Furtuna
se sparg talazuri în zid de peluză
vântul destramă perdele de ploaie
un zâmbet timid tremură pe buză
aerul furtunos pătrunde în odaie.
îmi murmură în suflet lumina difuză
pe ferestre ploaia se scurge șiroaie
se sparg talazuri în zid de peluză
vântul destramă perdele de ploaie.
sufletul mi-e răvășit de vremea ursuză
furtuna spulberă căpițe de paie
grindina lovește câmpia lehuză
fulgerul aprinde doruri cu văpaie.
se sparg talazuri în zid de peluză
noroiul murdărește perdele de ploaie.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Purificare
mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe
trebuie să dispară mirosul de gunoaie
nimeni vreodată ploaia s-o disturbe.
pe ulița indiferenței au apărut noroaie
în focuri de poveste ard huile și turbe
mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe.
în calendarul vieții mai întorc o foaie
drumurile fericirii în zigzag și curbe
le străbat năucă prin vise o droaie
care nu ar vrea norii să-i conturbe.
mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe.
rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Haiku
Talazuri se sparg
Pe Stix, luntrea lui Charon
Piere-n uitare
poezie de Gorunescu Carmen Lidia din volumul de versuri Pasagere clipe
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarba
A venit vântul dinspre Dunăre, vânt cald.
Și vântul a adus nori.
Și norii au adus ploaie:
Ploaie grasă, ploaie caldă,
Ploaie de primăvară.
Ploaia bună a înviorat pământul,
Câmpul nesfârșit a înviat.
Iarbă cu vârf subțire,
Iarbă lucioasă, sticloasă.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Treime
Stelele cad și mor
Stelele mor arzând
Stelele pline de dor
Ceruri cu dorul sting
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Tu să nu mă aștepți
Tu să mă uiți curând
Tu sparge golul din piept
Candela stinge din gând
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Că te-am iubit, tu știi
Că nu mai vrut, o știu
Că printre nopți târzii
Poate voi sta să-ți scriu
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Simt cum îmi cresc aripi
Simt cum în cioburi se sparg
Simt cum renasc în nisip
Păsări albastre din larg
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Pietre ca sorii, fierbinți
Pietre căzute din cer
Pietre ca mine, cuminți
Stau răstignite la ger
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Poate că voi reveni
Poate că nu, dar mai știi
Poate că iar voi iubi
Pietre ca tine, pustii
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vine mereu
Ploaia cu stropii de nea...
cântec, versuri de Iurie Osoianu (17 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Talazuri de amintiri
Talazuri de amintiri se-nvrednicesc de zor
Sa-mi răvășească truda de pescar
Aveam doar douăzeci de ani și-n Labrador
Primeam furtuni de gradul nouă-n dar.
Din plase, uneori, scoteam iluzii-n loc de pește
Și le triam rapid prin bocaporți
Acum, talazuri de-amintiri mă țin ca-n clește
Și-un romantism rebel mă țintuie în porți.
Pași mici, din ce în ce mai mici
Fac azi din uliță-n pridvoare
Roi de amintiri și mușuroaie cu furnici
Îmi umblă-n creier și-n picioare...
Talazuri de amintiri cu pescadoare.
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dinspre răsărit vântul oftează
Dinspre răsărit vântul oftează ca un om trudit.
Ploaie lină se apropie cu pași mici:
Dincolo de iezerul cu nuferi se aude parcă-n depărtare sunetul unui tunet.
O broască de aur mestecă încuietoarea. Deschide-o. Aprinde ierburi aromate.
Un tigru de jad trage de funie. O smulge din perete și evadează.
Când Han, funcționarul, era tânăr fata Chia-ei trăgea cu ochiul printre perdele.
Zeița fluviului și-a dăruit perna mărețului prinț Wei.
Nu-ți deschide niciodată inima în primăvara florilor:
Un grăunte de iubire e un grăunte de cenușă.
poezie clasică de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondel sărac
Și plouă, plouă, plouă,
Pentru câmpia nouă,
Ce-mi crește în odaie,
De rouă și de ploaie.
Cu mâinile-amândouă,
Vă dau din rouă vouă;
O stea din două-n două
Se-aprinde în văpaie
Și plouă, plouă, plouă,
Pentru câmpia nouă.
Cu mâinile-amândouă,
Aprind stele-n odaie,
Pe ceasul meu de paie,
Ce-arată ora nouă;
Și plouă, plouă, plouă...
rondel de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și era ploaie cu senin
Și era ploaie cu senin
Senin cu ploaie,
Salcâmii ramurile-nchin
Și le îndoaie.
Acuma tot ei înfloresc
De primăvară
Și-un dulce miros răspândesc
În dalba sară.
Un mândru soare scânteind
Pe bolta-albastră
El bate ploaia șiroind
Pe-a ta fereastră.
Și-n haină albă tu apari
Cu pasuri line
Și numai ochii tăi cei mari
Privesc la mine.
Atât de dulce și de plin,
Cu-așa văpaie,
Ah, era ploaie cu senin
Senin cu ploaie.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
ploaie cu clăbuci
doi unindu-se se sparg
fără niciun zgomot
haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și era ploaie cu senin
Și era ploaie cu senin
Senin cu ploaie,
Salcâmii ramurile-nclin
Și le îndoaie.
Acuma toți ei înfloresc
De primăvară
Ș-un dulce miros răspândesc
În dalba sară.
Un mândru soare scânteind
Pe bolta-albastră
El bate ploaia șiroind
Pe-a ta fereastră.
Și-n haină albă tu apari
Cu pasuri line
Și numai ochii tăi cei mari
Privesc la mine.
Atât de dulce și de plin
C-așa văpaie
Ah, era ploaie cu senin
Senin cu ploaie.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Ploaia de mătase
mâinile diafane a ploii de toamnă
mângâie tandru arbori înfometați
ritmul stropilor la dans mă îndeamnă
descopăr cântecul norilor fermecați.
simfonia ploii pe strune de vioară
îmi alină dorul puternic ardent
toamna cochetă în rochie de seară
face spectacol magic pe continent.
ca-ntr-un cult ploaia adapă pământul
seva-i pură fascinantă pe deplin hrănitoare
perdele transparente le flutură vântul
răspândind în lume valuri de răcoare.
ploaia de mătase este precum alintul
așteptat de codri, de fiecare floare.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bacoviană
Șiroaie de ploaie se scurg pe străzi
Lacrimi din cer pe geam poți să vezi
O seară de toamnă în negru pictat
Felinarul din stradă e galben voalat
Umbre de oameni ce par a mai fi
Iubito, eu încă aștept să îmi vii
Am hainele ude și ploaia nu trece
Melancolie, e trist, mi-e sufletul rece
Mă uit afară cum vântul tot bate
Copacii ce plâng la frunzele moarte
Un câine în zdrențe ce latră a pustiu
Unde mă aflu, ce fac, chiar nu știu
Se aud sirene, mai trece o ambulanță
Un drum poate fără de speranță
Un biet suflet ce a trecut prin viață
Ca seara asta cu ploaie și ceață
Departe se aude o voce ce strigă
Sunt doi bețivani ce trag de o sticlă
În urmă rămâne doar fum de țigară
Sunt uzi până la piele, ce frig e afară
Pe-ntuneric păsări plutesc într-un zbor
Iubita mea în seara asta mi-e așa de dor
La tine de aș mai putea s-ajung ca gândul
Prieten m-aș face chiar și cu vântul
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea-ncetișor
Părăsește vântul
Și face talazuri.
haiku de Giorgos Seferis din Șaisprezece hai-ku
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ferestre deschise
Daca vei parasi această primăvară si visul rătăcit,
Trezește-mă cu vântul ferestrelor deschise spre apus!
Dă-mi nemurirea lunii și împletește-mă cu-n răsărit,
Ce-ascunde in perdele de uitare, tot ce eu nu ți-am spus!
Pe mări pictate-n ochii tăi am ancorat corăbii între nori,
Însă furtuni le-au risipit la țărm uitat, scăldat de ploi!
Azi, pescăruși te-au sărutat cu vântul care îmi dă fiori,
Doar prin eclipse rătăcite ne mai atingem amândoi!
Ce vina port si cum sa fug? Ce-mi lași în sufletul pierdut?
Mă duci pentr-o secundă într-un abis uitat în flori de val,
Prin stropii ce se sparg la țărm pășesc ca un necunoscut,
Sunt naufragiat și-un orizont mă învelește cu-acest mal!
Un vis a mai rămas acum stingher prin nopți de catifea.
Iubirea mea te-a căutat mereu in frunzele cu ochi căprui!
Doar cântecul de valuri te-adoarme în stele și-n inima mea.
Cocorii care strigă acum în depărtari, te roagă să rămâi!
poezie de Daniel Luca
Adăugat de Daniel Luca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaie rece...
E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n brațe tu nu stai
Și plâng, și plâng până târziu.
E o ploaie rece de mai...
Și-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...
E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îți amintești tu, oare?
E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat așa departe...
E o ploaie rece de mai...
Dar va veni și vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viață nu e doar furtună!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odaia aerisită
În odaia casei mele,
Cu ferestre și perdele,
Biciuie manipulată
O briză înmiresmată,
Cu aroma din grădină
Și glăscior de la vecină...
Eu inspir și savurez,
Ambele le onorez,
Arunc privirile afară,
Văd lumini de primăvară,
Dulce e culoarea vieții
Și răcoarea dimineții...
În odaia casei mele,
Cu ferestre și perdele,
Biciuie manipulată
O briză înmiresmată.
poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O frunză galbenă
cade pe peluză
- cvartet de flaut
haiku de Daniel Py din Bulles de musique (2013), traducere de Doina Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!
Această ploaie
îți stă bine cu
această ploaie -
să o porți și data viitoare
când ne vom întâlni în respirația
timpului.
îți stă bine și știi asta, te înfășori în ploaie ca
într-un zâmbet de bună regăsire.
te-aș săruta dar dispari între siluete,
mișcătoare zăbrele grăbind umeda amiază.
câteva bătăi de inimă se mai aud
în locul unde ai fost
și ploaia care îmi cade în suflet.
poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-i că fuge doru-n lume
Frunză verde, care-ai fost, galbenă frunză pe ducă,
Bate vântul trist și rece... suflă-n vale, sulfă-n ciucă!
Sufletul stropșit de gânduri, ar fugi, acum, cu ploaia,
Ochii dor de truda nopții, toamna-mi vântură odaia.
Cerule-nvelit de nouri... un' ți-ai dus vremea senină,
De ce lași vântul să sufle... din văioagă-nspre colină?
Schingiuit... se vaită dorul... ca-n gheare de căpcăun,
Mi-e că scapă și-o să fugă, mi-e că nu pot să-l adun.
Brumărel, cu chip de brumă, frunză verde ce ai fost,
Curge ploaia din văzduhuri... ca o bleandă fără rost.
Vântul leagănă și-ndoaie toți copacii... ca-ntr-un joc,
Truda nopții arde ochii... îmi ard ochii de-al tău foc.
Cerule, ascuns de ochii-mi... galbenă frunză pe ducă,
Bate-un vânt rece și trist... toate-mi sunt ca o nălucă.
Pe la geamuri se sparg picuri, verde-i pădurea de pin,
Mi-i că fuge doru-n lume, mi-e că nu pot să-l mai țin.
poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul inimii
cântecul inimii se-aude-n stetoscop
tăcerile se sparg în valuri de emoții
din dragostea pură mi-am făcut un scop
o apăr cu tărie să nu mi-o fure hoții.
imagini senzuale curg din caleidoscop
iubirea mea bătrână trece prin echinocții
cântecul inimii se-aude-n stetoscop
tăcerile se sparg în valuri de emoții.
mă scufund în mare ca un periscop
la picioarele mele zburdă cașaloții
propovăduiesc iubirea ca un episcop
icoane de lumină cumpăr la promoții.
cântecul inimii se-aude-n stetoscop
tăcerile se sparg în valuri de emoții.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!