Prezentul rece

nu ştiu de ce mă-ncântă
istoria prezentului rece
nici nu mă mai întreb
ce se petrece

cândva m-aş fi temut de săbii
trecând prin frunţi regale
azi
câteva corăbii
se-opresc în Gibraltar
pe urmă pleacă iar

departe
reci fantome

balene ucigaşe
se-aşază fără teamă
de-a curmezişul
în triburile mayaşe

şi totuşi
ce mă-ncântă
istoria prezentului rece!

atât de clară dintr-o dată
atât de bine aşezată
aşa cum te aşezi cuminte
la coadă la morminte

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Nu ştiu, zău, ce se petrece
Cu fata asta ce mă-ncântă,
Căci pe caniculă e "rece",
Însă, pe ger, se... "înfierbântă"!

epigramă de Grigore Buga din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgiile cuvintelor (6)

Un aer rece vine aşa
dinspre cuvinte
iar tu eşti mai posac ca o zi de toamna
ceva mai aproape ca moartea
şi mai departe ca viaţa...

Şi mă dezbrac de mângâierile tale
ca de o haină prea largă
şi mă încalţ
cu papucii pe care mi i-ai dat
şi pornesc prin viaţa
asta ca un fum ce-a părăsit focul
şi mi-e rece
din ce în ce mai rece

Cu cât ajung la cuprinsul acestei carţi
pe care nu ştiu cine
a numit-o atât de absurd "noi"..

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

se şterge pământul de ochii mei
şi se-aşază la masă

îşi taie liniştit o felie din copii
o întinde pe un fel de pâine
închide ochii mei şi murmură un fel de rugăciune

apoi, cu un tăciune,
se-nfruptă pe nerăsuflate până pocneşte

el doar aşa primeşte
istoria nefericiţilor îngropaţi cu scandal
după o noapte şi-o zi la spital

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de bună seara

mormintele stau
parcă n-au mângâiere
morminte-n altar
cuvintele iar aşteaptă-nviere
cuvinte-n zadar

hei, linia trece de-a curmezişul
prin hopuri de lună
luna se-ndoaie
ca o văpaie smulsă din mână

opreşte vioara
cântă o mamă nefericită
mormintele stau
în altare ce n-au lumina ferită

hei, linia trece de-a curmezişul
prin hopuri de paie
luna se-adună
ca o furtună
în stropii de ploaie...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de rece

E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărţire.
De atunci viaţa îmi pare o lamă de cuţit
Fără tine dulcea şi gingaşa mea iubire.

E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Şi sufletul meu de durere e răvăşit,
Fără tine dragostea mea cea mare.

E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!

E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranţă!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheaţă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie funebră

Prin moartele scânduri ce stau de strajă
Aş vrea să te mai văd mergând prin cimitir
Să îţi mai văd ochii cum mă privesc cu teamă
Iar după să dispari ca prin delir.

Ce opere, ce cantece regale?
Doar vocea ta mă-ncântă când o ascult
Ce îngeri care cântă lin la harpe?
Vreau să mai văd corbii din urma ta cântând.

Să bată clopotele să îţi anunţe sosirea
Iar preoţi să citească-n urma ta
Să arda candeli pe uitatele morminte
Să-ţi aminteşti că tu ai fost a mea.

Şi să dansăm în marea mascaradă
Creată pentru noi de ingerii din iad
Să zboare lângă noi roiuri de fluturi
Ce se transformă-n scrum şi cad.

Dar nimeni nu va şti această noapte
V-om dispărea ca vorbele în vânt
Doar cimitirul va rămâne-n noapte
O părăsită bucată de pământ.

poezie de Alin Ojog (10 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

O POVESTE CARE UNEORI MĂ-NCÂNTĂ

O poveste care uneori mă-ncântă
Şi mereu de dor şi dragoste-mi cuvântă,
Ea inimii ce nu vrea să mai tacă,
Spre iubirile dintâi din nou s-avântă.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria. Un palimsest în care eroii trecutului ies în evidenţă mai pregnant ca epigonii prezentului.

aforism de Cornel Stelian Popa (6 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape şi departe

suntem împreună pe aceeaşi margine
a clipei,
împărţim aceleaşi nopţi sub
acoperişul lumii,

aş putea să-ţi ating visele,
aş putea fremăta în epoca ta,
aş putea să te port ca pe-o amforă
dar totuşi eşti atât de departe.

privirea ta e absentă,
soclul tău prea înalt,
nu eşti altceva decât o statuie frumoasă
şi rece
într-un templu
ce nu-mi aparţine.

eşti atât de străină
şi eu atât de trecător,
eşti atât de departe
şi eu atât de aproape.

eşti atât de tristă
în trupul tău de marmură,

eu sunt atât de singur
pe stânca mea de granit.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu nici cum, nu ştiu nici de ce,
ne-am pomenit atât de departe –
dincolo de bine/
dincolo de rău/
dincolo de tot ce-i dă sens lumesc
iubirii noastre fără de nume.
Nu ştiu nici unde, nu ştiu nici când,
ne vom fi atât de aproape –
înlăuntrul muririi/
înlăuntrul nemuririi/
înlăuntrul a tot ce-i va da sens virgin
eului tău în mine.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezentul este uşa viitorului, trecutul şcoala prezentului, iar viitorul... continuum al prezentului!

Scurtu Sorin Izvoraş
Adăugat de Scurtu Sorin Izvoraş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul de-a iubirea?

Pe-o vreme atât de rece
Tu pierzi timpul cu dame
Pe care nu le poţi iubi
Ci numai privi...

Ce păcat că tu eşti atât de departe
Nu mă poti privi pe sărutate
Nu mă poţi ascunde-n noapte,
Nici şopti cuvinte sub pleoape.

Ce păcat că eu sunt iubita
Ce strigă şi îţi admite
Să fii un genial răspuns
Al muncii noastre, fără un discurs.

Nu încerca să te minţi tu pe tine
Eu vin şi plec ca o toamnă, ştii bine
Nu încerca să-mi crezi iubirea
Ea poate fi doar un joc de-a iubirea.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caligrafia demenţei

s-au uscat întrebările-n punctul
final
umezirea urechii
o noapte de greaţă
de viaţă
de tine, de mine
copil idiot

când se-aude-nserarea
mută în grabă
strada pe care
ne calcă o frunză
care mă-ntreabă
cum se curbează
gâtul amurgului rece

pământul ne spune
aproape tot timpul
ce se petrece

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de toamnă

Iubite, mai trece şi-această toamnă,
Trec frunzele din nucul cel bătrân,
Iar sufletu-mi obosit mă îndeamnă
Să zidesc vise ce-n urmă ne rămân.

M-a cuprins melancolia dintr-odată
Privind culorile ce plutesc în vânt,
Nu mi-e bine fără tine niciodată,
Nici bine, mereu cu tine-n gând.

Iubite, iubirea ta n-are-un nume,
Este pustie ca şi toamna târzie...
Mi-i gândul să fug departe în lume
Să uit, să mă ascund în poezie...

De sub gene-o lacrimă îmi curge
Şi-n ea toamna aievea se-oglindeşte,
Iar nucul desfrunzit începe-a plânge
Văzând că timpul trece, nu se-opreşte.

Iubite, pleacă şi această toamnă,
Frunzele-mi sunt aşternutul rece,
Ş-un dor cumplit la iubire mă-ndeamnă
Trecând cu tine prin toamna ce trece.

poezie de Camelia Boţ (2 octombrie 2020)
Adăugat de Camelia Boţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria esete satanizată. Adică planul diavolului a mers foarte departe, a încercat şi încearcă să-l facă pe om să-şi distrugă propria istorie, aidcă să-şi taie singur craca de sub picioare. În momentul când te raportezi la istoria patriei tale, ai cu ce să te identifici. Dar în momentul în care declari că te identifici cu istoria lumii, adică cu cea a cîtorva sute de popoare, înseamnă că nu mai aparţii nici unei patrii. E ca şi cum te-ar lua cinva şi te-ar scoate din casa ta şi te-ar arunca în stradă, aşa e ieşirea din istoria patriei tale ca să te "globalizezi" cu istoria lumii...

Iustin Pârvu în Părintele Iustin Pârvu. Daruri duhovniceşti
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria nu e comparabilă nici unui fluviu şi nici unui lanţ. Ea îşi are o creştere specifică, nereductibilă nici la concepte organice şi nici mecanice. De aceea este atât de greu să întelegem istoria cu toate că trăim în ea şi suntem până la un anumit grad istorie.

Emil Cioran în Schimbarea la faţă a României
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de frig...

Atât de frig e azi în cimitir,
N-au dat căldură nici măcar un fir.
Iar Soarele, ce-a mai rămas din el,
E ca o bilă rece de oţel.

Copacii tremură şi se închină
La zeii lor din coajă şi răşină
Iar florile, culcate pe-oseminte,
Mai moarte-s decât morţii din morminte.

Tăcut pe-alei o umbră se prelinge
Iar candela din mâna ei se stinge.
U-huu, se-aude-o cucuvea bătrână,
Pe brazii cimitirului stăpână.

Un bocet slab de jale-i dă răspuns,
Pe undeva pe după cruci ascuns.
De sus, cu chip de om, o Lună rea
Rânjeşte la bătrâna cucuvea.

Se face şi mai frig în cimitir,
Dar nu mă mir, de ce să mă mai mir
Când florile culcate pe-oseminte
Mai moarte-s decât morţii din morminte?!

poezie de Mihail Mataringa (25 ianuarie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

istorie

Istoria este emulul timpului, depozit al acţiunilor, martor al trecutului, exemplu şi înştiinţare a prezentului, avertisment al viitorului.

definiţie celebră de Miguel de Cervantes în Don Quijote de la Mancha
Adăugat de Elena Meculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri reci

Azi străbat cărările,
Iernii îi fac poftele;
Lăudând troienile,
Scrobite şi dantelate,
De vântul rece sculptate,
Ca să nu fie uitate.

Valea pare încremenită,
Câte o cioară o mai descântă,
Brodată e alba-i mare,
Plină de mărgătitare,
De umbre şi de picioare;
Despărţită în cărări
Ca o mare, de vapoare.

Gerul aspru îmi sărută,
Fruntea înaltă, gura mută,
De cuvinte înghesuită,
Ca o muză adormită.
Sătutându-mi trandafirii,
Din obrajii înghetaţi,
Soarele călduţ şi vesel
Îi face iernii în necaz.

Scârţâie sub paşi zapada,
Fără un ecou anume,
Gânduri reci sau gânduri bune
Se îndreaptă către tine, către lume,
Că singurătatea crudă,
Gândurile înfierbântă.

De eşti aproape sau departe,
Soarta vieţii tot desparte,
Cum e apa între maluri,
Cum e marea între dealuri,
Sau destinele în valuri.

Gânduri reci în iarna rece,
Care vine, care trece,
Fiindcă timpul o petrece;
O! mireasă a anilor,
În albeaţa pletelor,
Tot tărâmul faptelor.

Cum să nu gândesc la rece?
Despre viaţa care-mi trece,
Vorbăreaţă apoi tăcută,
Greoaie şi abătută,
Gânditoare apoi mută.

Umbra firii ce în urmă,
O lăsam, să nu ajungă,
Sus la steaua ce dispare,
Când scădeam la numărare.

poezie de Valeria Mahok (31 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!