Mi-e dor de voi. Aş vrea să pot să scriu
Iubirea nu-n cuvinte şi poeme
Portul vostru parcă este viu
Dar să vă văd precum aş vrea, n-am vreme
Sub streaşina sprâncenelor, în ochi,
Mai străluceşte lacrima durerii
Şi parcă au rămas roua-n piept
Sperând mereu la clipa învierii.

Ninsoarea tâmplelor e-acoperită
De dorul ce vi-l port mereu în gând
Parcă de lume toată-s părăsită
Cât n-am mamă şi tată, pe pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădătorilor

Flămânzi şi goi, fără cuvânt,
Încovoiaţi pe-acest pământ,
Pe-acest pământ ce-al nostru e,
Furat de voi şi - ntreb, de ce?
Când el e sfânt!
De-a sila voi aţi tăbărât
Dar noi pe brânci ne-am tot târât,
Prin promisiuni de false firi
Şi îmbătaţi de amăgiri,
Ne-aţi zâdărât!
Şi vom striga toţi într-un glas,
Căci viaţa - n noi ne-a mai rămas,
La moarte voi ce ne-aţi vândut,
Străinilor ne-aţi dat tribut,
E negru ceas!
De vin groparii, le grăim,
Că noi şi în mormânt trăim,
Cu pâinea ce-am mâncat-o ieri
Speranţei ne-am dat prizonieri,
Nu ne căim!...
Pluteşte-n aer un blestem,
Căci pentru voi, teamă suntem,
Vom trece peste rău curând
Chiar ţara de-om reface-o-arzând,
Noi asta vrem

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 noiembrie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă implor, amintiţi-mi; sunt mamă?

voi n-aţi plecat niciodată de lângă mine
aţi crescut doar, prea repede, prea uşor
v-aţi întins aripi spre lumea străină
n-aţi avut vreun păcat sau vreo vină
c-am rămas secerată de dor
voi n-aţi plecat niciodată de lângă mine

am aşteptat atât de mult să veniţi
parcă timpul încremenise în ochiul meu drept
unde cărţile voastre de şcoală
aveau fiecare pagină goală
precum laptele de la mine din piept

voi sunteţi aici în lumea mea îngheţată
fiecare cu universul lui
îmi e dor şi-mi e groaznic de teamă
vă implor, amintiţi-mi; sunt mamă?
pe un val de noroi mă tot sui
nici nu ştiu... sunt aici... sunt plecată?

poezie de Sophia Elisa Coreli
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!