Ei

doi se despart în silabe
ea
are mâinile foarte slabe
şi nu
reuşeşte să-l cuprindă cu totul când zboară pe moto
cicletă prin ţară (?!) – în că
utarea şi uitarea fericirii în doi
des
părţiţi în silabe-viteză
ei
prin ulotomia de primă
vară şi ne
cesitate, muşcând sănătos
ah
el din gingiile ei!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura cale

de bibilire adevărată a limbii
române e fragmentarea: des
părţirea-n silabe ce nu
prea există
(?!) -
resturile de re
cuperat din limbajul de tristă
amintire a plaiurilor mioritice nu
ar trebui să se bată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era foarte rece era

abia prin februarie
pe gura ta
am zărit noile lacăte -
pe pricepe
rea deprindere să deschizi
casele altora (?!) af
late la ţară
ca pe nişte cuiburi cu ca
mere de luat
vederea hoţilor foarte
simpatici

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsătoriile sunt de trei feluri: foarte reuşite, care se despart doar prin moarte; foarte proaste, care se despart prin tribunal; mediocre - cele mai durabile.

Ileana Vulpescu în De-amor, de-amar, de inimă albastră (2005)
Adăugat de roxănel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măcel

totul
s-a întâmplat
ieri – azi
dimineaţă mai erau doar doi ochi
în viaţă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margareta

cred că peste o sută
de ani locurile de aici vor fi tot aici
şi linia de tramvai şi
limbile focurilor şi linia p+4 a blocurilor
carbonizate
care se aliniază din păcate
la o gravidă cu locul ştiut (?!) rezervat
ei de un tânăr profet şi elev
psihopat la şcoala serală de arte
foarte puternice: foarte
intrate,-ntre ele,-n dispute armate
cu mici tampoane abandonate
asemenea
vagonului de serviciu în moto
reta străină pe aici, îmbătrânită –
adolescentă ruptă cândva
din soarele dimineţii în defilare
cu rigle sub nas
prin des-carcerare

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl măsura cu paşi mari odaia. Unu, doi, trei, patru, cinci. Şi înapoi. Unu, doi, trei, patru, cinci. Cinci paşi. Cinci note slabe. Nu avea nici un sens să numere paşii. Copilării! Paşii şi notele slabe nu au nimic în comun. Celelalte fapte nu pot fi apreciate prin note; obrăznicie... Era clar că băiatul îşi bătea joc de profesor.

Milivoj Matosec în De prisos în Univers
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balcic

aici e o mare şi este un calm.
plouă numai torenţial.
soarele abia dacă iese. din când în când şi doar
în şlapi aburinzi chinezeşti -
iubita mea, asta eşti: o
mare de tristeţe la mare, la
mare depărtare! voi veni:
în curând
se fac o mie de ani de
când apele se despart iar popoarele
aleg să rămână unite, iubito
în faţa destinului nostru
(hai nu mai fă ochii mici, tonitza nu ar putea
picta o astfel de creatură...)
care este uitarea -
când peste poate, când
vorbind în scris cu rămarul armand
numaidecât
peste (n)umăr. de
mici crochiuri cu tătăroaice
prin perdele de apă
frenetică

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărătoarea

dumnezeu a învăţat odată cu noi
să numere până la unu
să greşească până la doi
să-l uite pe trei
să fie cu ochii în patru

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afirmarea adevărurilor veşnice este oricand binevenită, este în totdeauna sănătos şi util să arăţi că doi şi cu doi fac patru. Doi şi cu doi fac patru reprezenta formula bunului simţ, a dreptului natural, a nestricăcioaselor axiome.

Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea

mă mir de inima noastră
care încă mai poate
să ducă tristeţea în doi

pe noi culmi (?!) de acolo
se aruncă în stolul
ce trece munţii spre sud

cu gâturi sucite şi crud
privind către inima noastră
în pragul de sus al uitării

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orificiul de fugă

ce balaur eram
odată
scuipam flăcări: tu erai fată
mare (?!) te-am luat din iubire
-ntr-o altă
-ngrădire – într-o similară poveste – din pură ne
voie de pârjolire
a inimii mele cu solzi
decadenţi
...
mama
spunea să te las acolo în puii
amicilor
mei – balauri şi ei cu porniri
hetero –
bine să îţi verific aşa
orificiul de fugă
...
mama
arăta şi spunea
totul din mine din ea: ah, era
mama
fericirii în doi sau mai mulţi
ani de
aici înainte

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place

cum te tăvăleşti prin zăpezi
în prima lună din an
de parcă ai putea să nu vezi
în prima lună din an
ochii mei numai flăcări în prima
înfăţişare în faţa
copacilor verzi - cu
împodobire de iarnă (?!)... de-ai şti
nebunia cum sfarmă
gingiile frunzelor îngheţate
da
atunci ai înţelege ai pricepe că-mi place
cum tăvăleşti prin zăpezi
un corp minunat, îngheţat
încă-nainte de-a se
naşte cu tortul cu lumânări
ră-puse simetric
si
metric

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O prietenă foarte bună

fecioara maria popescu
doamne
cu pruncul abruda în braţe (?!) abia
se mai ţine, vomită
la raţe e totul posibil

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, n-aţi ghicit, nu se-ntâlneau!

Duminica, pe înserat,
Veneau la chipeşul bărbat,
Doi ochi albaştri, doi căprui
Şi-n urma lor, doi ochi verzui.

Oh, n-aţi ghicit, nu se-ntâlneau!
Pe rând soseau şi-i povesteau,
Că le-a fost dragostea dintâi,
Că fără el n-au căpătâi...

Vreun tâlc acum aţi priceput?!
Din vară se-nturnase-n lut
Şi-n cimitirul dinspre plopi,
Îl plâng şi alţi doi ochi miopi.

Morminte de-ar putea vorbi,
Ar spune fără a cobi:
Pe-aleea dintre doi stejari,
Îl plâng amarnic doi ochi mari.

În zori, nevasta cu ochi plânşi,
Ridică trandafirii strânşi
Şi îi azvârle prin zăvoi,
Cu ochii trişti, străini şi goi.

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un bărbat şi o femeie au unul pentru altul o pasiune violentă îmi pare întotdeauna că, oricare ar fi piedicile care-i despart, un soţ, părinţi etc., cei doi amanţi sunt unul pentru celălalt prin natură, îşi aparţin prin drept divin, în ciuda tuturor legilor şi convenţiilor omeneşti.

citat celebru din Chamfort
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

metafizician

Un metafizician este cineva care, când spui că de două ori doi face patru, cere să ştie ce înţelegi prin de două ori, ce prin doi, ce prin face şi ce prin patru.

definiţie aforistică de H.L. Mencken
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât e vară

în anu care ne-a rămas
plec un fragment la casa de la ţară -
să te obişnuieşti fără mine
(o pace comună, cornută)
măcar cât e vară - mă car
cu buza cusută şi nu spun
cu voce nimic: uşor să împungă
în inimă să te doară! măcar
cât e lumina ca varu şi-i vară

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloria: Aşadar, tu trebuie să fii Moto Moto.
Moto Moto: Numele este aşa de frumos când îl rosteşti de două ori. (Arată trei degete.)

replici din filmul artistic Madagascar 2
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

urme

tăiam din lumini rădăcini
ne sprijineam privirea de zimţii cerului
ne jucam cu troica prin zăpada zăpadă
alergând prin troieni
prin nămeţi
rostogolindu-ne
doi paşi şi-ncă doi
până la furgoanele copilăriei

n-am fost niciodată gata

mi-a luat palmele
mi le-a aşezat pe obraji
pe frunte
ca o urmă de sanie

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!