Zi de vară
Râul clar
Se unduie printre
Pietrele silențioase,
La țară.
Cântecul său estival
E imitat de păsările vesele ale cerului,
În mijlocul câmpului însorit.
Albinele recoltează polenul
Florilor de trandafir.
Iar noi admirăm frumusețea
Peisajului de vis,
Ce se arată în fața
Ochilor noștri plini de încântare.
poezie de Roxana Bulmez din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Eu sunt polenul din cuvinte...
1. Eu sunt polenul din cuvinte
și plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.
Eu sunt polenul din cuvinte.
2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
și bat la fiecare-n poartă
și plâng în ochiul tău fierbinte.
Eu sunt polenul din cuvinte.
3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
și mă împraștie prin țară,
balsam pe rană să alinte.
Eu sunt polenul din cuvinte.
4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ți fie pavăză-n furtună
și pentru zilele cumplite.
Eu sunt polenul din cuvinte.
5. Eu sunt polenul din cuvinte
și plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.
Eu sunt polenul din cuvinte.
poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Când am ieșit afară, nu mai era nici urmă de lac sau de pădure de brazi. În fața ochilor noștri se întindea o minunată vale muntoasă, liniștită și tăcută, cu un aer atât de pur, de parcă ar fi fost înghețat. Vedeam în depărtare stânci cafenii cu vârfurile ușor luminate de soare, vedeam arbori nemișcați, vedeam râul care clipocea vesel, scânteind printre ferigile umede. Și totuși inima mea era goală.
Pavel Vejinov în Pieirea lui «Aiax»
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Polenul Luminii
Când va curge polenul Luminii
în lacrima albastră a
dezmierdării
albinele vor smulge pajistea
transformînd verdele
în scoarță de copac
apoi o așează pe un fluture mov
ducând iubirea Luminii
pe tărâmul arhitectului
necunoscut
simțit, iubit și totuși nevăzut;
vorbe goale se preling
în inima curcubeului
rănind culorile astrale
ce se înalță-n pânzele cerului
creând poteci pentru libelulă,
ce smulge seva dorinței.
ajunge poporul uimirea
ajunge Lumina poporul
formând hora împlinirii,
ce doarme pe perna
din nori
sub plapumă de vise
așteptând să curgă polenul
din Lumină
la ordin divin!
poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De fapt, frumusețea este peste tot; nu ea este aceea care lipsește ochilor noștri, ci ochii noștri nu o văd.
citat din Auguste Rodin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Firul de trandafir
Cu gingașe petale
Roșii la culoare
M-ai dus în delir
Iubit trandafir.
Cu grijă am cules
Și-n taină am ales,
Din al florilor șir
Firul de trandafir.
M-am bucurat nespus
Fără gând ascuns
Nu voiam să conspir
Sub un trandafir.
Fiindcă nu te știam
În slăvi te ridicam,
Inimitabil trandafir
În culoare de porfir.
Dar tu te-ai ofilit
Și n-am îndrăznit,
Nici să mai respir
Parfum de trandafir.
Te păstrez intact
Căci am făcut un pact,
Mereu să mă inspir
Privind la trandafir.
poezie de Mihai Leonte (august 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul care iubește pe Bunul și Milostivul Dumnezeu, se bucură de frumusețea soarelui auriu, a naturii, de culoarea cerului albastru ca opalul, de frumusețea ierbii ca smaraldul, de frumusețea radiantă a culorilor florilor, de muzica sublimă a vietăților naturii, de feblețea sufletelor care pășesc grijuliu prin flora naturii, de frică să nu o denatureze.
aforism de Cînepă Ștefan din Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, II
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Un trandafir visează să atragă albinele, dar nu apare nici una. Soarele întreabă: "Nu te-ai săturat să aștepți?" "Ba da, răspunde trandafirul. Dar, dacă-mi închid petalele, mă ofilesc." Deci, chiar dacă ea nu se arată, continuăm să o așteptăm.
Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra (3 aprilie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Morții noștri nu sunt absenți, ci doar invizibili. Ei privesc cu ochii lor plini de lumină în ochii noștri plini de tristețe.
citat din Aurelius Augustinus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oceanul
Caleașca de aur a lui Poseidon,
Zeul mării,
Zboară pe suprafața apelor albastre
Ale Oceanului.
Valurile luminoase
Se transformă într-un drum drept
Pentru a lăsa zeul să treacă
Înspre munții Olimp.
Tridentul îi luminează drumul pe ape
Ca o baghetă magică.
poezie de Roxana Bulmez din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
- carte
- Cărțile sunt albinele care duc polenul însuflețitor de la o minte la alta.
definiție de James Russell Lowell
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Cuvintele
Timpul înseamnă cuvinte...
cuvinte încrucișate,
cuvinte reale,
cuvinte vii,
cuvinte poetice
și cuvinte de prietenie...
Iar noi ne exprimăm
prin cuvinte
în fiecare zi.
Citim mereu cuvinte
în cărți...
pe drumul vieții.
De-a lungul timpului,
Creștem și cred
Că devenim
Cuvinte de asemenea.
poezie de Roxana Bulmez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin fereastra de frunze
În amurgul serii, o adiere de vânt unduie vârf de salcâm înflorit si suvițe din părul tău. Miresme de flori sădite în grădina iubirii, udate de roua ochilor se răspândesc, învăluindu-ne.
Privim în sus prin fereastra de frunze spre bolta senină a nopții.
Pe rând se aprind luminițele prinse de cupola cerului si cele ale ochilor tăi negri ca noaptea, prinse in lumina ochilor mei.
Usor Calea Lactee prinde contur si desparte Universul in două.
O jumătate ți-o dăruiesc, pe cealaltă o păstrez.
Să nu ne-ndepărtăm, să nu despicăm cerul in două.
Numai dăinuind impreună putem păstra intreg Universul iubirii noastre... Noapte bună, iubito...!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineață de toamnă
Ceața apare din solul brun
Pe câmpul autumnal ca un fum dens.
Iarba grizonată tremură
Sub stratul de rouă matinală.
Copacii seamănă precum
Niște fantome
Care zboară în aer.
Răsăritul de soare
Risipește ceața și
Trezește satul din somnul său.
E deja toamnă!
poezie de Roxana Bulmez din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uimire
Primăvara cântă-n strună, florilor de "ziua bună!"
Și-n pădurea fermecată, roua clipei din petale,
Curcubee mii arată și-n privirea dumitale.
Pretutindeni e-armonie. Verdele e-un împărat
Ce-a sosit cu veselie și cu floare-ncoronat.
Primăverii se vrea mire. Cântă în privirea lui
Toată floarea câmpului, iar în ochii ei, uimire!
Din adâncuri, de lumină, legănată-n al lui cânt
Ivesc susur de izvoare, primăverii șipotind.
Din mireasma revărsată peste zări, cu dărnicie,
Blânda sărutare-a clipei, toate visele învie!
Și-ntr-o rază împletită, cu a ochilor dorință,
Primăverii-ntotdeuna, verdele-i e năzuință.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acoperișurile din vechile sate saxone din Transilvania sunt o parte integrantă a peisajului și o sursă constantă de încântare și inspirație pentru mine și mulți alții.
citat din Prințul Charles al Marii Britanii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lecție
Trebuie să învăț cum se moare
căci de trăit, omul trăiește oricum
să învăț de la păsările care dispar în cântec
de la cerul albastru care alunecă în trandafir
și de la râul ce trece nepăsător dispărând
peste banii peștilor.
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Florile sunt poeziile pământului,
Păsările sunt poeziile cerului,
Iar muzica este limbajul comun al universului.
Toate aceste minunății pământești la un loc,
Sunt poemele spiritului divin,
Dăruite lumii pentru încântare.
poezie de Valeria Mahok (6 mai 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Actor. "Dumnezeu" cu chip de om, trăind bucuriile și tristețile noastre, în fața ochilor noștri.
Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru trandafirul din scaunul împărătesc
Roz trandafir, frumsețea ta
nu m-a cruțat. Din drum m-abat
și mă răsfir, când zmeu - când stea -
prin ziua și prin soarta ta.
Roz trandafir, care te-nalți
suprafiresc la albe curți
din scaunul împărătesc,
pe lespede în fața ta
și gândul ar îngenunchea.
Sau poate că tu nici nu ești?
Vezi - sufletul mi-e-n cumpănă.
O, dac-aș ști, aș căuta,
o, dac-aș ști că ființă n-ai,
aș căuta să-mi înflorești
aievea-ntruchipându-te,
să nu-mi adii ca din povești
sau din închipuiri de rai.
Zmeu tulbure și amăgit -
eu mi-aș stârni grădinile,
trimite-mi-aș albinele -
din ceara răsăritului
cu foi, pleoape, ghimpi pe fir,
să te clădească trandafir
de la nămiezi la asfințit.
poezie celebră de Lucian Blaga din Legenda veșnică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
* * *
astfel,
călcând în timp alb,
vin cerbii, călugări ai pădurilor,
și-ngenunchează în fața ta,
Țară.
munții și fluturii tăi
îți vin înainte,
istoria, cântecul și apele,
în rugă.
spală-ți inima, Țară,
fă-ți trupul curat,
căci pe el vor merge
copiii de cerb,
copiii de munți,
copiii de fluturi,
copiii de ape,
copiii de cântec.
e timpul, Țară,
să vezi
cum ți se-nchină dumnezeu
la icoană.
fii nevinovată marie,
în pântecul tău,
Țară,
sunt îngeri nenăscuți.
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!