Amintiri din clepsidră

Se consemnau abuzuri tot mai des,
fugeam să ne ascundem în alţii,
dădeam nedumeriţi tot peste noi
şi peste-aceleaşi pete obosite,
cu ochii-l întrebam pe înţelept
de ce întregul pare jumătate,
de ce din jumătăţi rămâne scrum,
zâmbea,
în casa doar de el ştiută
mai pâlpâia povestea lunii
şi-a-mbrăţişărilor rămase-n drum.

Ne-a spus:
nu sunteţi destul de apoşi,
nu curgeţi cu valul pornit să iubească,
n-am înţeles ce ne lipsea şi ne-am întors
la vechea lacrimă, urâtă,
călătorie uscată pe obraz.

Deasupra noastră, ploaia aştepta
să ne umple voioasă paharul,
uimire să lase pentru când o vom bea
regăsită mireasă la izvor.

Ascuns după nori, îmbrăcat de paradă,
gata să ne curme căderea,
soarele stătea în picioare
ca o bună vestire.

poezie de Carmen Georgeta Popescu din Volumul "Amintiri din clepsidră" (noiembrie 2016)
Adăugat de Carmen Georgeta Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi chiar dacă te mai iubesc...

Acum când plec definitiv,
Am înţeles că niciodată
N-ai fost al meu decât fictiv,
Şi voi uita povestea toată.

Regretu'-mi pare azi anost,
Sunt ca un bulgăr de zăpadă,
Iar lacrimile nu-şi au rost
Când tu jucai doar o şaradă.

Te voi uita prin nori de fum
Şi printre frunze-ngălbenite
Mi-e sufletul un hău de scrum,
Iar gândurile-s obosite.

Şi nu-nţeleg de ce ţi-am pus
În palmă inima s-o strîngi,
Când am ştiut dar nu ţi-am spus
Că într-o zi ai să mi-o frângi.

Şi chiar dacă te mai iubesc,
De-acum voi fi doar o tăcere,
Dar am să-nvăţ iar să zâmbesc
Pentru că toate-s efemere...

poezie de Dorina Omota din Când tăcerile dor...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul ne-a unit

Ne-am unit destinele într-un miez de toamnă.
Când frunzele cad alene de pe ram,
Când fierbe vinul în butoaie
Şi soarele răsare din ce în ce mai rar la geam.

Ne-am unit destinele într-o seară de toamnă,
Într-o seară ca din poveşti.
Mi -ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă...
Şi veşnic o să mă iubeşti.

Trec anii peste mine, peste noi,
Dar nu o să uit ziua cea de toamnă.
Când am jurat să fim în doi
Şi tu mi- ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă.

Ştiu că nu avem tot ce ne-am dorit,
Dar dragostea noastră ne ţine împreună.
Poate destinul ne-a unit,
Ca să facem lumea puţin mai bună!

poezie de Vladimir Potlog (30 octombrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a înflorit liliacul

Mă socotesc destul de fericit
Că liliacul iarăşi mi-a-nflorit
Şi-mi umple camera cu-n blând parfum,
Iar trecători se-opresc şi-admiră-n drum.

Tot astfel liliacul înflorit
Ne-a-mpreunat, timid, când ne-am zâmbit,
Parfumul lui aşa mult ne-a plăcut,
N-am stat pe gânduri când ne-am cunoscut.

Pe-atunci treceai din ce în ce mai des
Şi crengi de liliac eu ţi-am cules,
Iar în crenguţe-am furişat şirag
Câte-un sărut de dragoste şi drag.

Azi liliacul nu mai are flori,
Şi simt cum se petrec ai mei fiori,
Tu nu mai vii să-ţi dăruiesc parfum,
Stau rătăcit ca cerşetoru-n drum.

Dar pentru florile de liliac
Voi şti de-acuma ce să fac:
Culeg, dar le usuc şi le păstrez,
Iubirea noastră s-o reinventez.

Cel ce iubeşte şi nu uită
Şi ziua i se pare scurtă,
Aşteaptă să-nflorească liliacul:
Vrea inimii ca să-i găsească leacul.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de iarnă

Iarna şi-a mai scuturat odata
Cojocelul de zăpadă,
Peste câmp, copaci şi case
Peste noi şi peste stradă.

S-a uitat în jos cu teamă
Şi a înţeles pe dată;
C-ar fi cazul să dispară
Că deja este ciudată.

Ne-am dorit cu toţi să vină
După toamna cea cu ploi,
Dar acum de ce nu pleacă
Odată oare de la noi?!

Vrem să vină primăvara
Că ne-am săturat de frig,
Şi ne-a îngheţat în mână
Bucăţica de covrig.

Vrem ca soarele s-apară
De după umbroşii nori,
Vrem pe ceruri ca să zboare
Cârduri, cârduri de cocori...

Să culegem floricele
De pe dealuri şi câmpii,
Să răsune din pădure
Cântece de ciocârlii.

Să privim cerul albastru
Zâmbitor şi fără nori,
Să ne facem planuri multe
Pentru anii viitori.

poezie de Mariana Simionescu (14 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu ochi frumoşi

când eram copii
era acolo o casă ciudată
cu jaluzelele
întotdeauna
trase
şi nu se auzeau voci
niciodată
şi grădina era plină de
bambuşi
şi nouă ne plăcea să ne jucăm printre
bambuşi
pretinzând că eram
Tarzan
(cu toate că Jane
lipsea).
mai era şi
un lac cu peşte
unul mare
plin cu
cei mai rotofei peştişori aurii
pe care i-ai fi putut vedea vreodată
şi erau domesticiţi.
veneau la suprafaţa apei
şi luau bucăţele
de pâine
din mâinile noastre.

părinţii
ne spuseseră:
"nu vă apropiaţi niciodată de acea
casă."
aşa că, desigur, exact asta
am făcut.
ne întrebam dacă locuieşte
cineva acolo.
au trecut multe săptămâni iar noi
n-am văzut niciodată
pe cineva.

apoi într-o zi
am auzit
o voce
din casă
"EŞTI O CURVĂ
AFURISITĂ!"

era vocea unui
bărbat.

apoi
uşa
casei s-a
deschis larg
şi bărbatul
a ieşit
afară.

ţinea în mâna
dreptă o sticlă
de jumătate de litru cu whiskey.
era cam de
30 de ani.
avea o ţigară-n
gură şi
era nebărbierit.
părul
nepieptănat
îi stătea vâlvoi
şi era
desculţ
în tricou
şi-n pantaloni.
dar ochii lui
erau
strălucitori.
scânteiau
în
lumină
şi-a spus,
"hei, micuţi
domni,
vă distraţi,
sper,
de minune, aşa-i?"

apoi a scos un
chicotit
şi a intrat
înapoi în casă.

am plecat,
ne-am întors
în curtea noastră
şi-am căzut
pe gânduri.

părinţii noştri,
am concluzionat,
voiau ca noi
să stăm departe
de acel loc
pentru că
nu doreau
să vedem un
astfel
de om,
un om natural
puternic şi
cu ochi
frumoşi.

părinţilor noştri
le era ruşine
că ei nu erau
ca
acel om,
de-aia
doreau ca noi
să stăm departe.

dar
ne-am întors
la acea casă
şi la bambuşi
şi la peştişorii aurii
domesticiţi.
ne-am întors
de multe ori
multe săptămâni
dar nu l-am mai văzut
şi nici nu l-am mai auzit
vreodată
iarăşi.

jaluzelele stăteau
trase
ca întotdeauna
şi era linişte.

apoi într-o zi
când veneam de la
şcoală
am văzut
casa.

era arsă
toată,
nu mai rămăsese
nimic,
doar fundaţia
contorsionată şi neagră
fumegând
şi ne-am dus la
lacul cu peşti
dar nu mai era
apă
în el
şi peştişorii
rotofei şi-aurii
zăceau morţi
acolo
uscându-se.

ne-am întors
în curtea noastră
şi-am vorbit despre
asta
şi-am decis că
părinţii noştri
le-au ars
casa
i-au ucis
au ucis şi
peştişorii aurii
pentru că totul
era prea
frumos,
până şi păduricea
de bambus a fost
arsă.

lor le fusese
teamă de
de omul cu
ochi
frumoşi.

şi
nouă ne-a fost teamă
atunci
că
de-a lungul vieţilor noastre
asemenea lucruri
se vor mai
întâmpla,
că nimeni
nu dorea
ca cineva
să fie
atât de
puternic şi de
frumos,
că toţi
ceilalţi niciodată
n-ar permite aşa ceva
şi că
mulţi oameni
vor mai trebui să
moară.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate de viaţă

Nu te-îndrăgosti de cel care iubeşte cu jumătate de măsură.
Nu te mulţumi cu o jumătate de prieten.
Nu participa la acţiunile celor jumătate talentaţi.
Nu trăi jumătate de viaţă
şi nu muri jumătate de moarte.
Dacă optezi pentru tăcere, atunci taci.
Dacă vorbeşti, continuă până termini ce ai de spus.
Nu alege tăcerea ca să spui ceva.
Nu vorbi ca să nu spui nimic.
Dacă accepţi ceva, atunci acceptă cu curaj,
nu te eschiva.
Dacă refuzi, atunci acest fapt să fie evident....
Un refuz ambiguu echivalează cu-o acceptare.
Nu admite jumătăţi de răspuns.
Nu te-încrede-n jumătăţi de adevăr.
Nu visa jumătăţi de vis.
Nu te amăgi cu jumătăţi de speranţă.
Jumătate de-înghiţitură nu-ţi va stinge setea.
Jumătate de-îmbucătură nu-ţi va potoli foamea.
Jumătate de drum nu te va duce nicăieri.
Jumătate de idee nu-ţi va aduce rod.
Jumătatea cealaltă este partea de care te temi.
Eşti tot tu, în acelaşi loc, dar în alt timp.
Eşti tu, dar în lipsa ta.
Jumătatea aceea de viaţă este viaţa ta netrăită.
Un cuvânt pe care nu l-ai rostit.
Un zâmbet pe care l-ai amânat.
O dragoste pe care n-ai trăit-o.
O prietenie despre care n-ai ştiut.
A atinge, dar a nu ajunge.
Muncă şi, totodată, neparticipare,
participând doar pentru a fi absent.
Este ceea ce te face un străin celor de lângă tine,
iar pe ei străini ţie.
Jumătate este, spus simplu, un moment de incapacitate.
Dar tu nu eşti jumătate, eşti întreg şi capabil.
Eşti întregul făcut pentru a trăi o viaţă rotundă,
nu jumătate de viaţă.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa

Ceaţa se lasă peste munţi.
Peste pădurile cu brazi cărunţi,
Peste florile de tei,
Se lasă şi peste ochii mei, ai tăi.

Pământul pare mai rece, mai stingher
Soarele a dispărut de pe cer.
Luna s-a ascuns după nori
Şi luceafărul nu mai luminează până în zori.

Dar să nu cădem, iubito, în disperare,
Căci iubirea care pe noi ne-a unit
Are o putere mare şi va risipi
Ceaţa de pe pământ.

poezie de Vladimir Potlog (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Uite, cred că mai e cineva la masa domnişoarei Sonya.
Lia: Înseamnă că e Sid, fratele ei. Pe el îl aştepta. Bine, atunci plec. Acum pe mine mă aşteaptă, amândoi. Deci, rămâne cum ne-am înţeles.
Mihai: Dar nu ne-am înţeles încă.
Lia: Ba da, Mihăiţă! La ora 20.00, în camera noastră, doar noi două, eu şi Ly, fără tine! Clar?
Mihai: Hmm... Vom încerca să ajungem.
Ly: Da' greu mai eşti de cap... Tu nu, decât Ly!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tot o jumătate

Sunt jumătate om bun, jumătate un nebun.
Voi fi bufon!?
Sunt jumătate de-un fel, jumătate cam tembel.
Voi fi afon!?
Sunt jumătate mai brun, jumătate mă răzbun.
Voi fi tiran!?
Sunt jumătate un chel, jumătate mai rebel. Gărână!?
Sunt jumătate cam gol, jumătate doar alcool.
Voi fi pahar!?
Sunt jumătate făcut scrum, jumătate tutun.
Voi fi murdar!?
Sunt jumătate din stol, jumătate un dropgol.
Voi fi ecran!?
Sunt jumătate doar fum, jumătate la Neptun. Fântână!?
Sunt jumătate de dor, jumătate mă dor.
Voi fi înger!?
Sunt jumătate de ger, jumătate am cancer.
Voi fi Sânger!?
Sunt jumătate pe nor, jumătate te ador.
Voi fi zombi!?
Sunt jumătate ce cer, jumătate ce nu cer. Ţărână!?
Sunt jumătate de zor, jumătate parcă mor.
Voi fi demon!?
Sunt jumătate de stoc, jumătate de batoc.
Voi fi hormon!?
Sunt jumătate cum hor, jumătate din amor.
Voi fi ambii!?
Sunt jumătate pe foc, jumătate sub un toc, stăpână!

Sunt tot ceea ce nu eşti; Evă, când îmi lipseşti.
Îmi lipseşti?

poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

mereu ştiam că încă mai exişti
doar că prin alte stări şi latitudini
printre romantici şi idealişti
şi printre hazardate certitudini

şi mai ştiam că voi porni la drum
să caut unde eşti şi-n ce găoace
mai ţii ascuns prin spuzele de scrum
jăratecul tău rece şi pe ace

să scociorăsc în el cu amintire
să suflu-n el cu buze sechestrate
s-aprind cu el şi focul din privire
şi sentimentele total anihilate

dar n-a fost dat să fie- au trecut
prea multă vreme şi prea multe nume
pe lângă spuza de jăratec mut
şi dus de vânturi dincolo de lume

sa terminat povestea exzistentei
într-un sfârşit lipsit de începuturi
deşi mai arde soarele prezenţei
şi plouă infinit cu scrum din luturi...

poezie de Iurie Osoianu (8 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sosit vremea unirii

Ce tristă-i ţara când e dezbinată!
Pe-a noastră vatră ne simţim străini,
Cu fraţii împărţim aceeaşi soartă,
Ne pierdem pe cărările cu spini.

Nu ne-am uitat trecutul plin de glorii,
În lupte grele-am dobândit dreptatea,
Iubirile de neam au scris istorii,
Uniţi ne-am regăsit identitatea.

Noi n-am vrut teritorii de la alţii,
Nicicând nu am râvnit în altă parte,
În casa noastră ne-am avut ca fraţii,
Doar pace ne-am dorit şi libertate.

În Cuza s-a sfinţit nădejdea noastră,
Mihai ne arătase începutul,
Ardealu-a revenit la noi acasă,
Sosit-a vremea să sorbim şi Prutul!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am stat de vorbă-n colţul străzii

Am stat de vorbă-n colţul străzii
Aproape-un ceas şi jumătate;
De strânsa noastră legătură
Ne-am spus cuvinte-nflăcărate.

Ce mare e iubirea noastră,
Ne-am spus-o pentru-a mia oară -
Am stat de vorba-n colţul străzii
Şi nu vedem cum timpul zboară.

Zeiţa hâtră a-ntâmplării,
Vioaie şi voioasă fată,
Trecu privind la noi ironic
Şi chipul ei pieri îndată.

poezie celebră de Heinrich Heine (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar e luni

dragul meu
şi iar mă vei întreba
cum mă întrebi de obicei
despre toate câte le trăim pe jumătate
pentru că de-o vreme
eu
chiar şi pe Dumnezeu
am început să-l simt pe jumătate
ca şi când în lumea ta
de carne şi de sânge
pot exista doar jumătăţi
între care nu vom pune niciodată egal
tu
mereu pe drumuri
ocolind părţi din viaţă
eu
mai tot timpul cu mâinile
agăţate de iluzii
pentru un vers
şi tot numărăm
numărăm
câteva jumătăţi
ce ne rămân
din când în când
pentru noi

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raport

(Luarea Griviţei, la 30 august 1877)

La ceasul trei pornirăm iuţi,
Dar ne-am întors în văi bătuţi.

Din nou am dat asalt erou,
Dar ne-am întors bătuţi din nou.

De-al treilea rând deschis-am drum.
Dar n-am bătut-o nici acum.

Ne-am dus de-a patra oar-apoi
Şi-acum răzbim şi-i batem noi.

Ne-ar şi fi fost ruşine-amar
De ne-am fi dus şi acu-n zadar.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei jumătăţi

Femeile, de-s măritate,
Ca jumătăţi de soţ se zbat,
Şi ea, ca bună jumătate,
Bărbatu-şi completează-n sat.

epigramă de Elis Râpeanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pauline Barrett

Aproape o carapace de femeie după cuţitul chirurgului
Şi aproape un an de suferinţă pentru a-mi recăpăta puterea,
Până când dimineaţa aniversării a zece ani de la nuntă
M-a găsit, în aparenţă, ceea ce fusesem odinioară.
Ne-am plimbat prin pădure împreună,
Pe o cărare de muşchi verde şi de iarbă.
Dar nu am putut să te privesc în ochi,
Nici tu nu ai putut să te uiţi în ochii mei,
Pentru că nefericirea ne aparţinea de acum – începutul înălbirii părului tău –
Iar eu carapacea celei care am fost.
Despre ce am vorbit? – despre apă şi cer,
Despre orice, mult, doar să ne ascundem gândurile.
Şi apoi buchetul de trandafiri sălbatici dăruit de tine,
Aşezat pe masă pentru a da farmec cinei noastre.
Biet suflet, cât de curajos ai luptat
Să imaginezi şi să trăieşti extazul din amintiri!
Apoi, pentru puţin timp, m-ai lăsat singură în camera mea,
Cum ai făcut-o atunci când am fost mireasă – biet suflet.
Şi eu am privit în oglindă şi ceva mi-a spus:
"O fiinţă ar trebui să moară cu totul când este jumătate moartă –
Nu ridiculizaţi niciodată viaţa, nici nu trişaţi în iubire."
Şi am făcut-o privind în oglindă –
Dragule, ai înţeles vreodată asta?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capăt de vrajă

pentru ce atâta iubire
te întrebam într-o tăcere de ocean
încercând să-ţi aprind
privirea
cu un sfârşit de cometă
cu un amurg

pentru ce atâta dorinţă
te întrebam într-o noapte de zodii
încercând să-ţi ridic
genunchii
deasupra unui gând

pentru ce atâta adio
întrebam eu la un capăt de vrajă
încercând să şterg
o lacrimă efemeră
din ochii unui pustiu

pentru ce atâta destin
te întrebam la plecare
încercând să mă sting
pe o planetă
arzând

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişaţi în ploaie

Erai tânără, voioasă, din ochi scăpărai scântei,
Aveai faţa luminoasă, simţeam că dragoste vrei.
În colţul gurii schiţai, un zâmbet rază de soare,
Eu îţi ceream, tu nu-mi dădeai, acea dulce sărutare.
Când pe drum te-a prins furtuna, către mine-ai alergat,
Repede ţi-am întins mâna, cu pieptul te-am apărat.
Ne-am îmbrăţişat în taină, ploaia cădea peste noi,
Ţi-am furat sărutul dulce, din buze fragede, moi.
Dulce era voluptatea, când ploaia rece ne uda,
Îţi simţeam suflarea caldă, care pieptul ţi-l umfla.
Peste noi ploaia turna, mărgăritare şi safire,
Iubirea-în taină ne unea, nu era dezamăgire.
Eram unul pentru altul, amândoi într-o simţire,
Trăiam pentru prima dată, mult râvnita fericire.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia, lacrimă în vânt

Femeia a rupt fâşia neputinţei,
A pus bucăţi ca semne-n lungul drum,
A dospit lacrimi adânci în piept
Şi s-a ascuns cu frunzele în scrum.

Bărbaţii toţi i-au scuturat mânia
Şi i-au zidit durerea în suspine,
Cerul a-ncolăcit pe loc minunea
Şi i-a pus inima în miere de albine

De-atunci e floare dulce, meliferă,
În casă, în iubire pe pământ,
Când frunzele s-ascund în scrum,
Gândeşte-te la ea, e lacrimă în vânt!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru casa bătrânească

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Nucul bătrân şi banca de la drum
Le văd în ceaţa vremii şi acum.
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea
Şi un copil să redevin aş vrea.

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Să mă întorc copil, încă m-aşteaptă.
A nins în mine şi-am argint la tâmple
Şi pleoapa-i grea şi ochiul mi se umple
De lacrima bunicilor deodată...
Aud cum strigă cineva la poartă.
E doar un gând în noapte... şi... tăcere.
Poate-i un vis... E cerul plin de stele...

Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă
S-au potolit, s-au potolit deodată.
Şi căţeluşa pare-ncremenită.
Priveşte-n gol o nevăzută ţintă.
Poate-au venit bunicii să privească,
Mânaţi de dor, căsuţa bătrânească.
Iar noi, cuminţi şi plânşi, îi aşteptăm
Şi clipa revederii o visăm.

Nucul bătrân şi banca de la drum
S-au gârbovit de plâns şi timp de-acum.
Când bate vântul, parcă aud târşiţi,
Paşii celor din cer abia veniţi.
În ploaia rece, cade în pridvor,
Adesea, şi o lacrimă de-a lor.
Bătrânul ceas măsoară alte timpuri,
Noi trecem gârboviţi de anotimpuri.

Le văd prin ceaţa vremii şi acum
(S-au rătăcit în colbul de pe drum)
Privirile de plâns înceţoşate...
Ei, cad uitaţi ca două păsări moarte...
Le-au cenzurat căderea din înalt,
Iar ei, bătrâni şi trişti, n-au mai aflat
Ce-n sufletele noastre se ascunde.
Se-aude-un clopot – al durerii mute...

Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Bunica lung oftează, dar degeaba...
Mă văd zburând cu fluturii spre soare
Spre drumuri de speranţă. Ce candoare!
Dar dintr-o dată, pe sub nori de pleoape
Se scaldă faţa-n lacrimă de ape.
A fost decât un vis... oh, v-am pierdut!
Dar vă iubesc, bunici, atât de mult!

Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
În zorii zilei, tata dă cu sapa.
Poate că sparge-n el amărăciunea
Pierdutei clipe, începând de lunea.
Ori poate-i ruga sapei către cer,
Când eu, în somn, bunicule, te chem.
Tu ne priveşti ca ieri. Şi-n ciob de piatră,
Precum un înger inima tresaltă.

Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea...
Oh! Cât aş da să vă mai pot avea!
Dar azi îmi dorm secundele la tâmple
Lucind în van ca nişte pietre scumpe.
Mi-e părul nins ascuns sub o basma...
De tine-mi este dor, bunica mea!
Şi în copilărie mă-ntorc atunci plângând,
Vă caut ne-ncetat, vă caut rând pe rând.

Şi un copil să redevin aş vrea,
S-o strâng în braţe pe bunica mea,
Să-i mângâi părul nins de sub broboadă...
Iubirea mea – un foc spre cer să ardă.
Oh! Îmi doresc să fiu copil mereu,
Să-l strâng în braţe pe bunicul meu
Şi-n leagănul copilăriei mele
Să alergăm desculţi pe drum de stele.

Şi un copil să redevin aş vrea...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea.
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa.
Le văd prin ceaţa vremii şi acum
Nucul bătrân şi banca de la drum,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Casa bunicii, marea ei ogradă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!