Sub pătura albastră

De oboseală, de nesomn şi de toate,
m-am întins cu faţa la cer, fără să mă gândesc la nimic,
nici măcar la tine.

Ştii tu, cum ne ţineam de câte o bară de tren
(iar cititorul, pentru că şi el are dreptul poetic la legănare – o bară de tramvai sau de fluturi)
şi ne atingeam străin aşteptând coborârea,
tot astfel copacii, cu umbrele lor subţiri şi înfometate,
se atingeau şi priveau fără vorbe.

Din tălpi, din genunchi sau poate din spusele greierilor
am ştiut deodată şi chiar am vrut să exclam:
- Uite, copacul acesta eşti tu! Şi celălalt eu!
Am fost şi iarăşi vom fi!

Dar liniştea, liniştea pe care atât de mult o doreai la sfârşit,
şi atingerea mâinilor,
a umerilor sau a gândurilor lemnoase ale copacilor
sau poate cea din curgerea nisipoasă a stelelor – în lumina ce înlumina treptat totul –
m-au adormit pe o parte
şi, când am dat să te învelesc,
tu erai şi nu erai cu mine,
de oboseală, de nesomn şi de toate.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doru: Ai văzut toate dosarele astea de aici; cele de pe birou şi pe cele din spatele meu? Destule... Toate sunt cu declaraţiile şi datele strânse despre tine în aceste zile de anchetă; mi-ai dat serios de lucru! Le-am studiat amănunţit pe toate. Crezi că scrie ceva rău despre tine pe vreo filă? Nici gând! N-am găsit nimic... Totuşi, ai ajuns în faţa Comisiei acum, fiind cadet, nu când erai elev. Nu eşti indisciplinat, reiese clar din tot ceea ce scrie aici, iar eu ştiu bine că nici mai de mult, când erai mic, nu erai indisciplinat, deşi făceai o sumedenie de nebunii, cu nărojii ăia doi... Încă-ţi mai sunt colegi?
Lucian: Da.
Doru: Aşa-i; am văzut şi declaraţiile lor pe undeva; Nis scrie tot aşa, oribil, indescifrabil, a trebuit să mă chinui rău până să înţeleg ce-a scris el acolo. În orice caz, geograf şi genetician; n-au ajuns deloc rău nebunaticii ăia doi. Iar tu – matematician; era de aşteptat din partea ta... Cu istoria mea nu v-aţi împăcat nici unul?... Măi, nu eraţi deloc cuminţei; maşina mea încă mai are şi acum unele urme de atunci, lăsate de voi... Se pare că nu v-aţi cuminţit nici acum. Atunci însă te scăpa mereu directorul. Acum ce s-a întâmplat? De ce ţi s-a înfundat? N-a mai vrut să te ajute?! Ştii, pe atunci mi-aş fi dorit eu să ajungi în faţa Comisiei Disciplinare, când erai elev, deşi nu eram eu preşedintele; să fi fost şi atunci, o încurcai serios, cu tot ajutorul directorului... Hai, spune şi tu ceva! Sau chiar nu vrei să vorbeşti cu mine? Eşti atât de supărat pe mine?
Lucian: Păi, eu...
Doru: Măi, dacă-mi răspundeai aşa la lecţii, te lăsam imediat corigent, să ştii; ba poate chiar şi repetent, din cauza istoriei; dar tu mereu învăţai foarte bine, erai salvarea clasei... Acum ce ai de spus în apărarea ta?
Lucian: Nimic.
Doru: Cum nimic?! Recunoşti că ai fi vinovat?! Indisciplinat?! Ia să vedem, cum zice domnişoara... Comportament necorespunzător... Cum te comporţi tu necorespunzător?
Lucian: Nu ştiu.
Doru: Nu ştii?! Măi, nu se poate să nu ştii!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neiubită...

Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Şi uite aşa, se scrie destin neîmplinit.

Şi tot ce-am vrut a fost iarăşi IUBIRE...
Şi n-am ştiut să dau decât ce vine tot din ea...
Şi iarăşi m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aş fi vrut să fie, să fi fost... Ah, mă durea!

Şi m-ai ţinut în jocuri de-aşteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aş fi zâmbit şi de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...

În a mea viaţă... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează şi-au tangenţă!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic şi rezistă,
Ne ofilim fără iubire şi dăm o repetenţă!

N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau să ştii!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... şi-acum îţi sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!

Aş vrea să cred că sunt totuşi iubită; că n-ai minţit şi doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ţi să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.

Neiubită...? Poate! Sau, nu ştiu...
Am vrut eu a le şti pe toate...!
Dar... n-aş mai fi ce sunt să fiu...
Şi nici surprinsă n-aş mai fi fost... poate!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine...

*
Ai fost vioară-n toamna mea, ce imi cânta,
Mă linistea, când era furtună si trăznea
Chiar de avea o coarda ruptă si- ncet se-auzea...
.
Ai fost liniştea venită când totul striga,
Raza de lumină când nu îmi era bine
Si atunci, flori de salcâm, înfloreau la mine.
.
Ai fost povestea mea frumoasă, dar şi tristă,
Ca un fluture, printre flori, doar cu o aripă....
Fără să ştiu, că aşa ceva mai şi exista.
.
Ai fost si eşti copacul neclintit, ce uimea,
Câte frunze, an de an, fără efort, avea,
Si spre înalt pe toate le ducea, iar toamna
*
Ele-l lăsau!... Dar pe niciuna nu o regreta.
Şi le uita, cum uită timpul întoarcerea...
*

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să te cred, dar... Mi-e teamă să nu fie doar un capriciu de-al tău, unul trecător...
Lucian: Poftim?! Lia, ţi-am mai spus că pentru mine, tu nu eşti deloc doar un capriciu trecător... În plus, ce fel de capriciu trecător ar putea fi, după mai mult de opt ani?! Te rog, sunt cel puţin opt ani...
Lia: Ba da, ar putea fi. Poate din cauză că eu am fost singura care te-am respins mereu, te-am refuzat, nu ţi-am acceptat prietenia... Presupun că nu erai obişnuit să fii refuzat. Îţi plăcea să obţii totul, aşa cum îţi doreai tu. Încă îţi place acest lucru.
Lucian: Nu, nu-i din cauza asta! E adevărat că-mi displăcea să fiu mereu refuzat, însă nu ăsta-i motivul pentru care m-am îndrăgostit de tine.
Lia: Sau poate crezi astfel, doar pentru că tu eşti comandantul şi ţi se cuvine tot ce-ţi doreşti.
Lucian: Grozav! E ultimul lucru pe care aş fi dorit să-l aud în acest moment, de la tine sau de la oricine altcineva! În plus, n-are absolut nici o legătură. Când te-am cunoscut pe tine, nu eram nici un fel de comandant, al nimănui şi nici nu aveam habar că voi fi vreodată. Că poate îmi doream acest lucru, e cu totul altceva...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am ştiut

N-am fost stăpân pe inima ta,
Am practicat stăpânirea de sine,
Stăpânul ţi-a fost altcineva,
Chiar şi-atunci când erai lângă mine.

N-am vrut să îţi arăt că ştiu,
Am vrut să ştii că te iubesc,
Şi-ai înţeles într-un târziu,
Că despărţitul e firesc..

A fost mai mult greşeala mea,
Nu te-ai ferit, eu n-am ştiut
Că dragostea n-are cum creşte,
Când nici n-a început...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu de ce

de un timp
toate lucrurile din jurul meu
au început să mă părăsească
îţi dai seama cum este
să te trezeşti deodată
singur cu tine între două oglinzi
glisând dintr-o oglindă în cealaltă
într-o dezordine perfect browniană,
fără acele lucruri
cu care te-ai înfrăţit de-o viaţă
pe care le-ai îndrăgit
cu care ai făcut planuri
cum să vă petreceţi weekendul
şi
şi nimic
doar liniştea care îţi doare auzul
sau îţi înnoptează privirea devreme
dis de dimineaţă
e ca şi cum
ai deschide o conservă
de fasole boabe cu carne de porc
şi ai realiza
că înăuntrul cutiei ai avut culcuşul
înainte de a te naşte
la dracul zici deşi
ai locuit în locuri şi mai rele

acum nici nu ştiu ce îmi va
lipsi mai mult,
poate pantofii maro
atât de comozi şi sport,
poate îmi vor lipsi cărţile sau laptopul SH,
poate micuţul Ka
un Ford albastru închis
ciupit de rugină pe dedesubt
pe sub fusta-i dantelată

sau poate tu îmi vei lipsi cel mai mult
iubita mea târzie venită la apus
cu zarea zvârlită
ştrengar peste umăr,
peste sânii rotunzi
cum te vei descurca fără tăcerile mele?
poate îţi vei aminti cum îţi treceam
palma pe frunte
mângâindu-ţi pe rând
o durere, un nod, un gând
o buclă blondă rebelă?

îmi va fi dor şi de câmpia din mine
şi de amintiri
şi de cânticele urlate cumplit la beţii,
de poeziile scrise în somnul din nesomn,
de chitara cu griful plesnit
mai mult scârţâind
sau de mine
de mine o să-mi fie dor de mor

şi dacă toate m-au părăsit
pentru celălalt eu
cel care păşeşte mereu
în urma mea cocoţat pe umbră
care-mi cântă gutural
la ureche
Hey Hey, My My
hitul lui Neil Young
(ştiu îmi place şi mie
doar ce l-am pus
ca sonerie la vechiul telefon)
am să plâng de ciudă până când
până când am să păşesc eu în urma
celuilalt eu aşteptând un moment prielnic
să-i călăresc umbra,
să-mi fur lucrurile mele înapoi
şi pe tine iubito deşi
ştiu că vei fi mai obosită
mai uzată puţin

până atunci am să scot
din lada de zestre a mamei
sticla cu vodcă rusească
ascunsă acolo de tata când m-a văzut
sărutând pentru prima oară
o fată pe drum
şi am să beau până când
mă voi uita pe mine definitiv
şi o să mă doară capul
o săptămână întreagă
sau la nesfârşit

ciutura plină ochi cu lumină
limpede ca o lacrimă
şi rece
cum o urcam sus până la cer
îţi aminteşti cum se însenina lumea
uitată în mine?

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de mult mă iubeşti?

Într-un colţ de univers,
am vrut să mă cuibăresc în braţele tale,
fiindcă ai apărut în calea mea
tocmai când mă rătăcisem
printre nişte pantere care
habar n-am ce căutau în drumul meu...
dar, când să mă apropii de tine,
am alunecat: poate de emoţie...
sau poate m-a împins cineva...
nu m-am lovit, dar
cred că m-am ridicat prea încet şi
cred că tu te grăbeai către o bisericuţă
săpată, de secole, într-o stâncă...!
Şi mai cred că acolo te aşteptau zeii,
pentru închinăciunea ta zilnică!
Apucasem să-ţi văd, doar o clipâ, faţa:
păreai trist, dar cred că erai doar îngândurat...
erai obosit, dar păreai plin de iubire...!
Te-am petrecut cu privirea, o vreme,
şi am spus încet, doar pentru mine, că,
deşi nu te cunosc, te iubesc atât de mult...
Dar erai prea departe ca să mă mai auzi!
Pe urmă nu te-am mai văzut...
Cât de rău îmi pare că
nu te-am strigat să vii înapoi...
Dacă te-aş întâlni vreodată în vis
te-aş întreba:
cât de mult m-ai iubit atunci?
Atunci când, spontan, dezimvolt
şi atât de natural,
mi-ai întins braţele ca să mă ocroteşti,
deşi, ştiai precis,
că n-o să mă poţi atinge...
că n-o să mă poţi atinge atunci...
şi... niciodată!

poezie de Iulia Mirancea (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădare!

Şi te-am iubit cum m-am iubit pe mine,
Ţi-am fost prieten bun, sfătuitor...
Când erai căzut, veneai la mine
Şi te ridicam cu dragoste şi dor.

Şi te-am acceptat aşa cum eşti...!
Nu am pus condiţii ca să-mi fii...
Iar tu acum nedreptăţeşti
Fără dovezi şi argumente vii.

Şi te-am ajutat chiar întru toate!
Şi m-am lăsat pe mine... locul doi...
Oare cum n-ai văzut tu asta...? Poate,
Nu ne-a fost scris să fim doar amândoi.

Mă simt trădată de vipere bătrâne!
Ce tot m-au folosit în fel şi fel...
Suflele lor, negre şi păgâne...
Mă simt înjunghiat ca şi un miel!

Şi totul are-un rost pe lume...
Prietenia... demult nu mai există!
Viaţa este doar valuri cu negre brume,
Şi stă-n picioare cine îi rezistă!

Regret tot ce am oferit şi ce am dat...
N-a fost nici înţeles şi nici apreciat!
Prin lecţii dure, durerea mi-am aflat,
Şi palme aspre! Nu aplaudat...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram dusă, în alţi ani, prin aeroporturi, în căruţ, mă priveau toţi; iar pentru că eram aşezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existenţial, acela din căruţ; toţi oamenii privesc de sus, te simţi inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci şi obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai şi tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, îşi fereau privirile "din bun-simţ" – aşa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca şi cum cei din faţa ta şi din jurul tău ar vrea să te vadă şi te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca şi cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca şi cum aş putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; şi nu acum, în clipa de faţă.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

ascunde toate cadourile
ascunde toate poveştile de dragoste
ascunde toate amintirile vesele
lasă să plouă toată tristeţea lumii
pe ramurile copacilor din grădina Paradisului
prinde-mă de mână
atât cât să nu-mi fie frică
nici de mine, nici de tine
am să-mi spăl faţa în apele limpezi ale realităţii
am să mă reconstruiesc
din dimineţi noi
voi parcurge
o altă nemurire
voi păstra o altă amintire
mă voi contopi cu noaptea
mă voi contopi cu ziua
voi aluneca de pe un val pe altul
spre câte un mal
unde voi îngropa câte o parte din mine
într-un târziu
împăcată
îmbrăcată
cu cea mai frumoasă
şi aleasă rochie de mireasă
o să-mi îmbrăţişez strâns
toată liniştea

poezie de Codruţa Vancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Bună! Nici nu ştiu de ce am venit. Mint. Uite, am venit aici în seara asta ca să-ţi spun, ca să-ţi spun că ai dat-o-n bară. Ai dat-o-n bară rău de tot. Şi nu pentru că ai încălcat legea sau pentru că ai fost prins sau pentru că m-ai lăsat fără un tată. Ai dat-o-n bară pentru că nu mă cunoşti. Sunt fiica ta şi nu ştii nimic despre mine. Deci cred că am venit doar să-ţi spun că sunt bine. Am crescut destul de bine. Şi o să fiu bine chiar şi fără ajutorul tău. Am o singură întrebare. Mă iubeşti?
Dl. Potter: Mai mult decât o să îţi dai seama vreodată. Şi îmi pare rău. Îmi pare rău.
Joey: Te gândeşti la mine?
Dl. Potter: Iubito, toată ziua, în fiecare zi, oră, minut.
Joey: Şi chiar mă iubeşti? Pentru că am 15 ani şi îmi petrec fiecare zi gândindu-mă că nu mă iubeşte nimeni.
Dl. Potter: Nu e adevărat. Şi nu sunt singurul. Dawson Leery. Te iubeşte, Joey. Nu ţi-a spus niciodată?
Joey: Niciodată.
Dl. Potter: Păi aşa este. Sunt sigur.
Joey: Cum?
Dl. Potter: Pentru că te priveşte aşa cum se uita mama ta la mine. Şi tu îl iubeşti... I-ai spus? Trebuie să-i spui, Joey! Nu face aceeaşi greşeală ca mine. Nu aştepta până persoana pe care o iubeşti este răpusă de cancer şi e pe moarte în timp ce tu stai deoparte...
Joey: Te iubesc, tată.
Dl. Potter: Şi eu te iubesc.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate singura diferenţă dintre mine şi tine este că eu chiar sunt un nimic în sensul real al cuvântului, pe când tu chiar şi când afirmi căci "cunoşti" nimicul eşti tot un mare "CINEVA"!. Tu în faţa mea afirmi: "Chiar sunt un nimic, sunt nimeni!" dar imediat cum te întâlneşti cu 898989, uiţi nimicul şi devii brusc "Cineva"! Nu e nimic nenatural în atracţie, dar de ce să uiţi adevărata ta natură pentru ea? Fără ca adevărata ta natură să existe, atracţia dintre un bărbat şi o femeie ar exista? Fără ca mai întâi SĂ FII, poţi fi bărbat sau femeie? Prima condiţie este "A-FI". Recunoaşte-o degrevată de orice gând, ea este natura ta reală, este libertatea. Când erai prunc făceai pe tine şi habar nu aveai de bărbăţia ta. La 90 de ani datorită Alzhemer-ului vei face pe tine şi vei uita de toate rolurile tale. Află cine eşti tu, pentru că mintea care se dă spirituală acum e top cea mai bună comedie!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de intenţie

(precuvântare la volumul Recviem pentru o roată bolnavă mintal)

de un timp
toate lucrurile din jurul meu
au început să mă părăsească
îţi dai seama cum este
să te trezeşti deodată
singur cu tine între două oglinzi
glisând dintr-o oglindă în cealaltă
într-o dezordine perfect browniană,
fără acele lucruri
cu care te-ai înfrăţit de-o viaţă
pe care le-ai îndrăgit
cu care ai făcut planuri
cum să vă petreceţi weekendul
şi
şi nimic
doar liniştea care îţi doare auzul
sau îţi înnoptează privirea devreme
dis de dimineaţă
e ca şi cum
ai deschide o conservă
de fasole boabe cu costiţă de porc
şi ai realiza
că înăuntrul cutiei ai avut culcuşul
înainte de a te naşte
la dracul zici
deşi ai locuit în locuri şi mai rele

acum nici nu ştiu ce îmi va
lipsi cel mai mult,
poate pantofii maro
atât de comozi şi sport,
poate îmi vor lipsi cărţile sau laptopul SH,
poate micuţul Ka
un Ford albastru închis
ciupit de rugină pe dedesubt
pe sub fusta-i dantelată
sau poate tu îmi vei lipsi cel mai mult
iubita mea târzie venită la apus
cu zarea zvârlită
ştrengar peste umăr,
peste sânii rotunzi
cum te vei descurca fără tăcerile mele?
poate îţi vei aminti cum îţi treceam
palma pe frunte
mângâindu-ţi pe rând
o durere, un nod de lacrimi, un gând
o buclă blondă rebelă?

îmi va fi dor şi de câmpia
crescută în mine
şi de amintiri
şi de cântecele urlate cumplit la beţii,
de poeziile scrise în somnul din nesomn,
de chitara cu griful plesnit
mai mult scârţâind
sau de mine,
de mine o să-mi fie dor de mor

şi dacă toate m-au părăsit
pentru celălalt eu
cel care păşeşte mereu
în urma mea cocoţat pe umbră
şi care-mi cântă gutural
la ureche
Hey Hey, My My
hitul lui Neil Young
(ştiu îmi place şi mie
doar ce l-am pus
ca sonerie la vechiul telefon)
am să plâng de ciudă până când
până când
am să păşesc eu în urma celuilalt eu
aşteptând un moment prielnic
să-i călăresc umbra,
să-mi fur lucrurile mele înapoi
şi pe tine iubito deşi
ştiu că vei fi mai obosită
mai uzată puţin
până atunci am să scot
din lada de zestre a mamei
sticla cu vodcă rusească
ascunsă acolo de tata când m-a văzut
sărutând pentru prima oară
o fată pe drum
şi am să beau până când
mă voi uita pe mine definitiv
şi o să mă doară capul
o săptămână întreagă
sau la nesfârşit

ciutura plină ochi cu lumină
limpede ca o lacrimă
şi rece
cum o urcam sus până la cer
îţi aminteşti cum se însenina lumea
uitată în mine?

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul din zori

Dintr-un hăţiş de gânduri, lumină am văzut.
Lăsând în urmă totul... tot drumul străbătut,
Ciulinii prinşi în păru-mi şi ghimpi ce-au înţepat,
Eu te-am zărit pe tine în visul cel ciudat...

Îmi apăreai aievea, Luceafărul din zori,
Cu muguri verzi în raze si florile-n ninsori,
Venit cu miez de fructe la început de vară,
Şi liniştea stăpână în inima-mi hoinară...

Bizar îmi pare totul... când ochii am deschis,
Erai chiar lângă mine şi nu erai în vis...
Atât m-am bucurat... nici nu-mi venea să cred
Că macii-s încă roşii şi tu ceva concret.

poezie de Doina Bonescu din O clipă doar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Velă cu pisică de mare

Leneş şi hoţ, râul cuvintelor s-a strecurat din nou între sufletul tău şi al meu.
Iată cum s-a petrecut totul:

Am început să mă uit de foarte departe cum speli vasele
şi, ca să nu adorm iar, am împins uşor către tine arca tăcerii
şi m-am trezit că îţi spun în gând:
-Bună! Ce faci?

Tu, somnoroasă, de la buric în sus
(pe care-l acoperă mai deloc tricoul cu o steluţă de mare)
ai zis pisoiului tău:
- Bună!

Atunci el a început să vâslească în jurul tău,
la dreapta şi la stânga,
rotind într-o parte şi alta spatula,
dând drumul uşoarelor vorbe care întreţin o uşoară legănare
a şoldului
şi apoi totul a curs de la sine.

Oh! chiar am visat că întrebi,
din celălalt capăt al corabiei:
- Mai avem pâine?

Şi fiecare celulă, atom şi particulă din mine
au strigat să auzi
ceva ce nu vei auzi niciodată.

Dar tu, înţeleaptă ca o pisică, mi-ai răspuns:
- Hai mai întâi să ne cumpărăm o grădină
şi apoi semănăm grâul;
întâi facem bani şi pe urmă copii.

(Oh, nu-mi spune că mă iubeşti!
Nici măcar un cuvânt!
Hai mai întâi să pronunţăm pe silabe:
Eu! Tu! Niciodată!
Eu! Tu! Niciodată!)

Leneş şi hoţ, râul cuvintelor urcă deasupra genunchilor
şi eu scriu, am umplut caiete întregi, cu liniuţe şi bastonaşe
care toate, toate îţi seamănă, uşor înclinate, şi puse pe şotii.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, încercarea de a repera Liniştea, nu face altceva decât să creeze şi mai mult zgomot. Orice tactică şi metodă se dizolvă de la Sine, în clipele de conectare conştientă la Linişte. Conceptele sau cuvintele pot aproxima Liniştea însă, cu adevărat, Liniştea nu poate fi găsită sau cuprinsă la nivelul de existenţă al minţii. Liniştea nu are nimic de-a face cu gândurile, aşadar Liniştea nu poate fi găsită în tărâmul gândurilor. Dincolo de gânduri, există o realitate lină, neinfluenţată de mişcările alerte ale procesului mental. Această realitate este o adiere a Liniştii, o adiere care anunţă Prezenţa Intrinsecă a Liniştii. Pentru că Liniştea nu depinde de sunet. Liniştea precede sunetul, sunetul provine din Linişte şi se întoarce în Linişte, însă Liniştea poate exista şi fără sunet, în timp ce sunetul nu poate exista fără Liniştea din care provine. Iar Liniştea este constantă şi persistentă, este de Sine Existentă, neinfluenţabilă şi lipsită de orice nevoi, dorinţe sau pretenţii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când erai mic nu te întrebai ce e fericirea, nici nu o căutai. Era starea ta naturală, zona ta de confort. Erai fericit fără absolut niciun motiv, pur şi simplu erai. Dar ai crescut, ai fost învăţat că trebuie să-ţi dobândeşti fericirea şi astfel ai acoperit-o cu aceste gânduri, creând o iluzie care te face să crezi că nu eşti fericit deja. Bună dimineaţa, trezeşte-te din vis, trezeşte-te din iluzie! Nu ai nimic de dobândit, deja eşti tot ceea ce ţi-ai putea dori să fii, chiar Acum!

citat din Cezar-Ştefan Jinga
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire...? De două ori...

Pe ritmuri de dorinţă, m-ai îmbătat uşor
Şi cu vorbe alese, ai vrut s-arăţi iubire...
Însă tot ce-ai vrut... a fost un dormitor,
În care să mă ai, bifând o împlinire.

Nu folosi minciuna când simţi arzând un dor,
Nu îţi nega trăirea, prin frică, laşitate...
Nu terfeli iubirea doar pe un biet covor,
Preţuind doar trupul şi nu omul din spate!

Ai cautat să ai, să simţi ce n-ai avut...
Şi într-o zi... ai prins curaj să vii iarăşi la mine.
Şi iarăşi te-am primit cum nu m-ai fi pierdut,
Dar pentru c-ai venit, m-am depărtat de tine...

Iubesc totul în toate... iubesc peste total!
Nu ştiu şi nici nu-mi place să fac ca restul lumii!
Dar ce ţi-am oferit, a fost mai mult de-astral,
Iar tu, ai risipit pan' la sfârşitul lunii!

Nu ştii multe de mine... dar nici n-ai vrut să ştii.
Ţi-ai rezervat bilet doar în dorinţa
De-a poseda şi doar de-aţi împlini
Un vis trecut, ce-ţi obseda fiinţa...

În dragoste eşti liber, dar doar dacă iubeşti!
Atunci păcatul nu cade peste tine...
Numai carnal, nu poţi ca să trăieşti,
Când ai un suflet tânjind scopuri divine!

Promisiuni şi vorbe! Cuvinte şi atât!...
Nu te lega într-un blestem din vină!
Ar trebui să ştii că legământu-i sfânt...
Şi de te-abaţi cumva, ajungi iar la ruină.

Şi de nu simţi iubire... şi de nu vrei ce-ai vrut,
Sinceritatea e unica salvare!
Nimeni nu te obligă, să faci, sau ce-ai avut
Să îţi păstrezi cu tine, de nu simţi vreo chemare!

Cândva, peste un timp, sau poate peste două
Sezoane de-amintiri... ai să-nţelegi zâmbind...
Că-n viaţă tot se-ntoarce şi ploaie ne dăm nouă,
Atunci când ploaie dăm... înşelând, minţind...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!