Patria eternă

Patria eternă

Eu patria eternă şi neamul meu, divinul,
Ce a luptat în cuie spre-un Paradis ne-nvins,
Îl port ca pe-o verigă de aur si de sânge-
Iscoditoare jertfă ce mă inundă-n plâns...

Si faima lui în fine, ca soarele pe boltă
Ce-a fost menit să schimbe culorile-n lumini,
Ridică-n mine astăzi, istoria-n picioare
Să-şi regăsească locul, pe-aici, printre străini

C-am renunţat la slova de lege şi de datini
Şi ne-a cuprins in sine iubirea lui Christos,
Iar patria eternă a strălucit pe pleoape
Ca o mireasmă vie, ca cerul luminos

Şi-atâta înfrăţire a fost să prindă aripi,
Înfloritoare boltă să ne cuprindă-n gând,
Căci a-ncolţit Edenul mai sfânt ca altădată
Într-o grădină-farmec şi întrun neam ne-nfrânt.

Şi-acuma veşnic dorul, cel călător spre soare
Îşi ţine-ntruna mersul spre patria de vis,
Spre ţara de lumină, spre ţara integrală
A celor de acolo, şi-a celora de-aici...

Şi-atât purtând în suflet, lumina de lumină
Precum se leagă simplu şi-atât de evident,
Parcurg distanţa vremii, distanţa propriu-zisă
Ca o scântee stinsă, organic şi absent.

Şi mi se-nalţă dorul cel călător spre soare...
Iar eu, revin din urmă, revin spre fraţii mei,
Spre neamul meu, divinul, ce a luptat in cuie
Şi-a reîntors Edenul cu bunul Dumnezeu!

Chişinău 25 ianuarie 2019

poezie de Mihai Ghidora (25 ianuarie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Patrie

Patria ta e acolo unde vei găsi braţele deschise.
Neamul tău e acolo unde vei sta la masă.
Ţara ta e acolo unde vei simţi pământul sub picioare.
Casa ta e acolo unde vei avea căpătâi.

Nu ai ales cine să te aducă pe lume.
Nu vei alege unde vei sfârşi zilele tale.
Patria ţi-o porţi în suflet şi-n simţiri.
Patria e unde simţi că trăieşti şi iubeşti.

Ai ales să fii veşnic călător.
Visând la o viaţă mai bună.
Dar ce e bun si ce e drept în astă lume?
Drag poet ce simţi cum bate inima în piept.

Patria ta e un cântec de leagăn
În fiecare noapte când somnul nu te-alină
Şi zorii zilei te pândesc la geam cu luna plină
Poezia ţi-e întâiul căpătâi şi graiul acel suspin.

Patria ţi-e lumină.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia morţii - dedicată poetului Mihai Duţescu

Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri şi în durere...
Vin prietenii şi fraţii
Să îşi ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... însingurare...
Şi în viaţă şi în moarte
Veşnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcaţi în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de-nmormântare.
Lacrimi, spaimă şi regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Şi alte trepte
Spre divina înfrăţire.
Clopot, bucium, plâns şi jale,
Cântec de îngropăciune,
Înfioară-ntreaga zare
Şi la poartă-i multă lume.
Suflet călător spre stele,
Fluture de ne-lumină,
Trup lipsit de mângâiere,
În putreziciune,-n tină,
Îţi dormi somnul ca o umbră
Şi stingher spre vămi porneşti
Liber, spre dunmezeire,
Părăsind cărări lumeşti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia morţii

dedicată poetului Mihai Duţescu

Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri şi în durere...
Vin prietenii şi fraţii
Să îşi ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... Însingurare...
Şi în viaţă şi în moarte
Veşnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcaţi în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de înmormântare.
Lacrimi, spaimă şi regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Şi alte trepte
Spre divina înfrăţire.
Clopot, bucium, plâns şi jale,
Cântec de îngropăciune,
Înfioară-ntreaga zare
Şi la poartă-i multă lume.
Suflet călător spre stele,
Fluture de ne-lumină,
Trup lipsit de mângâiere,
În putreziciune,-n tină,
Îţi dormi somnul ca o umbră
Şi stingher spre vămi porneşti
Liber, spre dunmezeire,
Părăsind cărări lumeşti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria mea

patria mea
este universul meu
"dodoloaţă" ciuntită,
denigrată, furată,
defrişată, minţită
părăsită de fii şi fiice
rămâne pentru mine
mama
copilăriei mele
locul unde m-am născut
şi trăiesc
orinde aş pleca
în universul
sufletului meu
rămâne patria mea
mai presus
de orice sentiment

păsările călătoare
migrează toamna
spre ţările
unde clima e caldă
primăvara
se întorc la cuiburile lor
cum reuşesc?
au şi ele patrie?
- da.... patria mea!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

est spre vest

... e un versant muntos.

soarele răsare
spre patria strămoşilor.

privesc îndelung...

poezie de Stanislav Li, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un călător

îndrumat de mahakala
păşesc spre viaţa de neatins
iluziile mele strălucesc
pe cerul negru
pasul e tot mai amorţit
tunetul sparge tencuiala
clădirilor plânse cu acizi
natura bate toba pierdută
în dorinţi deşarte
sunt un călător cu mâinile
întinse spre noaptea eternă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

neam

Neamul

De-i neamul nostru-al tuturor,
E-un drum deschis spre viitor,
De-i "neamul" lui de la Centrală,
E drumul spre căpătuială!

definiţie epigramatică de Virgiliu Şchiopescu din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi chip al lui Dumnezeu înseamnă a fi partener de dialog cu Dumnezeu. Iar iubirea lui Dumnezeu nu poate uita pe cel care a intrat o dată în dialog cu El. Astfel se motivează de ce omul a fost făcut spre o existenţă eternă.

Dumitru Stăniloae în Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie
Adăugat de Pr. Grigorescu Florin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul studenţilor

Cântăm libertatea şi numele sfânt
Al ţării străvechi şi-al acestui pământ!
Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost
O pavăză-n lupte şi-n pace-adăpost
Cântămu-i supremul ei cântec.

Cu vesele glasuri de tinere firi,
Cuprinşi de-amintirea străbunei măriri,
Spre soare ni-e gândul şi mergem spre el,
Lumina ni-e ţintă şi binele ţel
Trăiască-ne ţara şi neamul!

Cu dreapta-nălţată spre Tatăl de sus
Jurat-am tot ce strămoşii ne-au spus:
Unire-ntre fraţi, şi pe Domn să-l iubim
Şi-altarul de jertf-al naţiunii să fim
Şi sufletul neamului nostru.

Iar dacă protivnicii numelui tău
Cu oşti ar veni ca să-ţi facă vrun rău,
Ridică-te mândră şi nu te-ngrija,
Căci inima noastră e inima ta;
Tu-ncrede-te-n fiii tăi, mamă.

lar dac-ar pieri de pe-ntregul pământ
Iubirea de neam şi-al credinţei avânt:
Azilul lor vecinic găsindu-l în noi
Le-am creşte, ca iar să le dăm înapoi
Mai tari şi mai trainice lumii.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de flutur

Se-adapă din lacrima nopţii
în zorii ascunşi la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopţii.

Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi îşi poartă norocul.

Priveşte, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
şi-a fost, doar o vreme, iatacul.

Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viaţă,
spre noul din care învaţă
că este o biată insectă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatros plăpând

Din cerul cel albastru a coborât spre mine
Un albatros cu aripi ca razele divine,
Părea să aibă-o ţintă, un nevăzut catarg,
Dar a căzut deodată, în valuri ce se sparg.

A fost cândva o stea, un albatros plăpând,
Ce m-a lăsat cu visul neliniştit în gând,
Plutind spre cer, s-a ridicat spre soare,
Cu zborul ei, fără asemănare!

poezie de Ştefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţie, zidul plângerii...

Plâng strămoşii în morminte,
Când văd cum decade Ţara,
Curge în valuri sângele,
De pe tricolore steaguri,
Spălate cu indolenţa
Celor care fac avere,
Pe spinarea celor rele.

Plâng mamele văduvite,
La mormântul celor dragi,
Ce-au luptat pentru tot neamul,
Eroi, cu zel sfânt jerfit,
Şi de care s-a uitat.

Plâng şi taţii, ai lor fii tineri,
Ce-şi doreau democraţie,
De ştiau pentru ce luptă,
Oare, ar mai fi luptat?
Când nimic nu s-a schimbat,
Iar dracii îşi fac de cap,
Răsfăţaţi de realitatea
Ce o duc spre agonie.

Iadul poarta şi-a deschis
Şi înscrie pe oricine
Ce credinţa strămoşească
Într-o parte şi-a lăsat,
Dar istoria va scrie,
Poate, ce-i adevărat...
Zidul plângerii învie,
Căci prostia n-are ţarc.

poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi fie viaţa...

Să-mi fie viaţa o cântare
Cu vorbe dulci şi sunet blând
Să fac din rană sărbătoare,
Să nu nutresc vreun negru gând.

Să-mi fie viaţa nu reclamă
Ci dor spre Patria de Sus
Să merg spre ţintă fără teamă,
S-adăpostesc pe cel exclus.

Să-mi fie viaţa desfătare
În Legea sfântă din Sion
C-aşa va fi îndepărtare
De tot ce e în Babilon.

Să-mi fie viaţa bucurie
Că mi-e model un Împărat,
Că-n lunga mea călătorie
În harul Lui El m-a păstrat.

Să-mi fie viaţa far, lumină
Să vadă mulţi Oraşul sfânt
Să vrea să strângă din Grădină
Rostiri cuprinse-n Legământ.

Spre Tron înalţ acum dorinţa
Ştiind că nu e în zadar,
Că EL transformă neputinţa
Şi-o face un mărgăritar.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (15 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi frânte

Într-un havuz de gânduri şi-ntrebări
mă pierd pe drumul, rătăcind spre tine
şi-mi pare că de nicăieri
curg şoapte line...
Am vrut să retrăiesc mirarea
de-a-ntinde zboruri selenare
spre stele şi spre soare,
dar aripi frânte mi-au crescut
din sufletu-mi rănit
şi-am obosit...
Roind din întuneric spre lumină fadă,
mi-a curs o lacrimă de sânge
din inima-mi nomadă
şi-n spulberări de vise neîmplinite
m-a năpădit cântarea durerii
infinite...
Am încercat din clipe efemere
să mai ţes mistere,
dar prea se-nalţă un târziu de mâine,
fără noimă,
ce va săpa în mine dorul
de unica ta formă...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?!

Cine sunt eu?!
Sunt omul ce simţindu-se necesar
Uită de sine.
Iubirea de semeni
E cumpăna ce mă leagă
De Dumnezeu.
Braţul meu întins
În rugi spiralate spre transcendent
E poruncă divină.
Sfidez iadul
Spovedindu-mă dumnezeirii,
Suportându-mi povara...
Duhovnicească lumină
Din calendarul destinului
Se coboară peste pleoapa ochiului gri
În care a încolţit lutul.
Aripi de miere
Mă unesc cu infinitul solar...
Cine sunt eu?!
Nimicul călător spre mirare,
Privire de jar, destrămare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Articol fără precedent

Articol fără precedent

Trec eu cu tata un colţ de pădure.
Îngusta cărare ce lungă-i spre lac!
Ascult cum vibrează ecoul pe strune
Şi văd toporaşii cum flori îşi desfac.

Pe zebre frumoase de nori şi lumină
Călcăm înainte spre lacul deschis,
Din urmă orchestra naturii îngână
Edenicul imn, nevisat paradis.

Trec eu cu fiul un colţ de pădure.
Îngusta cărare ce scurtă-i spre lac...
Mă doare vibrarea aceasta de strune
Iar florile, totuşi, petale desfac...

Chişinău 12 aprilie 2020

poezie de Mihai Ghidora
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă spre înviere

Aştept
cu
sufletul îmbrăcat de sărbătoare
Lumina Ta spre fiinţă
Doamne Iisuse Hristoase
Fiul cel pururea Nevinovat
al
Lui Dumnezeu
În genunchi
mă înalţ
spre
Lumina Ta
Şi-L simt
pe
Hristos
înviind
şi-n
sufletul meu
amar

poezie de Costel Zăgan din Poezia în carantină (18 aprilie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre sufletul tău

Un zbor spre sufletul tău iar,
Mi-aduce gânduri în pahar,
Iar tu când bei e o plăcere
Şi pentru mine-o mângâiere.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Cel mai frumos cadou mi-aduce-n dar,
Iar soarele-mi luminează chipul
Şi fuge de la noi sfârşitul.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Îmi duce gândul meu hoinar,
În grădina ta cu soare şi flori
Şi unde timpul nu-l măsori.

poezie de Eugenia Calancea (10 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţie, zidul plângerii...

Plâng strămoşii în morminte,
Când văd cum decade Ţara,
Cad culorile din steaguri,
Tratate cu indolenţa
Celor care îşi urăsc neamul.

Plâng mamele văduvite,
La mormântul celor dragi,
Ce-au luptat pentru Unire
Şi pentru al ei Stindard,
Eroi cu ţel sfânt jertfit
Şi de care s-a uitat.

Plâng şi taţii pe ai lor fii,
Ce-şi doreau Democraţie,
De ştiau pentru ce luptă,
Oare, ar mai fi luptat?
Când nimic nu s-a schimbat,
Iar unii îşi fac de cap,
Încântaţi de realitatea
Ce duce spre agonie.

Iadul poarta şi-a deschis
Şi înscrie pe oricine,
Ce credinţa strămoşească
Peste umăr şi-a lăsat.

Dar Istoria nu iartă,
Adevărul îl v-a scrie,
Când zidul plângerii învie...
Inundând fără de leac,
Căci prostia omenească
N-are limită sau ţarc
Şi cândva o să plătească.

poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

România

România e patria noastră, a tuturor românilor. E România celor de demult şi-a celor de mai apoi. E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

definiţie celebră de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!