Ai fost acolo

ai fost acolo
lângă zâmbetul neterminat
unde galbenul cucerea spaţiul ocupat de verde
emoţia respira deasupra cuvintelor
sideful de unghii sclipea băgându-se în seamă
noaptea se auzea din căldura pietrelor
nesfârşitul domnea între cer şi pământ
închiderile ne-au învins
pauzele au dispărut
reîntoarcerile au rămas pictate-n poem
totul se închide
golul se resetează
nimicul se împarte la doi
ceaiul de seară fierbe halucinant
trezind sângele neadormit între pereţii neclintiţi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sol major

sentimentele vibrau ieşind
din corzile viorii în sol major.
o rupere lentă de bemoli şi diezi
înviau inima printre vişinele căzute.
închiderile deveneau învinse şi libere.
între pauze, în stânga şi în dreapta mea,
trezirea neobişnuită cobora pe răni
într-un torent fluid.
silueta ta verde eclipsa recviemul pentru roşu.
tăcerea respira.
partea tristă a rămas în paltonul negru din vestiar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul adevărului

era undeva între cer şi pământ
acolo se topeşte soarele
în mâinile îngerilor
femeile poartă rochii albastre
din zâmbetul lor se nasc stelele
la ele ne uităm noaptea
între cer şi pământ se cuibăreşte
fericirea noastră când iubim
acolo zburăm când reuşim
să evadăm din lumea asta
te întrebi unde eşti dacă nu-i cerul?
poţi să înoţi şi să zbori
să mergi încet
sau
sau
să fugi fără să simţi nimic
locul ăsta nu e raiul
nici iadul nu poate fi
aici se pliază spaţiul
şi dacă păşeşti dincolo de linie
eşti un copil sau
un adolescent îndrăgostit
de femeia cu rochie albastră
sau
sau roz
eşti vrăjit de această vrăjitoare
care te poate distruge
te întrebi ce-i locul ăsta
unde te simţi cu adevărat fericit
unde levitezi în jurul trupului
şi pluteşti deasupra ta?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar vânt

Între răsărit şi apus
A mai rămas o filă.
Între cer şi pământ
A mai rămas un zbor.
Între buze şi cânt
Se frânge un cuvânt.
Între noi
Rămâne doar vânt.
Pe urmele tăcerii
Mă frâng.
Te strig.
Ecoul se rupe
La capăt de gând.
Aripile mă strâng.
Între zori şi asfinţit
A mai rămas un rând.
Scrie-mi pe el
Un pas
Să te ajung.
Rupe tăcerea din glas...
Între cer şi pământ
Sentiment frânt.
Între noi doi
Doar vânt.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm

dorm invers,
opusă spaţiului cu margini,
pereţii răpuşi de alb se dau la o parte.

dorm pe umărul tău
şi în golul tău pe dinăuntru.

în gustul cu o altă culoare
neucisă de întuneric,
captivă în ţesătura de vise ce plutesc.

intru în golul umbrei tale lent şi nedurut,
între paranteze timpul stă pe loc.
dorm invers, în ungherul curbat spre lumină,
în colţul de taină rămas în albastru.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cum

te vreau
ţinut de mână
cu un cuvânt
când visele dau pe afară într-o cumpănă
chiar de nu eşti într-un balsam
şi vorbeşti şi atunci când nu tac
devenim atât de înalţi agăţaţi de raiul nostru imaginar
şi chiar de plouă prea des între noi
mâinile noastre sunt interesate să se atingă
şi chiar de spaţiul e frânt
şi macină existenţa în lucruri mărunte
există o formă neperisabilă
de întreg între noi
aceeaşi goană la sfârşitul plecării
de întoarcere înapoi
ca şi cum un loc rămas neadormit ne aşteaptă

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizontul năvăleşte dezmăţat

orizontul năvăleşte dezmăţat în pictura ierbii,
chiotul de flori se dă la o parte,
mi-s largi braţele ce le cuprind
şi-n treacăt îmi strivesc ochii albaştri.
sunt într-un zbor de fluturi
ce taie albastru spălat de ploi,
între minus şi plus infinit,
pe calea ce nicicând n-o voi străbate.
coloşi de gânduri mă-nconjoară
înfloriţi de ispita lunii,
cu fantomele îmbrăţişărilor pictate-n apus,
eliberând destinul de căruntele amintiri.
stăpânesc geometric doar spaţiul meu
tocmindu-mă cu noaptea pentru stele
şi mă doare umărul tău stâng
ca şi piramida cuvintelor prăbuşită
în locul ce-nverzise ochiul orb.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galbenul scuturat...

Galbenul scuturat din verde
ne-a adus pe marginea unei gropi confuze,
unde nimicul amestecat în colb
se agaţă de tălpi şi ne intră în ochi.
Se-ncheagă o boltă atrofiată a cerului,
stele ciudate apar licărind,
mâini vlăguite cad pe lângă trup.
Gânduri lăsate în cădere liberă ne abandonează
diferit în spaţii diferite,
tăcerea ne leagă fără cuvinte.

Încăperea se goleşte de lună
hainele programate
să ucidă movila de gânduri
sunt doar un truc lejer
ca şi jumătatea mea provizorie, din oglindă
ameliorând o stare vulnerabilă
prin pantofii cu toc înalt.
Peste undele galbene coboară albastru
rearanjând cioburile din tăcere
ştergându-i conturul de cactus.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut un rest

caut un rest rămas din stele
în noaptea neverde
pictată cu un zâmbet nedumerit de Giocondă
printr-un labirint cu sensuri confuze

trec prin fuga luminii
prin ziduri de strâmtoare
înmugurind rugul
într-o amintire deschisă cu prezenţa ta
undeva unde noaptea cade în silabe

te simt imaginar cu suflet ars de vânt
cu ochii rotiţi peste mine
într-un poem modern
unde doar tu îmi cunoşti literele
dizolvate în ochiul meu verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

aceeaşi emoţie comunică prin plete
în locul codificat aşezat pe orbită,
sunetele apreciază distanţa
clipelor rătăcite în iluzie verde.

momentul zero se reîntoarce mofturos
luând-o iar de la capăt,
trecând din nou prin ceaţă,
curbând iarăşi spaţiul.

mâna dreaptă adună argintul din scrisul
poemului neterminat,
un zâmbet desenat pe buze înfloreşte o frunză.
ah! umbra aceea nedescifrată acoperă totul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobor din cer

o umbră se aşază pe faţă
mă-ntorc în miezul adâncului
în târziul unde aleargă fantasmele

am fost prezentă în strălucirea unei priviri
a unei flori
a unui gest
fiorul izbucnit în lumină a înlocuit
cuvintele odihnite în mine
şi a crescut verdele frunzelor

tu ai rămas nedescifrat în inundarea verde
ascuns în ridurile insomniei
în visul presărat cu eclipse

nu ştiu ce înseamnă două aripi verzi fără lacăt
privesc începutul sfârşitului orizontului
rămas înfipt în pământ

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mai tăcea

nimic nu mai tăcea,
din biserici psalmii urcau în cer,
pridvoarele coborau, pereţii se surpau,
se tulbura spaţiul cu toate turlele şi pietrele adormite.
până şi torsul pisicii făcute ghem era un sonor auzit.

neobosite, cuvintele sunau în urechi
scoţându-şi inima afară, strigând,
copacii dădeau alarma prin frunze.
adevărul începea să capete contur,
timpul îmi coborâse în palmă
ca o pregătire pentru raţiune.

totul a început cu harul silabelor
intrând în golul acela ca o rană,
până ai devenit chip din care a răsărit ultima silabă.
tăcerea a început să vorbească
scurtând distanţa până la pământ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă dimensiune

eşti suit pe marginea aceea abruptă
unde îmbrăţişarea trebuie ridicată să te ajungă
din lumina rece şi înclinată într-o parte.
umărul tău e gata să fugă.

în stânga ta e o respiraţie de aer verde
o reîntoarcere a neîntâmplărilor schimbate în gând,
pradă unei lumini încete şi fierbinţi.

strigătul din lucruri nu te lasă ocupat cu tainele frunzelor
şi ieşirea din sfera ta strâmtă.
totul ar fi ca o răsărire de iarbă perfectă
de n-ar fi gravitaţia şi cuvintele legănate de sunet
în spaţiul gol cu o altă dimensiune rostogolită în zare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul a plecat

Oraşul a plecat fără să ştim, pe repede înainte,
la volan se asculta nimicul,
cuvintele se poticneau în virgule, în pauze,
destrămându-se lent.

O închisoare nevăzută lega mâinile cu nelinişti,
spaţiul strâmt dansa ameţit peste curbe.

Pe peretele luminii dorinţa trasa o margine nevăzută,
sărutul asimetric, răstălmăcit, era absent,
ideile galopau prin secundele lungi, pierind fără glas.

Prezentul neterminat ieşise din labirintul verde
pe un vârf de speranţă.
Atunci copacii au şchiopătat ascunzându-se după frunze.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţii mă strâng

pereţii mă strâng aproape palpabil
printre lucruri caut sarea
pentru condimentarea orelor liniare
rămase după clătinarea lutului
şi al ochiului meu verde căzut în palmă străină

am fost absentă la căderea măştii
când lumina vinovată
adusese amiaza adunată din toate părţile
arătându-mi floarea diafană
şi-un sentiment înfăşurat pe-o frunză

în golul acoperit cu-o umbră
intra lent ispita stârnită de jocul palmelor
în părul răvăşit şi metamorfoza
raiului hiperbolizat din albastru.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de luni

Oraşul e limpede
cu gust de clor în amprente decadente,
peste el va cădea noaptea cu stelele faruri.

Prin cărţi e o agitaţie fără răspuns
pentru lumea clătinată din încheieturi,
ceasurile bat tot mai lent
sub ochii unui sfânt subţire ca o dungă.

Din cuvintele de ieri sar literele aprinse
într-un triunghi al Bermudelor.
Cuvântul tu evadează
între sunetele adunate la un loc
dezlegat de praful umbrei.

Continuă să cadă târziul peste noi dominator,
neterminat, într-un punct inevitabil de fix.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer pe Pământ

Ai fost vreodată-n Cer,
acolo ai fost
să numeri ani
şi clipe fără rost?
Ai fost vreodată-n Cer
pe lângă serafimi,
chiar lângă curcubeul
ce-aprinde-n cer lumini?

N-am fost şi nici nu vreau
să merg curând!
Am cerul meu aproape
aici chiar pe Pământ.
Adorm cu el în braţe
în fiecare seară
şi mă trezesc în zori
cu el în călimară.

poezie de Gheorghe A. Stroia (26 septembrie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga

cât de subţire e aerul ce-l respir
şi ce întreagă a fost luna agăţată de tălpi!
pe tavan a rămas ochiul verde,
între pereţi întârzierea încăpăţânată
de domesticire a eului de a intra în vis nesingură.
împreună cu mine am plecat ieri
şi singura frumuseţe îşi aşteaptă tristă sfârşitul,
muzica nu mai mută paşii,
cusut pe haine e golul de frunze,
argintul suspendat coboară în plete,
himerele revin în noapte.
sub geam amurgul întârziat e în trezire,
literele împrăştiate în albastru
îngălbenesc hârtia de scris.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mai departe

şi mai departe de dincolo
printre fisurile rămase libere
ameţesc luna logodind-o cu cerul meu
alteori iau din anotimp drumul stivuit cu memorii
şi caut copacii cu simfonii pe crengi
şi las nimicul în urmă
storcând staticul cuvintelor ce dor
pe foaia albă goală

nu mă pot vindeca de golul etern
de aerul verde ca o prezenţă
adăugat respiraţiei
realul vocii întrupat în cuvinte desfăcute-n comete
urcând spre cer
de tine de toamna şi iarna ce vine
scriu pe criza de timp în haina mea veche
despre vidul dintre silabe
şi acel ceva înfrunzit în strigăt de moarte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nezidite

te vreau în fotoliul acela
între pereţii neplecaţi
între tăcerile rupându-se egal
pe partea mea de timp şi de spaţiu
dincoace de departe
dincoace de orice
zăbovind cu lumânări pe masa
romanticelor cine

nezidite cuvintele fug
absenţa ta se soarbe-n vinul roşu
pe ţărmul meu se face iarăşi noapte
şi duhurile ies să-ntunece luna
şi mă pândeşte iarăşi ora gri
coboară noaptea iar ca-ntotdeuna

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cules

focul toamnei iese din struguri
între cutele adânci şi spasmul muşchilor
odată cu învârtitul teascului
şi strivitul boabelor
ce-şi leapădă cămaşa

până sub stelele nopţii energia curge
cu tot cu lumină şi întuneric
cu tot cu rai şi iad

frigul din toamnă se ascunde prin iarbă
sau urcă pe gard
uneori apasă pe mâini şi pe faţă
şi chiar se coboară sub tălpi

şi inima uită golul din eu
particule întregi fără substanţă
ca-ntr-o cascadă te urcă în cer
cele lichide îţi mută spaţiul
modificând cuvintele ce mor lângă cramă
în timp ce mustul dulce sclipitor
aleargă prin irisul ochiului
ascunzând în el semnul divin al nunţii din Cana.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!