Imensitate
Taci și lasă tăcerea să te... conducă,
Taci... și lasă vremea, timpul să curgă
Cum curge un râu învolburat de munte,
Taci și ascultă cum cântă-n cascade!
Privește uimirea din mine prin timpul...
Timpul ce vine, ce mi te aduce în cale,
Lasă fiorii, fiorii să-ți freamăte-n... sânge,
Fierbe și pierde-te-n doar în privirea mea!
Trăiește clipa, trăiește doar pentru mine,
Uită de ieri și de zile trecute, rămâi cu...
Rămâi cu mine-n eternitate... Minune,
Împarte infinitul la doi, împarte-l la Noi!
Lasă tot cerul să ne zâmbească acum,
Toți norii lasă-i să curgă picuri pe Noi,
Pășește în viață prin roua de dimineață,
Uită și lasă uitarea să moară, să... piară!
Cuprinde tot imposibilul, cuprinde... Tot,
Cuprinde visul, visul din noaptea uitată,
Alege o Stea, fii doar steaua, steaua mea
Aici aievea, aici cuprinde... imensitatea!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ascultă iubito și taci
Astăzi,
lasă ploaia
să-ți bată în geamuri.
Lasă vântul
să treacă prin copaci.
Ascultă melodia din ramuri!
Ascultă iubito!
Ascultă și taci.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Taci și ascultă...
Taci și ascultă marea
Nu-i tulbura chemarea,
Multe iubiri nebănuite
Adâncurile-i le-nghite.
Taci și ascultă vântul
Urletu-ți freamătă gândul,
Prin plete-ți flutură cu nesaț
Te cuprinde cu-al său braț.
Taci și ascultă ploaia
Ce-ți biciuiește odaia
Sufletului ostenit de dor
Pe meleagul sorții călător.
Taci și ascultă pământul
Din care ne facem veșmântul
Când drumeția se va termina
Și spre alte lumi vom naviga.
Taci, nu murdări cu cuvinte
Secrete ferecate-n morminte,
Trăiește curat într-o lume murdară,
Grăiește dulce deși viața-i amară!
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se lasă noaptea
peste stuful din bălți
steaua doar ea mângâie
adâncul negru al apei
să nu plângi
taci
ascultă cum vuiește
în ochiul de apă rănit
singurătatea
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să taci...
Rămâi tăcut, când marea se frământă
Și își revarsă gânduri spumegând,
Pe-un țărm pustiu, nisipul mai ascultă
Și poate pescăruși răspund, țipând!
Rămâi tăcut, când briza te-nfioară
Și te cuprinde blânda-i elegie,
De pretutindeni dorul te-nfioară,
Iar pe nisip tu scrii vreo poezie.
Rămâi tăcut, în brațe tremurânde,
Fierbinți, precum nisipul dogorind!
Taci! Nu vorbi când buzele flămânde
Se răcoresc în taină, sărutând...
Taci, doar! Nu scoate vreun cuvânt!
Ascultă numai valul ce se zbate
Ca inima iubitei tremurând
La țărmul mării calde, înspumate!
14.07.2018
poezie de Florentina Mitrică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lângă mine
Hai cu mine, dar nu-mi arăta drumul,
Hai lângă mine, din doi să devenim unul.
Stai cu mine, dar nu mă întreba nimic,
Stai lângă mine, ascultă și ceea ce nu zic.
Rămâi, chiar și atunci când timpul trece prin noi,
Ne lasă goi și dezgoliți de nevoi.
Așteaptă cu mine, tot ce nu poate fi așteptat
Așteaptă lângă mine, clipa unui sărut furat.
Cheamă-mă lângă tine, când ești doar jumătate,
Piesa perfectă, pentru a fi o unitate în toate.
Lângă mine, se deșiră și timpul,
Nu pleca, îți voi spune mai târziu motivul...
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Respect
Toți în jurul tău aleargă după bani
Mertzul și gagica îți atrag mulți fani
Luptă să ajungi și tu acolo, sus
Vremea hipioților a cam apus
E mișto să-ți faci vacanța în Dubai
E la modă să fii mai tot timpul high
Nu contează câtă carte-ai învățat
Fă pe șmecherul să nu pari un ratat
Mai bine stai la mal
Nu te lasă luat de val
Rămâi pe drumul drept
Dacă vrei, dacă vrei, dacă vrei
Respect
Toată ziua nu știi decât să muncești
Ești ca un robot și o să ruginești
Poate într-o zi o să-nțelegi că nu
Timpul nu se-nvârte după cum vrei tu
Doar o viață ai și dacă nu ești prost
Totul are sens și totul are rost
Știi că numai tu o vei putea schimba
Nu-i lasă pe alții să facă mișto de ea
Mai bine stai la mal
Nu te lasă luat de val
Rămâi pe drumul drept
Dacă vrei, dacă vrei, dacă vrei respect
Dacă vrei, dacă vrei
Și de ai vrea să mai știi...
Nu, nu, nu-i timp pentru prostii
Mai bine stai la mal
Nu te lasă luat de val
Rămâi pe drumul drept
Dacă vrei respect
cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hai, vino!
Rămâi și alege iubirea,
De pleci, voi visa numai iarnă,
Închide fereastra și vino
Și lasă doar visul să cearnă.
Închide fereastra și vino,
Afară doar ploaia lipsește,
Mi-e chiar întuneric în suflet
Lumina din gânduri citește.
Închide fereastra și vino
Și pune-mi sub cap doar tăcerea,
E toamnă, nu vreau s-aud vântul
Împinge afară durerea.
Închide fereastra și vino
Și uită să pleci dimineață,
Se-adună pe cer numai stele
Și ploaia ne pleacă din viață.
poezie de Corina Mihaela Soare (2017)
Adăugat de soarecorina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cimitire plutind
Mă lasă carnea
ce să zic!!?
Mă lasă ciorbă de om
Mă lasă umbră de umbră
de pom
mă lasă
ce sa zic!?
Mă lasă inima în drum
cu buzele noi
mă lasă
trupul mamei
mă lasă
tata lângă casă
mă lasă
și nu-i pasă.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două vieți eu am
Două vieți eu am în mine:
Una pleacă, alta vine!
Și doi poli în mine bat:
Unul cântă, altul-tac!
Între valuri prinse-n iele
Sunt doi poli care mă cere:
Unul visul mi-l cuprinde,
Altul tremură, surâde...
Două poluri nu mă lasă:
Unu-i bolta, altu-i casa!
Pe o strună de vioară,
Cei doi poli se arată iară:
Unu-i zbor prin zări albastre,
Altul cântă la fereastră.
Două ruguri ard în mine,
Unu-i Eu și altu-s Liră;
Unu-i lumea ce o am,
Altul eu oglindă-n geam!
Curcubeie colorate,
Legăminte între toate,
Rog, așterneți puntea mea,
Între o viața și o stea!
Două poluri nu mă lasă:
Una-i bolta, altu-i casa!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se lasă noaptea..
Se lasă voalul nopții peste lume,
O stea se pierde-n valuri, printre nori,
Cu ochi de înger, mari, strălucitori,
E steaua mea ce-și caută un nume.
În noapte, des, cărările își schimbă,
Strângând în mâini un felinar aprins,
Cu-o rază tremurândă m-a atins,
Iar pe pământ regretele se plimbă.
După un nor, o simt, se-ascunde luna,
Subtila ei prezență mă-nfioară,
Uitate amintiri încep să doară,
Dar ea le-alungă, una cate una..
A mea e noaptea asta până-n zori,
O simt cum mă-nfașoară, mă cuprinde,
În sufletu-mi alte lumini aprinde,
Cu luna ei, cu stele și cu nori..
poezie de Marilena Ion Cristea (25 mai 2019)
Adăugat de Marilena Ion Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Taci și ascultă!
Taci și ascultă geamătul codrului,
Cum trosnesc ramurile în bătaia vântului,
Taci și ascultă glasul pământului,
Cum doinește frunza în foșnetul gândului.
Taci și ascultă zumzetul albinelor,
Cum se scurge pe buze parfumul florilor,
Taci și ascultă murmurul apelor,
Cum îmi suflă în păr briza mărilor.
Taci și ascultă inima îndrăgostitului
Care bate secunde în tăcerea cuvântului,
Taci și ascultă pașii pământului
Care vibrează în vâltoarea sufletului.
Taci și ascultă stropii de ploaie,
Cum bat la fereastră șuvoaie,
Taci și ascultă izvorul din odaie,
Cum se scurge iubirea pe foaie.
Taci și ascultă furtuna din icoane,
Cum se cutremură pământul în piroane,
Taci și ascultă cuvântul din canoane,
Cum vibrează sufletul în strane.
poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Îmbătrânite mâini
aștern pe filă umbre
de litere prea șterse sau
într-un timp prea viu
din turnuri curge ceara
și-n degete esența
lasă dureri atroce
a sensurilor moarte
sau nenăscute încă
pentru prezent
Mai știi?
poemul cel din ceară
va curge prin celule
textura unei file
e prea încăpătoare
pentru-a putea cuprinde
întreaga stare-n punct
de-acolo totul lasă
drumul să-și desfășoare
curbura unei fine
bătăi de gânduri seci
atunci e timpul, Doamne,
să renască scribul?
atunci e timpul, Doamne,
să-și lase tremurând
întreaga sa simțire
printre acele straturi-umbre
de-ncovoieri prin viață,
prin moarte-n bucurie?
și-atunci pe unde, Doamne,
să se strecoare lava
aceea care vie îl arde-ntreg?
Pământul
îl răsfață
sau este-o nebunie
să se întâmple versul?
habar nu am, dar știu,
că după o sclipire urmează
noaptea lungă
în care tot el, scribul,
revarsă-n lume dorul
nu știe să-l descrie,
nu știe să-l enunțe
ca pe o problemă simplă
de geometrie clară
prin lacrimă îl lasă
să curgă în neștire
apoi adoarme singur
însigurat de toate
în miez de noapte
punctul
se joacă vesel, tandru
în tâmpla colilie
apoi
descrie linii
care vor fi cuvinte
în pace versul crește
și se ascunde-n palmă
ca-n dimineți senine,
pe câmpul de emoții,
poemul să răsară virgin
ca miezul scoicii
în perlă să transforme
o filă de-ntrebări
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A XI-a poruncă
Ascultă, privește și taci!...
Ascultă, să-nveți să vorbești,
Privește, să-nveți să clădești.
Și taci, să-nțelegi ce să faci...
Ascultă, privește și taci!
Când simți că păcatul te paște
Și glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ți lacăt la gură
Și-mploră doar sfintele moaște -
Când simți că păcatul te paște!...
Când simți că dușmanul te-nvinge,
Smulgându-ți din suflet credința,
Așteaptă-ți tăcut biruința
Și candela minții nu-ți stinge -
Când simți că dușmanul te-nvinge!
Când brațele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrânești,
Rămâi tot cel care ești -
Aceeași piatră de moară -
Când brațele-ncep să te doară!...
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, privește și taci!...
Din brațe fă-ți aripi de fier
Și zboară cu ele spre cer!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața este o serie de schimbări naturale și spontane. Nu li te opune; asta crează doar tristețe. Lasă realitatea să fie realitate. Lasă lucrurile să curgă înainte natural în orice mod le place lor.
citat din Lao Tse
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se lasă toată noaptea...
Se lasă toată noaptea-n mine
Și iarna începu asaltul...
Gându-mi fugise către tine
Și tu fugiseși către altul...
Venise iarna între noi,
Și ninge prin mine de ieri,
Rămaseră pași tăi goi
Și azi pecete-acelei seri...
Nu dorm... și iar s-aude gerul
Din mine mușcă și trosnește
Și parcă se răstoarnă cerul
Prin tot orașul, mișelește...
poezie de Sergiu Boian (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chintesență
Doamne! Arde lumânarea
Și mai e din ea oleacă,
Când se lasă înserarea,
Lunga noapte nu mai pleacă.
Te rog, Doamne, lasă ziua
Să mai stea împrăștiată,
Lasă Doamne, să stea clipa
De o rază, agățată.
Doamne! Unde e speranța
De lumină și de viață?
Frunza, floarea colorată,
Este verde și nu-i moartă.
Doamne! Arde lumânarea
Și pe jos e-atâta ceară,
Trupul ei se scurge leneș
Ca un tuș din călimară.
Eu înmoi în el penelul
Să îmi amintesc de vară,
Lasă, Doamne, lumânarea
Și-o înalță să nu piară.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În clipa regăsirii
În libertatea mării constrângerea e malul
Deplinul întuneric lumina o conține
Pe țărmul neclintirii neliniștea e valul
și din ce-a fost el lasă doar lumea care vine.
Nimic îți pare totul când cauți nemurirea
În muta disperare tăcerea e cuvântul
Nefericirea însăși cuprinde fericirea
când, plin de umilință, tu părăsești pământul.
Iluzia, supusă, ascunde adevărul
doar pentru a-l cunoaște în clipa despărțirii
Acela care astăzi înseamnă trecătorul
și care este veșnic în clipa regăsirii...
poezie de Elena Liliana Popescu din Unde ești, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă totul în urmă
Lasă totul în urmă
Și vino după mine.
Uită fosta ta iubire
Și iubește -mă doar pe mine.
Sărută-mă pe buze,
Pe ochii mei albaștri.
Iubite, strânge-mă la piept.
Ca mai bine să ne cunoaștem.
Și ținânâdu-ne de mâini
Să pornim spre un nou viitor.
Și să uităm trecutul,
Căci trecutul este muritor.
Să-mi spui că sunt regină
Să -mi spui că mă dorești.
Să-mi aduci luceafărul
Și toate astrele cerești!
Lasă totul în urmă
Și vino după mine.
Căci dragostea mea e dulce
Și doar ție îți aparține.
poezie de Vladimir Potlog (12 iunie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Rugăminte către Dumnezeu
Doamne,
lasă norii să plângă peste noi,
lasă viața să curgă-înapoi!
Eu să mă mai nasc încă odată,
că vreau să băiat, nu fată.
Doamne,
redă-mi copilăria
dar redă-mi și bucuria,
de-a trăi doar tinerețe
până-n adânci bătrânețe.
Doamne,
lasă timpul să curgă-înapoi,
de sus, Tu să veghezi la noi!
Dacă toate acestea le primim,
cu credință-n suflet,
adânc îți mulțumim.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mă
Lasă-mă
inima să închin
sufletului tău.
Lasă-mă să șoptesc nopții
să te încălzească.
Lasă-mă să spun văilor
răcoare să-ți dea.
Lasă-mă
să depun rugăciune
la catedrala vieții tale.
Lasă genunchii mei
să pipăie pașii tăi.
Lasă
genele tale să-mi fie
umbră.
Lasă fulgii de nea
să-ți sărute genele.
Lasă
printre raze de lumină
să vină iubire.
Lasă buzele mele
să sărute suflarea ta.
Lasă
uitarea să plece și
lasă-mă să fiu
Tu.
Te rog
...
lasă-mă!
poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!