S-a pierdut prin mine şi era ca mercurul, nu reuşeam să o prind dar ştiam că este acolo, ba în mâini, ba pe buze, ba în inimă, ba în creier. Ce să mai fac decât să accept că n-o mai pot scoate din mine?

Claudiu Chicu în Iubesc viata,sunt un mincinos, II
Adăugat de blindsenses
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ţigară

Este mai complicat decât pare a fi.
Ai un pachet în faţă.
Multe posibilităţi.
Nu este chiar întreg.
Lipsesc doar câteva bucăţi.
Este în regulă.
Toţi avem un trecut.
Am făcut alegeri care ne definesc.
Alegeri care spun cine suntem,
de unde venim şi încotro ne îndreptăm.
Eu te accept aşa.
Acum, te rog, alege una.
Ştiu că avem trăsături comune,
ne învârtim şi ne aşezăm în acelaşi spaţiu.
Ai putea spune că suntem toate la fel.
Dar nu.
Pentru o secundă una dintre noi este diferită.
Este specială.
Acela este momentul în care faci o alegere.
Şi m-ai ales pe mine.
Mă scoţi din rând.
Mă studiezi.
Mă tragi uşor.
Mă prinzi cu ambele mâini,
mă roteşti între degete,
îmi prinzi umerii şi genunchii cu mâinile şi
mă roteşti coleric trăgându-mi pe nări parfumul
puternic.
Îmi prinzi gâtul cu buzele într-o muscătură fermă
şi totuşi blândă, caldă, tandră.
Îţi fac rău şi totuşi mă doreşti atât de tare.
Îţi fac rău.
Atunci de ce zâmbeşti?
Mă vrei?
Te vreau.
Vreau să mă consumi cu totul,
să-ţi intru prin plămâni,
prin inimă,
prin creier,
prin corp,
să te inund cu totul şi
să mă pierd milimetru cu milimetru prin tine.
Hai aprinde-mă.
Şi atunci îl aud.
Zgomotul.
Acel zgomot urmat de o usturime care nu distruge,
ci vindecă.
Îl simt cum îmi arde picioarele
dar nu mă tem.
Nu mă tem pentru că ţi-am ajuns pe buze,
ţi-am pus stăpânire pe gură şi
acum mă pot juca în sfârşit cu limba ta.
Ai tras adânc.
Te simţi puţin ameţit,
îmbătat de aromă.
Te simt vulnerabil şi
prind putere cu fiecare muşchi pe care ţi-l relaxez.
Ameţeală,
eu mă îmbăt cu tine,
tu te îmbeţi cu mine,
ne consumăm reciproc şi
ne satisfacem dorinţele.
Mai trage, te rog!
Mai frânge-mă între degetele tale!
Mi s-a încins spatele şi arsura avansează spre gât,
nu mă poţi lăsa acum!
Sunt la fel de dependenta de tine aşa cum tu eşti de mine.
Mai soarbe, mai trage, mai gustă-mă o dată.
Se apropie sfârşitul.
Ştiu asta, îl simt, e aproape.
Prinde-mă mai strâns şi soarbe-mă cu totul.
Contopeşte-mă cu fiinţa ta.
Şi atunci când arunci ce a mai rămas din mine în scrumieră
să nu o priveşti cu amărăciune.
N-am plecat.
Eu sunt prin tine,
alergându-ţi prin celule,
prin ţesuturi,
prin sânge,
prin minte,
prin trup.
Nu te voi părăsi curând.
Aprinde alta.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet Pierdut

Suflet pierdut prin infinit
Numai la tine s-a gandit
Si zici ca nu mai are rost
Ca tot ce-a fost s-a terminat
De parca nici nu te-am iubit
De parca eu te-as fi mintit...

E vina mea
Si nu stiu ce sa fac
Ma intreb de m-as putea schimba
Sa pot sa-ti fac pe plac...

Plang si suspin
Asa din senin
Incerc sa cred
Ca nu te pierd
Dar realitatea e prea dura
Ca dragostea mea pura...

E prima oara
Cand mi-e frica
Ca te pot pierde
Si nu mai am putere...

Incerc din rasputeri
Sa iti explic
Ca nu te-am dat uitarii
Dar nu ma lasi sa-ti zic
Si totusi spui ca ma iubesti.

poezie de Claudiu Stratulat
Adăugat de Augustina Gorgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La teatru am ajuns căutând filmul. A fost o revelaţie a omului conştient, care trece de la copilărie la maturitate. Atunci mi s-a părut că au devenit foarte conştiente şi raţionale lucrurile acelea. M-am gândit aşa: nu voi putea face şi pian şi film foarte bine în acelaşi timp. Îmi place filmul foarte mult, îmi place şi muzica foarte mult. Ce pot să fac mai bine? Am avut mai multă încredere în mine că pot să fac film – spun film pentru că atunci nu ştiam că o să fac şi teatru – şi să răzbesc prin mine făcând film.

citat din Medeea Marinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce ştiam era că muream de foame şi că trebuia să plec de acolo. Mă simţeam îngrozitor că voiam să mă salvez doar pe mine, nu şi pe ele. N-aş fi vrut să gândesc una ca asta despre mine. Dar, la urma urmei, ştiam că şi ele ar fi făcut la fel. Nimănui nu i-ar fi păsat de mine dacă ar fi avut şansa să plece. Eu aş fi simţit doar curentul iscat de uşa trântită în urma lor.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci inimă...!

Nu ştiu s-o fac acum să tacă,
Inima mea, ce mult mai plânge...
Viaţa mi-a devenit opacă
Iubirea lipsă, mult mă frânge...

Şi lupt cu mine să prind zborul,
Să pot zburda spre ape line...
Din suflet mi se zbate dorul,
Acel ardent dor despre tine...

Taci inimă! Şi nu-mi mai plânge!
El n-a ştiut a te iubi...
Nu a ştiut verbul "învinge",
Să îl aplice... pentru a fi!

Şi lupt în fiecare seară,
Când gânduri cântă către mine...
Lumina inimii, amară
Căci îmi lipseşti şi nu mi-e bine...

Aşa ai vrut şi ai ales!
Nu m-ai iubit cum meritam...
Şi scrumul apoi s-a cules,
Dintr-o iubire ce-o visam...

Taci inimă şi nu mai plânge!...
Nimic nu e întâmplător...
Credinţa inima înfrânge
Şi soare este-n viitor!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

Tatăl nostru carele umbli tehui prin biblioteci
şi te faci că asulţi şi te faci că-nţelegi
şarpele din mine se hrăneşte cu cărţi
nimeni acum n-l mai poate ucide.
Ştiu că emoţiile sunt mai reale decât aceste pagini
ce ziua şi noaptea muşcă din mine
şi ştiu că sunt singur pierdut că femeile mor
aşteptându-mă prin spitale
ştiu pe de rost aurorele ţărmul merii-nfloriţi
ştiu ştiu. Dar nu mai pot să aleg.

poezie de Aurel Dumitraşcu din Furtunile memoriei (1984)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ştiam

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu ciobul căzut dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător.
Un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

nu mai sunt
decât o privire
am secat prin vara fierbinte din mine
nu mai am iubire
un fir de păr alb mă strigă
ei... ce-i cu tine?
mă uit pe geam şi este întuneric
perdeaua... şi ea se uită strâmb la mine
este acolo
un scaun, prin geamul de întuneric
îl vad
un gol şi-un scaun, pe care
nu mai stă nimeni!

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoială rezonabilă

N-o fac aicea pe bolândul,
Eu sunt un tip cum se cuvine,
Dar nu pot să mă-mpac cu gândul
Că s-a îndrăgostit de mine.

epigramă de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modestie

Chiar când n-o să mai fiu viu
Eu clonarea n-o accept:
Fi'ndcă nu suport să ştiu,
Lângă mine alt deştept!

epigramă de Vasile Matei din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă ca ploaia

agăţ de mine cerul cu-n braţ
pe-un munte bat sunete
cârlige atârnă drept mâini de inima mea
mă strânge-o gheată
strada trece fără mine
caut colţul după care m-am pierdut
cânt sunete mută de pe un portativ
dintr-un ieri de viaţă
am mai rămas doar cu-un strop de suflet

Ascultă! De mă vrei
caută-mă la prima bătaie de inimă
păsările nu mai vor să vină
am rămas fără cer
nu mai sunt decât o fântână secată
căreia îi este sete

iubeşte-mă ca ploaia

poezie de Viorel Muha (aprilie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al clipei

Mai mult decât această zi e amintirea zilei
Ce şi-a turnat tiparul pentru năruire
Şi din această formă n-o mai scoate nimeni.
Mai mult decât pot să-mi aduc aminte
Clipe şi ceasuri dragi răsfrânte-n minte
Care-au topit metalul preţios al flinţei
Nu-i nimeni decât mine cel mai mult
Şi nimeni nu-i nici cel mai gros sau strâmt
Nici cel mai scund nu poate fi ca mine...
Cât mă detest aici atâta sunt si umilinţei
Nu-i cer răsplată sau răsfăţ; nici bir credinţei.
Mai mult de-acestea sunt în cele ce nu sunt
Şi niciodată n-am să fiu mai bine
Puţinul din această clipă apropiindu-mă
Şi-al clipei sunt din ce în ce mult...

poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

M-am depărtat pierdut de mine însumi,
M-am rătăcit şi drumurile-am încurcat,
Amare lacrimi, mă-necau în plânsu-mi,
Iubeam în tihnă, tăinuitor, însingurat.

Paşii îmi rătăceau înspre cărări pustii
Fără orientări, direcţie sau sens,
Nopţile-albeau în căutările târzii,
Dorul mocnea, ardea tot mai intens.

Înfrânt, mă strecuram pe-un drum rătăcitor,
Speranţele în neant se năruiau agale,
Mi-am revenit într-un târziu, mânat de dor,
Oprindu-mă şi întorcându-mă din cale.

M-am regăsit cu mine şi-arăt ca la-nceput,
În al uitării val s-a şters şi amintirea,
Nu reuşeam să regăsesc din ce-am pierdut
De nu m-ar fi întors din drum, la timp, iubirea.

poezie de Nicolae Matei din Linişor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lucrul acela din mine...

Când
lucrul acela în mine
este mai mare decât mine,
el se potriveşte în mine
şi mă completează;
când
lucrul acela în mine
este mai mic decât mine,
mă răscoleşte
şi mă face să-mi iau zborul
liberă;
când
lucrul acela în mine
este egal cu mine,
eu nu sunt echivalentă cu el în aceeaşi proporţie;
iar când
mă părăseşte,
şi se pare că-o face permanent,
chiar şi atunci
mai este încă
în mine –
cu siguranţă.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte...

E întunerc, târziu,
Trecut de ceasul unu al nopţii.
Telefonul nu vrea să intre în repaos.
La fel şi timpul...
Vorbesc neliniştită cu mine şi despre mine.
Ochiul s-a adâncit în întunericul din afara mea,
Dar în mine se propulsează imagini
Despre care nici nu ştiam că există,
Imagini venind dintr-un alt timp,
Dintr-o altă oglindă.
Răspunsuri haotice
Aleargă prin labirintul necunoscutului.
Starea alpha...
Răspund... cui?! ce?!
Nu mai contează, atâta timp
Cât nu mai caut ieşirea din mine.
În zori voi fi din nou eu,
Un răsărit ca o roză ce abia înfloreşte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul poem

Azi nu mai pot privi cerul în ochi.
Faţa lui tristă
e oglindirea feţei mele.

Cuvintele au vrut să-l străpungă,
dar s-au întors la mine,
fulgere.
Şi-un strigăt al fiinţei s-a pierdut
prin desişul de stele.

Era prima lacrimă a mamei,
primul meu poem.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Intermundii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi este cu mult mai uşor să prind rădăcini şi să fac să crească în mine forme noi - decât să le cioplesc în marmură.

citat celebru din Constantin Brâncuşi
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să mă uit

Oh, a murit Primăvara, de mine să uit aş vrea,
Să mă uit aş vrea în braţele unei fericite coline,
Acolo unde nici vântul puternic nu se mai vrea,
Decât fugarnică umbră travestită în nai.

Mi-am promis un măr ionatan să-mi bată în inimă,
Cu marea aproape şi ea, popor fumegând a oglinzi,
Scoici adunate cu perle-n visare-i, prin sânge-i,
Ah, de mine aş vrea să mă pierd, a murit Primăvara!

Ah, a murit Primăvara, aş vrea să mă uit roşu teribil,
Vers bine scris, verbe zburânde, lacrime leneşe,
Boare de suspin tandru de fină, de mine să uit aş vrea,
Să mă uit întunericului tău de pe buze, verde aş vrea!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem rătăcit

Am pierdut un poem, nu ştiu unde l-am pus,
Era dragoste-n el dar acum s-a ascuns,
Îl tot caut de zor, de-l găseşti, să mi-l dai
Aş fi vrut să-l recit, lângă mine să stai.

Hai... adu-mi-l te rog, am uitat tot ce-am scris,
Ce e-n el nu mai ştiu, le aştern ca prin vis
Şi de n-am să-l găsesc părţi, din viaţă-am pierdut,
Ascunsesem în el doar iubiri din trecut.

Nu aş vrea să le pierd chiar de altele vin,
Cele care au fost, n-au contat mai puţin,
Amintiri ce-am avut nu mai am fără el,
Îmi dispare trecutul, nu rămâne la fel.

Am pierdut un poem, poate-un alt am să scriu,
Tu ce faci? L-ai găsit? Ştiu că este târziu...
Chiar nu vrei să te laşi până nu-l vei găsi?
Înţeleg... dacă-l ai... poţi la mine veni.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!