Mere roşii

mai ştii când te înfruptai
lacomă
din trupul meu crud
din fructul necopt
din timpul fraged
de patimă?

mai ştii când muşcai
oarbă
din merele roşii
din pomul de şarpe
din rai?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai un strigăt

eram acolo, în mine,
trebuia să mă trezeşti cumva
dimineaţa,
înainte de plecarea nebunilor prin lume,
trebuia să mă trezeşti aşa cum mă ştiai tu,
în închipuirea ta,
trebuia să mă cauţi lângă tine,
eram demult în mine,
în sinea ta,
în trupul de lângă tine,
în smintitul de alături,
din capul tău,
trebuia să mă opreşti doar din
plecarea din mine,
să întinzi mâna ca să mă
transformi în bezmeticul pe care îl vroiai,

mai stai un gând,
o poveste,
mai stai vreme de-un dor,
de o minune,
mai stai un strigăt,
mai stai o părere,
de-o părere de rău,
mai stai de-o cetate,

mai stai tu,
în tine,

nici nu ştii cât de repede
putem pleca din noi,
când felinarele din oameni se sting
în trupurile nopţii,
când nu are cine să ne oprească
a ne alunga
pe noi
din noi înşine
şi din
ceilalţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merele de vară

Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!

Şi câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Şi câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.

Şi îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Şi cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.

Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Şi parcă degeaba mai vine vara
Şi vara parcă nu mai are rost...

De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă şi-au pierdut parfumul sfânt
Şi mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.

Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,

Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ştii?

Scrinul de nuc mai poartă-n amintiri,
Parfumul vechi al clandestinelor iubiri.
Triste scrisori de-amor ascunse prin sertare,
Din anotimpuri care nu-s trecute-n calendare.

Oglinzile în care te priveai de-atâtea ori,
Mai poartă încă suple rezonanţe de viori.
Inelul tău de-argint cu piatră de opal,
Mai are încă strălucirea unui ev medieval.

Mai ştii fotoliul vechi sculptat în lemn de nuc,
Unde stăteai, privind cocorii cum se duc?
Şi îmi şopteai târziu, poeme lungi de-amor,
Legende-n care îndrăgostiţii totdeauna mor?

Mai ştii scrisoarea de adio de pe-un scrin?
Mai ştii când s-au uscat petalele de crin?
Mai ştii cum te-aşteptam în nopţile târzii,
Ştii când muream câte puţin în fiecare zi?

Mai ştii când ne îmbrăţişam sub felinare,
În anotimpuri încă netrecute-n calendare?
În anotimpul trist ce pentru noi e interzis,
Mai ştii povestea de iubire care m-a ucis?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până nu mai sunt

Ştii ce-mi şopteşte
Noaptea
Când apari pe cerul meu
Din umbră?
Propteşte-ţi somnul
De umărul meu,
Iubito,
Să împărţim stelele
Până nu mai sunt...

Ştii ce-mi îngână
Ziua
Când rămâi pe cerul meu
În lumină?
Ascunde-ţi genele
În razele mele,
Iubito,
Să alunge norii
Până nu mai sunt...

Ştii ce-mi spune
Seara
Când adormi pe cerul meu,
În apusuri?
Aprinde-ţi dorul
Din roşul soarelui,
Iubito,
Să ardă temeri,
Până nu mai sunt...

poezie de Gabriela Chişcari (25 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare absurdă

cum ai putut să-mi spui că nu mai sunt acelaşi,
când tu m-ai inventat din propria-mi cenuşă,
cum poţi spune asta când nici chiar tu
nu mai poţi deosebi trupurile noastre
de trilul păsărilor
în atmosferă?

cum poţi spune că m-am schimbat,
când de fapt s-a schimbat
ora exactă,

şi oamenii
şi norii
şi faptele
şi zidurile,

ai uitat când făceam copii din flori,
din priviri,
din flăcări,
pe câmpuri de maci,
pe frunze de nuc,
când beam licori de neant
din pumnii tăi fierbinţi?

ai uitat când îţi făuream
din crengi şi suspine
şi cocori
un copac înalt să mă aştepţi
într-o tăcere absurdă,
într-o absenţă de mine,
cu umerii goi de cuvinte
să mă strigi dintr-o depărtare
de la începutul lumilor?

ai uitat când te reinventai
cu mine
în turnul alb
de fildeş,
din cioburi arse de lut,
din aripi însângerate,
din vânt,
din săruturi?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacrosanct

dumnezeu tace din pământ
doar priveşte printr-o fantă
sacrosanctă
când mirat, când absent
studiind cu acurateţe
mişcările păcatelor prin atmosferă
şi carenţele spirituale

dumnezeu tace din ape
glisând spre nori uşor
iertându-ne pe rând cu vorbe mute
de bun rămas
în zori

dumnezeu tace din vremuri dispărute
minţind frumos apusul oamenilor
semnând câte o indulgenţă
pe fumul înserării
pe frunzele din noi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de nisip

îmi spuneai că ai nevoie
de depărtare
ca să mă doreşti mai acut
spuneai că dacă îţi va fi dor
mă vei găsi oricând
în celălalt capăt al meu

şi-mi strigai din nisip
-închide ochii, închide ochii
când plec!

ştiai că
valurile se aud mai frumos
atunci când nu le mai vezi
niciodată?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea Paradis

mai ţii minte ceva,
din anii aceia cuminţi,
când răsfoiam zilele
ca paginile unei cărţi
împrumutate,
când concretizam prezentul
ca pe o amintire?

mai ştii drumul lung
al unor zile fierbinţi
când noaptea părea tot mai îndepărtată
şi noi alergam după ea să o cuprindem
făcând ocolul Pământului?

mai ţii minte cum se împleticea
un apus şovăielnic
în furoul tău cu zorzoane,

ţii minte vremea
care nu ne mai lăsa să întinerim,
iar clipa o trimiteai în trecut
cu fiecare clipire a genelor tale lungi
cât pasărea Paradis?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te îndepărtezi

nopţile-au devenit pustii
oraşul nu mai are fii
iubirea arde în făclii
copacii pier în bătălii

e prea târziu să înţelegi
cetăţile cad fără regi
ce juri nu poţi să mai dezlegi
iubirea nu mai are legi

mai stau un veac ca să-ţi revii
luna dispare în fâşii
eu mor prin munţi, tu să mă-nvii
când lupii muşcă din stafii

ne întristează nişte ploi
clepsidrele curg înapoi
stau răsturnate peste noi
nisipul pleacă la război

tu nu poţi fi mereu la fel
eu nu mai am vechiul castel
pe cer trec păsări de oţel
iubirea moare în duel

de dragul meu mai stai puţin
stai pe petala unui crin
mai stai cât sângele din vin
stai cât otrava din venin

de dorul meu te rog mai stai
mai stai cât florile de mai
mai stai pe-o aripă de rai
mai stai în goana unor cai

copacii vor să moară verzi
când iarba toarce prin livezi
eu nu te văd, tu nu mă vezi
mă-ndepărtez, te-ndepărtezi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze de tutun

tu te-ai întors iubire sau umbra ţi se-ntoarce
în tragica mea dramă aflată în surghiun?
căci din neveşnicia albumelor caduce
mă-nvăluie iar ceaţa din frunze de tutun

tu te-ai întors femeie sau toamna se întoarse
pe coviltire roşii cu pletele-i de fum?
privesc iar poza-ţi nudă cu marginile roase
ca frunza zdrenţuită din praful de pe drum

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devreme primăvara

(pentru Raluca)

spune-mi, de ce nu mai simt
emoţiile în vene?
de ce mai demult, primăvara îmi trimitea
pulsari prin artere,
zburau forme de păsări prin
pătrarul lunii pline,
spune-mi ceva,
de ce nu mai simt dorinţa în pupile?

îţi mai vine să joci pe ritmuri neînţelese
cu aripi de salcie,
cu picioare de plumb?
poate eu, poate tu,
ne vom înfiripa din propria decadenţă,
din compromisul uitării
a păcatelor de ieri,
a plăcerilor stinse.

câte clipe, câţi ani,
ne vom preface că nu a fost
nici o moarte de îngeri,
nici o amară despărţire
sub negrii cireşi
sub icoane de fier?

îmi trimiţi o privire
prea verde pentru mine,
spui povestea veche
a marilor iubiri,
nu mai ştii să ai răbdare
în mijlocul codrului,
nu mai ştii să accepţi revenirea
abstractelor secunde,
alegoria de atunci a fost autentică
ca şi magnoliile fără frunze
din Rai,
nu eram decât noi
şi o primăvară devreme.

mai ţii minte
când căutam
naufragiaţi o iubire,
o epavă de lemn,
de lemn neînflorit,
preziceri albastre, tăcute din cer,
triste cuvinte mai curg
în suave licori
de neştire.

se preface ceva,
se preface amurgul,
se preface în sânge,

în lapte şi miere,
echinocţiul
pe chipul tău,
prea devreme.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii

Mai ştii cum m-am îmbolnăvit de tine
din prima clipă, fără să gândesc?
Fereastra Raiului sunt pentru mine
ochii tăi dragi, în care m-oglindesc.

Tu ştii cât de frumos cântă tăcerea
la masa sfânt-a dorului din noi
şi cum ne vindecă toată durerea
când ne iubim în lacrime de ploi!

Şi ştii ce dulce ne e suferinţa
când viaţa ne desparte uneori,
când inima tânjeşte de dorinţa
ce umple infinitul de fiori!

Noi ştim că nimeni nu poate să fure
IUBIREA noastră ce e scrisă-n aştri,
că nime-n lume n-ar putea să-ndure
văpaia ei din ochii noştri-albaştri...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna foarte târziu

de fapt când e toamna foarte târziu?
când mă surprind nostalgiile urcându-mă
în vârful pereţilor
când mă uit la tine fix din lăuntrul ochilor mei
cu pupilele răsucite
înconjurându-mă cu tine?

de fapt când e toamna târzie?
când te muţi tu la mine
şi eu îmi întorc sufletul înapoi în mine
şi-ţi tremură iubirea de frig
încotoşmănată pe margini
când mă rogi să te strâng cu genunchii la piept
să mă uit la tine
din toate părţile
de deasupra copacilor?

spune-mi de fapt când e toamna târziu?
când îmi rupi trupul în crengi uscate
şi faci un foc în mine să mă privesc în el
şi tu
îţi încălzeşti picioarele ude
de atâta toamnă-n neştire?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ratăciri

aş fi vrut să te ating
dar trupul îţi este umbră
de spini,
aş fi vrut să te-ajung
dar poteca e îngropată
în uitarea pământului.

aş fi vrut să-ţi vorbesc
din singurătăţi
dar nici nu mă mai aud
când
te strig,

aş fi vrut să te urmez
dar nu te mai văd
în pustiire.

aş fi vrut să te uit
în ochii lui Dumnezeu
dar minţile îmi rătăcesc
încă,
pe drumuri bătătorite
de oameni nebuni.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocaţia de nepereche

îmi plăceau rutina, banalitatea,
tu îmi testai puterea mea de abstracţie
căutând semne zodiacale
din celălalt capăt al nopţii,

timpul nisipos încetinea clipa
plictisită de efemer,
nici când ningea nu cădeam de acord
din ce parte va lovi mâine fatalitatea
în visurile noastre,

te sprijineai de umărul meu
căutând o pată de culoare
în peisajul cenuşiu al irişilor
şi al existenţei,

partea ta a patului
se distanţa inexplicabil
într-o alunecare de întuneric
şi fiecare scârţâit de uşă
anunţa iminent
inexorabila înstrăinare,

eu priveam depărtarea ca
pe un joc de cuvinte încrucişate
din care lipsea întotdeauna
definiţia unei enigme
care să închidă perfect
pătratul pereţilor
între care noi ne mai încercam
vocaţia de
nepereche.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog crud

în noi e o linişte de verde crud
suspinul rădăcinilor
stă băltit în inimi cu răşină de brad
din când în când
freamătul frunzelor
împinge în mine
cântecul păsărilor fără pereche

o aripă stoarsă de zbor
trece suspectă pe lângă mine
clătinându-mi
din rădăcini
toată singurătatea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haosul, drept în ochi

nu te teme, nu te bucura
prea tare,
a mai trecut un an prin noi,
prin zâmbetele noastre,
prin duhurile noastre,

vom sfida în continuare haosul
ţinându-ne de mână,
vom privi împreună cum ne stinge vântul
lumina din sobă
şi focul din sânge,

te iubesc,
nu ştiu dacă mai ajută la ceva acum
când am ajuns în creierii munţilor
dar te rog din suflet,
stai lângă mine până se vor fi scorojit
pereţii şi oamenii şi copacii,

ajută-mă să mai străbat
cu demnitate câteva ierni
şi câteva pustietăţi până vine
potopul,

până atunci te rog
ţine-mă de trupul acesta
de cenuşă,
să pot privi haosul,
drept în ochi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EDENUL DIN PĂCAT

A fost o noapte-n care, un şarpe înălţat
Din trupu-mi, ajunsese la fructul mult visat;
Era-n încolăcire speranţă de-nceput,
Al unei alte ere, într-un Eden pierdut!

Otrava-i, strecurată în fructul interzis,
Avea să mă îmbete cu vis de Paradis,
Zvârlit fiind de Domnul în iadul unui glod,
Cu-acelaşi şarpe care mă-mbie-a face plod,

Să înmulţesc cu Eva, pe Terra aruncat,
Iubirea nopţii-n care trecut-am în păcat
Şi-mpuns cu furci din spate de îngerul căzut,
Cu şarpele din mine s-o iau de la-nceput...

De-atunci tot în minciună trăiesc ce mi-a plăcut,
Când, gol de-naripare, doar Domnul m-a văzut;
A fost o noapte-n care toţi îngerii-au strigat,
Că voi visa Edenu-n păcatul meu chemat!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţă de nori

între apa vieţii
şi apa morţii
era un fel de
esenţă de nori
care se transforma
din când în când
în destine de oameni

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul rece al singurătăţii

şi pietrele vorbesc
din când în când
cu aerul rece al singurătăţii
cu praful de pe marginea viselor
cu păsările fără amurg
cu pustietatea cărărilor
fără frunze

cu bolta
fără înaltul copacilor
cu apele repezi
cu vieţile şi mai repezi

cu veşnicia

şi uneori cu oamenii
mai ales atunci
când ei tac

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!