Într-o tăcere păgână

Întinderea se prelungeşte până dincolo de orizont,
când se luminaează strălucitor
scoate un abur difuz prin care-i respiră ierburile.

Fântânile adună câţiva copaci în jur
căzuţi din cer ca o binefacere a drumeţilor,
după ce se răcoresc cu apa rece
să-şi odihnească în pace oasele.

Cerul este prea înalt în amiaza de pomină,
între noi se cuibăreşte umbra,
într-o tăcere păgână
ne agăţam de priviri bolnave.

Vorbele nu-şi mai aveau rostul,
aşteptam să căpătăm noile puteri
şi primim imboldul
de a ne urma lungul drum.

Câmpia se îmbracă în lanurile ei,
noi ne îngăduiam din ochi plecarea,
ne bucurăm de sosirea norilor,
şi ascultăm ierburile în unduire,
visăm la hanul dintre sălcii
unde noaptea devine un scut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie prin cuvinte

Pot să trec prin amiaza tăcerii,
să-i îndur singurătatea
într-o călătorie prin cuvinte
dintr-un roman apocrif.

Să muşc nemilos din marginea durerii
ce mă pune la încercare,
trecând prin tunelul de sare
până dincolo de apele morţii.

Frunze de mentă sălbatică să pun
lângă inima ce-mi bate
cu limbi de ceas cântător
în cuibul mătăsos al somnului.

Noaptea să-şi ridice ochii
din întunericul fără trup
şi cu secera lunii să-i taie
picioarele prea lungi.

Aromele dimineţii să-i beau
cu potirul dragostei
şi să cer luminii de rouă
regină să-mi fie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară ruptă din rai

s-a întors dimineaţa în ochii florilor
ierburile privesc mirate plutitoare oglinzi
păsările cântă imnurile nopţii de ploaie
văzduhul plânge numele norilor
şi lumina se desprinde de lichidele alcaline

soarele bogat ca o floare de platină
îmi scapă din mâini

amiaza intră-n ochiul şarpelui
se aşteaptă o seară ruptă din rai
să deschidă porţile nopţii de vânt
până-mi strâng caii de pe drumurile cerului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am întors la filonul moştenit

Am îmbrăcat cerul într-o mantie domnească
strălucitoare cu fire de aur
şi l-am privit apoi ca admirator

Mi-am descântat durerea din suflet
până am căpătat puteri dăruite
şi prin cuvântul pus în rugăciuni
m-am îndepărtat de invidie şi orgoliu
într-o linişte milostivă de uşurare.

M-am întors la filonul moştenit
de unde izvorăşte apa limpede
şi nimeni nu-mi poate spune unde se varsă
sau devine fluviu.

Limba în care am învăţat regulile
susţinute de voinţă şi interes
devine o deprindere voluntară
care nu se lasă robită
şi nu solicită nimic,
acoperă doar cu praf prin timp
cuvântul scris.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloanele urcă...

În umbra luminii,
în care se frâng printre nori
fulgere,
ne hranim cu ploile.

Teama cine o strigă?

În spatele ei se caţără Moartea.

Ascunşi în găuri de şarpe
unde nu pătrunde nimeni,
ne ucide prin tăcere
căutarea...

În focul înteţit pe arbori
cu ramuri tinere,
înfăşuraţi în inele,
trecem prin maduva noptii.

Coloanele urcă,
noi rămânem în frig,
în umbra luminii bolnave.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mătasea luminii

Arde o dragoste nevinovata răbdare
ce nu mai poate fi uitată,
ştiu mersul norilor prin anotimpuri,
cineva mă tot întreabă
de ce ploile nu se opresc vara?
şi risipesc aroma înserării.

Mătasea luminii şade pe umerii ei
transparentă sorbind albul
cum harpa sunetele,
ierburile vălurite în aerul răcoros
te invită să-ţi faci intrarea-n visare
cu glasul subţire de greieri.

Pe cărări neumblate respiră frunzişul
ca într-o fântână izvorul,
de şoapta se scufundă în apă
ca într-un poem cuvintele
aşezând inima în vocale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noi fie-ne vorba

O surpare cât un cer dincolo de orizont,
o trusă de iubire cu instrumente sterilizate
care nu se pot folosi decât în dragoste
iar ce se întâmplă după aceea
lasă fructul oprit să se coacă.

Nu ştiu nicio limbă în care cuvintele,
să nu se ascundă după priviri,
în conturul lor femeia capătă forme
şlefuite în marmoră albă.

El ar dori să-i deseneze pe trup
clarobscurul ce estompează liniile
lăsându-i pe coapse muşcătura de mac
în cicatrici încă vizibile.

Mierea din gura ei am s-o beau
până ce vinu-i împrumută culoarea
şi-n părul ei coboară stele necunoscute.

Inimii nu poate să-i culeagă rodul
cu sămânţa de nemurire.

Între noi fie-ne vorba fierbinte
braţele de liană ce te încolăcesc
nu te mai lasă să respiri
decât aerul ei molipsitor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul vârstei

E ziua când se răzleţesc arborii
orele cad din ei pe drumuri
şi o fată se rătăceşte speriată,
îi cresc prea repede sânii.

Fântânile o aşteptă să-i ude buzele
şi de emoţie se zbate între fior şi tăcere;
obosită de puritate împarte un surâs auster
şi trece podul vârstei dincolo de râu.

Când trec pe arcul genelor ei şi cobor
cu aripile lipite de corp, fără mâini,
apele râului se urcă în sălcii
şi ne lovesc cu chemări către mal
unde am să-mi destăinui teama.

E ceva dureros în liniştea interioară,
un instinct fără cădere,
un refuz în simţuri, o neîmplinire

se furişează sub paşi
în faţa noastră pe cursul amiezii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar fragii sălbatici

M-au izgonit din cetăţile cucerite,
nici cu inima nu mai stăpânesc femeia,

doar fragii sălbatici
îmi lasă arome în suflet.

Tot ce mă cheamă mai mult
este sângele care nu-i este statornic,
urcă şi coboară vesel prin trup.

Ca pe o sobă aluatul dospit
miroase prin fante plăcut
şi nici pâinea nu-i mai prejos.

Când între noi se nasc privilegii
şi fiecare şi-l apără,
noaptea se învăluie în dragoste.

Când stele se mişcă după legile lor
cerul rămâne acelaşi

luminos şi înalt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza se coace-n foc

cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând mirositoare

amiaza fără nicio boare se coiace-n foc
şi coace până-n inima pietrei

am alungat somnul pe apele înserării
simţindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foşnitor prin frunze de plopi despărţiţi
cu tristeţe lăcrimată prin coaja alburie

drumul ca o purpură ţesută purta poveşti
spuse copiilor înainte de somn
şi înserarea bătea la porţile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă

noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viaţă
obosite de atâta lumină orbitoare

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza arde ca focul

cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând adormitoare

amiaza fără nicio boare arde ca focul
şi coace până-n inima pietrei

am alungat somnul pe apele înserării
simţindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foşnitor prin frunze de plopi despărţiţi
cu tristeţe lăcrimată prin coaja alburie

drumul ca o purpură ţesută purta poveşti
spuse copiilor înainte de somn
şi înserarea bătea la porţile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă

noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viaţă
obosite de atâta lumină orbitoare

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E lungă noaptea însetaţilor de amar

Mi-am pus amprenta pe fiecare întâmplare
şi orizontul a căpătatat alt contur
pe care-l privesc cu determinare
ca pe o poartă deschisă.

Lumina căzută ca un scut protector
rupe întunericul şi-l scoate la suprafaţă,
umple inima cu dorinţe visătoare
şi rotund se-nchide în pupilele ochiului.

Toamna se culcă-n frunzele ruginii
ca sunetele într-o vioară veche
din care îşi fac drum tristeţi melodioase
ce prind gustul vinului oprit din fiert.

E lungă noaptea însetaţilor de amar
şi abia mai respiră păcatul,
de se apropie îngheţul de moarte
când pe cerul senin meteoriţii cad.

Se îndemnă c-o patimă grea,
să uite de sângele care curge prin vene
şi nervii adormiţi de mânia trupului,
doar greutatea se înmuia sub piele
de parcă voia să iasă din ea,
îşi căuta o ieşire din firea lucrurilor trăite,
neputiţa venindu-i de hac.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaiah Beethoven

Mi-au spus că mai am trei luni de trăit,
Aşa că m-am târât până la Bernadotte,
Unde am rămas lângă moară lungi ore,
Acolo, lângă locul unde apele se adună freamătând în adânc,
Deşi par să stea nemişcate:
O, lume, aceasta eşti tu!
Doar un ochi larg de apă pe cursul fluviului,
Unde Viaţa priveşte în jos şi noi ne bucurăm
Că ea se oglindeşte în noi, şi astfel visăm
Şi curgem apoi mai departe; dar când vrem iarăşi
Să-i vedem faţa, iată, câmpul de bumbac
Şi luncile unde ne revărsam
Într-o deltă mai încăpătoare!
Dar aici, lângă moară, castelele norilor
Îşi transferă formele în apele adormite,
Iar noaptea peste podeaua de agate
Se revarsă văpaia lunii, sub ochii mei
În mijlocul pădurii încremenite, a cărei tăcere este spartă
De sunetul unui flaut venind dinspre cabana de pe deal.
Pe urmă, când am ajuns să zac la pat
Slăbit şi cu dureri, învăluit în vise,
Sufletul fluviului a pătruns în inima mea
Şi puterea adunată acolo îmi transporta sufletul,
Atât de repede încât parcă stătea pe loc,
Peste oraşe de nori şi pe sub sfere de argint
La ora transfigurării lumilor –
Până când am văzut licărind trompete
Deasupra temeliilor, dincolo de Timp.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici vântul

luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopţilor verii
privesc pe cer şi punctele de reper mă înşală
am poposit în carul mare

nu ştiu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în palma câmpiei
tot ce mă împacă-n poeme
e râul cu mori dintre dealuri

tu mă găseşti la hanul cu sălcii
la care drumeţii se aşteptă
şi vine seara botezată-n culori de crepuscul
de adorm pe rând macii
botezaţi şi ei în sângele voinicului
în cristelniţa răsăritului de soare
încă din pragul înroşit al dimineţii

tu n-ai decât amintiri şi eu ţi le fac
să are prin suflet
ori să se împartă-n ispite
pe care nimeni nu le clinteşte
nici vântul

nisipul îţi vine în ochi dintre stele
şi aerul curge prin păr
mirosul rămâne-n mâinile mele
ca într-o cupă de vin busuiocul

tăcerea răscoleşte verdele din ochi
şi lasă urme
care nu se mai şterg

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de crin

Ori de câte ori mi se fură gândul
cuvintele îl aduc înapoi.

Imaginaţia îl îmbracă de sărbătoare,
îl lasă să zboare prin culori,
să visez femeia din cearcănul stelei
care-i respiră vorbele subţire
şi le topeşte-n unghiul fericirii,
lacrimă de crin
căzută pe obrazul dimineţii.

Uneori sunt şi capcane crude
pe care le sar cu privirea şi uit
de curbele visului în care mă aflu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furcă de lumină

Hexagoane se lasă în el cu miere
într-o construcţie perfectă şi dulce,

în timp ce acrul străin
devine şi se odihneşte
în borcane de sticlă.

Furcă de lumină
în florile zilei se scaldă
şi rupe din cântec zumzetul
tăcerii din dragoste,

dincolo de umbra
unde dospeşte căldura.

Acum,
când boala pluteşte ăn aer
nu se poate îndepărta
decât în singurătate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la naştere până azi

între noi se odihneşte miracolul
risipeşte prin gânduri flori albe de salcâm
mirosuri pătrunzătoare
mă recompun din fiecare privire albastră
trăiesc în miezul unui fruct al iubirii
de la naşterea până azi

noaptea s-a furişat pe acoperişuri de cer
dacă aş rămâne în ea
aş îmblânzi cuvintele care mă cheamă
în regatul de lumină al poemelor celeste
unde trupul copt de dragostea-n flăcări
îmi face carnea fierbinte

trăiesc rodind în aroma ta de amiază

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu rămâne nicio urmă

Între masă şi rugă e o legătură de suflet
hrana îmbracă o haină spirituală

care satură mai mult foamea

trupul primeşte cu dragoste ce-i trebuie
asemeni pomului din grădină

o permanenţă dorinţă
se naşte
în fiecare clipă.

Între om şi natură relaţia este biunivocă
răzbunarea nu-şi are rostul,
nemărginirea începe cu fiecare.

Între mine şi tine timpul trece în voie
nu rămâne nicio urmă
decât drumul oaselor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina vine din spate

Printre noi se strecoară umbra,
lumina vine din spate
scăpată după norul viclean
din partea de apus zilei
pe unde fug ploile vieţii,
pământul se deschide cu bucurie
şi aleargă de sub paşi.

Cerul se-ntunecă şi alunecă peste păduri
ca o haină cenuşie fără mâneci,
mă-ntunec şi eu, te privesc în ochi,
în ei totuşi rămân raze sclipitoare
în irisul ca un cerc de foc
din care sar scânteile iubirii
şi-mi luminează drumul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ziua se urcă la cer

Ea scrie cu sufletul pe faţa gândului,
inima-i tresaltă de bucurie lăuntrică,
se-nfăşoară cu trupul în dorinţe
şi nu se lasă cucerită de iluzii.

Când ziua se urcă la cer,
noaptea coboară-n pământ,
şi vine să se roage.

Dimineaţa o găseşte la fântână
cu cofa plină,
satul ei nu ştie nimic,
dar aşteaptă cu sete
amiaza să-i vindece dragostea
înainte de plecarea la oraş.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aura poeziei

În aura poeziei imaginarul n-are hotar
doar poeţii stau în umbra ei timizi,
verifică armonia cuvintelor în auz,
le insuflă har şi dragoste de fiinţă.

În poezie sufletul meu se regăseşte întreg
încoronat de un spirit angelic,
o ficţiune pură uimeşte mirificul
mai mult decât tot ce este real.

Până şi pietrele capătă inimă
şi lucrurile au suflet interior,
o pace lăuntrică împrumută obiectele
şi respiră în jur o stare contemplativă,
o imensă dragoste de a gusta mirarea.

Taina se ascunde dincolo de noi
unde visătoare plutesc destăinuirile
în imaterialele bule ale conştiinţei
unde se sedimentează vii trăirile
cu firescul din zborul unei păsări,
o dulcea înflorire a plăcerii de seară
pe o carte aflată întotdeauna pe aproape.

Nemincinoase zvonuri că poeţii mor tineri
mă fac să nu adorm fără să scriu
şi lumea-mi pare o poveste halucinantă
care se sfârşeşte trist odată cu ei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!