Până-n meridianul frunţii

port priviri profunde şi paralele
cu vinovăţia cerului de-a mă răpi
chiar de cerceii tăi reazemă infosfere
şi eu pentru a supravieţui melancolic
sunt delegat să adaug cabrări sonice
pe zborul înclinat al unui granit rarefiat.

de când timpul mângâie mormânt de marmoră
într-o curbură ambiţioasă
eu speriat n-am făcut decât să mă răspândesc
prin sufletul tău ca un foc prin goluri
şi m-am învăţat cu deprinderile alergării nebune
precum animalului prin prerie.

am început să şlefuiesc iluzia de seară
până ce subteranele cugetului lucesc
în altă vreme sub o neagră lună austeră
şi prin degetele tale să mă întind cauza adaosului
de poeme însorite până-n meridianul frunţii

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul tău dual

purtam îmblânziri pe vârful degetelor ce-mi rătăcesc în roz
pentru focul tău dual...
acelaşi ştiut eram, din acelaşi parc,
sub aceeaşi lună ce azvârle demnitate de inel răcoros
peste lucruri şi ispite,
numaidecât să stingă îndrăgostirea de nord.

demagogia privirii fără busolă o lăsam înotând
prin pulsaţiile tale oarbe
de sub ocupaţia sentimentului reaprins
pe o joacă de seară cu trandafirii mov.

gânduri amfibii pluteau nemuncite
prin lacrimile serii
în salvări am trimis silueta unui suspin fâlfâind
şi goluri se aprindeau sunând sclipiri
în calea fericirii geamului
sub care arsă de vise tu te aşterni.
din suburbia înfăţişării tale extrăgeam
dialectele surâsului tău primar
şi o piruetă se legifera de la mine la tine
neştiind dacă e de ajuns.

de ce n-aş crede, zău,
în stele ce se aprind ad-hoc
şi-n umbra unui ritm tu refugiată luptând
cu marele tumult de dantelă?
sau că te amăgeşti de acţiunea altei lumi
c-un univers simfonic scurs
prin degetele tale ditirambice şi acefale,
univers menit să stingă focul tău dual
de iubit şi trăit,
când mila în zdrenţe, supusă stă cu faţa la odaie?

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţă prin primăvară

Am mers desculţă prin primăvară
ca prin cuvinte
Ochii pierduţi au clipit
sub lacul supraomenesc al cerului
când floarea de cireşi
mi-a aşezat grămezi de umbre pe gene
jucându-se de-a îngerii
prin risipirile mele...
Am mers desculţă prin primăvară
ca prin ţărâna de stele...
Tăişul lunii întemniţat în noapte
mi-a luminat umerii
prinşi sub povara iubirii tale...
Am mers desculţă prin primăvară
ca prin lumi paralele
să nu trezesc umbra fructului
lumină zidită
în plâns de vioară....
Am mers desculţă prin primăvară..

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâie oridecâteori ai ocazia. Mângâie prin sentimente, mângâie prin gânduri, mângâie prin privire, mângâie prin cuvinte, mângâie prin atingere. Mângâie vieţile tuturor oamenilor care pătrund în realitatea ta. Poţi provoca oricând o bucurie doar printr-o mângâiere de Suflet.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În altă viaţă am fost un râu

în altă viaţă am fost un râu
iubita mea era o salcie
cu dragostea despletită
câteodată frunzele ei
îmi acopereau trupul
câteodată se închidea în sine şi plângea
adesea o mângâiam unduitor

într-o zi iubita mea a plecat
în căruţa unui lemnar
în locul ei
pe un ciot
se odihnea adesea
o codobatură

eram furios şi pentru o vreme
n-am mai privit malurile
până când o femeie necunoscută
privind prin mine pietrele
a vrut să afle rostul pământului
şi s-a lăsat să cadă
ca o pană de codobatură
ca o frunză de salcie

a plutit o vreme
cât m-au ţinut braţele
apoi am sărutat-o
şi a rămas în voia mării

deseori iubita mea cântă
la miez de noapte
vrăjeşte pescarii

iar eu întind degetele
prin siajul bărcilor

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu deranj lumii

gânduri expirate pe marginea nopţii
cea care a uitat să-şi închidă pleoapa
în semn de adormire răguşită.
urcasem pe iluzia ta grăbit
divin mă voiam ajuns la lună
să-i recoltez câmpul de păpădii-n aventură.

şi azi, îmi amintesc
de atingerea ta iniţială probă
încercând un fel de blajină acomodare,
o dependenţă
cu mişcarea-mi restricţionată de profund.
visam prin întunecimea pumnilor
strânşi de înfricare
că oi naşte întinderi şi simbioze,
că toate valurile frunţii
le voi netezi c-o apăsare de orizont
prin calmare.

mă calamitau de aiurea abuzul gândurilor
ele toate cugetului mercenare
şi zadarnic mă sforţam...
unii chiar mă credeau nebun
că salvez scoţând Carul Mare
din viitura sentimentelor mele
de toamna trupului agitate.
parcă ilicit m-am instalat în aerul lumii
privindu-i atingerea fără rost
cum în stânga purta încă cicatricea
strigătului de gri licenţios
şi dâra lui Venus ajuns la cină.

spaţial îmi deschideam pleoapa
miraculos loc pentru acea croazieră stelară
atrasă de sucul melancolic şi verde
al ochiului meu, el văzului neorb străjer.

poveşti-n diagonală dezlegam de sobă
când dincolo de fereastră cădeau
ninsori din balans
luându-mi angajamentul
că voi fi dresorul lunii-n ultima peripeţie...
precum şi al rozelor în abateri
şi totuşi nealungate din grădini
spre ochiu-mi serii prizonier.
eu fiind escaladat de-o reverenţă scumpă
din ocniţele ascunderii
toate dezamăgirile agresive le adaptam
şi sărutam tezaurul longitudinal
al visărilor eroice şi nerăbdătoare
prin ideile reîncarnate
netristului zbor de-a lungul
unui vacuum ce-şi sărbătoreşte eşecul.

vântul încă trece ghem prin tăcerea din palmă
n-am ce face;
doar temporar întrebător rămân
neîmpăcărilor de amară revenire
pe sub preşuri şi cugete patrulatere...
ca eu crescut de stângăcia unei fragilităţi,
înspăimântător deranj lumii să arăt.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă strig

mă strig în gânduri
un surplus de absolut
şi-n fuga nedezmeticirii fiind
cosmetizez atingerea nimicului sfios şi răsfrântul
pe sub luna ce-şi calmează propria imitare
în galbenul cerc îmblânzit.
negăsind potecă printre stele
prin florilor nectar fără glas mă strig
şi spre geometrica înflorire îndrum sincopa
ce frunte-mi sprijină.
prin ispita nocturnului substanţă
mă prăbuşesc perfecţiune emoţională
începând a căuta
acordurile cronologic retuşate
de eclipsa pasului tău prea călcat
pe rubin de asfinţire.

indiferent cum aş amuţi în lume seninul,
pretenţie mioritică rămân şi port povara
alergării în zbateri de ie
acceptându-mă traficantul infinitului topit în palmă...
cu ecourile copilăriei m-am obişnuit
de coapsă să mi le lipesc
prin rugarea mamei mele toate trecute
când din pragul casei
un caz de încălzită referinţă ea devenea cu blândă-i înfăţişare.

mă strig în mulajele aşteptării încovoiate
las priviri refulate-n albe stele
şi le curăţ cu trecerea-mi prin lucernă
când mireasma e zgândărire pornită
de coasa în coregrafică tăiere.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii scriu poeme în iarbă

Te-am simţit cum ai trecut prin inima mea,
încă aveai pete de lună pe umeri
şi umbra trupului meu
mai şerpuia în jurul braţelor tale,
ca o felină dornică să vâneze...
În nesomnul meu, ploua cu fluturi
şi timpul îmi fluera prin sânge
ca un trubadur,
umblând desculţ prin ploaie.
Spune-mi, cât de frumoasă sunt
atunci când,
prin toţi porii sufletului,
ies îngerii din mine
să scrie poeme în iarbă?!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voievodul Bădiţa

Mângâierea ne-o aduci prin vreme
Iubitorilor de neam şi ţară
Harul tău a prins să cheme
Acel fior din suflete şi din poiană
Imboldul de păstrare prin cuvinte
Luminilor din veac şi-a celor dinainte.

Sub bolta frunţii tale prelucrate
Acele datini ce-au lăsat străbunii
Dau liniştea păstrării lor prin fapte
Omagiul pentru marii voievozi ai naţiunii
Virtutea, simplitatea-n gând şi port
E înmănuncheată-n suflet de român,
Aduce dovada a ce-a fost în vreme
Necontenitul crez statornic de stăpân
Universul unei opere peste vreme.

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi ieri

o clonare nereuşită:
noul gând e cu mult mai zburdalnic
prin ifosele tale agitate
în comparaţie cu cel dinainte;
şi cu privirea mi s-a întâmplat ceva...
cred că dinadins se curbează pe buzele tale
ţârâite de un sânge anapoda, chiar rotund,
de când în aşteptare speriată te-am cunoscut
ori în taina-mi perfidă şi inestetică.

tot am devenit adeptul nopţilor lungi
aşezate pe pirostrii de meditaţii
alungând sentinţa freamătului târziu,
eu cerului returnând stele din fântâni,
din dreapta dorului
şi din rochia ta colectoare de vânturi.

mişcare înfocată şi definitorie
crezut-am că te voi învăţa
pentru o izgonire în potenţial de artă.
că vom trece prin măruntaie de singurătate
prin locul gestului speriat şi-n profil ieşit
îmbrânciţi investiţilor de mângâieri
azi, mâine, oricând, ca şi ieri.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cu gust de cireaşă

Iubire cu gust de cireaşă amară,
Ne-am cunoscut într-o seară...
Eu visul din ochii tăi,
Tu dansul paşilor mei.
Cu rozele buzelor mi-ai mângâiat sânii,
Eu m-am ascuns timidă,
În căuşul ochiului tău... şi al mâinii.
Mâna ce mi-a atins sufletul
Şi m-ai învelit cu lumină, dăruindu-mi
Fericire deplină.
M-am ascuns în inima ta, iar tu mă căutai frenetic
Prin vene.
Braţele tale mă ascundeau în ventriculul drept.
Copil inocent! Editura ochilor tăi
A scris povestea unei noi vieţi.
Zâmbeşte!
Pe buzele tale
Am răsărit eu – cuvânt de April.
Surâsul tău e divin!

Iubire cu gust de cireaşă amară,
Te-am pierdut... într-o seară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martirul umblător

peste zăluga joacă de fluturi
un cer lin, chiar inadmisibil de lin,
esenţe de infinit împrăştie.
pe când aici jos în bruscul foşnet de existenţă
arborii fascinează împrejurul
cu-n talent de smarald
încât ochii îi geologesc rotund.

cine ştie dacă aceste bucle de lumini nealungate
şi căzute continuu în respiraţia crengilor dragi
nu sunt chiar pentru mine,
ori pentru ora ce mă strânge în dorul ei?

pe dedesubt şi pe deasupra miresme în sunet...
într-o îndrăzneală atât de prelungă
încât starea lor de margine
mai mult spre mine şi-o îndreaptă.
orb zbor stâncile prin cârduri de umbre încearcă
când iluziile mele sunt sfărmate de un rai
când curbura aerului
atinge coapsă de femeie
şi stârneşte frumoasa lăcomie.

o dragă tu, gama paşiilor tăi
auz-îi cum spiralat răsună...
prin restanţele de îndrăgostiri
şi prin ezitarea strigătului de moleculă
către discipola celulă
tu, acomodare uşoară
deturnată fiind din al tău vis mereu.

dă-ţi seama în prea curând,
e o vreme ce curge şi cântă...
dă-ţi seamă de amenajările interioare pe care de zor
ţi le ostenesc cu solstiţiul suspinului
chiar şi cu ifosul unui roz fior
ce mă îndeamnă sensurilor tale să-ţi fiu în toate minţile,
mereu să-ţi fiu martirul umblător.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când şi cum am început noi oamenii să ne simţim invadaţi de simpla prezenţă a celorlalţi? De când n-am mai simţit vecinătatea unui semen al nostru altfel decât prin gardul de la curte, altfel decât prin uşa de la intrare, altfel decât prin curentul de aer pe care îl produce trecerea grăbită şi nepăsătoare a trupurilor unul pe lângă celălalt?

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt pajiştea viselor mele,
Cuvinte scrise cu raze în cerul de stele.

Mă înec în privirea ta, cum în cer,
Îngerii se pierd în zborul stingher.

Flori de albăstrele porţi în priviri,
Podoabă regală în mări de iubiri.

Sunt ţărmul ce ritmic îţi poartă
Iubirea şi dorul prin propria soartă.

Aş vrea-n buchetul iubirii cu dor,
Să fiu trăsnit de-al dragostei fior.

Să intru des în zborul inimii tale
Să-ţi aduc etern tornade de petale.

Ochii tăi să zburde printre stele
Cu aripi de îngeri prin aripile mele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre iară toamnă

de-o vreme am început să văd prin lucruri
şi pe tine toamnă nevoită să vii nechemată,
prin sunarea ploii şi nădiejdea geamului
ce separă odaia de creanga-n vis aplecată.

ochilor culoare în urmă trist o să cânte -
în târziul unui clopot atârnat de fugita vară.
în păduri bocet de javre, lupte de vise amare,
pe geana drumului iar indispoziţii se cară.

prin tine toamnă m-aş pute salva închipuit
de ierburile rebele mâncătoare de mari tălpi;
sau de versetul mirosului de obraznic crin
privind mângâierea femeii cu ochii prea lămpi.

un an de zile, sarcastică trecere de când doar
abia m-am retras din imaginile tale prin nimeriri...
frunzele de arţar viforos şi acum mai scobesc faţă
şi sunt hotărât să mai adun aer de învelit amintiri.

popasuri gri şi apatii terestre pentru iară toamnă;
frigul şi-a deschis spre miazănoapte orfelinat
pentru flori solitare, flori în sonor cărunţit
ce nu par de-ajuns vremii fără cuprul naufragiat.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţ de idilă

mă dezlăcrimez să pot fugi mai uşor
prin lună după fluturii insomniaci.
spaţiilor chiar destul de abordabil sunt,
de când în mână se joacă timpul de-a copilăria.

mă tăvălesc fără scăpare de succes
de-a lungul cuvintelor tale
pe palete de întrebări neajunse de sens.
curaj nedoborât acum pot fi
găsindu-te în buza deschisă visului meu
pe un petic uitat de moarte.

candela se dezaripează -
constelaţii de zulufi pe cearşaf
ultimul gând zburdă prin foşnet de porţelan,
pe un drum ce nu ştie să aibă capăt.
sărutul îl dau jos dintr-o batistă ascuns
şi cu sferele din vârf de degete
îţi tulbur celulele toate.
o poftă zburdă prin ochii tăi aproape închişi neteferi
şi geamătul sparge golul nopţii de pe noptieră
îmi înfigi unghiile în sânge, tu leoaică neîmblânzită,
ca pe nişte peniţe în cerneala de dragoste poemului.

înteţirea mişcărilor ne împăduresc minţile;
o nebuloasă în contur amânat
ne cutreieră văgăuna strâmtă a lucidităţii de acu;
rând pe rând sub mişcare îţi cedezi
spaţiile trupului toate
azi mai puţine ca ieri.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile tale calde

Gust amarul până îmi iese prin ochi
şi nu mă las furat de vorbe goale.

Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omeneşti,
dar nu mă tem de nimeni.

Îmi adaug în fiecare zi câte o şansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
şi-n mâini cu măreţia dragostei
ce-mi rodeşte-n palme.

Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfăşurat
de atâta fierbinte iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără trup

am încercat în creşterea mea
să te străbat
dar te-am simţit atât de singură
în exilul tău pe pământ
şi n-am putut a-ţi spune strigând
că eu prin tine sunt ca firul de iarbă
înaltă
şi tu nu ştii ce sunt eu
şi că de fapt eu te înfior
când visezi fără trup

am vrut în trecerea mea prin geamătul tău
de dragoste
să te înconjur cu braţele tale
fiindcă eu eram tu
ghemuit în sângele tău
şi atunci când erai plecată cu duhul tău
să afli taina secată a pietrei
ardeam şi eu pe rug

şi iubirea ta plăpândă
parcă ar fi o rugăciune plânsă
o teamă de sfârşit de zare

şi spune-mi tu din vârful
schimniciei tale
cum să-ţi fie teamă de străfundul cerului tău
când sufletul meu e infinit
mai adânc?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe degetele Tale de lumină

Ia-mă Tu
pe degetele Tale de lumină
şi-nvaţă-mă
s-ascult de Tine
învaţă-mă
să te iubesc
şi Ţie să-ţi dau cinste şi onoare
Mesia
O Domnul meu

mâna Ta
pune-o pe fruntea mea
şi
cu surâsul Tău
topeşte-mi mersul în paharul Tău de bucurie
şi-mi
mângâie întrega mea fiinţă
cu
privirea ochilor Tăi ca para focului

fii-mi
Tu biruinţa mea
şi
pune-mi sub picioare
duhurile străine şi
propria-mi fire
prin Tine doar o Doamne
Isuse să trăiesc

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 februarie 2020, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut din lacrimile tale

Şi chiar de nu aş fi deloc,
Aş apărea din suferinţă,
Să intru-n al iubirii joc,
Născându-mă dintr-o dorinţă

Deşi nu ştii, mă chemi mereu,
Ţi-e dorul strigăt către mine,
Eu te aud în visul meu
Şi imediat alerg spre tine

Oftatul tău străbate mări
Prin galaxii şi universuri,
Deschide-o cale peste zări,
În care îţi apar prin versuri

Şi chiar de nu m-ai aştepta,
Am să te mângâi pe cu seară,
Când tandru îţi voi recita,
Poeme pentru prima oară

De poate n-aş fi existat,
Te-aş fi iubit cu-nverşunare,
Pe lacrimi te-aş fi sărutat,
Atunci când sufletul te doare

Cumva mă inventezi din nou,
Din neant devin iubire iară,
Când glasul tău ca un ecou,
Mă caută şi mă-nfioară.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ţi inima.
Priveşte spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Priveşte spre cer,
Într-un colţ voi fi eu.
Martor la ceea ce eşti tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoţesc,
Şi-n noapte sângele-ţi fierb.
Si-ţi alerg prin vene,
Prin anotimpuri şi vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc şi-n scrieri în rime.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!