Motive pentru numere
1.
Pentru că exist.
2.
Pentru că trebuie să fie un motiv
ca lumina să creeze umbre.
...
10.
Creată cumva nefuncțional, pentru simpla joacă
a minții în toate miile ei de mișcări.
poezie de Lisel Mueller, 1924-, poetă germano-americană, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre numere, poezii despre mișcare, poezii despre jocuri sau poezii despre existență
Citate similare
Uneori, când lumina
Uneori, când lumina intervine din unghiuri ciudate
și te-atrage-înapoi în copilărie
și tu treci printr-o casă-n ruină
ascunsă complet în spatele unor sălcii bătrâne
sau printr-o mânăstire goală păzită de cucute-înalte
și de brazi uriași, șold lângă șold,
tu știi că de partea cealaltă a zidului,
sub pletele netunse-ale salciei,
tocmai se desfășoară ceva secret,
atât de uimitor și de periculos,
încât, dacă te vei strecora și vei privi,
vei muri sau vei fi întotdeauna fericit
poezie de Lisel Mueller,1924-laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre secrete
- poezii despre păr
- poezii despre pericole
- poezii despre moarte
- poezii despre fericire
- poezii despre copilărie
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre brazi
Poveste înainte de culcare
Luna plutește pe râu
ca un strop de ulei.
Copiii vin la mal pentru a fi vindecați
de răni și de vânătăi.
Tații, care le-au provocat rănile și vânătăile,
vin, de asemenea la râu, pentru a fi vindecați de furie.
Mamele devin drăguțe; fețele li se îmblânzesc,
păsărelele din gâtul lor se trezesc.
Ei, toți, stau mână-n mână;
copacii din jur,
mereu mai aproape de ei,
oprindu-se din freamăt rostesc primul lor cuvânt;
iar acesta nu este începutul.
Este sfârșitul poveștii,
dar înainte de a ajunge la final,
mamele și tații și copiii
trebuie să-și afle drumul spre râu,
fiecare singur, fără nicio călăuză.
Asta e partea cea mai lungă, cea mai lipsită de milă,
partea care sperie.
poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sfârșit
- poezii despre început
- poezii despre timp
- poezii despre tată
- poezii despre superlative
- poezii despre sperieturi
- poezii despre râuri
- poezii despre păsări
- poezii despre promisiuni
Râsul femeilor
Râsul femeilor incendiază
Curțile de Injustiție
și mărturiile mincinoase ard
cu o strălucitoare, albă impetuozitate
Ele chicotesc în Camerele Congresului
și obligă ferestrele să se deschidă
pentru ca discursurile mincinoase să zboare departe
Râsul femeilor alungă negura
de pe ochelarii celor împovărați de ani
și-i contaminează cu gripa fericirii,
iar ei râd ca și cum ar fi iarăși tineri
Prizonierii ținuți în celule supământene
când rememorează râsul femeilor
își imaginează că văd lumina zilei
Râsul lor traversează apele care separă
și care reconciliază două țărmuri vrăjmașe
ca niște flăcări care duc vești de la unul la altul
Ce fel de limbaj este acesta, râsul femeilor,
cu zbor înalt și subversiv?
Mai înainte de lege și de scripturi
noi am auzit râsul, am înțeles libertatea.
poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre râs, poezii despre înălțime, poezii despre tinerețe, poezii despre ochelari, poezii despre minciună sau poezii despre libertate
Când faci ceva, nu trebuie să faci pentru tine, fie și numai pentru că niciodată nu poți ști dacă tu vei fi cel ce se va bucura de roadele muncii tale. Din același motiv e nechibzuit să faci ceva doar pentru un om sau pentru un număr mic de oameni. E mult mai înțălept ca ce faci să fie pentru toți.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre numere, citate despre bucurie sau citate de Lev Tolstoi despre bucurie
Ea nu ți se arată, și din acest motiv, ea este observată. Ea nu se afirmă, iar pentru acest motiv este recunoscută. Ea nu se laudă și pentru acest motiv are merit. Ea nu se străduie și pentru acest motiv reușește. Exact pentru că ea nu se luptă, este motivul pentru care nimeni nu se luptă cu ea.
citat din Lao Tse
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre laudă
Ceea ce, poate, aud câinii
Dacă un inaudibil fluierat
strecurat printre buze
îl aduce acasă,
atunci poate tăcerea este
sunetul făcut de respirația păianjenilor
și a rădăcinilor minerind pământul;
poate fi asparagusul înălțându-se,
la început, cu fruntea spre lumină
sau sunetul acela cafeniu
al ceștilor sparte, când se-întâmplă-așa ceva.
Ne-ar plăcea să-întrebăm un câine
dacă se-aude-un sfârâit continuu
pentru că în casă copilul
crește, dacă șarpele
se extinde într-adevăr la întreaga lui lungime
fără niciun țăcănit și dacă soarele
iese din nori fără
nici un decibel de efort,
dacă toamna, când copacilor
li se usucă izvoarele, există un fior,
prea înalt pentru noi spre-a fi auzit.
Ce se află acolo sus
deasupra nivelului de percepere
al urechilor noastre nevinovate?
Pentru noi țipătul de naștere nu există,
puiul de pasăre este pe neașteptate aici,
oul spart, cuibul deodată plin de viață...
noi n-am auzit nimic când lumea s-a schimbat.
poezie de Lisel Mueller,1924-,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini, poezii despre șerpi, poezii despre viață, poezii despre urechi, poezii despre tăcere, poezii despre toamnă sau poezii despre sunet
Cu lumina cernută de umbre
Mă privesc cu ochiul din adâncul ființei
într-un izvor dătător de viață în pustiu,
rămas închis în memorie
cu gânduri și vise.
Cu lumina cernută de umbre,
orașul doarme sub straturi de ceață
nu e suficientă nicio tăcere,
nicio temere de singurătate.
În oglinda minții nici reflectarea-n conștiință
nu lasă deschise porțile raiului
fără să se verifice totul la intrare.
De aceea vă propun să luați aminte
cerul are loc pentru suflet, nu pentru trup,
orice moarte are semne din zodii de pământ.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre somn, poezii despre singurătate sau poezii despre religie
Nimic nu e mai periculos, în special pentru cine face comedie, decât succesul. Dacă joacă toate rolurile la fel, pentru că așa îi place publicului, e păcat, în primul rând, pentru el. Se mecanizează și poate să fie robul unui șablon.
citat clasic din Mircea Albulescu (2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre succes, citate de Mircea Albulescu despre succes, citate despre sclavie, citate despre pericole sau citate despre comedie
Eva nu a fost creată din partea superioară a lui Adam pentru a nu-l întrece, nici din partea inferioară pentru a fi călcată în picioare de el. A fost creată dintr-o parte, de sub brațul care trebuie să o protejeze și lângă inima lui ca să o iubească.
citat din Matthew Prior
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre protejare, citate despre protecție, citate despre picioare, citate despre iubire, citate despre inimă, citate despre Eva, citate despre Adam și Eva, citate despre Adam sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Televiziunea nu va fi niciodată un concurent serios pentru radio, fiindcă oamenii trebuie să stea toată seara cu ochii ațintiți de ecran și o familie medie americană nu are timp pentru așa ceva.
în New York Times (1939)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre televiziune, citate despre seară, citate despre radio, citate despre ochi, citate despre familie sau citate despre Statele Unite ale Americii
Cât de uriașe trebuie să fie corpurile acestea cerești și cât de neînsemnat este în comparație cu ele Pământul, teatrul pe care se joacă toate proiectele noastre mărețe, toate navigațiile noastre și toate războaiele noastre. O observație foarte pertinentă și subiect de reflecție pentru regii și prinții care sacrifică viețile atâtor oameni doar pentru a-și măguli ambiția că ei sunt stăpânii unui jalnic colț al acestui loc mărunt.
citat din Christiaan Huygens
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre teatru, citate despre sacrificiu, citate despre război, citate despre monarhie, citate despre jocuri, citate despre corp, citate despre ambiție sau citate despre Pământ
De ce spunem povești ( pentru Linda Foster)
1
Pentru că suntem obișnuiți să trăim sub frunze
și în zilele ploioase
mușchii noștri simt un tremur,
de-acum dureros, din vremea când rădăcinile
ne trăgeau în pământ
și pentru că avem copii care cred că
pot zbura, un instinct rămas
de când oasele brațelor noastre
aveau formă de țitere și se îndoiau
cu eleganță sub penele aripilor
pentru că înainte de a avea plămâni
știam cât de departe este fundul mării
în vreme ce pluteam cu ochii deschiși
ca niște eșarfe pictate într-un scenariu
de vise, și pentrum că noi ne-am trezit
și-am învățat să vorbim
2
Am stat lângă foc în peșterile noastre
și pentru că eram săraci am făcut o poveste
despre un munte al comorilor
care se va deschide pentru noi
și pentru că eram întotdeauna învinși
am născocit ghicitori imposibile
pe care numai noi le puteam rezolva
monștri pe care numai noi îi puteam ucide
femei care nu puteau iubi pe alții
și pentru că am supraviețuit
surori și frați, fiice și fii,
am descoperit oase care se ridicau
din pământul negru și cântau
păsări albe în copaci
3
Pentru că povestea vieții noastre
devine viața noastră
Pentru că fiecare dintre noi spune
aceeași poveste
dar o spune diferit
și nimeni dintre noi nu o spune
de două ori la fel
Pentru că bunicuțe arătând ca niște păianjeni
vor să-și farmece nepoții
și bunicii au nevoie să ne convingă
că ce s-a întâmplat s-a întâmplat datorită lor
și deși noi ascultăm doar
întâmplător, numai cu o ureche,
vom începe povestea noastră
cu cuvântul și
poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre zile, poezii despre vorbire sau poezii despre sărăcie
Un designer trebuie să fie un arhitect pentru design, un sculptor pentru formă, un pictor pentru culoare, un muzician pentru armonie și un filozof pentru temperament.
citat din Cristobal Balenciaga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre arte plastice, citate despre sculptură, citate despre pictură, citate despre muzică, citate despre filozofie sau citate despre arhitectură
Fericirea este un bun trecător, trăit pentru moment și nu o stare pentru eternitate.
citat din Armin Mueller-Stahl
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fericire
Care este rolul scriitorului azi? Trebuie ca el să scoboare din "turnul de fildeș" în "forum". Pentru că poziția intelectualului trebuie să fie lămurită pentru acei ce-i urmăresc activitatea și mai ales pentru îndrumarea și lumina care o poate da masei care ține să cunoacă ce gândește intelectualul de azi.
citat clasic din Max Blecher
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre scriitori sau citate despre prezent
Viața e menită pentru a fi trăită, iar curiozitatea trebuie păstrată vie. Nimeni, pentru niciun motiv, nu trebuie să întoarcă spatele vieții.
citat din Eleanor Roosevelt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este suficient să ne luăm următorul angajament: "Astăzi îi voi accepta pe toți oamenii care îmi vor ieși în cale, toate situațiile care se vor petrece, toate circumstanțele și evenimentele care se vor întâmpla". Acceptarea înseamnă să realizăm faptul că momentul prezent este exact așa cum trebuie să fie, pentru simplul motiv că întregul univers este așa cum trebuie să fie.
Deepak Chopra în Cele șapte legi spirituale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atitudinea medicului trebuie să fie aceea a unui om cinstit, motiv pentru care este dator să fie îngăduitor și amabil cu toți oamenii cinstiți.
citat din Hipocrate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre toleranță, citate despre medicină sau citate despre medici
Rugăciune pentru Univers
să fie pace și lumină în ceruri
să fie pace în adâncul pământului
să fie pace și lumină pe pământ
să fie sănătos pământul și toate ființele.
să fie credință înaltă în toate ființele
să fie iubire dumnezeiască în toate ființele.
să fie speranță în toate ființele
să fie fericire în toate ființele.
să fie armonie absolută în întregul Univers
așa să ne ajute Dumnezeu. Amin
roagă-te și tu pentru Univers și el se va îngriji de nevoile tale.
poezie de Floare Petrov
Adăugat de Romantica
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre pace, poezii despre iubire, poezii despre ajutor sau poezii despre Dumnezeu
Pentru ca oamenii să fie satisfăcuți de munca lor, este nevoie de aceste trei lucruri: trebuie să fie apți pentru ea, nu trebuie să muncească prea mult și trebuie sa aibă succes în ea.
citat din John Ruskin
Adăugat de Antonio Rado
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg