Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

"Universul detaliat" - operă în trei acte

Actul 1 - Baia din univers
Poza mea atârna, undeva între boiler și duș,
având pe ea un număr nou, de mobil.
Acolo unde se construiesc umbrele,
în culori virusate și greu de recunoscut,
meditația transcedentală a diavolului
intrase în prelungiri,
apoi,
a recurs la cunoscutele lovituri de la 11 metri.
Orice univers crapă, când oamenii nu mai cred în el!?
.
Actul 2 - Jonglerii cu 2 ochi
Oda aspirinei și doina piramidonului
sunt legendele remizelor lumești,
scrise în taină, după terminarea durerilor.
Relația cu două siameze încă nedespărțite...
este rătăcirea ce-o visez în fiecare noapte;
imaginile rulează ca văzute dintr-o locomotivă,
ce nu-și mai găsește stația de domiciliu.
Trăirile-s așa puternice în acest tumult,
încât uneori îmi pare că-mi văd visul,
cu ochii lipiți de roata locomotivei, neoprită demult.
.
Al treilea act - a fost legalizat
Ne-am depărtat prea mult unul de altul,
iar în mulțime toate capetele erau la fel...
ochii lor într-o ideală cumpănă cu spațiul,
priveau defocalizat undeva-n spatele meu.
Cu o nevinovăție desăvârșită, imperturbabilă,
seara îmi fac o promisiune vicleană, să pot adormi!
Îmi jur că mâine-o să-mi dau sufletul Timpului
și voi târgui să-mi dea hățurile vremii,
pentru o zi!
Doar o zi prin fumul și cenușa destinului,
să-mi mân caleașca, după focul inimii!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniel Vișan-Dimitriu

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Și-ncrederea, demult verificată.

De liniște, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumusețe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristețe.

Iar cântul mă inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, mă pricep și... nu visez,
Iar mintea, continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu mă înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neștiute în afară.

Ajung la un izvor și mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un șipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puțin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzația de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aș vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi deslușesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce mă susține,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi șuieră acordurile fine

Pe care îmi așez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deși nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafață
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viață.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ți-aud umbra...

dintr-o parte într-o parte
caut un loc mă așez,
să-mi frâng dorurile toate,
adorm și să visez

să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit

să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ți de fată,
genele și părul tău

dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ți-aud șoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit

ți-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu

dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri

dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram

una este pentru tine,
una este viața mea,
ofilită se mai ține
agățată de-a ta stea

se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
și visează gungurind

dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ți șoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

După crearea lui Adam, actul la fel de important este crearea Evei. Crearea ei nu e reproducere, e creație de sine stătătoare. Este intervenția divină, personală și în actul creării Evei. Nu-i face pe amândoi odată și apoi îi desprinde. Reluarea Evei din Adam este act personal și special a lui Dumnezu, dar, la crearea ei, participă și Adam, cu visul, cu actul oniric, un alt univers nesfârșit, de taină.

citat din
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Holocaust Gutenberg" de Ion Buga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.99 lei.
Adina-Cristinela Ghinescu

Oglindire... Sunt un paradox!

Și mă ascund de oameni... dispar!
Așa îmi este bine... mult amar,
Se risipește, când sunt eu și cu mine...
Liniște și taine... și cugetări divine.


Și îmi este drag, să-mi fiu, mă iubesc!
Am învățat din greu, iertând reușesc...
Și la final de viață, două legi avem:
Iubește-te pe tine, rupi un blestem!


Iubește-ți și aproapele, ce rar îl mai găsești...
Asumă-te pe tine, învață iubești!
Lumina dă putere! Devii înțelept,
Doar iertând, iubind... la modul cel corect!


Iubesc singurătatea! Iubesc să-mi aparțin!
Fără obligații, îmi vreau duh alpin!
Sunt mult prea rebelă, tu prea mic și jos...
Destinul pentru mine, Rai si tenebros!


Îmi ador extremul, cel neînțeles...
Sunt stelară, colind prin Univers!
Atipică, star-seed al timpului final...
Trăiesc prin spirit înalt și astral...


Habar n-ai ce zic! Sunt ce n-ai vezi!
Mult atipică și cu unde verzi...
Vin din alte ere... nu sunt eu ca voi!
Sunt Lumina plină, mai ales pe ploi...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
William Shakespeare

Sonetul 137

Iubire oarbă, ochii mi-i smintești,
Încât privesc și par a nu vedea;
Ei știu splendoarea și unde-o găsești,
Dar cred că cea mai bună-i cea mai rea.
Și dacă ochii cei părtinitori
Ar ancora în golful tuturor
Din plăsmuirea lor de ce faci sfori
Să-mi legi cu ele gândul păzitor?
De ce să cred că acest mândru lot
E doar al meu, când e ogor comun?
De ce-ai mei ochi să vadă clar nu pot
Și-un chip pătat îl fac să pară bun?

Tot ce-i onest, ochii îmi văd greșit,
Căci o destrăbălată i-a vrăjit.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Othello. Othello Moor of Venice" de William Shakespeare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.00- 18.99 lei.

De ce scriu poeme?

scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aș face-o,
aș muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni și dușmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul și cenușa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
și mă rog rămână acolo
așa rotund și frumos
pentru că el îmi dă viață,
închin un imn lunii și mă rog
rămână pe bolta nopții
atâta timp cât va exista iubire,
scriu încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu mă audă mama
de acolo din ceruri
fiul ei visează frumos
și are trupul din ramuri de frunze,
care foșnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit și apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu fășii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din țâțâni la fiecare emoție,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toți nenăscuții lumii,
pentru aura și nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
șimai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.

poezie de (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reușită.
Joey: Da. Destul de reușită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar și atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relație cu tine și îmi pare rău. Seara asta a fost drăguță și distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Și nu-ți pot face asta ție.
Pacey: Bine. Joey. Stai puțin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat și îmi pare rău.
Pacey: Și ce?! Te temi. Nu-i așa? Te temi. Și eu la fel, crede-mă. Și eu mă tem pentru că nu știu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi șansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde știi tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord și acum îmi spui relația dintre noi nu ar putea fi niciodată una reușită. Nu ai de unde să știi asta, Joey.
Joey: Și îmi pare rău. Știu e îngrozitor ce îți spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poți tu știi? Și când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reușită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Și atunci? Și nu-mi spune că nu ești speriată pentru că știu ești. Te știu de prea mult timp și te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las faci asta și cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Și sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Și acele sentimente erau mai puternice și mai înțelepte și mai stăruitoare și mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, oprește-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă te iubesc și te-aș putea iubi din nou. Îți spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Oprește-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar și...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Povesti

Deschid pumnii și poveștile o iau la goană, fericite și libere.
Deschid ochii și din mijlocul lor îmi zâmbești tu.
Parcă erai mai aproape, îmi zic.
Sunt prea obosită să-mi aduc acasă poveștile.
Nici până la tine nu pot ajunge și-ți fac semn,
un semn discret cu arătătorul de la mâna dreaptă.
Mi se pare că-l vezi, pentru o clipă am chiar certitudinea
te-ai desprins de tine, mă cauți, mă urmărești.
Apoi aud ca prin vis cum îmi spui poveștile mele sunt încă tinere,
nu le poți lăsa singure,
altfel, ce fel de paznic ai fi?
Îți dau dreptate. Ușa
se închide simplu în urma mea.
Sau poate ai suflat tu?
Poate mă aperi și pe mine?
Nu înțeleg nimic. Nu înțeleg
Nici de unde a căzut peste lume atâta neînțelegere.

N-ar fi trebuit deschid pumnul, îmi zic.

Undeva se aude un ceas.
Tac.

poezie de
Adăugat de Rodica MunteaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Moartea, un fluture alb

vine din umbră și mușcă
din marginea urmelor

așa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieșise din drepturi
tata mă ținea strâns de mână
ca și când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de liniște
dimineața
mult prea devreme
prin care oamenii trec
urcă și coboară
dintr-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie

de fapt fiecare
are propria liniște
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aș fi vrut vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...

acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniștea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...

pielea îi mirosea a fum

stăteam unul lângă altul
și ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare

părea trist și nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă șerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
așează-ți capul pe pernă și
privește fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă tare
e-nfundat înspre apus...

și-am adormit

dimineața aerul călduț
îmi înfășura trupul
ascuns între palme
simțeam o stare
de sufocare și teamă
am deschis geamul și
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămașă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea

poate neputința din mine
nu m-a lăsat
mă uit prea mult

m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii și l-am strigat...

undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...

îmi părea cel mai trist lucru
aș fi vrut strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre și
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină

abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...

de dincolo pătrundea mult frig...

poezie de din Carte: moartea, un fluture alb. Editura: Pim Iași
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Reverie

Zbor... zbor și dau de univers,
Acolo mă întâlnesc cu întunericul si misterul,
Ce mă afundă după 15 straturi de univers,
Într-un alt univers;
Acesta e făurit din gânduri călătoare
Uitate prin neant, peste tot și nicăieri;
Acesta e cuibul lor...
Un gând plânge că și-a pierdut iubitul,
Altul e un gând care aleargă într-un cerc continuu
Și spune are de gând facă o sută de lucruri uimitoare
Pe care nu le face, doar aleargă în cerc...
Omul a murit de mult,
Dar visul neîmplinit încă duce o luptă în univers. Frica l-a oprit...
Merg mai departe de aceasta vale a plângerii
Și dau de gânduri visătoare, de gânduri de iubire,
De toate gândurile ce dansează și se creează nestingherite din capetele oamenilor,
Unele sunt mai ceva ca ciupercile, de cum se înmulțesc!
Eu plec pentru că nu vreau sa fiu pierdută-n gânduri...
Nu mă uit pe unde merg și cad din acest univers,
Mă las purtată de praful de stele până la Dumnezeu.
Acolo totul e lumină, dar nu arde.
Simt că sufletul meu devine una cu lumina, de parcă și-ar fi găsit puzzle-ul.
E un sentiment minunat!
Nu mai vreau plec de aici...

poezie de din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În vacanță.la munte

De când mă știu, eu îmi doresc
să-mi duc sufletu-n vacanță.
inima să-mi răcoresc,
să-mi pun cugetu-n balanță.
văd dacă am nevoie
de liniște și sănătate.
Sau, așa cum zice Stroe,
scap de multe păcate.
În aerul curat de munte,
culcat la umbră de brad,
Să-mi liniștesc gânduri multe,
răul din mine -l ard.
În șipotul izvoarelor-
muzică de suflet,
Îmi scald mădularele
după prea mult umblet.
Pitorescul îmi adapă
ochii obosiți.
Cu energie mă-încarcă,
munții înverziți.

poezie de (august 2019)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ionica Bandrabur

Și...

În timp ce munții hoinăresc cu un rucsac în spate,
Îmi vin idei și mă gândesc: de-ar fi le cuprind pe toate...
Să-mpart cu cei ce îi iubesc tot ce îmi vede ochiul
Pe unde trec și ce-ntâlnesc, așa... să-mi treacă focul.

Să încep atunci aștern pe bucăți de hârtie,
Tot ce-am văzut din frumuseți și sufletul îmi știe.
Și-n timp ce munții hoinăresc, păduri și lacuri și poteci,
Din când în când să mă opresc, în urmă privesc.

De m-oi opri din când în când, n-aș vrea calc pe frunze
Și nici pe ramuri nici pe mușchi, fiindcă îmi sunt muze,
Iar de mă așez privesc în timp ce-adie vântul
Tot trupul mi-l va încălzi, cu forța lui, pământul.

Atunci, mulțumesc voi încerca, cu gesturi mici și blânde,
Închizând ochii voi zâmbi soarele-mi surâde...
Acum mă voi opri din scris, la drum din nou pornesc
Cu un rucsac, foaie, un pix și frunza ce-o iubesc.

Și mă gândesc că mult mi-ar place-alături să îmi fie,
Doar cei ce cred în lumea mea, în vis și POEZIE...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Pot dansa cu norii fără să fiu Fred Astaire

mi se întâmplă atunci când nu știu unde e cerul
aripile îmi cresc dinspre lanul de grâu
înspre brazda nepregătită de mângâierea omătului
așa cum fiecare pasăre vrea fie phoenix
tot astfel mă visez și eu purtător de foc cu trup de cenușă
când nemuritor când neînceput leagăn de univers
poate doar eterna căutare a nimicului între două găuri negre

mi se întâmplă uneori să nu știu unde este cerul
pentru că îl caut prea departe
când ar putea fi în ochii tăi
adică acolo unde mă pierd de parcă n-aș fi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Negustorul de visuri

Pe malul timpului mă surpă-ncet gândul...
Visul mi se-oprește pe minutar, răstignit...
S-ajung la capăt de drum, să-mi vină rândul,
Îmi las calul pască, de-un ciot priponit.
Rândul... c-un ban să-mi cumpăr speranță...
Treaptă cu treaptă urc, s-ajung pare greu...
Nu mai am nici putere, nici măcar cutezanță,
Un zid se înaltă-n cale-mi, oprindu-mă mereu.
Nimeni să-mi vină-n ajutor, de mâna mă tragă...
Se-nghesuie, se-mping alții, cu vlăguite chipuri.
Negustorul cotrobăiește, să-mi dea din desagă,
Însă mi-i trupu-nțepenit, pe mal între timpuri.
Totul se-mprăstie-n jur, ca o fugace viziune...
Se schimbă decorul, ceața-n ochi mi se așterne...
Degeab-aștept, în ultim ceas poate-o minune,
Mai mult neputința m-oprește, dezolarea mă cerne.
Mă-nghite-așteptarea și strunele tăcerii
Îmi cânta sonata timpului-n zadar pierdut...
Uscate visuri pe brazdele-adânci ale uitării,
Scaieți devin, duși de vânt... câmpului tribut.
Iar clipe-am să număr, ca pân-acum cele trecute...
Pe-alt negustor vină, voi aștepta cu-agonie...
Pe malul timpului, cu voci supuse-n gând, tăcute,
Răbdare fac, mai vreau sper... sperând la nebunie!

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rămâi

E iarăși noapte și iar aprind pe cer o stea.
Cuprind cu ochii un infinit ce-al meu l-aș vrea.
Te las și iar în gandurile-mi toate te adun,
Rămâi tot ce ești astăzi, chiar de ar fi un vis nebun.

Te voi chema de-apururi in șapte veșnicii,
Te las, mi-e dor și iar te chem vii.
E tristă fără tine viața chiar și în Paradis.
Acuma cred că tu ai fost și ești al vieții mele vis!

Ce n-am știut și încă încerc aflu de la zei,
Este dece ți se ia ce ai deja, și-atât de mult tu vrei?
Eu sunt poet, te caut mereu in versuri de iubire
Și mor, asa cum Veronica în versuri scrise de Mihai murea de fericire!

Ies uneori afară privind cruciș la Luna,
Doar ea e vinovată viața mea nu-i bună.
Aș vrea s-o rog să-mi ia din haruri măcar unul.
Și să îmi dea în schimb un vis, singurul vis... "nebunul".

Char de rămâi doar vis, fii un vis frumos.
Zâmbește sorții tale, alintă-mă duios,
Și nu uita că mai presus de toate și de Zei,
E fericirea ce mereu o voi citi in ochii tăi.

Rămâi mereu ce ești acum... iubirea mea,
de vrei!

poezie de
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

* * *

Azi... privirea Ta îmi,, spală" lacrima
Și nu-i târziu, târziu am fost doar Eu
Și Tu doar Tu... așteptarea... mea
În viața mea ce-o credeam trecută!

Și în priviri mă regăsesc o clipă
Și toată clipa fă-mi-o înc'-o viață
Și viața toată înc'-o dimineață
O lacrimă să-mi fie fericirea ta!

Iar ochii tăi să-mi fie poartă descuiată
Să trec prin ea vibrând de mulțumire
Să gust ce m-am mai gustat demult
Să reușesc să pot să am... putere!

Putere când o pierdusem toată,
Când totul părea -i doar fum,
Aprinde-mă dintr-o scântei acum
Și am să ard doar pentru tine-n veac!

Și veacul fă-mi-l nemurire-n... suflet
Iar Eu cerul pentru tine -l deschid
Tu fereastră către-o altă lume, iar...
Iar Eu un Tot trăind doar pentru tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O iubită de nădejde [A certain lady]

Pot -ți zâmbesc și capul -l înclin,
Să sorb cu buze avide ce vorbești,
Cu ruj înmiresmat să-mi dau din plin,
Să-ți mângâi fruntea așa cum îți dorești.
Iar când îmi spui de fostele iubiri,
O, pot să râd cu ochiul viu și clar.
Și râzi și tu, cu fală în priviri,
Dar inima că-mi plânge n-ai habar.
Îmi joc prea bine rolul, căci tu crezi
Că-s veselă ca primii zori de zi,
Dar sufletul că mi-l împovărezi
Tu nu vei știi.

O, pot să râd, s-ascult când ne întâlnim
Noi aventuri de care-mi povestești,
De doamne indecente vorbim,
De mâini experte, șoapte pitorești.
Și mulțumit vei fi, și iar și iar
O altă saga o să-mi spui pe șleau.
Așa mă vrei – fidelă, cu mult har,
Nu vezi că-n noapte ochii treji îmi stau.
Și când spre lucruri noi te simți chemat,
Iubite, pot să-ți dau săruturi mii...
Dar prin ce trec atunci când ești plecat,
Tu nu vei știi.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Portable Dorothy Parker Paperback" de Dorothy Parker este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -98.99- 94.99 lei.
Teodor Dume

Semne de la mama

în închipuirea mea trăiește o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineața
la amiază și seara
când vorbesc cu Dumnezeu
își pune capul între palme și
mă privește tăcut
din ochii deschiși parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate și vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul și plâng
am senzația unui sentiment straniu
cum parcă m-aș hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela
mult prea dulceag
tremur într-un ritm agonic
aș face orice ca să-mi pot curăța
oasele de frică
aș întoarce lumea înspre marginile cerului
și soarele către chipul mamei
locuit în mine
deși știu că nu-i decât o cruce
de lemn putrezit
pe care o port ca Iisus coroana de spini
de la o vreme mă pipăi și
mă întreb mirat
sunt eu sau nu mai sunt eu
cel care am fost
închid ochii și sub mângâierile
imaginare o strig pe mama
o întreb
de ce s-a dus fără o vorbă
de rămas bun

știu dincolo de tăcerea ei și
de ceea ce a fost
e multă suferință și iubire
nimic nu e întâmplător
zic
cu ochii ațintiți la lumina
de la capătul nopții
mă răstesc la Dumnezeu
spune-mi Doamne
eu
eu când o voi putea urma?
am obosit să mai cred în tine
Doamne!
sufletul nu mi l-ai citit de mult
mă simt ca un tren oprit
într-o haltă fără călători
cineva trece tăcut și mă privește
din mers
știu că nu poți fi tu
Doamne
și mai știu
nu îmi vei răspunde
nu-mi rămâne decât aștept
sau să fac ceva ce știu cel mai bine

până una-alta
o să cobor în mine și
câte puțin în fiecare zi
voi roti soarele după umbra mamei
și în cele din urmă o voi ruga
să-mi lase un semn la orele 12 fix
ca să am puterea privesc pe fereastra
altui cer

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Tudor Gheorghe Calotescu

Din pat pot vedea până și Big Bangul

de altfel am un întreg univers pe tavan
mai ales atunci când răvășesc oile albastre
ca pe un caier de galaxii
apoi mă tot întreb cum doamne-iartă-mă le botez
că nu-mi ajung numerele
iar cu ridicatul la puterea zece la a zecea
mă cam doare spatele
așa e când îmbătrânesc
uit cum s-ar rezolva în stilul smuls
toate aceste ridicări
doar prin scrierea de mii și mii de nimicuri ovale
fără să-mi mai rup gândurile
iar prăpădidele acestea de lacrimi
mai că se cred stele
pe tavanul meu încăpător
de unde îmi tot cad meteoric
pe obraji

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Manifestul călcătorului pe nori nu are nevoie de semnături

nici de autoritate nici de publicitate
de pe această platformă pot să-mi strig durerea
cu desăvârșire fără strop de îndoială
ca pe o imensă bucurie nimănui
ecoul ecoului va răsuci fiecare geamăt
ca pe o renunțare la moarte prin acceptarea ei
apoi îmi voi desena iubirea dintr-un curcubeu
iar tu nu poți să-mi iei viața
pentru că eu nu am așa ceva la purtător
sunt un suflet nemărginit dar schilodit de trup
mult prea liber ca să mă supun unui ritm
mult prea sălbatic ca să fie călărit
aproape alb aproape volatil aproape mut
la granița dintre două imensități
momentul embrionului

în lipsa dorinței niciun univers nu s-ar naște
sau ar fi la fel de schilod precum această poezie

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook