Sorb cerul din priviri

Noaptea se aşază pe un scaun de lemn
citeşte un poem al luminii
şi subliniază cu negru.

Luna priveşte de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
şi pleacă la plimbare prin galaxie.

Mă prinde somnul şi ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.

Caii dimineţii pasc pe pajişte,
muntele tace şi mişcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorb cerul din priviri

Noaptea se aşază pe un scaun de lemn
citeşte un poem al luminii
şi subliniază cu negru.

Luna priveşte de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
şi pleacă la plimbare prin galaxie.

Mă prinde somnul şi ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.

Caii dimineţii pasc pe pajişte,
muntele tace şi mişcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii dimineţii

Înrtr-o noapte stăpânită de sfetnici
şi mai departe de somn,
semnele venite din vise
îi lasă luminii calea liberă.

În memorie se coagulează idei
şi ochii văd ce trebuie făcut,
mâinile prind aripi nemaivăzute.

Caii dimineţii se adapă
din ape mai limpezi decât cleştarul
lângă porţile răsăritului,

ca o platină strălucind risipea raze
prin aerul care fluiera în oase de pasăre.

Nu mai lăsa loc
de trecut printre noi
şi caii au plecaţi vinovaţi de iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de funingine

Din partea subterană a lumii
nu iese la suprafaţă lumina,
o alta călătoare trece pe deasupra
şi norii vor să-i oprească privirea.

Simt cum valuri mă înconjoară,
timpul curge ca o mare-n univers
de-o vârstă cu stelele
cu staniu strălucitor pe raze,

de se nasc puii de aur
sub cloştile negăsite,

dar cine-i poate ocroti?

Noaptea de funingine cu sprâncene

veghează somnul căzut în hău,
de se sperie simţurile-n aşteptare
şi mă-nfăşoară într-o pânză subţire
prin care se văd sporind
coapsele mândriei,

bruma mea de încredere,
rouă de adevăr
căzute din cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minipoemele nopţii

ştiu
luna se plimbă noaptea
pe acoperişuri

cu mâinile la ochi
stelele cred
că e somnambulă

îngerii miraţi şi ei
citesc în scriptură
apocalipsa

un nor ieşit la plimbare
o salvează şi se ascunde
în pălăria şarpelui

otrăvite de nesomn
ciupercile
se pomenesc ude

salcâmii înfloriţi
îşi scapă parfumul
prin aer

un greier copil
învaţă să cânte
cu sincope în glas

un cocoş cu insomnii
invidios îi trezeşte
pe ceilalţi

somnul alunecă
în visele dimineţii
cai înaripaţi

după racoarea nopţii
florile lăcrimează
cristale de rouă

cerul
covor de purpură
dincolo de păduri

pe vârful copacilor
pe jumătate soarele
se ridică-n picioare

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne pe cer

ziua mă caută pe urme
gândul mi-o apucă înainte
şi nu se lasă supus

apele în care mă scald
dau semne de bogăţie curată
din întuneric se naşte lumina
cu ochi de vultur

nobleţea se cuprinde-n foamea cunoaşterii
cu aspiraţii înalte
pe cer se văd semne
în contur de oglinzi orbitoare

adevărul se smulge din minciună
şi cruce îi pune

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când toate drumurile se vor sfârşi,
Eu însumi voi deveni drum
Pe care trec caii somnului
De la răsărit la apus.

Când toate podurile se vor dărâma,
Eu însumi voi deveni pod
Peste care trec stelele
Apele somnului.

Când viaţa şi moartea vor fi totuna,
Eu voi rămâne singur,
Să zidesc în cuvinte
Muntele sfânt.

Când ziua şi noaptea vor disparea
Cu perechi de luceferi din univers,
Vă voi chema pe toţi cu daruri
Să prelungim timpul.

Când nimic nu va mai fi de făcut
Şi va veni potopul
Eu voi construi arca,
O voi umple cu ce-i viu şi se îneacă.

Voi o să râdeţi şi mă veţi batjocori,
N-am timp muntele sfânt aşteaptă.
Când apele se vor retrage
Nu veţi mai fi,
Lumea se va înmulţi ca mai înainte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ciocârliei

Lumina mă înfăşoară
în petale de soare,
de pe umerii orizontului
vin caii dimineţii în coame cu vânt,
pe rouă izvoarele şipotesc în taină,
pleacă din munţi fără să se uite-napoi
şi alunecă îngemănate-n galbenul câmpiei.

Muritorii fac un popas la fântâni,
salcâmii ascund în frunze tăcerea,
din cer cade câte un mănunchi
de raze la picioarele lor neobosite.

Cântecul ciocârliei
se odihneşte-n palma amiezii
cu triluri şoptite din cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe văile cerului

Noaptea alunecă pe văile cerului,
să se spele în apele stelelor,
izvoarele o aşteaptă la răscruci,
vor să aducă munţii pe umeri.

Lumina se loveşte de piscuri,
zăpezile o absorb dar nu se topesc,
ieri am cuprins pe retină întregul
totul se prinde într-o horă
jucată după cântecul păsărilor,
nu mă recunosc şi îmi caut drumul
de trecere prin umbre
pe care le destram.

Când o să ajung la templu
soarele va răsări
şi oamenii vor prinde aripi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea din cuvinte

cutreier prin pădurile cerului
întunericul se agaţă de baierele nopţii
vântul mişcă aerul
păsările se retrag la cuiburi

râurile sar peste pietrele potrivnice
cu peşti argintii
din ape se adapă curcubeul

dimineţile se înfăşoară-n poezie
înţelepciunea cade-n cuvinte
şi se înalţă-n oglinzi de lumină

gândul prinde aripi fără pene

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La sânul ei dorm crinii înfloriţi

Încearcă peste tot să risipească
raze în oasele luminii,
ochii rotesc unghiurile pe toate feţele geometriei.

Poartă-n rădăcini oglinzile cerului,
scoate din umbrele morţii îngerii norocului,
lauda învierii ca o taină sublimă
fuge din oameni teama şi înfloreşte speranţa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia a trecut singură

Dacă voi mai vâsli pe fluviu
se răzbună apele
cu bancuri de peşti argintii,
voi înnebuni de bucurie
şi nu voi prinde niciunul.

În braţele pline cu bulgări de lună,
pe ţărm, mă aşteaptă femeia.
Noaptea mă urmăreşte cu umbre,
supărată, îmi aşază fluturi pe creştet
şi pleacă mai departe-n întuneric.

Ninge cu flori în pădurile de castan,
nu se vede nicio cărare
pe care să vină femeia zâmbind.
Steaua ei fuge luminoasă spre apus,
magii îşi odihnesc caii,
ferestrele aprinse şi ieslea sunt departe.
Totul se schimbă pe altceva;
pe hrană, pe smirnă, pe aur,
numai eu nu mă schimb pe nimic;
doar anii şi drumul mă schimbă.

Femeia a trecut singură;
nu m-a recunoscut,
mă caută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie prin cuvinte

Pot să trec prin amiaza tăcerii,
să-i îndur singurătatea
într-o călătorie prin cuvinte
dintr-un roman apocrif.

Să muşc nemilos din marginea durerii
ce mă pune la încercare,
trecând prin tunelul de sare
până dincolo de apele morţii.

Frunze de mentă sălbatică să pun
lângă inima ce-mi bate
cu limbi de ceas cântător
în cuibul mătăsos al somnului.

Noaptea să-şi ridice ochii
din întunericul fără trup
şi cu secera lunii să-i taie
picioarele prea lungi.

Aromele dimineţii să-i beau
cu potirul dragostei
şi să cer luminii de rouă
regină să-mi fie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seve de lumină

Este o întâmplare păstrată în memorie
cum o comoară ascunsă în pământ
unde apele scot flăcări din valuri,
de noaptea foşneşte pe cărări
cu semne bătrâne pe urme.

Cad meteoriţi peste păduri de argint,
se scaldă lumina în aura dimineţii,
roua fuge înainte de sosirea albinelor
şi surprinse florile privesc în oglindă
cu dragostea iradiind în culori
dragoste vibrând în inimi.
Vara urcă prin spirale de suflet
şi se înfăşoară în cuvinte,
de holdele capătă arome şi se coc
în seve de lumină,
în arşiţa căldurii din cuptorul lui iulie,
fructele devin dulci şi zemoase
din trupul pământului.
Ca într-un sipet de aur
memoria soarbe gândurile şi le mântuie,
de văd cum se înfiripă în vise
ce nu pot fi uitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici vântul

luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopţilor verii
privesc pe cer şi punctele de reper mă înşală
am poposit în carul mare

nu ştiu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în palma câmpiei
tot ce mă împacă-n poeme
e râul cu mori dintre dealuri

tu mă găseşti la hanul cu sălcii
la care drumeţii se aşteptă
şi vine seara botezată-n culori de crepuscul
de adorm pe rând macii
botezaţi şi ei în sângele voinicului
în cristelniţa răsăritului de soare
încă din pragul înroşit al dimineţii

tu n-ai decât amintiri şi eu ţi le fac
să are prin suflet
ori să se împartă-n ispite
pe care nimeni nu le clinteşte
nici vântul

nisipul îţi vine în ochi dintre stele
şi aerul curge prin păr
mirosul rămâne-n mâinile mele
ca într-o cupă de vin busuiocul

tăcerea răscoleşte verdele din ochi
şi lasă urme
care nu se mai şterg

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O chemare

Noaptea luna e albastră
Luceafarul astru blând
Priveşte pe fereastră
E iubire mea din gând

Sună muzică la orgă
Cerul este alb pufos
Înalţă sufletul o rugă
Îngerului meu preţios

Ochii lui două scântei
Păru-i este mătăsos
Văd iubire pura-n ei
El este îngerul duios

O steluţă fermecată
Către noi a îndreptat
Inima descătuşată
De tristeţe m-a scăpat

Suflete iubiri în ceruri
Întâlneşti în Carul mare
Galaxia-i vals în cercuri
Orga sună a chemare
Vivian Ryan

Noaptea luna e albastră
Luceafarul astru blând
Priveşte pe fereastră
E iubire mea din gând

Sună muzică la orgă
Cerul este alb pufos
Înalţă sufletul o rugă
Îngerului meu preţios

Ochii lui două scântei
Păru-i este mătăsos
Văd iubire pura-n ei
El este îngerul duios

O steluţă fermecată
Către noi a îndreptat
Inima descătuşată
De tristeţe m-a scăpat

Suflete iubiri în ceruri
Întâlneşti în Carul mare
Galaxia-i vals în cercuri
Orga sună a chemare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din care vin

Noaptea se varsă peste viaţă
cu acelaşi întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
şi aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înţelesuri ascunse,

curge şi ea ca un râu ce se pierde în mare
şi marea la rândul ei are aceeaşi soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ţi spun cum să preţuieşti lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea arogantă

Ce arogant e cerul de atăta blândeţe
cu stele copile atârnate de bătrâneţe
cu luna opacă
cu noaptea tăioasă scoasă din teacă
cu tine la marginea ochiului meu.
E o deplasare a fiinţei
din şopronul copilăriei în care
nasc blânde pe fân în ulcioare
zâmbind din şolduri bocitoare.
Ce arogant e cerul unei fecioare
când îi trece pământul printre picioare
cu carul mic în carul mare
la târg pe cer
în gura mare...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada

Închis de barierele zăpezii,
bătrânul săpător,
prin tunelul alb,
dă noaptea peste gard
cu lopata.

Dimineaţa,
palmele-i ard...
Cineva a adus-o la loc.

Pierzând notiunea Timpului,
el sapă iar şi iar,
cu sufletu-ngheţat.

Privirea-i orbită
de atâta alb.
Un miez de speranţă
i-apare-n tocul uşii;
se bucură...

Frontierele ferestrei
sunt din nou eliberate.
Până când?

Grea, tăcerea se-aşterne.
Nu se distinge niciun drum,
niciun om.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu fuge de moarte

Nimeni nu fuge de moarte
La ieşirea din munţii semeţi
apele se limpezesc sărind în cascade
pe faţa dimineţii soarele îşi lasă razele
chiar dacă-i rece învăluită-n ceaţă,
totul se-ntâmplă normal şi grăbit,
nimeni nu fuge de moarte,
dar trăieşte cu teama în oase.

Nesfârşitul prin care curge văzduhul
lasă în hăuri ecoul
şi ziua se ridică din memoria clipei
fără cicatrici pe buzele amiezii
înflorind în ochi bucuria luminii.

Dacă pot să străbat cu sufletul,
odată cu săgeata albastră
voi străpunge cerul cu iubirea de semeni.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se crapă de dimineaţă

Aştept dintr-odată să mă treci
peste puntea durerii
cu răbdarea unui orb.

Lumina curge fluidă pe pământ
prin oasele albe ale cerului,
Luna culcată pe partea sa nevăzută
cerne trecerea arcuită pe axă
prin sitele stelelor.

Noaptea disjunsă în procesul cosmic
rupe cu dinţii din întuneric
şi se grăbeşte să apună.

Se crapă de dimineaţă prin fante de lumină
ca într-un lemn cu inima roşie
abundent sângerândă.

Soarele îşi desenează răsăritul
c-un crepuscul de culori
care se varsă peste marginile orizontului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!