10 august

Să mai răsară-o primăvară,
În satul nostru fără câini,
De două mii de ani e toamnă,
Nedemnii se tot vor stăpâni.

Penalii să se ducă-acasă,
Ne-am săturat de infamii,
Vrem adevărul pus pe masă
Pentru-ai noştri dragi copii.

Să ne mobilizăm cu toţii,
Să milităm pentru dreptate,
Să anihilăm netoţii,
Care ne-atacă pe la spate.

Un 10 august să răsune
Şi forţele să ne unim,
Dorim integra naţiune,
În care liberi să murim!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul tratativelor

Ne-au chemat cu ei, la masă,
Guvernanţii noştri dragi
Şi ne-au pus purcei de rasă
Împănaţi cu niscai fragi.

Să ne-arate că le pasă
Şi că pentru noi sunt magi,
Ne-au chemat cu ei, la masă,
Guvernanţii noştri dragi!

Sătui de-atâţia posmagi
Şi de traiul de acasă,
Cu promisiuni cam vagi
Le-am căzut uşor în plasă...

Şi ne-am dus, cu ei, la masă!

rondel de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Dimitrie Cantemir, care afirma că moldovenii nu se prea trag la carte

C-ai noştri nu se trag la carte,
Ai spus, fără să ai dreptate:
Prin baruri - am văzut cu toţii -
Se-nghesuie, ades, netoţii!

epigramă de Grigore Drăgan din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La masă cu un heruvim

Ades privirea noi ferim
Şi când murim, şi când iubim.

Rămâne colbul scuturat,
Ca pe morminte-n ţintirim.

Deşi-nvăţăm, de mici copii,
În suflet, gingaş, să privim,

Cu fiecare pas călcat
Săpăm un şanţ, ce nu dorim

Să ţină, poate,-n matca sa,
Tot ce-am uitat cândva să fim.

Nu cred că timpul ştie calea
De-a ne întoarce, dar fugim

Înspre minutele în care
Dorim, iubim şi-apoi murim.

Pe Steaua Nordului jucăm
Busola-n care poposim

Şi într-un orizont de fum
Pe noi, apoi, ne regăsim,

Dar poate este prea târziu
La masă cu un heruvim.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele spitale vor deveni cămine pentru bătrâni

O subtilă întrebare
pentr-ai noştri dragi stăpâni:
cu spitale tot mai rare,
vor mai fi oare bătrâni?

epigramă de Gheorghe Rădac (11 februarie 2011)
Adăugat de Gheorghe Rădac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vezi ştecherul care este conectat la mediu, aşa că pare ca şi cum am fi liberi, plimbându-ne peste tot. Iei oxigenul, murim cu toţii imediat. Iei plantele, murim. Şi fără soare, toate plantele mor. Aşa că, suntem conectaţi.

citat din Jacque Fresco
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românii vor unire

Românii vor unire

Basarabeni, Bucovineni, veniţi la mama voastră România
Avem acelaşi cuget şi simţiri
Reîntregim ţinutul şi etnia
Simţim nevoia marii înfrăţiri.

Bucovineni, ne-ajunge opt decenii împărţiţi
Cândva de mari imperii despărţiţi.
Basarabeni, cereţi a vă unii cu ţara mamă
Doar noi putem, să reparăm cumplita dramă.

Voi români neîntrecuţi, din Tighina în Cernăuţi
Plânsete şi mult suspin, din Cahul pân' la Hotin
După zeci de ani trecuţi, după atâtea suferinţi
Să refacem ţara mare, ca s-avem un alt destin.

Români ce aţi rămas în graniţe străine
Aţi suferit destul, nu mai răbdaţi
Voi cereţi dreptul la unire
În piept la noi, bat inimi de soldaţi.

De la Tisa pân' la Nistru, toţi românii plâng cu jale
De la mic până la mare, ei cu toţii au chemare.
Săturaţi de întristare au o singură dorinţă
Cu puteri încrezătoare încă cred în biruinţă.

Noi cu toţii ne dăm mâna şi să facem horă mare
Să răsune al nostru glas chiar şi dincol' de hotare
Sub acelaşi tricolor, un stăpân unic s-avem
Mai puţin să dăm cu vorba, este vremea faptelor.

Sus în deal la mănăstire, '' Sfântul Mina'' în Roşiori
Bate-un clopot şi răsună de îţi dă şi muţi fiori
Pe români de peste graniţi, îi îndeamnă la pornire
Fără prea multă tăgadă îi îmbie la unire.

Ribbentrop Molotov, el a fost un pact nedrept
După atâta suferinţă şi atâta îndurare
Să înfăptuim acum, un alt concept
Să facem România Mare.

Păstrăm a noastre zăcăminte
Că munţii noştri poartă AUR
Noi pentru AUR mergem înainte
Recuperăm al nost' tezaur.

Prin vene curge acelaşi sânge la români
Cu toţii avem un ideal şi-un gând comun
Acum să ne unim, pe veci stăpâni
Aceste gânduri mari, fireşte se impun.

Veniţi români din lumea largă
Că să unim al nostru neam
Să facem România întreagă
Să alipim ţinuturi furate de duşmani.

Să nu lăsăm duşmanii să ne piară
Pământul strămoşesc să-l stăpânim
Dispară trădătorii şi ai noşti' duşmani de ţară
De vrem unire, Români! veniţi să ne unim.
24.01.2021
Angelin Leru

poezie de Angelin Leru din compoziţie proprie (19 ianuarie 2022)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragi copii

Dragi copii din lumea toată,
Luaţi-vă de mâini şi înălţaţi o rugăciune
Către îngerii cei divini!
Căci Moş Crăciun cu inima plină de bucurie
Şi cu sufletul împăcat la voi o să vină,
Ca să vă aducă cadoul de sub brad.
Dragi copii din lumea toată
Fiţi mai cuminţi şi spuneţi o rugăciune
Pentru-ai voştri dragi părinţi.
Dragi copii din lumea toată
Cu ochi frumoşi şi zglobii
Să nu uitaţi niciodată,
Că printre voi sunt şi sărmani copii.
Care nu au nici o bucăţică de pâine,
Sunt flămânzi şi goi!
Să-i ajutăm să aibă şi zile mai senine.
Şi să nu-i alungaţi de lângă voi!
Dragi copii din lumea toată
Vreau ceva să vă mai spun
Să nu uitaţi nici de carte,
Căci cartea este un prieten bun.

poezie de Vladimir Potlog (8 decembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mori din dragoste de oameni...

Să mori aşa deodată, este un lucru trist
Dacă ai ştii şi când, ai fii mai pesimist
Doar într-un singur fel, aş accepta să mor
Aş accepta din dragoste de oameni să mor

De ce aş fi de-acord să mor aşa-n zadar
Poate că, pare puţin cam prea bizar...
În astă lume şi eu am fost iubit
Cu ceva timp chiar înainte de-a fi zămislit

Eu am venit pe-acest pământ
În urma unui sfânt şi dulce legământ
Doi oameni care s-au iubit mereu
Da, au fost chiar ei, mama şi tatăl meu

Ce îmi doresc în astă lume şi azi şi mâine
Să stau la masă cu săracii şi să mănânc o pâine
Şi aş mai vrea în zilele ce-aduc atâta chin
Tot cu săracii să beau o cană cu vin...

De ce cu oamenii săraci, poţi să mai simţi plăcerea?
Nu de plăcere este vorba, aşa poţi să înţelegi durerea,
Durerea poţi s-o simţi numai la ei în casă...
Când nu au ce mai pune copiilor pe masă.
 
Când treceţi pe lângă casa de copii orfani
Nu ezitaţi să-i alintaţi şi să le daţi bani
Chiar dacă-n fiecare zi ne tot rugăm la sfinţi
Vom fi fără să vrem, în zilele ce vin, orfanii de părinţi

Să ajutăm bătrânii, să nu trăiască-n umilinţe
Lăsându-i să înţeleagă că pentru noi sunt fiinţe
Să le mai dăm motiv cu noi să mai trăiască
Chiar dacă într-o zi au să ne părăsească

Şi ar mai trebui să mergem în spitale
Să observăm, cu dragoste de oameni, cazuri reale
Să căutăm să sprijinim pe cei ce sunt în suferinţă
Să apelăm la ştiinţă, să nu uităm şi de credinţă
 
Revin şi spun, că nu mi-e teamă, să mor
Din dragoste de oameni pentru oameni
Să încercăm să ne unim doar în eforturi
Avem mame şi copii morţi în avorturi

Spuneţi-le celor ce luptă-n van
Pentru petrol şi gaz metan
Că nu mai vrem să ne încălzim
Şi nu mai vrem să tot murim

Nu ne interesează nici burse care cad
Nici conturi de miliardari ce scad
Suntem datori pentru copiii noştri
Să nu murim acum ca proştii
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Denethor: Să ne unim şi să ne păstrăm speranţele cât mai putem să o facem, iar când acestea se vor fi sfârşit, măcar curajul să-l mai avem să murim liberi.

replică din romanul Stăpânul inelelor: Cele două turnuri de J.R.R. Tolkien
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cândva vom fi egali
pentru că azi suntem cu toţii viitoare umbre
ale unor cruci
pe care alţii le vor duce în spate.

poezie de Alina Celia Cumpan din Har risipit - Poemele Destinului
Adăugat de Brenda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga de pământ

Ne-am smuls cu toţii brusc din rădăcini
Fugind care încotro de pământ
Ne-am părăsit străbunii în mărăcini
Scaieţii sunt stăpâni acum pe câmp

Ne-am transformat cu toţii în ciulini
Jur împrejur oameni alergici sunt
La praf, la părul de pisici şi câini
La iarbă, flori şi tot ce zboară-n vânt

Ne îndreptăm încolonaţi orbeşte
În negre găuri de asfalt intrând
Ne-nghesuim şi ura din noi creşte
Seara spre grote mici escaladând

Planeta de beton se-ntinde, se lăţeşte
O pătură de gaze peste noi trăgând
Şi toate ce sunt vii le otrăveşte
Munţi de gunoaie împrejur crescând

Şi zilnic construim noi Babiloane
Nimic din jur nu ne mai este sfânt
Şi alergăm călcându-ne în picioare
După un bine, nedefinit şi crud

Bisericile sunt aproape goale
Ca un popas în drumul spre mormânt
Se contruiesc cavouri din betoane
Căci nu mai vrem să devenim pământ.

poezie de Daniel Uritu (ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supărat eşti...

(Glossă)

Supărat eşti pe noi, Doamne!
Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Prea vrem să le-avem pe toate!
Ce-a fost sfânt, nu mai e sfânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Oamenii nu au cuvânt
Şi n-aud cuvântul Tău!

Supărat eşti pe noi, Doamne!
Rătăcim, orbi, surzi, prin viaţă,
Până o să ne condamne
Cerul, la o dimineaţă
Fără soare, fără flori -
Ca un semn de pocăinţă –
Doar cu tunete şi nori,
Să ne-ntoarcem la credinţă!

Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Am uitat să ne iubim,
Ne zbatem şi dăm din coate
Ca să ne îmbogăţim,
Deşi ştim că bogăţia
Nu se capătă cu bani
Şi că, uitând omenia,
Din fraţi, devenim duşmani!

Prea ne-am bătut joc de toamne,
Am necinstit al ei rod,
Doamnele nu mai sunt doamne,
Domnii-s rude cu Irod!
Cer şi pământ se revoltă
De atâta nepăsare,
Numai ura se dezvoltă
Şi strigă în gura mare!

Prea vrem să le-avem pe toate,
Dar să nu facem nimic,
Să putem ce nu se poate;
Vrem furtuni într-un ibric!
Orgolii nemăsurate,
Egoism şi nepăsare –
Asta-i sarea în bucate
Într-o lume-nşelătoare!

Ce-a fost sfânt nu mai e sfânt,
Izgoniţi din Rai cu toţii,
Pângărim acest pământ,
Purtându-ne ca netoţii:
Poluăm, exterminăm,
Ne întrecem în distrugeri,
Fără să ne-ngrijorăm
C-am putea ucide îngeri!

Parcă ne e tot mai rău,
Dar nimic nu ne opreşte:
Prăvălim lumea în hău,
Înjunghiind-o mişeleşte!
Alţii sunt mereu de vină
Dacă-i să dăm socoteală,
Până şi legea divină
Este pusă la-ndoială!

Oamenii nu au cuvânt,
Nu respectă nicio lege
Şi trimit către mormânt
Tot ce nu pot înţelege!
În zadar se mai ridică
Cei cu inima curată,
Sub al răilor jug, pică
Şi dreptatea... nu se-arată!

Ei n-aud cuvântul Tău,
Sunt orbiţi de preamărire,
Nu discern bine de rău,
Nu au nicio lecuire!
Calcă zilnic pe cadavre,
Înteţesc războaie, mii,
Milă au cât nişte javre,
Chiar de propriii copii!

Şi n-aud cuvântul Tău!
Oamenii nu au cuvânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Ce-a fost sfânt nu mai e sfânt!
Prea vrem să le-avem pe toate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Supărat eşti pe noi, Doamne!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era înainte o părere greşită, că toate stelele cele mai strălucitoare sunt cele mai apropiate. Arcturus se află la o depărtare ce trebuie să fie mai mare de 100 de ani lumină şi prin urmare, e un soare de mii de ori mai strălucitor decât Soarele nostru. De prin împrejurimile acestui soare enorm, Soarele nostru nici nu s'ar vedea cu ochii liberi. Deşi, de mii şi mii de ani, steaua aceasta se apropie de noi cu zeci de km pe fiecare secundă, cu toate acestea depărtarea la care ne aflăm de el e imensă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de iarnă

Iarna şi-a mai scuturat odata
Cojocelul de zăpadă,
Peste câmp, copaci şi case
Peste noi şi peste stradă.

S-a uitat în jos cu teamă
Şi a înţeles pe dată;
C-ar fi cazul să dispară
Că deja este ciudată.

Ne-am dorit cu toţi să vină
După toamna cea cu ploi,
Dar acum de ce nu pleacă
Odată oare de la noi?!

Vrem să vină primăvara
Că ne-am săturat de frig,
Şi ne-a îngheţat în mână
Bucăţica de covrig.

Vrem ca soarele s-apară
De după umbroşii nori,
Vrem pe ceruri ca să zboare
Cârduri, cârduri de cocori...

Să culegem floricele
De pe dealuri şi câmpii,
Să răsune din pădure
Cântece de ciocârlii.

Să privim cerul albastru
Zâmbitor şi fără nori,
Să ne facem planuri multe
Pentru anii viitori.

poezie de Mariana Simionescu (14 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

îţi simt pasul, rătăcindu-mi prin suflet,
îţi ating zâmbetul, perpendicular
peste inima mea,
ne învârtim în cerc,
te privesc adânc în ochii senini
şi mi te plimbi în artere,
te respir, în vreme
s-a făcut târziu,
nu mai ştiu ce pasăre cântătoare
ne-a zvonit neuitarea,
din ce licoare am băut amândoi
soare în iulie,
pentru care apus
ne-am pus aşezământ
cuvintele,
care scriu ireversibil
o altfel de iubire...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimitate

Aducându-ne aminte
De unde am plecat
Amintiri au fost multe
Am plecat şi le-am lăsat.

Am venit, din îndepărtatul sat,
Fără asfalt, cale ferată,
De la cei care ne-au îndreptat
Spre o viaţă luminată.

Trimişi să-nvăţăm carte
Ce să ştim, nişte copii
Cu greutăţile toate
Le înfruntăm în fiecare zi.

Cei dragi ne-au fost de ajutor,
Ne-au sfătuit să'nvăţăm
Ca să ne fie mai uşor
Acolo unde lucrăm.

Naivi, ne prindeam de mâini
Şi ocoleam parcul cu lac.
Eram nişte străini,
Dar cu ambiţii la învăţat.

Amiciţia a prins bine
În cei opt ani de liceu,
Ne sfătuiam împreună
Şi la bine, ori la rău.

Anii visurilor au trecut,
Care au fost pregătitori,
Am luat-o iar de la început
Cu alţii mai superiori.

Eu Politehnica, tu Medicina,
Intervenind depărtarea
Totodată şi uitarea
Curmându-se idila!

Tu – medic şi cu satul
Aşa cum ţi-ai dorit,
Eu – cu vina şi păcatul,
Ajuns serile la Institut.

Mulţi ani au mai trecut
Şi distanţă foarte mare.
Şi nu ne-am mai întâlnit
Având suspine, remuşcare.

A venit însă şi vremea
Vârstei a treia şi albiţi,
Ca să dăm socoteala
Anilor noştri petrecuţi.

Ne-am întâlnit, îmbrăţişat,
În parcul cu amintirile plăcute.
Ne-am spus tot şi am jurat
Trecutul, să nu se uite.

Destinul, ne-a fost Guvernant,
Care ne-a dirijat viaţa
Iar tu, omule azilant
I-ai respectat întocmai povaţa!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am săturat de guvernări care ne scot în stradă! Vrem un guvern care să ne scoată în autostradă!

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

Hai să stârpim incompetenţa
Destinului ce îl avem în mâini,
Corupţia şi-indiferenţa,
Treziţi-vă, treziţi-vă, români!

O molimă ne decimează
Şi ne reduce la tăcere,
Iar ochii noştri lăcrimează,
Când ne-agresează a ei putere.

Ne-au jefuit şi ne-au vândut,
Cei care frâiele ne-au luat,
Aleşii în care am crezut,
Cu vorbele lor goale ne-au calmat.

Istoria se tot repetă,
Răcneşte Ştefan din mormânt
Şi-n România imperfectă,
Nimic nu se mai 'nalţă drept şi sfânt.

Hoţia şi incultura-s demne,
Iar impostura zace-n nişte câini,
Se pune gaj şi pe blesteme,
Treziţi-vă, treziţi-vă, români!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proletar

cu proletar cu proletar se adună
în lupta lor a noastră
de paraziţi
care nu plătesc taxe
singura noastră îndatorire
este să facem copii de proletar
cu proletar iese tot proletar
uniţi
- vă (?!) oferiţi să munciţi
pentru un salariu de mizerie
unim proletar cu proletar
şi formăm clasa muncitoare
(?!) foştii cetăţenii săraci şi liberi
tot săraci rămân

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini de avarie

lupii s-au adunat mai aproape de oraş.
aici e linişte.

zidurile au fost acoperite de muşchi verde/ precum stâncile din anzii cordilieri.

aici ne hrănim copiii în case dărăpănate cu ierburi şi carne crudă.

nu ne e teamă.

e aceeaşi explozie nucleară care a făcut ca aceasta să fie casa noastră.

unii copii mor. bebeluşi cu feţe ca de păpuşi cu
ochi albaştri şi reci.

din când în când lupii urlă la lună,
din când în când ne dăm în leagănele abandonate.

pădurea a pus stăpânire pe noi.

bărbaţii se întorc în fiecare zi de la vănătoare.

cândva locuiam în clădirile lor de sticlă şi oţel.

avem flori/ avem sânge.

avem luna ca un gigantic reflector.
avem dureri pe care le învelim în beznă.

avem cărări prin pădure care nu duc nicăieri.
plângem când mai moare un bebeluş.

dar tot nu ne e frică.

//

ştim că într-o zi ne vor descoperi

şi ne vor duce înapoi.

nu am uitat oraşele lor strălucitoare şi autostrăzile lor curgătoare.
acolo vor ei să devenim mai buni.

acolo malformaţiile noastre se vor vedea cel mai bine.

dacă am spune că nu ne e dor de ceva am minţi.

ne e dor de fluturi pentru că extincţia a făcut ca ei să dispară.

să alergăm pe câmpurile lor înverzite / primăvara cu mii de fluturi de toate culorile în jurul nostru.

aceasta este povestea noastră pe care o scriem pe bucăţi de piele.

lupii au venit astăzi şi mai aproape de oraşul nostru părăsit.

azi e ziua când vom sacrifica pe cineva/ pentru ca noi să trăim mai deprate.
dar tot nu ne e frică. frica a devenit sârma noastră ghimpată cu care ne-am
înconjurat teritoriul
cu care ne-am înfăşurat inimile
cu care ne-am înfăşurat visele
ca o maşină pusă pe lumini de avarie.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!