Acasă

Dacă pun pâinea pe geam
chem vrăbiile
să-i ciugulească grâul
Nimeni nu mă vede singur
şi de aceea mă ascund
Câte boabe pot fi... de foame
pe o felie uscată de pâine?
Pomul preferat şi ultimul
l-am ars la foc de frig
Cenuşa o îngrop ca amintire
pe locul rămas gol
Câinele meu credincios
mănâncă carnea
şi îmi lasă mie oasele
să-mi fie de bine...
e ultimul meu amic
pe care nu am să-l ucid

poezie de Vasile Tent
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că încă exist

Se ascund cuvinte în spatele draperiilor

viaţa ca o mână de cenuşă umple pământul cu sensuri
pe mine timpul mă lasă indiferentă
îmi place pumnul de cenuşă răvăşit în care căldura încă mai tremură
sub coasa unui singur cuvânt mă adun la final
nu mai rostesc nimic
privesc pe ziduri dansul păianjenilor
spitalul nu cuprinde durerea
la poartă am văzut cruci în care stăteau chipuri de oameni şi boabe de grâu necopt
spicele verzi aşteptau reîntâlnirea

pentru că în spatele draperiilor există ferestrele
las miezul de pâine să îngheţe şi chem vrăbiile cuvintelor să-şi ciugulească esenţele

pentru că în spatele draperiilor exist scriu şi mor încet
las muzica să curgă spre lumina soarelui

pentru că în spatele draperiilor cineva cântă
le dau la o parte şi las tot soarele care mi se cuvinte
să-mi îmbrăţişeze sensurile
cuvintelor aşternute la fel ca pe miezul de pâine
care îngheaţă sub ciocurile vrăbiilor
sensurilor clipelor trăite şi netrăite
aşternute sau nu în file

pentru că încă exist

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi

Toată frumuseţea ta
o pun pe o felie de pâine
dacă se usucă... se aruncă
dacă o consum...
nu o mai am
şi atunci prefer să las foamea
să mă bată
mai tare ca faptul
de a nu te vedea
Toată dragostea ta
o pun pe pat
dacă nu o am
o las să doarmă
Odihna e cel mai bun
afrodisiac
după ospăţ

poezie de Vasile Tent
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele nimănui

Câinele nimănui
Latră pe umărul meu,
Îmi sfâşie inima,
Îmi suge sângele,
Mă lasă lumânare
Fără flacără.

Mă topesc
Unindu-mă prin iarbă
Cu rădăcinile...

Câinele scoate oasele
La lumină,
Le aşează
La temelia cetăţii lui,
Îşi face acoperiş
Şi horn
Prin care
Sufletul meu
Iese odată cu fumul
Prin umărul trecutului
Care a uitat
Să latre!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa că mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebiţi de ai tuturora. Paşii altora mă fac să mă ascund în pământ, ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie. Şi apoi, priveşte! Vezi tu, colo, lanurile acelea de grâu? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-e de niciun folos. Lanurile de grâu mie nu-mi trezesc nicio amintire, şi asta-i trist! Tu însă ai părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat când mă vei fi îmblânzit. Grâul, auriu şi el, îmi va aminti de tine, şi-mi va fi nespus de dragă atunci murmurarea vântului prin grâu...

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

Ultimul tren fluieră-n gară,
Ultimul tren, ultima seară...
Ploi adormite cad peste noi,
Gânduri se-adună, curg în şuvoi.

Ultima scară foşneşte uşor.
Trenul porneşte, peronul e gol.
Eu am rămas, jos, fără glas...
Ploaia îmi şterge ultimul pas.

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele sufletului

Sufletul meu e câine credincios
L-am dezlegat adeseori din lanţ,
Adeseori din cuşca lui l-am scos
Şi l-am târât până la şanţ,
Până la şanţul întăririi mele,
Ca să-l înnec în zmârcul dintre stele.

Desprins cu lanţul şi lungimea lui,
Se-ntoarce repede la cuşcă
Şi mârâie la biciul dintr-un cui
Care scoboară pe-nserat şi-l muşcă
Şi i se plimbă ca un foc pe piele
Rănile lui sunt şi-ale mele.

Câine mişel, tu mârâi numai biciul
Şi urmele şi pragul mi le lingi!
Căci te târăşti ca să-ţi păstrezi şoriciul
Şi dând din coadă voia mi-o învingi.
Pe toată viaţa înnădit cu tine,
Nedespăţit de coadă şi de bot,
Sunt supărat că, strânşi atât de bine,
Să te alung din bătătura mea nu pot.

Însă mă jur, când voi cădea de moarte,
Hoitul meu gol nu-ţi va spori ospăţul,
Căci de aproape, ca şi de departe,
Te voi croi şi din mormânt cu băţul.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele meu,Ghemotoc

Câinele meu îmi poartă noroc,
când îl iau cu mine.
... Îl strig, Ghemotoc.
Câinele meu e puţin ciudat.
Aproape mereu, pare supărat.
Orice câine serios,
de-obicei, roade un os.
Însă Ghemotoc este mofturos.
-Ce credeţi?
Preferă doar un covrigel.
Aşa este el!
... Zici că nu-i căţel.
Prietenii îmi spun mie
că i-ar sta mai bine, la simigerie.
Dar să nu ne audă.
S-ar putea să ne arate cine este el.
Poate chiar ne muşcă.
... Totuşi e căţel.
L-am cam supărat.
Am să îl invit, in parc la plimbare
şi am să îi cer iertare.

poezie pentru copii de Iulia Giuşcă din URSUL DE PLUŞ. Editura Emma. Cluj Napoca. 2015
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul d
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu cu inima...

De un timp anume ştiu ce e suferinţa
din înşelăciune, iubire, durere sau credinţa,
toate le pun în vers, dar aş vrea să tac
îngerii nopţii îmi spun să mă împac,
cu gândul meu şi locul unde-mi aştern,
cu îngerul credincios, duios pe care eu îl chem,
ce m-ajută să scriu cu inima fiecare vers,
bună să vă fie azi inima, ca să dau un sens...

poezie de Eugenia Calancea (20 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul

De-o vreme locuieşte-n mine-un lup.
Nu-mi mai amintesc cu câţi viţei, cu câte oi l-am hrănit;
Dacă l-aş lipsi de-un prânz, ar hăuli înfometat
şi mi-ar muşca şi sfâşia carnea.

De ce ţin un lup în mine
de ce mă căznesc să-l satur zi de zi,
inventând fel de fel de şiretlicuri cu pretenţia că fac lucruri inteligente,
intonând om-mani-padme-hum în aflarea consolării?

Nu-l vreau pe-acest lup în mine,
dar nu cunosc nicio cale prin care l-aş putea ucide.
Îl las să-mi bea sângele şi să-mi manânce carnea,
ştiind că aşa îmi va lăsa oasele în pace.

poezie de Yang Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie mi-a plăcut mai mult să-mi cânt decât să cânt. Îmi cream prin muzică un univers al meu, unde convieţuiam foarte bine şi, care, la un moment dat, nu-mi mai făcea bine fiindcă mă izola, dar bucuria asta a rămas – să-mi cânt mie. Atunci când ajungeam în faţa publicului eram extrem de timidă, mă scotea din universul meu. În esenţă, eu sunt un om timid. Şi am luptat cu profesia mea, cu actoria, să scap de timiditate.

citat din Medeea Marinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă întreba

nimic în seara asta friguroasă
bagă un lemn pe foc
sau ultimul meu volum de poezii
închide televizorul care te minte
şi lasă sărutul să ne unească
strânge-mă-n braţe în tăcere
afară ninge grăbit de câteva ore

nu mă întreba nimic în noaptea asta
nu vreau să te mint fără temei
să ascultăm trecerea timpului
şi să ne iubim într-o goană nebună
apoi vom bea cuvintele din poezie

nu mă întreba de ce a rămas
coada mea afară după colţul blocului
ochii mei îţi împodobesc pomul
şi valeţii mei urlă la lună

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

ultimul tren îl aştept în gară
lumea se înghesuie pe peronul îngust
am în valiză emoţii de vară
şi în buzunare poeme cu gust.

ultimul tren mă duce spre succes
cu fiecare gând mă apropii de cer
am în suflet carduri de acces
deschid porţi solare cu armuri de fier.

undeva în lumină este visul meu
vreau să ajung la el cu ultimul tren
voi străbate timpul chiar dacă mi-e greu
mi-e voinţa mare - tonus de refren.

aştept trenul meu în bătrâna gară
îmi ţin companie acorduri de chitară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ultimul dar...

ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
şi-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respiraţii
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama şi
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele paşilor şi ceasul îmbătrânit
de sub grindă...
doar atât...
întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce aşteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrăneşte trupurile celor mulţi
şi asta pentru o altă zi

poezie de Teodor Dume din Durerea din spatele cărnii (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ultimul dar...

ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
şi-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respiraţii
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama şi
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele paşilor şi ceasul îmbătrânit
de sub grindă...

doar atât...

întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce aşteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrăneşte trupurile celor mulţi

şi asta pentru o altă zi

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am plecat în această dimineaţă, mi-am spus: "ultimul lucru pe care ar trebui să-l faceţi, ar fi să vă uitaţi discursul." Şi desigur, de îndată ce am plecat de acasă, ultimul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi uit discursul.

citat din Rowan Atkinson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a-ntâmplat să pierz un amic, un bun amic, şi nu mă pot căi îndestul de această nereparabilă pierdere; de aceea trebuie să spun, oricui vrea să m-asculte, trista mea întâmplare. Iată. Ştiam că amicul meu, bunul meu amic, are multă influenţă asupra unei persoane, de care atârnau la un moment nişte interese ale mele de extremă importanţă. Am alergat la el.

începutul de la Infamie de Ion Luca Caragiale (1901)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chem stelele...

Merg prin ploaia seacă,
picăturile îmi ating faţa uscată,
lângă castanii liniştiţi,
ce îngână un cântec
pentru sufletul meu
şi simt cum cad castanele,
ca un mic tunet, iar norii
trec cu viteză prin faţa lunii,
iar eu simt un gol în inimă mea.
Pentru tine iubire chem stelele,
să-ţi vindece durerile
şi să-mi dea de ştire,
despre leacuri şi ierburi,
înmiresmate cu iubire
să pot cânta din nou,
în astă noapte lungă.

poezie de Eugenia Calancea (1 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şefului meu

De câte ori am bucuria
Să-l văd pe şeful meu cel bun,
Îmi scot amabil pălăria
Şi-n faţa ochilor mi-o pun...

epigramă de Grigore Lupescu din Colocviu umoristico-medical. Epigrame (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur cu toată lumea

carnea înveleşte oasele
şi ei pun şi-o minte acolo
şi uneori şi-un suflet
şi femeile sparg vaze
de pereţi
şi bărbaţii beau prea mult
şi nimeni nu-şi găseşte
perechea
dar o ţin tot într-o
căutare
târându-se în paturi
afară din paturi.
carnea înveleşte oasele
şi carnea caută
ceva mai mult decât
carnea.

n-avem nicio şansă:
suntem prizonierii
aceluiaşi scenariu.

nimeni nu-şi găseşte
perechea.

gropile de gunoi pline
ospiciile pline
spitalele pline
cimitirele pline
nimic altceva
plin.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Dan Sociu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La limitele extreme ale spiritualităţii sale, omul se găseşte din nou gol ca un sălbatic. Când îl găseşte pe Dumnezeu, aşa cum se întâmplă, n-a mai rămas nimic din el, doar un schelet. Trebuie să te afunzi din nou în viaţă să pui ceva carne pe tine. Cuvântul trebuie să devină carne, sufletul e însetat. Pe orice firmitură îmi vor cădea ochii, voi sări şi-o voi devora. Dacă viaţa e lucrul primordial, atunci voi trăi, chiar dacă trebuie să devin canibal. Până acum, am încercat să-mi salvez pielea, am încercat să conserv cele câteva bucăţele de carne ce-mi ascund oasele. S-a terminat cu asta. Am atins ultimul prag de suportabilitate. Sunt cu spatele la zid, n-am unde să mă mai retrag. Din perspectiva istoriei, sunt mort. Dacă mai e ceva dincolo, va trebui să sar înapoi. L-am găsit pe Dumnezeu, dar nu-mi ajunge. Doar spiritul meu e mort. Fizic, sunt viu. Moral, sunt liber. Lumea de care m-am despărţit e o menajerie. Zorii luminează o lume nouă, o junglă lumească în care spiritele slăbănoage cutreieră cu gheare ascuţite. Oi fi eu hienă, dar o hienă slăbănoagă şi flămândă: am plecat la îngrăşat.

Henry Miller în Tropicul Cancerului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!