* * *

întâi am murit
la porţile dorului în lacrima norilor
tu taci
asculţi tăcerea mea şi plângi
la timpul absent în trecutul prezent
în palme purtam primăveri
tu căutai ziua de ieri
sărutul se uscase pe buze şi gândul fugise bizar
eram durerea mea
tu tăceai, când nu veneai
urcam la cer
tu nu erai
zburam printre cruci
cruci albe de nuci
eram o aripă ruptă
plutind ireal spre tărâm boreal
mă scriam pe alei, tu citeai despre ei
eu voi muri femeie într-o zi
între sânii timpului, la porţile dorului
acolo mă vei aştepta cu flori albe de crini
vei fi surâsul vieţii într-o vară

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

pluteam visând la cer
cuvântul era strigăt
băteam la uşile lumii
printre gratii de fier

eram tineri odată
păşeam prin furtuni şi prin ploi
ploua femeie, gestul tău eram noi
doar un dor trecător

orele vieţii se frâng
căutam doar o viaţă, să plâng
lângă mine, o femeie, un gând
scriam pe trup cuvinte ce curg

se furişau amintiri
între vise, tăceri, despărţiri
răsărea câte o floare,
se stingea visătoare

sânii tăi, atingerea ta
durerea şi lacrima mea
eram singuri şi goi fără noi
nişte porţi frânte între noi

adormeam apoi obosiţi amândoi
ploua, inima mea
cuiele plângeau pe o cruce
din palme rupeam gânduri şi alte dureri

răsărea între spini, o cuce de crini
treceau oameni pe drum
ne-au hulit, ne-au lovit, ne-au vândut
pe o oală de arginţi

au venit într-o noapte, ca hoţii
sărutul lui Iuda l-am primit pe obraz
au scuipat în biserici de suflet, călcând peste cruci
te-am pierdut femeie într-o noapte de hoţi

într-o cameră, zăcea trupul tău
era o cameră goală
între mine şi anii rămaşi
curgeau ochii către ultimii paşi

erai rană deschisă
sângele roşu se scurgea pe asfalt
uneori veneam să te caut
rătăcind mereu ochii tăi

nu închide ochii, iubito
e devreme în lume
orele se scurg
doar sărutul a rămas într-o glie

dormi femeie, ochii sunt reci şi sunt goi
plec singur, nebun, într-o noapte
te-au închis într-o piatră
în palme port încă doar aripi de fluturi

mai scriu uneori, mă mai scriu
scriu durerea în tragic blestem
singur sunt pe pământ şi mi-e frig
e un drum al sorţii, uitat într-un gând

crucea este goală
nu, nu pleca femeie
nu pleca cândva
am rămas acasă, am rămas cu ea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picioare de lut

mă întorc femeie astăzi acasă
cu sufletul brăzdat de idei
tu stăteai la o fereastră închisă
într-o gară de doi, printre ploi
citeai o carte închisă, despre noi
eram cuvântul absent sau gara din noi
curgeau sentimente şi vise
fugeai ireal pe alei
ochii curgeau în neştire
când plecai, amândoi
plecam, părăseam facultăţi, munţi
în căutarea de doi
tu treceai, eu plecam
mă chemai, eu treceam
acasă nu'i nimeni acum
păşesc spre un nou început
pe picioare de lut

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

azi clipa trece şi iar trece
plecam firesc în altă întrebare
cerneala se uscase pe pagina goală
plecam în noaptea aceea înstelată
mă ajungeau din urmă primii paşi

seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, plecase şi timpul rămas

ploua în tăcere,
pe geam se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutam chei printre locuri închise

durerea se scurgea pe pereţi
căutam femeia în ultima rană

eu scriam un poem
tu plecai într-un tragic roman
pana se uscase pe masă
eu scriam la gândul rămas

eu scriam, tu plecai în pulberi de stele
pluteau între noi între noi întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
rătăceam amândoi prin timpuri pustii

mă aşezam obosit pe un ciot de speranţă
căutam o scară, cădeam amândoi
ora se sfarmă pe trepte, timpul doarme la uşă
tu aşteptai ca să plângi timpul rămas

rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde
căutam o femeie, visător pe cărare
la sfârşit nu mai am întrebări
rătăceam inutil pe o scară de doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

ieri am urcat către nicăieri
căutam treptele cunoaşterii
am cules o floare din grădina cerului
când te dezbrăcai de înţelesuri
marea s-a scurs în mâinile tale
pescăruşi albi pe umeri, a chemare
eram goi de păcate pe ţărmul iubirii
din alge şi scoici
construiam o casă, aici lângă mare
nisipul ardea sub gândurile noastre
îmi era atât de dor, de dorul tău
când te scăldai în apele sufletului
am întins gândurile către tine
te-am strâns apoi într-o privire
în palme purtam trupul
îţi acoperisem sânii cu flori de liliac
pe buze crini, pe trup trandafiri
te purtam peste ape
la al meu meleag
într-o poveste ce curgea spre infinitul iubirii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între pleoape

eram o aripă
rătăcită în refluxul memoriei
călător prin orizonturi
păşeam pribeag printre veacuri
topit în uitări deşarte
eram fila închisă într-o viaţă
spijinind în gând ceruri înalte
vegheam în templul nopţii
cenuşa mângâiată de ploaie
lumina a rămas tăcută între pleoape
se scurgeau tăceri pe cărări
purtate de vânt pe aripi frânte
ardeau lumânări în taina depărtării
ce lungă era distanţa între ziduri
adiau umbre pe trupul de piatră
cuvintele zăceau închise'n tenebrele lumii
eu scriam cu lacrima
despre spini, despre iubire
căutând în suflet surâsul luminii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

azi clipa trece şi trece
plecam firesc în altă întrebare
cerneala se uscase pe pagina goală
plecam în noaptea aceea înstelată

mă ajungeau din urmă primii paşi
seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, plecase şi timpul rămas
ploua în tăcere, ploua peste noi

durerea oarbă plângea pe pereţi
pe geam se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutam chei printre locuri închise

sărutam femeia ca întâia oară
te scriam pe o coală rămasă prin casă
tu plecai într-un tragic roman
la final, pana se uscase pe masă

eu scriam la gândul rămas
pluteau între noi întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
eu scriam, tu plecai în pulberi de stele

ora se sfarmă pe trepte, iubirea doarme la uşă
rătăceam amândoi prin timpuri pustii
mă aşezam obosit pe un ciot de speranţă
căutam o scară, cădeam amândoi

tu aşteptai ca să plângi timpul rămas
rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde
căutam o femeie, visător între stele
la sfârşit nu mai am întrebări

rătăceam inutil pe o scară de doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lacrima iubirii

februarie a trecut sau a zburat demult
o amintire roasă de un gând pe calendar
lacrima a curs şi s-a scurs între noi
cuvântul a sângerat la margine de veac
înlăcrimat cerşeam privirea, eu, ultimul damnat
fulgii cădeau în clipe apuse şi târzii
iar mugurii îngheţau în palmă
bătea o inimă pe ram şi ciripitul era taină
curgeau lumini peste timpuri
mă rătăceam prin anotimpuri
mirosea a zăpezi prin pădurile de ieri
căutam o femeie, prin tăceri, aici, pe nicăieri
nu veneai, eu plecam
eram veşnicul prezent pe un drum absent
lacrimi curgeau pe cearceafuri frământate de noi
cu patima iubirii dintăi
tornada iubirii răvăşise o mare în noi
eu scriam, tu tăceai
timpuri curgeau între noi, eu căutam un loc de doi
azi sunt doar un trecut
un om ce a iubit în noapte, odată, o fată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi către ea

am deschis tăcerea
în noaptea cea grea
mă urcam la cer
lângă mândra mea

visător odată
printre porţi sculptate
căutam o fată
ieri, în umbra mea

mă izbesc de ziduri
recad între stări
unde este lumea
ce vroia, ieri, ea

m-au lovit în suflet
piatra era grea
au distrus speranţa
ce mă întrema

plâng, sunt iar păstorul
răstignit de un gând
sunt delirul ultimului rând
mă lovesc de ani
căutând o ea

te-am iubit, femeie
astăzi plâng, de ziua ta
luminai pământul
eu priveam în gol
căutând femeia, am uitat de ea

când vor plânge zorii
eu voi învia
am murit femeie
lângă crucea ta

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

lasă-mi Doamne, zările şi marea
să îmbrăţişez chemarea
a unei femei ce a păşit spre nemurire
nu am înţeles atunci durerea ce mă apasă
e har, este blestem
să văd cum mori în taina primei primăveri
lasă-mă femeie
să ţin în braţele vânjoase surâsul tău
rătăcit între buze arse de gânduri
lasă-mă să descopăr curcubeul privirii
să frâng în palme neştiutul
deschide-te femeie în noapte
mătasea verde învăluindu-ţi sânii
trupul gol să se răsfrângă în ape sub raza de lună
ştii, privirea ta a început să se confunde azi cu zarea...
seara îţi mângâia paşii
la cina poeţilor în altarul cuvântului
treceai dintr-un timp în altă eră
lăsând în urmă flori de iasomnie
treceai albă şi pură
o lacrimă crudă în poala universului
treceai şi nu îţi păsa
că viaţa asta te lasă
te vei aşeza în cer
ascuzând o aripă rănită într-un zid
femeie, bătaie de înger
ai deschis raiul
în mlădierea duioasă a cuvintelor rostite
cu glas divin, tulburător
împletind din timpuri maramă
valsai odată printre stele
tu cea mai suavă dintre ele
scriai în slova timpului cu lacrimi de ceară
râdeai privind la mine
am înţeles atunci
erai un ideal cioplit din plăsmuiri
se risipeau nopţile în zori
dacă tu vei pleca
eu voi muri sub stea polară
dacă tu, atunci eu
cu cine aş vorbi
zările vor fi searbăde, pustii
eu am rămas, femeie
un trubadur nebun pe ţărmul lumii
adunând cuvinte în palmă din cioburi de speraţă
în zori voi coborî să mor în valuri
tot aşteptând sărutul unei primăveri
nu înţelegeam durerea ce mă apasă
în lotca ce plângea pe mare
va exista undeva un azi
pentru cei ce pleacă grăbiţi
dă-mi Doamne durerea şi lasă îndurarea
mai ţine aici vreo două-trei milenii
pe acei ce pleacă azi către lumină

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

plaja dormea între valuri
pe o stâncă sângera o inimă
erai o străină când te-am întâlnit într-o privire
rochia ta, culoarea cerului
părul despletit tânjea dorinţe nestinse
păşeai goală ca o femeie
erai atât de frumoasă
nu ştiam surâsul mângâierilor tale
şi te-am strâns în braţe
te-ai frânt a iubire totală
sărutul nemărginirii
dacă nu te-aş fi găsit cine aş fi fost
când te sărut în zori
sărut paşii
când te sărut în noapte
sărut clipa
şi când voi termina de sărutat
atunci vei ştii iubito cine sunt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

printre flori, în splendide culori
doi fluturi albi
împerecheaţi într-un sărut
acut, discret şi inocent
printre sălcii şi salcâmi
două păsări împreună
departe, undeva, cândva
soarele îmbrăţişează marea
într-o tainică chemare
în surâsul zorilor şi ţipătul norilor
pe ţărm aşteaptă o femeie
contopită cu cântecul mării
val după val, se pierd în larg, în zbor ireal
tu unde eşti femeie
floare de lotus închis
să te dezbrac de gânduri, de taine, de păcate
să dau de pământ cu toate
nu-mi pasă...
am atins într-o noapte gândul cu buzele
sărutând timpul strecurat între noi
cuvântul tău era o mângâiere lină
tu unde eşti, eu azi nu sunt decât un gând
o mare ne desparte
mi-e dor să plecăm, să fugim spre infinitul iubirii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

atingi uşor a mea chemare
cu un sărut acuns în valurile mării
în lacrima primului cuvânt născut între noi
eram un ţărm uscat de mare
o pagină smulsă de vânt
în albastru înfinit al unui gând
femeie, sunt aripă frântă
caut versul pe ţărmuri de zare
te chem să te cuprind
să-ţi spun în astă noapte
o şoaptă duioasă de iubire
să te dezmierd cu o vorbă de alint
între noi e trăire, visare
iubita mea, născută într-o zare
pe corzi line de vioară
în adierea dorului şi lacrima gândului
e marea învolburată
şi vântul lacrima o poartă
de zbor nebun, de zbucium acum
pe ţărm aşteaptă un om
timpuri curg, se scurg
e stâncă, e dor
valuri se sparg şi stânca ascultă-ascultă
femeie, dă-mi aripi să zbor spre infinit
să-ţi mângâi trupul cu chemări
să te dezvelesc uşor de întrebări
să te învesc cu roua norilor în zori
să te iubesc aşa cum ştiu
cu patimă şi dor
pe ţărm de mare
tu eşti trăire şi visare
iubita mea născută dintr-un stop de mare
de ce mi-e dor de tine
tu dulcea mea femeie
parfum suav de orhidee
te-ai desfăcut în noapte
când stropi de ploaie se scurgeau pe trup
şi te-am chemat în gândurile pure
să-mii fii regină
în pas divin spre nemurire
sunt arcă ce taina lumii o poartă
să risipesc cu un sărut
distanţa ce ne poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul

am văzut orizontul
prin cioburi de gânduri
de veghe în lanul de grâu
ce s-a copt într-o vară
curgea un râu între noi
erai floare
floarea soarelui te numeai
singură
în marea singurătate
nu ştiam
tăcearea zăcea goală între noi
un timp
un cuvânt nerostit
durere
o clipă eternă
în arşita dorului nespus
uneori ploua
când plângeai
paharul s-a revărsat peste coala murdară de gånduri
mâna a întâlnit trupul
ai ţipat
picurau lacrimi pe coapsa sufletului
te-am scris
pe ţărm
goală de păcate
ştiam
erai departe
eu
în altă parte
m-ai primit în lacrima ta
iubire
între buze şi braţe neastâmpărate
te-am ales pe tine
la prima întâlnire
ploua
doi nebuni pe ţărm
erai fierbinte şi pură
şi ai surâs în doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul

atingi uşor
a mea chemare
cu un sărut
acuns în valurile mării
în lacrima primului cuvânt ce a răsărit în noi
eram un ţărm uscat de mare
eram o pagină smulsă de vânt
în albastru înfinit al unui gând
femeie, sunt aripă frântă
îţi caut versul pe ţărmuri de zare
te chem să te cuprind
să-ţi spun în astă noapte
o şoaptă de iubire
să te dezmierd cu o vorbă de alint
între noi e trăire, visare
iubita mea, născută într-o zare
pe corzi line de vioară
în adierea dorului şi lacrima gândului
e marea învolburată
şi vântul lacrima o poartă
de zbor nebun, de zbucium trecător
pe ţărm aşteaptă un om
timpuri curg, se scurg
e stâncă, e dor
valuri se sparg şi stânca ascultă-ascultă
femeie, dă-mi aripi să zbor spre infinit
să-ţi mângâi trupul cu chemări
să te dezvelesc încet-încet de întrebări
să te învesc cu roua zorilor în zori
să te iubesc aşa cum ştiu
cu patimă şi dor
pe ţărm de mare
tu eşti trăire şi visare
iubita mea născută dintr-un stop de mare
de ce mi-e dor de tine
tu dulcea mea femeie
parfum suav de orhidee
te-ai desfăcut în noapte
când stropi de ploaie se scurgeau pe trup
şi te-am chemat în gândurile pure
să-mii fii regină
în pasul pur în doi spre nemurire
sunt arcă ce taina lumii o poartă
să risipesc cu un sărut
distanţa ce ne poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima frunză

un amurg se scurge
în plecări ce dor
mai stau în cerdac tot privind la cer
este atât de trist, e atât de gol
geamul este spart, privirea absentă
doar istorii curg la fără frecvenţă
deocamdată timpul s-a oprit
câmpia era arsă de cuvântul dintâi
căutând bezmetic cărarea
treceam lăsând în urmă paşi
uitând de lume, de noi
în palme adunam stele pitice
într-o noapte, printre vise uitate
eram statui sfârâmate
rătăcite prin îngheţul total
magici, ilogici, pe tărâm ireal
mai cânta o vioară în port
mă ascundeam elementar într-o femeie
tot căutând o floare printre flori
este frig şi uit
umila existenţă a unui poet rătăcit între poeţi
ce partitură dureroasă
tot scrijelind cuvinte pe coaja unui gând
despre acuta mea absenţă
ştii, nu e uşor să scrii cu aripi frânte
mă apropiam în verb de tine
uitând adverbul la final
tot căutam în efemera existenţă
un început, la un sfârşit de drum
îţi scriu femeie acum ultima prezenţă
plouă şi este atât de frig în viaţă
la poartă timpul bate-bate
iar clipa asta nu mai tace
mereu oprit într-o plecare
scriam femeie, printre stropi de ceaţă, viaţa
am vrut să plec, să fug de de aici şi totuşi am rămas
se stinge ultima ţigară şi timpul ăsta amputat
a curs femeie iar ca altădată
o zi a fost şi a trecut
atâta mi-a fost dat
să cânt în vers femeia ce astăzi a plecat
a căzut o frunză
ai plecat murind
printre versuri sânge
doar o frunză a rămas în urmă
şi te scriu femeie cu aripi de înger

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre spini

ochii mei cădeau obosiţi
eram ploaia ce spala cuvântul
mă ajungeau din urmă ultimii mei paşi
fugise şi ziua, noapte nu era
se uscau pe cer stropi efemeri
muream câte unul în iadul rămas
mai cădea o frunză în lumea de apoi
eu plângeam în poartă
uşa era închisă, poartă nu era
eu nu aveam chei
mă loveam de frunze, mă înţepam în spini
licărea un vis, rătăcit în lume, răstignit pe un gând
mai scriam pe o coală cu degete rupte, de vremuri trecute
se stingea o lume în flăcări arzând
în iadul primar a rămas o scară şi un ultim rând
părăseam o lume, mă întorceam apoi
ploua iar în ţara, oamenilor goi
era noaptea aceea când călcam pe flori
pe pământ o cruce
viaţa trece-trece, o lume se duce
se ciocneau în zbor fluturii din flori
stingeam ţigara, lângă masa goală
crucifixul strigă, lumânarea arde
întru într-o lume cu fluturii morţi
mă întorc acasă
tata mă aşteapta în prag
surâsul morţii pe buze curgea la cel drag
mai arde un gând, lângă cel plecat
ascund un trup între patru porţi
umblam pe cărări, căutând o stea
spitalul zăcea iar în dreapta mea
în stânga purtam o cruce pentru cel uitat
mă dureau spinii şi cuiul plângea
pe masă ardea un fluture în gândul rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

dacă voi plânge femeie în noapte
să ştii, să ştii
că am plecat departe
departe de lume, de toate
pe punţi de ape, păşesc mai departe, în noapte
punţi de tăcere, de lacrimi, durere
plânge cerul
e lacrimă toată
iubirea pierdută, uitată, ratată
femeie, cu buze de mure
uscate de gânduri
sărutul absent
trupul plânge în gene de sânge
s-a ofilit, nu s-a mai frânt în aprigă îmbrăţişare
pe cearceafuri fierbinţi
pe cărările sufletului curg azi amintiri
femeie, unde eşti
e noapte târzie
atât de neagră, opacă şi goală
doar umbre mai trec pe alei
pe cărările gândului şi lacrima dorului
azi pescăruşii au fugit
de tristeţe şi dor
plecând departe, pe mare
ducând cu ei
lacrima, iubirea, visarea
pe mare, valurile plâng
aşteaptă o femeie în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide sau închide poarta

poate mă vei lăsa
din când în când
să mă strecor
în gândul tău

promit să nu trezesc nimic
voi bate-abia şoptit
cu flori de mac
şi albăstrele-n ochi
la porţile albe

de-mi vei deschide
eu voi păşi desculţă
ca într-un sanctuar

de nu-mi deschizi
n-am să te-ntreb nimic
despre tristeţea din ninsori

vei şti că sunt
chiar dacă timpul e departe
şi n-oi mai fi nicicând
în lăstărişul de cuvinte

din muguri ce pocnesc târziu

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

ochii mei cădeau obosiţi
pe ciuturi de lem
eram ploaia ce spala gândul rămas
mă ajungeau din urmă ultimii mei paşi
fugise şi ziua
se uscau pe cer stropi efemeri
muream câte unul în iadul rămas
ajungea o frunză în lumea de apoi
eu plângeam în palmă
uşa iar închisă, nimeni în poartă
iar nu aveam chei
mă loveam de frunze
licărea un vis
rătăceam în lume
răstignit pe un gând
mai scriam pe o coală cu degete rupte, de vise trecute
căutam o scară
se stingea o lume în flăcări arzând
în iadul primar a rămas o scară şi un ultim gând
părăseam o lume, mă întorceam apoi
ploua iar în ţara, oamenilor goi
era noaptea aceea când călcam pe flori
pe pământ o cruce
viaţa trece-trece, o lume se duce
se ciocneau în zbor fluturii din flori
stingeam ţigara, lângă masa goală
crucifixul strigă, lumânarea arde
întru într-o lume cu fluturii morţi
mă întorc acasă
tata mă aşteaptă iar în pragul porţii
surâsul morţii pe buze curgea
mai arde un gând, lângă cel plecat
ascund un trup între patru porţi
umblam pe cărări, căutând o stea
spitalul zăcea iar în dreapta mea
în stânga purtam o cruce pentru cel plecat
mă dureau spinii din suflet şi cuiul plângea
pe masă ardea un fluture în gândul rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii

rătăceam în colbul de pe drum
aproape de viaţă
prea departe de cer
mă ardeau depărtările
şi am fugit pe picioare de lut
am ajuns într-o zi pe aici
între cer şi pământ
pe talazuri de gând
căutam printre tenebrele lumii
o cărare spre lună
uneori ştergeam durerea păşind printre pietre
mă înţepam în destin şi ţipam în ultim suspin
o viaţă, un spin
în umbra serii, o rândunică spinteca cerul fierbinte
căutam bezmetic un gând, o idee
printre fire de nisip
spulberate de vântul zănatic din suflet
reflexul tăcererii se izbea de zidurile scorojite ale omenirii
în larg, zadarnice zboruri, de viaţă ucisă
eram străin şi pribeag printre spice de aur
ajunsesem aici înaintea timpului
în palme adunasem o mare şi un singur cuvânt
uitasem de mine, trecând
în orbite purtam stele
să lumineze calea celor ce vin

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!