Părinții
cu fiecare literă a numelui tău
ivit din carnea lor
părinții ades te strigau
cuprinși de bucurii
si griji,
în cerul așteptării
pielea lor zbârcită tremura,
ridicole par acum stelele arzând în van
jocul memoriei pătrunde mai adânc
să scoată din tăcere amintirea
îți pronunțau numele
iar trupul lor se scălda în împlinirea
că le erai fiu și ei erau părinți.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Părinții
cu fiecare literă a numelui tău
ivit din carnea lor
părinții ades te chemă,
amintiri cucernice
atinse sunt de gânduri,
piscuri albe
în cerul așteptării
pielea lor zbârcită încă tremură,
ridicole par acum stelele arzând în van,
jocul memoriei pătrunde tot mai adânc
scoate din tăcere soapte.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama
ea ce-și spală părul
într-o baie de porțelan
cu o sfântă tăcere
își îngroapă sânii uscați
în trupul sărac,
murmură în gândul ce arde
mai adânc decât singurătatea sufletului
otrăvit cu dor,
mama nu-și strivește cuvintele
precum un muc de țigară
nopțile reci o frământă ca pe o prescură.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coșmar
au evadat griji
frici nevoi
din spasmul nopții
zilele se zbat în gânduri negre
lumina se destramă
bunul simț
se ascunde
te sugrumă obsesii
galantarul este gol
pe cerul încărcat
stelele ard agramat
noblețea este
la trecut
repetenții în cer și pe pământ
sfinții în redingote
semnează tratate de pace
cu necuratul
noi mai respirăm?
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soțul
în încăpere din care-ți scriu
cuvintele ard,
tăcerea este fierbinte,
aerul mușcă din mine,
aripi de foc mă bat pe umeri,
privirile piloților ce au spart peretele
asemeni unei jucării
mă urmăresc insistent,
memoria urlă să-ți duc zâmbetul
în trupul ivit din frică.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jocul
-Dacă ai fi zeu, uite ce ar trebui să faci,
auzi în somn vocea ivită din noapte.
Să joci jocul, nu ești însă singurul care câștigă!
Umpli tabla de joc
cu nume pentru fiecare zi
în care iubești un om,
el este omul creat de cuvintele tale.
Ai în grije nevoile sale
pentru fiecare dintre ele
scrii câte un poem
cum ar fi, să iubească, să urască,
să se lepede de tristețe.
Jocul se reia zilnic cu alte chipuri
cei simpli câștigă
Întreabă-te cât ești de simplu?
În fiecare zi te poți vindeca de singurătate
este jocul în care redevii om.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răceala
viermele ce adânc sapă în trupul captiv
când vrea trece prin fața ochilor mei
disprețuitor și rece,
îi întorc spatele tușind
cu patima unui fumător ratat,
revolta simțurilor amorțite de veghea
nopților nedormite tulbură lumina.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orizonturi reci
au evadat griji
frici și alte orătănii
din spasmul nopții
aleargă la temelia
vechilor concepții
zilele se zbat în gânduri
reci
lumina se destramă
în fascicule
atomii își pierd electronii
bezmetic bunul simț
se ascunde
te sugrumă obsesii
articulate
să roadă în ticuri
galantarul
pe cerul negru
stelele ard agramat
noblețea se poartă
la trecut
repetenții în cer și pe pământ
sfinții în redingote
joacă analfabet
și peste toate este bine
că încă respirăm!
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Permiteți!
este voie pe pământ?
cerul este plin de griji
de grijile tuturor
ale celor care plâng cu sufletul
ale celor ce mărșăluiesc spre lumină
dați-mi voie să mă întind
tendoanele mele au obosit în zbor
simt că voi muri în valuri
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
mărțișor
șirag de petale roșii
cerul împletit
eternitate în pași albi
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liber
mai liber sunt să înot
printre gratiile tale, viață
clădindu-mă
zi de zi
cu fiecare respirație,
în trupul oxidat
port mirarea de a fi
aș fi putut să fiu arbore,
pasăre, sâmbure,
să nu mă pierd cu firea,
tăcut să fiu
dar am ales cuvântul.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
poetul
a învățat cândva
să călătorească la marginea
timpului, visează
cerul în culoarea inimii
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
poetul
a învățat cândva
să călătorească la marginea
timpului, visează
cerul în culoarea inimii
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un fel de a fi
ca un val pe o mare înfuriată
pătrund în arenă
din somn trezit
asemeni unui soldat cu capul descoperit
ce nu-și salută superiorul,
o neglijență pe care noaptea
nu o poate memora,
se numără stelele
pe un traseu eliptic
ard în fiecare dimineață subiectiv, neștiute,
martore liniștii
fără de început.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eternul gând
Singurătatea este asemeni
unei ploi o privești dar nu atingi cerul,
ai privirea în pământ,
zeii te văd cu îngăduință
poți măsura certitudinea prin ochii lor,
fiecare cuvânt rătăcit îl regăsești
pe buze divine ca o promisiune.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dialogul
bună dimineața
spun repetat
de fiecare dată când se deschide ușa,
- urâți suntem amândoi! adaug
- cum? întreabă ea
- nu vezi cenușa lăsată de timp
pe fețele noastre!
plouă cu ani pe trupurile uscate
să ne dezbrăcam de tăcere,
intrăm în pielea personajelor ce suntem
două umbre pe tărâmul iernii
invit partenera de dans acrobatic
la brațul căreia parcurg viața
- unde am lăsat sărutul?
- unde am lăsat iubirea?
nu-mi răspunde, nu mai este timp
ninge pe morminte
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvintele
Iubire, silabele pe care egoist
le-aș numi ale mele
aleargă precum particulele
infinitului
într-o avalanșă de idei
să acopere cerul ivit
odată cu tine
cea care mă inspiri,
toate silabelele pe care
le-am putea cuprinde într-o suflare
sunt și ale tale
așa cum și eu sunt
al limbii române ucenic
venit dintr-un ungher al singurătății.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu și moartea
cu fiecare moarte
aflu adâncimea apei
în care o nouă mamă
mă naște
cu fiecare nouă respirație
repet mersul desculț
pe margini de oglinzi
învăț lecția
acum râd de ziua de mâine
în care ziarele
vor consemna
următoarea mea moarte
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liftul
între etaje închis în fierul contorsionat
liftul îmi este sicriu,
nu pot să privesc cerul,
fierul mă strivește,
nu-i drept
nu sunt demn de sacrificiu,
ce să înțeleg?
când cerul nu mai este,
tălpile se descompun de durere,
nu mai am țipăt,
acum cu mine moare copilul din suflet
imatur rămân în față durerii.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciune
Doamne,
liber sunt să înot
sub privirile tale
clădindu-mă
zi de zi
cu fiecare respirație,
în trupul oxidat
port mirarea de a fi ființă
aș fi putut să fiu arbore,
pasăre, sâmbure,
să-mi duc esența într-un cuvânt,
să nu mă pierd cu firea,
tăcut să fiu
în arșița cuvintelor.
Tu, iartă-mi necuviința
de a-ți scrie!
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
turnați în cenușă
Ciocul păsării se înfige în trupul de sticlă
în zbor dezarticulat cu aripi risipite.
Bolnav pasărea sapă în
cercul înfierbântat al aerului otrăvit,
se rup cuvintele pământului care frânge
cerul rănit în compasul incandescent.
Inimi planează și se strivesc de betonul încins
tremură carnea lăsată să curgă
cu izvor tăcut se împlinește destinul
plecării din trup.
Cei ce devin zi rup groaza în silabe
sunt fiii neajunși ai tăcerii
se nasc în oceanul de ochi
cu brațe desprinse, turnați în cenușă
vocile lor hașurate
traversează versetul topirii întru ființă.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!