De la Klimt

Dacă te face să te simţi mai bine, să ştii că în fiecare seară te urăsc în moduri diferite...
Şi adorm, dimineaţa pe la şase şi-un sfert cu Ura lângă mine citindu-mi din chiştoace sănătoase de insomnie
o poveste ce-ţi poartă numele bolnav...

E ok acum, am adormit şi poate fără să ştii te-am dus şi pe tine la culcare, te-am sărutat pe frunte şi ţi-am promis cea mai îndulcită indiferenţă pentru ziua următoare...
Fă-mi o favoare, te rog!
Ţi-am lăsat pe măsuţa de cafea, un bileţel unde sunt scrise toate numerele de telefon ale timpului,
fixul,
mobilul...
Sună-l într-o pauză de studiu să-ţi spună dacă aştept degeaba ceva e posibil să nu se întâmple...
L-aş suna eu dar mereu îmi închide...

M-am trezit din viaţă pe la patru şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi pun oasele la loc de cinste în vitrină...
După la poştă, să trimit câteva scrisori acasă...
Să vizitez Clujul...
Apoi să zbor de pe acoperişul clădirii unde stau cu aripile mele împrumutate de la Klimt...

Ce zi încărcată, am uitat să te urăsc...
Mi-am dat seama abia când am ajuns seara în cameră şi Ura mă aştepta acolo lângă geam cu o carte de bucate în mână, să-mi prepare şi astă seară cele mai inventive coşmaruri cu tine...

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am căutat

Te-am căutat atât de mult şi am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut şi pe obraz doar lacrimi reci.
Nu mă întreba dacă mai plâng, nu am să-ţi spun tot ce mă doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ţi ofer azi e UITARE.

Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Şi aş vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Şi inima din piept, iubito, iar mă doare.

Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur şi adorm, în lacrimi mă trezesc.

Te-am aşteptat în gară pe un peron pustiu,
Ştiam că vii la mine, cu tine urma să fiu,
Ţi-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.

N-aş fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în faţa mea, fericită şi frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prinţesa mea.

Te voi iubi o viaţă, mereu ai fost confuză,
Mai pot simţi şi acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă şi chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.

Mi-e dor de glasul tău şi dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aştept din nou la gară,
Ne aşteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu ştiu şi ştii şi tu, noi doi chiar ne-am iubit.

poezie de Daniel Scripcaru
Adăugat de Daniel Scripcaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce-i cu tine? Ce se întâmplă cu tine, Lia? Încearcă să-ţi revii odată! Fii tu însăţi din nou! Nu crezi că dacă aş fi avut de gând să-ţi fac totuşi ceva, aş fi făcut-o de cum am intrat pe uşă, înainte de a te fi trezit? Te rog... Ce naiba?! Drept cine mă iei? Nu sunt vreun psihopat, pervers, obsedat sau altceva de genul ăsta... Sincer, încă mai am capul pe umeri, adică judec normal şi sunt conştient de acţiunile mele.
Lia: Da. Bine. Pricep. Şi... Am să-mi revin. De fapt, deja mă simt mult mai bine. Acum poţi să mă laşi singură.
Lucian: Eşti sigură că te simţi bine?! Ştii, cred că ar trebui să porţi o cămaşă de noapte mai sigură; acesteia prea îi cad breteluţele mereu, după cum am observat. În plus... Mi-a plăcut foarte mult poziţia... Ştii prea bine care! Ah; încă un singur lucru. După aceea, gata, am ieşit. Îmi pare rău dacă te-am supărat cu ceva şi te-aş ruga să mă ierţi dacă am greşit faţă de tine. Asta-i tot. Te aştept afară. Să te echipezi repede. Grăbeşte-te! Colegii ne aşteaptă.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

locuim împreună
(era la patru luni după ce ne cunoscusem) clipa aia am numărat-o
ziua naşterii mele
.
îmi pierdusem credinţa
educaţia primită
aspiraţiile
memoria
toate astea le înlocuiseşi tu
şi-apoi
mă obişnuisem să mă schimbi
să fiu la înălţime
să-mi uit prietenii
să aştept cafeaua cum nu tu o faci
(precum tot ceea ce faci)
eu, doar cel care consumă şi astfel, toate
au contribuit pregnant la metamorfozele mele -
trăiam într-o poveste
.
şi deodată
.
după ani sau o clipă, totuna
tu, desculţă
numai în cămaşa mea
vorbeai la telefon, treaba ta cu cine
şi spuneai ceva despre un ex
şi cum să-mi fi dat seama că
eu eram ăla
sau...
.
ca după o partidă de amor în care dai totul
ca şi cum întreaga viaţă
asta şi este de fapt
iar moartea e orgasmul ei
pentru prima oară m-ai dus acolo
şi nu voi şti să-i dau nume
ar putea fi şi edenul dar nu mai contează -
m-am trezit singur
într-atât încât până şi Moartea murise
îmi păream pruncul ca în "micul prinţ"
pe o planetă doar a lui unde totul abia începe
şi nu-mi lipsea decât
cafeaua ta şi
de asta mi-am dat (şi habar n-am cui) seama
că am pus totul doar pe seama ta
când tu
erai doar o splendidă femeie
nu Dumnezeu, nici lumea sau demon
nu majordomul
poate cumva
un pic din toate
.
era de datoria mea să am o identitate
chiar dacă asta a însemnat multe capricii
neîndemânări
.
am coborât
sau urcat, nu ştiu
cu pas fără pas, ajuns lângă patul tău
unde te transfigurai şi m-am temut teribil
părea că nici nu mai respiri
şi am fugit
.
seara
când te-ai întors
ai găsit cina pregătită, aşternuturile impecabile
mirosea a...
acasă
am desfăcut vinul, m-ai dus de mână pe acoperiş unde
pentru prima dată
nu te-am mai aşteptat...
.
a doua zi eram bărbatul doldora de vicii
care te iubea molcom
păream soţul şi soţia din zilele astea de mileniul trei
fiecare pe contul lui
reîncepusem să merg la biserică
să-mi sun foştii prieteni
să merg la meci, să beau, să mă îmbrac în cămăşi cu burtă
să umblu nebărbierit dar niciodată, auzi?... niciodată
considerându-te o ex
.
povestea asta am sărbătorit-o la şapte ani
de când mă însurasem şi cu familia ta
pisica ta
multele tale poşete şi
doar eu făcând cafeaua -
orgoliul meu singular
.
acum nu
nuuuu, nu suntem bătrâni
ce dacă nu mai sunt partidele acelea
ce dacă ne tratăm unul pe celălalt
cum am fi doi colegi de grădiniţă
ne surâdem, semănând mai degrabă a grimase
şi ne certăm de la foste chestii mărunte dar
mergem mereu de mână prin parc fiindcă...
ce dacă nu ne mai primeşte la serviciu
poştaşul ne mai aduce câţiva bănuţi
cât să plătim tu ştii ce
.
de pe terasă privim cimitirul
cum priveam cândva hotarul să emigrăm într-o ţară foarte străină
.
suntem două pietre în forme ciudate
alţii rămaşi îi mai zic cruce
tu, una îndoită, eu, una cuminte
împreună boscorodesc despre câte n-au făcut când
erau dincolo
.
mai trec unii şi ne aduc flori
nu ne dăm seama de ce
de ce sunt rupte
iar nu mai ştim să plângem
ştim doar să aşteptăm
a doua venire
.
aduci cafeaua aia odată?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Hei. Să ştii că te-am sunat.
Audrey: Ştiu. Cel puţin mi-am dat seama că nu ar trebui să vorbesc cu tine până în momentul în care nu o să te mai urăsc atât de tare.
Pacey: Oh, şi cum te descurci?
Audrey: E bine. Problema e că acum mă urăsc pe mine, dar...
Pacey: Audrey, putem merge să ne plimbăm şi să vorbim? Poate să vorbim într-un loc puţin mai liniştit şi mai retras înainte să înceapă toată nebunia?
Audrey (chicoteşte): Chiar eşti un bătrânel, nu-i aşa?

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul copil

îmi cumpăr o poveste de adormit copiii
şi le-o citesc în fiecare seară
dar ei nu adorm
aşteaptă să adorm eu şi se distrează.

îi rog să fie atenţi şi spun că sunt
adun lângă mine toate jucăriile
prea multă preocupare pentru ceva fără efect
aşa că mai bine îi obosesc
şi adorm singuri.

important e să nu-i las deloc în voia lor
îi zoresc să depună mereu efort
împart sarcini şi-i asmut asupra lor
să şi le dorească.

mă retrag apoi şi verific situaţia
fiecare vrea să iese-n faţă victorios
dar sunt prea obosiţi de atâta preocupare
şi adorm liniştiţi.

demult am fost şi eu copil

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu să nu mă însoţeşti

Astăzi plec din astă lume.
Tu să nu mă însoţeşti!
Aici ţie-ţi este bine.
Aici tu poţi să iubeşti.
Să nu fii trist! Nu-ţi pară rău!
Atunci când vii cu flori la mine
să-ţi aminteşti c-am fost şi eu,
o viaţă-întreagă lângă tine.
Acuma plec la Dumnezeu,
dar nu te-am părăsit.
Port în suflet chipul tău
ca şi atunci când te-am iubit.
De sus, în fiecare noapte
te voi privi la infinit.
În vis îţi voi trimite şoapte,
în timpul fără de sfârşit.
Când steaua mea va străluci
să mă priveşti seară de seară.
De tine îmi voi aminti
cum ne iubeam în nopţi de vară.
Pe pământ am fost o floare
bătută uneori de vânt.
De-acuma voi fi steaua care,
zace sub al tău pământ.
Când vei bea apă din izvor,
de mine tu să-ţi aminteşti.
Acolo ne-am iubit cu dor
şi mi-ai promis că mă iubeşti.
Dacă de mine-ţi va fi dor,
sus, în cer mă vei găsi.
Escaladează orice nor
şi sigur ne vom întâlni.
Voi fi stea în carul mare,
tu luceafăr lângă mine.
Vom lumina ca un soare,
vom simţi c-am fost pe lume.

poezie de Dumitru Delcă (8 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefaţă

Prin ce ţinuturi rătăceşti
Pribeagă?
În care grotă din poveşti
Ai hibernat – o vară-ntreagă?

O, Muza mea cu nasul mic
Şi coapse fine,
Abia sculptate din nimic,
De ce te-ai dus de lângă mine?...

Ţi-am prins în părul inelat
Vreo floare artificială?
Te-am ofensat
Cu vreo metaforă banală?

Ori mi-ai bătut vreodată-n geam
Şi, spionând perdeaua trasă,
Te-ai supărat că nu eram
Acasă?...

Vrei poate macii din livezi
Pe toţi cu mâna ta să-i scuturi?
Sau te distrezi
Cu pălăria după fluturi?

N-ai adormit cumva pe-afară
Şi te-ai trezit sub un umbrar,
Îndrăgostită de-un măgar
Ca-n Visul unei nopţi de vară?

Cu Demonul lui Lermontof
Te-i fi-ntâlnit şi ţi-a fost frică?...
Nu ţi-a intrat cumva-n pantof
O pietricică?

(De-aceea-mi iese şchiop şi mic
Un vers, în fiecare stanţă...
Vezi, tot m-ai inspirat un pic
De la distanţă!)

Ori m-ai zărit vreodată stând
Cu Muza altuia? Se poate.
Le-am spus cuvinte dulci, pe rând,
La toate...

Dar n-am făcut-o pe furiş
Cum fac confraţii mei cu tine,
Ci pe afiş
Mi-am spus păcatul la oricine,

Şi confidenţele, tu ştii,
Le-am dat pe faţă, tale-quale,
Într-un volum de Parodii
Originale...

Oricum, de-o fi ca-n viitor
Să placă stihurile mele,
Las mărturie tuturor
Că n-ai colaborat la ele.

Că singur m-ai lăsat să scriu
O carte-ntreagă fără tine...
Şi dacă totuşi mai târziu
Te vei întoarce lângă mine,

Nici nu te-alung, nici nu te-mpac,
Ci-n fundul călimării crunte
Muind un deget, am să-ţi fac
Un benghi în frunte!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliberare

Mi-am pus într-un felinar curajul
Şi l-am aprins cu scânteia lucidităţii
Ca să cobor pe scara sufletului meu
Ce mi-a mai rămas.

Am străbătut bezna amintirilor
Am scuturat praful imaginilor
Şi am ascultat cuvintele glasurilor
Ce s-au adunat.

Pe tine te-am găsit într-un ungher
Într-o cameră cu uşa încă deschisă
Dureros de plină cu suferinţele mele
Foste dorinţe vii.

La uşă se îmbulzeau alte dorinţe
Arzând să intre şi să te mistuie
Dar tu le ucideai pe rând cu arma
Indiferenţei glaciale.

Te-am privit şi mi-ai părut obosită
Să te lupţi mereu cu dorinţele mele
Şi tristă în sufletul meu să fii închisă
Fără de voia ta.

Te-am prins de mână şi te-am scos afară
În timp ce dorinţele mele veneau năvală
Urlând după tine şi luptându-se cu mine
În urma ta.

Şi ţi-am strigat Fugi! Nu mă aştepta
Încearcă să te ajungi pe tine însuţi
Cu toţi si toate ce-s ale tale acum
În lumea ta.

Am să rămân să îmi ucid dorinţele
Să le închid în camera suferinţelor
Şi să-ti aşez imaginea în praful amintirilor
Din lumea mea.

poezie de Daniel Uritu (februarie 2011)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să-ţi spun că... Totuşi, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aş vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Ştii tu... Pentru tot. Pentru tot ce ţi-am spus, în urmă cu şase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu ştii cum m-am simţit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poţi să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt şase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înţelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înţeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înţelegi şi tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniştită. Altfel, nu mai pot suporta situaţia asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insişti... Pentru liniştea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deşi practic, nici n-aş avea motive pentru care să te iert. N-ai greşit deloc atunci, ţi-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacţionat greşit.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se face frig, iubitul meu...

Se face frig, iubitul meu... îmi bate-n geam o iarnă,
Copacii goi sunt astă zi trişti... şi-ncepe-ncet să cearnă
Mi-e dor de braţul tău cel cald să-mi mai aline dorul
Culcându-mi capul pe-al tău piept să retrăim amorul

E mult de-atunci... eram copii şi am crezut în tine
Nici tu nu-nţelegeai ce spui... Era aşa de bine!
În două vise ce aveam se împletea iubirea
Dar peste ani s-a aşternut tăcută, amintirea.

Mi-e dor iubite de-un sărut!... Ce drept eu am a spune?
Doar o străină am rămas pierdută-n marea lume...
Îl rog pe bunul Dumnezeu să-mi spună dacă poate
Măcar dacă eşti fericit... şi-apoi merg mai departe...

Rămâi mereu al meu iubit şi voi păstra în minte
O dragoste fără păcat cu două jurăminte:
Tu ai promis c-ai să revii într-un târziu de iarnă,
Eu n-am promis, dar te-am iubit şi-ncepe-ncet să cearnă...
Se face frig, iubitul meu, adorm în gând cu tine,
Mai sper că-n sufletul tău bun, e loc şi pentru mine...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când poţi accepta că durează 15 ani să obţii orice lucru cu adevărat valoros, se întâmplă ceva magic: - îţi dai seama că nu poţi aştepta 15 ani ca să te bucuri de viaţă aşa că în timp ce faci munca aia, călătoria de 15 ani, începi să trăieşti mai mult micile bucurii ale vieţii. - îţi dai seama că drumul înseamnă fericirea şi nu destinaţia aşa că începi să aplici asta în toate aspectele vieţii. - înţelegi că te poţi face pe tine bogat făcându-ţi nevoile mai puţine, şi în acelaşi timp realizezi că dacă ai un vis mare pentru care să te trezeşti dimineaţa, toate poverile sunt mai uşor de dus. - după câteva luni din această călătorie realizezi ce simplu e să fii fericit şi parca nici nu mai îţi doreşti să ajungi la destinaţie asa repede pentru că nu mai vrei să scapi de propria ta viaţă mizerabilă care acum are sens, şi descoperi că îţi poţi iubi viaţa şi te întrebi cum de nu te-ai simţit atât de bine până acum, pentru că deşi nu ai mai multe în exterior, simţi că ai trezit în tine uriaşe comori interioare care au fost tot timpul acolo. Ce altceva ai mai învăţat din călătoria ta?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ganduri pentru ieri...

Am sperat mereu
Că ai să te întorci,
Că vom fi din nou împreună.
Dar, aştept … aştept…
Oare toate punţile de legătură s-au rupt?
Oare nu mai există nimeni
Care să-mi spună ceva despre tine
Sau să-ţi spună ceva despre mine?
În fiecare noapte mă întreb:
De ce ne-a fost dat să ne întâlnim
De ce n-am trecut unul pe lângă celălalt ca doi străini,
Fără să ne privim măcar…De ce?

Nu are rost să mă frământ:
Am fost două paralele
Care atunci, în acea clipă
Au atins infinitul
Dar, doar pentru o clipă.

poezie de Elena Dumitrescu
Adăugat de Carmen Iosipa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă te aştept...

Te-am zărit într-un amurg de seară,
De-atunci am ochi căutători,
De-atunci te modelez din ceară
Şi părul ţi-l îmbrac cu nori

Îţi pun în loc de ochi două mărgele,
Culoarea verde sau căprui,
Deasupra lor lipesc şi gene
Sprâncenele-n nuanţa părului.

Te-aşez pe o măsuţă lângă mine
Să pot închide ochii, să-i deschid,
Să te zăresc în visul ce-mi revine,
Să te zăresc sculptat cu trup timid.

Senine gânduri mă apăsă, seacă,
Mă răscolesc, îmi încolţesc uşor,
Aştept cu nerăbdarea nefirească,
S-apari călcând pe ceasul serilor.

Mi-a apărut un zâmbet deodată,
L-ai aruncat din colţul buzelor,
Ai aruncat cu el şi-un fel de teamă,
De-a nu mai fi pe-aleea florilor.

În fiecare seară stau pe-o bancă,
Acelaşi loc pe unde ai trecut,
Stau până când luna mă ceartă
Şi mă trimite acasă să mă culc.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am căutat

Te-am căutat în cărţi şi în horoscop
Cu mintea crudă ţi-am făcut o pictură suprarealistă
Pe holurile lungi ale şcolilor gri murdar
Prin caietele mele pline de versuri deşarte
Ţi-am scris cântece sirene să te seducă
Dar tu nu erai născută
Mai târziu te-am căutat în amfiteatre
În fundul paharului golit de vodcă
Călătorind în lume cu valiza mea de speranţe
Alte femei pasagere în drumul vieţii
Am visat la tine în trenuri fără destinaţie
Privind lacom blocuri unde toţi trăiau
Dar tu nu erai acasă
Apoi când a venit vremea, când cercul s-a închis
Ai fost trimisă de o rugăciune către tată
Ca să potriveşti exact toate golurile în tot
Două planete îngemănate într-un univers
Lăsând foc şi lavă vulcanică în urmă lor
Venit de pe drumuri cu bagaje multiple
Te-am găsit iubito, curată ca un izvor de munte
Caldă şi strălucitoare explozie de iubire
Erai chiar lângă mine
Însă abia acum sosise vremea

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau aşa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am minţit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care ştiu că
nu îţi erau pe plac

ştiu că tu mă priveşti
de acolo de sus şi mai ştiu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
aşa cum sunt
ştiu că au trecut
mulţi ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
şi de venit înapoi
n- ai mai venit şi
nici semne
nu mi-ai mai dat
deşi ştiai că am nevoie
doar de tine şi nu de bani
şi de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
şi eu doar câteceva pe aici deşi inflaţia mi-a înghiţit şi
ultimul bănuţ pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să ştii că nu pot să ţi-l mai dau şi
ce rost ar mai avea dacă tu
nu eşti niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ţi spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ţi-ai lăsat un copil pe pământ şi că
ai vrea
să-i trimiţi un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
şi nimic mai mult...

da mama
ştiu că poate ar fi mai bine
să nu îţi spun despre
lipsurile mele de aici şi
să îţi spun doar că
te iubesc
şi că
am îmbătrânit de când
te tot aştept...

nu nu îţi face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiţi
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aş mulţumi
sau mi-aş împreuna
cele două degete şi
l-aş întreba
când m-a minţit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rifca cea frumoasă la rabi

Într-un orăşel de munte
Rabi–i omul învăţat.
Are el răspuns la toate
Şi se face ascultat.

Veni Rifca cea frumosă,
Zise cum vă spun acum:
- Eu am cinci copii acasă
Şi al şaselea-i pe drum.

Spune Rabi, mă învaţă,
Sigură-s că tu le ştii:
Ce să fac de acum în viaţă,
Ca să nu mai fac copii?

Stă Rabii şi se gândeşte
Şi-o priveşte pe sub geană ;
«Ah! Ce frumuşică este »
Iar păcatul îl îndeamnă.

- Când Ştrul îţi face ochi dulci,
De la mine tu să ştii
Dacă-n pat ai să te urci,
Picioarele-ntr-o oală să le ţii.

-Dacă ăsta este sfatul,
Mă gândesc – nu-i vorbă goală,
Eu am să-mi trimit bărbatul
Ca să-mi cumpere o oală.

Au trecut doi ani de zile,
Poate chiar ceva în plus,
Şi din nou la Rabi vine,
Rifca, dar nu cum s-a dus.

-Rabi, am acum şase copii
Şi iar sunt însărcinată.
Ştiu că toate tu le ştii.
Mai învaţă-mă o dată.

-Rifca dragă, rog să-mi spui
Dacă sfatu-ai respectat:
Picioarele-ntr-o oală să le pui
Când cu Ştrul te urci în pat.

-Sfatul, eu l-am respectat.
Dar bărbatul minte n-are:
Două oale mi-a luat.
N-a găsit una mai mare.

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mâini am infinitul - Sacrificiu de înger

Astăzi am surprins infinitul
Îşi prindea largul în hora gândurilor,
Mi-am scufundat ochii în nemurire
Şi mi-am stropit buzele cu sânge de înger.

Am căutat mult,
Alături de tine fără a-ţi număra glasul.
Am păşit acelaşi cer pe care tu l-ai zburat
Şi am băut aceleaşi lacrimi pe care tu le-ai vărsat.

Am cercetat cosmosul
Fără să te cred când îmi spuneai că nu e bine,
Am violat, atingând doar, fiecare entitate,
Iar tu mă implorai să mă opresc.
Am stat la masă cu Dumnezeu
Şi în loc să-I mulţumesc L-am interogat.
Mi-am judecat intuiţia
Jurând să n-o mai folosesc.
Te-am judecat pe tine neascultându-te.
M-am întors acasă vorbind,
Dar fără să mă aud, iar tu, fără să mă auzi.
Mi-am prelungit fiinţa, dându-mi vocea.
Mă uitam în oglindă şi te-am văzut:
Erai lângă mine, erai rănit
Şi mi-ai şoptit că vei ajunge-n Rai.
Te-am luat în braţe,
Iar tu mi-ai acoperit ochii cu aripile.
Te-am strâns tare,
Dorind să mă dizolv în tine,
Şi am simţit pe buze sângele-ţi.
Am simţit cum pleci...
M-am uitat la mâinile-mi goale
Apoi am ştiut: infinitul era la mine!

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp pierdut cu oameni nepotriviţi

Tu ce faci astăzi, când nu ştii ce să crezi,
Dar ce vei face mâine, când nu va mai fi la fel.
Ce loc mai are dreptatea, într-o lume nedreaptă,
Când timpul joacă ultimele cărţi,
Iar cei slabi primesc "pedeapsă".
Nu au comis crime, ci au "săgetat" cu iubire,
Nu au furat bogăţii, ci au "îmbogăţit" locuri pustii,
Au dat viaţă la ruine.
Au pus dragostea, mai presus de tot,
Cei nu-i cunosc preţul, o aruncă în foc.
E ca un joc de ruletă,
Unde cel ce câştigă, ia şi ultima monedă.
Am adus puţin din mine şi mă vinzi pe nimic,
Nu ţi-am trimis sentimentele într-un cont, ca şi bani lichizi,
Dar faci negoţ cu ele, ca şi cum ar putea fi răscumpărate.
Ce loc mai are dragostea,
când pentru mulţi, are termen de valabilitate.
Ce loc să-ţi mai ofer,
Când te-am aşezat lângă mine,
Din complet, acum e vid,
Nici timpul nu mai trece la fel,
În elipsă de tine.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul

Prietenul

Te rog, azi, să-mi întinzi o mână,
Căci sunt bolnav şi sufletul mi-e frate cu pelinul.
Şi mâine, mâna mea o să-ţi devină,
La fel, sprijinul ce mângâie şi alină.

Te rog, azi, inima-ţi să-mi dai,
Căci a mea, mă doare şi suspină.
Şi mâine, pe a mea o să o ai,
Să te înţeleagă şi să te susţină.

Te rog, azi, să-mi dai privirea,
Să o îndrept spre-o altă zare,
Căci a mea, şi-a stins sclipirea,
Pierdută-n-ntr-un apus de disperare.

De un prieten am nevoie azi,
Să-mi spună doar că-i lângă mine.
Căci în viaţă, când mai cazi,
Te ajută un prieten lângă tine.

Şi de n-oi fi, de-mi eşti numai în gând,
Te rog să ştii prea bine,
Că te poţi baza pe mine, oricând,
Atât cât viaţa mă va ţine.

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (5 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ei, bine, ce vrei să-mi arăţi aici?! Eu nu văd nimic interesant.
Lucian: Le recunoşti cumva?
Lia: Foile astea... Sunt cumva din jurnalul meu?!
Lucian: Exact.
Lia: Dă-mi-le, imediat!
Lucian: Nu încă. Nu-ţi fie teamă! Le vei recupera, imediat, pe toate, intacte.
Lia: Cum au ajuns astea la tine?!
Lucian: Le-am rupt eu din jurnalul tău, cu câteva zile în urmă, mai exact joi... Ştii tu, când erai la baie.
Lia: Îmi amintesc! Iar când te-am întrebat ce-ai făcut între timp, mi-ai spus că nimic deosebit, doar m-ai aşteptat pe mine...
Lucian: Şi ce-ai fi vrut să-ţi fi spus?! Că ţi-am găsit între timp jurnalul personal, l-am răsfoit fără acordul tău şi am oprit câteva file din el?! Am preferat să ţin secret acest lucru, câtva timp.
Lia: De ce le-ai rupt?!
Lucian: Pentru că aici scrie ceva foarte interesant, care mi-a atras de îndată atenţia. Scrie că... Mă iubeşti. Mai exact, scrie că te-ai fi îndrăgostit de mine, fără ca măcar să mă fi cunoscut, doar din descrierile pe care mi le-au făcut colegele tale, demult. Este sau nu aşa?! Corectează-mă, dacă greşesc!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!