File de poveste

Din vălul nesfârşit de neguri se naşte-n taină dimineaţa.
Acelaşi soare cerne, palid, lumini pe chipul lui april,
Cerându-şi dreptul său la joaca de-a v-aţi-ascunselea cu viaţa,
Bătrânul cel cu plete dalbe ascunde -n suflet un copil...

Acelaşi soare cerne, palid, lumini pe chipul lui april.
Cireşii sunt pătrunşi în ramuri de-a florilor înfiorare...
Bătrânul cel cu plete dalbe ascunde-n suflet un copil...
O pasăre ce-a stat din cântec, îl cercetează cu mirare.

Cireşii sunt pătrunşi în ramuri de-a florilor înfiorare.
Doar ochii săi apoşi înoată pe-un chip de vreme împietrit,
O pasăre ce-a stat din cântec, îl cercetează cu mirare:
În frumuseţea-i statuară, bătrânul pare fericit.

Doar ochii săi apoşi înoată pe-un chip de vreme împietrit.
Un gând pios spre cer înalţă, cerând la Domnul mare milă,
În frumuseţea-i statuară, bătrânul pare fericit,
Privind la firava-i soţie ce-ascunde-n suflet o copilă.

Un gând pios spre cer înalţă, cerând la Domnul mare milă.
Mulţumitor în vremuri tulburi şi-n vremuri binecuvântate,
Privind la firava-i soţie ce-ascunde-n suflet o copilă,
Privirea lui, de lacrimi plină, i s-a umplut de bunătate.

Mulţumitor în vremuri tulburi şi-n vremuri binecuvântate,
Cu mult curaj, în astă lume, s-a tot luptat din plin cu viaţa.
Privirea lui, de lacrimi plină, i s-a umplut de bunătate...
Din vălul nesfârşit de neguri se naşte-n taină dimineaţa.

poezie de Valeria Moroşan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul arbore

După taifun

De ani împovărat,
bătrânul arbore
s-a prăbuşit înlăcrimat
şi murmură înspăimântat:

"ce vremuri tulburi,
ce lume nebună,
unde mi-s fraţii?!
pământul alunecă,
oceanul se-agită,
e-o vreme cumplită
pentru bunici şi nepoţi,
pentru mame şi taţi,
chiar pentru prieteni şi fraţi...
Sunt singur,
unde - aţi dispărut cu toţii?!"

Cu flăcări pe nări
şi suflu fierbinte,
vulcanu-i răspunde:
" degeaba te-ntrebi,
nimeni nu-ţi va răspunde,
lumea-i grăbită,
doar eu am venit la priveghi,
închide ochii şi dormi..."

poezie de Floarea Cărbune
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul prin iarna eternităţii

Suferinţa mă apasă
pe firea-mi neputincioasă,
iar doru-n suflet fremătând
se-ncheagă pe lacrimi de gând.

Cu singurătatea-n noapte,
se scurg lacrimile-n şoapte,
la sfinţi ducând rugăminte,
când pun sufletu-n cuvinte.

Năzuind la vremuri bune,
de la Domnul cer minune
în speraţe ruinate,
de-a fi binecuvântate.

Iarna vieţii greu mă ninge
şi lumina în ochi stinge,
din ramuri să rămână scrum
pe al vremelniciei drum.

Din foc recuperez scântei
şi-n razele ochilor mei
le pun cu viaţa stinsă-n glas,
pe ele, rod de gând să-mi las.

Dar vânt rece îmi îngheaţă
viaţa-n ultima speranţă,
spulberând cenuşa sorţii
prin eternitatea morţii.

Suflet pe cărări albite
se-nalţă la cete sfinte,
ducând făclie de ceară
pe a veşniciei scară.

Visul de odinioară
îl închid într-o cămară
din sufletu-mi neliniştit,
să-l scot în alt destin menit.

Din flori de soartă umbrite
strâng petale ofilite
în covoraş multicolor,
să-l duc pe Drumul Robilor.

Cu lacrimi de gând le stropesc
şi-n suflet le adăpostesc,
prin a veşniciei ceaţă
să-mi amintească de viaţă.

Din speranţe ne-mplinite
zugrăvesc muză-n cuvinte
pentru poeţii Cetăţii,
la Poarta Divinităţii.

Pe covor va îngenunchea
sufletul meu, Domnul să-i dea
viaţă şi destin pe Pământ,
să-mi leg menirea de cuvânt.

2 Februarie, 2022
© Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu (2 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul

În umbra de ape se-nfăşoară-un gând,
Dincolo de vreme, departe în timp,
Cu ochii în rouă, suspin culegând,
Bătrânul mai speră la un anotimp.

Au căzut din frunze, nisipul rărit
Se-ntretaie-n vise, gârbovit de dor,
Nici nu îi mai pasă când îi spun "sărit",
El în amintire ‘nalţă zmeie-n zbor.

Sub sălcii pletoase, apa spală nori
De pe fruntea-n valuri, zâmbet protector
Cheamă glasul mamei, dar îl trec fiori,
Spre cer strigă tare după ajutor.

Tace vântu-n ramuri, clipa stă pe loc...
"Nu mai simt durere, sunt doar ameţit!"
Crâmpeie de viaţă la final de joc...
Azi, bătrânul pleacă într-un asfinţit.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venit-a, Doamne, vremuri tulburi...

Venit-a, Doamne, vremuri tulburi
Şi viaţa-i luptă ne-ncetată,
Pustiu se vrea moarte şi neguri,
O lume stearpă şi-ngheţată.

Se vrea, o, Doamne, necredinţă
Şi-un trai cu fruntea în noroi,
Se vrea doar om fără putinţă
Cuprins de neguri şi-n nevoi.
Pândeşte-n umbra nopţii, veliar,
Râzând perfid când suntem încolţiţi
De oastea a sa ce nu are altar,
Nişte mişei ce-n suflet sunt robiţi.

Dar vremea, laţu-ncet îl strânge
Vin semne clare din înaltul cer,
Pământul strigă înecat în sânge
Nu mai suportă negrul temnicer.
Trimite, Doamne, Îngeri cu dreptate,
S-aducă printre noi divina Lege
Şi să păzească intrarea în cetate,
Din laţul lui Satan să ne dezlege.
Veniţi cu toţii la sfântă rugăciune
Un glas să fim şi-o singură dorinţă,
Să ştergem clipa de chin şi-amărăciune,
Să reînviem prin Cruce şi credinţă.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Rodica Constantinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul

Un bătrân mergea agale
Şi în barba-ncărunţită,
Îşi scria povestea vieţii...
Ah, ce viaţă chinuită!
Legănându-şi pe picioare
Ale sale zile grele,
Aduna amare gânduri,
Chin şi lacrimi, neputere.
Pe sub streaşina sprâncenei,
Ca un gând îi trece viaţa...
Stă tăcut, cu ochii-n lacrimi
Şi aşteaptă dimineaţa.
Pruncii i-au plecat în lume,
Căutând averi şi vis,
Bătrânul, singur pe lume,
Ca o flacără s-a stins.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Alexandra!

Sufletul tău e darul cel mai de preţ, pe care,
Divinitatea însăşi, de mic copil ţi-a dat...
Ţi-a dat spre veşnicie, o inimă, din care,
Ca dintr-o pâine coaptă, la cei flămânzi ai dat.

Candoarea din fiinţă e înger de lumină...
Îmbelşugată lume cu centrul virtual
În trupul tău şi-n gândul de stea diamantină
Prolifică, perpetuă, pe plan transcendental...

Ţi-e frumuseţea taină şi-n nerostite umbre,
Te-ascunzi de necuvinte la fiecare ceas...
Eu îţi doresc din suflet, mulţi ani şi fericire,
Iubire şi lumină la fiecare pas...

O, turn de modestie, angelică mireasă
A celor ce de vremuri, în suflet te-au iubit,
Să-ţi fie viaţa lină, lipsită de durere
Şi lacrimă-ngânată de plâns, să-ţi fie schit.

În energii celeste să-ţi prinzi îmbrăţişarea,
Tu, moleculă vie-a eternului firesc...
Din lacrimi să-ţi răsară dumnezeiască lume,
Căci mulţi din lumea asta, de-a pururi, te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul cu plete albe

Un bătrân cu plete albe
în cale mi-a apărut.
Purta cu el frumoase salbe
din vremurile de demult
Cum venea aşa, în zare,
gânditor şi abătut,
La trecut făcea visare
şi la viaţa ce-a avut.
Bătrânul purta în plete
istoria acestui neam.
Istoria fără regrete
după care toţi tânjeam.
Purtând cu el iarna în spate,
memorii din trecut aduce,
Să le ducem mai departe
când ţara e la răscruce.
Bătrânul mesager -simbol de ţară-
şi de naţie română,
Vorbea de viaţa milenară
în Dacia -Felix, străbună.
Acel bătrân cu barbă albă,
venit din vremuri trecute,
Când a plecat în mare grabă,
Ne-a lăsat îndemnuri multe:
Sunteţi datori să curgă neamul.
Patria să dăinuiască.
Să iubiţi râul şi ramul,
zestrea voastră strămoşească.
Să nu vă risipiţi în lume!
Bucuria vieţii, aici o trăiţi.
Când vremurile nu sunt bune,
oaselor, odihnă, aici le găsiţi.
Casa voastră-i România.
Nu plecaţi afară!
Cu drag lucraţi-vă glia.
Iubiţi această ţară!
Nu vindeţi casa, nici pământul!
Nu ştiţi cum vă duce vântul.
Casa vă adăposteşte
Şi pământul vă hrăneşte.

poezie de Dumitru Delcă (11 ianuarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celui care moare

Şi sufletu-şi păzeşte trupul, la căpătâi arzând
Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând.
O lacrimă-şi găseşte cale ca-ntr-un oracol sfânt,
Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ.
Viaţa-i decât copac cu flori... rodeşte... şi-n tăcere
Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere.
Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite...
Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!

Şi sufletu-şi păzeşte trupul la căpătâi arzând
Şi clipa tremură-n oglindă. Coboară Duhul Sfânt.
Îţi pregăteşti de-nmormântare gândul abia ivit
Te doare-o clipă viaţa toată şi chipul ţi-e cernit.
E doliu-n suflete şi-n casă... Ce rost strigarea ta?!
Şi plâns şi lacrimă şi clopot, curând tu vei lăsa.
E-o lume, iată,-n transformare, tu zid vei fii mereu,
Etern rămas în nemişcare, mucegăit şi greu.

Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând,
Îţi curge-o lacrimă în suflet... Pleca-vei în curând.
Ai vrea să-i ai acum aproape pe cei ce ţi-au fost dragi,
Cu gândurile negre,-n tihnă, deodată să te-mpaci.
De-ar prelungi un ceas sau două, viaţa, Dumnezeu,
Poate c-ar fi o bucurie... Părerile de rău
În vălătuci vuiesc şi plânge întreaga fiinţă a ta...
Cu îngerii, spre altă lume, curând te-oi îndrepta.

O lacrimă-şi găseşte calea ca-ntr-un oracol sfânt.
Poate că ai lăsat iubire şi pace pe pământ
Vor ninge flori de păpădie, de crini ori roze, iar,
Zadarnic plângi, te pierzi străine, căci toate-s în zadar.
Vei trece vămi, la porţi închise, vei bate ne-ncetat...
- De ce vii tu şi-mi baţi în uşă?! Mi-e sufletu-ncuiat.
Credeai că lumea-ţi la picioare, mereu se va-nchina.
- Iartă-mi Iisuse drag greşeala, cad înaintea Ta.

Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ,
Un somn prelung, o veşnicie, o cruce, un mormânt.
Cioclii plătiţi a jelui pentru un pumn de bani,
Durere-n suflet de copii, mulţi ani, mulţi ani, mulţi ani.
Din scrumul vieţii irosit, nimic n-a mai rămas,
S-a stins şi cel din urmă vis şi cel din urmă ceas.
Supuşi aceluiaşi sfârşit, acelaşi glas ne cheamă.
Deşi de-a pururi ne-am minţit, trăim aceeaşi dramă.

Viaţa-i decât copac cu flori, rodeşte şi-n tăcere,
Sub vraja vechilor ninsori, secundele îşi cerne.
Şi ninge-n plete de bătrâni şi lacrimă şi vis,
Mărgăritare-n borangic, sub floare de cais.
Un drum spinos pe care ieri mergeam încrezători,
Un lan de grâu cu maci arzând sub soare, uneori.
O trecere spre nesfârşit, o liră de răcoare
În dans etern, necunoscut, aceeaşi resemnare.

Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere,
Prologul unuei alte lumi, prologul altei ere.
Hublou ce duce repetat spre ornicul durerii,
Popas în vreme, peste timp, la mesele tăcerii.
La tâmple cad ninsori... Târziu, ninsori ne-ascund în noapte
În urmă nu-i decât un gol şi vânturi reci de şoapte.
În noi furtună-i... ori e ceasul 'nainte de-a pleca
Tăcut, în alte veşnicii?! Aici cât vom mai sta?!

Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite
Ce între timpuri s-a ivit... Un pumn de oseminte...
Tăcere... lângă un mormânt se-aşează un fecior,
De bunii lui părinţi, ghiciţi, îi este tare dor.
O fiică,-n lacrimi pune flori, citeşte rând cu rând,
Despre părinţii ei iubiţi. Cu fiecare gând
E mai aproape a-i vedea. Şi fiecare ceas,
Petrece-n amintirea lor, atât cât i-a rămas.

Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!
Căci toate pe acest pământ, de-a pururi sunt ispite,
Doar fapta ta şi gândul tău, trist călător prin lume
Pentru acei ce-ţi vor urma în amintiri rămâne.
Fii blând şi bun, nu regreta nicicând o faptă bună,
Înţelepciune, vis, gând bun, în viaţa ta adună,
Ca-n clipa când va fi să pleci cu inima-mpăcată,
Să nu regreţi nimic, nimic, din tot ce-a fost odată!

Înalţă rugi spre cer, creştin! Pios să iei aminte!
Un timp zadarnic irosit, o lume de ispite...
Un vis şi doar deşertăciuni, păcate şi plăcere,
Viaţa-i decât copac cu flori, rodeşte şi-n tăcere,
Un drum spre ultima suflare, un ultim jurământ,
O lacrimă-şi găseşte cale ca-ntr-un oracol sfânt.
Precum un muc de lumânare, pâlpâitor, plăpând
Şi sufletu-şi păzeşte trupul, la căpătâi arzând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Cad zăpezi, curat, pe ramuri şi pe patimi omeneşti
Mâna Domnului aşează flori de gheaţă pe fereşti.

Peste tot urâtul lumii, neaua cade dinadins
Şi pe noi, iubito, parcă, pe la tâmple lin ne-a nins.

Dor de sănii mă îmbie să-mi pun caii minţii-n ham –
Dar hălăduiesc pe dealuri – doar în gând, privind pe geam.

E un alb de puritatea aripilor îngereşti...
Unde e, acum, bunica, să mă-mbete cu poveşti?

Parc-aud, venind din vremuri, chicotind un clopoţel
Şi mă arde-n piept dorinţa de-a mai fi copil niţel.

De-a-mbrăca, pe înserate, haina groasă, zgribulind
Şi-apoi, de-a porni colindul, pe la geamuri lin cântând.

... Nimeni n-o să-mi dea, vreodată, anii-aceia înapoi...
Azi, colindul meu e searbăd – de tristeţi şi de nevoi

Lerui-ler, florile dalbe – toate-s duse, ca un fum –
Dar eu, tot visez, aievea, sănii alergând pe drum...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copile cu ochi senini

Copile cu ochi senini,
Tu iarăsi vii printre străini,
În peşteră de paie reci
Tu capul iarăsi ţi-l apleci.

Copilule cu ochi senini,
Tu iarăşi vii prinre străini,
Copilule cu suflet blând
Tu vii şi azi ca orişicând

De mii de ori, copil sărman
Tu vii în lume an de an
Dar totuşi tu copile blând
Tu vii şi azi ca orişicând

Demult, cu suflet plin de dor,
Te-ai coborât de mila lor
În ieslea rece te-ai culcat
Şi nimeni nu te-a legănat

Şi neştiind nu te-au primit
Iar tu cu suflet plin de dor
Ai plâns mereu de mila lor.
La mii de uşi ai aşteptat

Dar nimeni nu s-a îndurat
Copil cu lacrimi pe obraz,
Cu bine răul să-l plăteşti
Să rabzi, să ierţi şi să iubeşti.

Să te jertfeşti de mila lor,
Copil cu suflet plin de dor
Copilule, sărman copil,
Curat ca roua din april.

De câtă vreme tu petreci
La uşa inimilor reci,
Dar câţi ţi-or mai descuia azi
Copil cu lacrimi pe obraji.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se auzea un vaier

În două degete se auzea un vaier
Era ceva ciudat, un plâns de-amărăciune,
Un bocet de copil ce-a fost rănit şi rupt
Din braţele femeii în care a crescut.

Am sperat să fie glasul vântului de toamnă
Plin de greutatea norilor mâhniţi şi grei,
Ce se roteau deasupra pomului cu floare
Din care am rupt o creangă plină-n muguri albi.

Priveam în jurul meu cu sufletul la gură
Doream să văd o lacrimă pe un obraz de om
Un trecător ce şi-ar-fi-plâns tot dorul şi durerea
Ţinut în suflet după o fiinţă dragă ce-a plecat.

Nimic şi nimeni nu lăsa o lacrimă să cadă
În aburii pământului ce mă-ncălzeau in tălpi
Doar două degete strângeau în ele lacrimi
Din albul florilor tăiate crud de mâna mea.

Cu mintea am clătinat în mine inima mâhnită
Am fost atinsă-n cuget de-o mână nevăzută,
O rază de lumină ce mi-a umplut pe dată ochii
Să văd ce am furat şi am ucis în văzul tuturor.

Într-o secundă m-am simţit toporul rece
Un fier ce-a spintecat o mamă şi-a zâmbit
Un ucigaş de prunc mulţumitor de a lui faptă
Smulgând o viaţa din cosiţa şi ochii anotimpului.

Goală m-am simţit sub cerul ce mă mângâia!
Am coborât cu lacrima în plânsul florilor din degete!
Regretul mă sufoca şi mă îngenunchea pe iarba verde
În aburul pământului ce mă certa în taină de moartea unui
prunc.

Cu soarele la gât am hotărât să fug de-acolo,
Pe mâini simţeam răcoarea lacrimilor parfumate,
Parfumul morţii intrat în pielea degetelor mele
De care nu puteam să scap oricât fugeam de iute.

Cu chihlimbarul aşezat în poală m-am oprit,
Şi-am ridicat din el spre nouri calde braţe
Cu soarele am vrut să mă înalţ spre Dumnezeu,
Să pot ajunge iute la poarta celor ce primesc Iertare.

poezie de Adelina Cojocaru (5 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet călător

Te-am cunoscut întâmplător,
Tu, suflet cald şi iubitor.
Privind la poza ta, te-am admirat,
Tăria ta, de om adevărat;
Dar tot ce mi-a rămas în minte,
Menirea ta de-a fi părinte.

În mintea mea se înfiripă o întrebare adecvată,
Bărbat demn, cu inimă de tată.
Când lumea e atât de dură,
Copilăria mişeleşte ţi se fură...
Iar mame reci au inimi de carton,
Pământu-i sufocat de abandon...
Un strigăt greu, ce jalnic se aude,
În vremurile astea tulburi, reci şi crude.

Nu ţi-aş dori pe lume a-mi purta pică,
Considerându-mă al tău duşman...
În lumea asta ura se ridică
La cote alarmante, an de an.

Sunt tot mai mulţi copii sărmani,
Ce nu au mame, nu au case, bani,
Loviţi din greu, de furia sorţii,
Pe când zadarnic dormitează idioţii.

Te-am cunoscut întâmplător,
Dar nu avem acelaşi sânge-n vene;
Mă înclin pios în faţa ta, străine,
Iar pentru mine un exemplu eşti...

În vremurile-acestea tulburi şi meschine.
Îţi creşti copilul cu iubire,
Copil ce-i pe pământ un dar divin...
În faţa ta, cu demnitate, mă înclin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poezie

O poezie e un cânt al iubirii
Un vis, o speranţă, un dor
O taină a desăvârşirii
Talentului de creator.

O poezie e lacrimă-n cer
E rugăciune şi sfântă chemare
Prin lume un vechi mesager
Miracol şi rază de soare.

O poezie e serviciu divin
Un necontenit legământ
E liturghie şi stih şi suspin
Adus din înalt pe pământ.

O poezie e-o uşă spre Rai
Magie, mister, gingăşie
Binecuvântat, dulce grai,
Legendă şi duioşie.

O poezie e filă de viaţă
În suflet o desfătare
O lecţie care se-nvaţă
Minune şi încântare.

O poezie e vioară din aur
Un sonet, un palid mister
O formă suavă-ntr-un abur
Putere ascunsă-n eter.

Lumini în vremuri cumplite,
Scânteieri, dar şi fantezie
Emoţii ascunse-n cuvinte
Toate astea-s o poezie.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mama plânge

Când plâng ochii unei mame, plin de lacrimi e pământul,
Mama stele-n suflet are, ea e pacea şi cuvântul.
Mama-ţi este fericirea de-a păşi prin munţi stâncoşi
Şi-a rămâne fără rană... Vezi în ochii ei frumoşi,
Raiul, glia şi izvorul neamului de veac rămas
Să îşi limpezească dorul. Bate-un clopot... doar un ceas
Şi-n ceaslov, e scris să plece... Plin de lacrimi e pământul,
Vreme vine, vreme trece, gol în suflet i-e mormântul...
Ea prin paşi ne va rămâne,-n lume, înc-o bucăţică
Şi în vise, printre stele, ca un înger se ridică.
Mama-i imn şi port, icoana... E puterea unei lumi,
Este-ntreaga Românie, scut şi pavăză-n furtuni.
Mama-i vale de lumină, aur pâlpâind sub Soare,
Mama... mama, niciodată, pentru pruncul ei, nu moare!
Ea e slovă de iubire, tihna nopţii, libertate,
Îngenunche la icoană, pentru prunc, în orice noapte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, vino vară!

În suflet toate cate am
De pare să nu treacă
Şi amintirile apar
De tot ce a fost odata

O, vino vara, în suflet vino
Ca viaţa acum îmi trece
Deşi e soare parcă totuşi
În mine e înca rece.

Din vremuri toamna e stăpână
Şi peste tot domneşte
Cand vine iarna apar-dispar
Şi parcă numai trece.

De-ar fi sa fie numai verde,
Şi vara, soare, cald,
În suflet florile să crească
Să nu mai fie iad.

Cu zmei şi cu culori cereşti
Şi glasuri de iubire
Şi cu puteri împărăteşti
Ce vor urma sa fie.

Aşa sunt eu când mgândesc
Şi veselă şi tristă
Nu, nu ma plâng nici ma mândresc
E dreptul meu ceresc.

poezie de Nicoleta Petre
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri tulburi...

Ca-n fiecare toamnă, iară,
Şi nu exagerez defel,
Vin vremuri tulburi peste ţară,
Când mustul trece-n... tulburel.

epigramă de Nicolae Peiu din Revista Scârţ (Iaşi) nr.3 septembrie 2012 (septembrie 2012)
Adăugat de Nicolae Peiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o să treceţi voi! Acele vremuri deja le-aţi început. Spre deosebire de alte vremuri, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pământului.

citat din Justin Pârvu
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în mine...

Doi ochi îşi plâng de milă
Pe-o margine de canapea,
Iar mintea cea senilă,
Nu poate a-i înduioşa.

O inimă se tânguie în silă
Pe-un vag suspin eliberat,
Căci dorul dinspre o copilă,
Acum, se pare că a încetat.

Un suflet temerar, debusolat
De clipe mult prea grele,
Se zbate aprig ca un apucat
În corpul meu, cu oase drept zăbrele.

A mai rămas doar stih-ul de bărbat
Cu goliciunea de versificaţie fadă,
El se propagă-n vidul mat
Şi-n viaţa tristă, care stă să cadă.

(între)....21/22 mai 2017

poezie de Liviu Reti (22 mai 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Îmi sprijin o tâmplă pe-un vis ce-mi şopteşte
Atâtea şi-atâtea cuvinte prin piept,
Încât mi se pare că-n inimă-mi creşte
Un vers nesfârşit, c-un final ce-l aştept.

Şi-mi sună cuvintele-acelea a clopot,
Şi bat darabanele-n sufletul meu
De parcă mi-e sângele-o mare în clocot
Pe care-s corăbii şi-n ele sunt eu

Legat de catarge cu lanţuri de teamă,
Cu ochii în sarea din creasta de val
Ce vine, şi urlă, şi parcă mă cheamă
Să merg în străfunduri pe-un pat abisal,

Să duc în uitare albastrul de Lună
Şi roşul de ziuă ce naşte-n amurg,
Să-mi fie doar apa dorinţa-mi nebună
Şi setea pe care în mine s-o scurg.

Îmi sună cuvintele-acelea a moarte
Şi-mi cântă a clopot, şi-mi urlă a val
Ce-mi creşte în suflet o ultimă carte,
C-un vers ce mă-ndeamnă să-i caut final.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!