Telefonul
La capătul firului
sunt secunde pe care timpul le înrămează
spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei
desprinde silabe din carnea cuvintelor
se naște strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge
întunericul iscălește vocale pe diapazonul vocii
clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare
stinsă în marea de foc a zborului
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ciclul poetic Unsprezece Septembrie:
Bem - 1
pasărea fără aripi
se așază la masă cu noi;
are ciocul îmbibat în sângele scurs,
uimitor,
peste timpul rănit pe care îl cercetăm
prin ecranul cu pești toxici, alături
de halba cu bere sortită
să aducă aerul bolnav al
rației de viață.
Liniștita prăbușire ne inundă venele
la New York se moare.
Mâine este ziua mea.
Unsprezece Septembrie 2
turnați în cenușă
Ciocul păsării se înfige în trupul de sticlă
în zbor dezarticulat cu aripi risipite.
Bolnav pasărea sapă în
cercul înfierbântat al aerului otrăvit,
se rup cuvintele pământului care frânge
cerul rănit în compasul incandescent.
Inimi planează și se strivesc de betonul încins
tremură carnea lăsată să curgă
cu izvor tăcut se împlinește destinul
plecării din trup.
Cei ce devin zi rup groaza în silabe
sunt fiii neajunși ai tăcerii
se nasc în oceanul de ochi
cu brațe desprinse, turnați în cenușă
vocile lor hașurate
traversează versetul topirii întru ființă.
Unsprezece septembrie 3
Primele Ore
În sângele învolburat frica bântuie
în perfuzii.
Văzduhul înghite suflarea.
se așterne tăcerea în copaci.
Ninge peste apa interzisă
Umbra vieții miroase a duhoare,
fuga continuă din timpul suferind
spre colindul de iarnă.
Vânătorul sună din goarnă,
căprioare traversează orașul,
într-un decor pustiit
rujul iubirii
își tulbură culoarea.
Se aud primele sirene,
iarba va răsări prin ciment.
Unsprezece Septembrie 4
Aripile noastre
Sânul tău gust al piersicii plânge
în epava unui vis răstignit
expus zborului neterminat
nu-ți fie frică,
norii poartă chipul nostru
vom avea aripi
din tencuială trupurile captive
se vor desface în lumină
ușile deschise
vor lăsa iarna în toamnă
este timpul
să abdicăm
din visul care decora altădată cerul
în căutarea primăverii.
Nu-ți alunga zâmbetul
vreau să-l păstrez
în ființa care se zămislește
din foc și cuvinte
în liniștea așternută
vom avea aripi
Unsprezece Septembrie 5
Gândul fiului
De astăzi mama va împleti așteptarea
în părul păpușilor din geam
cu cârlionți de mătase din pletele lunii
pe buze le va pune ruj din praful de stele
își va dori la masă fiul
dar acesta nu va mai avea suficientă lumină să
învețe numărătoarea secundelor în drumul spre casă.
în mod permanent
ea va locui în salonul dimineților albastre,
căluții de mare și berzele o vor însoți.
Din coșul lui cu rufe purtate
va scoate cântecul de patefon pe care îl ascultau împreună,
apoi meticuloasă îl va înveli în straie
de duminică.
După amiaza va pregăti cina pentru timpul
șchiop
Unsprezece Septembrie
Telefonul 6
La capătul firului
sunt secunde pe care timpul le înrămează
spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei
desprinde silabe din carnea cuvintelor
se naște strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge
întunericul iscălește vocale pe diapazonul vocii
clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare
stinsă în marea de foc a zborului
Unsprezece Septembrie
Pompierul 7
sângele se preschimbă în durere
aerul toxic te învăluie gata
să acopere sirena ce te orbește
cu sunetul ei
de la capăt sunt rândurile
arate în toamnă berzele
își au cuibul în cuvinte
totul sună atât de straniu
încât ecoul se pierde
sub lespezi de apă fierbinte
am pieptul încordat de căutare
platoșa grea de nerespirat
strivește numele tău Doamne
Unsprezece Septembrie
țipătul 8
din stradă
țipătul
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
tulbură apa
aduce teama,
imagini străbătute de frig
asaltează
inima.
Unsprezece Septembrie
Ultimul țipăt 9
țipătul taie cerul
umple memoria secundelor
pătrunde prin vertebrele aerului
focul
acoperă vuietul lacrimilor
la încleștarea timpului
arșița stinge cuvinte
scrie alfabetul tăcerii
intră în chemarea
genunii
să ardă neputința respirației
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jurnal
întunericul
te copleșește,
pierzi încrederea
prin cutele sufletului,
devii o sumă de fricii,
zâmbetul dispare,
ca să respiri te uiți pe geam,
amintiri îți deschid ochii închiși înăuntru,
prizonier tăcerii petreci ziua în fugă,
inconștientă alergare
treci de obstacole, te impidici în idei
ca un elev corijent
intri în toamna repetării.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împărații
este singurul oraș ce are
împărați la fiecare capăt,
la capătul sudic cezarul
cu sânge rece taie și spânzură
chiar și timpul îl agață în cârligul pentru carne
la capătul opus sub un maldăr de cărți
ce-i cotropesc teritoriu
un alt crai pune infinitul în fracții,
în diminețile reci
când nu are cu cine să se certe
judecă blând melancoliile,
stăpânii se respectă, nu se văd, nu-și vorbesc
stau de strajă nelinistilor creatoare.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Animalul
m-ai îmbogățit cu lacrimi
vijelii se întrec
marea mă împinge
ca pe o epavă
asaltată de vânt
lupt să ajung la suprafața
cuvintelor
tornade amenință
să mă scufunde
sunt animalul
pe care-ți verși nervii
iți port desaga grea
lasă-mi inima să respire
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aripile noastre
Sânul tău gust al piersicii plânge
în epava unui vis răstignit
expus zborului neterminat
nu-ți fie frică,
norii poartă chipul nostru
vom avea aripi
din tencuială trupurile captive
se vor desface în lumină
ușile deschise
vor lăsa iarna în toamnă
este timpul
să abdicăm
din visul care decora altădată cerul
în căutarea primăverii.
Nu-ți alunga zâmbetul
vreau să-l păstrez
în ființa care se zămislește
din foc și cuvinte
în liniștea așternută
vom avea aripi
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jurnal
ntunericul
te copleșește,
pierzi încrederea
devii alcătuire a fricii,
zâmbetul dispare,
ca să respiri deschizi geamul,
frânturi de amintiri vin
ochii se deschid lăuntric,
prizonier tăcerii petreci ziua în fugă,
inconștientă alergare, cursă nebună,
treci de obstacole, te impidici în idei
ca un elev corijent
intri în toamna repetării.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alergare
mama din conul ei de umbră strigă,
eu nu aud,
merg pe malul râului
în care luna se ascunde
la mine ajung cuvintele tatei urmate de liniște,
scăpate din cleștele nopții
au nume, se aleargă unele pe altele
într-o fugă în care timpul
rămâne în urmă, se adună și plânge
ca un copil stingher
părăsit de speranță.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ulise
ai fost la capătul drumului
să-i duci Penelopei
aurul
singur în cer nu ai omorât
timpul
ai alungat obsesii
frica nu te-a înconjurat
ca pe un bastard
vei deschide ușa
să mărturisești
focul
părtașii ți-au fost zeii
alungă ploaia
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul absurd
nu pot să mă îmbrac
cuvintele tale
se revărsă
sparg liniștea străzii
năruie piramidele din cer
unde mă uit
unde mă duc
orizontul este pângărit
cu flăcări
ochiul reține reduce
zborul
îngrădit cu citate
la limita absurdului
cusute de cuvinte
ce strâng respirația
poftim de te îmbracă tu
de poți din silabe
fă-ți costum
mută-ți cărarea pe mijloc
din casa jocului ieși
nu îngropa energii
traversând
prin viață cu spatele
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
de atâta bine ne ia tristețea în brațe
împreună alcătuim un pom de iarnă
cu beteală și lumini
suntem asemeni unui circuit electric
în care curentul nu mai circulă
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
turnați în cenușă
Ciocul păsării se înfige în trupul de sticlă
în zbor dezarticulat cu aripi risipite.
Bolnav pasărea sapă în
cercul înfierbântat al aerului otrăvit,
se rup cuvintele pământului care frânge
cerul rănit în compasul incandescent.
Inimi planează și se strivesc de betonul încins
tremură carnea lăsată să curgă
cu izvor tăcut se împlinește destinul
plecării din trup.
Cei ce devin zi rup groaza în silabe
sunt fiii neajunși ai tăcerii
se nasc în oceanul de ochi
cu brațe desprinse, turnați în cenușă
vocile lor hașurate
traversează versetul topirii întru ființă.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Absurd
nu pot să mă îmbrac
cuvintele tale
sugrumă respirația
îneacă orele
amână răsăritul
sparg liniștea străzii
năruie piramidele din cer
unde mă uit
unde mă duc
orizontul este pângărit
cu flăcări
ochiul îngrădit întârzie
zborul cu citate
la limita absurdului
sute de cuvinte
strâng respirația
poftim de te îmbracă tu
de poți din silabe
fă-ți costum
mută-ți cărarea pe mijloc
din casa jocului ieși
nu îngropa energii
traversând
prin viață cu spatele
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Duminică
soarele
năruie catedrale
zidite
din cenușa cuvintelor
îngerii prezenți
la spânzurătoarea
orelor
primesc
iertare
din
ochii mamelor ce clădesc
cu lacrimi
încăperi pruncului absent
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cândva
au invocat-o
ca și cum și-ar fi recunoscut vina
democrația era fermecătoare în gând,
se vorbea despre ea, în numele ei,
la ospețe,
au făcut-o prizonieră cuvintelor,
se foloseau de ea
ca de un atribut în toate ocaziile
publice,
nu era accesibilă tuturor,
renunțările succesive
îi stirbeau frumusețea,
eșecurile le aruncau în spinarea ei,
timpul se strângea în poveri,
imnuri triumfale
au condus-o la groapă.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oceanul
în ape reci stânci împădurite
stârvuri de corăbii
pânze sfâșiate
munți de valuri spală
căutate țărmuri
fecioria neînfricată a pădurilor de azbest
prima respirație nopți de nepătruns
zări sunt ninse
zodii necitite cerul se desparte
cântec de cocoși
nuditatea îmbracă raiul din Pacific
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciune
Doamne,
liber sunt să înot
sub privirile tale
clădindu-mă
zi de zi
cu fiecare respirație,
în trupul oxidat
port mirarea de a fi ființă
aș fi putut să fiu arbore,
pasăre, sâmbure,
să-mi duc esența într-un cuvânt,
să nu mă pierd cu firea,
tăcut să fiu
în arșița cuvintelor.
Tu, iartă-mi necuviința
de a-ți scrie!
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vocale și consoane
Curg consoanele întruna
Cavaleri pentru vocale
Limpezind în vechi pocale
Vinul ce-ncălzește struna
Punct și virgulă. În parte,
Semn mirarea lasă-n urmă
Ca mioarele-ntr-o turmă
Când ciobanul le desparte
Un zig-zag mărunt de slove
Lanțul de silabe trece
O pădure verde, rece
Orizontul que si muove
Și văzută și ascunsă
Ne rămâne numai cheia
Un mister cum e femeia
Ce te pune în derută
Cin'le paște, nu-și mai frânge
Vag dorințele de zbor
Semnele ce înfior
Întunericul din sânge
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinții
cu fiecare literă a numelui tău
ivit din carnea lor
părinții ades te chemă,
amintiri cucernice
atinse sunt de gânduri,
piscuri albe
în cerul așteptării
pielea lor zbârcită încă tremură,
ridicole par acum stelele arzând în van,
jocul memoriei pătrunde tot mai adânc
scoate din tăcere soapte.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alb
gândul alb
asemeni unei păsări
ridică aripile
cerul colorat de inimi
marea respinge epave
la țărmul scoicilor moarte
soarele triumfător
ascunde umbrele în suflet
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Praf
orizontul pângărit sub cupola toamnei
se acoperă de tăcere,
egoistă este zarea,
din mormane de moloz
se ridică praful,
pompierii nu mai sunt
s-au înecat să-și ceară nemurirea,
strada este învăluită în armonia
dezechilibrului,
moartea suverană domină așteptarea,
ironic și cinic mușc din culoarea gri a armistițiului.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!