Scrisori din eternitate

De acum, aşteptăm să ne aducă,
‘Nea Poştaşul,
Scrisori din eternitate, scrise
De mame,
De bunici şi alte neamuri adormite,
De cei a căror cădere au săvârşit
Pentru glie,
De tineri, de copii nenăscuţi
Scrise pe foiţe de aburi,
Împodobite cu miresme de lauri...

Încet-încet, se mută în cimitir satul,
Nu vor mai fi fete mari care s-aştepte
Scrisori de la iubiţii lor plecaţi în armată,
Sau copii să meargă la scăldat la Sâi...,
Iar toamna la şcoală,
Căci, nu vor mai fi nici dascăli.
Nu vor mai rămâne
Nici capre, nici ciobani să le pască...

Încet-încet, se mută în cimitir satul,
Într-o tăcere surdă
Sau în muzica fanfarei de la Uda,
Cântată de o bandă înregistrată,
Trompetiştii uitând s-o mai cante,
Îmbolnăviţi de boala somnului cel veşnic...

În faţa unui pluton de execuţie
E satul, în care ne-am născut,
Condamnat la moarte veşnică...

Încet-încet, ne vom scrie singuri,
Noi, nouă înşine,
Scrisori din eternitate....

poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liră-mi geme şi suspin-un cânt

În liră-mi geme şi suspin-un cânt,
Căci eu îmi vărs acum veninu-n vânt.
Prin minte-un stol de negre gânduri trec:
Spre casa cea din patru scânduri plec,
Gemând, plângând eu fruntea pun pe mâni,
Se rumpe suflet, mi se rupe sân,
Scăpare caut în zădar de chin...
Să stângi un dor ce-n sânu-mi arde ­ vin!

Când te doresc eu cânt încet-încet:
Plec capul la pământ încet-încet
Şi glasul meu răsună tânguios
Ca tristul glas de vânt încet-încet.
Şi orice vis, orice dorinţ-a mea
Eu singur le-am înfrânt încet-încet.
Săgeata doar a crudului amor
În suflet mi-o împlânt încet-încet
Şi simt veninul pătrunzând adânc...
Cu sângele-l frământ încet-încet
Şi nu-mi rămâne decât să pornesc
Spre al meu trist mormânt încet-încet.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Satul meu - gură de rai,
Satul meu - cuib de dor.
Eşti un picior de plai,
Eu sunt al tău mândru fecior.

Viaţa e grea, e şi uşoară,
Satul meu - meleag sfânt.
Dar când mă întorc la tine iară,
Îmi pare că m-am născut din nou pe pământ.

Vremea trece, vremea vine.
Sunt cărunt şi eu deja.
Dar tu, satul meu, veşnic tânăr vei rămâne,
Prin tine tânăr şi eu voi rămânea.

poezie de Vladimir Potlog (23 mai 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Satul meu mă farmecă discret,
cu uliti drepte, pline de copii,
cu batrâni la porţi, cu pălării
ce nu dau doi bani, pe un poet.

În centru, oamenii, bârfesc încet,
şi beau tării ori bere-n prăvălii;
satul meu mă farmecă discret,
cu uliţi pietruite, pline de copii.

Pe Şoseaua Mare paşesc încet,
flăcăi voioşi şi fete durdulii;
în parcul verde, te îmbie melodii,
şi alei de flori şi paşnic tineret;

satul meu mă farmecă discret.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banca de eternitate

O, cade toamna în cetate
Cu plânsul stelelor târzii
Lumina se depune în copii
Ca într-o bancă de eternitate.

Trec păsări sfâşiate de rugină
Galbenul zilei vâsleşte în noi
Ne bat în geam celestele ploi
Iarba rămâne veşnic senină.

Bruma devoră plecări vinovate
Ne aduce toamna scrisorile târzii
Lumina se depune în copii
Ca într-o bancă de eternitate.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ce facem ?

Călcăm pe frunze moarte,
În fiecare zi,
Călcăm pe noi,
Călcăm pe părinţii noştri.
În fiecare zi,
Călcăm pe copii,
Călcăm pe flori.
Călcăm pe soare,
În fiecare zi,
Călcăm pe razele lui,
Şi nu se supără,
Nici el, nici florile.
Călcăm pe iarbă
Şi pe pământul
Din care creşte,
Şi nu se supără,
Nici ea, nici pământul.
Frunzele, nici ele nu se supără,
Sau cel puţin nu spun.
Copii şi părinţii se supără oare?
Iar noi, noi ce facem?

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poştaşul nu mă cunoaşte...

scrisori hidratate şi
scrisori ca nişte limbi de foc
ţi-am trimis, dar
n-ai răspuns sau n-ai...

să-nţeleg că
nu mi-au tradus pe înţelesul tău chinul
înfăşurarea pe grumaz
a distanţei care
ne separă?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început locuim în cuvinte ca într-o mare casă comună. Apoi, câte unul dintre noi îşi ia cuvintele cu el şi se mută singur pe o colină. Îşi face acolo coliba lui. Iar ceilalţi vin s-o viziteze. La început câţiva, apoi din ce în ce mai mulţi. Încet-încet, se mută cu toţii în coliba lui. Cel care reuşeşte să facă asta se numeşte scriitor.

Gabriel Liiceanu în Întâlnire cu un necunoscut (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele mai frumoase scrisori

Singuri morţii mai scriu scrisori de pe front
Eu parcă-i aud scrijelind
răcoare de ierburi
cu mâna
în care rugineşte un glonţ.

Parcă şi eu eram cândva o iubită
cu părul nebun
alergând să-şi îngroape duminicile
în faţa unui mormânt,
dar parcă eram mai mult, mai mult,
această linişte de tine
în care se mai întâmplă, arar,
doar putreziri de frunze.

Nu-i aşa, toamnă, nu-i aşa
că te vei ţine de cuvânt?
Mi-ai promis
un stilet în dreptul inimii
o să aştept
poate îmi voi face o casă,
poate îmi voi face un rost,
cum suavele din trecut
lasă resturi de evantaie
pe nisip.

Voi aprinde o lampă
într-un tango de demult
şi voi citi, pe genunchii lui,
cele mai frumoase scrisori de dragoste.
Cele mai frumoase scrisori
de pamânt...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori... cine mai scrie scrisori, dar ce n-am da pentru a primi o scrisoare de la persoana iubită. În loc de semnătură, lacrima uscată în josul paginii mi-ar spune că m-ai iubit...

Paul Butnariu
Adăugat de Paul Butnariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În satul cu capre, behăie; în satul cu bivoli, mugeşte.

proverbe indiene
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Convoaiele de cară, nici nu mai trec pe deal,
Vâlcenii ce duc mere le cară-n limuzine
La pieţele Craiovei prin satul meu natal,
Din care nu mai pleacă azi oameni spre uzine.

Din satul meu natal toţi tinerii plecară.
Poeţii săi cei mulţi s-au risipit ca norii;
La lilieci, pe rând şi cei bătrâni se cară,
Doar cerul e acelaşi... şi stelele şi sorii!

Spre sat, destul de des, îmi trimit gândul-
Acolo, copilăria mi-a rămas!
Şi am s-o caut, până-mi vine rândul
Să plec în moarte, din ultimul popas!

Şi-acela eu aş vrea să fie- satul -
În care am văzut lumina zilei,
În luna lui Gustar, când treieratul
Era în toi. Amin! Pun punct idilei.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

amintire

Amintirile sunt scrisori scrise de cel care am fost.

definiţie de Simon Dellegrazie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place să scriu scrisori şi să primesc scrisori. E păcat că ne-am pierdut arta scrierii scrisorilor şi de păstrarea corespondenţei. Deplâng acest lucru.

citat din Elizabeth McGovern
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu de lângă Prut

- Prutule, cu apă lină,
Curgi pe la mine în grădină.
Murmurând printre vâlcele,
Ducând dorurile mele.

Aşa-i dat de Dumnezeu,
Treci pe lângă satul meu.
Ţi-ai făcut o trecătoare
Printre stânci, printre izvoare.

Curge apa Prutului
Prin grădina raiului.
Printre florile de câmp,
Pe o palmă de pământ.

De pe bolta cerului
Îngeraşii Domnului
Zi şi noapte stau la strajă,
Satul nostru îl veghează.

Mierla, cucul, pitpalacul
Cântă de răsună satul.
Ciripesc cu drag şi dor
Corul păsărelilor.

Nu există un loc mai sfânt
Ca acesta, pe pământ!
Căci e binecuvântat,
De la Dumnezeu lăsat.

Satul meu de lângă Prut
Niciodată n-am să-l uit.
A intrat în nemurire
Cu-a sa frumoasă denumire.

Văratic e satul care
N-are-n lume asemănare.
Mă mândresc c-anume aici
S-au născut şi-ai mei bunici.

Iar mie mi-au dat povaţă:
Aici să trăiesc o viaţă.
N-o să plec, că m-am jurat
Să rămân la mine-n sat!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub un tei care trăieşte

Te-ai născut în zi de iarnă când zăpezile tronau
Şi ţi-a fost adolescenţa o iubire ca-n poveşti,
Lângă lacul tău albastru poezii se creionau
Tu Luceafărul albastru, fiu din satul Ipoteşti.

Ai iubit un tei în floare şi o salcie la mal,
Şi scrisori ai scris mai multe să tot fie peste ani,
Cu un singur dor pe umeri cucerit-ai înc-un val
După ce atâta vreme te-ai ascuns de vechi duşmani.

Luna, cerul, lacul, teiul ţi-au fost muze la apus,
Veronica şi condeiul la mijloc de codru des,
Au fost îngerii şi demoni dar ai spus ce-aveai de spus
Sol prin valurile vremii, trubadur neînţeles.

Nu te vom uita vreodată, nici poemele-ţi de-amor,
Ai deschis un drum de versuri pentru generaţii-ntregi,
Şi-ai lăsat un praf de stele dar secundele nu mor
Sub un tei care trăieşte fără nici un fel de legi.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenire

Satul meu bătrân, satul meu cuminte.
Din nou revin la tine şi sufletul mi-e plin
De o iubire curată şi fierbinte.
Sărut pământul pe care m-am născut.
Îţi mulţumesc cu drag, căci ca un părinte m-ai crescut
Şi mă aştepţi mereu pe al casei mele prag.
Când stau cu fraţii mei la masă şi un pahar de vin închin
Şi gust dintr-un fagure de miere,
Atunci viaţa îmi pare un vis sublim.
Satul meu frumos cu văi, dealuri şi coline,
Tu eşti ca soarele care luminează ziua care vine.

poezie de Vladimir Potlog (5 septembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui elev (autograf pe "Scrisori fără adresă")

Citind Scrisori fără adresă
Ajungi departe, nu zic ba,
Dar cu condiţia expresă
Să mai citeşti şi altceva!

epigramă de George Topîrceanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori întârziate

E atât de crudă iarba în mine,
nici gând ca toamnă să apară,
când din venele-mi de jar
îngerii îmi dau pe-afară!

Îţi spun că frunzele ce cad
îmi sunt scrisori întârziate,
le voi citi mai pe îndelete şi
nu îmi vor părea icoane sparte.

Te simt cum vii, ţi-s ochii păsări
ce au ciugulit din cer:
mă văd în ei ca într-o oglindă
şi par fâşie ca de fulger.

Hai să ne zidim într-o făptură,
păgâna carne să ne-o lepădăm,
inel pe degetul lui Dumnezeu-
ah, va fi ca raiul să-l gustăm!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe deal un sat

În satul ăsta-nsingurat
nici câini, nici clopote nu bat.
Nimic nu-i tulbură zidirea:
nici paşii mei, nici amintirea,
nici foc, nici molimi, nici jivine
şi nici păreri de rău sau bine.
În dalba lui singurătate
dorm oile pietrificate.
Pacea-i aşijderea din veac:
oasele zac,
pietrele tac.

poezie de Dominic Stanca din Rustice
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Poeziile
complotează cu Poetele

Împotriva Poeţilor.

Îi înşeală cu câte un sens
mai tânăr.
Mai generos.

Mai nou.

Nou-venit
în satul lor.

Satul Cuvintelor.

Acelaşi,
în care s-a născut
Veşnicia.

poezie de Doina Postolachi din volumul de versuri Nostalgia Neîntoarcerii (2013)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!