Flori de hiacint

O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.

Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-şi ţină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranţele pierdute sub cerul înstelat.

Mai bate încă vântul, iar firigul de afară
mă ţine lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânşi în vatră, în fiecare seară,
îmi spun poveşti uitate, să-mi ţină de urât.

Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-aşternutul cu flori de hiacint,
şi parcă deodată te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de hiacint

O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.

Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-şi ţină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranţele pierdute sub cerul înstelat.

Mai bate încă vântul, iar frigul de afară
mă ţine lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânşi în vatră, în fiecare seară,
îmi spun poveşti uitate, să-mi ţină de urât.

Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-aşternutul cu flori de hiacint,
şi parcă, deodată, te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licornul cu frâu de argint

Se lasă-nserarea şi ninge afară,
cad fulgii de nea peste case dansând,
mă uit pe fereastră – aş vrea să apară
licornul cu frâu de-argint, galopând.

Din hăuri de timp neştiute apare
cu aripa-ntinsă pe brâuri de ger,
deasupra, pe şaua de aur călare,
stă Zâna Zăpezii cu chip auster.

Ajunge îndată cu frâul în mână
şi bate la uşă c-un vânt hibernal,
din zarea cernită cu biciul adună
poveşti să le ţeasă pe geam în cristal.

O chem înlăuntru, să vină aproape
de soba încinsă, cu calul licorn,
din vatră jăratec să-i dau să se-adape,
cunună de aur să-i pun peste corn.

Dar văd că licornul rămâne afară,
iar zâna-i doar umbra iubirilor reci
pierdute în gerul venit într-o seară
când vântul zicea că-ntr-o zi o să pleci.

.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adună iubito tăciunii...

Adună, iubito, tăciunii pe vatră
şi pune cu râvnă butuci peste jar...!
Auzi oare vântul în horn?- parcă latră,
mi-e teamă de viscol, sărută-mă iar!

Şi spune-mi aceeaşi poveste uitată,
din cartea închisă demult în sertar,
vorbeşte-mi de zâna în lume plecată
cu vechiul iubit..., ajuns mercenar.

Şi faţa mi-o şterge, cu mâna-ţi curată,
când lacrimă lungă, şi gust prea amar,
se scurge lăsând peste vreme o pată
pe umbra cernută de gândul hoinar.

Adună, iubito, tăciunii pe vatră
şi pune cu râvnă butuci peste jar!...

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri peste timp

Tăcerile care ajung spre seară
pe-o umbră de uitare-ntârziată
mă ţin lângă fereastra încărcată
cu gândurile-ntoarse de afară.

Revin acum mai obosite-n casă
să-mi tulbure tăcerea regăsită
cu bocete ascunse de-o ursită
în lungile regrete ce m-apasă.

Ieşite-acum din muta neuitare,
lăsată pe o margine de dună,
pe muchia ferestrei se adună
când soarele se duce la culcare.

Din buza nopţii vântul le ridică,
cu tolbele-ncărcate de păcate,
să le aducă din trecut pe toate
când flacăra în sobă se despică.

Poveştile-ascultate mă-nfioară
cu armonii aduse peste vreme
din versurile scrise în poeme
cu notele găsite-ntr-o ghitară.

Adorm târziu tăciunii în cenuşă
se rupe-n sobă flacăra tăiată
când glasul tău se-aude deodată
în vântul care intră pe sub uşă.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe coama înserării

Se simte primăvara, cu zile tot mai lungi,
iar gândurile-aprinse în prag de neuitare
cu dorurile-n braţe te cheamă să ajungi
când soarele-n derivă se duce la culcare

Privesc de pe terasă spre malul aplecat
în apa spumegândă, rostogolită-n valuri,
şi parcă, deodată, în largu-ndepărtat,
te văd venind pe ape, învăluită-n şaluri.

Călare pe licornul cu frâul de argint,
şi aripile-ntinse pe-o margine de zare,
ajungi tot mai aproape, în vis să te alint,
regină neuitată de doruri arzătoare.

Dispari însă deodată în cuta unui val,
iar visul meu se rupe la marginea uitării,
pe când în depărtare un cântec de caval
alergă după tine pe coama înserării.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 24.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe calea fără nume

Iubirea se tot duce
spre neştiute astre,
adesea nici cu gândul
nu o putem găsi,
pierduta sa trăire
din sufletele noastre
ne tulbură tăcerea
puterii de-a mai fi.
.
Dar poate vreodată
va reveni pe-o rază
să lumineze calea
parcursă, cea dintâi,
ce strajă neuitării
din haos ne veghează
cu-o ultimă dorinţă
rămasă căpătâi.
.
Voi aştepta minunea
când zorii la fereastră
veni-vor din văzduhuri
cuprinse de uitări
să-alunge luna plină
rămasă sus pe creastă
sub vraja revărsată
din mitice viori.
.
Atunci voi înţelege
că într-o zi anume,
călare pe licornul
cu frâul de argint,
vei reveni, iubito,
pe calea fără nume,
să te alint în patul
cu flori de hiacint.

poezie de Corneliu Neagu din antologia de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe calea fără nume

Trecutul se ascunde în neştiute astre,
adesea nici cu gândul nu îl putem găsi,
pierduta lui trăire din sufletele noastre
ne tulbură tăcerea puterii de-a mai fi.

Dar poate vreodată va reveni pe-o rază
să lumineze calea iubirii cea dintâi
ce pradă neuitării din haos ne veghează
cu-o ultimă dorinţă rămasă căpătâi.

Voi aştepta minunea când zorii la fereastră
veni-vor din văzduhuri lipsite de uitări
să-alunge luna plină rămasă sus pe creastă
sub vraja revărsată din mitice viori.

Atunci voi înţelege că într-o zi anume,
călare pe licornul cu frâul de argint,
vei reveni iubito..., pe calea fără nume,
să te alint în patul cu flori de hiacint.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 26.08.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie hibernală

Se-aşază pe casă zăpezile reci,
iar vântul pătrunde prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui că-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.

Dar timpul uitării te ţine pe loc –
îţi sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează tavanul cu-o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel,
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate venind cu licori neştiute.

Din gară ajunge un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal...,
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Se duce doar gândul cu trenul bizar –
te simt lângă mine de-acum împăcată,
cuvinte nespuse se zbat în zadar...,
mai strânge-mă-n braţele tale o dată!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie autumnală

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

Mi-aduc aminte de iubirea noastră,
dintr-un trecut rămas nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd venind dinspre zenit.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare tulburată

Tăcerile venite înspre seară
pe-o umbră de apus întârziată
mă ţin lângă fereastra ferecată
cu gândurile-ntoarse de afară,
iar dorurile, adunate-n casă,
îmi tulbură uitarea regăsită
cu vrăjile aduse de-o ispită
pe vechile regrete ce m-apasă.

Ajunse-acum din muta neuitare,
lăsată lângă-o margine de dună,
pe ramele ferestrelor se-adună
când soarele se duce la culcare.
Dar deodată-n grabă se ridică
cu tolbele-ncărcate de păcate,
să mi le toarne-n inimă pe toate
învăluite-n reci fiori de frică.

Încerc cu gândul să le dau afară
să le alung departe, peste vreme,
cu versuri recitate din poeme
sau cântece pe strune de ghitară.
Pocnesc timid tăciunii în cenuşă,
se zbate-n sobă flacăra crestată,
şi parcă-aud şi glasul tău deodată
în frigul care intră pe sub uşă.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alesul

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
iertările pierdute se întorc agale,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas,
speranţe noi adun în mitice pocale.

Din elixirul vieţii mai gust câte puţin,
la orele din noapte, când dorurile plâng,
în amintiri trezite, căzute în declin
pe tufele uscate la margine de crâng.

Din roua dimineţii culeg mărgăritare,
în cumpăna dorinţei să-mi fie anotimp,
când undele săltate în ape curgătoare
aruncă neuitarea pe cerul fără timp.

Ascult nemărginirea venită la amiază
pe aripa întinsă a unui gând rănit
sub salcia pletoasă ce încă mai visează
că râul care trece i-a fost cândva iubit.

Şi tu visezi copilă, privind de pe terasă,
că eu voi fi alesul venind de peste râu
călare pe licornul cu coama mătăsoasă
să îţi alung tristeţea cu ciucurii din frâu.

poezie de Corneliu Neagu din Poeme peste timp. Antologie lirică, Ed. Bren, Bucureşti, 2020
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alesul

ALESUL
(Corneliu Neagu, 28.07.2022)

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
iertările pierdute se întorc agale,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas,
speranţe noi adun în mitice pocale.

Din elixirul vieţii mai gust câte puţin,
la orele din noapte, când dorurile plâng,
în amintiri trezite, căzute în declin
pe tufele uscate la margine de crâng.

Din roua dimineţii culeg mărgăritare,
în cumpăna dorinţei să-mi fie anotimp,
când undele săltate în ape curgătoare
aruncă neuitarea pe cerul fără timp.

Ascult nemărginirea venită la amiază
pe aripa întinsă a unui gând rănit
sub salcia pletoasă ce încă mai visează
că râul care trece i-a fost cândva iubit.

Şi tu visezi copilă, privind de pe terasă,
că eu voi fi alesul venit de peste râu
călare pe licornul cu coama mătăsoasă
să îţi alung tristeţea cu ciucurii din frâu.

poezie de Corneliu Neagu din Timp si destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti,2018
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon hibernal

Privesc din fotoliu, e iarnă afară,
iar focul din sobă îmi spune poveşti,
dorinţa din mine începe să doară,
te caut cu gândul, nu ştiu unde eşti.

Pe strada pustie se lasă-nserarea
şi gândul acasă se-ntoarce mai greu,
sub ţărmul stâncos se zbucimă marea,
cu stropii ajunge în sufletul meu.

Şi jarul din sobă mai tare trosneşte,
se-aude şi vântul cum bate în horn,
aştept la fereastră, în târg se zvoneşte
că vii din trecut călărind un licorn.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Se-aşază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ţine pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n braţe încă o dată!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie fără anotimp

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

Îmi amintesc despre iubirea noastră,
rămasă-ntr-un trecut nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd la margini de zenit.

poezie de Corneliu Neagu (17 ianuarie 2024)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele iernii

Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.

Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.

Şi dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceaţă,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheaţă.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margini de vis

Mă-ntorc peste vreme cu gându-napoi
şi zeci de-amintiri mă-asaltează deodată
cu mii de regrete vorbind despre noi
în triste romanţe, pe-o harpă stricată.
Romanţele-ajung dintr-un vechi labirint,
trecând prin fereastra cu geamuri ovale,
evocă licornul cu frâu de argint
venit din trecut să te-aducă agale.

Cad frunze-n fereastră, venite pe rând,
e toamnă târzie şi parcă, de-afară,
se-aude licornul sosind nechezând
cu brâuri de foc aruncate pe nară.
Sau poate-i doar vântul ajuns din trecut
la uşa închisă, cândva într-o toamnă,
cu-n singur zăvor dintr-un dor neştiut
lăsat de uitarea ce-avea să se-aştearnă.

Te-aştept la fereastră s-apari din neant,
la margini de vis să te văd împăcată,
din harpă un ultim acord consonant
să-mi spună că n-o să mai pleci niciodată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-o aripă de vis

Pe-o aripă de vis, în prag de seară,
iubiri trădate se întorc pe rând
să îmi aducă-n margine de gând
regrete lungi pe strune de ghitară.

Ajung târziu cu amintiri lăsate
în golful strâmt al unui mic fiord
pe vânturile reci din polul nord,
să-mi răscolească vechile păcate.

Dar nu le cer nici milă nici iertare,
ci doar tăceri din magice-mpăcări
ascunse-adânc sub brâuri de fiori,
şi-n zâmbetul din fiecare floare.

Voi adormi sub vraja nesfârşită
din melodii trecute peste veac,
de visu-n care-aş vrea să le împac
cu duci poveşti din fosta recuzită.

Abia când zorii fi-vor la fereastră
voi resimţi că-a fost numai un vis
de întâmplări pe care le-am rescris
cu florile uitate într-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alesul

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
iertările pierdute se întorc agale,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas,
speranţe noi adun în mitice pocale.
Din elixirul vieţii mai gust câte puţin,
la orele din noapte, când dorurile plâng,
în amintitri trezite, căzute în declin
pe tufele uscate la margine de crâng.
Din roua dimineţii culeg mărgăritare,
în cumpăna dorinţei să-mi fie anotimp,
când undele săltate în ape curgătoare
aruncă neuitarea pe cerul fără timp.
Ascult nemărginirea venită la amiază
pe aripa întinsă a unui gând rănit
sub salcia pletoasă ce încă mai visează
că râul care trece i-a fost cândva iubit.
Şi tu visezi copilă, privind de pe terasă,
că eu voi fi alesul venind de peste râu
călare pe licornul cu coama mătăsoasă
să îţi alung tristeţea cu ciucurii din frâu.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie

Se lasă-nserarea şi focul din vatră
pictează cu umbre poveşti pe tavan,
rafale de vânt rătăcesc prin polatră
cu caii-nhămaţi la un mitic rădvan.
I-aud cum nechează la uşa-ncuiată
bătând din copite în pragul de lemn
dar vântul, cu frâul său aspru, deodată,
le taie elanul c-un simplu îndemn.

Şi parcă aud din trecut o chemare
trecând peste mine pe aripi de dor
scăldate-n parfum de cireşe amare
rămas în memorii neşterse de zbor.
A fost doar o clipă ivită spre seară
la margini de visuri rămase în joc
când doru-ncepuse să cânte afară
prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.

Simţeam că-l alungă o iarnă haină
ascunsă sub mantii de nori cenuşii,
întinşi fără margini pe bolta senină,
când încă-aşteptam din trecut să revii.
Dar vântul ajuns în polatră ad-hoc,
purtând neuitarea desprinsă din vis,
şoptea că trecutul pe care-l invoc
rămâne la poarta tăcerii proscris.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!