Lacrima albastră

Din liniştea noastră
doar gândul mai cuvântă
lacrima albastră
doar Cerul o mai zvântă.

Din tâmpla noastră
doar versul mai grăieşte
lacrima albastră
doar Luna o iubeşte.

Din inima noastră
doar sângele suspină
poezia castă
doar ţie ţi-e stăpână.

Din iubirea noastră
doar liniştea ne cântă
lacrima albastră
ne este ruga sfântă.

În dorinţa noastră
doar trupul se afundă
lacrima albastră
în tine se scufundă.

Din inima-mi de fată
doar tu cuvânţi cu dor
de vei pleca vreodată
voi şti decât să mor.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când întâlneşti o pasăre albastră

Când întâlneşti o pasăre albastră,
ascultă sfatul ei.
Priveşte florile din glastră,
şi-n sobă, focul cu scântei.
Pasărea albastră-ţi spune:
păstrează-ţi lacrimile.
Vor veni şi vremuri bune
şi-ţi vor şterge patimile.
Glasul ei îţi va mai spune,
că soarele va răsări,
doar când luna va apune
şi oamenii se vor trezi.
Cu patimă, ea îţi mai spune
că întoarcerea la rădăcini,
de unde eşti plecat în lume,
te bucură, nu mai suspini.
Asta doar în lumea vie,
că în lumea împietrită,
zborul tău din colivie
nu este o reuşită.
Ascultă sunetul, vezi lumina
şi-n viaţă, drumul e deschis.
Soarele va lumina grădina
şi vei trăi ca-n Paradis.
Ascultând pasărea albastră
vei deveni mai înţelept.
Vei înţelege lumea noastră.
Asta de la tine-aştept.

poezie de Dumitru Delcă (16 iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima albastră

Uităm că nesfârşitul e-n sfârşitul nostru,
Că începutu-i mierea din colostru,
C-avem orgolii din sufletul de mamă,
Că-i prindem frumuseţii painjeni de năframă.

Uităm că-n cerul verde săgeţile aleargă
Dragostea din calendar să şteargă,
Să pună-n locul ei un strigăt repetat:
La pieptul tău să fiu de nemurire beat!

Am pomenit cumva prima vocală
În marea rugăciune terestră, ireală?
Că-n noi zidite stau doar turle de biserici
Deşi păşim smeriţi pe căi de vechi eretici!

Noi nu ne închinăm, doar punem vise-n cui
Şi visele, vă jur, sunt jertfa omului
Unde Dumnezeu nedesluşit rămâne
Să ne amăgească prin repetatul mâine!

Obârşia-i izvorul din pronaos,
Materia-i prelinsă din necuprinsul haos?
O, nu! Rămas-am doar cu veşnicia noastră
Să înflorim sisific o inima albastră!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu chitara albastră (extras I, VI)

I
Un om aplecat peste chitara lui,
Un meseriaş ca atâţia alţii. Ziua era verde.

Ei au spus: "N-ai chitară ca a noastră,
Nu cânţi faptele cum sunt".

Omul a răspuns, " Da, cu o chitară-albastră
Toate-s altfel când eu cânt."

I-au mai spus," Tu cântă, trebuie,
O melodie de dincolo de noi, dar, totuşi,

Care-arată lucrurile cum sunt ele-n viaţă noastră,
Hai, cântă, te rugăm, la chitara ta albastră."

VI

O melodie de dincolo de lumea noastră,
Dar în care să fim noi, neschimbaţi de chitara ta albastră;

Prezenţi în melodie, dar într-un spaţiu cu-alte legi,
Diferit, dar noi aceeaşi – locul altul, înţelegi?

Un teritoriu unde lucrurile sunt cum se văd,
Doar teritoriul e schimbat de chitara ta albastră

Şi plasat astfel încât, dincolo de-orice schimbare,
Este perceput în atmosfera lui finală

Şi în momentul lui final, în felul-n care
Conştiinţa artei se îndreaptă spre final când

Gândirea zeului este rouă-înfrigurată,
Iar spaţiul însuşi îi devine melodie. Chitara-albastră

Se transformă în locul lucrurilor cum sunt ele-n viaţa noastră,
Creaţia-înţelesurilor din chitara cea albastră.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima Lunii

Tainic, neştiută-n lumea-ntunecată
Din poieni ascunse-n codri-ndepărtaţi,
Lacrima de Lună, floarea fără fraţi,
Îi arată nopţii faţa-ndurerată.

Doar în miez de toamnă poate să apară,
Doar în miez de noapte, doar în nopţi de dor
Şi durere mută-a frunzelor ce mor
C-o speranţă-n suflet: să renască, iară.

Nimeni n-o cunoaşte, nimeni nu o ştie,
Totuşi, ea apare într-un vechi hrisov
Dată ca o plată pentru o moşie.

Din străvechea floare, într-un vechi ceaslov,
A rămas o urmă ce-ar părea să fie
Ultima dovadă: o petală mov.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtu-i veşnicia noastră?

Câtu-i veşnicia noastră?
Nu-i nici clipă-n Univers,
Erele-s mostră albastră
Cum e rima pentru vers.

Câtu-i iubirea de mamă,
De copii şi de femeie?
Cât în "codrii de aramă"
Iarna-n fulgi pune scânteie.

Câtu-i dragostea de ţară
Şi de pace pe pământ?
Cât pe cer soarele-i pară
Înflorind cuvântul sfânt.

Multe-s semne de-ntrebare,
Multe răscolesc minuni,
Suntem demni de soartă oare
Sau trăim doar din minciuni?

Clipa noastră-i veşnicia,
Dragostea-i visul frumos,
Doar trăind în România
Dăm sens vieţii cu prinos!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce îmi plânge Cerul când taci deşi mă chemi
Iar îngerii coboară din noapte-n rugăciune?
De ce până şi ploaia suspină-n multe ierni
Că nu eşti al ei mire, ci doar o succesiune?

De ce tu mă iubeşti la fel ca pe-o icoană
La care te închini la ceas de seară-n zbor?
De ce te-ai cuibărit în inima-mi de-aramă
Şi îmi şopteşti păcate învăluite-n dor?

De ce mi-e verdele iubit de marea cea albastră
Ale cărei valuri mă mistuie-n tăceri?
De ce doar ochii mei ţi-s florile din glastră
Şi iz-ul de magnolii uitat în primăveri?

De ce-ai venit atunci să-mi zgudui primăvara
Şi verdele din ochi să-l duci în lumea ta?
De ce-am rămas în tine pe strune de vioară
Oare tu ştii, iubire, că eşti chiar viaţa mea?

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Miracolul verii pe-un ţărm de smarald,
Lumina de aur în aerul cald,
Un cer străveziu, ce te cheamă în mit
Şi marea albastră, dansând în zenit.

Pe plaja întinsă, doar el şi cu ea.
Iubirea de-o viaţă e scrisă în stea.
În paşii nostalgici secundele mor...
Doar apa mai şterge din urmele lor.

Plutind reverie... Se-aude un cânt.
Doar vântul adie... O boare de vânt.
Talazul feeric e vrajă şi dor,
Aripa de vis îi învăluie-n zbor...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru infinit

Tu eşti iubirea mea albastră!
Marea mea albastră!
Visul meu albastru!
În dimineaţa albastră!
În noaptea tot albastră!
Lumina din fereastra albastră!
Steaua mea albastră!
Pătrunzi în tot albastru!
În gândul meu albastru!
În versul meu albastru!
În viaţa mea albastră!
În moartea mea albastră!
Noi suntem albastrul,
Într-un... cer albastru!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tera nu mai e albastră

Nori negri acoperă
planeta Pământ, a noastră.
Omenirea suferă.
Tera nu mai e albastră.
Universu-i văduvit
de fiica lui creştină.
Haosul a-înlocuit
pe pământ, viaţa divină.
Este haos şi-întuneric
pe planeta noastră verde.
Din tot ce era feeric,
astăzi farmecul îşi pierde.
Plânge soarele şi luna,
pământul a-încremenit.
Plânge zeiţa Fortuna,
Apocalipsa a venit.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi oameni vin şi pleacă din viaţa noastră, dar doar prietenii îşi lasă amprentele pe inima noastră.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, cum mai delirează versul
În liniştea de foc... albastră!
Iubito, însă-şi Universul
De astăzi e poemă noastră...

catren de Iurie Osoianu (19 aprilie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne va trebui întreaga noastră înţelepciune colectivă, dorinţa de a apăra viaţa, ca şi forţa ce poate veni doar din diversitatea noastră, pentru a depăşi testele la care vom fi supuşi.

Gregg Braden în Codul Lui Dumnezeu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea şi frumuseţea sunt doar nişte chemări către o zonă mai presus de cuprinderea minţii noastre şi de determinările noastre pur omeneşti, către un absolut în principiu incompatibil cu definiţia noastră, dar mai bogat în intensitatea lui decât tot ce am putea visa în insatisfacţia noastră de a fi doar ce suntem.

Platon în Banchetul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las iubirea să se frângă

Las iubirea să se frângă, cum se frânge o aripă
Într-un zbor lovit de trăsnet, într-o toamnă nemiloasă.
Răstignirea e aproape şi în mine se-nfiripă
Visul unei nopţi eterne, înecată în angoasă.

Şi mă doare că surâsul mi-a murit pe o cicoare
Dintr-un cer uitat de vreme-ntr-o poveste fascinantă.
În castelu-n care prinţul o păzea de vrăjitoare
Eu, o servă fără nume, am rămas doar o bacantă

Care-şi vinde pe-o ocheadă, trupul însetat de vară
Şi adună creiţarii pentru floarea cea albastră.
Ce naivă eşti femeie, el privirea nu-şi coboară
Spre umila-ngenunchere, înspre pacea ta sihastră.

Şi nu-ţi mai jeli iubirea, lasă lumea-mpărătească!
Niciodată sânge-albastru nu se-amestecă cu apă.
Ia-ţi şi lacrima cu tine şi în tine să domnească
Neiubirea ce ţi-e scrisă! Lacrima din ea s-adapă.

Las iubirea să se frângă, floare-albastră de cicoare,
Te păstrez în noaptea albă într-un semn de întrebare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua Sudului

Când nu veţi mai vedea Gazeta,
Să întrebaţi de ea, la chioşc –
Ea e atîta de bătrînă,
Că se mai dă – doar pe sub mînă –

Şi o aduce poate-un moş –
Deschis la piept, ca o fereastră,
Spre viaţa noastră, mai albastră –
În necuprinşii lui galoşi –

Cu o căciulă, cumva, flască –
Şi cu troiene, în sprânceni –
De cîte, bătucit, prin ierni –
A stăruit – să tot trăiască –

Ca să ieşim, dintre buruieni...
Un stol de Pasăre Măiastră.
În România – Maica Noastră!
A celor Maximi, şi eterni!

poezie de Liviu Jianu din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă dor amintirile...

Furtuna e acum la mine-n suflet,
Să strig nu vreau, să fug nu pot.
Durerea mi-o alin doar cu un cântec
Şi simt c-aş vrea să mor încet... încet.

Mă dor amintirile... şi gândurile dor
Şi-aş vrea să nu mai simt nimic, să dispar...
Să fiu pe-albastrul mării pescăruş în zbor,
Dar totu-i doar vis şi speranţă-n zadar!

Pierdută am fost, pierdută sunt şi rătăcesc,
Iubirea-n viaţă nu mi-a fost tovarăş.
Eu am iubit din suflet şi încă iubesc...
Sper totuşi s-o găsesc când voi renaşte iarăşi!

Sunt val înspumat pe-o mare albastră,
Mă zbat şi mă zbucium şi crunt mă lovesc...
Încercând să ajung la insula noastră,
Pentru ultima dată să-ţi spun: Te iubesc!

poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

România-i vatra noastră

De la Dunărea bătrână
Până-n vechea Bucovină,
Din munţi la marea albastră,
România-i vatra noastră.

Din Carpaţii legendari,
Din apa rece de izvor,
Din stejarii seculari,
Primeşte sevă-acest popor.

Ne mândrim cu tricolorul
Fluturând pe-albastrul cer.
Ne mândrim cu-întreg poporul
De români care nu pier.

Pe-aceste plaiuri ne-am născut
Şi tot aici vom dăinui.
Aici soarele-am văzut,
Noi nicicând nu vom pieri.

Românul va dăinui
Cât va fi pământul.
Doar atunci el va pieri,
Când va pieri vântul.

poezie de Dumitru Delcă (4 ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să iubim cu încredere! În felul acesta simplu se vor stinge de la sine toate furtunile. Cred că dacă pierdem iubirea suntem pierduţi. Fără discuţii. Mai bine să fim săraci, în liniştea noastră, dincolo de conflicte şi confuzii. Din partea mea dau toate fericirile scrise, ce am şi ce n-am. Nu luam nimic. Doar o scânteie care vine şi pleacă cu inima noastră indiferent că-i răsărit sau apus...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pământul are viaţă

Cât pământul se-învârteşte
Noi vom scrie poezii.
Vom spune că ne hrăneşte
Cu roadele din câmpii.

El e habitatul nostru.
Jurăm să-l păstrăm curat.
Noi aici ne-am aflat rostul
De când Domnul ne-a creat.

În Universul infinit
Doar pământul are viaţă.
Dumnezeu ne-a dăruit
O planetă cu verdeaţă.

Pământul e casa noastră.
Este locul ce-am ales.
O planetă mai albastră
Nu găseşti în Univers.

În fiecare an, pământul
Are sărbătoarea lui.
Omul, ţinând-şi cuvântul,
Se-închină pământului.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima din spatele cozii ochiului spectatorului sau telespectatorului nostru este o adevărată binecuvântare pentru îndeletnicirea noastră... Lacrima este sfântă, întotdeauna, fie că e de râs, fie că e de plâns... Emoţia este cea mai transmisibilă... cheia îndeletnicirii noastre este emoţia...

citat clasic din emisiunea Ieri, azi, mâine de Mircea Albulescu (TVR)
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!