Mestecenii

Pe mal de râu mestecenii plângeau
stând aplecaţi spre apa-nvolburată,
iar frunzele şoptind îmi aminteau
că ne-am iubit la umbra lor odată.
Şi azi mai stau pe malul povârnit
sub crengile cu frunze dantelate,
dar soarele, mergând spre asfinţit,
mi-aduce-n gând doar clipele ratate.

Din drumul lor să le întorc aş vrea,
căci m-asaltează-n fiecare seară
cu amintiri pierdute undeva -
la marginile unei nopţi de vară.
Ce mult aş vrea să te revăd pe mal
sub crengile aplecate înspre apă -
să te cuprind cu acelaşi ritual
cum numai râul poate să-l priceapă!

Dacă te-ntorci acum, nu-i prea târziu,
ne vom scălda sub razele de lună,
mestecenii din luminiş ne ştiu –
din ramuri verzi ne-or împleti cunună!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângeau în noi copacii

Revăd potecile ce ne-au lăsat
să răscolim pădurea minunată
ducând parfumul tău de neuitat
peste iluzii ce mureau deodată.

În urma paşilor care-au rămas
doar amintiri într-un sfârşit de vară,
plângeau în noi copacii fără glas
uitându-şi crengile pe dinafară.

La umbra lor regretele mureau
pe jurămintele jertfite fără teamă
peste cărări cu paşi care duceau
spre un tărâm ce încă ne mai cheamă.

Mă tulbură chemarea lui mereu
chiar dacă ştiu că eşti pe veci plecată
pe aripa întunecată-a unui zeu
care ţi-a frânt povestea dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările ce duc spre luncă

Revăd din nou cărările ce duc spre luncă,
pe malul râului, sub paşii tot mai grei,
iar zarea-n depărtare-mi pare mai adâncă
când ochii-mi zăbovesc pe florile de tei.

Chiar glasul ciocârliei, dincolo de baltă,
se-aude, peste apă, parcă mai schimbat,
cu triluri rătăcite-n clinchetul de daltă
pe lacătul ce-mi ţine dorul încuiat.

La asfinţit, când zarva de pe râu dispare,
eu încă te aştept sub plopii de pe mal,
dar timpul, evadat din vechile tipare,
mă cheamă peste râu c-un cântec de caval.

Rămân orfane-n luncă gândurile toate,
trec râul, mai în jos, prin vadul blestemat,
în faţa mea aud doar dalta care bate
pe lacătul ce-mi ţine dorul încuiat.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Un glas porneşte din lăuntrul meu,
ecoul se întoarce peste gânduri
din spectrul rupt al unui curcubeu
rămas din vară priponit în prunduri.
Izvorul nu mai curge pe sub prund
dar curcubeul din pripon ascultă
cuvinte vagi în care se ascund
păreri de rău întoarse dintr-o luptă.

Din glasul renăscut aşa târziu
mai vin si-acum silabe încărcate
cu amintiri din care nu mai ştiu
unde-au plecat iubirile trădate.
Mă-ntorc grăbit cu dorul în trecut
prin vechi uitări aduse într-o seară
de vântul reîntors mai abătut
din marginile unei nopţi de vară.

Şi dintr-odată parcă le zăresc
desprinse din văzduh, neconsolate,
în inimă aş vrea să le primesc,
cu un sărut să le împac pe toate.
Dar timpul parcă m-a înlănţuit,
iar ele mi se par tot mai ostile,
în cercul lor mă strâng necontenit
şi îmi cobesc cu bocet de sibile.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de vară

Tu eşti ca o chemare
Pe malul unei ape
Ce vrea să imi sărute
Azi buzele fierbinţi
Sfârşit de vară-mi spune
-Adio dulce soare
La răsărit e toamna
Ce-acoperă un vis

M-aplec spre tine iarăşi
Tenace-n a te prinde
Cu trupul gol pe malul
De valuri azi udat
Păstrând in veşnicie
Privirea care arde
Ca soarele de vară
Ce astăzi m-a chemat

In inimă imi curge
Chemarea care vine
Torent in asfinţit
Pe mal de apă trestii
Stau nemiscate-n soare
Incearcă să imi spună
Că vara s-a sfârşit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe amintiri

Prea multe amintiri s-au adunat,
înghesuite toate-ntr-o cămară
pe un rastel rămas nedescărcat
de când ne-am întâlnit întâia oară.

Cu gândurile mele le păzesc,
le-am adunat pe toate-n custodie,
înregistrate, cum era firesc,
pe file dulci din flori de iasomie.

De te întorci vreodată din trecut,
le vei găsi pe toate neschimbate,
chiar şi parfumul lor de la-nceput,
rămas în karma clipelor ratate.

Doar eu, cu anii, mai îmbătrânit,
te-aştept tăcut, în fiecare seară,
cu doruri să te-alint necontenit
de vei sosi cu clipele ce zboară.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainele mirajului ceresc

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele prin colţuri se strecoară
pe cântecul duios venit dintr-un caval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-mi spune deodată
din haosul uitării-n braţe s-o cuprind.

Cu gândurile-ntoarse peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de amintiri uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n şoaptă îi vorbesc,
şi-n clipele venind tot mai senine
mă-mbăt cu tainele mirajului c

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inimi de păduri înlăcrimate

Vă rog acum să nu mă întrebaţi
de unde ştiu poveştile uitate
pe crengile de arbori retezaţi
în inimi de păduri înlăcrimate!

Pe înserate încă se mai zbat
să-şi caute copacul care moare
pe marginea tărâmului turbat,
în agonie, după defrişare.

Chiar frunzele căzute mai plutesc
pe vânturi reci care revin din iarnă
cu triste amintiri ce nu-şi găsesc
nici locul sfânt pe care să se-aştearnă.

Sunt amintiri uitate în trecut
pe un altar de gânduri încărcate
cu umbre de iubiri care-au pierdut
tot ce-a rămas din clipele ratate.

Aş vrea să le împac dar au plecat,
în zbor întins, sub bolta înstelată,
la marginea tărâmului turbat
unde dispar copacii dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugite de la şcoală

Prea multe amintiri ce dau năvală
cu umbre vagi din visuri resetate,
la miezul nopţii vă aduc pe toate,
frumoaselor fugite de la şcoală.

Cu gândurile-mi pline de ispite,
Vă chem la mine-n fiecare seară
când luna, pe fereastră, de afară,
se scurge-n pat cu raze poleite.

Şi-n muzica celestă care vine
din adâncimea cerului albastru,
pe frunze dantelate de jugastru,
vom scrie noi poeme cu aldine.

La rând, pe căte-o frunză fiecare,
cu rimele gândite împreună,
şi un condei din razele de lună
le-om termina-nainte de plecare.

Spre ziuă când veţi fi deja plecate,
trezindu-mă din visu-mi repetat,
m-oi întreba de nu a fost păcat
că n-am putut să vă iubesc pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 29.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugite de la şcoală

Prea multe amintiri ce dau năvală
cu umbre vagi din visuri re-setate,
la miezul nopţii vă aduc pe toate,
frumoaselor fugite de la şcoală.

Cu gândurile-mi pline de ispite,
vă chem la mine-n fiecare seară
când luna, pe fereastră, de afară,
se scurge-n pat cu raze poleite.

Şi-n muzica celestă care vine
din adâncimea cerului albastru,
pe frunze dantelate de jugastru,
vom scrie noi poeme cu aldine.

La rând, pe câte-o frunză fiecare,
cu rimele gândite împreună,
şi un condei din razele de lună
le-om termina-nainte de plecare.

Spre ziuă când veţi fi deja plecate,
trezindu-mă din visu-mi repetat,
m-oi întreba de nu a fost păcat
că n-am putut să vă iubesc pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 28.09.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnele lăsate în trecut

Stau nemişcat în umbra răsfirată
sub falnicii copaci din luminiş,
mai treci şi tu pe-acolo câteodată –
văd paşii tăi pe iarba din podiş.
Când te zăresc, copacii se frământă,
chemându-te să vii în umbra lor,
sub frunzele din plopii care cântă
pe notele desprinse dintr-un dor.

Eu te aştept privind în depărtare
când soarele coboară de pe cer,
iar umbrele-nserării cresc bizare
din scutul spart al unui lăncier.
Pe foşnetul din frunzele uscate
plâng toamnele lăsate în trecut,
se-ntorc acum pe melodii uitate
în cornul strâmb al unui arnăut.

Işi trece vântul mantia subţire
prin frunzele uscate din copaci,
pârâul între maluri, scos din fire,
stă abătut că ai ajuns dar taci.
Tăcerea ta îmi pare nesfârşită,
cuvintele nespuse mă rănesc,
privirile, trecute ca prin sită,
la mijlocul cărării se-ntâlnesc.

Din întâlnirea lor neprevăzută,
străfulgerat de-o rază de mister,
simt toate amintirile cum pier,
iar umbra ta se face nevăzută.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce n-am iubit...

Aduce vântul frunze dantelate

lăsând în urmă arborii mai goi,

eu mi-amintesc iubirile ratate

rămase afară noaptea, după ploi.

Şi mă cuprind regretele, deodată,

că n-am ştiut atunci să le împac,

revin acum cu toamna-ntârziată,

plutind pieziş ca frunza din copac.

Le-aş aduna pe toate lângă mine

la gura sobei să le încălzesc,

dar când le văd îmi par nişte străine,

cu ochii plânşi şi zâmbet nefiresc.

Ajung tot mai aproape de fereastră

dansând pe ritmul unui triolet,

se ofilesc garoafele în glastră,

privind prin geam apusul violet.

Se scurg prin mine clipele ratate,

ce n-am iubit rămâne doar un vis,

iubirile de-atunci, neacceptate,

în propria mea viaţă m-au închis.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de an

Sfârşit de an şi început de iarnă,
cu amintiri întoarse din trecut,
aduc regrete care-ncep să cearnă
păreri de rău pe visul renăscut.
Un vis ajuns la poarta neuitării
pe umbrele enigmei unui zbor,
rănit cândva la marginea iertării
cu amăgiri desprinse din decor.

Dar cine ar putea să înţeleagă
enigma zborului cândva înfrânt
fără-a gusta magia lui întreagă
de-atâtea ori ucisă pe pământ?!
Eu am gustat din ea întâia oară
pe mal de râu cu unde de cleştar
sub cerul oglindit în apa clară
pe pietrele din fin mărgăritar.

Picau de sus mistere nevăzute,
destinele se-mpreunau abrupt,
treceam hotare încă neştiute,
spre infinit zburând neîntrerupt.
Doar nebunia unei nopţi de vară
putea să fie-n zborul rătăcit,
rămasă-n suflet ultimă povară
întoarsă din trecut necontenit.

Iar dacă iarna-mi bate azi în uşă,
tot mai petrec la malul unui an,
şi-n vânt arunc cu ultima cenuşă
ce încă arde-n buza de vulcan.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa cu venin

Se rup tăcerile la margine de gânduri
părerile de rău din umbre se desprind
ajung izvoarele în albia din prunduri
când dorurile vin peste uitări doinind.

Iar pacea clipelor rămase fără ceasuri
se scurge-n liniştea decorului umbrit
de fagii care dorm în vechile popasuri
la margine de râu, sub malul povârnit.

Din Carul Mare duhul rătăcit al nopţii
adună umbrele din codrii de stejar
când trec ursitele pe marginile sorţii
să caute destine-n domul de cleştar.

Tăcut privesc spre ele cu îngrijorare
de temă că-mi vor hărăzi un alt destin
dar tu ajungi, venind-naintea lor călare,
să îmi aduci o cupă plină cu venin.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie echinocţială

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măşti de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat...

Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu precis ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.

Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măşti de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
prin spaţiul sideral ce-aveau de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.

Şi să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureşri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii de toamnă

Mergând desculţ-acum prin iarbă
Aş vrea ca soarele să fiarbă,
E cam târziu, dar timpul mai încearcă,
Să ne mai cuprindă cu căldură oleacă.

Vezi frunzele ce cad din mesteceni
Şi-ţi aminteşti de "Ce te legeni",
Stai şi asculţi un cântecel sublim
Şi corzile sufletului răscolim.

Dansezi apoi peste struguri de soi,
Atunci când petrecerea e-n toi,
Eşti curcubeu şi soarele e la asfinţit,
Ai vrea să fie vară la nesfârşit.

Nu vreau să pleci vară de lângă mine,
Aura ta caldă să fie şi azi şi mâine,
Să mă-nconjori cu căldura ta,
Cu copacii, florile şi mireasma ta.

Mai vreau să stau ca scoica la soare,
Să simt apa mării la picioare,
Dar vine din nou toamna rodiroare,
Ce pentru noi e ca o sărbătoare.

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul

La poala codrului aflat în faţă

măceşii care-abia au înflorit

sub adieri fecunde se răsfaţă

cu crengile plutind în asfinţit.

Surprinsă de plăcuta adiere,

cu frunzele făcute evantai,

pădurea cântă ode de-nviere

apusului ce trece peste plai.

Copacii-adună ultimele raze,

cu ramurile-ntinse către cer,

din frunze cad mirifice topaze

pe tufele cuprinse de mister.

Sfârşitul zilei parcă te îmbată

cu liniştea adâncă ce coboară

din soarele rămas numai o pată

pe marginile boltei ca de ceară.

Te strâng înfrigurată lângă mine,

cu trupul să te apăr de năluci,

iar tu obrajii-n palme mi-i apuci

şi mă săruţi adânc printre suspine.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum spre eternitate

Ani mulţi s-au adunat în urma mea,
încep să simt a timpului povară,
dar tot a mai rămas câte ceva
de adunat din clipele ce zboară.
Abia acum, privind înspre trecut,
găsesc minuni prin amintiri uitate,
o, Doamne, dacă-atunci aş fi ştiut
să le adun şi să le gust pe toate!...

Mult prea grăbit prin viaţă, uneori,
mizând pe şansele ivite-n cale,
nepăsător treceam pe lângă flori
fără-a gusta mireasma din petale.
Nu mă opream sub falnicii copaci
ce străjuiau poienile sihastre,
cuprinşi de vraja norilor gonaci
pe căi deschise-n bolţile albastre.

Şi prea puţin, în râul de cleştar,
mi-am odihnit tăcerile rebele,
pentru-a primi nepreţuitul dar
privind adânc minunile din stele.
Nici vraja focului, trosnit în jar,
nu am ştiut s-o gust pe îndelete,
prea obosit la munca în zadar
dormeam adânc cu faţa la perete.

Acum, prin umbra anilor trecuţi,
mai regăsesc şi stropi de neuitare,
în praf de aur magic prefăcuţi
pe-altarul sfânt al noilor tipare.
Renasc la umbra unui vis frumos
mi-aduc în suflet clipele ratate,
le regândesc, pentru-a pleca pios
spre ce presimt a fi - Eternitate.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum spre eternitate

Ani mulţi s-au adunat în urma mea,
încep să simt a timpului povară,
dar tot a mai rămas câte ceva
de adunat din clipele ce zboară.

Abia acum, privind înspre trecut,
găsesc minuni prin amintiri uitate,
o, Doamne, dacă-atunci aş fi ştiut
să le adun şi să le gust pe toate!...

Mult prea grăbit prin viaţă, uneori,
mizând pe şansele ivite-n cale,
nepăsător treceam pe lângă flori
fără-a gusta mireasma din petale.

Nu mă opream sub falnicii copaci
ce străjuiau poienile sihastre,
cuprinşi de vraja norilor gonaci
pe căi deschise-n bolţile albastre.

Şi prea puţin, în râul de cleştar,
mi-am odihnit tăcerile rebele,
pentru-a primi nepreţuitul dar
privind adânc minunile din stele.

Nici vraja focului, trosnit în jar,
nu am ştiut s-o gust pe îndelete,
prea obosit la munca în zadar
dormeam adânc cu faţa la perete.

Acum, prin umbra anilor trecuţi,
mai regăsesc şi stropi de neuitare,
în praf de aur magic prefăcuţi
pe-altarul sfânt al noilor tipare.

Renasc la umbra unui vis frumos
mi-aduc în suflet clipele ratate,
le regândesc, pentru-a pleca pios
spre ce presimt a fi - Eternitate.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!