Avem ascuns în inimi un veac de la Unire

Avem ascuns în inimi un veac de la Unire;
Decenii de-mpilare şi ceasuri de speranţă.
Cătând un echilibru pe-a timpului balanţă,
Cu ani de nedreptate şi-alţi ani de lecuire.

Doar împietrite lacrimi ascund muta durere
Şi-ngenunchind pe trepte de româneşti altare,
Vrând ţara stând în tihnă în vechile-i hotare,
Împreunate palme se roagă în tăcere.

Se zbat încă ţinuturi în greaua pribegie.
Zburat-au anii fără ca nimeni să socoată,
Câţi dintre fraţii noştri sunt traşi pe-a vieţii roată,
De clicile spurcate, duhnind a lăcomie.

Năpârci fără coloană si pic de demnitate,
Lachei plătiţi vremelnic, neruşinaţi prepuşi,
Ce-ar vinde România şi-avutul ei la ruşi,
În litera de lege pun practici re-nviate.

Vrem harta ţării noastre să fie neschimbată
Şi-urând pe trădătorii ce nu au alta-n gânduri:
Doar să ne vândă vatra şi codrul făcut scânduri,
Visăm la-ntregitorii ce ne-au unit odată.

poezie de Mihaela Banu (decembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbim de centenar şi de unire

Vorbim de centenar şi de unire,
Având încă ţinuturi prin străini
Şi bocete-mpietrite a nemurire
Pe fruntea cu eterice... lumini.

Mâna-i întinsă, căutând hotare,
Pădurile de fum ascund dureri,
Iar lacrimile... şi-au săpat altare
Pe trupul ca o mare de tăceri.

Genunchii ard uitărilor păcatul
Şi hărţile... născute din blestem,
Ce-au fulgerat şi înroşit înaltul
Ruinelor... din care priveghem.

Vorbim de centenar şi de unire,
Însă întregitorii-au fost... răpuşi,
De trădători avizi de-mbogăţire
Ce ne-au vândut istoria... la ruşi.

Trecut-au anii... fără de socoată,
Vine un centenar cu-alte hotare,
Şi îmi doresc a mai vedea odată,
O Românie liberă... şi Mare.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slăvind un colţ de Rai, zis România

Bat clopotele-n turla catedralei,
Vestind un veac de la reîntregire;
Precum în Alba-n Ţara Românească
Şi în Moldova, semn de pomenire.

Croit-au 'naintaşii mândră ţară
Cu-Ardealul alipit la principate,
Cu naţii felurite-ntre hotare,
Trăind neprigonite-n demnitate.

În tot acest răstimp, sărmana gloată,
Decenii de-mpilări, nesiguranţă,
A trebuit să-nfrunte, fără crâcnit,
Păstrând în gând de neclintit speranţă.

Batut-au drum la potentaţii vremii...
De-atâţia ani sătui de mers cu jalba,
Sub steag uniţi, luând destinu-n mână,
Glas dat-au Rezoluţiei la Alba.

Nimeni n-a mai putut să stăvilească
Dorinţa ce ţâşnea din mii de piepturi.
De prin cătune, sate, ori oraşe,
Români cereau întemeiate drepturi.

An după an ne adunăm la Alba
Când suflete ce-i mai curat emană,
Serbând la început de nouă iarnă,
Că bunii noştri-aveau dreaptă coloană.

La veacul ce s-a scurs de la unire,
Cu mic, cu mare-ăst an ni-i datoria,
O cupă să săltam, că-i sărbatoare,
Slăvind un colţ de Rai, zis România!

poezie de Mihaela Banu (decembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românii vor unire

Românii vor unire

Basarabeni, Bucovineni, veniţi la mama voastră România
Avem acelaşi cuget şi simţiri
Reîntregim ţinutul şi etnia
Simţim nevoia marii înfrăţiri.

Bucovineni, ne-ajunge opt decenii împărţiţi
Cândva de mari imperii despărţiţi.
Basarabeni, cereţi a vă unii cu ţara mamă
Doar noi putem, să reparăm cumplita dramă.

Voi români neîntrecuţi, din Tighina în Cernăuţi
Plânsete şi mult suspin, din Cahul pân' la Hotin
După zeci de ani trecuţi, după atâtea suferinţi
Să refacem ţara mare, ca s-avem un alt destin.

Români ce aţi rămas în graniţe străine
Aţi suferit destul, nu mai răbdaţi
Voi cereţi dreptul la unire
În piept la noi, bat inimi de soldaţi.

De la Tisa pân' la Nistru, toţi românii plâng cu jale
De la mic până la mare, ei cu toţii au chemare.
Săturaţi de întristare au o singură dorinţă
Cu puteri încrezătoare încă cred în biruinţă.

Noi cu toţii ne dăm mâna şi să facem horă mare
Să răsune al nostru glas chiar şi dincol' de hotare
Sub acelaşi tricolor, un stăpân unic s-avem
Mai puţin să dăm cu vorba, este vremea faptelor.

Sus în deal la mănăstire, '' Sfântul Mina'' în Roşiori
Bate-un clopot şi răsună de îţi dă şi muţi fiori
Pe români de peste graniţi, îi îndeamnă la pornire
Fără prea multă tăgadă îi îmbie la unire.

Ribbentrop Molotov, el a fost un pact nedrept
După atâta suferinţă şi atâta îndurare
Să înfăptuim acum, un alt concept
Să facem România Mare.

Păstrăm a noastre zăcăminte
Că munţii noştri poartă AUR
Noi pentru AUR mergem înainte
Recuperăm al nost' tezaur.

Prin vene curge acelaşi sânge la români
Cu toţii avem un ideal şi-un gând comun
Acum să ne unim, pe veci stăpâni
Aceste gânduri mari, fireşte se impun.

Veniţi români din lumea largă
Că să unim al nostru neam
Să facem România întreagă
Să alipim ţinuturi furate de duşmani.

Să nu lăsăm duşmanii să ne piară
Pământul strămoşesc să-l stăpânim
Dispară trădătorii şi ai noşti' duşmani de ţară
De vrem unire, Români! veniţi să ne unim.
24.01.2021
Angelin Leru

poezie de Angelin Leru din compoziţie proprie (19 ianuarie 2022)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de cuvinte (un alt fel de poem)

Pe crengile de vise
Pe versuri triste scrise
Pe verdele lăstar
Pe cerul de cleştar
Pe zorii dimineţii
Pe cartea sfânt-a vieţii
Pe vânt călduţ, uşor
Pe aripa în zbor
Pe câmp cu ghiocei
Pe-a viţei vechi cârcei
Pe-adâncului ascuns
Pe gândul nepătruns
Pe soarele-n săgeţi
Pe rouă-n dimineţi
Pe astre luminoase
Pe umbra de pe case
Pe strigătu-n cuvinte
Pe lacrima cuminte
Pe urma ei lăsată
Pe lumea neschimbată
Pe rostul fără rost
Pe zâmbetul ce-a fost
Pe adieri de vânt
Pe-a câmpului pământ
Pe liniştea-n tăcere
Pe-a inimii zăcere
Pe dorul de-a iubi
Pe foamea de-a simţi

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, Basarabie...!

Sămânţa Unirii-n iubire-ncolţită,
Săgeată-nmuiată-n al istoriei val,
Din coardă de arc de Carpaţi zămislită
Rodeşte stăpână pe-al Nistrului mal.

În pântec de mamă comun ne-a fost lutul
Şi frământaţi am fost de-acelaşi aluat,
Samsarii lumii ne-au pus stavilă Prutul,
Ne-au umilit, ne-au separat, ne-au dezbinat.

Înstrăinată, fără de pod şi fără punte,
Plutind în plâns pe-a timpului corabie,
Te-aşteaptă mama să te mângâie pe frunte:
Te vrem acasă...! Nu plânge, Basarabie...!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu mă mai iubeşti ...

Dacă nu mă mai iubeşti, slut regret adânc mă roade,
Că deşi suntem alături, stăm pe două baricade.
Cum ajunse hâda ură să decidă pentru noi?!
Când am dat pacea-ngerească pe un nesfârşit război?!

Dacă nu mă mai iubeşti, teama pune stăpânire
Pe-a mea inimă rănită ce-a intrat în amorţire.
Pe-ai mei ochi plini de tristeţe, stă de veghe plânsul meu.
Pe-a mea gură, orice zâmbet s-o schimonosi mereu.

Dacă nu mă mai iubeşti, zilele-mi vor fi cernite,
Moartea îşi va ţine toastul cu licorile-otrăvite.
Totu-i gri cât vezi cu ochii, niciun verde împrejur;
Numai muguri de nădejde văd scăldaţi în clar-obscur.

Dacă nu mă mai iubeşti, visele-mi se zbat năuce.
Fără aripi de speranţă, au trăirile caduce.
Răsturnând clepsidra vieţii peste marginea de timp,
Împietri-voi exilată-n al uitării anotimp.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convalescenţă

am fost bolnav şi incă sunt
n-am vrut ca să îmi fac un scut
să trec cu gând nepăsător
şi mult mă doare dorul lor.
sunt un român cu suflet mare
şi văd plecând peste hotare
vecini, nepoţi care muncesc
pe unde pot, unde găsesc
plătiţi la întâmplare...

suntem datori, suntem vânduţi
la guvernanţi nu sunt virtuţi
a reuşi dintr-un marasm
ca să salvăm ce a rămas.
şi-atunci mă zbat pe pat de moarte
vreau paşii ţării să mă poarte
cu demnitate pe drum drept
îmi bate inima în piept
şi sufletul mă doare.

vreau să mă vindec şi nu pot
românii mei mergeţi la vot
vom reuşi într-un final
a scoate ţara din calvar
să văd nou răsărit de soare
pe ale noastre vechi hotare
cu strigăte de bucurie
acoperind munţi şi câmpie
Frumoasa Românie!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea speranţei

O floare este ţara toată,
Un trandafir sau o lalea,
Iar unii spun că-i o muşcată,
Văzând câţi au muşcat din ea.

Un trandafir sau o lalea,
O fi, dar parcă-ţi ieşi din fire,
Văzând câţi au muşcat din ea,
Ne poartă gândul spre unire.

O fi, dar parcă-ţi ieşi din fire,
Gândind spre vechile hotare
Ne poartă gândul spre unire,
Să ştim de România Mare.

Gândind spre vechile hotare
S-or drege iţele-ncurcate,
Să ştim de România Mare
Şi că în lume e dreptate.

S-or drege iţele-ncurcate,
Vedea-vom soare peste ţară
Şi că în lume e dreptate,
Doar nu suntem popor de ceară.

Vedea-vom soare peste ţară,
Precum a fost şi altădată,
Doar nu suntem popor de ceară...
O floare este ţara toată.

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să ne unim (100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România)

Hai să ne unim, fraţii mei de cruce,
Fraţii mei de sânge, din nou într-un singur popor.
Şi să nu ne mai plângem sau să ne râdem
Că împreună nu o să avem un falnic viitor.

Hai să ne unim, fraţii mei de lacrimi,
Fraţi de suferinţă, cum s-au unit cândva, demult,
Nişte oameni simpli, dar plin de credinţă
Şi cu puterea ei unire s-a făcut!

Căci ne aşteaptă mama noastră bună
Cu braţele deschise şi ochii înlăcrimaţi!
Ea vrea să ne vadă din nou împreună,
Fraţilor, hai să rămânem fraţi.

Să nu uităm trecutul atât de glorios.
Să luptăm cu mândrie
Pentru un viitor mult mai falnic
Şi mult, mult mai frumos!

poezie de Vladimir Potlog (18 martie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mortul viu

M-afund în spaima zilelor ucise,
La ceas tăcut, sunt amăgit vremelnic.
Sunt mortul viu, înscris deja-n pomelnic,
Ce-abia-mi urnesc picioarele prin clise.

Doar lacrimi stinse curs-au şovăielnic
Pe chipu-mi palid, înşirând suspine,
Ce-n firul neştiutelor destine,
La pânza timpului ţeseau temeinic.

Când umbra-i tot, iar cupa mi-este plină,
Privesc spre orizontu-nsângerat,
Lacom sorbind licoarea anodină,

La carul timpului stau înhămat,
Şi-adulmec lung răstimpul de lumină,
Ce setea vieţii mi-a astâmpărat.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziduri

ne-au zidit în concepte cu cărămizi de timp furate
ne-au pus drept monede cu chipurile şi vieţile noastre
credite pentru viitor, în buzunarele lor

ne-au pus cămaşa timpului hoţiei din ei, răpindu-ne încă odată libertatea
şi-au construit castele călcându-ne pe suflete
ne-au golit viitorul, chiar şi pentru copii care nu sau născut

în săli uriaşe stabilesc doar destinul găştilor, sub semnul crucii întoarse
semn fără Dumnezeu
Palatul Poporului a fost şi este cea mai groaznică pagină de istorie, din noi
în subteranele lui sunt înlănţuite şi strigă două epoci
cei morţi, cei vi şi fără libertate până în 90 şi cei de după, fără viitor

din realitate au făcut o mass-media uriaşă mincinoasă pe ecranele ochilor tuturor
au pus un film nesfârşit cu minciuna lumii lor în culori pastelate
cu falşi duhovnici şi măşti de circ, cu analfabeţi
cu saltimbanci îmbrăcaţi în politicieni
cu magistraţi din lumea lor

au decapitat suflete transformându-le în gunoiul oraşelor
dincolo pe străzile tuturor
le-au prostituat copilăria, fetiţe care încă nu au uitat păpuşile
au deschis cimitire pentru cei furaţi de organe ca să fie îngropaţi goi
au pictat cu sânge şi moarte sensuri fără drumuri
vânzând iluzii care nu există
au furat şoselele şi au îngropat în asfaltul ciocnirilor
lacrimi şi suflete fără voia lor

în haznale mulţi copii se joacă cu moartea care i-au răpit
înecaţi
multe şcoli au rămas fără ei
doar satele părăsite strigă la dealuri şi văi
unde sunteţi voi, copii din noi?

doar pământul a rămas şi cocioabele care stau să cadă
vorbind cu nopţile
cu zidurile dintre noi

poezie de Viorel Muha (iulie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură clipă între două gânduri, între două respiraţii. Nu e nevoie de meditaţie sau de practică. Nimic de învăţat, nimic de făcut. Nimic de atins, de obţinut sau înţeles. Doar tăcere. Nu avem de făcut nimic doar să fim - fără nici un gând, fără nici o dorinţă, fără nici un ataşament, fără nici o aşteptare.

citat din Shanti Devi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de unire

Popor român de-ai conştiinţa
Şi-nţelegi istoria ta
Luptă pân′ la biruinţă
Să fim uniţi, hai nu mai sta!

Să n-exprimăm dorinţa în lume
Cu mult curaj şi cu avânt
Ca să-nţeleagă orşicine
Că ne ştim rostul pe pământ!

De vrem să fim băgaţi în seamă
Ce-avem simţire românească
Hai să rostim toţi, fără teamă
Unire în vatra strămoşească!

Un vis avem, cel de unire
Ca naţie pe acest pământ
Şi Dumnezeu-i va da-mplinire
Este al nostru crezământ!

Nimeni n-a sta în calea noastră
Nicicum nu ne-om lăsa înfrânţi
În limbă noastră strămoşească
Rostim: Noi vrem să fim uniţi!

Cum să trăim separaţi
De moftul unor dictatori?
Ca şi români cu toţi strigaţi:
Să ne unim, suntem datori!

Pornim dar flacăra unirii
Şi-n românime s-o extinde
S-or stingă dacă ar vrea străinii
Şi mai tare s-ar aprinde!

Hai române, strigă tare
Glasul nostru unanim
Vrem în România Mare
Uniţi în pace să trăim!

poezie de Ionel Popa (14 noiembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume pierdută

paharul vieţii e spart sau e gol
vinul atârnă pe jos
în jur, gunoaie, nămol
un suflet plânge în tăcere
mâncat şi ros
de gânduri nespuse
pe geam zac lacrimi împietrite
de frigul ce ţipă în lume
trec zile, trec nopţi
mi-e sufletul o rană sângerândă
ochii mi's acoperiţi de lacrimi
sunt suflet bolnav într-o corabie eşuată
pe alt ţărm, de mare, de zare
mă scufund în lacrima timpului
strig, totul a pierit aici
aici, doar vântul mai cântă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă de iubire ...

Şiroaie de lacrimi
Se cern pe obraji
Din aripi de vise-mplinite,
Din bulgări de tristeţe,
Din gânduri ştrengare,
Din sufletul meu plin,
Din dorul meu lăuntric.
Le las să alunece-n voie
Pe ultimul drum...
Oglindă-mi încropesc din ele
Să-mi privesc gândurile,
Răscolite de amintiri,
Înzăpezite în trecut.
Aducerile-aminte
Mă fac să râd, să plâng...
Cercetez cu sufletul trecutul:
Lumină şi întuneric...
Caut cu-nfrigurare spre nori.
Doar urme de paşi se zăresc
Călcând pe comorile vieţii.
Şi dorul, amorţit în uitare,
Pierdut în nisipul clepsidrei,
S-a oprit în pragul timpului,
Ce se scurge fără remuşcări.
Şi plâng şi râd suind coama,
Pe cărările virgine ale viitorului.
Îmi cern amintirile prin sita uitării.
Din firele rămase in gând,
Împletesc prezentul
Pe care-l alint:
Speranţă de iubire.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încotro?

Ca pe tabla de şah alergăm în zig-zag
De duşmani nevăzuţi şi de boli fără leac,
Speriaţi şi tăcuţi ne închidem în noi
Într-un fel de tranşee,... ca în vremi de război

Căci,, eroii" în alb nu au arme de-atac
Şi privesc cum se zbat cei bolnavi... şi ei tac...
Inamicii pândesc şi vin val după val,
Nu mai sunt nici seringi, niciun pat în spital.

Ţara geme de morţi şi bat clopote-n sat,
Ne-ndreptăm spre infern într-un stat eşuat...
Păpuşarii trag sfori, au afaceri pe roţi
Şi ne-au pus în genunchi! O armată de hoţi!

Se întorc în mormânt bravii noştri străbuni
Când simt ţara sub jug lunecând în genuni
Şi cu munţi dezgoliţi, cu subsolul furat,
Cu poporul bolnav, umilit şi trădat...

România, -ncotro? Unde-s marii bărbaţi?
Nu mai sunt nici haiduci! Şi e jale-n Carpaţi!
N-avem oameni de stat, doar speranţe avem
Şi-aşteptăm răstigniţi să scăpăm de blestem...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuvânt în loc de bardă ...

Am rămas fără o vorbă
Când am luat alt pumn în gură,
De la cei care ne fură
Chiar şi lingura de ciorbă.

Încă sper în echitate
Şi-n morală, bat-o vina!
Dar abia zăresc lumina,
Pete mici, îndepărtate...

Ne-mbătaţi cu apă rece
Tot scoţând din pălărie,
Câte-o mare şmecherie,
Până-n ceasul doisprezece...

Patru ani şi-o săptămâna
N-aţi visat măcar la noi,
Necăjiţi, flamânzi sau goi,-
Ne-ntinzându-ne o mână.

Fiecare-n văzul ţării
Cântă câte-o partitură,
Instigându-ne la ură
Şi-nchizând ochii trădării.

Interesele meschine
Ca şi setea de putere,
Toate, jalnice himere,
Au ajuns să ne dezbine.

Voi va amintiţi de gloată,
Doar când votul ei contează.
Conştiinţa-n noi vibrează
Chiar de suntem traşi pe roată.

Dreptul meu fără tăgadă
Să-mi spun limpede părerea,
Este cel ce-mi dă puterea:
Un cuvânt în loc de bardă...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A vieţii-mi roată se rostogoleşte,
Ducând la vale anii mei cu ea.
Cât inima în piept se zvârcoleşte,
Doar mintea cu speranţe-i îngrădea

catren de Mihaela Banu (30 martie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi întru unire

În veşmânt de tricolor,
Mândră-i ţara, fraţilor!
Hai, veniţi, întru unire,
Să uităm poveri, mâhnire,
Şi să încropim o horă
Mare... frate lângă soră.

Să vă puneţi strai faimos,
Că nu-i altul mai frumos;
Cu motive populare,
Că e ţara-n sărbătoare.
Hai, veniţi, pe drum, pe brazdă,
Alba Iulia e gazdă!

Muşcă geru-ncrâncenat,
Pe român l-a-mbujorat.
Da nu-i pasă, hora mare
Îi dă aripi ca să zboare,
Lângă inimi româneşti,
Cald e când te reuneşti!

Ce e ţara? Ce să fie?
E iubire, poezie
Şi alean şi armonie,
Doină, vis şi simfonie,
E tradiţie, iubire,
Este tihnă şi UNIRE.

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!