Tremolo

cuvintele mi s-au încurcat într-o relaţie
le scap noaptea pe drumuri
pe la serate cu diverşi poeţi
ambientul le prieşte răsună
în urechile acestora capodopere
se lasă cu aplauze între două strofe
şi chiar îmbrăţişări de rime nu mai vorbesc
au ceva astral lovesc din plin inimile
şi câte stele nu se aruncă de la mansardă
pentru o iubire cum e poezia
dintre atâtea suflete aerul alege unul
şi mi-l trimite ca tremolo
eu îl aşez titlu
şi-apoi leg toate cuvintele de un curubeu
priviţi lumea se înseninează
norii sunt metafore se prefac
în aceste ploi de sensuri
am să rup un colţ de cer
cu albastru voi scrie fiecare secundă
din carnea poeziei se muşcă nervos
verbul ei rămâne printre dinţi
gustul nu i se pierde nici după spălarea
cu pasta furată din reclamă

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia se naşte în zbor

între două cuiburi reci
şi o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca şi cum aş fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit

poezia se scrie în fiecare dimineaţă
când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracu
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de şotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le aşeza pe un abur
ca pe o tablă de şah imposibilă

poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsuceşte dumnezeu geometria
ca pe o invitaţie la iubire
iar dincolo de toate aceste măreţii
cum să-ţi aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu ştii să culegi frumosul
ca şi când deşertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca şi când cactusul acesta mai ştie floarea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia se scrie în fiecare dimineaţă

când îmi zâmbesc din oglindă fericit
că încă nu m-a luat dracul
apoi sar corda ca un apucat
joc un pic de şotron între etaje
cât să-mi agit cuvintele ponosite
înainte de a le aşeza pe un abur
ca pe o tablă de şah imposibilă

poezia e ceea ce rămâne nescris
absolut toată durerea dintre metafore
răstignirea de dinaintea oricărei cruci
infinitul din spatele punctului
de unde răsuceşte dumnezeu geometria
ca pe o invitaţie la iubire
iar dincolo de toate aceste măreţii
cum să-ţi aduc mărturie o inimă bolnavă
din care doar tu ştii să culegi frumosul
ca şi când deşertul s-ar fi născut dintr-o oază
ca şi când cactusul acesta mai ştie floarea

poezia se naşte în zbor
între două cuiburi reci
şi o scriu pe cer cu păsări călătoare
ca şi cum aş fi dezlegătorul de zodii
tipul acela ciudat care numără din 0 în 0
până la minus infinit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două cuvinte banale

e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un şanţ adânc în urma ta
şi au început să curgă cuvintele
dimineaţa mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minţii
unde un tu şi un eu se prind într-o joacă

între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu faţa spre un capăt de univers
eu săpând şanţuri adânci
şi gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor

între două cuvinte banale
un tu şi un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie şi câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
şi ne putem iubi în voie
chiar şi aşa
străini cum suntem

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte stricate

Toate
Cuvintele mele sunt întortochete
Şi s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat
Au vrut să alerge şi să joace,
Dar beţia le-a prăvălit încoace.
Nu mai ştiu ce spun şi îs
Bolnave de rîs.

S-au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărţişor,
Şi-ar voi să culeagă roade
Fîstîcite şi neroade
Din sălcii nici verzi.

Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale,
Să nu le mai cînte cumva
Vocea ta
Şi pe cobză deştele.

Huleşte-le!

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte stricate

Toate
Cuvintele mele sunt întortochiate
Şi s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat.
Au vrut să alerge şi să joace
Dar beţia le-a prăvălit încoace.
Nu mai ştiu ce spun şi îs
Bolnave de râs.

S-au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărţişor,
Şi-ar voi să culeagă roade
Fâstâcite ăi neroade
Din sălcii nici verzi.

Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale.
Să nu le mai cânte cumva
Vocea ta
Şi pe cobză deştele.

Huleşte-le!

poezie celebră de Tudor Arghezi din Mărţişoare (1936)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În melancolie

lipesc frunze
îmi fac toamna mea
din tot ce pică din cer

unele ploi încearcă să schimbe timpul

farul aruncă lumini discrete
abia lunecă norii pe câte un val îndrăzneţ

mi-a picat în mână un tom
de dragoste
o luptă interminabilă de la prima filă
până la final
nu ştiu dacă să-l clasific
la roman de război

pe gânduri

azi a picat chiar soarele

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasta de dinţi

Din toate subiectele fierbinţi
Ce ne frământă astăzi naţiunea
Eu vin pe ordinea de zi cu moţiunea
Privind problema cu pasta de dinţi.

O să ziceţi că nu e importantă
Ciufuţi cum vă ştiu eu săriţi de cur
De-aceea mă abţin să nu vă-njur
Şi o să-ncerc să n-o fac prea savantă.

Românii noştri se împart în două:
Care o folosesc şi care nu
Unul sunt eu şi celălalt eşti tu
Şi-ar mai fi cei care se fac că plouă.

Pasta de dinţi e bună, nu e bună?
Cum o fi, e prezentă-n orice casă
Te curăţă de resturi după masă
Şi-mpiedică halena cea nebună.

Formula ce-o compune e problema
Iar cel mai toxic component din ea
E fluorul, în stare ca să dea
Afecţiuni de sănătate şi chiar voma...

Sunt cercetări în Statele Unite
Şi NRC e implicată tare
Să stabilească dacă chiar se moare
De la pasta de dinţi, din auzite...

Un singur tub de pastă ce conţine
Fluoruri din astea, are cantitatea
Suficientă, spune realitatea
Cât să omoare doi copii! Hai, spune!

Fluorul poate provoca demenţa
Precum alzheimerul. Şi diabetul!
Să nu credeţi că n-a verificat poetul:
Şi alte boli şi-au anunţat prezenţa...

Hipotiroidism şi osteoporoză
Imunitate afectată şi oftică
Cancerul pulmonar şi de vezică
Şi spaima băutorilor: ciroză!

Nu vă mai plictisesc, citiţi şi voi
Avem un internet care abundă
De informaţia care inundă.
Nu vă spălaţi pe dinţi! Este război!

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Noua Geneză" (9 aprilie 2009)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii se desfac în două

Norii se desfac în două ca perdele suspendate
Şi pe cerul plin albastru se arată o cetate
Strălucind şi uimitoare dintre munţii colţuroşi
Ce-o înalţă mai în stele. Din fereştile de aur
Vezi lumina cea verzie pătrunzând (din semn de Taur):
E Valhala ce se-nalţă dintre munţii-i neguroşi.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a îmbolnăvit poezia

S-a îmbolnăvit poezia omenirii,
Respiră greoi,
Are spută în litere,
Tuşeşte pe buzele cititorului,
Spatele îi este cocoşat de silabe...
Abia o mai ţin aripile-n zbor,
Picioarele metrice cad în neant.
Mi-e milă de ochii plecaţi în lumină,
Aşa că adun poezia omenirii
În raniţa ciuruită a cerului
Şi merg în genunchi
La vraciul universal.
Îi ascult cuvintele ritmate,
Curăţ izvodul încercărilor,
Adun flori de tei din pletele Escului,
Le macin în disperarea timpului
Ştrangulat de raze de Luceafăr,
Fac prişniţă din colb poetic
Şi o tămăduiesc uşor
Cu epitete şi metafore,
Apoi,
Pentru împlinirea zilei de mâine
Împerechez rime femeieşti
Cu rime bărbăteşti
Şi după o prelungă respiraţie
Gură la gură,
Urechile şi ochii se deschid,
Inima revine în poezia omenirii
Ca un prunc gângurind
La doniţa cu lapte
Din Constelaţia
Cocoşată de imaginaţie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un anotimp altfel

moartea
al o mie unulea anotimp
îţi va povesti în fiecare seară câte ceva frumos
ceva de care va începe să-ţi pese
vei afla multă iubire
spaţiul ei va fi de factură julesverniană
fascinaţia se va derula pe o peliculă de film
lumina se va lăsa împărţită rogvaiv
îţi vei alege oricare culoare
vei picta sufletul ei
cu buricele degetelor
multe planete se vor naşte din inimă
vei apăsa pe o stea
cerul morţii se va deschide atunci
farfurie zburătoare
vei trimite mai întâi un sunet alien pentru vii
apoi vei scrie pe cerul lor aflat dedesubt

sunt al o mie unulea anotimp
povestea voastră poate să înceapă

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dau marea pe maxim

astronomic vorbind de azi
dau noaptea pe zi
voi citi în lună şi în stele
mai mult
voi scrie despre
cei care se aseamănă

voi iubi mai cu spor
în aşezarea obiectelor
amfiteatral
ideile vor intra în rol

nicidecum julietă
nici tu vreun romeo
vom fi doi oameni simpli
din iubire
în cuvinte şi dorinţe
sălbatic şi pur

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mărţişor! (1 Martie)

Atâtea fiinţe minunate,
Atâtea suflete delicate.
Atâtea fete frumoase,
Atâtea femei generoase.

Atâtea cuvinte plăcute,
Atâtea gânduri necunoscute.
Atâtea sentimente de iubire,
Atâtea clipe de fericire.

Atâtea flori pe pământ,
Atâtea vise mai sunt.
Atâtea stele pe cer,
Atâtea lumini în eter.

Atâtea lucruri finuţe,
Atâtea mărţişoare drăguţe.
Atâtea doamne şi domnişoare,
Azi! Un mărţişor pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (7 februarie 2018)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

I have a poem

ai avea răbdare să asculţi un bătrân
povestindu-şi nimicurile zilnice,
numărându-şi bănuţii
şi înjurând instabilitatea economică
şi politică?
mă uit în oglindă
şi sunt surprins de câte pot spune
de nimicuri vorbesc
şi de amintiri strivite între pleoape
cred că o să arunc toate pastilele la gunoi
şi o să-mi retrăiesc amintirile
câte una pe noapte
ca în povestea Seherezadei
şi voi respira cu nesaţ aerul dimineţii
pentru că ştiu că-l merit
poate ne vom mai auzi. poate nu
dar cuvintele mele
vor străbate lumea cu lumina vitezei
revenind de fiecare dată
acolo unde eu
voi fi vorbit cu mine

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găseşte-mă

Ia-mă în secret... nu ştiu de unde.
Mă îmbrac în orizont
Şi am în ochi o singură scânteie
Sunt steaua la care te uiţi
Ascunsă după colţul nopţii
Am căzut în zgomotul vieţii tale
Pentru a-ţi auzi cuvintele
Din dezordinea norilor
Fără cer aş locui
Între aerul dintre tine şi mine.
Şi dacă n-ai să mă găseşti
Îţi voi scrie această scrisoare
Fără cuvinte, eu
O pată albă pe hârtie.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

plouă torenţial cu poezie
la spectacol florile s-au adunat de la mic la mare
scaunele alb-roşii au simţit pe pielea lor cum e să susţii un poet
gongul a bătut de trei ori
o dată pentru umorul deversat în seră
a doua oară pentru răbdarea simulată
a treia oară pentru poezia în ropote şi rafale de vânt
unde s-a mai pomenit sfânta treime
să ne unească plăcut cu degetele adunate
pe fruntea poeziei deasupra de buric şi pe cei doi umeri
poeţii îşi duc crucea împreună
aşa am gândit eu
coala de hârtie e o sursă de venit sufletească
doar schimbăm între noi cele mai frumoase gânduri şi
lacul techirghiol încă fornăie după ce am făcut tot felul de
ambarcaţiuni din cuvintele noastre

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să faceţi un poem dadaist

Pentru a face o poezie dadaistă
Luaţi un ziar.
Luaţi o pereche de foarfeci.
Alegeţi din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreţi să o daţi poeziei voastre.
Decupaţi articolul.
Taiaţi cu grijă toate cuvintele care formează respectivul articol şi puneţi toate aceste articole într-un săculeţ.
Agitaţi-l încetişor.
Scoateţi cuvintele unul după altul, dispunându-le în ordinea în care le veţi extrage.
Copiaţi-le cuviincios. Poezia vă va semăna.
Şi iată-vă un scriitor infinit de original şi înzestrat, cu o sensibilitate încântătoare, deşi, se înţelege, neînţeleasă de oamenii vulgari.

poezie celebră de Tristan Tzara din Manifest despre amorul slab şi amorul amar (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu vă temeţi de îmbrăţişări

cuvintele arestate aşteaptă iertarea între gratii de uitare
sunt cuvinte ce trebuiau să dispară din lume
şi dicţionarele sunt pline de carii
printre care se plimbă torţionarii de cuvinte

să nu vă temeţi de îmbrăţişări
chiar dacă sunt urmărite, puteţi să le îmbrăţişaţi
să le ascundeţi sub limbă ca pe sfânta împărtăşanie
sau să le strângeţi la piept încălzindu-le tremurul

lumea s-a umplut de cuvinte violate ce se strecoară pe lângă pereţi
prostia umblă ţanţoşă învârtoşându-şi neghiobia
şi scuipându-şi odraslele aurite de deochi
şi e greu de crezut, dar rostirea e pusă la stâlpul infamiei

îmbrăţişaţi cuvintele, iubiţi-le şi ocrotiţi-le pentru că...
la început a fost cuvântul
şi abia apoi... omul

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa ori seara

Să fi fost doar chimie şi doar ochii vinovaţi
pentru tot ce s-a întâmplat, să nu fi fost nimic
din ce ar putea fi divin, să fi fost doar
întâmplare, trup şi carne, toate numite destin?!

Să fi trecut atâtea decenii degeaba... şi totuşi
ceva de neînţeles s-a întâmplat în momentul
acela în care am anulat timpul, în momentul
acela când ţi-am citit gândul, s-a născut poezia!

Să fie acesta preţul plătit unei muze rebele,
răzvrătită de soartă, preţu-i prea mare să fie...
să cred că-i doar întâmplare şi nimic din ce ţine
de suflet nu poate... nu există pe acest pământ!

E prea mult gând între Noi, e prea fără timp ce
se întâmplă cu Noi, nu văd începutul, nu
întrăzăresc nici sfârşitul, pare că nici timp nu
există de atâta prezent ori de atâta absent!

Poate greşesc ori mă-nşel, dar cum rămâne cu
timpul, cum rămâne cu Noi, suntem mult prea
prezenţi, ieri erai în braţele mele, azi te,, scalzi"
în ochii mei, ieri îmi vorbeai de iubire iar azi...

Azi taci şi asculţi iubire, ziua de mâine ne dă
întâlnire, vom zâmbi, poate chiar vom şi râde de
Noi ori de timp, în priviri vom fi şi mai,, vii" chiar
dacă pe trupurile noastre au trecut decenii!

Au trecut anotimpuri, chiar, câte au trecut, te
invit într-o zi la numărat anotimpuri, te invit la
numărat timpul, chiar, cum ar fi reîntâlnirea de
după o zi trecută ori după o viaţă trecută!?

Noi doi, faţă în faţă, cred că şi cuvântul şi
lacrima ar îngheţa, de trup nu mai vorbesc, ar
reînvia fluturii, s-ar crucii Demonii, s-ar reîntâlni
două vieţi, alege Tu, dimineaţa ori seara! miha

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul MCMLXXIX

Dacă este ceva ce contează acum, în aceste cuvinte groaznice prin care trecem, este
Pauza tipografică dintre titlu şi primul vers, având greutatea unei iubite supărate,
Fiind o pauză necesară, o linişte care depăşeşte cu mult graniţele emoţiilor unui tânăr
Gata să înceapă să îşi intre într-un rol care va deveni, cu timpul, rutină în iubirea-i.

Şi ce mai contează după aceea, în corpul poeziei care, iacă, se târăşte, este încăpăţânarea
De a scrie în strofe a câte patru versuri pentru a da, intenţionat, falsa impresie la prima
Vedere a cititorului că această poezie este scrisă în vers clasic, mai mult, că este un sonet
În care se vorbeşte redundant, deci liniştitor, despre iubire şi nu numai despre iubire.

(Aici cititorul face o lungă speculaţie legată de titlu şi aşa mai departe). În continuare
este de urmărit greutatea scriitorului (să nu-i zicem poet până nu cântă iar cocoşul)
de a menţine vie atenţia cititorului, fie el unul avizat, în acest timp al poeziei de faţă;
este greutatea de a-l face să priceapă că se desface în faţa lui actul scrierii resort cu resort.

Orice cuvânt desfăcut aici, mânjit cu vaselină pentru a funcţiona mecanismul întregului,
este o armă în sine; şi iată cum datorită punctului în care s-a ajuns poezia devine
banală, redundantă (s-a mai folosit acest cuvânt aici), falsă deloc liniştitoare şi nu doar cea de faţă.

sonet de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!