Singurătate

În mine zac tăcerile nescrise,
Ucise de dulceaţa unui gând,
Pe umeri port durerile aprinse
De vâlvătaia soarelui arzând.

Îndrept spre Cer un strigăt de durere,
Acerb, dar niciodată auzit,
Mă rătăcesc prin groaznice unghere
Cu răcnet dur, urlat cu glas şoptit.

M-am izolat de lumea ticăloasă
Într-o singurătate care m-alină
Sau mă striveşte dură, nemiloasă,
Muşcând flămândă canea mea virgină.

Privită sunt cu milă sau revoltă,
Retrasă stau, plângând în a mea casă,
Din lacrimi împletesc altar cu boltă,
Sperând visând cândva... să fiu mireasă...

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Cândva, demult, pe geana unui gând,
Am poposit şi m-am trezit plângând.
Nu pricepeam al dragostei suspin,
Doar căutam, absurd, un nou cămin.

În zale de tăcere eram prinsă,
Răceala pătrundea prin haina-mi ninsă.
Voiam s-ascult, din cer, o simfonie,
Să mă îmbăt de-o dulce reverie.

Eram pierdută pe cărări abrupte,
Plângeam spre flori, de vânturi aspre rupte,
Fulgii cădeau pe mine în neştire
Dar tot visam să te-ntâlnesc, Iubire!

poezie de Marilena Răghinaru din Căutări pe tărâmul unui vis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

De azi, învăţ s-adun mărgăritare,
Ascunse deseori în reci unghere,
Să îmi croiesc din lacrimi felinare,
Căldura lor să-nvingă-a mea durere.

Nu-i mai trimit scrisori pretenţioase,
Pătrunse de un fin rafinament,
Noiane de cuvinte graţioase,
Unui destinatar indiferent,

Nu mai clădesc iluzii învelite
În parfumate coli trandafirii,
Nu mai râvnesc la vorbe ipocrite
Împachetate-n văl de poezii.

Acum prefac tăcerea în lumină,
Prin galaxii să-mi aflu strălucirea,
Nu vreau să fiu păpuşa din vitrină,
La doi, nu mai voiesc să-mpart iubirea

Şi nici s-o înmulţesc fără de noimă,
Tot aşteptând bărbatul ideal,
În frac sau îmbrăcat în uniformă,
Nu sunt Cenuşăreasa de la bal.

Pot fi şi cerşetoare, şi prinţesă,
La fel mă-nchin la Primăvara-Zeie,
Renasc etern în propria mea piesă,
Întregul sunt, sublim numit: Femeie!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce să fac?

Ceva moare-n mine. Jalnică durere.
Plânge-n tindă afară poezia mea
Că într-o seară rece, cu voită vrere,
Mi-a lăsat mănuşa Doamna ce-mi plăcea!

Cad din boltă stele, plânsul îşi ia partea
Şi destinul rece nu mi-l pot forţa.
Azi, cu resemnare, mă întorc în cartea
Unde dormea-n file numai Doamna mea!

Cândva o să revină peste rămurică
Boarea ce sărută lăstărişul crud.
Coborând din slavă, ca o turturică,
Umbra-şi va lăsa inima pe prund.

M-am crezut o clipă într-un cald saray
Cu vii lumini aprinse de un înger rar.
Azi întreb plângând, sângerat şi vai...
Ce să fac eu, Doamnă, cu atât amar?

poezie de Nicolae Rolea (12 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Femeie!

Eşti maică născătoare de răsărit divin,
Eşti reazem neclintit în clipa dureroasă,
Eşti blândă mângâiere şoptind cu glas blajin:
,, Ce faci? Te-am aşteptat! Bine-ai venit acasă!"

Eşti piatra ce zideşte a vieţii temelie,
Eşti suflet mistuit de grija tuturor,
Eşti înger iubitor, izvor de armonie,
Eşti braţul ce alină c-un zâmbet protector.

Eşti candelă arzând foc sacru-al nemuririi,
Eşti lacrima trăind mâhnirea, bucuria,
Eşti inima vibrând, clădind altar iubirii,
Eşti slova ne-ntinată ce naşte poezia.

Eşti mamă, fiică, soră, soţie sau mireasă,
Eşti gingaşă făptură, eşti stâncă şi eşti zeie,
A florilor iubită, a Soarelui aleasă
În zi de sărbătoare. Să ne trăieşti, Femeie!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Femeie!

Eşti maică născătoare de răsărit divin,
Eşti reazem neclintit în clipa dureroasă,
Eşti blândă mângâiere şoptind cu glas blajin:
,, Ce faci? Te-am aşteptat! Bine-ai venit acasă!"

Eşti piatra ce zideşte a vieţii temelie,
Eşti suflet mistuit de grija tuturor,
Eşti înger iubitor, izvor de armonie,
Eşti braţul ce alină c-un zâmbet protector.

Eşti candelă arzând foc sacru-al nemuririi,
Eşti lacrima trăind mâhnirea, bucuria,
Eşti inima vibrând, clădind altar iubirii,
Eşti slova ne-ntinată ce naşte poezia.

Eşti mamă, fiică, soră, soţie sau mireasă,
Eşti gingaşă făptură, eşti stâncă şi eşti zeie,
A florilor iubită, a Soarelui aleasă
În zi de sărbătoare. Să ne trăieşti, Femeie!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Femeie!

Eşti maică născătoare de răsărit divin,
Eşti reazem neclintit în clipa dureroasă,
Eşti blândă mângâiere şoptind cu glas blajin:
,, Ce faci? Te-am aşteptat! Bine-ai venit acasă!"

Eşti piatra ce zideşte a vieţii temelie,
Eşti suflet mistuit de grija tuturor,
Eşti înger iubitor, izvor de armonie,
Eşti braţul ce alină c-un zâmbet protector.

Eşti candelă arzând foc sacru-al nemuririi,
Eşti lacrima trăind mâhnirea, bucuria,
Eşti inima vibrând, clădind altar iubirii,
Eşti slova ne-ntinată ce naşte poezia.

Eşti mamă, fiică, soră, soţie sau mireasă,
Eşti gingaşă făptură, eşti stâncă şi eşti zeie,
A florilor iubită, a Soarelui aleasă
În zi de sărbătoare. Să ne trăieşti, Femeie!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de cercetare... 1 Cor. 11,28

În clipe-adînci de cercetare,
cu dorul sfînt de-a mă-ndrepta,
îmi judec starea mea, Stăpîne,
în Faţa Ta.
Prin harul Tău Tu mi-ai dat dreptul
ca să mă fac un fiu curat.
Dar oare m-am făcut eu, Doamne,
cu-adevărat?

Prin harul Tău ai frînt robia,
ai rupt cătuşa celui rău.
Dar oare port eu azi în deget
inelul Tău?

Tu m-ai chemat să port cunună
ca rege-n veşnicul Tău cort.
Dar oare eu mă port ca rege?
Sau cum mă port?

Sînt eu un fiu născut din ceruri?
Sînt eu un frate-al lui Hristos?
Sau tot un rob, trudind cu teamă,
născut de jos?

Cînd sub păcat şi cînd sub lege,
robeam sub două vechi robii.
Dar Duhul Tău nu robi doreşte,
ci vrea copii.

Căci dacă n-ai găsit mireasă
pentru Adam la cei ce pier,
pentru Isus, nici jos în lume,
nici sus în cer!

Şi-ai vrut atunci din suferinţă
din rana cea din piept să-nchegi
o fiică mai presus de fire,
mai sus de legi.

O, Doamne Sfînt, eu nu sînt vrednic
nici robul robilor să-Ţi fiu,
şi totuşi, Tu, cu mii de lacrimi,
m-aştepţi ca fiu.

Isuse drag, spre-a Ta iubire
nu pot nici ochii-a-mi ridica.
Şi totuşi, Tu aştepţi şi-n mine
Mireasa Ta.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă...

Închid ochii şi se aşează sub pleoape
Înger de şoapte, în noapte.
Şi fiecare şoaptă este o catacombă...
Cad lacrimi în trombă...
Amintirea se disecă în mii de tăceri.
Este timpul de ieri...
Când eu - mireasă a verbului ruginit,
Îmi amintesc de-nceput.
De mireasa de rubin, cu voaluri din care,
Din râuri de sânge-am ţâşnit,
Cu tălpile goale.
Căutam să cunosc fericirea
Din laptele mamei dulce şi alb.
Prin Dumnezeu mi-a rămas
Far şi catarg.
Au trecut ani...
Am devenit femeia-mireasă,
Femeia frumoasă, frumoasă, frumoasă...
Păşind spre altar
Cu sete de viaţă.
N-am gândit niciodată
Că sub pleoapele ninse
Se vor scurge deodată,
Lacrimi, gânduri şi vise.
Am trimis la plimbare
Timpul iute trecut
Şi sub lespezi de Soare m-am ascuns - început.

În alt timp am plecat
Şi să plâng m-am decis,
Printre munţii de doliu,
Pentru ultimul vis.
Şi trecutul acela în zadar a apus,
Toate visele vieţii ca o clipă s-au scurs.
Despre visele mele
N-am nimic să vorbesc.
Am prea multă durere,
Dar tot vreau să iubesc...
...............................................................
Paşii-aleargă prin mine,
Sunt un gând de cristal
Dintr-o vară rămasă
Rătăcită la mal.
Şi din nou sunt mireasă,
Mire mi-e Infinit
Şi la tâmple-mi anină
Ramuri-valuri de mirt.
Îmi e voalul un val
Peste umerii goi,
Peste umeri de ceară,
Dar e-un vis fără noi.
Doar buzele mele sunt încrustate-n nisip,
Ca urmele paşilor
Trecători prin... peste timp.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre gânduri

Mi-ai înflorit prin gânduri într-o zi
ca stelele-ntr-o noapte pe o boltă
nepăsătoare-n lumea dezinvoltă
în care se întâmplă -a străluci.

Şi nu erai un gând, nici stea sau floare,
dar îmi erai acolo şi simţeam
că eşti a mea, erai tot ce-mi doream,
iubita mea, ce-n gânduri îmi răsare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriuâ din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te la mine!

Mi-ai fost refugiu lin în nopţile pierdute
În care, cu durere, o lacrimă vărsam
Şi nimeni nu ştia tristeţea să-mi asculte
Iar sufletul doar ţie, plângând, ţi-l închinam.

Mi-ai fost o călăuză şoptindu-mi împlinirea
Ce-am reuşit s-o scriu prin sacre legăminte
Zâmbind, îndrăgostită, mi-am exprimat iubirea,
Adesea nerostită, prin sute de cuvinte.

Mi-ai fost o temelie zidind a mea credinţă
Ce-am aşternut-o-n versuri, adeseori timide,
Am biruit, crezând, absurda neputinţă
Ştiind că însuşi Cerul, creând, îl voi deschide.

Mi-ai fost reazemul blând plângând la crucea unde
Mi-am îngropat cu jale iubiţii mei părinţi,
M-ai învăţat, prin stihuri, durerea a-mi ascunde,
Sperând că le e bine, Acolo, lângă sfinţi.

Mi-ai fost suavul glas al inimii ce simte
Dragostea fără margini de soră, de nepot,
Vibraţia sublimă a lucrurilor sfinte,
Un strop de nemurire din tainicul chivot.

Am vrut să fug de tine, ţi-am renegat divinul,
Lovită pe nedrept de-o cruntă erezie,
Dar astăzi vreau din nou să ne-mpletim destinul.
Întoarce-te la mine, Frumoasă Poezie!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul uşor...
Aş vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
Aş vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă, ori roua din zori.
Aş vrea să fiu o gingaşă floare,
Nisip, curcubeu, sau apa din mare.
Aş vrea să fiu o gâză, ori furnică,
Un fluture, peşte, sau chiar rândunică.
Aş vrea să fiu apă de ploaie,
Un lup, sau chiar doar o blândă oaie.
Aş vrea să fiu lumină, sau nor,
O rază de soare, un gând călător...
Aş vrea să fiu pom, piatră sau stâncă,
Un munte semeţ, sau marea adâncă.
Aş vrea să fiu o stea de pe cer,
Soarele, luna, sau un vis efemer.
Aş vrea să fiu spicul de grâu,
Izvorul limpede, fluviu, sau râu.
Aş vrea să fiu zâmbet, culoare,
Cântec, iubire, sau strigăt, chemare.
Aş vrea să fiu toamnă sau vară,
Iarna cea albă, sau chiar primăvară.
Aş vrea să fiu ori cer, ori pământ,
Sau toate deodată, însă nu sunt...

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliul

Eu port un doliu-n suflet, cât o mare
Cât un ocean, sau şapte... nu mai ştiu
Simt doar un dor imens să vă tot scriu
Şi v-aş aduce scrierile-n zare...

De doliul meu îi pasă numai Celui
Ce m-a zidit, cândva, boţ din pământ
Pe El îl port în inimă şi-n gând
Şi într-o zi, voi duce toate Lui...

În doliul meu sunt amintiri nescrise
Cu doi părinţi, patru bunici plecaţi...
Opt străbunici sub glie şed uitaţi
Cândva, or învia din manuscrise...

De doliu... dor... şi dragoste... durere...
Din apă şi pământ, sânge şi aer
Înveşmântaţi cu firul tors din caier
Stau toţi strămoşii noştri, în tăcere...

Vine Crăciunul... şi Hristosul vine
Încă o dată să ne amintească
Cum noi, cu-a noastră fire pământească,
Îl răstignim, repetitiv, cu Sine...

Şi Îl abandonăm, Singur, pe cruce
Nu-i dăm tovarăşi măcar doi tâlhari
Sau măcar doi înalţi funcţionari
E lumea la o tragică răscruce...

Crăciunul... naşterea din nou... sluţite
Sunt noţiuni, cumva, fără substanţă
Prea "sfântă" şi prea goală ignoranţă
În lumea de morminte văruite...

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 20 Decembrie 2021 (20 decembrie 2021), traducere de Conceatu Petrică
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc, în vers, cuvintele nescrise...

Iubesc, în vers, cuvântul de acasă...
Fără miros de aulă şi dex-uri,
Mai simplu şi mai plin de inţelesuri,
Şi românesc... e limba mea frumoasâ.

Iubesc, în vers, cuvântul fără pată,
Mai plin de cuminţenia din gânduri.
Sărac, dar mândru, aşezat în rânduri
Şi demn de-a fi citit... şi de răsplată.

Iubesc, în vers, şi rima şi măsura
Ca singur sens... prin care poezia
Se leagă, precum floarea şi câmpia
Sau opera-n tandem cu uvertura.

Iubesc, în vers, cuvintele nescrise,
Ce rătăcesc adesea printre rânduri.
Iubesc, în vers, tăcerile din gânduri
Şi lumea lor... de patimă şi vise.

În vers, e harul care ne dezbracă
De tot ce gândul nu mai poate ţine,
De tot ce-n suflet, fie rău sau bine,
S-a săturat, de-atâta dor, să tacă.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In lumea mea mica

în lumea mea mică
sunt numai un fir de nisip ce ridică
castele mărunte sub gânduri viclene
o vreme-am crezut că braţele tale au pene
posibil însă să fi încurcat iarăşi gările
ori trenurile... sau poate toate mările
cu scoicile lor mici şi rapace
cu melcii ieşind indecent din găoace
poate că am încurcat un răstimp şi irisul tău mov cu un flutur
ori cu o pasăre albă... de toate mă scutur
ţi-aş fi strâns ghem cuvintele toate
ţi-aş fi alintat o noapte întreagă tăcerile poate
păcatele şi visele triste
din umeri mi-ar fi crescut spre tine batiste
ca nouri sub stele
s-ar fi ascuns în tine tăcerile mele
ai fi crezut că sunt o mare îngustă
în dar ţi-aş fi lăsat un crin şi-o lăcustă
şi poate-o furnică
ascunsă cu grijă în mâna mea mică
în mâna cealaltă
ţi-aş fi întins ca o boltă înaltă
inima mea pitică şi scundă
deasupra aş fi creat o mare rotundă
şi-o stâncă verde din plastilină
peste toate din coaste-aş fi adus un ulcior cu lumină
şi poate o lună
peste ochii tăi verzi uneori să apună

lumea mea ar fi fost
un univers rogvaiv fără rost
azi toate sunt însă clişee în sepia sau poate poveşti
mă întreb încă trist cine-ai fost cine eşti

lumea mea mică e numai o mare îngustă
fără scoici fără fluturi şi fără lăcustă

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în Steaua

Cred în Steaua
La bine şi la greu,
Cât voi trăi
Steaua va fi
Sufletul meu.

Cred în Steaua,
Colţ de tricolor,
Cu ea trăiesc,
Cu ea mă mândresc,
Pentru ea pot să mor.

Pentru onoare şi adevăr,
Pentru albul fir de păr,
Pentru lumina ce vine din ea,
Cred în Steaua mea.

Pentru albastrul cerului sfânt,
Pentru tot ce am fost şi ce sunt,
Pentru speranţa ce vine din ea
Cred în Steaua mea.

Ştiu prea bine că-n adâncul meu
Este bunul Dumnezeu
Şi-n viaţa aceasta, bună sau rea,
Cred în Steaua mea.

Om bogat sau om de rând
Trăim împreună sperând,
Dar toţi ca unul zicem aşa:
Cred în Steaua mea.

Lumea să ştie că sunt luptător
Şi că nu renunţ uşor,
Fie lupta uşoară sau grea,
Cred în Steaua mea

Port în mine semnul ceresc,
Am curaj şi îndrăznesc,
Focul credinţei mă ţine în şa,
Cred în Steaua mea.

Steaua va fi veşnic în inima mea,
Steaua îmi dă puterea de-a crede în ea!

cântec interpretat de Cristian Buică, muzica de Cristian Buică, versuri de Cristian Buică
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

În port

... Şi rătăcesc spre seară pe cheiurile goale,
Cu farurile stinse şi lanţuri ruginite,
S-ascult cum plînge apa în aiurări domoale,
Să văd cum moare ziua în zările cernite.

Adeseori voioase sirenele răsună.
Atunci s-aprinde-n mine eterna nostalgie,
Dar, vai, vaporul trece prin port ca o furtună,
Şi eu rămîn tot singur în lumea mea pustie.

O, cînd, o, cînd vaporul opri-se-va o clipă
Din goana lui nebună spre larga depărtare,
Să ia cu el această ţarină în risipă,
Să-i dea o nouă viaţă, sau s-o îngroape-n mare.

poezie de Dumitru Iacobescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea mea

Tristeţea mea o port pretutindeni,
Ea mă acoperă ca o mantie demodată,
Când ieşim în oraş, eu şi ea am putea părea
Doi soţi care nu s-au iubit niciodată.
Tristeţea mea e ba pământul, ba cerul,
Iar eu, împingând-o înainte sau ţinând-o pe umeri, sunt deopotrivă Sisif şi Atlas.
Pe cât de inutile sunt eforturile celui dintâi,
Fără eforturile celui de-al doilea, universul însuşi s-ar ruina.
E necesară atunci sau nu tristeţea mea?
Ştiu doar că pe unde trecem, lasă urme adânci,
Pârjoleşte câmpiile şi seacă fântânile,
Să dea de veste în lume că acolo s-a purtat un război,
Unde învinsul din mine a şi murit deja.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin...

Nu ştiu dacă părinţii mei, în vremea-aceea,
M-au aşteptat sau m-au dorit concret..
M-a plăsmuit iubirea sau ideea
Unui ciudat şi indecent decret?

Am apărut la un sfârşit de toamnă,
Când cerul risipea melancolii,
Omătul începea să se aştearnă
Şi străzile erau tot mai pustii.

Eram copil frumos, cu ochi albaştri,
De prima dată mama a simţit
Că m-au sortit de Sus, gingaşii aştri
Să fiu mereu odorul ei iubit.

N-am fost nicicând elevă eminentă,
Ştiinţele exacte le-am urât,
Dar nici la coada clasei, repetentă,
Mai jos de 7 nu am coborât.

Eram cuminte, poate prea retrasă,
Nu îmi plăcea pe străzi să hoinăresc..
Doream atât: să mă închid în casă
Şi carte după carte să citesc.

Curtată nu eram ca orice fată,
Dezamăgită-n hohote plângeam,
Dar fericirea o găseam deodată
Când, pe hârtie, stihuri împleteam.

Am mai iubit şi am mai fost dorită...
Cu greu am întâlnit al meu ales,
Dar Soarta m-a voit nefericită,
Cu drumuri bifurcate în alt sens...

Am încercat şi cea mai grea durere.
O cruce când părinţii-au devenit,
Am plâns numai ascunsă, în tăcere,
Dar n-am pierdut atunci tot ce-am iubit.

O soră şi-un nepot mai am pe lume,
Sunt viaţa mea, sunt universul meu,
Iar uneori chiar sufletul îmi spune
Că ei sunt mai presus de Dumnezeu.

Prin viaţă mă-nsoţeşte Poezia
Şi Omul ce-l iubesc şi mă iubeşte,
Care îmi înţelege.. nebunia
Fiindcă şi el, prin Ea, se dăruieşte.

Nu e povestea scrisă într-o seară,
Nu este slova cu parfum divin,
Ci-s vorbe aşternute într-o doară
Ce povestesc real al meu destin.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătorile oamenilor singuri

Sunt singură, Mamă, trecut-a Crăciunul,
Prietenii, toţi, de mine-au uitat,
N-a dorit să mă cheme la masă niciunul,
Doar ochii în lacrimi inutil s-au scăldat.

Sunt singură, Tată, iar anul se duse
N-am avut cui să-i spun să-l aibă mai bun,
A plecat răvăşit de dorinţe răpuse
Şi am plâns înc-o dată, cum am plâns de Crăciun.

Sunt singură, Mamă, un mac sângeriu,
Tristeţea m-a nins în ajun de An Nou,
Am urlat de durere ca un lup în pustiu,
Îngropând sfâşiat al Iubirii ecou.

Sunt singură, Tată, repetată durere,
Ca un corb solitar, tânjind spre Înalt,
Luminau artificii tresăriri austere,
Fantezii închideam în cutii de bazalt.

Sunt singură, Mamă, o văpaie nestinsă,
Foc arzând inutil, izbăviri implorând
De la Anul cel Nou, niciodată convinsă
De Speranţa ce-mi face cu mâna râzând.

Sunt singură, Tată, dar soarta nu-mi plânge!
Mi-aş dori ca mâhnirea s-o prefac în gunoi
Când frenetic mă strigă zeci de gânduri nătânge...
Dar sunt singură, Mamă, pe Pământ, fără voi.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!