Priveghi

[murmur]

glasul unui vers
la malul mării,
spre a linişti depărtările...
# împresurat de orga de fulgere,
priveghi la
renaşterea sufletului.#

neînflorit,
copacul vorbeşte prin
străluciri de stele
# un bob zăbavă
pentru a-ntoarce spre înţelepciune
gândurile serbede #

omul,
ţinându-se de catarg,
înfruntă marea.
# pomul roditor
reia firul zicerilor
străbune.#

liturghii deschid cerurile,
prezicerile
curg lin pe ape.
# ascunse
tâlcul şi rostul
cuvintelor.#

singur prin ploaie
ducând
călătoarele vise--
# pe legendarele trepte,
flori tămăduitoare
din tulpina unui poem.#

tălpi pictate
pe pardoseala unui cânt;
nicio urmă din zbucium...
# sunet prelung de bucium,
inima binevoitoare
zămisleşte un zâmbet şăgalnic.#

respiraţie
în miezul poemului-
marea-n reflux.
# bătăi de toiag
la uşa marilor
praznice împărăteşti.#

sorbind
farmecul răsăritului
îmbrăţişaţi.
# fără suflare clipa,
numai zbor,
numai zbor. #

virând spre un albastru
liniştitor
cu inserţii ale unei aurole boreale...
# forfota lumii
în urmă,
ca o mângâiere trecerea.#

poezie de Anişoara Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stele

Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
M-alină ne-ncetat
un gând ascuns de iele;
aş vrea să-l ştiu,
dar nu-l cunosc...
căci e departe.
Este-n stele
şi numai astrele îl ştiu.
Să merg încet pe scară,
să iau ce nimeni
nu ar lua.
O stea!
Şi nu povara.
Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
Este un vis visat...
sunt gândurile mele.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre sufletul tău

Un zbor spre sufletul tău iar,
Mi-aduce gânduri în pahar,
Iar tu când bei e o plăcere
Şi pentru mine-o mângâiere.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Cel mai frumos cadou mi-aduce-n dar,
Iar soarele-mi luminează chipul
Şi fuge de la noi sfârşitul.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Îmi duce gândul meu hoinar,
În grădina ta cu soare şi flori
Şi unde timpul nu-l măsori.

poezie de Eugenia Calancea (10 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmă de umbră

tresari câteodată
când ţi se pare c-aş fi eu
în mersul unui peregrin,
în trupul unui copac,
într-o ploaie de fluturi,
în reflexia unui pahar,
în ultimul rând de la coada
unui zbor de tăcere
spre nicăieri?

tresari vreodată,
când vorbe pe care le auzi
în treacătul grăbit al paşilor
din zori,
seamănă prea mult
cu valurile de cuvinte,
care se izbeau
necontenit,
de insula unui suflet
prea gol
ca să mai răspundă?

spune-mi,
tresari câteodată,
rar,
într-un somn în care mai visezi
un rămas bun fără
de adio,
fără nici o urmă de
umbră?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis... la malul mării...

Răsare-n ochi
speranţa
unui zbor
în visul
nemuririi...

Cu degete subţiri
atingem versuri
înşirate-n
cărţi eterne...

Şi gândul
zboară
spre liniştea
cuvântului
şoptit
la malul mării...

poezie de Viviana Milivoievici (3 februarie 2016)
Adăugat de Viv
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de gânduri

Ploaie de gânduri
cu lacrimi de vară
a ţesut peste suflet
pânza unei iubirii
care sărută infinitul.
Gândurile-mi sunt
zbor spre fericire.
Stol de pescăruşi
îşi lasă libere
visurile frânte de
furtuna existenţei...
Mă scufund alene
în valurile unui dor
pictat în speranţă.
Mă înec în lacrima
necunoscută de tine
în adâncimea unui vis
care nu cunoaşte
povara singurătăţii.
Vreau să ating
cu degetele fericirii
curcubeul din tine
să rămân fără cuvinte
doar prin semnele dragostei
să vorbesc sufletului tău.

poezie de Lavinia Elena Niculicea din Ploaie de gânduri
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa de zbor

Era atât de... altfel, de singur într-un zbor
Prin galaxii pe care nicicând nu le-a parcurs,
Dar, totuşi, cunoscute din timpuri ce s-au scurs,
De când era un suflet născut... în viitor.

Purta în el cunoaşteri, şi singure-au crescut,
Odată cu atâtea învăţături ce-ar fi
Menite să-i ofere puterea de a şti
Lumina să o poarte spre tot ce-i decăzut.

Scânteie-n întuneric, bucată din destin,
Iubire-n nefiinţă cu zborul efemer,
Sămânţă de lumină alunecând pe cer,
Dorinţă de-ntrupare şi mesager divin.

Îşi simte rătăcirea de-o clipă într-un zbor
Pe care îl parcurge doar pentru a găsi
Acea pereche care e tot ce şi-ar dori
În viaţa efemeră a unui muritor.

Să mai fi fost vreodată cu ea? E un mister!
Dar ştie că menirea-i deplină, pe Pământ,
E numai s-o găsească, să nu se lase-nfrânt
În marea căutare, sub doar un singur cer.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire

oscilaţiile sufletului răbdătoare le trăiesc
privesc albastrul fantomal al înserării
luceafărul e o prezenţă pe care o iubesc
şi valul ca o mângâiere la malul mării.

gânduri care dezgroapă vechile amintiri
spiritul copilăros ca-n prima tinereţe
freamătul vibrant al luminii-n simţiri
prima iubire descoperită cu delicateţe.

toate astea se succed în mine abundent
în inima care pompează doar iubire
nutresc ascensiunea unui vis ardent
spre marea fericire şi spre împlinire.

mâini diafane cern lucruri fără precedent
urechi care ascultă a mea destăinuire.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbelul

Porumbelul n-a avut dreptate.
Porumbelul s-a înşelat.
Pentru a călători spre nord el a zburat spre sud,
Crezând că lanul de grâu era apă.
Crezând că marea era cer,
Că noaptea era zori de zi,
Că stelele erau picături de rouă,
Că arşiţa era zăpadă.
Fusta ta, bluza ta,
Inima ta, casa ta.
(Ea a adormit pe malul mării,
Tu pe rămurica unui pom.)

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul acestor cercuri nu e numai slujirea unui Sf. Maslu, în sobor, şi o cuvântare de caracter general către popor. Ci slujirea solemnă a sf. Liturghii în sobor, spre a cuceri sufletele pentru frumuseţea cultului ortodox.

citat din Policarp Moruşca (1927)
Adăugat de emilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul

atingi uşor
a mea chemare
cu un sărut
acuns în valurile mării
în lacrima primului cuvânt ce a răsărit în noi
eram un ţărm uscat de mare
eram o pagină smulsă de vânt
în albastru înfinit al unui gând
femeie, sunt aripă frântă
îţi caut versul pe ţărmuri de zare
te chem să te cuprind
să-ţi spun în astă noapte
o şoaptă de iubire
să te dezmierd cu o vorbă de alint
între noi e trăire, visare
iubita mea, născută într-o zare
pe corzi line de vioară
în adierea dorului şi lacrima gândului
e marea învolburată
şi vântul lacrima o poartă
de zbor nebun, de zbucium trecător
pe ţărm aşteaptă un om
timpuri curg, se scurg
e stâncă, e dor
valuri se sparg şi stânca ascultă-ascultă
femeie, dă-mi aripi să zbor spre infinit
să-ţi mângâi trupul cu chemări
să te dezvelesc încet-încet de întrebări
să te învesc cu roua zorilor în zori
să te iubesc aşa cum ştiu
cu patimă şi dor
pe ţărm de mare
tu eşti trăire şi visare
iubita mea născută dintr-un stop de mare
de ce mi-e dor de tine
tu dulcea mea femeie
parfum suav de orhidee
te-ai desfăcut în noapte
când stropi de ploaie se scurgeau pe trup
şi te-am chemat în gândurile pure
să-mii fii regină
în pasul pur în doi spre nemurire
sunt arcă ce taina lumii o poartă
să risipesc cu un sărut
distanţa ce ne poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

atingi uşor a mea chemare
cu un sărut acuns în valurile mării
în lacrima primului cuvânt născut între noi
eram un ţărm uscat de mare
o pagină smulsă de vânt
în albastru înfinit al unui gând
femeie, sunt aripă frântă
caut versul pe ţărmuri de zare
te chem să te cuprind
să-ţi spun în astă noapte
o şoaptă duioasă de iubire
să te dezmierd cu o vorbă de alint
între noi e trăire, visare
iubita mea, născută într-o zare
pe corzi line de vioară
în adierea dorului şi lacrima gândului
e marea învolburată
şi vântul lacrima o poartă
de zbor nebun, de zbucium acum
pe ţărm aşteaptă un om
timpuri curg, se scurg
e stâncă, e dor
valuri se sparg şi stânca ascultă-ascultă
femeie, dă-mi aripi să zbor spre infinit
să-ţi mângâi trupul cu chemări
să te dezvelesc uşor de întrebări
să te învesc cu roua norilor în zori
să te iubesc aşa cum ştiu
cu patimă şi dor
pe ţărm de mare
tu eşti trăire şi visare
iubita mea născută dintr-un stop de mare
de ce mi-e dor de tine
tu dulcea mea femeie
parfum suav de orhidee
te-ai desfăcut în noapte
când stropi de ploaie se scurgeau pe trup
şi te-am chemat în gândurile pure
să-mii fii regină
în pas divin spre nemurire
sunt arcă ce taina lumii o poartă
să risipesc cu un sărut
distanţa ce ne poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor prelung

Era pe înserate
un zbor prelung de vulturi
cu aripi răsfirate
în zbor planat spre cuiburi.
Era un zbor prelung
de păsări rare
ce-n curând ajung
departe -n zare
Era şi-o adiere, un înger
ce le da putere
de crucifix din lemn de sânger,
invocându-l în tăcere.
Era târziuîn toamnă
şi trosneau zăgazuri
scumpă Doamnă,
sub grelele talazuri
pline cu necazuri.
Zgomotos, ca cioburi de ulcele
se sfărmau iubiri
pe-ntinsele vâlcele
triste şi duioase,
dar numai iubirile acele
de-o vară scurtă
cu zilele ploioase.

poezie de Ioan Friciu (14 august 2013)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări de abis

ne vedeam la capătul zilei
într-o absidă,
uneori
te aşteptam la capătul puterilor
într-o trecere a vieţii
prin faţa ochilor.

te credeam centrul absolut al
Pământului,
tu mă luai drept
punctul de sprijin
al singurătăţilor tale.

erai ca trecerea unui inel
prin degetul destinului,
eu eram doar fulgerarea unei păsări
de abis
prin inima ta
într-o secundă,
tu te lăsai săgetată
de trecerea anilor într-un zbor,
eu te ţineam pe braţe
să nu te ascundă norii de fluturi.

tu aveai obsesia puterii cuvintelor,
eu aveam impresia unei iubiri
suspendate în aer.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine spre abis

Mergeam cu tine spre abis,
Şi te ţineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Şi nici urmă de lună.

Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Şi vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.

Picioarele ne sângerau,
Dar nu simţeam durere
Puterile ni se sfârşeau,
Ne adăpam cu fiere.

Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Şi ne creştea temerea.

Pe cer toţi norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Ţipând la noi întruna.

De teamă îmbrăţişaţi stăteam,
Tot aşteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul cel mare

La moartea lui o stea s-a stins
steaua vânătorului ciclop,

lumina-şi dăruie umbra unui arbore albastru
cu frunze tremurate-n cântec
ce mângâie tăcerea,

iar noaptea-i dă glas vântului
curge mimând sunetele dimineţilor stelare
alunecând spre marea neodihnei
între ţărmuri nepăsătoare.

Gândurile capătă zimţi de os,
prind un zbor înalt, vertical
şi ajung din urmă nesfârşitul
mereu tânăr,

în acest triunghi de uimire
din care priveşte ochiul cel mare,
lumea se vede nestatornică
şi vulgară.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU, COPACUL...

Eu m-am ascuns adesea, de mine, prin pădure
Şi mă credeam copacul cu trunchi şi ramuri dure;
Am alergat timidă spre licăriri de soare
Şi mă credeam, eu însămi, o stea nemuritoare....

Mi s-a-ntâmplat odată s-alerg spre nicăieri,
Să zbor printre iluzii chiar dincolo de zări,
Am alergat prin beznă şi prinsă în hăţiş
Nu-mi mai găseam cărarea să ies spre luminiş...

Atuncea eu, copacul, m-am clătinat în noapte
Şi-am picurat în zori cu rouă şi cu şoapte...
Mi s-a deschis deodată fereastra către Cer
Şi m-am rugat în taină:,, Nu mă lăsa să pier!''

Şi am rămas copacul firav, dar în picioare;
Eu mai alerg şi-acuma, ca orice muritoare,
Să ies din întuneric, culeg din cer lumină,
Şi trec prin,, uşi'' deschise... cu inima senină....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în faţa lumii stă un om
un singur om
e om sau nu e om
poate e un fluture pribeag ce arde într-un zbor
un zbor spre ternele păcate
sub cerul liber zace un om
o hrubă strâmtă este casa în care plânge marea
în lumea lui nu e popas
doar un urcuş etern spre nicăieri
vroia să urce sus
spre cer
o clipă vine
s-a tot dus, prea sus
anii au trecut în grabă
el zace acolo jos
o viaţă a trecut, o lume a apus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naşte un zâmbet neîntrebat
dimineaţa miroase a metafore agăţate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respiraţie înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistiţiu între mine şi cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăţi de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înfloreşte
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de putere

Uscat de singurătate, el zâmbea,
Umbrindu-mă pe mine în mulţime;
Ştia o taină şi poate o spunea,
Lăsându-şi moştenirea doar la mine.

Un alt scenariu însă, fost-a scris;
Sosit peste o epocă de cuget,
Trăiri de foc irigat-au stins
Florile de zâmbet printr-un sunet.

El aştepta să urc uşor spre el...
Am învăţat în timp, prin trepte grele;
A ajutat să zbor esenţa de rebel,
Cu care am venit aici, de sus, din stele.

Şi la final... am înţeles misterul.
În agonii şi solitudini poţi zâmbi,
Numai când ai simţit un paradis în greul
Clipelor sortite-a ferici.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!