Rondelul sufletului zbuciumat

Dacă un suflet este zbuciumat
Şi nu-şi găseşte loc printre ai săi,
Simte că-i un erou abandonat,
Privind cu demnitate spre călăi.

Îşi vede idealul perimat,
Trăind printre ratoni şi popândăi,
Un suflet care-i veşnic zbuciumat
Şi nu-şi găseşte loc printre ai săi.

Dar ce îl doare cu adevărat
Şi-i trece prin destin poteci şi căi?
Adulmecat, trădat şi sfârtecat
De propriii prieteni, ca dulăi,

Se simte un erou abandonat.

rondel de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

scriitor

Scriitorul adevărat este un om care nu-şi găseşte cuvintele. Atunci le caută. Şi căutându-le, găseşte ceva mai bun.

definiţie celebră de Paul Valery în Poietică (1920)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

erou

Un erou este un individ obişnuit care găseşte puterea de a îndura şi persevera în ciuda obstacolelor copleşitoare.

definiţie de Christopher Reeve
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi marea

Îmbrăcat în salopetă
Că e vremea friguroasă,
Omul pune-n cap caschetă
Şi pleacă în zori de-acasă.

Munca lui pe şantier
E mai grea decât s-ar crede,
Gândul lui e un mister:
Cât trudeşte nu se vede.

N-are mare avuţie,
Câştigul nu prea-l împunge,
Dar marea lui bogăţie
Este-n suflet şi-i ajunge.

Sufletu-i e blând şi cald,
Vorba calmă şi sfătoasă,
Ochii lui ca de smarald,
Pentru cei rămaşi acasă.

Marea din spatele lui,
Agitată-i ca şi viaţa,
Iar lumina cerului
Îi îndulceşte speranţa.

Întoarce spatele mării,
Briza-i mângâie obrazul,
Aer umed, gustul sării
Îl fac să-i simtă talazul.

Toată ziua cât munceşte
Gândul lui e încruntat,
Seara când se odihneşte
Şade tolănit în pat.

Tot încearcă să-nţeleagă
Tristeţea şi bucuria,
Cum de soarta e beteagă,
Nu-şi găseşte fălnicia.

Licăreşte o speranţă,
N-o va pierde, că-i promite,
Dar e prea mare distanţă
Şi e sigur că nu-l minte.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea cea mai fierbinte este cu adevărat cea mai potrivită şi mai puternică pentru a obţine orice lucru, iar cea mai nobilă dintre toate lucrările este cee zămislită de un spirit abandonat. Cu cât spiritul este mai abandonat, cu atât rugăciunea si lucrarea sunt mai puternice, nobile, folositoare, vrednice de laudă şi desăvârşite. Spiritul abandonat poate totul.

Meister Eckhart în Cartea consolării divine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abandonul

Piatra alergătoare a abandonat.
Peste piatra alergătoare a abandonat
încă o piatră alergătoare
peste care îndrăgostitul
abandonat
a ridicat în sus floarea din mână
şi a apăsat trăgaciul de "Start".
Toate păsările lumii
speriate
au abandonat stolul.
Toţi au abandonat.
Nu se ştie încă cine a câştigat!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peşte

Doar petala soarelui la apus a mai rămas în ochii lui
Oricum va mai fi şi mâine timp pentru a sparge oglinda
El plin de deferenţă locuieşte-n oraşul H
Un plop zboară în jurul lui
Privind întâmplător în sus vede
Fum alb de oase plutind deasupra unui horn
Sau poate sunt fluturi?

Îşi freacă aripioarele şi se gândeşte
Între timp alburiul de dincolo de geam devine miriade de luminiţe
El este singurul erou a mii de poveşti
Numai scuturând dorsala ar putea provoca încă un dezastru
Întorcându-şi ochii în sus...
Priveşte! Solzi aurii dar nu sunt înotătoare
Ce fel de peşti sunt aceştia?

Mai târziu ghemuit sub streaşină
Mănâncă un fruct numit lună
Scuipând seminţele zdrobite spre cer
Ele devin stele
Pe vârful limbii reci ca gheaţa
Simte un parfum de zăpadă arsă
După un timp ridică o piatră,
Valsează de-a lungul zidului
Face piruete împrejurul fântânii secate
Apoi privind în jos
Nu-şi mai vede faţa.

poezie de Luo Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicăieri nu-şi găseşte omul un adăpost mai liniştit şi mai senin decât în propriul lui suflet.

citat celebru din Marc Aureliu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare că insişti. Şi că-i prea târziu. Fiindcă eu nu mă pot minţi pe mine însămi. Nu mă mai pot dărui bărbatului ce m-a abandonat odată, care nu m-a înţeles şi care m-a trădat.

Doina Ioneţ în Floarea de colţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset subtil...

m-am născut, am crescut
undeva peste Prut
printre dealuri şi văi
şi coclauri
şi cu vaca ieşeam
uneori la păscut
şi poveşti am iubit cu balauri...

am trăit, m-am trecut
tot mai mult prin străini
printre zări, printre ţări
printre toate
dacă mor
înc-o rugă mai am la destin
să mă ducă acasă
că poate...

poezie de Iurie Osoianu (21 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelesuri

Valuri de cuvinte
mi se lovesc zbuciumat de suflet
Straturi de sensuri,
Se vânzolesc răsucite printre alte straturi acoperitoare,
Spre marea disperare a cărturarilor.

În faţa ochilor îmi stăruie placidă,
Printre pături de vorbe,
nefărâmiţată, Kabbalah aceasta
Nedescifrat, acest vas sigilat
De parfumurile lui ieri.

Eteruri idilice, visuri temerare,
coarde de sărit peste gardul câmpiilor elizee,
toate toate
rămân busculate în minus infinit.
Toate toate,
strigând cu voci mici, de ajutor, de salvare
de portiţa unică,
Cu o flamură albă în cerdac
Să reînvie acum balerina în verde,
Degas,
din inima cerşetoarei la uşa vremii,
suprapune fotografic
fericirea.

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soartă sau destin

Printre dealuri şi vâlcele
Găsii râul vieţii mele
Curgând maiestos şi lin.
Am băut: era pelin!

epigramă de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Freamăt de şoapte
Se zbate-n uitare;
Ziuă şi noapte,
Lună şi soare...

Ocean de cuvinte,
Izvor nesecat,
Zburdă prin minte,
Pe drum neumblat.

Petale de gânduri
Visând nemurire;
Suflet în rânduri,
Rămas amintire.

Călător printre stele
Pe aripi de vis;
Gânduri rebele
Plutind spre abis.

Om visător,
De neînţeles;
Frumos, iubitor
Se scaldă în vers...

Erou ne-nfricat
De timpuri uitat;
Se avântă în zbor
Spre viitor...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu trup şi suflet

Crezi tu că nu pot scrie, dacă nu mă raportez la tine?
Eu pot acoperi preaplinul cu un frumos poem, el primul
Eu pot acoperi tăcerea cu flori de imortela, lacrimi ascunse-n suflet,
Dar am ales întâia oară să fiu în armonie totală.
Astăzi am reînviat!
Simte inima de lumina goală,
Au nevoie de mine, cu sufletul vuind ca un clopot.
Printre ruine, aud al secundelor ropot...

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei sticle cu vin

Se simte omul "onorat"
Când îşi găseşte alinare
Dintr-o sticlă de Muscat,
De Murfatlar sau Dealul Mare.

El nu se lasă de băut,
Nicidecum din întâmplare,
Găseşte parcă-i un făcut,
Îşi ţine sticla... alinare!

Când te opreşte un oarecare
Şi-l vezi că are-o tulburare,
Trezeşte-l uşurel acum,
Că-abia se clatină pe drum!

Celui ce se simte avizat...

rondel de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertaţi-mă, prieteni!

Iertaţi-mă, prieteni! V-am ascuns
trecutul meu de foc şi spadă
Şi n-am lăsat ca să se vadă
cu câte lăncii m-aţi străpuns.

Iertaţi-mă, prieteni! V-am minţit
când arătam că nu mă doare,
Ca voi să presăraţi şi sare
pe lama rece de cuţit.

Iertaţi-mă, prieteni! V-am trădat,
n-am ascultat de sfatul vostru
Şi am hrănit sub chip de monstru
copilul slab şi- abandonat...

Iertaţi-mă, prieteni! N-am uitat
că voi aţi fost şi zei şi dumnezei
Şi- amprenta ghearelor de lei
de pe obrazul meu brăzdat.

În ciobul de oglindă, cu toţii suntem goi,
Iertaţi-mă, prieteni! Iertaţi aţi fost şi voi!

poezie de Alexandru Gavrilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar gânduri

Suflet sângerând
Veşnice văpăi
Suferinţă şi speranţă
Viaţă trecătoare
Om ce-i zbuciumat
Inimă şi suflet
Vai! Ce demodat!
Eu.......... şi mie...

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur cu toată lumea

carnea înveleşte oasele
şi ei pun şi-o minte acolo
şi uneori şi-un suflet
şi femeile sparg vaze
de pereţi
şi bărbaţii beau prea mult
şi nimeni nu-şi găseşte
perechea
dar o ţin tot într-o
căutare
târându-se în paturi
afară din paturi.
carnea înveleşte oasele
şi carnea caută
ceva mai mult decât
carnea.

n-avem nicio şansă:
suntem prizonierii
aceluiaşi scenariu.

nimeni nu-şi găseşte
perechea.

gropile de gunoi pline
ospiciile pline
spitalele pline
cimitirele pline
nimic altceva
plin.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Dan Sociu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut icoană

Ce zgomot surd îmi dă fiori
Şi-i repetat şi-i miez de noapte?...
Stau cu prieteni la o carte,
Cum stau în viaţă adeseori.

E un sinistru neînţeles
Ce bubuie în suflet, tâmple,
De mister ce-ar putea să-ntâmple
Pe-asfaltul morţii-n contrasens.

Am parcă o străfulgerare
De suflet ce-mi cedează straniu;
Aieve aud geamăt în craniu
Şi fug în buhăit ce doare...

Alerg, nu ştiu de ce am frică
D-un neştiut ce-l presimt rău...
Mă-ndrept ca sunet spre ecou;
Simt inima că-n hău îmi pică.

Impact după impact din nou
Văd roţi ce sfârtecă din trupuri
Cum solzi din aripi îşi pierd fluturi...
Mă metamorfozez erou...

... M-arunc printre maşini nebune
Ce aleargă, calcă şi zdrobesc
Două grămezi... şi izbutesc
Să văd în noapte două... urme.

Nici nu mai sunt forme umane,
Doar două umbre de movilă;
Întrezăresc cu greu copilă
Turtită-n sânge şi creioane...

... Are-un rucsac împăştiat
Cu coli, caiete de desen
Şi lângă trup de-om mutilat
Stă o icoană veche-n lemn...

... Şi plâng şi ţip şi vreau să mor;
Îs în prag să fiu zdrobit de faruri
Prin negura cu moartea-n daruri...
Mă doare capu-ngrozitor!

Mă uit pierdut în sine, în jur,
Urlu la nebunia fugii;
Nimeni n-ascultă ţipăt rugii...
Le caut suflete împrejur.

Aud sirene şi amorf plec,
Mă-ntorc în lumea celor vii;
Îmi văd ghiozdanul la copii...
Mă mor, în lacrimi mă înec.

PS.
Pierzare-n duet în timp real pe DN1,
Într-o noapte de groază din 2001.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporul român se simte abandonat, dar nu ştie de cine.

aforism de Victor Martin din Plimbare cu telemobilul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge între noi

Şi ninge si ninge, ca o poveste,
Troiene de nea umplute cu vise,
Se-aşterne pe câmpuri şi-n gânduri oprite
Cu fulgii ce zboară spre locuri ascunse.
Şi ninge si ninge pe feţe pierdute
Culoare de alb se găseşte pe frunte,
Mă chemi peste ani să te caut nebuneşte
Amintirea îngheaţă, ca mâinile ude.
Mă joc printre stele albastre, răzleţe
Şi fulgii m-ascultă zâmbind printre aştri
Te strig în noapte să dormim omeneşte
Aşa printre gheţuri cu ierni obosite.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!