Muşuroiul

Pe o mirişte aridă,
printre vrejuri de dovleac,
într-o vară prea toridă,
lupta din greu un gândac
cu un bulgăraş excentric,
împingându-l cu tupeu...
După iz, după culoare,
era cred, un scarabeu.
Şi-l rostogolea frenetic
cu-n sofisticat furcoi,
mergând cică înainte,
dar cu capul, înapoi.
Era prânzul, şi acasă,
aştepta înfometat
tot neamul, să se înfrupte
din biluţa de rahat.
Dar terenul nu e neted,
şi sunt hoţi la orice pas,
şi avea de tras, nu glumă,
aproape un sfert de ceas...
Nici nu-şi terminase gândul,
că şi dădu de bucluc,
bâzâit şi zarvă mare,
parcă era balamuc.
Nimerise-n muşuroiul
unor gândaci puturoşi
ce mâncau rahat pe pâine,
şi mai toţi erau burtoşi...
N-avea cum să ocolească,
şi biluţa mirosea,
ar fi luat-o el la fugă,
dar nu se-ndura de ea,
iar acasă, cum să meargă,
fără nici un dumicat!?
Ce s-o mai lungim, intrase
vrând-nevrând într-un rahat!
Se opri şi se ascunse
după bulgărul rotund.
--Cine eşti tu mă?, se-aude
o voce de bas, din fund.
--Şi ce ai în butoiaşul
ce-l rostogoleşti de zor,
că prinsei din zbor c-o nară
un stupefiant odor!?
Scarabeul înlemnise,
şi trecea prin multe stări:
--Este prânzul, eu nu umblu
cu droguri sau cu ţigări...
L-am găsit în sat, la unul
care n-avea nici closet,
şi-am avut noroc, dulăul,
era din rasa basset.
Dar e natural, de ţară,
şi n-are E-uri de fel...
--Ia vino repede-ncoace,
ca să gust puţin din el.
--E-un deliciu... mi se pare
că v-aţi cam emancipat.
Voi nu ştiţi că doar aicea,
şi dincolo, la palat,
se dospeşte, se mănâncă,
cel mai renumit rahat?
Lasă marfa, şi întinde-o,
zi mersi că ai scăpat!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui George Sava-redactor-şef al ziarului "Pagini Româneşti" din Montreal, pentru articolul: "Piticul" care a scos România din rahat

Prin vorbe dulci, dar şi prin fapte,
Piticii toţi s-au remarcat;
Dar numai unul din cei şapte
A scos şi ţara din rahat.

epigramă de Mike Farkas (3 martie 2012)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corpul nu este decât o maşină de făcut rahat. Poţi să pui cea mai bună mâncare în el, iar el doar o transformă în rahat. Corpul este astfel numai o maşină de produs rahat. Marea minune a acestuia este că acelaşi corp este util ca instrument pentru realizarea lui Brahman/Sinelui/Dumnezeu.

citat din Shri Sadguru
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Rondel a la turca bre..." de Gheorghe Gurău

Mâncam rahat cu apă rece,
Ciubuc, cadâne pe divan,
Cântam mereu, Aman, Aman,
Pe tăvi, hartane de berbece.

De la vizir astept firman
C-am dat peşcheşuri de mă trece,
Pe tăvi, rahat cu apă rece,
Ciubuc, cadâne pe divan,

Stă la Palat, nu vrea să plece,
Pe viaţă s-ar dori sultan
Iar în harem cadâne zece
Să facă zilnic bairam...

Mâncam rahat cu apă rece!

rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spun rămas bun. Cred că este unul dintre cuvintele cele mai de rahat inventate vreodată. Nu e ca şi cum am avea posibilitatea să spunem rămas-rău ori rămas-groaznic sau rămas-nu-mi pasă câtuşi de puţin de tine. De fiecare dată când pleci, cică ar trebui să fie unul bun.

citat din John Green
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea după geamul termopan

Iubirea după geamul termopan...
E ca şi cum - cerul cu vată-i în urechi,
E ca şi cum - să n-ai nici un duşman:
Nici unul nou, nici unul vechi...

Iubirea după geamul termopan...
O schimb pe-un strop de libertate -
Cum să auzi că e sfârşit de an,
Şi cui să strig că am avut dreptate.

Iubirea după geamul termopan...
Un vacuum sau poate-o şmecherie?
Sau pieptu-ţi e un deal viran,
Castelul dorului - doar o fantezie...

Iubirea după geamul termopan...
E ca şi cum eşti fără ţară,
E ca şi cum un sâmbure-n bostan
Idee n-are ce se-ntâmplă-afară...

Iubirea după geamul termopan...

poezie de Renata Verejanu din Iubirea pe toate le vede
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre Alex, el nici măcar nu-şi dăduse seama ce-l aştepta afară, până în momentul în care ajunsese afară şi se trezise înconjurat de oameni, care mai de care cu aparate de filmat sau fotografiat. De cum ieşi, blitz-urile îl orbiră, aşa că nu realiză pe loc ce se întâmpla. Iniţial, avu impresia că visează, dar se convinse că totul era real, aievea, iar înainte de a avea timp să se dezmeticească, auzi mai multe întrebări, din diferite direcţii. Habar n-avea cine i le punea, dar din când în când mai răspundea la câte una care i se părea mai clară. Se mai pomeni apoi brusc cu o sumedenie de foi şi pixuri în faţa lui, la care se uită nedumerit, neştiind ce-ar trebui să facă. Când pricepu că i se solicitau autografe, începu să semneze pe acele foi, fără a lua seama dacă semnăturile erau corecte; nici n-ar fi avut timp să verifice acest amănunt, pentru că din mai multe părţi, mâinile a numeroşi oameni fluturau insistent asemenea foiţe. Nefiind obişnuit să fie tratat astfel, Alex părea tare nedumerit, de parcă nu înţelegea ce doreau toţi acei oameni de la el. Cu greu reuşi să scape din mijlocul lor, cu puţin înainte de ora 08.00, deci era clar că va întârzia de la Institut, pentru că n-ar mai fi avut cum să ajungă la timp.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că nu ştim cine suntem vrem să ducem hoitul ăsta la cer. Credem că suntem doar o celulă, adică un ovul şi un spermatozoid ce ni le-au dat părinţii, plus tone de hrană. Nu vedem că suntem Viaţa liberă de corp care doar temporar animă acest vis ce te crezi tu. Ce e corpul cu care te identifici? Doar o maşină de făcut rahat, care face alte maşini de făcut şi mai mult rahat. Şi care, culmea la un moment dat nu va mai funcţiona şi se va înfunda cu rahat. Şi atunci de ce am vrea să ducem un astfel de hoit în cer? În afara fricii, cine vrea să-şi păstreze sau să distrugă corpul/visul? Căci umbră şi vis este lumea aceasta, deşertăciune a tuturor deşertăciunilor.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nermal: Garfield, Jon a adus un câine acasă.
Garfield: Ştiu, Nermal.
Nermal: De ce ar face aşa ceva?
Garfield: Dumnezeule, nu ştiu.
Nermal: Mie mi se pare ciudat să aduci un câine într-o casă unde deja e o pisică.
Garfield: S-o lăsăm baltă. Nu e mare lucru. Doar un gândac împrăştiat pe parbrizul vieţii mele.
Nermal: Un gândac?
Garfield: Un gândac prostănac, puturos şi tont de care mă voi ocupa cu entuziasm.
Jon Arbuckle (către Odie): Vino, băiete!
Garfield: După cum se vede, sunt încă favoritul lui Jon.
Nermal: Ne vedem mai târziu, Garfield! Noroc cu gândacul!

replici din filmul artistic Garfield
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cei de sus produc condiţii de rahat, ştiu că cei de jos se vor ţine unul pe celălalt cât mai la fund!

aforism de Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ananghie

Mergând de unul singur, pe islaz,
Un şoricel a încercat să treacă
Pe sub un gard şi-a dat de un necaz:
Alunecă-ntr-o balegă de vacă.

Simţind că-ncepe-ncet să se scufunde,
Credea că nu mai are cum să scape
Dar i-a zărit, venind de nu ştiu unde,
Pe-amicii lui, atâta de aproape.

Se aştepta sărmanul şoricel
Ca ei, grăbiţi, să pună cot la cot,
Spre a-l salva, dar au păşit pe el
Şi l-au băgat, în balegă, de tot.

Morala e uşor de sesizat:
Când dai de un necaz, acela care
Eşti sigur că te scoate din rahat,
De multe ori, te bagă şi mai tare.

poezie de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul se calmase; îi venise inima la loc. Drept urmare, nu putu rezista fără a despacheta o ciocolată mare, cu alune de pădure. Îi oferi şi Adelei câteva cubuleţe; fata nu-l refuză. Se mai plimbară puţin, ţinându-se de mână, zâmbindu-şi din când în când unul altuia. Nistor o admira, dar şi Adela pe el. Îl găsea drăguţ, atrăgător. Şi de ce nu; băiatul avea farmecul lui. Îl dezavantaja puţin înălţimea, dar nefiind nici prea gras, nici prea slab, avea o alură atletică. Chipul îi era tare plăcut, cu trăsături fine, bine conturate, încadrat de părul său şaten; nici blond, nici brunet. Iar ochii, cu o privire ştrengărească, nu erau nici verzi, nici albaştri, ci o stranie combinaţie dintre acestea două, deşi nici una nu era predominantă. Prin urmare, nimeni nu putea spune cu precizie ce culoare aveau ochii lui. Deci, bineînţeles, Adelei nu-i era ruşine să meargă lângă unul ca el, doar nu avea de ce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cofetărie serviră câteva prăjituri, plus răcoritoare. Evident, Nistor achită nota de plată a consumaţiei, doar era salariat, ba încă la Institut. Îi promisese tatălui Adelei că n-o va duce prin cine ştie ce localuri deocheate (nu pricepea ce înţelegea domnul Cristescu prin acest termen) şi nici nu intenţiona; de fapt, nici el nu frecventa asemenea locuri, chiar deloc. Cel mai des intra prin cofetării, patiserii şi cam atât, după cum era de aşteptat din partea lui. Dulciurile – dilema vieţii sale – nu se putea abţine de la ele. Erau mult prea bune şi se obişnuise astfel, să consume zilnic o cantitate care, pe alţii i-ar fi adus în prag de diabet, obezitate, sau, cel puţin, i-ar fi lăsat fără dantură, datorită cariilor. Dar el nu avea nimic, nu-l afecta acest consum exagerat; crescuse doar prea înalt. Oare din cauza dulciurilor? Nu-şi dădea seama, dar nici n-avea importanţă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unor bancnoto-fili

Iubesc bancnota românească,
Speranţa lor, de ea se leagă,
Iubirea –sinceră, firească,
Nicicând ei nu o iau în şagă.

În vreo afacere drăcească,
Mărinimoşi, o dau ca şpagă,
Iubesc bancnota românească,
Speranţa lor, de ea se leagă.

Ca mudăria s-o oprească,
Din vreun rahat, când vor s-o tragă,
Dau zor, s-o spele, s-o clătească...
Apoi tot în rahat şi-o bagă.

Iubesc bancnota românească.

hipersonet de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care sunt în rahat, au motiv să ţină capul ridicat.

aforism de Rade Jovanovic (17 noiembrie 2019), traducere de Cristinel Mortici
Adăugat de Cristinel Mortici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea

Când a fost să plec în lumea largă
Şi destinu-n cârcă să mi-l port
Fericirea a rămas acasă,
Fericirea n-are paşaport.

Că aşa-i în ţara nimănuia,
Vameşii prin sânge-ţi scotocesc
Să nu iasă clandestin din Ţară
Nici un strop din tot ce-i omenesc.

Numai dorul s-a ascuns în mine
Şi blestemul de a fi poet,
De aceea umblu printre oameni
Scotocind prin suflet - indiscret.

… Lume bună, unde-i fericirea?
Dorul greu în suflet de ce-l port?
Fericirea ne-a rămas acasă,
Fericirea n-are paşaport.

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa, furnica îşi luă inima în dinţi şi, uşoară, se coborî în buzunar. Scotoci încolo şi-ncoace; într-un colţ dădu peste câţiva bani de aramă. Îi pipăi, îi mirosi — întrebuinţare nu le putu găsi! "Ce-o fi făcând oamenii cu lucruri care, după cât se vede, nu le aduc nici un folos?" judecă ea. Porni mai departe. Mai în sus, alt buzunar. Hai şi-acolo! De-abia se coborî însă, şi, repede, căută să fugă înapoi. Buzunarul, îmbâcsit cu foi de tutun, o ameţise. "Iată ce fel de buruieni ştiu culege oamenii!" îşi zise, dezgustată, furnica. N-avea noroc! O luă mai sus; se urcă până după gâtul vânătorului. Acesta ridică tocmai atunci mâna. Ispititoare, veni, sprintenă, pe mânecă, până lângă pumnul încleştat pe gâtul unei puşti.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nis, eşti căzut în cap?! Ce naiba ai?! Nu-ţi dai seama ce înseamnă 13 ani?! E vorba de ani, nu de ore, zile sau luni, ci ani... Într-o perioadă atât de lungă, orice este posibil; se pot întâmpla multe. Poţi lua în calcul mai multe variante, dar nici n-are rost să-ţi baţi capul cu aşa ceva, pentru că-ţi toceşti nervii de pomană! Ce-i cu tine?!
Nistor: Păi, şefu', ştiu că ai dreptate, că-i vorba despre 13 ani, dar ea mi-a promis...
Lucian: Ţi-a promis?! Ce ţi-a promis? Că o să te aştepte? Ce ştia ea atunci? Era doar o copilă naivă, visătoare, care a luat totul ca pe o joacă! Dar aici nu-i nici o joacă! Nu e o glumă banală, e pe bunelea!
Nistor: E adevărat că avea doar 16 ani, dar nu era naivă! Ştia ce zice. Era foarte sigură de ea. Şi mi-a promis singură, fără să-i cer ceva în acest sens.
Lucian: Ţi-o fi promis ea, tot ce se poate, dar tu, om la 22 de ani, cât aveai atunci, cu capul pe umeri, unde ţi-a fost mintea în acel moment? Plecată cu sorcova?! Calculează numai! Dacă la plecarea noastră avea 16 ani, atunci după 13 ani, dacă vom reuşi să ajungem înapoi exact după cum prevede programul nostru, va avea 29 de ani. 29, pricepi?! La vârsta asta, ar putea fi căsătorită şi chiar ar putea avea copii, destul de mărişori.
Nistor: Ce tot zici, şefu'?!
Lucian: Ce tot zic?! Nimic imposibil, Nis! Ţi se pare ţie că aş exagera cu ceva?! Mie nu... Dacă atunci ţi-a promis, poate că nu şi-a dat seama ce spune. Sigur nu s-a gândit la implicaţiile cuvintelor ei. La doar 16 ani, foarte sigur că nici măcar nu ştia ce înseamnă cu adevărat dragostea. Poate şi sub influenţa gestului tău de a o fi salvat de acei doi derbedei, te considera ca un fel de prieten, deşi prietenia ei semăna mai mult a recunoştinţă. Cred că îi erai drag, ca un frate mai mare, care o putea ocroti la nevoie; fratele pe care nu l-a avut niciodată. Te aşteptai la mai mult din partea ei, la doar 16 ani?
Nistor: Aşa e, şefu', dar...
Lucian: Nici un dar, Nis! Gândeşte-te mai bine şi ai să-mi dai dreptate! Nu-ţi face speranţe deşarte în privinţa Adelei. Nu te lega cu disperare de ideea că ea te-ar aştepta, pentru că la întoarcere s-ar putea să ai o surpriză neplăcută. N-aş vrea să fiu în pielea ta în acel moment.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot aşa şi la cinematograf, adică neplăcut. Nistor şi Adela nu putură urmări în linişte filmul care rulase, unul destul de bun, judecând după titlu şi distribuţie; doar atât reuşiseră să înţeleagă şi să reţină din întreg filmul: titlul şi distribuţia. În rest... Dacă reuşiseră să vadă vreo câteva secvenţe, nici acelea întregi, era prea mult spus. Dacă la început cei din spatele lunganului păreau nemulţumiţi şi-i ceruseră să se aplece puţin, imediat ce-l recunoscuseră, începuse nebunia. Şi mai greu se dovedi a părăsi cinematograful după terminarea filmului... Ce chin! Un chin continuu, până la ora 21.30, când se urcară rapid într-un taxi şi ajunseră acasă la Adela; mai bine ar fi rămas acolo de la început. Stabiliră ca ziua următoare, duminică, să nu mai meargă nicăieri, să rămână în casă; părea o variantă mai acceptabilă, chiar şi împreună cu soţii Cristescu, părinţii Adelei (aceştia erau doar doi). Bineînţeles, tot Nistor va veni la Adela, fiind fără body-guarzi...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău

Îmi pare rău că Dumnezeu pe toţi,
Ne ia drept nişte spărgători şi hoţi
Şi nişte haimanale,
Crezînd că tot umblăm după parale
Şi după giuvaierele Mariei - Sale.

Le leagă noduri, le chiteşte într-ascuns,
Că să ne minţă, cu lumină el le-a uns
Şi le arată doar pe dinafară,
Că înlăuntrul lor e noapte chioară,
În care ţine totul să îngroape.
Îl supără să le vedem mai de aproape.

Că nici n-ajunge mînă la zăvoare
Şi se zgîrceşte şi te doare.
Pe toate celea scrisă-i fără carte,
Pedapsa lui - " Primejdie de moarte ",
Pe om, pe bobul mic şi pe gîndac,
Pîn' la sămînţa cît un vîrf de ac.
Nu mai vorbesc de cele mari detot;
Pînă la ele să ajung nu pot.

De cum atingi ceva, ori moare aia,
Ori tu, că peste tot văpaia
Lui umblă ca un fulger orb, şi trece,
Şi arde, şi ucide, nevăzută, molcomă şi rece.

Nu zic şi eu sunt tot o haimana,
Dar drag îmi eşti, Sfinţia -Ta,
Şi pot să mă -ncumet să jur
Că umblu, nu să fur,

Dar ispitit, să văd, şi cuvios,
Cum drămuieşti tu bezna de frumos,
De-ai pus-o pretutindeni cîte-un pic,
Nu zic că-i rău, nici bine vreau să zic,
Nici nu mă bag în meşteşugul tău.

Dar, vezi, că de părerea ta îmi pare rău.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i singur Iuda vinovat...

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu...
Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Isus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu...

Nu patru cuie L-au străpuns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu...

Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochi murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu...

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu...

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am acuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu...

Şi-acum Isus cel condamnat
azi El te-ntreabă: "Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?"
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!