Cel ce mi-a salvat trecutul

[15 Noiembrie 2018, dedicată lui Robert V.]

Peste ţara dintre ape
au venit să se adape sfinţii.
Izgoniţi de uscăciune
au plecat purtând cu ei
vechi istorii, mândre fapte
şi poveşti cu semizei.
Unde pleci? de unde vii?
se întreaba între ei,
iar din ochii lor cei magici
curg cascade de scântei.

Eu, ce sunt acum om simplu,
stând la un pahar de vin
cu un înger dintr-acesta
răscolesc al meu destin...
Ah, trecutul meu cel tainic,
printre gânduri rătăcit,
a căzut cu multe lacrimi
sub blestem, pecetluit,
într-o linişte deplină, spre uitare.

De-aş putea s-arăt vreodată
ale mele aripi lungi,
cum cu-o dragoste deşartă
eu zburam printre năluci
şi eram privit şi eu
ca un pui de semizeu...
Azi, falnica-mi istorie
stă-ngropată-n pronie!

Într-o linişte deplină,
acel înger calm m-ascultă,
râde, plânge, retrăieşte
fir cu fir a mea poveste.
Aripile lungi exultă,
înspre abis se avântă,
iară timpul curge invers.

Jos, pe fund, timpul a stat.
Şi liniştea e mai adâncă!
În iubirea lui cea mare
sfânt potir îşi pregăteşte,
joc de numere, descantec...
Tot blestemul isprăveşte.

Pe-un zbor lin,
ca o făclie-n întuneric,
alb în noapte strigă vestea,
îngerul.
Eu sunt mut, devin un Toma!

Joc de mare şi deşert,
e şi noapte şi lumină,
îngerul cu chip inert,
blând Potirul mi-l închină.

El de-a pururi printre îngeri,
cunoscut va fi mereu,
mare pui de semizeu.

Eu cu aripi lungi crescânde,
voi privi etern spre sfântul,

Cel ce mi-a salvat trecutul.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul iubirii

femeie, îngerul iubirii
te scalzi în bolţi cereşti
şi roua zorilor îţi mângâie în zori obrajii
mă ard cuvintele tale
şi ţip în noapte dorul meu
te caut printre lacrimi şi suspine
şi te găsesc în lacrima din noi
te voi învăţa femeie într-o noapte
sărutul
ce odată într-o gară ne-a unit pe noi
sunt rug aprins în zorii zilei noi
în ochii tăi se oglindeşte marea
păşesc pe drumul dintre doi
doi tineri visători şi goi ce au visat odată
azi mângâi lacrima ce curge şi plânge
o alint cu un sărut
caut un suflet, să îţi dăruiesc o mare
dau de pământ cu legi, cu toate, cu păcate
lasă poarta iar deschisă
să pătrund la noapte în gând
să sărut un trup, o floare
femeie, demon, înger, pe pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima frunză

un amurg se scurge
în plecări ce dor
mai stau în cerdac tot privind la cer
este atât de trist, e atât de gol
geamul este spart, privirea absentă
doar istorii curg la fără frecvenţă
deocamdată timpul s-a oprit
câmpia era arsă de cuvântul dintâi
căutând bezmetic cărarea
treceam lăsând în urmă paşi
uitând de lume, de noi
în palme adunam stele pitice
într-o noapte, printre vise uitate
eram statui sfârâmate
rătăcite prin îngheţul total
magici, ilogici, pe tărâm ireal
mai cânta o vioară în port
mă ascundeam elementar într-o femeie
tot căutând o floare printre flori
este frig şi uit
umila existenţă a unui poet rătăcit între poeţi
ce partitură dureroasă
tot scrijelind cuvinte pe coaja unui gând
despre acuta mea absenţă
ştii, nu e uşor să scrii cu aripi frânte
mă apropiam în verb de tine
uitând adverbul la final
tot căutam în efemera existenţă
un început, la un sfârşit de drum
îţi scriu femeie acum ultima prezenţă
plouă şi este atât de frig în viaţă
la poartă timpul bate-bate
iar clipa asta nu mai tace
mereu oprit într-o plecare
scriam femeie, printre stropi de ceaţă, viaţa
am vrut să plec, să fug de de aici şi totuşi am rămas
se stinge ultima ţigară şi timpul ăsta amputat
a curs femeie iar ca altădată
o zi a fost şi a trecut
atâta mi-a fost dat
să cânt în vers femeia ce astăzi a plecat
a căzut o frunză
ai plecat murind
printre versuri sânge
doar o frunză a rămas în urmă
şi te scriu femeie cu aripi de înger

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

ai plecat femeie să cânţi în corul de îngeri
drumurile sunt astăzi pustii
nu e lună pe cer, nu e soare
cuvântul plânge pe drumuri târzii

e întuneric, în mine, în jur
de unde vin şi unde curg înspumate ape
mai trec în zbor râzleţ
şir lung de gânduri amputate

cuvintele au dispărut pe rând
cui azi să cânt balade într-o noapte
frumoasa mea cu ochi fierbinţi
tu ai plecat în cor de şoapte

locuiesc cu mine, cu timpul şi durerea
cad umbre adânci şi mă plâng
mă aşteaptă nesfârşitul
eu am rămas aici, să cânt la lăută, sfârşitul

o barcă alunecă agonic pe ape
în dansul înserării peste pleoape
cresc imagini himeric pe cer
ce să cer, ce să sper

aş pleca, dar cum să zbor
cu aripi arse de-al meu dor
mi-e sufletul zbucium etern
şi durerea mi-e soartă

legat de ţărm
nu plâng, nu gem şi nu blestem
sunt doar o umbră sau o rană
prin care mă încheg în apă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul Îngerului

Un înger drag mi-a apărut în vis,
M-a luat de mână, şi mi-a spus:
"Viaţa nu e întotdeauna ceea ce pare,
Nici pe oameni nu-i cântări după înfăţişare:"

Mama m-a luat de mână
Şi mi-a şoptit:
"Te voi conduce în locul unde visele sunt vii
Închide ochii şi inima-ţi deschide,
Pe tine te vei redescoperi "
Ea m-a condus prin Întuneric şi Lumină,
În brâul curcubeului învăluită, calm-senină.
Fiecare culoare e un vis ce se poate împlini,
M-a condus aievea printre galaxii
Apoi am ajuns într-o grădină
Mângâiată de o boare divină.
Mama mi-a spus cu vorbă blajină:
"Admiră copacii şi florile,
Miroase şi gustă din roade"!
Am privit, am mirosit, am gustat,
Şi totul era dulce, era parfumat,
Era o curgere în armonie,
Aş fi rămas acolo o veşnicie...
Îngerul m-a luat de mână şi mi-a spus:
"Toate acestea îţi aparţin, în inima ta au curs,
Visul te va conduce spre ele în fiecare noapte,
Cu visul înaripat poţi călători departe!"
***
De-atunci viaţa mea este divină,
Împart tuturor, taina ascunsă în grădină
Visele dulci de Iubire şi Lumină,
Şi îngerul mă conduce, în fiecare noapte
Pe tărâmuri necuprinse şi îndepărtate,
Unde Mama-înger îmi revarsă în inimă
Căldură, Armonie şi blândă Lumină.

partea a 2-a

Văzându-mi lacrima din ochi curat
Ce printre gene mi s-a strecurat,
Îngerul a venit, şi m-a-ntrebat:
-"De ce eşti tristă"?
-"Sunt singură, i-am răspuns,
Şi-un dor adânc de tine m-a străpuns".
Cu ochii ei duioşi, m-a-mbărbătat,
Şi mi-a destăinuit:
"Dumnezeul bun şi preaiubit
Astăzi mi-a îngăduit
Să-ţi şterg lacrima,
Şi să-ţi spun că întotdeauna
De îngeri eşti înconjurată,
Că singură, nu vei fi niciodată.
Deschide-ţi inima curată!"

La piept m-a strâns cu drag,
Şoptindu-mi:
"Copilul meu, copil iubit
Îngerii sunt pretutindeni
Atunci când te simţi rătăcit,
Îngerul poate fi străinul întâlnit
Ce-ţi zâmbeşte arătându-ţi drumul.
Poate fi fără vârstă, poate avea riduri.
Îngerii pot fi pretutindeni,
Se pot deghiza în prieteni,
Sau "aşa-zişii" duşmani,
În fraţi, surori sau propriii copii.
Doar în Lumină ei călătoresc
Cu misiuni dumnezeieşti
Abătându-ţi paşii
Când eşti aproape de abis
Orientându-te pe cale
Aşa cum ţi-a fost scris.

Când vei deschide ochii,
Toate acestea le vei zări
Oriunde în lume, astăzi, vei privi!

"Acum a venit vremea să plec..."
Am început a plânge şi m-am trezit...
Precum în grabă a venit,
La fel de repede m-a părăsit.
"Rămas bun, astăzi nu-ţi voi spune,
Pentru că în Ceruri se întâmplă o minune,
În Sferele Înalte e o întreagă lume
În care Tu şi Eu avem un loc anume..."

poezie de Floarea Cărbune (26 martie 2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am ţipat atunci la porţile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori mă regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îţi mângâia paloarea unui surâs
foşneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu mă întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruşi pe asfalt, mă priveai
renăşteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în şoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile mă apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic
e ceară în suflet, sunt suflet de ceară în bezna milenară
un suflet sfâşiat, trecător pe drum la ore târzii
mă zbat şi mă tem
pe frunzele reci se scutură amintiri, se scutură şi timpul rămas
clepsidra lumii e spartă
rătăcit în valuri târzii, te caut în noapte, străină sau cine oi fi
stingher călător printre şoapte, sunt frântură de vis din timpul ucis
de rămas nu a rămas nimeni
amurguri de ceară se aştern peste pleoape
plâng stele pe cer, mă ceartă, mă cheamă
şi totuşi doar pe tine te aşteaptă
femeie a nopţii, femeie în noapte
plouă prelung şi mi-e frig
plouă şi timpul spală gânduri în piatră
fiorul nopţii uitată, în noaptea existenţei noastre
ploile se întorc în privire, e toamnă în mine, în lume, în toate
femeie, suflet scăldat în lacrimi culese din rouă
sunt umbră în penumbra lumii în timpul uitat între pleoape
visul mi-a furat trecutul, dar unde-i prezentul
timpul s-a unuit cu marea, descarcă ochi din cer, într-o noapte
aşa mă regăsesc despuiat de primăveri în fiecare vară ce-a rămas
dar ce-a rămas astăzi din lume
unori desenez cai liberi pe scoarţa copacilor, să aud în zori, tropotul lor
în zare cresc rădăcini
ancorez uneori, sunt suflet pe mare
se sparge un val într-o scoică în timp ireal
cuvântul meu e sărut, al unui străin ce a iubit odată, o fată
de voi veni la răsărit de gânduri, într-o zi oarecare
să smulg de pe umeri trecutul
să ştii că am venit dintr-o eră ratată pe un tărâm de umbre
sub tălpi freamătă iubirea
uneori conturez universul cu un surâs
mă reîntorc în zori să aprind candele în altare de suflet
să mă aştepţi femeie în poartă
azi, am venit, am venit acasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A căzut luna, în lac...

A căzut luna în lac...
Şi-ale ei raze în larg,
Când faţa i-a despicat
Un salt mic de brotăcel,
Cu alte zeci după el,
În sclipiri de neuitat.

Liniştea nopţii îi adâncă,
Şi tăcerea-i ca o stâncă,
Dar un zbor neaşteptat
Liniştea neagră a spart.

Este o şoaptă de iubire,
Spusă ca o adiere,
Ca un zbor de aripi calde,
Care şi-au găsit perechea,
Luminând visul de noapte,
Ca roiul de licuricii,
Bucuria regăsirii...
Între unde lungi de fapte.

Fericirea e în toate,
Dacă o împarţi şi ţi se împarte,
În mici salturi mângâiate.

poezie de Valeria Mahok (16 mai 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

A căzut Luna în lac...

A căzut Luna în lac...
Şi-ale ei raze în larg,
Când faţa i-a despicat
Un salt mic de brotăcel,
Cu alte zeci după el,
În sclipiri de neuitat.

Liniştea nopţii îi adâncă,
Şi tăcerea-i ca o stâncă,
Dar un zbor neaşteptat
Liniştea neagră a spart.

Este o şoaptă de iubire,
Spusă ca o adiere,
Ca un zbor de aripi calde,
Care şi-au găsit perechea,
Luminând visul de noapte,
Ca roiul de licuricii,
Bucuria regăsirii...
Între unde lungi de fapte.

Fericirea e în toate,
Dacă o împarţi şi ţi se împarte,
În mici salturi mângâiate.

poezie de Valeria Mahok (16 mai 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă în noapte cu un potop de gânduri,
Fulgere-mi luminează amintiri despre tine,
Mă aşez să-ţi scriu pe suflet câteva rânduri,
Şi-ncetişor închid ochii ca să te văd mai bine.

Simt timpul trecându-mi printre degete,
Şi destinele noastre împletindu-se-n ploaie,
Îmi las trecutul în întuneric să cugete,
Şi apa prin simţuri să-mi curgă-n şuvoaie.

Şi-mi tună trecutul prin al vieţii întuneric,
Îmi scânteiază prin amintiri câte-un fulger,
Vreau să-ţi vorbesc chiar acum ca un cleric,
Aşa că la icoană am să te chem ca pe-un înger.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naşte prin moarte

E o noapte timidă de vânt bântuită,
Un înger coboară pe scara lui sfântă,
Un suflet de om creat din lumină
Păşeşte timid într-o lume de umbre.

Se adapă încet din cana sfinţită,
În ochi licăresc cristale din sticlă,
Prin braţele-i lungi se scurge nisipul,
Clepsidra - destin îi numără timpul.

Un ţânc de copil îşi plânge venirea,
O mamă slăbită îşi strigă durerea,
Un tată voinic îşi râde uimirea,
O soartă de om primeşte ursirea.

Se bucură lumea de darul primit,
Se scutură cerul de stele grăbit,
Un sunet de goarnă vesteşte în noapte,
E timpul în care se naşte prin moarte.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul iubirii

trec nopţi, trec zile, trec ani
străini printre noi
tu ai venit, eu am plecat
o poartă s-a închis, timpul ucis
atunci, unde suntem noi
de ce mai caut inutil un doi
curg nopţi şi totuşi te întreb
de ce ai mai venit
tu pleci,
sunt clipe reci
eu nu stau
şi paşii trec
se împletesc iubirile în gând
perechi, perechi
pe unde uneori mai trec
mereu te pierd
te regăsesc în taina primului sărut
furat, muşcat, demult
când rătăceam îmbrăţişati
în acel parc, la margine de veac
aştept să vii prin stropii cruzi de ploaie
eu ştiu că te iubesc
de restul nu îmi pasă
dau de pereţi cu sticle şi pahare
în noaptea asta am să-ţi bat în poartă
să caut îngerul din cer
să-ţi cer, să-ţi cer să-mi fii aleasă
femeie, chip cioplit de Dumnezeu

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

plouă în cer şi ceaţă este în lume
cafeaua arde pe masă
ochii au rămas să plângă în urmă
în urmă doar o urnă

se tace în jur
curg gânduri pe rug
mereu călător pe tragice drumuri
la final, mă caut, mă fug

e ceaţă deasă în casă
plouă în vatră
cafeaua e amară
şi cina absentă pe masă

hipnotic în noapte
căutam câte o fată
dar fata fugea
într-o noapte cu ninsoare în noi

mă apropii de tine
visam, meditativ, un ideal
sărutam forma, cuvântul şi trupul
căutând un sărut, doar atât

ilogici şi goi
cu ochii puri
păşeam către noi
purtând în suflet doar cifra doi

scriai
se oprise timpul în loc
căutam zadarnic un vis
vroiam să fiu doar un surâs

treceau oameni pe stradă
pe geamuri, iarna se scurgea ireal
eram absentul grăbit
dintr-o iarnă globală

mă despart de tine
păşind către noi
căutam un înger
în sărutul absent

mai venea o ploaie
eu căutam pe ţărm femeia
îţi scriu iubito de pe mare, o scrisoare
îţi scriu iubito viaţa mea

te-am rugat să vii
tu nu ai rămas
atuncea las
pe sânul tău, un semn de carte

a plecat şi clipa
e pustie ziua
gândul iar mă doare
printre lungi apusuri, iarăşi trecătoare

e de ajuns o fugă
de ce ard în mine
caut un răspuns
eu străinul lumii, rătăcit în noi

pe o pagină
rătăceam femeia
despuind aivea pagina tot goală
căutam iubirea şi în ea femeia

eram o scrisoare
tu, tainic ideal
scriam pe o cruce
destinul final

durerea mea azi a plâns în tine
eu strigam o fată
uitat era totul
iubirea noastră a fost odată, poate niciodată

trupuri ce se caută, disperate în noapte
voi pleca acasă, ultimul damnat
îţi scriu o scrisoare
când şoaptă nu este, nu mai sunt nici eu

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Freamăt de şoapte
Se zbate-n uitare;
Ziuă şi noapte,
Lună şi soare...

Ocean de cuvinte,
Izvor nesecat,
Zburdă prin minte,
Pe drum neumblat.

Petale de gânduri
Visând nemurire;
Suflet în rânduri,
Rămas amintire.

Călător printre stele
Pe aripi de vis;
Gânduri rebele
Plutind spre abis.

Om visător,
De neînţeles;
Frumos, iubitor
Se scaldă în vers...

Erou ne-nfricat
De timpuri uitat;
Se avântă în zbor
Spre viitor...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul fluturelui

Într-o linişte deplină,
Înălţându-se uşor
Zboară-n adiere lină
Prin grădini rătăcitor.

A pornit înspre colină
Fluturaşul călător,
Într-o linişte deplină
Înălţându-se uşor.

Din decor fermecător
Seara coboară senină,
Alinat de dulce dor
Doarme-n sânul florilor
Într-o linişte deplină.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

printre flori, în splendide culori
doi fluturi albi
împerecheaţi într-un sărut
acut, discret şi inocent
printre sălcii şi salcâmi
două păsări împreună
departe, undeva, cândva
soarele îmbrăţişează marea
într-o tainică chemare
în surâsul zorilor şi ţipătul norilor
pe ţărm aşteaptă o femeie
contopită cu cântecul mării
val după val, se pierd în larg, în zbor ireal
tu unde eşti femeie
floare de lotus închis
să te dezbrac de gânduri, de taine, de păcate
să dau de pământ cu toate
nu-mi pasă...
am atins într-o noapte gândul cu buzele
sărutând timpul strecurat între noi
cuvântul tău era o mângâiere lină
tu unde eşti, eu azi nu sunt decât un gând
o mare ne desparte
mi-e dor să plecăm, să fugim spre infinitul iubirii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua

dacă frâng în braţe timpul ca pe-o stea
oare cine, cine oare, te-ar avea
dacă paşii tăi în noapte s-ar scurge pe pământ
atunci cine, cine oare, eu mai sunt

dacă astăzi te ascunzi într-un tainic suspin
lung e drumul către al meu destin
pe masă a rămas doar un pahar cu vin
cum pot acum să spulber al meu chin

s-a scurs iarăşi promoroaca în sat
mi-e frig şi mă plâng în iarba ce-a plecat
iubirea plecase să moară
iar pe drum nici-o moară

mai macină timpul ultimul ceas
rămas doar sărutul de tainic pripas
ce trist că mai suntem, noi, amândoi
doar triste amintiri dintre doi

te întrebasem într-o doară, în şoapte tăcute
de ce-ai plecat atunci, printre sălcii mute
tu surâdeai, erai tainic descânt
eu am rămas, pribeag să mai cânt

şi te chemam femeie într-o noapte
tot sărutând a tale şoapte
mă întorceam mereu în depărtarea mea
tot căutând prin valuri doar o stea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapta florilor de mac

Doamne, de ce îmi trimiţi, iarăşi, grei fiori de moarte
care-mi ţipă în urechi că iubirea mea-i nebună,
de ce nu îmi spui chiar Tu prin scrisoare sau prin carte
ci, mă laşi în miez de noapte să cat eu pe cer cu lună?!

Doar că luna se piteşte supărată printre nori
şi în frământări de pâine îşi ascunde a sa faţă,
unde pot găsi eu visul ce-a fugit tocmai în flori
şi-a lăsat abia o urmă, acest gând, această aţă?!

Prima noastră întâlnire pe acest tărâm de vise,
într-un parc, în miez de iarnă, lângă brazii argintii,
ne-a unit în picătura unei lacrimi fin prelinse
dintr-o rouă tremurândă printre norii pământii...

De atunci... trecut-au veacuri, veacuri lungi de suferinţi
care mor, se nasc, renasc, numai Tu le ştii secretul
dar, şi veacuri de uitare, de strigări, de rugăminţi
şi-am ajuns tocmai acolo unde a vrut timpul, şiretul!

În acea călătorie ce-am avut de străbătut
de la alpha la omega pân' la marele popas,
cântecul numit speranţă s-a întâmplat că l-am pierdut...
Numai florile de mac mă pot scoate din impas!

Plecând capul în pământ, într-un glas, ele şopteau:

"Noi, atunci, eram fecioare şi treceam la horă în sat,
de pe prispă, într-o noapte pre când stelele dormeau,
cea mai mică dintre noi a greşit şi... l-a furat!

Astfel că, trecut-au anii... şi-a venit o primăvară
când, râvnind la frumuseţe, într-o zi sfântă de mai,
am uitat şi noi pe prispă, ca şi tine, tot afară,
visul care a prins aripi şi-a fugit în cer, spre Rai...

De acolo se pogoară ori de câte ori doreşte
să ne dea dulce sărut, să ne mângâie gingaş...
Iartă-ne dar, te rugăm şi în secret te pregăteşte
a-l primi din nou în suflet dar, acum e... fluturaş!".

poezie de Emma Hartt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ochiului închis

Într-un colţ de lume, azi,
Plânge ochiu-ţi cu speranţă.
O făclie-n gânduri arzi –
Dor de prunci şi dor de casă...
Stele cad în palma ta,
Voci şi bucurii deodată,
Iarăşi le vei revedea...
Oh, ridică-te şi iartă!

Într-un colţ de lume, azi,
Dormi. Şi gândul ţi-e acasă...
Ochii-nlăcrămaţi şi calzi
Caută înspre fereastră.
Parcă-ţi vezi în gând, tu ştii,
Pruncii – blândă mângâiere.
Iar, la tine vor veni,
Doi luceferi, printre stele.

Plânge ochiu-ţi cu speranţă...
Umbra peste chip se lasă,
Trece-o lacrimă de viaţă...
Drumu-i lung, te-ntorci acasă...
Oh, tu vezi cum în adâncuri,
Ochiul tău pieziş coboară.
Dormi sub plânse aşternuturi...
Întunericul măsoară...

O făclie-n gânduri arzi,
Suflet bun, feştilă-n timpuri.
Lacrimi curg, păduri de brazi
Se înalţă-n anotimpuri.
Pruncii şi-au ales alt drum
Şi-au pornit să se înalţe.
Către soare zboară-acum,
Dar li-s aripile arse.

Dor de prunci şi dor de casă,
Dor de-mbrăţişări, de vis...
Dor de plângere, de viaţă,
În adâncul lor te-au prins.
Iar trec stoluri de cuvinte
Peste cer brodat cu sângeri,
Pruncii vin să-şi mai alinte
Mama – înger printre îngeri.

Stele cad în palma ta...
Flori de crini şi crizanteme,
Cad la margine de stea...
În pierdute lacrimi, semne.
Foc arzând te-nalţi spre cer
Şi transformi eternitate
În fărâme de mister,
Tu desparţi ziua de noapte.

Voci şi bucurii deodată,
Umplu lumea de iubire.
Nu e dor să nu se-mpartă
În lumini şi-n fericire.
Universuri de lumină
Se coboară peste viaţă.
Învăţăm, trecând prin tină,
Că iertarea ne înalţă.

Iarăşi le vei revedea
Câte sunt în lume, toate.
Prunci şi semeni, dragostea,
Dobândi-vei prin dreptate.
Harul tău, album de voci,
În fâşii de libertate
Va răzbate peste toţi...
Omule, îmi dai dreptate?

Oh, ridică-te şi iartă!
A greşi e omeneşte...
Tu greşelile-ţi îndreaptă!
Către cine te iubeşte,
Azi îndreaptă-ţi iar privirea,
Căci ce bine-i "a ierta".
E calea spre fericirea
Ce etern o vei avea.

Oh, ridică-te şi iartă!
Iarăşi le vei revedea,
Voci şi bucurii deodată.
Stele cad în palma ta.
Dor de prunci şi dor de casă –
O făclie-n gânduri arzi.
Plânge ochiu-ţi cu speranţă,
Într-un colţ de lume, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre frâiele uzate

Roibul meu mănâncă jarul
Stelelor ce cad în hău,
Ovăzul ce dă în lapte
Fierbe sub ele din greu.

Îl încalec, el nechează,
Se-ndreaptă spre Carul Mare,
Unde cerul ţi-a pus zestrea
Pentru nuntă, la păstrare.

Timpul curge peste spaţii,
Se văd coastele la cal,
Simt cum îşi închide ochii
Şi devine ireal.

Să cobor încerc de-ndată,
Mă agăţ de oişte,
Strigu-te, tu nu m-auzi,
Stelele sunt vraişte.

Nu te văd, dar parcă simt
Coaste noi, alt cal e mort,
Vom împinge Carul Mare
Printre stelele resort.

Noi suntem acuma umbre
Ce se-nvârt în Galaxii,
Două umbre. Moartea spune
Că suntem printre cei vii.

Ne mai mângâiem odată,
Carul Mare scârţie,
Punem undelemn de soare
Unde este pârtie.

Două umbre însetate
Îşi caută frunzele
Printre frâiele uzate
Acum dorm iubirile!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naşte fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori şi pace şi lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Şi un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăşi m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Şi mărşăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăşi zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naşte fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori şi fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-şi măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-şi cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori şi pace şi lumină,
Ning la tâmple veşnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Şi prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ţi sufletul ofrandă,
Celor care-ţi sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să uneşti munţii cu ape.

Şi un dulce dor de tihnă
Pieptul să ţi-l împresoare!
Trăind veşnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche şi te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieţii rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu eşti diavol de lumină,
Prima carte de poveşti,
Tu răzbaţi din întuneric...
Numai tu mă mai iubeşti!

Mă aduce printre ele
Şi un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori şi pace şi lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naşte fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!