Uriaşul

uriaşul stătea în sufrageria mea
pe fotoliul din spatele meu
senzaţia că sunt privit
cobora până în vârful degetelor
oprite nehotărât deasupra tastaturii
să fie" v" sau "m" sau "i" sau "u"
uriaşul mă privea fără tăcere
nu spunea nimic nu fredona nu mormăia
din el se desprindeau sloiuri care
pluteau spre mine în lumina filtrată prin jaluzele
afara ziua se zbătea prinsă în capcana unor crengi
nu le vedeam dar simţeam cum
păsările erau încremenite într-o scriere pe cer

am respirat eliberându-mă
uriaşul plecase
doar urmele unor tălpi

atunci să fie "u"

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uriaşul

Învăţ chiar acum să merg
prin lumea asta nouă,
cu paşi mici, de uriaş.
Ţine-mă de mână,
ca pe un punct de sprijin.
De-acuma ştiu,
tu vei fi
Uriaşul de lângă mine.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discrepanţa de vârstă a devenit cunoscută sub numele de problema scării temporale, o formulare care nu relfectă cu adevărat uriaşul neajuns pe care-l provoca modelul big-bang. Singura speranţă reală de a rezolva paradoxul vârstei era detectarea unor erori în măsurarea distanţelor până la galaxii sau în măsurarea vitezelor.

Simon Singh în Big Bang
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ciudat, stăteam tăcuţi unul în faţa celuilalt şi am avut senzaţia pe care o mai avusesem odată sau de două ori înainte, că mă simţeam neaşteptat de aproape de el - nu era dragoste sau atracţie, sau simpatie de nici un fel. Ci certitudinea că destinele noastre erau legate. Ca şi cum am fi fost doi naufragiaţi pe o insulă - pe o plută - care nu doresc în nici un fel să fie împreună, dar care sunt totuşi obligaţi să fie împreună.

John Fowles în Colecţionarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se îndreptă din nou spre Institut. Maşinile colegilor săi plecaseră deja. Portarul se miră să-l revadă, dar nu-l reţinu. Alex nu se îndreptă spre rachetodrom, unde, în negura nocturnă, staţiona în linişte uriaşul vehicul spaţial albastru, ci spre clădirea principală a Institutului. Se opri şovăielnic în dreptul uşii pe care scria "Director". Să-l deranjeze sau nu pe Traian Simionescu? El nu era Luci, preferatul dânsului, ca să-l deranjeze la orice oră, dar fie ce-o fi... Ciocăni.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De multe ori, plăcerile de lângă noi le ignorăm şi stăm frustraţi câte un an sau mai bine până atingem cu vârful degetelor umbra unor plăceri mai mari şi mai costisitoare.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

JUMĂTATEA DE CER

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors.

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie

În copilăria mea copacii erau verzi
Şi foarte mulţi. Şi fluturi prin livezi.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când vorbea tata parcă lovea-n copaci securea,
Iar la gât gulerul îi stătea mereu aiurea.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Mama purta rochii de un galben stins;
Blândă, duioasă, blândeţe fără de cuprins

Vino devreme sau nu veni deloc.

Pe la cinci ani am început să am coşmaruri dese –
Şi-apoi nimic apoi nu a mai fost precum fusese.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Întunericul le spunea celor morţi poveşti,
Cu lampa stinsă-n casă, se-aţineau umbre la fereşti.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când mă trezeam înfrigurat din somnul greu,
Nimeni, dar nimeni, nu venea la patul meu.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când din groaza-mi mută ţipăt a străpuns,
Nimeni, dar nimeni, din casă n-a răspuns

Vino devreme sau nu veni deloc.

M-am ridicat – pe cer soarele cu ochi de gheaţă
Privea cum mă petrec singur singurel prin viaţă.

Vino devreme sau nu veni deloc.

NB. Samhain-ul celtic, premergătorul Halloween-ului, se celebra făcând schimb de sau împărtăşind poezii cu tentă înfricoşătoare. Iar poezia de mai sus are legătură şi cu faptul că Louis MacNeice şi-a pierdut mama când acesta era la o vârstă foarte fragedă.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fie oare muzica sferelor, ori uriaşul hohot de râs al cosmosului?

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (mai 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei şapte tineri porniră într-o incursiune prin nava albastră, pentru a o cunoaşte mai bine, lucru valabil, bineînţeles, doar în cazul celor patru tineri mai noi în echipaj, conduşi de cei trei colegi mai vechi. Cu această ocazie, Lucian stătu, după cum promisese, mai mult în apropierea Liei, oferindu-i cât mai multe explicaţii referitoare la uriaşul vehicul cu care vor întreprinde îndelungata lor misiune, dovedindu-se a fi foarte bine informat şi pregătit, deci, chiar nu era doar Don Juanul Institutului, bun de nimic altceva; dovedea că se pricepea şi la altceva, nu doar la a fi pe placul fetelor, deşi chiar şi-n acel moment, tot pentru a-i face pe plac unei domnişoare, anume ei, se străduia el să fie cât mai explicit. Lia, evident, îl admira, dar în tăcere; era impresionată de persoana lui, dar cu totul altceva reieşea din comportamentul sau cuvintele ei; ea încă nu dorea să-şi exprime sentimentele reale faţă de el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata Morgana

Treceai ca o boare
prin dimineţile mele
iar soarele răsărea
să-ţi fie întâmpinare
şi nu ştiam
dacă privesc cerul
sau ochii tăi
sau poate din ochii tăi
creştea zarea...
şi mă simţeam cel mai bogat om
când zâmbetul tău
aluneca deasupra pleoapelor mele
îmbătrânite de-atâta aşteptare...

Şi cafeaua era mai aromată
şi păstra ceva din sărutul tău
ce poposise cândva pe buza ceşti...

Trăgeam din ţigară
şi fumul se ridica dansând
cu formele tale
şi mula atât de perfect
pe gândurile mele
că mi se părea că-ţi simt inima
pulsând în buricele degetelor...
şi, Doamne, cu câtă sete trăgeam din ea
de parcă te-aş fi respirat în mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice mişcare sufletească ce nu-şi are cauza în însuşi spiritul nostru, ci este impusă acestuia de incitaţii sosite din afara lui, incitaţii cu originea în corp sau transmise prin intermediul unor mecanisme corporale, constituie o pasiune. Doar actele de voinţă rezultând din iniţiativa proprie a sufletului, precum şi percepţiile sau sentimentele care îşi au obârşia în activitatea spontană a aceluiaşi suflet (fără să îi fie nemijlocit sugerate de obiecte exterioare)nu trebuie incluse printre asemenea pasiuni.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fie că dăm vina pe noroc, fie pe destin, fie pe "crucea" pe care o purtăm, toate acestea sunt doar metode de a scăpa de responsabilitate. Credem că dacă altcineva sau altceva este responsabil pentru fericirea sau nefericirea noastră, nu ne mai simţim vinovaţi pentru ceea ce se întâmplă în propria viaţă. Dar singurul vinovat sunt eu pentru tot ce mi se întâmplă. Norocul este doar o scuză a celor care nu vor sau nu ştiu ce să facă, cum să acţioneze.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magie

las gândul să îmi zboare
spre lumi din viitor
sau poate din trecut
când am ales durerea
bucuria iubirea ura gelozia
eu simplul fir de iarbă
ce vibrează în ochiul nepătruns
al luminii din uriaşul glob
eu am decis venirea
am vrut ca să ating magia
acestei lumi din oglindă
mereu paralelă
nu ştiu când am să plec

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

Sunt gândurile mele, sau difuzii
de raze fade care se reflectă
din lumea ce se-mpiedică-n confuzii,
lovind în bariera circumspectă,
a unei minţi ce s-ar dori perfectă?

Sunt aripi ce mă poartă, sau iluzii
de zbor înspre adâncuri de lumină,
cernând avid prin sita de concluzii,
cu ochii minţii, doruri ce se-alină
doar în iubirea fără nicio vină?

Sunt prins în vraja dulcilor efuzii
a unor sentimete ce mă-mbată
şi-au devenit, în inimă, intruzii
ce-alungă orice pată-ntunecată
readucând lumina de-altădată?

Să fie, printre-atâtea deziluzii,
un semn divin, să fie-un dar ceresc,
ori poate-a' Universului perfuzii
ce fac să simt cum aripi noi îmi cresc
atunci când o privesc şi o iubesc?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societăţii umane nu îi sunt proprii epitete dihotomice precum "bun" sau "rău", "îmbucurător" sau "dezamăgitor", aceasta fiind un mecanism aflat în perpetuă mişcare, supus atât unor reguli precise de funcţionare, dar şi unor puternice energii aleatorii, care inhibă deseori marea lucrare a omului de a-l înţelege şi perfecţiona.

Simion Purza (13 noiembrie 2011)
Adăugat de Simion Purza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sunt eu? Nu se disipează oare o mare parte din senzualitatea mea în extazul scrisului, al frumuseţii, al senzaţiilor fără apogeu? Nu-mi petrec oare viaţa fie suspendată deasupra lumii, fie la marginea ei? Nu sunt eu poate un alt Rimbaud, care nu putea fi decât inocent sau obscen, dar nimic nuanţat uman?

Anais Nin în Incest
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crescut pe străzile vechi, din apropierea Centrului istoric. Nu cred să fie zid sau cotlon pe care să nu-l fi descoperit atunci. Erau vremuri în care copiii încă puteau să alerge liberi pe străzi, fără să fie nimeni îngrijorat că li s-ar putea întâmpla ceva. Şi niciodată nu s-a întâmplat nimic, cu niciunul dintre noi. În afara acestui sentiment de bucurie şi de libertate, nu-mi amintesc foarte multe lucruri din copilărie.

Klaus Iohannis în Pas cu pas, capitolul I (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!