Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Române!

Române, niciodată nu uita patria ta,
Oriunde-n lume te-ai afla,
În Europa, Asia ori America
Fii mereu mândru că prin tine curge
Sânge de viță veche, de arian,
De trac și de geto-dac.

Române, vorbește-n limba păcii,
Căci așa tu vei trezi rațiunea și
Pacea din cei ce vor să te supună,
Cum de milenii mulți au încercat,
Să stârpească nația străbună.

Române, în apărarea ta, a neamului român,
Graiul dulce al doinei și-al Baladei Miorița,
Să-ți fie scut pe oriunde te vei duce
Să răsune –n lume și să trâmbițeze
Biruința câștigată-n lupte grele.

Române, fii dârz și drept ca bradul
Că ești înrudit încă din vremuri bune
Cu multe nații, cu care cândva ai trăit ca frații,
Prieteni buni iarăși să-ți devină
Și-n horă planetară să dați mână cu mână.


Române, nu uita că în universul durerii
Te-ai călit precum oțelul din sabia
Lui Voievod Ștefan și alte săbii,
Ce-au spulberat fără zăbavă,
Dorința-nversunată și atroce
A celor care vrând să te supună
Și vasal să fii și să rămâi.

Române, ridică steagul pe catarg, cât mai sus,
Să fluture semeț și o lume-ntreagă să știe
C㠖i țara ta în care te-ai născut, crescut
Și-o aperi cu a ta ființă, cu destoinicie,
În rolul tău de ambasador în lume,
La rangul cel de sus, Tu s-o aduci.


Române, nu uita vreodată că-n
Straie românești cu ii, ițari, opinci
Țăranii, de la munte și câmpie se îmbracă,
Ei să demonstreze încă o dată,
Că talpa lor amprente multe lasă
Pe moșia noastră strămosească.
.

Române, ridică fruntea sus și nu te injosi,
C-ai apărat cu prețul vieții și cu ai tăi fii,
Cu cutezanță și credința-ți neînvinsă,
Glia ce de la geto -daci o moștenim,
Iar de gloria-ți măreață, noi, toți românii, ne mândrim,
Și cu lauri te slăvim și răsplătim.

poezie de (3 septembrie 2019)
Adăugat de Georgeta GaneaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Aurora Luchian

Hai, ridică fruntea, român inimos

Hai, ridică fruntea, român inimos,
Fiu din Ștefan, Cuza, Mircea domnitor...
Și de ești departe știu că-ți este dor,
Și cinstește-ți țara, fii mărinimos.

Ține steagul țării strâns în mâna ta,
Și în sărbători -l înalți în lume,
Mândru și de limbă și de sacrul nume,
Și de scurmă dorul, tu nu arăta.


Să nu cazi române în bătăi de vânt,
Să fii dârz și bun, să-ți cinstești poporul,
Și dacă străinul vrea să-ți curme sporul,
Nu te tângui, nu te da înfrânt.


Cântă-ți azi un chin și o bucurie,
Îmbrăcat în portul țării prețios,
Strălucind române, de sus până jos,
Și de drag să-ți fie fața purpurie.


Hai, ridică fruntea, românaș frumos,
Ține-te de mână, strigă românește,
poporul tău astăzi preamărește
Gloria, Unirea,-n vers armonios.


Strălucești române, ca un boț de soare,
Când admiri parada-n zi de sărbătoare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să nu uiți, române

Române, tu să nu uiți
trunchiul țării e poporul!
Aprig trebuie lupți
să-ți aperi ramul și izvorul.
Glia țării e ogorul
unde noi cultivăm grâne.
Ne construim viitorul.
Asta să nu uiți, române!
Azi dușmanii stau la pândă,
vor să curgă iarăși sânge.
Tu te luptă, dă osândă
celor care viața-ți frânge!
Arată că ai onoare,
că în lume tu contezi,
tot ce-i ROMÂN, nu piere,
vița neamului păstrezi.
Să-ți fie dragă țara
și glia și izvorul.
Păstrează-i primăvara,
dăinuie POPORUL.

poezie de (decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Trezește-te, române!

Deșteaptă-te, române, acum de ziua ta,
Și schimbă imnul țării, nu mai dormita.
Un imn nou pe care să-l cânți cu mândrie,
Acest ''deșteaptă-te'' te-adoarme pe vecie!

Trezește-te române șidin imn o faimă,
Nu te mai stresa cânți acestă spaimă.
Fii mândru că pe aceste plaiuri locuiești,
Gândește pozitiv, căci pui de dac tu ești!

Ridică-te române din negura de vremi,
Și trăiește-ți clipa în care acum sîntem.
din prezent ceva bun pentru viitor,
Educă-ți copiii, îngrijește-te de starea lor!

Dezgheață-te române, iubește până poți,
din iubire o artă, și o hartă pentru toți.
Fii bun cu tine însuți, și ai grijă de țara ta,
Căci România de acum, nu-i patria altora!

poezie de (1 decembrie 2014)
Adăugat de Ovidiu KerekesSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubește-ți țara

Române! oriunde te-ai afla,
Nu uita de țara ta,
Iubește-o cât poți de tare,
Fă-i mereu o prezentare.
Lucruri bune despre ea,
Spune-i lumii, n-o blama,
Aicea, tu te-ai născut,
Cu grija ai fost crescut.
În România noastră dragă,
Dulce ca și o fragă,
Tu aici ai fost format,
Lucruri multe ai învățat.
Niciodată și niciunde,
Nu spune vorbe urâte,
La adresa țării tale,
Fii român!, cu înverșunare.
Țara-ți este ca o mamă,
Fa ceva și o proclamă,
Vorbește frumos de ea,
Cum vorbești de mama ta.
În țara ta, te-ai educat,
Aici ai fost remarcat,
Ca un bun român creștin,
Nu încerca sa fii meschin.
Țara noastră, așa cum este,
Este o țară de poveste,
Mulți ne-au mai cotropit,
Din ea, părți au dezlipit.
Hai! Români, sa fim uniți,
România o sprijiniți,
Veniți cu toții în țară,
fim cu ea, seară, de seară.
Să-i facem un nume-n lume,
mergem numai pe culme,
Lăsa-ți ura între frați,
Nu vă lăsa-ți supărați.
Țara noastră să-nflorească,
Peste tot sa se vorbească,
Despre a ei frumusețe,
Lumea în ea să se răsfețe.

poezie de (10 octombrie 2018)
Adăugat de Angelin LeruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Mai pune-te, române, cu burta și pe carte!

(replică după "Deșteaptă-te, române")

Mai pune-te, române, cu burta și pe carte,
Și nu mai fi cu mintea la faimă și la bani!
Renunță la mândrie, acum când ești pe moarte,
Privește-adânc în tine și nu la alți dușmani.

Acum ori niciodată, salvează al tău nume,
Ce se confundă-adesea cu nemuncitul ban,
Și demonstrează-ți ție și-apoi la-ntreaga lume,
Că ai și-alte origini, de dac și de roman!

Mai lasă celularul, de vrei să-ți fie bine,
Învață și muncește, ai grijă de copii,
Iubește-i și pe alții cum te iubești pe tine
Și zi-le vorbe bune cât încă mai sunt vii.

Respectă cu strictețe preceptele divine,
Și lasă moștenire credința la nepoți,
Și nu-ntreba adesea: la mine, Domnul, vine?
De ce nu am avere, să o împart cu toți?

Mai lasă pizmuirea, barbara răutate,
Și fii curat la suflet, la cer ca să răzbați,
Trăiești într-o-nchisoare, iar sfânta libertate
O vei avea cinstindu-i pe toți cei încercați.

O mamă ți-a dat viață, un om cu suflet mare,
De ce nu ești ca dânsa și pe-alții îi dobori?
Renunță la blesteme, la neagra supărare,
Să-ți iasă doar căldura din ochii zâmbitori.

Cuvintele să-ți fie ca viața ta frumoasă,
Să-ți fie bunătatea mereu pe primul loc,
Să-ți fie țara - mamă și-ntotdeauna - casă,
Iar pentru toți românii, bagi și mâna-n foc.

Pe-oriunde vei purcede, faci doar fapte bune,
îți deschidă poarta spre-un viitor sublim,
Și dezlegat de rele, prin sfânta rugăciune,
vezi întreaga lume din zbor de heruvim.

Renunță la negare, renunță la trufie,
Acceptă transformarea, fii omul cel mai bun,
Pe toată seminția din dulcea Românie,
Să o inviți la masa de Paște și Crăciun.

Acum ori niciodată, nu o lăsa pe mâine,
Salvează al tău suflet, așa vei fi erou,
Și-mparte tuturora din codrul cald de pâine,
Fără s-aștepți cerșirea sau falnicul ecou.

Mai pune-te, române, cu burta și pe carte,
Și nu mai fi cu mintea la faimă și la bani!
Renunță la mândrie, acum când ești pe moarte,
Privește-adânc în tine și nu la alți dușmani.

poezie de din Eu la pătrat, ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.

Trezește-te, române

Trezește-te, române,
Ia-ți țara în mâini curate
Și scrie-i castul nume
Cu sânge de dreptate.

Păzește-i codrii iar
De cozi ce învârt topoare.
La mal, să-i fii un far...
d-eșuează, o doare.

Câmpiile să-i fie
De drept, din neam avute,
Să nu se întoarcă glie
Înapoi, la inimi slute.

crezi într-o credință
Egală tuturor;
Ce alină suferință...
Dușman, îl făcând amor.

Să ne unim toți, frați
De cult, de aceeași limbă,
Pe poale de Carpați
Noi fim cei ce schimbă...

... O lume, ce ne arată
De rău, cu arătător
Și s-o uimim odată,
Cum din trecut de dor.

Trezește-te române,
Copii pe brațe îți poartă
Și le dă pâine, grâne
Mai mult, ferice soartă...

... știi că vei fi veșnic
O pildă omenirii...
O lumânare în sfeșnic
Topindu-și trup... iubirii!

poezie de (17 noiembrie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La mulți ani, România!!!

La mulți ani dragă române, ori unde te-ai afla
La mulți ani cu sănătate, azi e ziua ta!
Domnul să te aibă-n pază, să ai fericire,
Și să iți "seteze" mintea doar pentru iubire!
Pentru țară, pentru semeni, pentru tot ce-i bun,
Și să nu uiți niciodată că ești brav ROMÂN!!!
Oriunde te vei duce și pașii te-or purta,
Să-ți amintești cu drag și dor, una-i țara ta!
Să o cinstești cum se cuvine, s-o aperi de cei răi,
Și să trăiești mereu cu gândul și-n suflet cu speranța
Dumnezeu va "lucra" bine și pentru frații tăi!!!

poezie de (1 decembrie 2011)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rămâi locului, române

Când greutățile te-apasă,
Române, nu pleca de-acasă!
Nu apuca altă cale!
Nu te apleca de șale!
Greutăți au fost și vor fi multe.
Rămâi locului, ca stânca-n munte!
Rămâi drept ca bradul, bade!
El se clatină, nu cade.
Oricât de mult vântu-l apleacă,
Rămâne locului, nu pleacă

poezie de (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Costel Avrămescu

Rondelul limbii române

Vechi cât iubirea de glie
Este graiul limbii române,
Străluminând ca o făclie
ꞌN candela lanului de grâne.

Floare prinsă-n piept pe ie
În iureșul horei străbune,
Vechi cât iubirea de glie
Este graiul limbii române.

Doina dorurilor frățâne,
Sufletelor noastre temelie,
Limba graiului de pâne
Cu care hrănim orice bucurie

Veche cât iubirea de glie.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prinde-te în horă, române!

Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, cu mine!
cinstim Marea Unire
Și flacăra ei mare, vie.
Strigă-ți vorba, strigă-ți păsul,
Până nu își pierde glasul,
Sugrumat de nepăsare,
Sugrumat de nebunie.

Ai luptat pentru mai bine,
Acum, ce este cu tine?
Forfota în țară îi mare,
Nu-i pe buna ei cărare...
Nu-ți mai ține nimeni seama,
Ești călcat pe cap ca iarba.

Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, cu mine!
Ține-ți tricolorul bine,
Să nu-l rupă vântul urii,
Mătrăguna dezbinării,
Mătrăguna învrăjbirii.

Prinde-te în horă, române!
Prinde-te în horă, cu mine!
cântăm Sfânta Unire,
întărim a ei hotare,
N-o lăsa să se deșire,
Ca uitarea pe ruine.

Fără viață în cultură,
Fără omenie pură,
Fără înțelepciune în fapte
Unirea râmâne în spate,
Doar amprente, fără roade.

Adunați-vă români!
Din țară și din străini,
Unirii să-i cântăm versul,
Tricolorul și-n fapt mersul,
Că-n inima românească,
E frăția strămoșească.

Prinde-te în horă române!
Și ține-i centura bine,
Răul Țării în veci piară,
Fie pace la hotare!
România înflorească
Și Unirea să-și cinstească.

poezie de (20 ianuarie 2018)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Odă limbii române (sonet aniversar)

ODĂ LIBII ROMÂNE
(sonet aniversar)

În veșminte românești, ca o zână
Vine Limba Română, cu suav grai
cânte baladă în pitoresc plai,
Când păstorii mioarelor o-ngână.

Cu flori pe glie te întâmpin, stai
O veșnicie ca apa-n fântână,
Frumoasă și dulce Limbă Română,
Să te slăvească rapsozii în alai!

Din armonia ta te-aș ruga -mi dai
Buchet de idei pe-a gândului strună,
Pentru cântare la cimpoi și la nai!

Originală prin vremuri rămână
Maternala limbă, venită din Rai,
Pe strămoșescul grai a fi stăpână!

* 31 august - Ziua Limbii Române
La mulți ani limbii române și fraților români!

*Maria Filipoiu

sonet de din Ziua Limbii Române (31 august 2020)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Tricolorul

Albastru, române, ți-e steagul,
Dar știi tu de ce? Să te-nvăț.
Albastru-nsemnează ciocoii,
Și tot ce-ți aduni tu cu boii
Din mila căldurii și-a ploii
Al lor e, și-acum și de-a pururi,
Și-al tău, cerșetorule, un băț.
Dar rabdă, c-o fac din iubire:
tem că te duce-n pierire
Belșugul prin trai cu răsfăț.

Și galben, române, ți-e steagul.
Iar galbenul spune de voi,
De cei de la pluguri, țăranii,
Voi galbeni de foame sărmanii,
De boli purtate cu anii
La scară, și dracul vă ducă!
Stăpânii au scumpe nevoi:
Va banque și dineuri și păsuri
Și-amante cu cai și mătăsuri,
Și toată nădejdea-i la voi!

Și roșu, române, ți-e steagul.
Și-un geniu e tâlcul, s-o știi.
Al neamului geniu, vezi-bine:
E roșu de-o tristă rușine,
vremea-ndreptării nu vine,
tot mai cu multe mânii
Ne-ajunge voitul dezastru;
Abisul între galben și-albastru
Satano, de unde ne vii?

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Deșteaptă-te... române

Azi ceasul a bătut a "dulce Românie"
Cu gust de mititei, costiță și piftie,
Cu vinul rubiniu și berea cea de casă
Care - sărbătoresc - pe creier se apasă.

Ce nobil sentiment, ce sfântă înălțare
Să fii un patriot cu burta cât mai mare!
Strămoșii odihnesc țărâna în morminte
Pe care noi horim patriotism fierbinte.

În spirit românesc, te culcă până mâine
Când poți și tu să fii "Deșteaptă-te române"!
Tradiția ne e mai pe la toți în casă
Și nu schimbăm nimic. Așa!... Că nu ne pasă!

poezie de
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Sus fruntea

Sus fruntea înalt in munte Române
Rupe lantul ce crud mi te răpune
Legat de gât de acest roșu tăciune
Saprofit pe codru si legi străbune

Ce din in grai în grai curaj ne spune
Precum Mihai Iancu și tu Ștefane
Ce nu v-ați închinat sfinte icoane
De onoare la zalele dușmane

Căci nu am mai fi aici existat
Cum e aromânul ce-ncet dispare
Cum e bucovineanul încleștat
De bolșevici si cucu-i moare

Cum e basarabeanul în Siberii
Lăsat să se roage disperării
Sus căci nația in mâna lor ne moare
Fără educație și sănătate

Fără legi cu onoare dreptății
Fără armată apere granițe
Pândite crud de ura jivinității
Să ne fure pământul în banițe

Cu ai noștri mârșavi, hoți stăpâni!
Comunisti mascați in dihori haini
sugă sângele sfânt al ăstei nații
umple cu corupție cu avuții

Ce vor fi plătite in lagăr Române
Și ei vor fugi fără cinste și rusine
Lăsându-ne hrană pentru hiene
Ce ne vor fără grai, tradiții străbune

Grădina Maicii Domnului dispară
Din cea mai frumoasă in lume, țară

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ridică-se în tine un spirit viu de dac!...

Cât timp te mai apleci, române, între ciocan și nicovală?
Trezește-i țării glasul pentru mândria sa națională!
Exiști doar în genunchi trăind printre ruine,
Iar țara sângerează și viață nu e-n tine.

De multă vreme rabzi umil și aplecat –
Ridică-se în tine un spirit viu de dac!
S-au stins luminile în tine și parcă ești nimic –
De ce în vremea ta, române, te vrei așa de mic?

Nu ești al nimănui decât al Țării Românești,
Pământul tău natal îți cere -l slujești;
Din ziduri prăbușite ridică această țar㠖
Așa o cer strămoșii în vatra milenară!

Să fie țara demnă sub noua înfățișare;
A patriei cinstire – mândrie și onoare!
Înțepenita piatră trezească-se odată,
Măreață Românie, să fii ce-ai fost odată!

poezie de din Exercițiu de patriotism
Adăugat de Viorel VasileSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ai grijă, române

O, tu române, cel harnic și cinstit
Așa ușor, se pare, te lași păcălit
Te mint, cu nesimțire, când îți cer votul
Ajunși iar la putere, ei uită totul.

Ai inima creștină și încredere naivă
Visezi la trai mai bun, ei dimpotrivă
Devin budihace, ajunși în Parlament
Își văd de interese, tu mergi la faliment.

Dar până când, române, atâta umilință
De ce să suferi tu, ce ai multă credință?
De ce ai tăi copii, crească în sărăcie
Cum poți tu suporta, așa netrebnicie?

De la un an la altul, ciocoii se-nmulțesc
Iar la tine frate, doar taxele tot cresc!
De-ajungi la spital, jalea-i tot mai mare,
În întreg sistemul, e multă nepăsare

Mor oamenii cu zile, sunt lipsuri multe
Medici mai puțini, cin' să te consulte?
Școlile se pare, sunt tot mai neglijate
Tineri intră-n viață, cu mai puțină carte

Ai grijă române, ei au un concept
depinzi de stat și să le fii adept
Tu însă vei lupta, dând tot ce-ai bun în tine
Să nu depinzi de nimeni, de vrei să-ți fie bine.

poezie de (14 martie 2015)
Adăugat de Ionel PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spatiul in opera lui Liviu Rebreanu" de Ionel Popa este disponibilă pentru comandă online la numai 20.00 lei.

Mândria de a fi român

Române, să fii tu mândru
Apără-ți mereu pământu'.
Și cu toată iubirea, dragul
Înalță-ți bucuros steagul.
Această scumpă Românie
Leagăn părintesc să-ți fie!

poezie de (29 noiembrie 2015)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Deșteaptă-te, române

Deșteaptă-te, române, că nu e prea târziu
Și apără drapelul, cât încă mai ești viu!
Nu lăsa neghiobii să-și bată joc de el!
Ei au capul aiurea, deci minte n-au de fel.

poezie de (22 noiembrie 2010)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Degeaba l-au îndemnat mereu: "Deșteaptă-te, române!" Române, fie-ți odihna în continuare profundă, dar nu mai vorbi naibii prin somn!

aforism de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Limba din glia străbună (sonet aniversar) )

LIMBA DIN GLIA STRĂBUNĂ
(sonet aniversar)

Armonioasă e limba română,
Ce m-a-ntâmpinat pe glia străbună,
Ca zână din basm, cu flori în cunună,
Să o slujesc la fel ca pe-o stăpână.

Este cetate în vatra străbună,
De cărturari zidită, rămână
Ecou de balade lângă fântână,
Ce însetați cuvântători adună.

Limba e graiul în care se cântă
Pruncului în leagăn și se doinește
Iubirea pentru patria cea sfântă.

Din rădăcina ei, limba hrănește
Dragostea de neam pe drapel răsfrântă,
Cât patria-mamă pe fii îi crește.

*Ziua Limbii Române - 31 August
Maria Filipoiu

sonet de din Ziua Limbii Române (31 august 2021)
Adăugat de maria.filipoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook