La Lampa Japoneză

{o cunună de sânzâiene)

1.

Locurile acestea terminate-n cetate
începeau undeva, pe lângă Movila lui Nea Stănică din Nuntaşi
unde al 7-lea anotimp intrase-n poveste
cu Domnişoara de la xerox şi cu Minunica

Din cornul lunii cade o pană
trei voinici ai gândului
un câine de cetate
şi domnişoarele
dau răspuns în strană
din Ană Lugojană

2.

Să te văd, album de vise, cu cărări prin Paradis
cum făcuşi tu să apară o lumină din abis
cum ai ras cu dosul palmei un perete de picturi
şi-ai hrănit cu bunătăţuri şapte suflete cu guri
îndulcite de cuvinte şi-un pahar de vişinată
adunând din toate cele, un acum şi-un altădată

3.

Între două tigăi şi vinete coapte
scenă de poveste:

prima-mi spunea istorioare de la bunica
îmbrăcată-n tricoul de marinar al bunicului
care era paznic de far
şi care purta-n permanenţă un zar
cu care lua hotărârile importante
dând cu zarul, citind spuma
pe care-o făceau valurile
ca un portativ
sămânţă de motiv

Cealaltă
Pas desculţ prin stropi de rouă
Dimineaţa strânge ouă
Şi cocoşul stă pe garduri
Minunica schimbă carduri

4.

Filmai totu-n antiteză
Pe-un ciucuş de pioneză
Ghemotoc, Ionuţ cel harnic
Şi frumosul lui Paharnic
Apărură-n peisaje
Cu un cerc făcând dresaje

5.

Te uiţi la mine Tu şi-mi zici
Că ieri, Arici dintre urzici
Şi muşuroiul de furnici
Lângă Lampa Japoneză
La intrare-n piramidă
Cu un cerc şi o clepsidră
Trei pescari ai gândului
Dau culoare Tympului
Pe uliţa vântului

6.

Ia-le de la capăt cu voce tare.
Apoi şoptit.
După fiecare cuvânt, aşteaptă.

Toate se adună să facă împreună
o cunună de sânzâiene
pentru Lampa Japoneză...

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o speranţă de mister

(Se întindea cărarea lunii)

În seara dintr-un vers cu lună
Sub pleoapă s-a deschis ca-n vis
Un Paradis cu marea-n spumă
Şi trei vapoare din abis

Se întindea cărarea lunii
Spre plaja unei pescării
Unde un pictor şi un câine
Goneau albastru-n clipe vii

O clipă le-a scăpat în mare
Un fulger a căzut din cer
Restul poveştii-l las pe tine
Ca o speranţă de mister
Care
Fiind albastră
Se pare că n-a fost

Călătoria începe acum
Când
Ne faci, ne dai, ne ceri
Un gest de mister

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

13-15 iunie, 1990

(trei zile cu Dileme)

1.

când pescăruşii se opresc din zbor
şi pare că surâd tuturor
vezi cine cântă
şi descântă
prin Tomis trecea
întâmplarea se pregătea

plan mare aveam
cu soarta oraşului
ridică un pic de cortină
şi ceaţa dispare

13-15 iunie, 1990
la Universitatea Ovidius
Simpozionul de Spaţii Ordonate
În ciuda celebrei mineriade
gonacii, cu bâtele prin Bucureşti

de pe dunga zării
se apropie punctul albastru
călare, cântând

2.

tu risipeai speranţa în care raza Încă
îşi aduna sclipirea în peştera adâncă
prin care din poveste treceai în Rodador
unde din miezul verii o floare dintr-un spor
se întâlni-n înaltul cu umbra unui nor...

sunt bine dar un colţ de sferă
învârte în sens invers jumate dintr-o eră
o inegală pantă se risipea-n trecut
şi alta spre cărare-mi lăsa să cânte-un mut

acum se răspândiră, dintr-o veste,
o casă, o stradelă şi-o poveste
rămân la piramidă, scrijelituri de rouă
şi-n mine noduri sfinte fac floare-n cifra nouă

mă plimb în echilibrul unei Leme
lăsat să nască-n tine trei zile cu Dileme

tu te-ai ascuns pe scena-n care jocul
ţinea Hazardu-n Tympu-n care Locul
cânta-n peninsular rostogolind un zar
pahar după pahar
secţionând în (Y)-ci gândul
când clipă după clipă
vin pene de-o aripă
şi zborul dinlăuntru şi afară
ţineau psaltirea veche într-o cântare iară

3.

un bard taie cu barda butucul plin cu noduri,
şi sfera mea se sparse în miile de coduri

în amintirea bilei urc o scară
pe care când se urcă se coboară
Geamănul mi-a lăsat pentru tine
un bilet din caietul lui de aritmetică
"Intr-o clipă ruptă-n două de măruntul Infinit,
am lăsat de ieri sămânţă de salut: Bine-ai venit!
şi punând în clipa bearcă semn pe care nu-l ştiai
am lăsat cârlig la cercul cel pe care-l bănuiai
că-i din bila cafenelei când făceam din toate coduri,
semănate-n curtea veche unde ţin eu nouă poduri
unu-i podu-n care zborul este plin cu porumbei,
altu-i podul amintirii cu şcolari şi cu căţei"

aşa se face că-n ascuns, târziul
înmuguri tăcerea din gardu-n care viul,
curgea într-o pădure, în cea în care fiul,
îşi căuta cărarea şi uşa dintr-o stâncă
adâncă

4.

şi-ar mai fi de spus mai multe
dar acum
la claca serii
toarcem firul de poveste
că de-aicea mult mai este

Doamne, vezi tu via vieţii, să rodească Infinire
din Lumina fără margini, picătură de Iubire

aşa mi-a fost hărăzit
să dau tonul
şi cântecul să-l aud
pe mai multe voci
în ecou

mâine-s Moşii de vară
vreau să îţi spun
se simte bine că
acesta-i un acum
când pescăruşii se opresc din zbor
şi pare că surâd tuturor

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva în care găseşti începutul

(arcade cu dale pi-ra-mi-da-le)

1.

ploi calde de vară-s la arcadele mele
prin ferestrele cartului doi
niiiii-ha-haaaaaaa

corapina prinsese parfum
de ape şi drum

a venit la mine Ana
cu nucii de la Comana
din livada lui Blandiana

orizontul creşte piramidal...

2.

Dorra, cu dragostea
cu ochii ei frumoşi
cu felul de-a fi
cu naşterile ei
când am tremurat pentru fiecare pui
ea a fost "sămânţa"
care-a căzut în inima mea
şi s-a înmulţit

cu ce poţi începe mai bine
decât cu sămânţa
aruncată-n ogorul cel bun

3.

Ionela Lungu de la Humuleşti
a ieşit cu taraba de mărţişoare
între Voivodeni şi Aldeşti
însoţită de-o păpuşară
şi-un fluieraş din solz de peşte...

4.

la început
era un zid
am luat din el
câte o piatră
şi-n cele din urmă
în dreapta zidului
absenţele făcuseră scară

umbra mea o luase-nainte pe ea
iluzia şi singurătatea
gemene
începuseră să-mi semene

omule, e grav.... foarte grav....
acum sunt licantropus... nu ştiu decât să latru... la lună...

o tai pe jos
pe uşa din dos
de unde duce cărarea-n pădurea de ieri
acolo unde se zice
regele peşte-albastru s-ar fi întâlnit cu
Amintirea care
mă loveşte-n plex
cum te loveşte
pe nepusă masă
o bucurie
fără motiv
doar aşa
să fie
o dungă fără tiv

5.

tata-n cânepa topită prinse-un somn cât un copil
ce-nghiţise o pitică învârtită-n ringhişpil
se strânsese lume multă de pe deal, de pe coclaur
ca sa vadă omul care capturase un balaur

trecând prin copilărie
înconjurat de dealuri
şi vie
şi-mi spune-ntr-o şoaptă
geamănă cu tăcerea unei păduri
ţine tu pomul acesta
să-l sădim împreună
să-l îngrijim
să crească
şi să rodească
bolta cerească
tu şi eu
să-l slujim
cum slujeşte credinciosul
lui Dumnezeu

Şi tot aşa,
Din aproape în aproape
Toate acestea s-au strâns
Într-un fel de ştafetă
Care
Dacă ajunge Întregul la tine
Înseamnă că trăieşti
Printre oameni oneşti

pe şevalet
pânza albă aşteaptă

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâne-un răspuns pentru toate

rămâne-un răspuns pentru toate
cum grindina-n ţăndări răzbate
şi-nvârte în scrumul din vatră
o roată cu spiţe de piatră

rămâne-un răspuns pentru toate
cum sângele apă nu poate
să curgă din nou în cetate
el curge cu limbă de moarte

şi curge pe străzi şi în pieţe
de parcă-ar voi să vă-nveţe
şi dansul şi viaţa şi moartea
şi pasul acela ciuleandra

rămâne o zi când se-ntoarce
decembre-n poveste şi sparge
zăgazul şi-această minciună
şireată obscură nebună

sub pledul acesta subţire
ţesând prea firava-amintire
când albul cel alb mai rămâne
zăpezilor toate din lume

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva între ieri şi mâine

coboram în cetate (tiptil)
împreună cu mine-copil

am mers mult slăbisem un kil
mersul devenise ostil

mă-ntorceam ca un câine docil
(renunţasem deci la exil)

se mira copilul din mine (debil)
cât de mult mă implic inutil

eram eu (ca un fitil
între mine-naiv şi mine-abil)

m-am întors din cetate umil
(eram dintr-o dată subtil)

poezie de Călin Hera
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine
mai ştii când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...

acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept

când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine)
mai ştii când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă poetică

Mi-am urzit din sunet şi coloare,
Din cuvinte dure, zi de zi,
Turnul versului înalt, în care
Îmi adorm durerea de-a trăi.

Zi de zi şi lună după lună,
Izvorăsc din mine ca din mări
Insule de gânduri, ce adună
Cânturi fremătând peste uitări.

Ani de ani şi clipă după clipă,
Vierme de mătase m-am făcut,
Fluturul simţindu-l, ce-n aripă
O să-mi schimbe braţele de lut...

Dar cum stau cu lampa lângă mine
Şi cum scriu, un singur ţipăt greu
Din odaia-ţi de bolnavă vine-
Şi ce mic, ce gol e visul meu!

poezie celebră de Ion Pillat din Limpezimi (1927)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa mea îşi vede ţara

Frunzuliţă ram de laur,
Ană, umbra mea de aur -

drum pe jos şi drum pe sus
din apusuri te-am adus.
Sub pleoape, rosturi - ţară -
le culegi întâia oară.

Şi te uiţi, şi vezi, şi vezi
anul tânăr prin livezi.

Celor pomi şi-acestor mume
le surâzi, le dărui nume.

Vrei să pipăi snopii, sapa,
te uimeşte graiul, apa.

Frunza-i alta-n lume nouă.
Fluturi, om, poveste, rouă,

zarea albă-n cerc fierbinte,
şerpii prin amurguri sfinte -

to te miri cum toate, toate
altfel sunt. Ah, cum se poate?

Numai luna, rea ori bună,
ţi se pare-aceeaşi lună.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou fără ramă

pe lampa din odaia bunicii
văd amprentele tatălui meu
(plecat în iarna
în care hornurile au
îngheţat toate amintirile)
par nişte riduri uitate
în durerea facerii

mi-aş dori să mai rămân o noapte
doar o singură noapte în patul
în care am visat-o pe bunica
strigându-l pe Dumnezeu

dar nu mai e timp...

paşii mi s-au aliniat şi
merg îndărăt
cealaltă parte respiră
din sângele unui nenăscut
toate celelalte lucruri
se transformă în nimicuri

dar asta nu mai contează...

pe lampa din odaia bunicii
doarme un păianjen

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde cântecul dimineţii face pui

fumătorul de pipă
ţi-a trimis
un pescăruş din vis
pe care să-l porţi în inima ta
acolo unde cântecul dimineţii face pui

dimineaţa aceasta, de Sfântul Ilie
mă vizitează 1001 de cântece
cel mai mult revine însă unul
care începe cu versul

Diseară să nu m-aştepţi
În lumina cântului
Lângă casa visului
Zboară pescăruşi-n cercuri
Pe spirala gândului

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi sărbătoresc pentru mine

În zori de zi am rătăcit
printre pliurile vieţii mele unde,
amintirile aniversărilor au rămas
proaspete ca şi faţa unui copil poznaş.
Copilă fiind de-ajuns îmi era
o mică cutie cu trei funde roşii
pe scara fericirii voioasă urcam
cu mâna ceru-atingeam
şi de lumina solară ochii-mi umpleam.
Văd însă şi aniversări
când inima de lacrimi era plină,
pacheţele cu daruri lipseau şi nu era lumină...
Lumea întreagă o simţeam ca duşman,
un cer cenuşiu îmi era talisman
şi de lume eram mereu mai străină.
Azi însă, după ce am învăţat
să fac pace cu cealaltă eu,
sărbătoresc căci cunosc sensul durerii
şi ştiu că din lacrimi cresc florile mierii.
Astăzi sărbătoresc pentru mine,
adaug nopţilor mele noi vise
şi-n dimineţi cu realizări ele vor fi ninse.
Astăzi închin o cupă de viaţă soarelui,
vântului, apelor şi iubirii...
Ridic spre înalturi cupe de cristal
din ele beau însetată nectarul vieţii
ce-i acum lângă mine păstrat în antal.
Urări de La Mulţi Ani pentru mine
şi ca odată, acum îmi dăruiesc,
o mică cutie cu trei funde rosii...
Eu cu voi în bucurie o golesc
de conţinutul preţios
compus din trei elemente de folos:
pace, iubire şi-un zâmbet reverenţios!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ai vrut să-ţi dau?

Pe-un cerc am tăcut la 360 de grade
Atât cât minutarul îl parcurge într-o oră
Cu carnea încinsă de focul iubirii
Ce te cerea Timpului cu împrumut.

Pe-un cerc am plâns la 360 de grade
Agăţată de-un ac ce înţepa secundele
Limba în care sufletul meu amar atârna
Implorându-l să facă un popas în iubire.

Pe-un cerc am căzut la 360 de grade
Frântă de atâta aşteptare şi dor
Curgându-mi sudoare din toată fiinţa
Ape izvorâte din singurătatea lutui amar.

Pe-un cerc am înnebunit la 360 de grade
Când mi-am dat seama ce-am aşteptat!
Minutarul a fost surd şi rece cu mine
Ştiindu-te ars în alte inimi şi cercuri de ceas.

Ce-ai vrut să-ţi dau, secunde de iubire şi
făţărnicie?

poezie de Adelina Cojocaru (5 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a fost seară şi a fost dimineaţă

ziua a doua

sunt dimineţi în care mă trezesc învăluit în tristeţe
ca-ntr-o placentă de focă
nu mă îmbunează nimic
o vulpe se plimbă bezmetic prin faţa blocului
clipesc de două trei ori să mă conving că nu e un câine
mi se face dor de maia şi nonsuch park
maia s-a trezit duminică dimineaţă
a mers cu sticluţa de suc la biserică
şi-a luat apă sfinţită să-l facă bine pe tati

o nouă zi cu executare silită
o bancnotă de-un leu rătăcită de vânt
mi se lipeşte de talpă
îmi zic ok o ţigară pentru diseară
când voi rămâne fără ţigări
pe stradă tot mai mulţi oameni vorbesc singuri
poate nu e totul pierdut pentru mine
lucrurile cele mai importante le spui când vorbeşti singur
un tânăr şchiop cu pâine în mână
mă roagă să-i dau un leu dacă am
mă gândesc la ţigara pentru diseară
ştiu că nu-i creştineşte să faci fapte bune
aşteptând la schimb ceva
dar astăzi n-am chef să fiu bun creştin
îi dau bancnota de-un leu şi aştept
să treci pe lângă mine să-mi ceri foc din nou

şi treci pe lângă mine îmi ceri foc din nou
prin cămaşa strâmtă văd sânii tăi blânzi- o pereche de sisserou în sezonul de cuibărit
şi-mi vine să mă arunc între coapsele tale
ca pe ciocanul lui thor:
întotdeauna la ţintă
şi niciodată departe ca să ştiu să-mi găsesc
drum înapoi

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multora le place să-şi dea seama de toate şi ar vrea, aşa cum a spus cel mai ingenios dintre criticii noştri, să ştie prin ce procedeu chimic arde uleiul din lampa lui Alladin.

Balzac în Istoria celor treisprezece, Ferragus
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două cuvinte banale

e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un şanţ adânc în urma ta
şi au început să curgă cuvintele
dimineaţa mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minţii
unde un tu şi un eu se prind într-o joacă

între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu faţa spre un capăt de univers
eu săpând şanţuri adânci
şi gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor

între două cuvinte banale
un tu şi un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie şi câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
şi ne putem iubi în voie
chiar şi aşa
străini cum suntem

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea, un fluture alb

vine din umbră şi muşcă
din marginea urmelor

aşa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieşise din drepturi
tata mă ţinea strâns de mână
ca şi când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de linişte
dimineaţa
mult prea devreme
prin care oamenii trec
urcă şi coboară
dintr-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie

de fapt fiecare
are propria linişte
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aş fi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...

acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniştea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...

pielea îi mirosea a fum

stăteam unul lângă altul
şi ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare

părea trist şi nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă şerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
aşează-ţi capul pe pernă şi
priveşte fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...

şi-am adormit

dimineaţa aerul călduţ
îmi înfăşura trupul
ascuns între palme
simţeam o stare
de sufocare şi teamă
am deschis geamul şi
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămaşă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea

poate neputinţa din mine
nu m-a lăsat să
mă uit prea mult

m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii şi l-am strigat...

undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...

îmi părea cel mai trist lucru
aş fi vrut să strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre şi
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină

abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...

de dincolo pătrundea mult frig...

poezie de Teodor Dume din Carte: moartea, un fluture alb. Editura: Pim Iaşi
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi străini şi-o necunoscută

(semnătură cu întorsătură)

Dintr-o picătură de vreme, 7 stropi de rouă
unul pentru mine, cinci vi-i dau vouă
şi unu rămâne pentru veşnicie
pentru cine-o fi mai la urmă să fie.

În fantasia metafizică, necunoscutul nostru
"îşi făcea de vorbă cu pereţii şi vântul"
cu gândul dus şi întors
ca fuiorul tors
din cânepa topită-n Crişul Alb

Stând pe pietroiul din cetate, celălalt străin
cu ochii mijiţi, filtra-n mreje de iluzii
întâmplări din calendar
cu locuri, oameni şi jocuri
şi-o semătură cu degetul pe nisip
Joi, 22 august, 2019, ora 9:09

Asta da, semnătură cu întorsătură.
Cu oră potrivită. Nici prea de dimineaţă
şi pripită, nici prea spre amiază.
Din nu ştiu care pricină, dintr-o dată,
din mijlocul frunţii străinului
străfulgeră un ochi, ca o oglindă din care
ieşea o necunoscută...

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai un strigăt

eram acolo, în mine,
trebuia să mă trezeşti cumva
dimineaţa,
înainte de plecarea nebunilor prin lume,
trebuia să mă trezeşti aşa cum mă ştiai tu,
în închipuirea ta,
trebuia să mă cauţi lângă tine,
eram demult în mine,
în sinea ta,
în trupul de lângă tine,
în smintitul de alături,
din capul tău,
trebuia să mă opreşti doar din
plecarea din mine,
să întinzi mâna ca să mă
transformi în bezmeticul pe care îl vroiai,

mai stai un gând,
o poveste,
mai stai vreme de-un dor,
de o minune,
mai stai un strigăt,
mai stai o părere,
de-o părere de rău,
mai stai de-o cetate,

mai stai tu,
în tine,

nici nu ştii cât de repede
putem pleca din noi,
când felinarele din oameni se sting
în trupurile nopţii,
când nu are cine să ne oprească
a ne alunga
pe noi
din noi înşine
şi din
ceilalţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte cu iele

Într-o trăsură din lemn de soc,
caii de foc poartă, eteric, în noapte,
Sânzienele redeşteptate.
Alunecând pe trei raze de lumină,
Catrina, Marina şi Zalina
îşi revarsă pletele,
îşi împletesc degetele
şi, în legănat uşor,
ies dintre razele stelelor...
La lumina picurând din lună,
rup cu tăcerea cântecului
liniştea din poiana cerbului...
Ele dansează împreună,
se rotesc în cerc,
apoi până la ziuă petrec,
învăluite în vestmintele
vaporoase, iluzorii, de mătase.
Ascunsă, la poartă, după un par,
în care atârnă, real,
o căpăţână de cal,
m-am văzut atât de mică şi banală,
încercând să le ating,
la picioare, clopoţeii de argint.
La cântatul de cocoşi obraznici,
caii de foc s-au pregătit
să facă întoarsă calea, falnici,
lăsându-ne
din Noaptea de Sânziene
numai miturile perene.
Pătrunsă de vis,
geana gândului am deschis,
pentru a pricepe că numai
Sânzienele pot să atingă,
cu mâna stângă,
din înaltul cerului,
Toarta Pământului...
Pe tine, cel ce le-ai văzut,
ca să nu te atingă păcatul,
până în zori spală-te în rouă,
la lumină de lună nouă...

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!